Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Pre-conceptul fenomenologiei

Filozofie


Pre-conceptul fenomenologiei

Atunci cînd ne reprezentam concret ceea ce a rezultat din interpretarea "fenomenului" si "logos-ului", ne sare în ochi relatia interna dintre lucrurile pe care le au în vedere cei doi termeni. Cuvîntul "fenomenologie" poate fi formulat în greceste astfel: lsgein t¦ fain mena; însa lsgein înseamna pofa.nesqai. Atunci "fenomenologie" vrea sa spuna: pofa.nesqai t¦ fain mena: a face sa se vada de la sine însusi ceea ce se arata, asa cum se arata de la sine însusi. Acesta este sensul formal al cercetarii care îsi da numele de fenomenologie. Însa atunci nimic altceva nu ajunge la expresie decît maxima formulata mai sus: "Catre lucrurile însele!"



Termenul fenomenologie este asadar diferit ca sens de denumiri precum teologie sau altele asemenea. Acestea numesc obiectel 626u2024g e stiintelor corespunzatoare, potrivit continutului lor obiectiv specific. Termenul "fenomenologie" nu numeste nici obiectul cercetarilor ei, nici nu caracterizeaza continutul ei obiectiv. Cuvîntul da doar o lamurire referitoare la felul în care [35] ceea ce trebuie sa fie prelucrat în aceasta stiinta urmeaza sa fie pus în lumina si tratat. stiinta "despre" fenomene înseamna: o asemenea sesizare a obiectelor sale, încît tot ceea ce e de discutat despre ele trebuie sa fie tratat printr-o punere în lumina directa si printr-o legitimare directa. Expresia tautologica "fenomenologie descriptiva" are în fond acelasi sens. Descrierea nu înseamna aici un procedeu în genul, sa spunem, al morfologiei botanice; termenul acesta are, pe de alta parte, un sens prohibitiv: tinerea la distanta a oricarei determinari nelegitimate.

Caracterul descrierii însesi, sensul specific al l goj-ului, pot fi în primul rînd fixate pornind de la "realitatea" a ceea ce trebuie "descris", adica a ceea ce trebuie sa capete o definitie stiintifica dupa felul în care noi îl întîlnim ca fenomen. Semnificatia conceptului formal si obisnuit de fenomen ne îndreptateste sa numim în chip formal fenomenologie orice punere în lumina a fiintarii asa cum se arata ea în ea însasi.

Însa prin raport cu ce anume trebuie de-formalizat conceptul formal de fenomen în directia unui concept fenomenologic si cum anume poate fi el deosebit de cel obisnuit? Ce anume este ceea ce fenomenologia trebuie "sa faca sa se vada"? Ce anume este ceea ce într-un sens privilegiat trebuie numit "fenomen"? Ce anume este, potrivit esentei sale, în chip necesar tema unei puneri în lumina explicite? În chip evident tocmai ceea ce, în prima instanta si cel mai adesea, nu se arata; ceea ce - prin raport cu ceea ce în prima instanta si cel mai adesea se arata - este ascuns, însa care în acelasi timp este ceva care în chip esential tine de ceva care în prima instanta si cel mai adesea se arata, si anume în asa fel încît îi constituie sensul si temeiul.

Însa ceea ce într-un sens de exceptie ramîne ascuns sau care recade în acoperire sau nu se arata decît "disimulat", nu este cutare sau cutare fiintare, ci, asa cum au aratat consideratiile noastre inaugurale, fiinta fiintarii. Ea poate fi acoperita pîna într-acolo încît sa fie uitata, iar întrebarea privitoare la ea si la sensul ei sa nu fie pusa. Prin urmare, ceea ce pretinde, într-un sens privilegiat si pornind de la realitatea care îi e cea mai proprie, sa devina fenomen este tocmai ceea ce fenomenologia a luat în "posesie" tematic ca obiect.

Fenomenologia este modul de acces la ceea ce trebuie sa devina tema a ontologiei si totodata modul în care îi dam o determinare care sa-l legitimeze. Ontologia nu este posibila decît ca fenomenologie. În conceptul fenomenologic de fenomen, acel ceva care se arata este fiinta fiintarii, sensul ei, modificarile si derivatele ei. si aceasta aratare de sine nu este una oarecare si nici ceva de ordinul faptului-de-a-aparea. Fiinta [36] fiintarii poate mai putin ca oricînd sa fie ceva "în spatele caruia" se mai afla ceva "care nu apare".

"În spatele" fenomenelor fenomenologiei nu se afla în chip esential nimic altceva, însa ceea ce are sa devina fenomen poate foarte bine sa fie ascuns. si tocmai pentru ca fenomenele, în prima instanta si cel mai adesea, nu sînt date, este nevoie de fenomenologie. Acoperirea este conceptul contrar "fenomenului".

