Anexa
Neo-hobbesianism:
David Gauthier - Morals by Agreement
Gauthier ia în considerare câteva nereusite ale lui Hobbes si încearca sa le transforme, în mod ironic, într-un avantaj. Urmarind teoria în aplicatia sa mai degraba prescriptiva decât analitica, Gauthier utilizeaza o presupozitie a hobbesianismului traditional: si anume, ca indivizii rationali care urmaresc exclusiv propriul interes au motive sa limiteze interes acest si astfel rezulta principiile auto-controlului, calificate drept norme morale. Totusi, el pretinde ca descopera avantajul acolo unde Hobbes a gasit imposibilitatea morala. În timp ce Hobbes concluzioneaza ca absenta unui suveran limiteaza moralitatea în doua moduri: impunând prezenta unui astfel de suveran pentru aparitia sa, cât si prin faptul ca atunci când este prezent un astfel de suveran o reduce la principii pe care acesta le poate aplica, Gauthier scapa de constrângerea pe care o exercita un monarh si astfel permite limitelor moralitatii sa se extinda în linii mari. În consecinta, el respinge aplicarea analitica a argumentului lui Hobbes pentru a sustine si a sublinia aplicarea lui prescriptiva. O consecinta este aceea de a încuraja perspectivele moralitatii internationale si de a întari probabilitatea ca normele morale pot avea aplicare transnationala, cel putin atunci când termenul "moral" este construit în asa fel încât sa includa principiile rationale ale cooperarii egoiste.
Desigur, Hobbes însusi a fost predecesorul efortului cutezator si neîntrerupt de a egala egoismul rational cu moralitatea si de a arata ca ceea ce ma ajuta pe mine - cel putin pe termen lung - coincide cu, si probabil chiar defineste, ceea ce este moral . Hobbes credea ca limitele prudentei rationale sunt limitele moralitatii. Prin "ratiune corecta" Hobbes vrea sa spuna "actul de a rationa, adica..rationamentul adevarat al oricarui om cu privire la acele actiuni ale sale care pot sa contribuie fie la vatamarea, fie la beneficiul vecinilor sai ." Hobbes desfiinteaza anticipat apelul la teama de pedeapsa divina sau la sentimentele de vinovatie si facând acest lucru îsi îngreuneaza sarcina. Nu în ultimul rând, el crede ca nu este posibil nici un conflict veritabil dintre moralitate si prudenta rationala, mai ales data fiind nevoia cruciala agentilor rationali de a evita efectele dezastroase declansate de sanctiunile impuse de altii, asa cum este, de exemplu, retragerea tuturor viitoarelor cooperari.
Cei mai importanti critici ai lui Hobbes par sa fie de acord ca încercarea acestuia de a dovedi acest lucru nu este suficienta din foarte multe motive dintre care, nu în ultimul rând asumptia sa nerealista ca prin întreprinderea unei violari ofensatoate a regulilor morale, o persoana risca retragerea viitoarelor cooperari cu ceilalti .
Dar în neo-hobbesianismul lui Gauthier, concepte moderne sunt folosite pentru a fixa o aparare noua si remarcabila a prudentei rationale. Gauthier se bazeaza pe doua paradigme importante din secolul XX: notiunea de rationalitate a economistilor, si aparitia domeniului teoriei deciziei, si prin acest lucru sustine perspectiva veche a lui Hobbes cu noi instrumente. Gauthier modernizeaza teoria lui Hobbes, încorporând concepte de "maximizare" si "rationalitate economica" în strategia prescriptiva hobbesiana. De asemenea, notabila pentru scopurile noastre, este aplicarea îndrazneata de catre Gauthier a teoriei sale în contexte internationale.
Rezultatele lui Gauthier apar la sfârsitul unui sir lung de încercari - "relicvele" carora fac obiectul istoriei filozofiei - de a demonstra ca moralitatea poate fi derivata din ratiune. Fie ca vin de la stoicii romani, de la Kant, sau, mai recent, de la Alan Gewrth, argumentele care îsi propun sa clarifice sursa rationala a sentimentelor noastre de datorie si caritate, în mod frecvent, nu reusesc sa satisfaca în întregime; la fel ca dovezile existentei lui Dumnezeu, ele iau ochii uneori, dar fara sa convinga. În Morals by Agreement, Gauthier încearca sa arate ca rationalitatea maximizarii interesului si moralitatea nu sunt în conflict, si ca, într-adevar, directiile lor sunt paralele. Indivizii, statele natiuni si corporatiile au responsabilitati morale, nu în ciuda, ci pentru ca ei vor sa-si urmareasca propriile interese cu succes. Pentru acest obiectiv el adopta presupozitia ca "o persoana actioneaza în mod rational daca si numai daca urmareste sa obtina pentru sine cel mai mare interes sau beneficiu." Notiunea de a-si urmari propriul interes sau beneficiu nu este reductibila logic la semnificatia cuvântului "egoism," sau chiar "interes propriu," din moment ce pentru Gauthier este posibil - desi deloc necesar - ca interesul sau preferintele cuiva sa poata face referire la o stare de lucruri a altora . Limbajul formal pe care Gauthier îl foloseste pentru a exprima ceea ce intentioneaza sa demonstreze, este acela al notiunii economistilor de "maximizarea satisfacerii preferintelor. "
Tapiseria logica tesuta din aceste presupozitii consta în trei componente primare: notiunea economistilor de piata perfect competitiva (numita de catre Gauthier o "zona eliberata de morala"); conceptele deciziei teoretice de "acord rational" si "beneficiu reciproc"; si notiunea unei "pozitii initiale de negociere" în care se presupune ca nici o persoana nu este mai rea decât ar fi fost într-un context non-social din care ar lipsi interactiunea. Obiectivul lui Gauthier este de a arata ca tocmai prezumtia împotriva moralitatii determinata de conceptul de piata competitiva, ideea ca agentii rationali aleg cel mai bine facând calcule directe, intentionate sa maximizeze satisfacerea preferintei, este sustinuta prin adaugarea conceptului de piata competitiva, posibilitatea cuiva de "a contracta sau de a ajunge la un acord" cu altul, cu privire la constrângerile asupra maximizarii intereselor individuale: de aici titlul cartii sale, Morals by Agreement.
Perspectiva lui Gauthier nu presupune, asa cum presupunea cea a lui Kant sau Gewrith înaintea lui, ca impartialitatea este construita în natura rationalitatii; mai degraba el intentioneaza sa arate cum impartialitatea este o consecinta a alegerii rationale . Spunând ca este "rational" sa nu tii cont ocazional de interesele unui individ si sa alegi impartialitatea, Gauthier pare sa se contrazica; pentru ca, înca o data, el vrea sa defineasca rationalitatea în termeni de urmarire a celui mai mare interes sau beneficiu (acolo unde este înteles ca maximizarea satisfacerii preferintei unei persoane). Dar aparenta contradictie este rezolvata daca se întelege ca Gauthier vrea sa spuna ca interpretarea vadit contractuala a urmaririi interesului uneori cere încalcarea intereselor mai mici, interpretate în afara contractului. Într-adevar, o astfel de încalcare este ceea ce înseamna moralitatea, sau cel putin, o versiune rationala a moralitatii, pentru Gauthier . Într-unul dintre cele mai intrigante argumente ale sale, Gauthier încearca sa arate cum, într-un caz particular, cineva care refuza sa î 21421r173v 51;i limiteze urmarirea propriilor interese, si care alege în schimb în baza a ceea ce este probabil sa-i dea cea mai mare expectativa a utilitatii, firesc apreciata, va fi mai rau decât ar trebui sa fie. Astfel, o persoana rationala alege mai degraba pe o baza de cooperare stabilita, decât potrivit cu ceea ce pare sa dea cea mai mare expectativa a valorii. Astfel, atât pentru Gauthier cât si pentru Hobbes, atunci, roadele cooperarii, si, în mod alternativ, teama de non-cooperare, asigura stimulente cruciale pentru contract.
Primul pas catre un acord în care oamenii pot împarti roadele unui viitor surplus de cooperare este realizat prin "moralizarea" starii de natura "pure" sau hobbesiene. Este introdusa o clauza în stilul lui Locke, cu modificari nozickiene pentru a servi drept constrângere asupra acordurilor cooperative posibile. Clauza permite fiecarei persoane o "fundatie principala" (pe care o persoana o poate folosi si de care nimeni altcineva nu poate face uz în absenta acelei persoane) , care, în schimb, stabileste un drept înainte de acordului, si anume, dreptul fiecaruia la beneficiile propriei munci. Astfel, moralizarea starii de natura are drept rezultat un cadru al folosirii comune printre cei care interactioneaza, în care compensatia completa este impusa în cazul în care o persoana se confrunta cu folosirea de catre altcineva a bunurilor sale materiale . Fundamentul acceptarii clauzei lockeene este anticiparea unui posibil acord în care roadele interactiunii de cooperare vor fi împartite. Urmatorul pas este de a ajunge la un acord în ceea ce priveste împartirea surplusului cooperarii, o problema în prima forma a teoriei, care este în final rezolvata prin acceptarea celor doua principii inedite ale lui Gauthier, "principiul concesiei relative minimax" si "principiul maximizarii constrânse."
