Pre-conceptul fenomenologiei
Atunci cīnd ne reprezentam concret ceea ce a rezultat din interpretarea "fenomenului" si "logos-ului", ne sare īn ochi relatia interna dintre lucrurile pe care le au īn vedere cei doi termeni. Cuvīntul "fenomenologie" poate fi formulat īn greceste astfel: lsgein t¦ fain mena; īnsa lsgein īnseamna pofa.nesqai. Atunci "fenomenologie" vrea sa spuna: pofa.nesqai t¦ fain mena: a face sa se vada de la sine īnsusi ceea ce se arata, asa cum se arata de la sine īnsusi. Acesta este sensul formal al cercetarii care īsi da numele de fenomenologie. Īnsa atunci nimic altceva nu ajunge la expresie decīt maxima formulata mai sus: "Catre lucrurile īnsele!"
Termenul fenomenologie este asadar diferit ca sens de denumiri precum teologie sau altele asemenea. Acestea numesc obiectel 626u2024g e stiintelor corespunzatoare, potrivit continutului lor obiectiv specific. Termenul "fenomenologie" nu numeste nici obiectul cercetarilor ei, nici nu caracterizeaza continutul ei obiectiv. Cuvīntul da doar o lamurire referitoare la felul īn care [35] ceea ce trebuie sa fie prelucrat īn aceasta stiinta urmeaza sa fie pus īn lumina si tratat. stiinta "despre" fenomene īnseamna: o asemenea sesizare a obiectelor sale, īncīt tot ceea ce e de discutat despre ele trebuie sa fie tratat printr-o punere īn lumina directa si printr-o legitimare directa. Expresia tautologica "fenomenologie descriptiva" are īn fond acelasi sens. Descrierea nu īnseamna aici un procedeu īn genul, sa spunem, al morfologiei botanice; termenul acesta are, pe de alta parte, un sens prohibitiv: tinerea la distanta a oricarei determinari nelegitimate.
Caracterul descrierii īnsesi, sensul specific al l goj-ului, pot fi īn primul rīnd fixate pornind de la "realitatea" a ceea ce trebuie "descris", adica a ceea ce trebuie sa capete o definitie stiintifica dupa felul īn care noi īl īntīlnim ca fenomen. Semnificatia conceptului formal si obisnuit de fenomen ne īndreptateste sa numim īn chip formal fenomenologie orice punere īn lumina a fiintarii asa cum se arata ea īn ea īnsasi.
Īnsa prin raport cu ce anume trebuie de-formalizat conceptul formal de fenomen īn directia unui concept fenomenologic si cum anume poate fi el deosebit de cel obisnuit? Ce anume este ceea ce fenomenologia trebuie "sa faca sa se vada"? Ce anume este ceea ce īntr-un sens privilegiat trebuie numit "fenomen"? Ce anume este, potrivit esentei sale, īn chip necesar tema unei puneri īn lumina explicite? Īn chip evident tocmai ceea ce, īn prima instanta si cel mai adesea, nu se arata; ceea ce - prin raport cu ceea ce īn prima instanta si cel mai adesea se arata - este ascuns, īnsa care īn acelasi timp este ceva care īn chip esential tine de ceva care īn prima instanta si cel mai adesea se arata, si anume īn asa fel īncīt īi constituie sensul si temeiul.
Īnsa ceea ce īntr-un sens de exceptie ramīne ascuns sau care recade īn acoperire sau nu se arata decīt "disimulat", nu este cutare sau cutare fiintare, ci, asa cum au aratat consideratiile noastre inaugurale, fiinta fiintarii. Ea poate fi acoperita pīna īntr-acolo īncīt sa fie uitata, iar īntrebarea privitoare la ea si la sensul ei sa nu fie pusa. Prin urmare, ceea ce pretinde, īntr-un sens privilegiat si pornind de la realitatea care īi e cea mai proprie, sa devina fenomen este tocmai ceea ce fenomenologia a luat īn "posesie" tematic ca obiect.
Fenomenologia este modul de acces la ceea ce trebuie sa devina tema a ontologiei si totodata modul īn care īi dam o determinare care sa-l legitimeze. Ontologia nu este posibila decīt ca fenomenologie. Īn conceptul fenomenologic de fenomen, acel ceva care se arata este fiinta fiintarii, sensul ei, modificarile si derivatele ei. si aceasta aratare de sine nu este una oarecare si nici ceva de ordinul faptului-de-a-aparea. Fiinta [36] fiintarii poate mai putin ca oricīnd sa fie ceva "īn spatele caruia" se mai afla ceva "care nu apare".