Exista diferite feluri în care fenomenele pot fi acoperite. Un fenomen poate mai întîi sa fie acoperit în sensul ca el este înca nedes-coperit. În privinta sa atunci nu exista nici cunoastere, nici necunoastere. Un fenomen poate apoi sa fie obturat. Ceea ce înseamna ca el a fost cîndva des-coperit, însa ca apoi a recazut în acoperire. Aceasta poate deveni totala sau, cum se întîmpla de obicei, ceea ce a fost mai înainte des-coperit este înca vizibil, chiar daca doar ca aparenta. Totusi cîta aparenta, atîta "fiinta". Aceasta acoperire ca "disimulare" este cea mai raspîndita si cea mai periculoasa, deoarece aici posibilitatile de a ne însela si de a fi indusi în eroare sînt deosebit de persistente. În interiorul unui "sistem", structurile de fiinta disponibile, a caror temeinicie ne ramîne însa învaluita - si deopotriva conceptele care le sînt proprii - pot la o adica sa-si revendice dreptul. Prinse în constructia unui sistem, ele se dau drept ceva care nu are nevoie de nici o alta justificare, drept ceva care este "clar" si care, de aceea, poate sluji ca punct de plecare pentru o deductie progresiva.



Acoperirea însasi, fie ca este conceputa în sensul de ascundere, de obturare sau de disimulare, are la rîndul ei o îndoita posibilitate. Exista acoperiri întîmplatoare asa cum exista altele necesare, adica cele întemeiate în felul de a subzista al lucrului des-coperit. Orice concept sau orice propozitie fenomenologica extrase originar sînt pîndite, în masura în care sînt comunicate sub forma unui enunt, de posibilitatea denaturarii. Ele sînt transmise mai departe pierzîndu-si întelesul si temeinicia lor si devin o simpla teza fara acoperire. Posibilitatea ca "ceea ce a fost captat" originar sa se închisteze si sa ne scape tine de travaliul concret al fenomenologiei însesi. Iar dificultatea acestei cercetari consta tocmai în faptul ca ea trebuie sa se exercite, într-un sens pozitiv, critic fata de ea însasi.

Felul în care fiinta si structurile fiintei sînt întîlnite ca fenomene trebuie mai înainte de toate sa fie cucerit extragîndu-l din obiectele fenomenologiei. De aceea punctul de plecare al analizei ca si accesul la fenomen si traversarea straturilor acoperitoare dominante pretind, toate, o asigurare metodologica proprie. [37] Ideea sesizarii "originare" si "intuitive" a fenomenelor si a explicarii lor este opusul naivitatii unei "vederi" întîmplatoare, "nemijlocite" si nereflectate.

O data ce am delimitat pre-conceptul de fenomenologie, putem acum stabili si semnificatia termenilor "fenomenal" si "fenomenologic". Numim "fenomenal" ceea ce este dat si este explicitabil în modul în care este întîlnit fenomenul; de aceea si vorbim despre structuri fenomenale. Iar "fenomenologic" înseamna tot ceea ce apartine modului punerii în lumina si explicarii si care constituie aparatul conceptual cerut în aceasta cercetare.

Deoarece fenomenul în înteles fenomenologic este întotdeauna doar ceea ce constituie fiinta, însa fiinta este de fiecare data fiinta a fiintarii, este mai întîi nevoie, daca vrem sa scoatem la iveala fiinta, de o corecta prezentare a fiintarii însesi. Aceasta trebuie de asemenea sa se arate dupa modul de acces care îi apartine în chip natural. Astfel conceptul obisnuit de fenomen devine fenomenologic relevant. Daca vrem ca analitica noastra sa fie una autentica, atunci sarcina prealabila a unei asigurari "fenomenologice" a fiintarii exemplare - ca punct al ei de pornire - va fi întotdeauna deja prefigurata pornind de la scopul acestei analitici.