"Principiul concesiei relative minimax" afirma ca strategia rationala de alaturare, atât în negocierea cât si în cooperarea de dupa negociere, este printr-un acord între cei care coopereaza în care fiecare promoveaza scopul sau maximal în ceea ce priveste surplusul actiunii de cooperare si atunci ofera o concesie nu mai mare decât cea mai mare concesie pe care presupune ca unele persoane rationale ar fi dispuse sa o primeasca . "Principiul maximizarii constrânse" sustine ca este rational sa se pastreze acordul chiar si în cazul în care traiectoria maximizarii utilitatii pare sa determine violarea lui, cel putin atât timp cât este de asteptat ca altii sa-l pastreze. Cei ce actioneaza în concordanta cu " maximizarea constrânsa," spune Gauthier, sunt mai rationali decât cei care nu actioneaza astfel, pentru ca înclinatia lor rezultata din astfel de actiuni, le va deschide mai multe oportunitati pentru interactiunea benefica reciproc.
Înca o data, Gauthier aplica în mod explicit analiza sa contractuala a moralitatii, derivata dintr-o cercetare a agentilor rationali individuali, a oamenilor si a natiunilor; si este de necontestat faptul ca analiza sa are aplicari puternice la nivel international. Este capabila sa ofere o ratiune nu doar pentru prezentul "auto-control" evident în legea internationala, dar si pentru cooperari enorme, trecute si prezente, care caracterizeaza politica si comertul international. Am vorbit deja despre legea internationala, despre tratate si precepte normative fundamentale care ghideaza natiunile chiar si în absenta unor sanctiuni explicite. Oricum, poate chiar mai izbitor este nivelul de cooperare între entitatile care întreprind afaceri internationale, cum sunt corporatiile multifunctionale. Chiar si în absenta unui politist global si a unui corp de legi comerciale, bilioane de dolari trec din mâna în mâna zilnic în tranzactiile globale. Desigur, asemenea uriasi ai pietei ca Sony, BASF, si IBM, uneori au recurs la tribunalele care opereaza în tarile în care functioneaza; si fara îndoiala, uneori ei se bazeaza pe obligatii contractuale. Dar, o parte surprinzatoare din afacerile lor, este tranzactionata fara piedici, în afara unor sanctiuni explicite care sa-i ghideze. Afacerile sunt încheiate, renegociate, si respectate; si cu toate acestea, cauza abtinerii, impulsul favorabil comportamentului moral, nu se bazeaza în întregime pe fundatia nesigura a bunavointei; mai degraba se bazeaza pe contemplarea demna de mai multa încredere, de catre participantii la piata, a interesului propriu rational, apreciat în linii mari.
Pretul fraudei si al imoralitatii, al încalcarii contractelor si al ascunderii preturilor adevarate, este foarte mare pentru corporatii care doresc sa fie viitori jucatori în afacerile internationale. Într-adevar, pretul este la fel de piperat ca si anticiparea roadelor unei viitoare cooperari, ele însele nesigure; si pentru o preocupare activa de a contempla un viitor continuu, costurile sunt uluitoare. Nici o companie nu vrea sa faca afaceri cu o alta care are reputatia de "ethical shenanigans", si în sufrageriile hotelurilor sau în salile de conferinte scsomptuase din Paris, Londra, Bonn si Tokyo, la fel ca si în nenumarate ziare si reviste despre comert circula zvonurile cu privire la fiabilitatea marilor actori corporatisti. Aceste zvonuri în sine sunt remarcabil de sigure. Este o imagine extraordinara: mii de participanti la piata cooperând pentru a perfectiona, clarifica si întelege limitele potrivite pentru maximizarea profitului organizatiilor multinationale, toate întreprinse, ironic, din motivul maximizarii profitului. Pentru a parafraza faimoasa replica a lui Adam Smith: "nu de la bunavointa bancherilor din Tokyo, Bechtels sau Batuses asteptam tranzactiile noastre straine, ci de la perspectiva lor asupra propriului interes."
Toate aceste analize ale lui Gauthier ne ajuta sa întelegem. Extinderea cooperarii în afacerile internationale, în mod special în comertul international, este un rezultat predictibil al unei teorii în care, ca si refuzurile lui Gauthier de a concepe activitatea internationala ca reflectând o vicioasa dilema a prizonierului. Adaptarea de catre Gauthier a strategiei lui Hobbes serveste la sublinierea extinderii cooperarii cerute de urmarirea propriului interes, si, în schimb, faptul ca scena internationala nu este asa cum a prezis propria teorie a lui Hobbes ca va fi, un razboi al tuturor împotriva tuturor. În acest fel, Gauthier, un neo-hobbesian, este un aparator chiar mai puternic al implicatiilor morale ale rationalitatii egoiste, decât însusi Hobbes. El aplica principiile lui Hobbes într-o varietate mai mare de feluri, si unui spectru mai larg de cazuri, decât o face Hobbes.
Dar în vreme ce optimismul international al lui Gauthier îl întrece mult pe al lui Hobbes, ramâne în mod notabil pesimist în anumite probleme, si acesta este un indiciu al unei slabiciuni importante în munca lui Gauthier. Când ia în considerare problema sprijinului international, Gauthier argumenteaza ca o natiune nu are nevoie de nici un motiv pentru a se considera obligata sa-si înrautateasca propria situatie pentru a o îmbunatati pe a alteia. Pentru a exemplifica, el considera o lume ipotetica în care "cei purpurii" si "cei verzi" au existente mult separate într-o stare de natura internationala. Nici un contact sau cooperare între doua state nu a aparut înca. Cei purpurii au dezvoltat o societate ideal de corecta: în societatea lor, piata libera este dominanta si toate imperfectiunile sau "externalitatile" pietei sunt contracarate de politicile si practicile care satisfac principiul concesiei relative minimax. Cei verzi, de cealalta parte, traiesc într-o mizerie totala, haotica. "Nepasatori atât fata de camarazii lor cât si fata de viitorul lor, ei s-au epuizat singuri în rivalitate, risipindu-si resursele, raspândindu-le fara nici o constrângere, astfel încât ei se afla la un pas de a suferi un colaps catastrofal. " Dupa ce au aflat de situatia celor verzi, cei purpurii au ajuns la parerea generala ca maximizarea fie a nivelului minim, fie a celui mediu de prosperitate pentru doua popoare, ar cere înrautatirea situatiei celor purpurii.
Gauthier se întreaba în continuare: oamenii purpurii au obligatia de a-i ajuta, pe cheltuiala lor, pe cei verzi, sa zicem, maximizând utilitatea generala a celor doua popoare? Nu în mod necesar, raspunde el, pentru ca moralitatea trebuie sa fie înteleasa în relatie cu roadele potentiale ale cooperarii, si fara nici o speranta de câstig - chiar si pe termen lung - acolo nu poate exista un motiv al obligatiei. El scrie ca "cei purpurii nu ar fi vrut, nici nu ar fi putut sa aiba vreun motiv sa se considere obligati sa-si înrautateasca propria situatie pentru a maximiza utilitatea medie generala ."
