NOTE LA CRATYLOS

NOTE LA CRATYLOS

Ceea ce se stie īn primul rind despre Hermogenes, nu este numai faptul ca era un aaxpy.nyt.6i;, adica unul dintre discipolii cei mai apropiati ai lui Socrate (o spune Proclos), dar si ca el s-ar fi aflat de fata la ultimele clipe ale filosofului [Phaidon, 59 b). Hermogenes, fiu al lui Hipponicos si frate mai mic al boga­tului Callias, se tragea dintr-un neam ales. Din datele oferite de chiar dialogul acesta, reiese ca el ar fi reprezentat scoala lui Protagoras (386 a). Daca nu, atunci cel putin rolul de purtator de cuvīnt al tezei conventionaliste oricum si-1 poate asuma, admite LEROY (1968, 131) ; desi, dupa E. Dupreel (Les sophistes. Neu-chātel, 1948, 265 - 279), Hermogenes ar purta cu el mai degraba teoria limbajului ce-i apartine lui Hippias. Cīt despre asertiunea lui Diogenes Laertios (III, 6), cum ca Platou i-ar fi fost discipol

lui Hermogenes, ea este respinsa īnca din 1835, de un Staltbaum, ca extrem de nesigura.

Cu o abia disimulata ironie, Platon ni-1 īnfatiseaza, īnca de la īnceputul dialogului, ca pe un ins pe cīt de cumsecade (,,a reasonable fellow"-cf. Weingartner, 1973, 8), pe atīt de lipsit de orice aptitudini īn materie de speculatie filosofica. Desi sensibil la subtilitatile dialecticii socratice si nu mai putin receptiv fata de atractia ironiei marelui sau interlocutor, Hermogenes va conti­nua sa ramīna, pīna la capatul dialogului, tipul de adversar comod si totodata bine distribuit īn rolu-i de secund.

2 Ca īn alte multe din dialogurile sale, Platon intra de la bun īnceput in medias res. īntr-adevar, īn clipa sosirii lui Socrate, discutia dintre Hermogenes si Cratylos parea īn plina desfasurare. īn asa fel īncīt Hermogenes gaseste potrivit sa reia īn cīteva cuvinte, anume pentru Socrate, cele abia vorbite. Aceasta brusca intrare īn materie, cīt si faptul ca ne aflam īnca de la īnceputul dialogului īn fata a doua teze contradictorii - una sustinuta de Cratylos, cealalta de Hermogenes - amintesc de īnceputul Phileb-ului, unde Platon, īnainte de-a angaja discutia, prezinta doua teze opuse asupra naturii binelui suprem (cf. GOLDSCHMIDT, 1940, 39 si PRIEDLĂNDER, 1946, 184).

NOTE LA CRATYLOS

a īn urma expunerii tezei sale, Cratylos ni se va īnfatisa, īnca de la primele cuvinte, drept un "specialist" īn problemele de limba. Dac&# 444s1813e 259; īn formularea ei de ansamblu teza aceasta a "dreptei potriviri a numelor" (ooQ6xr,Q ovofj.<xTUv) pare limpede, īn schimb continutul ei se va dovedi, īn continuare, mai putin clar, ne avertizeaza JOIyY (1974, 134-135).

4 Potrivit lui LEROY (1967, 234), sensurile cuvīntului <tawi) se repartizeaza īn doua mari grupe ce pot fi caracterizate prin notiunile moderne, īn sens saussurian, de "parole et de langue". El va da cuvīntului chiar si sensul de "ortografie". īn privinta aceasta, vezi nota 24. Lexicul platonic al lui Ed. des Places nu face īnsa astfel de distinctii, rtavr\ neprimind si acceptia de limba, limbaj.

