NOTIUNEA CA SISTEM DE JUDECATI. STRUCTURA PROPOZITIONALA A NOTIUNII
In introducerea acestui capitol am vorbit despre unele expresii ale limbii romane in care intervine cuvantul "notiune" cum ar fi: a avea notiunea a ceva, a intelege notiunea, a defini notiunea etc.
Analiza acestor expresii readuce in discutie problema raportului dintre notiune si propozitie, respectiv, judecata pe care o exprima propozitia. Astfel, a avea notiunea A inseamna a putea aserta anumite propozitii despre A, ca si despre lucrurile pe care le implica si la care se aplica notiunea A.
In cartea sa, Filosofie si Logica, Gh. Enescu da urmatoarea definitie notiunii: notiunea unui lucru este multimea propozitiilor despre acel lucru, multime dotata cu o anumita organizare logica.
Definitia are la baza doua idei: 1) notiunea lucrului consta din totalitatea propozitiilor (judecatilor) despre acel lucru, 2) aceasta 'totalitate' este de fapt o structura, un sistem organizat de propozitii
Prin 'organizare logica' putem intelege ansamblul relatiilor si operatiilor logice 727f59h dintre propozitiile care stau la baza notiunii (inferenta, implicatie, clasificare, definitie etc).
Analogia cu definitia teoriei, in conceptia aceluiasi autor, este evidenta. De fapt, in stiinta notiunea se dezvolta pe fondul unei teorii, ea este coextensiva teoriei (una este notiunea intuitiva de multime, de exemplu, si alta notiunea circumscrisa teoriei matematice a multimilor). Chiar si o notiune comuna, independenta de o anume sistematizare teoretica, poate fi dezvoltata ca un ansamblu organizat de judecati.
Ca sa inchei, definitia explica foarte bine dinamica notiunii pe fondul dinamicii generale a stiintei. In abordarile logice noi suntem nevoiti sa privim notiunea ca pe ceva dat, ca pe ceva incheiat; in realitate, ea este supusa schimbarii, este in evolutie. Notiunile de atom, electron, particula, ca sa iau cateva exemple din fizica, se definesc astazi diferit fata de cum se defineau ele la inceputul secolului trecut, ca sa nu mai vorbim de secolele anterioare. Ce a determinat modificarea acestor notiuni daca nu acumularile survenite in cunoasterea realitatii fizice, cunoastere exprimata in notiuni, legi, principii, teorii etc? Modificarea cunoasterii pe care noi o avem despre un anumit lucru inseamna, de fapt, modificarea notiunii acelui lucru.
Idei similare intalnim si la alti autori. In celebrul sau Traité de logique, E. Goblot defineste notiunea drept o "virtualitate nedefinita de judecati". Ceva asemanator spune si H. Putnam in studiul sau Language and Philosophy. Este drept ca Putnam nu vorbeste despre notiuni ci despre concepte insa, vom vedea ceva mai departe, concept si notiune in logica generala sunt unul si acelasi lucru.
Inspirat de Wittgenstein, H. Putnam considera ca nu este atat de importanta intrebarea 'Ce este conceptul?' cat mai ales 'Ce inseamna a avea conceptul?'. Autorul distinge intre doua acceptiuni ale conceptului: a) un concept minimal, acesta insemnnand capacitatea de-a recunoaste obiectele din sfera conceptului, si b) un concept complet care inseamna capacitatea de-a putea formula propozitii (judecati) in care intervine conceptul. Si intr-un caz si in altul relatia propozitie-concept este esentiala.
In cele ce urmeaza voi incerca sa fac un pas mai departe, sa arat ce inseamna din punct de vedere logic structura propozitionala a notiunii sau conceptului. Cu aceasta ocazie voi raspunde si la cea de-a treia intrebare pe care am pus-o in paragraful 3 al acestui capitol, cea referitoare la relatiile dintre intensiunea sferei si intensiunea continutului.
Revin, pentru aceasta, la schema generala a notiunii incercand unele corelatii intre elementele sferei si ale continutului ei:
(3)
CA
A 
SA
(2) (1)
O prima corelatie leaga elementele sferei de notiune. A doua merge de la notiune la notele din continutul notiunii, iar a treia leaga obiectele sferei de notele din continutul notiunii (vezi cele trei sageti). Nu spun ca acestea sunt singurele corelatii posibile dintre elementele notiunii, ci doar ca sunt cele mai importante pentru problemele in discutie.
Exprimam aceste corelatii cu ajutorul a trei scheme propozitionale:
(1) "a este A",
(2) "A este F",
(3) "b este G".