Într-un alt pasaj, Gauthier spune acelasi lucru, de data acesta referindu-se la inteligentul, puternicul si energicul Robinson Crusoe care descopera existenta - pe alte insule - a unor Crusoe stupizi, slabi, lenesi. El întreaba daca "un principiu impartial cere acelui Crusoe mai bine plasat sa contribuie la îmbunatatirea situatiei celor mai rau plasati, daca cei mai capabili sunt obligati sa îmbunatateasca situatia celor mai putin capabili. Acest principiu ar impune egalizarea contributiilor când este posibil? Sau ar preciza nevoi si ar cere ca acestea sa fie satisfacute când este posibil? Raspunsul lui este : "nu, orice alt principiu decât acela care permite fiecarui Crusoe sa beneficieze singur ar fi incorect si incomplet, cerând unora sa acorde altora calatorii gratis, sau sa fie gazde ale parazitismului lor. "
Oricum, problema lui Gauthier nu este aceea ca el intentioneaza sa slabeasca sensul nostru de vina internationala. Nu este nici aceea ca ia partea mai severa a disputei internationale asupra caritatii ; este mai degraba aceea ca el nu poate gasi nici un motiv pentru caritatea internationala, chiar si în cazuri de salvare de la catastrofe, cel putin atât timp cât salvarea natiunilor nu reuseste sa anticipeze vreun beneficiu net pentru sine. Sa ne imaginam, de exemplu, ca cei verzi sunt într-o situatie chiar mai rea decât cea descrisa. Ei nu locuiesc pur si simplu haotic, ei mor de foame ca rezultat al lipsei dramatice dar temporare, a recoltei. Milioane de barbati, femei si copii verzi - asa cum s-a întâmplat în Africa de sub desertul Sahara - mor din lipsa hranei. Sa presupunem mai departe ca oamenii purpurii sunt chiar mult mai bogati decât natiunile occidentale industrializate de astazi. Pentru cei purpurii, a-i salva pe cei verzi de la apocalipsa, costurile ar fi foarte mici, o sutime din procentajul productiei lor abundente, nationale, floare la ureche - dar îi va costa ceva care nu le va fi rambursat nici chiar pe termen lung. Acum ideea este ca pe baza analizei lui Gauthier, si lipsind niste preferinte puternice, independent motivate de catre cei purpurii, în favoarea salvarii, evitarea salvarii celor verzi nu este doar permisa dar chiar ceruta în mod rational.
Seriozitatea acestei concluzii ascunde o problema înca profunda si incomoda în analiza, absenta mecanismelor sau a principiului capabil sa dezaprobe exploatarea nationala categorica. Am vazut ca Gauthier nu gaseste nici un motiv pentru a accepta o obligatie nationala, fara a tine seama de abilitatea sa de a spori bunastarea tarii donatoare. Poate parea, oricum, ca el poate împiedica exploatarea nationala unilaterala prin apelul la drepturile inerente în pozitia originala de negociere. Astfel, vatamarea unora, pentru ca încalca drepturile lor în starea de natura, este dupa câte s-ar parea, interzisa, chiar daca sprijinirea acestora nu este recomandata. Dar aparentele, asa cum vom vedea, induc în eroare.
Multe dintre pasaje încurajeaza într-adevar o impresie mai "caritabila". Când vorbeste despre starea de natura, Gauthier scrie ca "ideea moralei prin acord poate induce în eroare, daca se presupune ca drepturile trebuie sa fie produsul sau rezultatul acordului." El continua, "unde adoptam acest motiv, trebuie sa presupunem ca drepturile sunt determinate de principiul concesiei relative minimax.[dar] drepturile asigura punctul de plecare pentru acord si nu rezultatul lui;.ele constituie ceea ce fiecare persoana aduce la masa de negociere, si nu ceea ce ia de la ea." Astfel, probabil ca agresiunea deschisa prin forta de o natiune asupra alteia este exclusa chiar daca partile nu sunt capabile sa ajunga la un acord asupra principiilor pentru împartirea surplusului cooperativ al interactiunii sociale. Apoi el ilustreaza aceasta idee luând în considerare un caz ipotetic în care un grup de "pescari" aduc daune altuia, poluând râul folosit în comun, în starea de natura. Din cauza efectelor sale, în termeni de schimb între ei, folosirea râului de catre primul grup pentru aruncarea deseurilor, se spune ca violeaza clauza . Aceasta idee este generalizata în expresia "clauza este violata de o actiune care îmbunatateste situatia unui actor, înrautatind-o pe cea a altuia. "
Se pare ca exploatarea directa este exclusa, chiar si în starea de natura, prin clauza lui Locke. Oricum, problema este aceea ca clauza lockeana, a carei introducere ridica starea de natura "pura" hobbesiana la o stare de natura modificata sau "pre-acord" este contingenta pentru introducerea sa în calculele rationale facute de agentii care tin cont de un eventual câstig pentru ei. "Clauza," scrie Gauthier, "este o constrângere rationala a interactiunii natiunilor, doar daca exista posibilitatea acesteia ca si ordine internationala a cooperarii [sublinierea mea]. " Acest subiect este repetat de multe ori în aceasta carte: în capitolul 7, el observa faptul ca doar daca agentii sunt vazuti ca "potentiali parteneri în relatiile sociale, în competitia de pe piata si în cooperare, [ceea ce] clauza [lockeana] interzice este impunerea oricaror costuri pentru ei, fara o compensatie corespunzatoare." si tot mai târziu el adreseaza problema unui context mai larg, când sustine ca "morala pretinde ca ceea ce fiecare dintre noi face altora, si acest lucru este exprimat în drepturile noastre, depinde, nu de sentimentele noastre pentru fiecare nici de capacitatile noastre rationale sau intentionate, ca si cum acestea impun respect inerent, ci de parteneriatul nostru actual sau potential în activitatile care presupun beneficii reciproce ."
O mica reflectie arata de ce pentru Gauthier, drepturile, chiar si în starea de natura, trebuie sa fie conditionate în acest fel de perspectiva unui eventual câstig. A alege alta cale ar însemna subminarea presupozitiei fundamentale din "Morals by Agreement, aceea ca avantajele justifica rationalitatea practica, si ca rationalitatea, în schimb, poate fi folosita pentru a genera moralitatea. Asa cum spune Gauthier în introducere, "abtinerea morala, sau a nu profita, este un pas rational, facut pentru a facilita aparitia societatii, un caz în care fiecare individ care îsi urmareste propriul interes, câstiga . Oricum, ceea ce trebuie înteles este ca fiecare natiune, în contrast cu fiecare individ, poate sa nu câstige, din moment ce dezirabilitatea sau chiar existenta unei societati internationale, constituie un subiect de disputa. Acest lucru înseamna ca într-o stare de natura pura, internationala sau altfel, chiar aderenta la clauza lockeana, aceea de a respecta "înzestrarile de baza" ale fiecarui om, pe care îl implica dreptul la folosirea libera a capacitatilor lor pentru activitati fizice si psihice, este periclitata.
Gauthier pare la un moment dat sa anticipeze problema, întrebându-se ce i-ar împiedica pe cei purpurii sa utilizeze politici cu totul necooperative, sau, asa cum spune el, de la " a-i trata [pe cei verzi] ca pe niste animale." El sustine ca exista mai multe motive pentru care cei purpurii ar putea apara maximizarea constrânsa, aderenta la aceasta clauza si acceptarea principiului concesiei relative minimax în relatiile lor cu cei verzi. În primul rând, ei pot crede ca indiferent care sunt perspectivele pe termen scurt, pe termen lung ei ar beneficia de pe urma constrângerii. În al doilea rând, ei pot fi deja înclinati catre o astfel de cooperare, prin modelele de socializare deja introduse, folosindu-le pentru a-si constrânge maximizarea fata de toate fiintele umane. Sau, în al treilea rând, ei pot sa aiba un anumit grad de simpatie pentru ceilalti oameni .
Este important sa observam ca toate aceste raspunsuri depind de cuvântul "ar putea." Cei purpurii ar putea sa beneficiile lor pe termen lung, ei ar putea sa dezvolte obiceiuri de cooperare care sa reziste reformei rationale si ei ar putea avea suficienta simpatie chiar si pentru oamenii aflati departe, care au, ceea ce ei privesc ca pe un stil de viata distinctiv, pentru a-si învinge celelalte preferinte. Dar - si aceasta este si ideea - ei, de asemenea, nu ar putea; si acest lucru face ca cele mai importante interdictii morale, de a nu exploata, încatusa, sau de a nu ucide pe altii, sa depinda de sansa empirica. Nu exista nici o revendicare a priori în argumentul lui Gauthier pentru faptul ca beneficiile pe termen lung vor fi efectele cooperarii cu ceilalti, sau ca obiceiurile inveterate sau simpatia vor învinge calculele fie rationale fie nepasatoare, adica, preferintele egoiste. Într-adevar, el neaga siguranta acestei probleme si din acest motiv alege cu grija cuvântul "ar putea" în discutarea existentei înclinatiilor care i-ar constrânge pe cei purpurii sa-i trateze pe cei verzi cu respect. Dar chiar daca el ar adauga numarul dispozitiilor posibile care i-ar putea determina pe cei purpurii sa încline catre actiuni umanitare, proba sa este slaba; pentru ca cea mai comuna imaginatie morala afirma adevarul ca a nu înrobi, a nu ucide, si a nu trata oamenii ca pe animale sunt principii care nu trebuie sa fie încalcate nici chiar de cel mai rational pe termen lung, ale carui prevederi sunt cunoscute contractual, beneficiu net total pentru sine.