6a Tucidide īl prezinta pe Hipponicos, fiu al lui Callias, drept strateg īn razboiul peloponeziac (III, 91) si luptīnd īn vara lui 426 pe teritoriul Tanagrei. Vezi nota din coli. "G. Bude" editata de R. Weil si J. de Romilly (1969, 64). Familia lui Hipponicos ar fi fost una din cele mai de vaza si bogate din Atena. īntr-ade­var, fiica sa, Hipparete, fusese casatorita cu Alcibiade (cf. Plutarh, Alcibiade, VII).

6b yaXsīra t<x xaXi: s-ar parea ca proverbul acesta, pe care Platou īl reia citīndu-1 īn Republica, ar fi apartinut lui Solon. Cu el se īncheie si dialogul Hippias Maior.

6 Problema "dreptei potriviri a numelor" si discutarea ei e atribuita de Platon lui Prodicos (384 b), Protagoras (391 c) si sofistilor īn general (391 b). KUBE (1969, 208), punīnd īn legatura dialogul acesta cu Theaitetos, analizeaza "marele rol" jucat de opOoTvjt ovofidTcov īn sofistica. Trebuie facuta o distinctie, īnca de la bun īnceput, arata GUTHRIE (1976, 213), īntre urmatoarele doua expresii: "dreapta potrivire a numelor" (6?06xi]t ovond-rav) si orthoepeia, despre care, acelasi W.K.C. Guthrie spune ca poate fi cel mai potrivit tradusa cu "stilul corect". Robin traduce cu "propriate de la langue" - cf. Brice Parain. Recherches sur la nature et Ies fonctions du langage, Paris, 1942, 35. Se crede ca amīndoua expresiile au fost titluri ale cartilor lui Protagoras. G. Murray ber Urspr. u. Kreisl. d. philos. Lebensideaī, ,,Sitz. ber. der preuss. Akad. d. Wiss.", phil.-hist, kl., 1928, XXV, 15), acest pasai presunune distinctia aristotelica a virtutilor intelectuale si morale. Platon ar fi deci, sub acest raport, precursorul lui Aristotel si acesta din urma nu ar fi facut altceva decīt sa reia teoria lui Platou.

150 "Este posibil ca fiocrate sa faca aluzie aici la fabula lui Hsor> despre magarul care trecea drent leu, dar se mai poate ca «luma aceasta sa-i fie adresata lui Antistene, īntrucīt Socrate pnre sa se refere la lucrarile lui Hercule.

151 Vezi 401 d, 402 a.

155 rvAixT) ar proveni, asadar, din contractia termenilor .■iir7; si vtWirimv. Pentru RAMNOUX "(19=59, 320), aceasta contractie nu este a unui fonetioian format datorita metodelor rationale, ci mai degraba ,,1e fait d'un poete sensible aux: effets de la collu-sion des souffles". vu[i,5v ar īnsemna ,,a mīnui cu iscusinta" asa cum foloseste cīrmaciul barca si tesatorul suveica ; vtoptav implicīnd totodata miscarea ochiului dirijīnd gestul mīnii. fo\irj^ ve&;jtY]tji<; ar desemna (321) o observatie clarvazatoare si quasi-divinatorie asupra nasterii si devenirii lucrurilor. īn acelasi timp practica: gestul mīinii calauzit de atintirea ochiului pentru a cīrmui, a zvīrli sageata sau a tese.

153 Jn textul grec: doi de si. īn alfabetul ionian adoptat la Atena, la sfīrsitul sec. al V-lea, s este numit el, iar o, o5.

154 Referitor la etimologia acoTYjpīa ... spov/jasw; data conceptului de auopooiivy), vezi nota si trimiterile lui B. Witte, Die Wissenschaft vom Guten und Bossn. Interpretationen za Platons Charmides, Berlin, 1970, 142, cīt si nota introductiva la Charmides, din voi. I, Opere Platon, Ed. stiintifica, 1974, 163-164.

155 De la -icjTot (credincios). Textul e nesigur. Ar parea ispititor - declara īntr-o nota M1ĪRIDIBR (1931, 93 - 4) - de a scrie īmpreuna cu Heindorf, k-xtia-rjar^i, din cauza apropiatului e-oj/iv/];. Dar aceasta forma pare de neconciliat cu explicatiile date mai departe, 437 a. Vezi si ROBIN (1953, nota 73, 1306).

