Polemarchos, 331c-336a
Polemarhus este fiul si mostenitorul lui Cephalos si preia sarcina de a raspunde în continuare la întrebarile lui Socrate. El reformuleaza problema spunând ca dreptatea nu este echiva 24124u2013y lenta cu plata datoriilor, ci cu plata datoriilor atunci când acest lucru este potrivit. Dreptatea înseamna a face bine prietenilor si rau dusmanilor.
Background:
Polemarhos este un ofiter al armatei ateniene (metecii sunt primiti în armata, desi nu sunt cetateni, adica nu pot vota si nu pot fi alesi). Pentru un soldat, prietenii sunt camarazii de arme, iar dusmanii variaza. A da prietenilor înseamna a împarti prada de razboi sau alimentele "rechizitionate". Nici "prietenii" invocati, nici "binele" sustinut de Polemarhos nu este dintre cele avute în vedere de Socrate.
Critica lui Socrate:
Socrate critica notiunea de dreptate a lui Polemarhos invocând diferenta între cunoasterea specializata si cunoasterea obisnuita. Daca e vorba de a da un medicament unui prieten, în cine s-ar încrede Polemarhos: în medic sau într-o persoana dreapta? Dar atunci când este vorba de a da hrana buna: într-o persoana dreapta sau în femier?
În fiecare caz, Polemarhos alege cunoasterea specializata - la care Socrate întreaba la ce este buna dreptatea si primeste raspunsul: "Atunci când cele bune sunt puse la pastrare" (pentru a fi apoi distribuite - din nou o trimitere la armata). Dar, atunci când cele bune sunt puse la pastrare, ele sunt nefolositoare. Astfel, Socrate îl face pe Polemarhus sa spuna ca dreptatea este nefolositoare când bunurile sunt folositoare si folositoare când bunurile sunt nefolositoare, adica se ajunge la o absurditate.
Problema: cunoasterea specializata
Techne (mestesug): este întotdeauna îndreptat spre un scop. Virtutea se masoara cu capacitatea mestesugarului de a atinge telul corespunzator mestesugului sau. În mod similar, Socrate masoara virtutile morale în functie de capacitatea celui care le urmareste de a atinge scopurile vietii umane (eudaimonia, fericirea).
|