Pentru cazul particular in care A este, iarasi, notiunea om, cele trei scheme genereaza propozitii cum ar fi:
'Socrate este om'
'Omul este biped'
'Socrate este biped'
Este evidenta relatia inferentiala (silogismul) dintre cele trei propozitii si intentionat am ales acest exemplu pentru a sublinia importanta rationamentului in organizarea logica a notiunii. Este un exemplu elementar de rationament, se intelege, insa aici nu urmaresc decat ilustrarea problemei (s-ar putea usor demonstra ca notiunea astfel inteleasa devine compatibila cu scheme de rationament mult mai complexe).
Judecatile (1) - (3) sunt singurele judecati care stau la baza notiunii?
Nu mi se pare fireasca o asemenea limitare. As spune mai degraba ca aceste judecati alcatuiesc nucleul 'tare' al notiunii, dar ca si alte judecati pot avea relevanta pentru notiune in functie de raporturile lor cu judecatile din nucleu.
Din nou insa ne confruntam cu ambiguitatea cuvantului "este".
In "a este A" particula "este" are functie predicativa, ea indica faptul ca a cade in sfera notiunii A sau ca A se predica despre a.
In "A este F", lucrurile stau cu totul altfel, aici "este" indica implicatia dintre doua predicatii: oricare ar fi x, daca x este A, atunci x este F.
In fine, cea de-a treia schema, "a este G", revine din nou la predicatie: G se predica despre b sau b cade in sfera lui G.
Observam deci ca in organizarea logica a notiunii predicatia nu poate fi despartita de implicatie, ca cele doua "actioneaza" intotdeauna corelat. Am reunit aceste corelatii in asa numitul principiu al predicatiei prin implicatie pe care il formulam dupa cum urmeaza: daca o notiune A se predica despre un obiect oarecare a, tot ceea ce implica A se predica, la randul lui, despre a.
Principiul ia forma unei scheme valide de rationament, fapt de natura sa scoata inca odata in evidenta relatia foarte stransa dintre implicatie si predicatie la nivelul notiunii:
a este A,
Oricare ar fi x, daca x este A, x este B,
a este B
Pentru ca fiecare notiune isi asociaza o multime potential infinita de propozitii, aceasta multime poate fi sistematizata mai departe cu ajutorul a trei axiome[1]:
Axioma 1. Pentru orice x si pentru orice F, daca x I SA si F I CA, atunci F(x).
Axioma 2. Pentru orice x si orice F, daca F I CA si F(x), atunci x I SA.
Axioma 3. Pentru orice x si pentru orice F, daca x I SA si F(x), atunci F I CA.
Din aceste axiome pot fi deduse diferite proprietati ale notiunilor, inclusiv ceea ce in logica traditionala se chema legea raportului invers dintre continutul si sfera notiunilor. Este o problema pe care, iarasi, nu o vom discuta aici dar care merita semnalata pentru ca ne indica o posibila cale de dezvoltare a teoriei notiunii.
3. Analiza logica a notiunilor
Inchei cu o observatie asupra ideii de analiza logica a notiunii.
Conform celor spuse, sintagma a analiza logic notiunea dobandeste acum un inteles foarte precis, si anume:
1) A arata care sunt propozitiile in care intervine notiunea si ce raporturi logice exista intre ele (cele trei axiome permit organizarea acestor propozitii ca sistem deductiv).
2) Pe baza propozitiilor stabilim continutul si sfera notiunii. Propozitiile in care notiunea apare ca predicat logic determina sfera notiunii, iar multimea propozitiilor in care notiunea apare ca subiect determina continutul.
3) Sfera si continutul arata cu ce fel de notiune avem de-a face (v. tipul notiunii).
4) Din raporturile propozitiilor se deduc apoi raporturile dintre notiuni precum si o serie de alte corelatii despre care va fi vorba in cele ce urmeaza.
Pentru exemplificare sa luam cazul notiunii scriitor. Conform primei reguli sa urmarim cateva exemple de propozitii in care intervine aceasta notiune:
"Liviu Rebreanu este scriitor",
"A fi romancier inseamna a fi scriitor",
"Cine este scriitor este si autor" etc.
Din prima propozitie rezulta ca L. Rebreanu este obiect din sfera notiunii scriitor (regula 2). Intrucat sfera notiunii mai cuprinde si alte obiecte, notiunea scriitor este o notiune generala.
In continutul notiunii scriitor intra notiunea autor (propozitia a treia) precum si o multime de alte notiuni (om, rational, cultivat etc.). La randul ei, notiunea scriitor intra in continutul notiunii poet si asa mai departe. Determinand sfera si continutul putem da o prima definitie notiunii, definitie ce va trebui sa respecte utilizarile notiunii in limbaj (problemele pe care le vom discuta in continuare cu privire la notiune ne vor ajuta sa ducem analiza mai departe).
|