NOTE LA CRATYLOS

156 platon joaca aici pe omonimia infinitivelor celor doua verbe : ouvirifii si oiivsijit care difera prin sens si prin majoritatea celorlalte forme aleflor. Etimologia verbului auvtevai (a īntelege),'' pornind de la""auvievai (a apropia), ar contrazice "teza mobilista" (dupa Robin), "car ce rapprochement calcule", syllogismos, qu'est une conclusion, est une fixation provisoire de la pensee".

157'Plutarh [Lyc, I) citeaza un stramos al lui Licurg ce purta acest nume.

158 pr;n urmare, aocpta ar fi alcatuit, dupa Platon, din aooc si

159 Textul manuscriselor e alterat. Majoritatea editorilor īl urmeaza pe Baiter care, pastrmd xo xcr/u, corecteaza pur si simplu touto o5 īn xoO 6oou. Dar, observa L. Meridier, potrivit lui Stallbaum, ideea nu este ca o parte a elementului rapid merita numele de"~iq"c«TT6v, ci rapiditatea īnsasi, prin opozitie cu actiunea domoala, merita acest epitet.

i8o Acelasi termen apare īn Theaitetos, 152 c, cu privire la "ade­varul" pe care Protagoras īl preda īn taina (ev āTroppvjxci) discipoli­lor sai.

161 Locutiune proverbiala.

162 De fapt, ideea lui Heraclit potrivit caruia focul e principiul tuturor lucrurilor si deopotriva lege unica a universului. Cf. MERI­DIER, 1931, 95.

163 Cf. 400 a.

164 Spiritul, inteligenta (vout) e, dupa Anaxagoras, principiul si cauza miscarii. Cel mai pur si cel mai usor din toate, el poseda omniscienta, previziunea, forta, comanda si geniul operator: pretu­tindeni prezent īn masa īnconjuratoare e forta motrice si spiritul ordonator al īntregului univers, cf. Ramnoux, Les Presocratiques, īn voi. Histoire de la Philosophie, Encycl. de "La Pleiade", I, Paris, 1969, 435-437. īn Phaidon (97 b si urm.) Platon arata cum īncepuse plin de elan si speranta sa-1 citeasca pe Anaxagoras, pentru ca īn ultima instanta (asa cum o arata mai trīziu si īn Legile,[. XII, 967 b-d), sa ajunga la concluzia ca filosoful nu a reusit sa faca nimic din acel noTis proclamat "cauza si rīnduitor al universului".

SIMINA NOICA

ies vezi 412 e, explicatia pentru SUziov.

166 'Avpsicc e format, prin urmare, din āv(x) (īn sens contrar) si ^eīv (a curge), dupa Socrate.

107 Termenul de nume (avouoc) pare sa se refere atīt la substan­tiv cit si 1 a verb, adjectiv etc. Toate sīnt nume pentru Platon. Astfel discutānd despre verbul SaXXsiv (414 b), el foloseste termenul ovojxa. La fel īn privinta unor verbe ca ĂXiaOivsiv (427 b), PoiiXcaOai (420 c) etc. Este limpede ca Platou face o distinctie īntre substantive si verbe, dar īq timp ce are la dispozitie cuvīntul p5j<z* pentru verb, nu are unul corespunzator pentru substantiv. "Ovo^a īnseamna deopotriva nume si substantiv. Vezi A^AGNOSTOPOUIfOS (1973, 693), dupa ,'care 3vo|*a are mai ales functia de "cuvīnt" : ,.&voy.x are deja functia de «cu vuit» si īn limba greaca, īn afara de «nume», nu exista alt termen echivalent cu «cuvīnt»". Vezi si notele 12 si 229.