Nici nu este posibil ca aceasta chestiune sa fie respinsa afirmând ca starea prezenta a relatiilor internationale, în contrast cu ipoteticii purpurii, verzi, sau Robinson Crusoe , este o conditie dincolo de starea de natura în care cooperarea este obligatorie. "Ordinea prezenta internationala," remarca Gauthier, "poate sa nu permita o baza rationala si corecta pentru interactiunea cooperativa dintre popoarele lumii," si spunând astfel, el afirma ca existenta ordine internationala poate aproxima o stare de natura . si în timp ce el nu identifica lumea reala cu lumea celor purpurii si verzi, nici nu se abtine sa traga învataturi din lumea lor imaginara. El observa de exemplu, ca anumiti gânditori morali contemporani argumenteaza într-un fel care mascheaza un adevar important al povestii cu oamenii purpurii si verzi, sustinând ca tarile dezvoltate sunt obligate sa faca sacrificii pentru beneficiul celor mai putin dezvoltate, si admite ca fondurile americane destinate europenilor, cu câteva modificari, au satisfacut cerintele rationale ale moralei prin acord .
Strategia lui Gauthier este aceea de a asuma modelul economic de rationalitate, un model care constrânge rationalitatea sa anticipeze beneficiile gânditorului, sau pentru a fi mai precis, ale maximizarii utilitatii, rationalitate conceputa ca si satisfacerea preferintelor. Acest model economic este folosit pentru a genera moralitatea, sau cel putin, o moralitate rationala - moralitatea omului economic. Moralitatea, aproape magic, pare sa fie extrasa dintr-o sursa evident non-morala. În povestea pe care o spune, este un accident fericit faptul ca roadele interactiunii sunt semnificativ mai mari pentru a impune constrângeri enorme asupra actiunilor indivizilor. Acest lucru se întâmpla pentru ca omul izolat este neputincios, din punct de vedere productiv, fara ajutorul colegilor sai. Asa cum arata experimentul mintal al lui Adam Smith, cel cu fabrica de ace, din "Wealth of Nation", o persoana care munceste singura poate doar sa produca material în cantitate neînsemnata; împreuna cu colegii sai, el poate produce o avere. Asadar, acest fapt fericit al coincidentei dintre neputinta relativa a unei persoane si ceea ce este cerut unuia de catre ceilalti, de a-si maximiza bunastarea personala, se dovedeste, pentru Gauthier, sa fie suficienta pentru generarea moralitatii rationale.
Dar o natiune individuala nu este la fel de neputincioasa ca o persoana individuala. De unde principala problema a lui Gauthier, scoasa în evidenta prin efectele sale într-un cadru international, este aceea ca stimulentele pe care le invoca sunt mai putin atractive decât motivele pentru a fi moral le-ar clarifica. si acolo este greutatea; pentru ca noi presupunem ca motivul nostru de a ne purta moral constituie mai mult decât existenta unei coincidente fericite. Inadecvarea abordarii lui Gauthier este astfel subliniata în contexte internationale în care roadele interactiunii sunt mai putin sigure, si în care, pentru prima data, este realizata posibilitatea ca natiunea sau oamenii sa poata alege pur si simplu sa nu maximizeze pe baza unui anticipat surplus de cooperare.
Sinceritatea lui Gauthier în adresarea întrebarii este reconfortanta. În capitolele finale ale cartii sale se întreaba cu voce tare despre abilitatea teoriei de a capta profunzimea sentimentului moral . Aici el pare sa garanteze ca moralitatea rationala generata din conceptul de om economic este o versiune de categoria a doua. O versiune mai extinsa este data de "individul liberal," el sustine, împarte caracteristici importante cu notiunea de moralitate acceptata de cei mai multi dintre noi: în particular, stabileste roluri importante pentru sociabilitatea cuiva, avantaj în bunastarea altora, si precizarea participarii sociale pentru propriul bine. O moralitate a omului economic care nu este adaugata ar face viitorul moralitatii primejdios, spune el, pentru ca, în mod inevitabil, trateaza constrângerile asupra urmaririi interesului propriu, ca pe un rau regretabil, ca pe "o forma de munca neplacuta." Aici ia în serios argumentul pe care îl da Glaucon lui Socrate în Republica lui Platon, acela ca o socotire contractuala a dreptatii trebuie sa fie respinsa pentru ca implica faptul ca ne preocupa moralitatea "nu de dragul ei, ci pentru ca ne lipseste puterea de a-i domina pe ceilalti sau auto-suficienta de a evita interactiunea cu ei." Nu în ultimul rând, el insista aici - ca peste tot în carte - în presupozitia ca singura teorie morala care poate fi sustinuta rational este aceea care este derivata din conceptul de om economic. Mai departe, el sustine ca aceasta moralitate "rationala" joaca rolul crucial de a pune bazele unei moralitati afective mai mari.
Sa lasam la o parte gradul în care fundamentul "rational" al moralitatii poate sa derive doar din conceptul de om economic, si sa începem, în schimb, sa apreciem succesul hobbesianismului revizuit oferit de Gauthier. Sa ne amintim întâi ca în timp ce teoria lui Gauthier este mai putin pesimista decât hobbesianismul traditional pentru ca sustine rationalitatea constrângerilor asupra actiunii, în afara existentei unui suveran international, nu în ultimul rând, oglindeste hobbesianismul traditional în definirea limitelor rationalitatii care poate fi aparata de catre constrângerile internationale, ca limite ale interesului propriu instruit.
Asa cum ar putea parea, proiectul nu reuseste sa ofere o aparare rationala a constrângerilor morale fundamentale apelând la maximizarea interesului propriu al agentilor, cel putin în ordinea internationala. Fundamentul pe care îl asigura, asa cum vom vedea, este pur si simplu prea slab pentru a sustine chiar si truismele comun acceptate în ceea ce priveste comportamentul international, unii confruntându-se, de exemplu, cu nevoia de a salva strainii de la moartea prin înfometare în situatii în care costurile sunt realmente egale cu zero, la fel de bine ca abtinerea de la exploatarea vietii si a proprietatii. Negând teza analitica a hobbesianismului traditional, Gauthier pare sa dea crezare tezei prescriptive - aceea ca singura si ultima ratiune pentru abtinerea morala este interesul propriu - dar rezultatul este de a lasa teza prescriptiva mai nesigura ca niciodata. Asa cum am vazut, Gauthier însusi este condus în final la recunoasterea unei moralitati mai extinse decât teoria rationala contractuala pe care o construieste în Morals by Agreement. Oricum, el vrea sa vada teoria sa rationala, contractuala ca fiind cruciala pentru o moralitate mai extinsa, non-contractuala, în prima oferind o fundatie rationala pentru cea de a doua. Totusi, propria sa prezentare a principiilor în domeniul international nu poate sprijini nici un concept international minimal de dreptate, punctul de plecare al consideratiilor morale, nici un concept mai larg de dreptate internationala. Este adevarat ca apelul sau ingenios la maximizarea rationala realizata de omul economic dovedeste un grad surprinzator în care activitatea cooperativa internationala poate fi justificata prin apelul la interesul propriu. Aceasta este vestea buna. Vestea proasta este aceea ca activitatea cooperativa internationala pe care o justifica nu reuseste sa reflecte precepte pe care atât el cât si ceilalti le recunosc a fi necesare.
Note
James LeMoyne, "În America Centrala, muncitorii sufera cel mai mult," New York Times, 26 oct., 1987, pp.1,4.
Ibid.
Ronald Dworkin, Drepturile la modul serios(Cambridge, Mass: Havard University Press, 1977). Pentru alte definitii standard ale drepturilor vezi James W. NIckel, Dând sens drepturilor omului:Reflectii filozofice asupra Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (Berkeley: University of California Press, 1987), în special capitolul 2; Joel Feinberg, "Obligatii,Drepturi si Revendicari,"American Philosophical Quartely 3 (1966): 137-44. Vezi de asemenea Joel Feinberg, "Natura si valoarea drepturilor," Jurnal of Value Inquiry 4 (1970): 243-57; Wesley N. Hohfeld, Conceptii legale fundamentale (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1964); si H.J.McCloskey, "Drepturile - Câteva probleme conceptuale," Australasian Journal of Philosophy 54 (1976): 99 -115.
Maurice Cranston, Ce sunt drepturile omului? (New York: Tamlinger, 1973), p. 67
H.J.McCloskey, de exemplu, întelege dreptul ca pe o îndreptatire pozitiva care nu are nevoie sa specifice cine poarta responsabilitatea pentru acea îndreptatire. McCloskey, "Rights - Some Conceptual Issues," p. 99.
Feinberg, "Duties, Rights and Claims"; vezi de asemenea Feinberg, The Nature and Value of Rights," pp. 243 - 57.
James Brooke, "Waste Dumpers Turning to West Africa," New York Times, 17 iulie, 1988, pp. 1,7.