Considerata pe linia continutului ei, fenomenologia este stiinta despre fiinta fiintarii - ontologie. Din felul în care am lamurit sarcinile ontologiei a rezultat necesitatea unei ontologii fundamentale care ar urma sa aiba ca tema fiintarea privilegiata ontologic-ontic, deci Dasein-ul, si anume în asa fel încît aceasta ontologie sa ajunga sa îsi transforme în problema a sa problema cardinala, care este cea a întrebarii privitoare la sensul fiintei în general. Din cercetarea însasi va rezulta ca sensul metodologic al descrierii fenomenologice este explicitarea. LÒgoj-ul fenomenologiei Dasein-ului are caracterul lui rmhneÚein, prin care sensul autentic al fiintei precum si structurile fundamentale ale fiintei Dasein-ului sînt facute cunoscute întelegerii pe care Dasein-ul însusi o are despre fiinta. Fenomenologia Dasein-ului este hermeneutica în semnificatia originara a cuvîntului, potrivit careia el desemneaza activitatea interpretarii. Însa în masura în care prin des-coperirea sensului fiintei si a structurilor fundamentale ale Dasein-ului în genere este pus în lumina orizontul oricarei cercetari ontologice ulterioare a fiintarii de ordinul Dasein-ului, aceasta hermeneutica devine totodata "hermeneutica" în sensul de elaborare a conditiilor de posibilitate pentru orice cercetare ontologica. si în masura în care, în sfîrsit, Dasein-ul are preeminenta ontologica în raport cu orice fiintare - în calitatea ei de fiintare aflata în posibilitatea existentei -, hermeneutica, [38] ca explicitare a fiintei Dasein-ului, primeste un al treilea sens specific, în speta sensul, filozofic vorbind cel primordial, al unei analitici a existentialitatii existentei. În aceasta hermeneutica, în masura în care ea elaboreaza ontologic istoricitatea Dasein-ului ca o conditie ontica a posibilitatii istoriografiei, se înradacineaza apoi ceea nu poate fi numit decît în chip derivat "hermeneutica": metodologia stiintelor istorice ale spiritului.



Fiinta ca tema fundamentala a filozofiei nu este o specie a unei fiintari si totusi ea priveste fiecare fiintare în parte. "Universalitatea" ei trebuie cautata undeva mai sus. Fiinta si structura fiintei stau mai presus decît orice fiintare si decît orice determinatie posibila, la rîndul ei fiintatoare, a unei fiintari. Fiinta este t r a n s c e n d e n s-ul pur si simplu. Transcendenta fiintei Dasein-ului este una privilegiata, în masura în care în ea rezida posibilitatea si necesitatea celei mai radicale individuatii. Orice deschidere de fiinta ca transcendens este cunoastere transcendentala. Adevarul fenomenologic (starea de deschidere a fiintei) este veritas transcendentalis.

Ontologia si fenomenologia nu sînt doua discipline diferite apartinînd, în rînd cu altele, filozofiei. Ambii termeni caracterizeaza filozofia însasi potrivit obiectului ei si potrivit modului ei de tratare. Filozofia este o ontologie fenomenologica universala, avînd ca punct de plecare hermeneutica Dasein-ului, care, ca analitica a existentei, a fixat capatul firului calauzitor al oricarei interogari filozofice acolo de unde ea izvoraste si acolo unde ea se repercuteaza.

Cercetarile care urmeaza au devenit posibile doar pe terenul pregatit de E. Husserl, ale carui Logische Untersuchungen / Cercetari logice au permis fenomenologiei sa iasa la lumina. Lamuririle privitoare la pre-conceptul fenomenologiei arata ca ceea ce este esential în ea nu rezida în realitatea ei ca "directie" filozofica. Mai presus decît realitatea este posibilitatea. Nu putem întelege fenomenologia decît daca o surprindem ca posibilitate.5

În ce priveste caracterul greoi si "nemaiestria" expresiei în cursul analizelor care urmeaza, se cuvine sa facem aceasta remarca: [39] una este sa dai socoteala de fiintare în chip narativ si altceva este sa surprinzi fiintarea în fiinta ei. Pentru cea din urma sarcina nu numai cuvintele sînt cele care adesea ne lipsesc, ci în primul rînd "gramatica". Daca ne este permis sa facem o trimitere la cercetari mai vechi de analitica a fiintei si desigur incomparabile între ele ca nivel, atunci sa punem alaturi pasaje ontologice din Parmenide al lui Platon sau capitolul 4 din cartea a VII-a a Metafizicii lui Aristotel cu un pasaj narativ din Tucidide si atunci se va vedea cît de iesite din comun erau formularile cu care grecii s-au vazut asaltati din partea filozofilor lor. Iar acolo unde fortele sînt cu mult mai plapînde si, în plus, domeniul de fiinta ce urmeaza sa fie deschis este, ontologic vorbind, cu mult mai dificil decît acela care le era dat grecilor, pedanteria în forjarea conceptelor si caracterul rigid al expresiei vor fi cu atît mai accentuate.



Daca cercetarea care urmeaza face cîtiva pasi înainte în deschiderea "lucrurilor însele", autorul îi ramîne îndatorat în primul rînd lui E. Husserl, care, în cursul anilor de ucenicie ai autorului la Freiburg, i-a permis acestuia sa se familiarizeze, deopotriva prin îndrumarea sa personala plina de abnegatie cît si prin generozitatea cu care i-a pus la dispozitie cercetarile sale inedite, cu domeniile cele mai diferite ale investigatiei fenomenologice.




Document Info


Accesari: 2027
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )