ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
NOTE LA CRATYLOS
Ceea ce se stie în primul rind despre Hermogenes, nu este numai faptul ca era un aaxpy.nyt.6i;, adica unul dintre discipolii cei mai apropiati ai lui Socrate (o spune Proclos), dar si ca el s-ar fi aflat de fata la ultimele clipe ale filosofului [Phaidon, 59 b). Hermogenes, fiu al lui Hipponicos si frate mai mic al bogatului Callias, se tragea dintr-un neam ales. Din datele oferite de chiar dialogul acesta, reiese ca el ar fi reprezentat scoala lui Protagoras (386 a). Daca nu, atunci cel putin rolul de purtator de cuvînt al tezei conventionaliste oricum si-1 poate asuma, admite LEROY (1968, 131) ; desi, dupa E. Dupreel (Les sophistes. Neu-châtel, 1948, 265 - 279), Hermogenes ar purta cu el mai degraba teoria limbajului ce-i apartine lui Hippias. Cît despre asertiunea lui Diogenes Laertios (III, 6), cum ca Platou i-ar fi fost discipol
lui Hermogenes, ea este respinsa înca din 1835, de un Staltbaum, ca extrem de nesigura.
Cu o abia disimulata ironie, Platon ni-1 înfatiseaza, înca de la începutul dialogului, ca pe un ins pe cît de cumsecade (,,a reasonable fellow"-cf. Weingartner, 1973, 8), pe atît de lipsit de orice aptitudini în materie de speculatie filosofica. Desi sensibil la subtilitatile dialecticii socratice si nu mai putin receptiv fata de atractia ironiei marelui sau interlocutor, Hermogenes va continua sa ramîna, pîna la capatul dialogului, tipul de adversar comod si totodata bine distribuit în rolu-i de secund.
2 Ca în alte multe din dialogurile sale, Platon intra de la bun început in medias res. într-adevar, în clipa sosirii lui Socrate, discutia dintre Hermogenes si Cratylos parea în plina desfasurare. în asa fel încît Hermogenes gaseste potrivit sa reia în cîteva cuvinte, anume pentru Socrate, cele abia vorbite. Aceasta brusca intrare în materie, cît si faptul ca ne aflam înca de la începutul dialogului în fata a doua teze contradictorii - una sustinuta de Cratylos, cealalta de Hermogenes - amintesc de începutul Phileb-ului, unde Platon, înainte de-a angaja discutia, prezinta doua teze opuse asupra naturii binelui suprem (cf. GOLDSCHMIDT, 1940, 39 si PRIEDLĂNDER, 1946, 184).
NOTE LA CRATYLOS
a în urma expunerii tezei sale, Cratylos ni se va înfatisa, înca de la primele cuvinte, drept un "specialist" în problemele de limba. Dac&# 444s1813e 259; în formularea ei de ansamblu teza aceasta a "dreptei potriviri a numelor" (ooQ6xr,Q ovofj.<xTUv) pare limpede, în schimb continutul ei se va dovedi, în continuare, mai putin clar, ne avertizeaza JOIyY (1974, 134-135).
4 Potrivit lui LEROY (1967, 234), sensurile cuvîntului <tawi) se repartizeaza în doua mari grupe ce pot fi caracterizate prin notiunile moderne, în sens saussurian, de "parole et de langue". El va da cuvîntului chiar si sensul de "ortografie". în privinta aceasta, vezi nota 24. Lexicul platonic al lui Ed. des Places nu face însa astfel de distinctii, rtavr\ neprimind si acceptia de limba, limbaj.
6a Tucidide îl prezinta pe Hipponicos, fiu al lui Callias, drept strateg în razboiul peloponeziac (III, 91) si luptînd în vara lui 426 pe teritoriul Tanagrei. Vezi nota din coli. "G. Bude" editata de R. Weil si J. de Romilly (1969, 64). Familia lui Hipponicos ar fi fost una din cele mai de vaza si bogate din Atena. într-adevar, fiica sa, Hipparete, fusese casatorita cu Alcibiade (cf. Plutarh, Alcibiade, VII).
6b yaXsîra t<x xaXi: s-ar parea ca proverbul acesta, pe care Platou îl reia citîndu-1 în Republica, ar fi apartinut lui Solon. Cu el se încheie si dialogul Hippias Maior.
6 Problema "dreptei potriviri a numelor" si discutarea ei e atribuita de Platon lui Prodicos (384 b), Protagoras (391 c) si sofistilor în general (391 b). KUBE (1969, 208), punînd în legatura dialogul acesta cu Theaitetos, analizeaza "marele rol" jucat de opOoTvjt ovofidTcov în sofistica. Trebuie facuta o distinctie, înca de la bun început, arata GUTHRIE (1976, 213), între urmatoarele doua expresii: "dreapta potrivire a numelor" (6?06xi]t ovond-rav) si orthoepeia, despre care, acelasi W.K.C. Guthrie spune ca poate fi cel mai potrivit tradusa cu "stilul corect". Robin traduce cu "propriate de la langue" - cf. Brice Parain. Recherches sur la nature et Ies fonctions du langage, Paris, 1942, 35. Se crede ca amîndoua expresiile au fost titluri ale cartilor lui Protagoras. G. Murray ber Urspr. u. Kreisl. d. philos. Lebensideaî, ,,Sitz. ber. der preuss. Akad. d. Wiss.", phil.-hist, kl., 1928, XXV, 15), acest pasai presunune distinctia aristotelica a virtutilor intelectuale si morale. Platon ar fi deci, sub acest raport, precursorul lui Aristotel si acesta din urma nu ar fi facut altceva decît sa reia teoria lui Platou.
150 "Este posibil ca fiocrate sa faca aluzie aici la fabula lui Hsor> despre magarul care trecea drent leu, dar se mai poate ca «luma aceasta sa-i fie adresata lui Antistene, întrucît Socrate pnre sa se refere la lucrarile lui Hercule.
151 Vezi 401 d, 402 a.
155 rvAixT) ar proveni, asadar, din contractia termenilor .■iir7; si vtWirimv. Pentru RAMNOUX "(19=59, 320), aceasta contractie nu este a unui fonetioian format datorita metodelor rationale, ci mai degraba ,,1e fait d'un poete sensible aux: effets de la collu-sion des souffles". vu[i,5v ar însemna ,,a mînui cu iscusinta" asa cum foloseste cîrmaciul barca si tesatorul suveica ; vtoptav implicînd totodata miscarea ochiului dirijînd gestul mînii. fo\irj^ ve&;jtY]tji<; ar desemna (321) o observatie clarvazatoare si quasi-divinatorie asupra nasterii si devenirii lucrurilor. în acelasi timp practica: gestul mîinii calauzit de atintirea ochiului pentru a cîrmui, a zvîrli sageata sau a tese.
153 Jn textul grec: doi de si. în alfabetul ionian adoptat la Atena, la sfîrsitul sec. al V-lea, s este numit el, iar o, o5.
154 Referitor la etimologia acoTYjpîa ... spov/jasw; data conceptului de auopooiivy), vezi nota si trimiterile lui B. Witte, Die Wissenschaft vom Guten und Bossn. Interpretationen za Platons Charmides, Berlin, 1970, 142, cît si nota introductiva la Charmides, din voi. I, Opere Platon, Ed. stiintifica, 1974, 163-164.
155 De la -icjTot (credincios). Textul e nesigur. Ar parea ispititor - declara într-o nota M1ÎRIDIBR (1931, 93 - 4) - de a scrie împreuna cu Heindorf, k-xtia-rjar^i, din cauza apropiatului e-oj/iv/];. Dar aceasta forma pare de neconciliat cu explicatiile date mai departe, 437 a. Vezi si ROBIN (1953, nota 73, 1306).
NOTE LA CRATYLOS
156 platon joaca aici pe omonimia infinitivelor celor doua verbe : ouvirifii si oiivsijit care difera prin sens si prin majoritatea celorlalte forme aleflor. Etimologia verbului auvtevai (a întelege),'' pornind de la""auvievai (a apropia), ar contrazice "teza mobilista" (dupa Robin), "car ce rapprochement calcule", syllogismos, qu'est une conclusion, est une fixation provisoire de la pensee".
157'Plutarh [Lyc, I) citeaza un stramos al lui Licurg ce purta acest nume.
158 pr;n urmare, aocpta ar fi alcatuit, dupa Platon, din aooc si
159 Textul manuscriselor e alterat. Majoritatea editorilor îl urmeaza pe Baiter care, pastrmd xo xcr/u, corecteaza pur si simplu touto o5 în xoO 6oou. Dar, observa L. Meridier, potrivit lui Stallbaum, ideea nu este ca o parte a elementului rapid merita numele de"~iq"c«TT6v, ci rapiditatea însasi, prin opozitie cu actiunea domoala, merita acest epitet.
i8o Acelasi termen apare în Theaitetos, 152 c, cu privire la "adevarul" pe care Protagoras îl preda în taina (ev âTroppvjxci) discipolilor sai.
161 Locutiune proverbiala.
162 De fapt, ideea lui Heraclit potrivit caruia focul e principiul tuturor lucrurilor si deopotriva lege unica a universului. Cf. MERIDIER, 1931, 95.
163 Cf. 400 a.
164 Spiritul, inteligenta (vout) e, dupa Anaxagoras, principiul si cauza miscarii. Cel mai pur si cel mai usor din toate, el poseda omniscienta, previziunea, forta, comanda si geniul operator: pretutindeni prezent în masa înconjuratoare e forta motrice si spiritul ordonator al întregului univers, cf. Ramnoux, Les Presocratiques, în voi. Histoire de la Philosophie, Encycl. de "La Pleiade", I, Paris, 1969, 435-437. în Phaidon (97 b si urm.) Platon arata cum începuse plin de elan si speranta sa-1 citeasca pe Anaxagoras, pentru ca în ultima instanta (asa cum o arata mai trîziu si în Legile,[. XII, 967 b-d), sa ajunga la concluzia ca filosoful nu a reusit sa faca nimic din acel noTis proclamat "cauza si rînduitor al universului".
SIMINA NOICA
ies vezi 412 e, explicatia pentru SUziov.
166 'Avpsicc e format, prin urmare, din âv(x) (în sens contrar) si ^eîv (a curge), dupa Socrate.
107 Termenul de nume (avouoc) pare sa se refere atît la substantiv cit si 1 a verb, adjectiv etc. Toate sînt nume pentru Platon. Astfel discutând despre verbul SaXXsiv (414 b), el foloseste termenul ovojxa. La fel în privinta unor verbe ca ĂXiaOivsiv (427 b), PoiiXcaOai (420 c) etc. Este limpede ca Platou face o distinctie între substantive si verbe, dar îq timp ce are la dispozitie cuvîntul p5j<z* pentru verb, nu are unul corespunzator pentru substantiv. "Ovo^a înseamna deopotriva nume si substantiv. Vezi A^AGNOSTOPOUIfOS (1973, 693), dupa ,'care 3vo|*a are mai ales functia de "cuvînt" : ,.&voy.x are deja functia de «cu vuit» si în limba greaca, în afara de «nume», nu exista alt termen echivalent cu «cuvînt»". Vezi si notele 12 si 229.
108 Rationamentul e urmatorul: se scoate t de la -iy^r, si se adauga un prim o între X si v si un al doilea între v si -q de unde *cx»-vo/j (care are ratiune). Acest pasaj a stîrnit nedumarirea comentatorilor care, dupa Stephanus, adauga în. general - dar în mod inutil, pe cît se pare - (tou vu y.y.i} înainte de toj yjts ; în ed. Meridier (coli. "G. Bude", Paris, 1931), p. 93, o greseala de tipar (voij vu în loc de tou vu) vine sa complice înca mai mult lucrurile, atrage atentia LBK.OY (1968, 140, nota 2).
jos forma originara ar fi fost, prin urmare, xcctohtov, p fiiud considerat de Socrate ca uu adaos nefiresc si ca o alterare. îu fapt, e vorba de sufixul -rpo- care, la numele neutre de felul acesta, marcheaza instrumentul.
170 (Pîx'oXotîv (Pliix nimicitoarea) apare în vs. 326 al Theogo-niei hesiodice. Ar fi vorba de un monstru legendar locuind pe muntele Phikion din Beotia (cf. Scutul, 33) si confundat mai tîrziu cu Sfinxul. Vezi nota lui P. Mazon la Hesiod, Theogonia, coli. "G. Bude", 326.
171 Platon citeaza anume versurile 264 - 265 din Iliaaa. în care Hector sosit la palatul lui Priam si întîmpinat de Hecuba, îsi roaga. mama sa nu-1 mai îmbie cu vinul cel dulce ca mierea de teama ca si-ar pierde cumva avîntul razboinic ori si-ar uita de vitejie.
173 avstv, sinonim cu dviieiv, âvorstv. în Odiseea, III, 498: îjvov
NOTE LA CRATYLOS
i« Vezi 413 e.
154 Notiunea de apsti] a fost examinata în Paideia lui Werner Jaeger, în Histoire de VEducation dans l'Antiquite de H. Marrou, iar mai recent în TBXNH und APETH de Jorg Kube, Berlin, 1969. în cazul acesta, aceeasi explicatie e utilizata pentru a eti-mologiza doua cuvinte diferite: daca âpe-r?) (virtute) e apropiat de aîp£T7] (preferabil), cuvîntul e explicat însa si prin âei psî pe care l-am vazut aplicat în cazul lui âr>p. DAp£Tr; înseamna deci bunul mers, apoi cursul mereu liber al sufletului bun - aceasta fiind dupa LEROY (1968, 139) o explicatie a posteriori, cuvîntul nefiind niciodata atestat în acest sens.
"s Vezi 413 d.
176 Vezi 409 d-e si 425 e.
177 Adjectiv de la substantivul cdayo<;, termen poetic, desi întrebuintat în proza atica pentru a indica diformitatea, urîtenia respingatoare. în Banchetul apare opus substantivului zâXXot. Etimologia lui e incerta, desi «îa^ot e apropiat uneori de got. aiwiski.
178 Sa fie o aluzie la proverbul mai înainte citat: "Sînt tare grele cele frumoase" (384 b) ?
170 Textual o5 care e numele literei o în alfabetul ionic-atic. Vezi nota la 411 e.
180 Atît xaXov cît si xoeXouv aveau înainte de reforma ortografica din 403 aceeasi grafie: KAAON, cf. LEROY, 1968, 240.
181 Rationamentul lui Socrate, - dupa Mâridier - este urmatorul : gîndirea (Siivoia) e cea care fixeaza numele; e deci ceea ce numeste. Or, tot ce numeste gîndirea e bun (sTrotiveriit), demn de lauda; iar întrucît da nastere la lucruri frumoase, e drept sa fie numita to xaXov (frumosul). Cele doua participii xaXemxv (aorist) si xaXouv (prezent) se pot explica dupa acelasi MERIDIER (1931, 100), astfel: Socrate, vorbind de autorul numelor, foloseste, asa cum s-a vazut, cînd prezentul, cînd aoristul (6 nQ£u.evoc, 6 e^evot).
182 "Les idees d'accroître et d'engraisser" traduce ROBIN, desi textul reda de fapt "a face" sau "a produce", ceea ce, dupa acelasi, nu are nici un sens.
183 Nomos : compozitie vocala si instrumentala ale carei episoade, încadrate într-o suita, erau precedate de un preludiu. Primului instrument de acompaniament - cithara - i s-a adaugat cu
SIMINA NOICA
timpul flautul. Etimologia complicata a cuvîntului (3Xa6ep6v e considerata de Hermogeues ca un "preludiu" a unor dificultati înca mai mari.
184 Cf. 414 c-d si 399 a-b.
is5 Aici, ca si în paragraful 421 d, prin twvt se face distinctie între starea actuala a limbii (r; \isa tjuvrj) si cea veche (./) mxXatd). Vezi IvEROY, 1967, 237.
186 Cf. Cicero, De oral., 12 : ,,Facilius ■mulieres incorruptam antiquitatem consemant, quod, multorum seriuonis expertes, ea tenent semper quae prima didicerunt".
187 Cf. 414 c. Cei care voiau sa le dea o anumita solemnitate (tragodeîn).
188 De aceasta etimologie se leaga un pasaj important din Phai-dros (99 c). Platou urmarind punctul de vedere heraclitean.
189 Toate care indicau miscarea.
190 Adica Suov.
191 Contractie de la Seov, aici, participiul prezent neutru de la verbul Ssm (leg). A nu se confunda cu Souv, participiu prezent neutru de la SîScojit (dau).
192 Cf. 418 b-c.
«3 Dupa ROBIN (1953, 1308) trebuie sa se tina seama de articolul ■?). Cuvîntul primitiv ar fi deci o forma prescurtata de la he prds onesin teinotisa praxis ("activitatea care tinde catre satisfactie").
194 Pasaj obscur dupa cei mai multi dintre comentatori: cum ar putea curentul vital sa fie oprit de o "disolutie" a corpului?
195 â privativ si Esvat cu insertia unui n eufonic.
196 Socrate leaga prima parte a cuvîntului de yk<a (a varsa, raspîndi) si a doua de por,.
197 -p Chantraine prefera etimologia aceasta (verbul Ouu), celor obisnuite (ser. dhumd, lat. fumus, v.sl. dymy). Prin urmare, am putea socoti corecta etimologia propusa de Platon. Compara cu Timaios, 70 b, în legatura cu conceptul de thymos.
198 vezi Phaidios, 251 b si Euripide, Hipp.. 525-526.
199 Textual 08. Vezi 416 b, 411 e, 4Î0 c.
NOTE LA CRATYLOS
s"» Cealalta explicatie este de fapt în contradictie cu principiul pus (observa ROBIN, 1*553, 1308), si anume al alungirii unui o primitiv.
2»i Platon faureste cuvîntul dupa olctto; (sageata), luîndu-1 însa de la cpspco, v. oi'cu.
-02 Comentatorii au propus diferite emendari pentru fraza aceasta. Cu toata concizia formulei sensul îi pare clar lui Meridier : Socrate vrea sa spuna ca a ajuns la capatul inspiratiei divine ce-i fusese comunicata de Euthyphron. Robin interpreteaza facînd o legatura cu 413 a, 414 b -e ("Commeuce en effet d'envisager le terme").
203 Greseala sau ignoranta, oricum ar fi, e ,,le but manque" (cf. Robin) si este pentru ca nu se stie. Imaginea arcasului de la sfîrsitul paragrafului c este implicata aici. La fel doctrina "nimeni nu e rau de bunavoie", ci în virtutea necunoasterii binelui, conditionata de circumstante exterioare, fizice si sociale (cf. Pro-tagoras, 352 b; Timaios, 86 d-e).
204 în ce priveste procedeul sintetic, care condenseaza într-un nume o fraza întreaga, vezi 399 b si 410 d-e; cf. 409 c, 416 b.
205 Cf. 406 a, unde apare etimologia cuvîntului Mouaoe.
208 'AXrjOsta prin opozitie cu minciuna, implica faptul de a nu ascunde nimic (XaOsîv = a fi ascuns), de unde "adevar" în general, "realitate", "sinceritate". în anumite conceptii filosofice â.~A-rfiz\.v. este opus substantivului Xtj9tj (uitare) ; are, deci, si sensul de ,,a-si aminti", "a sti". Vezi W. I/uther, Wahrheit und Liige im alten Griechentum, Berna-Leipzig, 1937. Pentru dezvoltarea filosofica a notiunii, vezi fid. des Places, Lexique de Platon, coli. "G. Bude", 1964, 27. Dupa Frisk si Chantraine, aly)Qfc e un compus constituit din particula negativa a- si din ÂTJOot, XaGot, Sau Mfi-q. P. Priedlander [Plato, I, New York, 1958, pp. 221-
- 29), face o ampla analiza etimologica a conceptului
în legatura cu Sein und Zeit a lui Heidegger ce se ocupa în aceasta
carte de conceptele logos si aletheia.
"'.Pentru auz, »JZ £<$v se confunda cu oi zi (forma ionica a negatiei) atrag atentia L. Meridier si Z,. Robin. Am tradus pe iov prin "cel ce devine" în loc de "cel ce merge" pentru a ne conforma Interpretarii la acest dialog.
208 Vezi 409 d - 410 a.
SIMINA NOICA
209 Argument adesea pus în joc de Socrate de-a lungul dialogului. Ar fi vorba aici, dupa LEROY (1968, 145) de un recurs - fie el timid si accidental - la principiul evolutiei lingvistice care, dealtfel, pare sa fi ramas strain celor vechi. Vezi si GUTHRII3, 1976, 216.
210 Vezi 414 c.
211 Pentru sensul lui âizb Tpo^ou, de vazut Phaidros, 278 d.
212 Aceeasi expresie apare la Aristofan, Acharnienii, 392 : azvj'jiiv ayojv oOTOt ouz sîoS^ETat. Dupa Robin, care traduce : "le debat n'admet pas de pretexte â remise", ar fi o formula folosita anume în tribunale.
213 Vezi 412 c.
214 Ca în paragrafele 393 c si 414 e.
216 Modestia formulei si supunerea lui Hermogenes sînt remarcate de MERIDIER, 1931, 109. De fapt, Socrate, înca de la începutul dialogului a întreprins singur cercetarea, chiar daca si-a asociat interlocutorul la elaborarea ipotezelor sale.
216 Discutînd asupra formarii numelor primitive (cîteva rînduri rnai sus), si presupunînd ca nu am avea voce, nici limba, ar însemna ca ar trebui sa ne multumim sa imitam natura lucrurilor. Cu aceasta ocazie, Platon foloseste verbul [zi[Z£ÎaOai impropriu de tradus cu "a imita" dupa H. Koller, Die Mitnesis, 49 si H. Perls, ,,R. Philos.", 1934, 452, întrucît este vorba de fapt de o mimica prin semne, semnele fiind aluzii inteligibile mai degraba decît imagini. Se poate ca Platon în aceste pagini, primele în care foloseste în mod consecvent verbul [ujietcrOai (cf. VICAIRE, 1960, 218), ar fi ramas credincios unui sens mai vechi al verbului. Dupa H. Koller V TpiT7)V (SC. OUCKXv) ~q aTTXVTE; OVSlpCOTTO US&, XsYSl S'ouSîlt.
în Republica, V, 533 c, 6vs'.pco~eiv desemneaza o conceptie vaga si îndepartata prin opozitie cu vederea directa a realului (.j-xp). Rezerva cu oare este introdusa în dialogul acesta teoria
SIMINA NOICA
Formelor nu reprezinta, pentru ZVIERIDIER (1931, 137) decît,
poate, un procedeu al ironiei socratice. Vezi si Charmiaes, 173 a,
unde Socrate prezinta drept o vorbarie (Xrjpeîv) si un vis (ovapl, concluzii dealtfel clare.
306 în întreg acest pasaj final, Platon încearca sa clarifice ceea ce va dezvolta în Theaiteios (183 a) sl anume, ca din punct de vedere logic "cunoasterea" e anterioara ,.numirii" si ca amîndoua presupun existenta unui component stabil, neschimbator în natura realului. O astfel de cunoastere ar fi independenta de "numire", în sensul ca numele sînt instrumente ale cunoasterii iar nu o sursa originara (cf. LEVINSON, 1957, 38-39). Astfel, pentru Platon limbajul ar fi (Friedlander, apud K. Biiclmer, Platon's Kratylos u.d. moderne Sprachphilosopliie, IC. deutsche Porsch., LXXXV, Berlin, 1936, 24), ceva cu care si nu de la care se obtine cunoasterea. Vezi si BUCCEI/LATO (M.), La Retorica Sofistica negii ser Ut i di Platane, Roma, 1953, 140-141.
307 Dupa LUCE (1965, 33), întregul pasaj începînd cu 439 b, cît si sensul cuvintelor ti xori tc'.out(Sv devin mai clare fara y.o.1 Scitei . . . peîv si, prin urmare, aceasta propozitie ar trebui
exclusa ca falsa.
308 în legatura cu ipoteza de la 439 d a unei realitati mereu schimbatoare.
309 Dupa LEROY (1968, 134), aceasta fraza reprezinta un atac direct al heracliteisrnului. în alti termeni, domeniul devenirii nu este totodata si cel al cunoasterii. Platon indica înca de pe acum ca aceea spre ce trebuie sa se tinda este stabilul, iar stabilul, în teoria pe care o va pune la punct va fi ideea. Ne gasim aici, dupa acelasi Leroy, într-o pozitie oarecum ambigua, si chiar paradoxala, de vreme ce Platon, coniinuînd sa combata puternic hera-cliteismul, a fost adus în aceasta problema a originii limbajului sa considere cu o simpatie (care nu e întotdeauna ironica), teoria cpucei, care se întîmpla sa fie tecmai sceea a heracliteanuîui Cra-tylos.
310 Trebuie optat oare pentru stabilitatea Esentei sau pentru curgerea universala care, remarca Socrate, ar nimici fiinta si cunoasterea ? Dupa cum Hippias (Hp. Ma., 294 e) pus în fata alternative refuza esenta, tot astfel si Cratylos prefera teza heracliteaua.
NOTE LA CRATYLOS
Fara sa dea vreo solutie, dialogul se termina asadar în aporie, moderata totusi de îndemnul lui Socrate de a duce mai departe cercetarea. Vezi GOLDSCHMIDT, 1963, 114.
311 în vreme ce Socrate nu paraseste orasul (cf. Menon, 80 b si Phaidros, 230 c -d.
Dupa ce a dat dreptate, pe rînd, cînd lui Hermogenes, cînd lui Cratylos, Socrate se retrage gratios si totul sfîrseste cu o pirueta, dupa LEROY (1968, 129) care traduce liber: "ii fait beau (se adreseaza Socrate celor doi antagonisti), allez vous mettre au vert f-opaiiou sît âypov), r£flechissez dans le calme de la campagne et, â votre retour, venez m'en reparler". U de remarcat ca cititorul fusese pregatit dinainte pentru un asemenea sfîrsit prin acel aSpiov (rnîine) de la 396 e; caci totul e dinainte prevazut cu subtilitate în compozitia unui dialog platonician.
|