Ibid. Nigeria si alte tari au replicat, adesea impunând reguli stricte împotriva acceptarii reziduurilor toxice. De exemplu, în Nigeria, oficialii ameninta ca cine este prins importând reziduuri toxice, va avea de a face cu pompierii. Ibid.,p.7.
James W. Nickel, Making Sense of Human Rights, pp.107-8
Vezi Ian Brownlie, Basic Document on Human Rights (Oxford: Oxford University Press, 1975).
Pentru o analiza contemporana a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si documentele internationale similare, vezi Nickel, Making Sense of Human Rights
James W.Nickel, "The Feasibility of Welfare Rights in Less Developed Countries," în Kenneth si Diana T. Meyers, eds., Economic Justice: Private Rights and Public Responsibilities (Totowa, N.J.: Rowman si Allenheld, 1985), pp. 217-26
James Sterba, "The Welfare Rights of Distant Peoples and Future Generations: Moral Side Constraints on Social Policy," Social Theory and Practice 7 (Spring 1981): 34
Henry Shue, "Exporting Hazards," Ethics 91 (iulie 1981): 579-80
Sterba, "Distant Peoples," p.116
Henry Shue, Basic Rights: Subsistence, Affluence, and U.S Foreign Policy (Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1980), p.65
Ibid., pp. 34, 20-23
Ibid., p. 78
Ibid., p. 71
Ibid., p. 76
Ibid., p. 170
Ibid., p. 157
Ibid., p. 31
Ibid., pp. 37-38
Îi sunt îndatorat lui Alan Gewirth care a spus acest lucru într-o discutie despre teoria drepturilor fundamentale a lui Shue.
Shue, Basic Rights, p. 20.
Ibid., p. 19.
Nickel, Human Rights, pp. 108 - 19.
Ibid., p. 112
Ibid., pp. 113-14.
Îi sunt îndatorat lui Lynn Sharp Paine care, criticând o ciorna de dinaintea acestui capitol, m-a facut sa vad ca este nevoie de o definitie mai clara pentru criteriul "corectitudine-posibilitate."
Shue, Basic Rights, p. 19
Nickel, "Welfare Rights," pp. 217-26.
Câteva subiecte din urmatoarele cinci paragrafe au fost întâi prezentate în Thomas Donaldson, eds., Economic Justice: Private Rights and Public Responsibilities, pp.226-29. Retiparite prin încuviintare. Vezi acolo raspunsul meu complet la argumentul lui Nickel.
Shue, Basic Rights, p. 57
Îi sunt îndatorat lui Edwin Hartman pentru
demonstrarea acestei idei. Hartman a sugerat ca acest lucru justifica
stabilirea a patru feluri semnificative de obligatii, i.e., "a se
abtine de la sprijinirea privarii." Pentru o prezentare mai
ampla a acestei sugestii interesante, vezi Edwin Hartman, "Comment on
Donaldson's 'Rights in the Global Market,' " în Edward Freeman, ed., The 1988 Ruffin Lectures (
Brian Barry, "Humanity and Justice in Global Perspective," în J. Roland Pennock si John W. Chapman, eds., Etichs, Economics and the Law: Nomos Vol. XXIV (New York: New York University Press, 1982), pp. 219-52. Companiile sunt de asemenea însarcinate cu subminarea guvernelor locale deci, încalcând drepturile fundamentale prin scheme sofisticate de evaziune fiscala. În special când companiile cumpara de la propriile filiale, ei pot stabili preturile care nu prea au legatura cu valorile prezente ale pietei. Acest lucru înseamna ca profitul poate fi schimbat de la tari cu impozite mari la tari cu impozite reduse cu consecinta ca natiunile sarace pot fi private de partea lor cuvenita.
Îi sunt îndatorat lui William Frederick atât pentru faptul ca a pus în discutie aceste chestiuni, cât si pentru faptul ca m-a ajutat.
Îi sunt îndatorat lui George Brenkert pentru sugerarea si formularea problemei "capii drogurilor."
Un exemplu de neconcordanta dintre muncitorii mexicani si cei americani, în ceea ce priveste salariile este confirmat în cazul stuadiat de John H. Haddox, "Twin-Plants and Corporate Responsabilities," în Patricia Werhane si Kendall D'Andrade, eds., Profit and Responsibility (New York: Random House, 1985), pp. 223-237.
Richard D. Robinson, International Business Management: A Guide to Decision Making, 2d ed. (Hinsdale,III.: Dryden Press, 1978), p. 241
Ibid., p. 241.
Arthur Kelly, "Case Study: Italian Bank Mores," în Thomas Donaldson, ed., Case Studies in Business Ethics (Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall, 1984), 37-39.
Charles Peters si Taylor Branch, Blowing the Whistle: Dissent in the Public Interest (New York: Praeger,1974), pp. 182-85
Arnold Berleant, "Multinationals and the Problem of Ethical Consistency," Journal of Business Ethics 3 (August 1982): 185-95. Câtiva au sustinut ca izolând economiiile tarilor mai putin dezvoltate va fi mai avantajos pentru acestea în cele din urma. Corect sau nu, un astfel de argument este independent de problema de fata, pentru ca este independent de pretentia ca daca o practica violeaza normele tarii de origine, atunci este impermisibila.
Henry Shue, "Expporting Hazards," Ethics 91 (Iulie 1981): 579-606.
Ibid., pp. 579-80
Ibid., p. 601
Ibid., pp. 592-93.
Ibid., p. 600.
Sterbe însusi reflecta asupra acestui consens când remarca faptul ca pentru drepturi " un minim acceptabil ar trebui sa varieze în timp si între societati, cel putin într-un anumit grad." Sterba, "Distant Peoples," p. 112.
Richard Brandt, "Ethical Relativism," în Thomas Donaldson si Patricia Werhane, eds., Ethical Issues in Business, 2d ed. (Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall, 1983), pp. 40-45.
Vezi "The (Sullivan) Statement of Principles," publicat de International Council for Equality of Opportunity Principles, Inc., Philadelphia, Penn., 1984.
Vezi "Dresser Industries and South Africa," de Patricia Mintz si Kirk O. Hanson, în Donaldson, ed., Case Studies in Business Ethics, pp. 212-39.
Barnaby J. Feder, "Sullivan cere întreruperea legaturilor de afaceri cu Africa de Sud,"în New York Times, 4 iunie 1987, pp.1, 28. Pentru o prezentare a activitatilor de afaceri a altor tari în afara de SUA în Africa de Sud, vezi Nicholas D. Kristof, "The Pressure on South Africa," în New York Times, 7 august, 1985, p. 7. New York Times, 4 iunie 1987, pp.1, 28.
Pentru un raport concis si clar al diferitelor coduri de comportament în afacerile internationale, vezi Lee E. Preston, "The Evolution of Multinational Public Policy Toward Business: Codes of Conduct," în Lee E. Preston, ed., Research in Corporate Social Performance and Policy: Volume 10 (Greenwich, Conn.: JAI Press, 1988); vezi de asemenea "Codes of Conduct: Worry Over New Retraints on Multinationals," Chemical Week 129 (15 iulie, 1981): 48-52.
Barnet si Muller, Global Reach, p. 185
O prima versiune a acestui capitol a fost tiparita ca Thomas Donaldson, "Multinational Decision -Making: Reconciling International Norms," Journal of Business Ethics 4 (1985): 354-67; si în Anthony Ellis, ed., Ethics and International Relations (London: Manchester University Press, 1986), pp. 127-41.
Fraza memorabila " tehnologia se raspândeste superficial într-o cultura veche" a aparut în subtitlul unui articol al lui Stuart Diamond în New York Times, 3 februarie 1985, p.7.
Doua carti discuta
detaliat despre
Am adaptat acest set de distinctii dintre victimele de gradul întâi, al doilea, al treilea si al patrulea, la un set putin diferit care apare în cartea lui Charles Perrow, Normal Accidents (New York: Basic Books, 1984), p. 67.
Nicholas A. Ashford, "Control the Transfer of Technology," New York Times, 9 decembrie, 1984, p. 2F.
Informatia folosita pentru a
realiza urmatoarele descrieri provine în mare dintr-o serie de patru
articole din New York Times,28 ianuarie, 30 ianuarie, 31 ianuarie si 3
februarie, 1985. Aceste articole, la fel ca si cel precedent care a
aparut pe 9 decembrie 1984, în New
York Times, la scurt timp dupa dezastru, au fost scrise de
Stuart Diamond. Descrierea lui Diamond vine în mare parte din interviurile pe
care i le-au acordat muncitorii, inclusiv domnul Suman Dey, care a fost ultimul
ofiter de serviciu la fabrica Union Carbide din
Aceasta descriere a reactiei lui
Dey este adaptata dupa descrierea data de Stuart Diamond în
articolul sau, "Disasters in
Paul Shrivastava,
Will Lepkowski, "Carbide faces key
decisions in
"Despagubiri pentru un nor ucigas." Time, 27 februarie 1989, p. 53.
Punctul de vedere potrivit caruia functia principala a unui sistem legal este protectia drepturilor este articulat sistematic de catre Ronald Dworkin în Drepturile la modul serios (Cambridge, Mass.:Harvard University Press, 1978).
Pentru o prezentare plina de patrundere a asumtiilor morale implicate în analiza riscului vezi Kristin S. Shrader-Frechette, Analiza riscului si metoda stiintifica: Probleme etice si metodologice în evaluarea hazardurilor sociale. (Hingham, Mass.: D. Reidel, 1985).
Perrow, Normal Accidents, p.68.
Ibid.
John Rawls, A Theory of Justice (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1971).
Ibid. Aici nu vreau sa sustin adecvarea incontestabila a aplicarii principiului lui Rawls la evaluarea riscului intranational, de vreme ce a face acest lucru ar implica în mod necesar o evaluare comparativa a abordarii distributive al lui Rawls în contrast cu competitorii sai. Vreau sa sustin doar ca daca cineva accepta principilu lui Rawls ca aplicare la evaluarea propriei societati, atunci el trebuie sa îl accepte de asemenea în aplicarea pentru alte societati. Simpatiile mele sunt rawlsiene, dar nu voi admite precizia lor aici.
Caracterizarea explicita de catre Rawls a clauzei "saracie moderata" (pe care o împrumuta de la Hume) este aceea ca "resursele naturale sau de alt tip nu sunt atât de multe încât schemele cooperarii sa devina inutile, nici conditiile nu sunt atât de aspre încât riscurile avantajoase trebuie inevitabil distruse." Vezi Ibid.,pp. 127-28.
Brian Barry, "Humanity and Justice in Global Perspective," în J. Roland Pennock si John W. Chapman, eds., Etics, Economics, and the Law: Nomos Vol.XXIV (New York University Press, 1982), pp. 219-52.
Beitz de asemenea observa ca o eroare comuna care determina negarea dreptatii distributive internationale este asumptia ca mecanismele internationale ale opiniei publice si ale constrângerii trebuie sa semene exact cu cele existente la nivel national. Alte rânduiri, desi diferite de acelea asociate cu statele-natiuni, ar fi capabile sa dea substanta revendicarilor distributive. Charles Beitz, Pplitical Theory and Industrial Relations (Princeton, N.J.:University Press, 1979), partile II si III; vezi de asemenea Charles Beitz, "Cosmopolitan Ideals and National Sentiment," Journal of Philosophy 80 (octombrie 1983): 591-60.
O rezolutie a Statelor Unite din 1979 accentuând nevoia de a "schimba informatii cu privire la chimicale riscante si produse farmaceutice nesigure care au fost interzise în teritoriile lor si pentru a descuraja, în consultarea cu tarile importatoare, exportarea unor astfel de produse." Citat în "Products Unsafe at Home Are Still Unloaded Abroad," New York Times, 22 august 1982, p.22.
Problema nu se limiteaza doar la Statele Unite, din moment ce Europa exporta cantitati mai mari de produse riscante tarilor în curs de dezvoltare decât Statele Unite. Vezi Ashford, "Control the Transfer of Technology," p. 2F.
Pornind de la aceasta , presedintele Carter a emis pe 15 ianuarie 1981, o hotarâre executiva care cerea o abordare multilaterala a exporturilor riscante. Schemele complexe de înstiintare pentru prevenirea tarilor straine cu privire la riscuri trebuiau coordonate si accelerate. O lista anuala care cuprindea toate produsele interzise în Statele Unite trebuia sa fie redactata si facuta disponibila, si oficialii guvernului au fost autorizati sa cerceteze acordurile internationale privind exporturi riscante. În sfârsit, hotarârea cerea crearea unor controale a exporturilor pentru acele "substante extrem de riscante" care constituie "o amenintare substantiala pentru sanatatea umana si siguranta mediului." Vezi Ashford, "Control the Transfer of Technology," p.2F.
Rezistenta industriei, care a fost descrisa drept "masiva" de catre Edward B. Cohen, director executiv al unitatii administratiei Carter cu privire la potitica exporturilor riscante, a fost probabil ceea ce a respins planul lui Carter. Vezi "Products Unsafe at Home," p. 22.
Citat în Ibid.
Majoritatea informatiilor despre Cubatao descrise aici sunt din Marlise Simons "Some Smell a Disaster in Brazil Industry Zone," New York Time, 18 mai 1985, p. 4.
Ibid.
Charles Fried discuta primul acest exemplu pentru a clarifica problema de ce cineva trebuie sa dea prioritate resurselor actualelor si prezentelor victime asupra celor absente si viitoare. Vezi Fried, An Anoatomy of Values (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1970), p. 227. Bernard Williams da exemplului o utilizare diferita, pentru a ilustra de ce " atasarile altor persoane le va exprima în lume în moduri în care nu pot în acelasi timp reprezenta punctul de vedere impartial." Williams, "Persons, Character and Morality," în Bernard Williams. ed., Moral Luck: Philosophical Papers 1973 - 1980 (Cambridge: Cambridge University Press, 1981), p. 74.
Williams, "Persons, Character and Morality," p. 78.
Vezi Thomas Donaldson, "Morally Privileged Relationships," Journal of Value Inquiry, în curând (1989).
Aceasta distinctie seamana în unele aspecte cu distinctia pe care o face Alsdair McIntyre între bunuri "interne" unei practici si bunuri "externe" pacticii respective. Un bun este "intern," potrivit lui McIntyre din trei motive: (1) poate fi specificat doar în termenii practicii în sine; (2) poate fi identificat si recunoscut doar prin experienta participarii la practica; si (3) poate fi obtinut doar prin practica. McIntyre, After Virtue (Notre Dame, Ind.: Notre Dame University Press, 1981), p. 176. Al treilea criteriu al lui McIntyre, dar nu în mod necesar primul si al doilea, s-ar aplica bunurilor realizabile prin ceea ce am numit "valoarea intrinseca a institutiilor."
Vezi Controlling Interest, un film produs si distribuit de California Newsreel, (San Francisco, 1977).
"Products Unsafe at Home," p. 4.
Vezi
John Stuart Mill, On
Robert Reinhold, "Disaster in
Ashford, "Control the Transfer of Technology," p. 2F.
O versiune timpurie a cestui capitol a fost publicata ca "The Ethics of Risk in the Global Economy," Business and Professional Ethics Journal 5 (1988): 31 - 49.
Voi folosi termenul de "nonwhites" pentru a
ma referi la negrii sud africani, indieni si de culoare. Multe articole
publicate cu privire la întreruperea investitiilor se concentreaza pe
consecintele întreruperii investitiilor pentru populatia de
culoare sud africana. Acest lucru este adevarat chiar daca
exista câteva articole publicate de filozofi. Vezi de exemplu Kenneth
Bond, "The Moral Dilemma of Divestment
of South Africans Assets," Journal of
Business Ethics 7 (1988): pp. 9 - 18; si William H. Shaw, "Boycotting
South Africa," Journal of Applied Philosophy 3 (1986): pp. 59 - 72. si este
într-o mai mica masura adevarat în sectiunea "U.S.
Multinationals in
Aparhteid este un cuvânt african care
înseamna "separare." În aceasta carte, folosesc "apartheid" pentru a
ma referi la întregul sistem de reglementari si legi care permit
minoritatii albe de mai putin de 3 milioane din Africa de Sud,
sa mentina un control economic si politic asupra
majoritatii populatiei de culoare din care negrii africani
depasesc 22 de milioane. Acestea includ legi care impun schimbarea
domiciliului în Bantustans sau a "
patriilor," legi care interzic populatiei de culoare sa voteze, legi
care permit detentia fara procese a negrilor, si
interdictii cu privire la detinerea armelor de foc de catre acestia;
folosind scoli, spitale, autobuze, facilitati pentru recreere,
trenuri pentru albi; si detinând însusirea valorii
semnificative. Definitia mea urmeaza îndeaproape interpretarea
apartheidului oferita de Peter Madson în "The South African Divestment
Debate: A Summary and Analysis," o lucrare nepublicata pregatita
pentru YWCA a Greater Pittsburgh,
Pentru discutarea a ceea ce am numit forme "mai moderate" de întrerupere a investitiei, si în particular, problema privind responsabilitatea investitorilor corporatiilor americane operând în Africa de Sud, vezi John Simon, Charles Powers si John Gunnemann, The Ethical Investor (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1972); si C.W. Powers, Social Responsibility and Investment (Nashville, Tenn.: Abingdon, 1971); si Richard De George, Business Ethics, pp. 373 - 80.
Vezi
John D. Battersby, "U.S. Goods in
Susan F. Rasky, "What Can Congress Do About Apartheid?" New York Times, 12 iunie 1988, p. 2E.
În vara lui 1988, Congresul Statelor Unite s-a pregatit sa forteze problema comerciala ignorând noua legislatie pentru a întari sanctiunile valabile în 1986. Sanctiunile din 1986 includeau interdictii asupra noilor investitii si asupra noilor împrumuturi bancare, prohibirea exportului de petrol si arme si interdictie partiala asupra exportului de calculatoare. Importurile de produse agricole din Africa de Sud, uraniu, krugerrand, fier si otel au fost de asemenea interzise. Noua legislatie îsi propunea sa interzica cele mai multe schimburi comerciale între Statele Unite si Africa de Sud si obliga companiile americane si indivizii sa renunte ei însisi la actiunile din Africa de Sud. Produsele agricole din Statele Unite ca si mineralele strategice din Africa de Sud în noua legislatie vor fi absolvite. Rasky, "What Can Congress Do?" p. 2E.
Este de asemenea remarcabil ca procentajul companiilor americane care au întreprins chiar si asemenea tranzactii este de aproape 10%. New York Times, 3 august 1985, p. 4 si 9 februarie 1987, pp. 21 si 26.
Battersby, "U.S. Goods in
Pentru Anglia consecintele
întreruperii investitiilor ar fi mai aspre decât pentru Statele Unite,
pentru câ Anglia este mai putin dezvoltata din punct de vedere
economic si pentru ca
2 Ronald Dworkin, Taking Rights Seriously (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1977).
Vezi discutia lui Amartya Sen asupra posibilitatii unor asemenea conditii în "Moral Standing of the Market," Social Philosophy and Policy 2 (primavara lui 1985): 1 - 19.
Vezi "The
(Sullivan) Statement of Principles,"
publicat de Consiliul International pentru Egalitatea Principiilor
Oportunitatii, Inc.,
Preotul Leon Sullivan, "Agents for Change:
The Mobilization of Multinational Companies in
New York Times, 4 iunie 1987, pp. 1, 28.
Pentru un raport al prezentei afacerilor altor tari în
Africa de Sud, vezi Kristof, "The Pressure on
În 1987 mai bine de jumatate din corporatiile americane care aveau afaceri în Africa de Sud au subscris la principiile Sullivan desi nivelul maleabilitatii lor este discutabil. Chiar Organizatia Sullivan a marturisit ca aproximativ 20% dintre semnatari nu au reusit sa dobândeasca conformitate totala. Vezi Eighth Report on the Signatory Companies to the Sullivan Principles, pregatita de Arthur D. Little, Inc., Cambridge, Massachusetts, pentru preotul Leon H. Sullivan, Zion Baptist Church, Philadelphia (Philadelphia: International Council for Equality of Opportunity Principles, Inc., 1984).
South Africa Perspectives, publicat de
Africa Found,
Donaldson, Corporations and Morality, pp. 1 - 2.
La aceasta concluzie se ajunge printr-un set diferit de argumente în William H. Shaw, "Boycotting South Africa," Journal of Applied Philosophy 3 (1986), pp. 59 - 72.
Robert Dale Wilson, seful Oficiului de Resurse strategice în Departamentul de Comert al Statelor Unite, a remarcat recent ca este foarte putin probabil ca sanctiunile sa determine Africa de Sud sa întrerupa furnizarea de metale esentiale Statelor Unite. Vezi New York Times, 21 iulie 1986, p. 4. si Commonwealth Group of Eminent Persons a concluzionat: " chiar si asa-numitele metale strategice ar putea, din punctul nostru de vedere, sa fie interzise fara a vatama Vestul sau fara sa impuna achizitionarea lor de la Uniunea Sovietica." " Înlocuitori sunt disponibili în alte tari," raportul argumenteaza ca "schimbarea tehnologica reduce cererea pentru anumite minerale." Malcom Fraser si Olusegun Obasanjo, "What to Do About South Africa," Foreign Affairs 65 (toamna lui 1986): 159. Vezi nota 125 a acestui capitol.
Cei
mai multi experti sustin ca abilitatea Africii de Sud
sa reziste în fata unui boicot general al schimbului comercial este
mai mare decât în cele mai multe tari, dar departe de a fi
nelimitata. Estimarile asupra abilitatii lor de a rezista
se situeaza între 3 si 10 ani, cu cele mai serioase privari care
apar în domenii în care Africa de Sud nu poate produce singura în mod
eficient, cum sunt computerele si utilajele mari. Vezi Neil A. Lewis,
"Circling the Wagons:
Jeffrey Davidow, "Zimbabwe Is a Success," Foreign Policy 49 (iarna - primavara 1982-83): 93 - 106.
Lewis A. Dunn, Controlling the Bomb: Nuclear Proliferation in the 1980s (New Haven: Yale University Press, 1982).
Vezi, de exemplu, Simon Jenkins, "How Sanctions Help Apartheid," The Spectator, 10 august 1985, pp. 10 - 12.
Dennis Austin, " A South African Policy: Six Precepts in Search of a Diplomacy?" International Affairs 62 (vara lui 1986): 399.
"Carta Libertatii" adoptata de ANC în 1955 declara ca "Africa de Sud apartine celor care o locuiesc, nu albilor si populatiei de culoare," si pledeaza în favoarea stoparii restrictiilor asupra muncii, oportunitati egale în comert, libera educatie obligatorie, redistribuirea terenurilor, un salariu minim, si o saptamâna de patruzeci de ore. Vezi Steven Mufson, "Who Is the ANC?" New Republic 195 (25 august 1986): 21 - 24.
Paralela cu
Ibid., pp. 36 - 37.
Ibid.
Mufson, "Who Is the ANC?" p. 24.
Ibid.
Citat în Trevor Huddleston, "
Commonwealth Group of Eminent Persons a fost fondat pentru a stimula un proces de dialog politic în Africa de Sud. Grupul era condus de Malcom Fraser, fost ministru al Australiei si Olusegun Obasanjo, sef al Guvernamântului Federal Militar al Nigeriei, 1966-79. raportul rezultat a fost publicat ca Mission to South Africa: The Commonwealth Report (London: Penguin, 1986).
Fraser si Obasanjo, "What to Do About South Africa,"p. 157.
Ibid., pp. 155, 158.
Experienta boicotului rhodesian este încurajatoare în aceasta privinta. Vezi Robinson Renwick, Economic Sanctions (Cambridge, Mass.: Center for International Affairs, Harvard University, 1981). Îngrijorarea ca, de exemplu, locurile de munca vor fi reduse si bunurile se vor scumpi este uneori pusa la îndoiala de critici în lumina apelului repetat al liderilor populatiei africane de culoare si a atitudinii oamenilor de rând de culoare în fata sanctiunilor externe. Acest lucru, în schimb, sugereaza posibilitatea adaugarii principiului "nonpaternalismului" principiului conditiei de afaceri, deja schitat. Acest principiu va afirma ca chiar daca calculele cuiva au aratat ca victima politica va fi mai mult vatamata decât ajutata printr-un act dat, în anumite circumstante, acest act ar fi justificat daca persoana în cauza întelege posibilele consecinte ale actului si îl încurajeaza din motive de dreptate.
Dupa cum se stie, statisticile cu privire la atitudinea persoanelor de culoare sunt deschise controversei, în parte pentru ca ele trebuie observate într-un context în care sprijinirea sanctiunilor este împotriva legii. Totusi, sondajele indica ca peste 70% din toata populatia de culoare sud africana favorizeaza impunerea sanctiunilor straine asupra afacerilor albilor africani. Vezi New York Times, 23 iulie 1986, p. 6.
Mai mult, celebra rezistenta
la sanctiuni a capeteniei Mangosuthu Gatsha Buthelezi, liderul
tarii KwaZulu si capetenia Inkatha, un partid politic al
populatiei de culoare a fost putin acceptata de persoanele de
culoare în general. Potrivit unui numar de sondaje, în
localitatile urbane din jurul Johanesburg si
Pentru o prezentare a propriei încercari a lui Hobbes de a conforma prudenta cu moralitatea, vezi Gregory S. Kavka, "Rights Reason and Natural Law in Hobbes's Ethics," The Monist 66 (ianuarie 1983): 120-34.
Thomas Hobbes, The Philosophical Rudiments Concerning Government and Society: Volume 2 în The English Works of Thomas Hobbes, 11 vols. William Molesworth, ed. (London: Bohn, 1839-45), p. 16n.
Kavka, "Rights Reason and Natural Law," p. 131.
O alta contributie importanta în acelasi spirit este cea a lui Russell Hardin, Morality Within the Limits of Reason (Chicago: University of Chicago Press, 1988).
David Gauthier, Morals by Agreement (Oxford: Clarendon Press, 1986), p. 7. Întregul citat este : "În masura în care interesele altora nu sunt influentate, o persoana actioneaza rational daca si numai daca urmareste cel mai mare interes sau beneficiu pentru sine." Acest lucru poate implica faptul ca în acele momente în care interesele altora sunt influentate, rationalitatea nu implica urmarirea celui mai mare interes sau beneficiu al cuiva. Este clar ca nu asta intentioneaza Gauthier sa spuna în frazele care urmeaza. El scrie, "[diferenta esentiala dintre perspective noastra si cea a altora].apare în momentul în care luam în considerare actiunea rationala în care sunt implicate interesele altora. Sustinatorii maximizarii conceptiei de rationalitate, pe care o aprobam, pretinde ca în mod esential nimic nu s-a schimbat; persoana rationala îsi urmareste în continuare cea mai mare satisfacere a propriilor interese." (p.7).
Gauthier observa ca conceptia lui de rationalitate nu cere ca motivele practice sa urmareasca interesul propriu.
"On the maximizing conception [i.e.,Gauthier] it is not intereats in the self, that take oneself as object, but interest of the self, held by oneself as subject, that provide the basis for rational choice and action. On the universalistic conception [which is opposed to Gauthier's view] it is not interests in anyone, that take any person as object, but interests of anyone, held by some person as subject, that provide the basis for rational choice and action. If I have a direct interest in your welfare, then on either conception I have reason to promote your welfare. But your interest in your welfare affords me such reason only given universalistic conception." ( Morals By Agreement, p. 7)
Nu în ultimul rând, Gauthier sustine ca pentru conceptia economica a omului, i.e., conceptia folosita pentru a genera morala prin acord, functiile utilitatii individuale sunt independente, sau, cu alte cuvinte, "persoanele sunt concepute ca neavând un interes pentru interesele acelora cu care fac schimbul."(p. 8)
El numeste acest lucru asumtia "non-tuism." Mai târziu o va defini astfel:
"The condition for social valuation is simply non-tuism the non-tuist takes no interest in the interests of those with whom he interacts. His utility function, measuring his preferences, is strictly independent of the utility functions of those whom he affects. But non-tuism does not ensure asocial motivation. Even if one takes no interest in others' interests, one may take an interest in states of affairs that cannot be specified except with reference to others." (p.311)
"O persoana alege în mod rational," Gauthier scrie, "în efortul de a maximiza realizarea acelor preferinte pe care cineva le socoteste în mod chibzuit în situatia în care trebuie sa aleaga." Ibid., p. 32.
Ibid., p. 17.
Gauthier afirma existenta si importanta unei moralitati non -"minimale," totusi se îndoieste ca îi poate gasi vreodata justificare "rationala." El vorbeste despre teoria lui a moralei prin acord ca pornind de la presupozitiile despre "omul economic," desi observa ca fiintele umane sunt în mod sigur mai mult decât creaturi economice. Vezi Morals By Agreement, pp. 315-29; si articolul lui Gauthier "Reason and Maximization" în Canadian Journal of Philosophy 4 (1975): 433. El scrie:
"Economic man lacks the capacity to be truly the just man. He understand[s] the arguments for moral constraint, but he regards such constraints as an evil from which he would be free..Morals by agreement have an non-tuistic [i. e., mutuallly disinteresed] rationale. Their constraints bind rationally, and independently of all particular preferences. But it does not follow that morals by agreement bind only non-tuists."
O persoana mai buna decât omul economic, potrivit lui Gauthier, este "individul liberal." Individul liberal, spre deosebire de omul economic, este "tuistic" pentru ca are un interes în ceea ce priveste interesele altora. Dar trasatura sa distinctiva, care cuprinde sociabilitatea si o evaluare a participarii sociale pentru propriul bine, este dupa câte s-ar putea spune, o caracteristica justificata doar afectiv nu si rational.
Pentru Loke, achizitiile în starea de natura sunt constrânse de clauza care presupune ca va ramâne pentru ceilalti "destul si la fel de bun." Nozick a modificat clauza pentru a-i permite adaptarea la situatiile în care este posibil literalmente sa nu ramâna "suficient si la fel de bun" pentru ceilalti, dar în care cei care îsi însusesc proprietatea îi compenseaza pe ceilalti în masura în care ei au înrautatit pozitia lor. Vezi Robert Nozick, State, Anarchy and Utopia (New York: Basic Books, 1974).
Gauthier, Morals By Agreement, p. 100.
Ibid., p. 214. Clauza cere ceea ce, potrivit lui Nozick, este numita "compensatie completa," si nu "compensatie de piata." Compensatia "completa" în contrast cu cea de "piata" garanteaza ca o persoana este lasata fara nici o pirdere neta în ceea ce priveste utilitatea. Vezi ibid., p. 211.
Ibid., pp. 140-44.
Ibid., p. 282.
Ibid., p. 283.
Ibid., pp. 218-19.
Respingerea de catre Gauthier a oricarei obligatii în ceea ce priveste caritatea internationala poate fi considerata în lumina unei controverse neîntrerupte cu privire la obligatiile internationale. Filozofi ca Peter Singer, Brian Barry si Henry Shue au recomandat o interpretare mai stricta a obligatiilor noastre fata de straini, în timp ce altii, inclusiv realisti politici traditionali si criticii recenti ai liberalismului rawlsian cum ar fi James Fishkin opun rezistenta acestora evocând recompensele morale. Vezi Peter Singer, "Famine, Affluence and Morality," Philosophy and Public Affairs 1 (1972): 229-43; James Fishkin, Practical Ethics (Cambridge: Cambridge University Press, 1980), în special capitolul 8, pp. 158-81; si Brian Barry, "Humanity and Justice in Global Perspective," în J. Roland Pennock si John W. Chapman, eds., Ethics, Economics, and the Law : Nomos Vol. XXIV (New York: New York University Press, 1982), pp. 219-52. Henry Shue, Basic Rights (Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1980). James Fishkin, The Limits of Obligation (New Haven: Yale University Press, 1982), si al sau "Theories of Justice and International Relations: The Limits of Liberal Theory," Anthony Ellis, ed., Ethics and International Relations (London: Manchester University Press, 1986), pp. 1-12. Pentru o analiza a argumentelor prezente cu privire la obligatiile noastre fata de saracii de pretutindeni, vezi Susan James, "The Duty to Relieve Suffering," Ethics 93 (oct. 1982): 4-21.
Gauthier, Morals by Agreement, p. 222.
Ibid., p. 212.
Ibid., p.213.
Ibid., p.282.
Ibid., p.214.
Ibid., p.222. Înca un pasaj în care este subliniat acest punct de vedere se gaseste în capitolul 7 în care Gauthier scrie: " Este rational pentru cei care urmaresc sa maximizeze utilitatea sa accepte clauza [lockeana] ca impunând constrângeri asupra interactiunii lor naturale si asupra înzestrarilor lor individuale, în masura în care ei anticipeaza interactiunea sociala benefica."(p.193).
Ibid., p.16.
Ibid., p.201.
Ibid., p.280. În alta parte Gauthier confirma aceasta interpretare, remarcând ca "în masura în care starea natiunilor ramâne starea de natura, aceia care profita pe cheltuiala vecinilor se poarta în mod direct într-o maniera care presupune maximizarea în circumstante în care maximizarea constrânsa nu ar fi împartasita." (pp. 281-82).
Ibid., p.287. În general, Gauthier sustine ca aproprierile de catre oamenii "avansati" a terenurilor apartinând celo neavansati, atât timp cât nu se sprijina pe consimtamânt, pot fi justificate moral. " [Eu] vreau sa salvez ideea de suveranitate de la încriminarea jignitoare care a cazut asupra ei," el scrie "ca trasatura reala si semnificativa care presupune ca puterea mai avansata urmareste sa-si îmbunatateasca propria situatie într-o maniera care face efectiv disponibila pentru ceilalti perspectiva de a-si spori numarul, prelungindu-le vietile, dându-le bunuri materiale si sporindu-le oportunitatile." Ibid., pp. 297-98.
Ibid., capitolele 10 si 1.
Ibid., p. 307.
O versiune timpurie a materialului din aceasta anexa a fost prezentata în 1988 la International Studies Association Meeting. Sunt îndatorat multor critici constructive oferite atunci si nu numai, si în special acelora care au venit din partea lui Raymond Frey, Russell Hardin, Gregory Kavka, Christopher Morris, Terry Nardin, Julius Sensat si Carl Wellman.
|