"Īn spatele" fenomenelor fenomenologiei nu se afla īn chip esential nimic altceva, īnsa ceea ce are sa devina fenomen poate foarte bine sa fie ascuns. si tocmai pentru ca fenomenele, īn prima instanta si cel mai adesea, nu sīnt date, este nevoie de fenomenologie. Acoperirea este conceptul contrar "fenomenului".
Exista diferite feluri īn care fenomenele pot fi acoperite. Un fenomen poate mai īntīi sa fie acoperit īn sensul ca el este īnca nedes-coperit. Īn privinta sa atunci nu exista nici cunoastere, nici necunoastere. Un fenomen poate apoi sa fie obturat. Ceea ce īnseamna ca el a fost cīndva des-coperit, īnsa ca apoi a recazut īn acoperire. Aceasta poate deveni totala sau, cum se īntīmpla de obicei, ceea ce a fost mai īnainte des-coperit este īnca vizibil, chiar daca doar ca aparenta. Totusi cīta aparenta, atīta "fiinta". Aceasta acoperire ca "disimulare" este cea mai raspīndita si cea mai periculoasa, deoarece aici posibilitatile de a ne īnsela si de a fi indusi īn eroare sīnt deosebit de persistente. Īn interiorul unui "sistem", structurile de fiinta disponibile, a caror temeinicie ne ramīne īnsa īnvaluita - si deopotriva conceptele care le sīnt proprii - pot la o adica sa-si revendice dreptul. Prinse īn constructia unui sistem, ele se dau drept ceva care nu are nevoie de nici o alta justificare, drept ceva care este "clar" si care, de aceea, poate sluji ca punct de plecare pentru o deductie progresiva.
Acoperirea īnsasi, fie ca este conceputa īn sensul de ascundere, de obturare sau de disimulare, are la rīndul ei o īndoita posibilitate. Exista acoperiri īntīmplatoare asa cum exista altele necesare, adica cele īntemeiate īn felul de a subzista al lucrului des-coperit. Orice concept sau orice propozitie fenomenologica extrase originar sīnt pīndite, īn masura īn care sīnt comunicate sub forma unui enunt, de posibilitatea denaturarii. Ele sīnt transmise mai departe pierzīndu-si īntelesul si temeinicia lor si devin o simpla teza fara acoperire. Posibilitatea ca "ceea ce a fost captat" originar sa se īnchisteze si sa ne scape tine de travaliul concret al fenomenologiei īnsesi. Iar dificultatea acestei cercetari consta tocmai īn faptul ca ea trebuie sa se exercite, īntr-un sens pozitiv, critic fata de ea īnsasi.
Felul īn care fiinta si structurile fiintei sīnt īntīlnite ca fenomene trebuie mai īnainte de toate sa fie cucerit extragīndu-l din obiectele fenomenologiei. De aceea punctul de plecare al analizei ca si accesul la fenomen si traversarea straturilor acoperitoare dominante pretind, toate, o asigurare metodologica proprie. [37] Ideea sesizarii "originare" si "intuitive" a fenomenelor si a explicarii lor este opusul naivitatii unei "vederi" īntīmplatoare, "nemijlocite" si nereflectate.
O data ce am delimitat pre-conceptul de fenomenologie, putem acum stabili si semnificatia termenilor "fenomenal" si "fenomenologic". Numim "fenomenal" ceea ce este dat si este explicitabil īn modul īn care este īntīlnit fenomenul; de aceea si vorbim despre structuri fenomenale. Iar "fenomenologic" īnseamna tot ceea ce apartine modului punerii īn lumina si explicarii si care constituie aparatul conceptual cerut īn aceasta cercetare.
Deoarece fenomenul īn īnteles fenomenologic este īntotdeauna doar ceea ce constituie fiinta, īnsa fiinta este de fiecare data fiinta a fiintarii, este mai īntīi nevoie, daca vrem sa scoatem la iveala fiinta, de o corecta prezentare a fiintarii īnsesi. Aceasta trebuie de asemenea sa se arate dupa modul de acces care īi apartine īn chip natural. Astfel conceptul obisnuit de fenomen devine fenomenologic relevant. Daca vrem ca analitica noastra sa fie una autentica, atunci sarcina prealabila a unei asigurari "fenomenologice" a fiintarii exemplare - ca punct al ei de pornire - va fi īntotdeauna deja prefigurata pornind de la scopul acestei analitici.