108 Rationamentul e urmatorul: se scoate t de la -iy^r, si se adauga un prim o īntre X si v si un al doilea īntre v si -q de unde *cx»-vo/j (care are ratiune). Acest pasaj a stīrnit nedumarirea comentatorilor care, dupa Stephanus, adauga īn. general - dar īn mod inutil, pe cīt se pare - (tou vu y.y.i} īnainte de toj yjts ; īn ed. Meridier (coli. "G. Bude", Paris, 1931), p. 93, o greseala de tipar (voij vu īn loc de tou vu) vine sa complice īnca mai mult lucrurile, atrage atentia LBK.OY (1968, 140, nota 2).

jos forma originara ar fi fost, prin urmare, xcctohtov, p fiiud considerat de Socrate ca uu adaos nefiresc si ca o alterare. īu fapt, e vorba de sufixul -rpo- care, la numele neutre de felul acesta, marcheaza instrumentul.

170 (Pīx'oXotīv (Pliix nimicitoarea) apare īn vs. 326 al Theogo-niei hesiodice. Ar fi vorba de un monstru legendar locuind pe muntele Phikion din Beotia (cf. Scutul, 33) si confundat mai tīrziu cu Sfinxul. Vezi nota lui P. Mazon la Hesiod, Theogonia, coli. "G. Bude", 326.

171 Platon citeaza anume versurile 264 - 265 din Iliaaa. īn care Hector sosit la palatul lui Priam si īntīmpinat de Hecuba, īsi roaga. mama sa nu-1 mai īmbie cu vinul cel dulce ca mierea de teama ca si-ar pierde cumva avīntul razboinic ori si-ar uita de vitejie.

173 avstv, sinonim cu dviieiv, āvorstv. īn Odiseea, III, 498: ījvov

NOTE LA CRATYLOS

i« Vezi 413 e.

154 Notiunea de apsti] a fost examinata īn Paideia lui Werner Jaeger, īn Histoire de VEducation dans l'Antiquite de H. Marrou, iar mai recent īn TBXNH und APETH de Jorg Kube, Berlin, 1969. īn cazul acesta, aceeasi explicatie e utilizata pentru a eti-mologiza doua cuvinte diferite: daca āpe-r?) (virtute) e apropiat de aīp£T7] (preferabil), cuvīntul e explicat īnsa si prin āei psī pe care l-am vazut aplicat īn cazul lui ār>p. DAp£Tr; īnseamna deci bunul mers, apoi cursul mereu liber al sufletului bun - aceasta fiind dupa LEROY (1968, 139) o explicatie a posteriori, cuvīntul nefiind niciodata atestat īn acest sens.

"s Vezi 413 d.

176 Vezi 409 d-e si 425 e.

177 Adjectiv de la substantivul cdayo<;, termen poetic, desi īntrebuintat īn proza atica pentru a indica diformitatea, urītenia respingatoare. īn Banchetul apare opus substantivului zāXXot. Etimologia lui e incerta, desi «īa^ot e apropiat uneori de got. aiwiski.

178 Sa fie o aluzie la proverbul mai īnainte citat: "Sīnt tare grele cele frumoase" (384 b) ?

170 Textual o5 care e numele literei o īn alfabetul ionic-atic. Vezi nota la 411 e.

180 Atīt xaXov cīt si xoeXouv aveau īnainte de reforma ortogra­fica din 403 aceeasi grafie: KAAON, cf. LEROY, 1968, 240.

181 Rationamentul lui Socrate, - dupa Māridier - este urma­torul : gīndirea (Siivoia) e cea care fixeaza numele; e deci ceea ce numeste. Or, tot ce numeste gīndirea e bun (sTrotiveriit), demn de lauda; iar īntrucīt da nastere la lucruri frumoase, e drept sa fie numita to xaXov (frumosul). Cele doua participii xaXemxv (aorist) si xaXouv (prezent) se pot explica dupa acelasi MERIDIER (1931, 100), astfel: Socrate, vorbind de autorul numelor, foloseste, asa cum s-a vazut, cīnd prezentul, cīnd aoristul (6 nQ£u.evoc, 6 e^evot).

182 "Les idees d'accroītre et d'engraisser" traduce ROBIN, desi textul reda de fapt "a face" sau "a produce", ceea ce, dupa ace­lasi, nu are nici un sens.

183 Nomos : compozitie vocala si instrumentala ale carei episoade, īncadrate īntr-o suita, erau precedate de un preludiu. Primului instrument de acompaniament - cithara - i s-a adaugat cu

SIMINA NOICA

timpul flautul. Etimologia complicata a cuvīntului (3Xa6ep6v e considerata de Hermogeues ca un "preludiu" a unor dificultati īnca mai mari.

184 Cf. 414 c-d si 399 a-b.

is5 Aici, ca si īn paragraful 421 d, prin twvt se face distinctie īntre starea actuala a limbii (r; \isa tjuvrj) si cea veche (./) mxXatd). Vezi IvEROY, 1967, 237.

186 Cf. Cicero, De oral., 12 : ,,Facilius ■mulieres incorruptam antiquitatem consemant, quod, multorum seriuonis expertes, ea tenent semper quae prima didicerunt".

187 Cf. 414 c. Cei care voiau sa le dea o anumita solemnitate (tragodeīn).

188 De aceasta etimologie se leaga un pasaj important din Phai-dros (99 c). Platou urmarind punctul de vedere heraclitean.

189 Toate care indicau miscarea.

190 Adica Suov.

191 Contractie de la Seov, aici, participiul prezent neutru de la verbul Ssm (leg). A nu se confunda cu Souv, participiu prezent neutru de la SīScojit (dau).

192 Cf. 418 b-c.

«3 Dupa ROBIN (1953, 1308) trebuie sa se tina seama de artico­lul ■?). Cuvīntul primitiv ar fi deci o forma prescurtata de la he prds onesin teinotisa praxis ("activitatea care tinde catre satis­factie").

194 Pasaj obscur dupa cei mai multi dintre comentatori: cum ar putea curentul vital sa fie oprit de o "disolutie" a corpului?

195 ā privativ si Esvat cu insertia unui n eufonic.

196 Socrate leaga prima parte a cuvīntului de yk<a (a varsa, raspīndi) si a doua de por,.

197 -p Chantraine prefera etimologia aceasta (verbul Ouu), celor obisnuite (ser. dhumd, lat. fumus, v.sl. dymy). Prin urmare, am putea socoti corecta etimologia propusa de Platon. Compara cu Timaios, 70 b, īn legatura cu conceptul de thymos.

198 vezi Phaidios, 251 b si Euripide, Hipp.. 525-526.

199 Textual 08. Vezi 416 b, 411 e, 4Ī0 c.

NOTE LA CRATYLOS

s"» Cealalta explicatie este de fapt īn contradictie cu principiul pus (observa ROBIN, 1*553, 1308), si anume al alungirii unui o primitiv.

2»i Platon faureste cuvīntul dupa olctto; (sageata), luīndu-1 īnsa de la cpspco, v. oi'cu.

-02 Comentatorii au propus diferite emendari pentru fraza aceasta. Cu toata concizia formulei sensul īi pare clar lui Meridier : Socrate vrea sa spuna ca a ajuns la capatul inspiratiei divine ce-i fusese comunicata de Euthyphron. Robin interpreteaza facīnd o legatura cu 413 a, 414 b -e ("Commeuce en effet d'envisager le terme").

203 Greseala sau ignoranta, oricum ar fi, e ,,le but manque" (cf. Robin) si este pentru ca nu se stie. Imaginea arcasului de la sfīrsitul paragrafului c este implicata aici. La fel doctrina "ni­meni nu e rau de bunavoie", ci īn virtutea necunoasterii binelui, conditionata de circumstante exterioare, fizice si sociale (cf. Pro-tagoras, 352 b; Timaios, 86 d-e).

204 īn ce priveste procedeul sintetic, care condenseaza īntr-un nume o fraza īntreaga, vezi 399 b si 410 d-e; cf. 409 c, 416 b.

205 Cf. 406 a, unde apare etimologia cuvīntului Mouaoe.

208 'AXrjOsta prin opozitie cu minciuna, implica faptul de a nu ascunde nimic (XaOsīv = a fi ascuns), de unde "adevar" īn gene­ral, "realitate", "sinceritate". īn anumite conceptii filosofice ā.~A-rfiz\.v. este opus substantivului Xtj9tj (uitare) ; are, deci, si sensul de ,,a-si aminti", "a sti". Vezi W. I/uther, Wahrheit und Liige im alten Griechentum, Berna-Leipzig, 1937. Pentru dezvoltarea filosofica a notiunii, vezi fid. des Places, Lexique de Platon, coli. "G. Bude", 1964, 27. Dupa Frisk si Chantraine, aly)Qfc e un compus constituit din particula negativa a- si din ĀTJOot, XaGot, Sau Mfi-q. P. Priedlander [Plato, I, New York, 1958, pp. 221-

- 29), face o ampla analiza etimologica a conceptului

īn legatura cu Sein und Zeit a lui Heidegger ce se ocupa īn aceasta

carte de conceptele logos si aletheia.

"'.Pentru auz, »JZ £<$v se confunda cu oi zi (forma ionica a negatiei) atrag atentia L. Meridier si Z,. Robin. Am tradus pe iov prin "cel ce devine" īn loc de "cel ce merge" pentru a ne conforma Interpretarii la acest dialog.

208 Vezi 409 d - 410 a.

SIMINA NOICA

209 Argument adesea pus īn joc de Socrate de-a lungul dialogului. Ar fi vorba aici, dupa LEROY (1968, 145) de un recurs - fie el timid si accidental - la principiul evolutiei lingvistice care, dealtfel, pare sa fi ramas strain celor vechi. Vezi si GUTHRII3, 1976, 216.

210 Vezi 414 c.

211 Pentru sensul lui āizb Tpo^ou, de vazut Phaidros, 278 d.

212 Aceeasi expresie apare la Aristofan, Acharnienii, 392 : azvj'jiiv ayojv oOTOt ouz sīoS^ETat. Dupa Robin, care traduce : "le debat n'admet pas de pretexte ā remise", ar fi o formula folosita anume īn tribunale.

213 Vezi 412 c.

214 Ca īn paragrafele 393 c si 414 e.

216 Modestia formulei si supunerea lui Hermogenes sīnt remarcate de MERIDIER, 1931, 109. De fapt, Socrate, īnca de la īnceputul dialogului a īntreprins singur cercetarea, chiar daca si-a asociat interlocutorul la elaborarea ipotezelor sale.

216 Discutīnd asupra formarii numelor primitive (cīteva rīnduri rnai sus), si presupunīnd ca nu am avea voce, nici limba, ar īnsem­na ca ar trebui sa ne multumim sa imitam natura lucrurilor. Cu aceasta ocazie, Platon foloseste verbul [zi[Z£ĪaOai impropriu de tradus cu "a imita" dupa H. Koller, Die Mitnesis, 49 si H. Perls, ,,R. Philos.", 1934, 452, īntrucīt este vorba de fapt de o mimica prin semne, semnele fiind aluzii inteligibile mai degraba decīt imagini. Se poate ca Platon īn aceste pagini, primele īn care foloseste īn mod consecvent verbul [ujietcrOai (cf. VICAIRE, 1960, 218), ar fi ramas credincios unui sens mai vechi al verbului. Dupa H. Koller V TpiT7)V (SC. OUCKXv) ~q aTTXVTE; OVSlpCOTTO US&, XsYSl S'ouSīlt.

īn Republica, V, 533 c, 6vs'.pco~eiv desemneaza o conceptie vaga si īndepartata prin opozitie cu vederea directa a realului (.j-xp). Rezerva cu oare este introdusa īn dialogul acesta teoria

SIMINA NOICA

Formelor nu reprezinta, pentru ZVIERIDIER (1931, 137) decīt,

poate, un procedeu al ironiei socratice. Vezi si Charmiaes, 173 a,

unde Socrate prezinta drept o vorbarie (Xrjpeīv) si un vis (ovapl, concluzii dealtfel clare.

306 īn īntreg acest pasaj final, Platon īncearca sa clarifice ceea ce va dezvolta īn Theaiteios (183 a) sl anume, ca din punct de vedere logic "cunoasterea" e anterioara ,.numirii" si ca amīndoua presupun existenta unui component stabil, neschimbator īn natura realului. O astfel de cunoastere ar fi independenta de "numire", īn sensul ca numele sīnt instrumente ale cunoasterii iar nu o sursa originara (cf. LEVINSON, 1957, 38-39). Astfel, pentru Platon limbajul ar fi (Friedlander, apud K. Biiclmer, Platon's Kratylos u.d. moderne Sprachphilosopliie, IC. deutsche Porsch., LXXXV, Berlin, 1936, 24), ceva cu care si nu de la care se obtine cunoasterea. Vezi si BUCCEI/LATO (M.), La Retorica Sofistica negii ser Ut i di Platane, Roma, 1953, 140-141.

307 Dupa LUCE (1965, 33), īntregul pasaj īncepīnd cu 439 b, cīt si sensul cuvintelor ti xori tc'.out(Sv devin mai clare fara y.o.1 Scitei . . . peīv si, prin urmare, aceasta propozitie ar trebui

exclusa ca falsa.

308 īn legatura cu ipoteza de la 439 d a unei realitati mereu schimbatoare.

309 Dupa LEROY (1968, 134), aceasta fraza reprezinta un atac direct al heracliteisrnului. īn alti termeni, domeniul devenirii nu este totodata si cel al cunoasterii. Platon indica īnca de pe acum ca aceea spre ce trebuie sa se tinda este stabilul, iar stabilul, īn teoria pe care o va pune la punct va fi ideea. Ne gasim aici, dupa acelasi Leroy, īntr-o pozitie oarecum ambigua, si chiar para­doxala, de vreme ce Platon, coniinuīnd sa combata puternic hera-cliteismul, a fost adus īn aceasta problema a originii limbajului sa considere cu o simpatie (care nu e īntotdeauna ironica), teoria cpucei, care se īntīmpla sa fie tecmai sceea a heracliteanuīui Cra-tylos.

310 Trebuie optat oare pentru stabilitatea Esentei sau pentru curgerea universala care, remarca Socrate, ar nimici fiinta si cunoas­terea ? Dupa cum Hippias (Hp. Ma., 294 e) pus īn fata alternative refuza esenta, tot astfel si Cratylos prefera teza heracliteaua.

NOTE LA CRATYLOS

Fara sa dea vreo solutie, dialogul se termina asadar īn aporie, moderata totusi de īndemnul lui Socrate de a duce mai departe cercetarea. Vezi GOLDSCHMIDT, 1963, 114.

311 īn vreme ce Socrate nu paraseste orasul (cf. Menon, 80 b si Phaidros, 230 c -d.

Dupa ce a dat dreptate, pe rīnd, cīnd lui Hermogenes, cīnd lui Cratylos, Socrate se retrage gratios si totul sfīrseste cu o pirueta, dupa LEROY (1968, 129) care traduce liber: "ii fait beau (se adre­seaza Socrate celor doi antagonisti), allez vous mettre au vert f-opaiiou sīt āypov), r£flechissez dans le calme de la campagne et, ā votre retour, venez m'en reparler". U de remarcat ca citi­torul fusese pregatit dinainte pentru un asemenea sfīrsit prin acel aSpiov (rnīine) de la 396 e; caci totul e dinainte prevazut cu subtili­tate īn compozitia unui dialog platonician.