Considerata pe linia continutului ei, fenomenologia este stiinta despre fiinta fiintarii - ontologie. Din felul īn care am lamurit sarcinile ontologiei a rezultat necesitatea unei ontologii fundamentale care ar urma sa aiba ca tema fiintarea privilegiata ontologic-ontic, deci Dasein-ul, si anume īn asa fel īncīt aceasta ontologie sa ajunga sa īsi transforme īn problema a sa problema cardinala, care este cea a īntrebarii privitoare la sensul fiintei īn general. Din cercetarea īnsasi va rezulta ca sensul metodologic al descrierii fenomenologice este explicitarea. LŅgoj-ul fenomenologiei Dasein-ului are caracterul lui rmhneŚein, prin care sensul autentic al fiintei precum si structurile fundamentale ale fiintei Dasein-ului sīnt facute cunoscute īntelegerii pe care Dasein-ul īnsusi o are despre fiinta. Fenomenologia Dasein-ului este hermeneutica īn semnificatia originara a cuvīntului, potrivit careia el desemneaza activitatea interpretarii. Īnsa īn masura īn care prin des-coperirea sensului fiintei si a structurilor fundamentale ale Dasein-ului īn genere este pus īn lumina orizontul oricarei cercetari ontologice ulterioare a fiintarii de ordinul Dasein-ului, aceasta hermeneutica devine totodata "hermeneutica" īn sensul de elaborare a conditiilor de posibilitate pentru orice cercetare ontologica. si īn masura īn care, īn sfīrsit, Dasein-ul are preeminenta ontologica īn raport cu orice fiintare - īn calitatea ei de fiintare aflata īn posibilitatea existentei -, hermeneutica, [38] ca explicitare a fiintei Dasein-ului, primeste un al treilea sens specific, īn speta sensul, filozofic vorbind cel primordial, al unei analitici a existentialitatii existentei. Īn aceasta hermeneutica, īn masura īn care ea elaboreaza ontologic istoricitatea Dasein-ului ca o conditie ontica a posibilitatii istoriografiei, se īnradacineaza apoi ceea nu poate fi numit decīt īn chip derivat "hermeneutica": metodologia stiintelor istorice ale spiritului.
Fiinta ca tema fundamentala a filozofiei nu este o specie a unei fiintari si totusi ea priveste fiecare fiintare īn parte. "Universalitatea" ei trebuie cautata undeva mai sus. Fiinta si structura fiintei stau mai presus decīt orice fiintare si decīt orice determinatie posibila, la rīndul ei fiintatoare, a unei fiintari. Fiinta este t r a n s c e n d e n s-ul pur si simplu. Transcendenta fiintei Dasein-ului este una privilegiata, īn masura īn care īn ea rezida posibilitatea si necesitatea celei mai radicale individuatii. Orice deschidere de fiinta ca transcendens este cunoastere transcendentala. Adevarul fenomenologic (starea de deschidere a fiintei) este veritas transcendentalis.
Ontologia si fenomenologia nu sīnt doua discipline diferite apartinīnd, īn rīnd cu altele, filozofiei. Ambii termeni caracterizeaza filozofia īnsasi potrivit obiectului ei si potrivit modului ei de tratare. Filozofia este o ontologie fenomenologica universala, avīnd ca punct de plecare hermeneutica Dasein-ului, care, ca analitica a existentei, a fixat capatul firului calauzitor al oricarei interogari filozofice acolo de unde ea izvoraste si acolo unde ea se repercuteaza.
Cercetarile care urmeaza au devenit posibile doar pe terenul pregatit de E. Husserl, ale carui Logische Untersuchungen / Cercetari logice au permis fenomenologiei sa iasa la lumina. Lamuririle privitoare la pre-conceptul fenomenologiei arata ca ceea ce este esential īn ea nu rezida īn realitatea ei ca "directie" filozofica. Mai presus decīt realitatea este posibilitatea. Nu putem īntelege fenomenologia decīt daca o surprindem ca posibilitate.5
Īn ce priveste caracterul greoi si "nemaiestria" expresiei īn cursul analizelor care urmeaza, se cuvine sa facem aceasta remarca: [39] una este sa dai socoteala de fiintare īn chip narativ si altceva este sa surprinzi fiintarea īn fiinta ei. Pentru cea din urma sarcina nu numai cuvintele sīnt cele care adesea ne lipsesc, ci īn primul rīnd "gramatica". Daca ne este permis sa facem o trimitere la cercetari mai vechi de analitica a fiintei si desigur incomparabile īntre ele ca nivel, atunci sa punem alaturi pasaje ontologice din Parmenide al lui Platon sau capitolul 4 din cartea a VII-a a Metafizicii lui Aristotel cu un pasaj narativ din Tucidide si atunci se va vedea cīt de iesite din comun erau formularile cu care grecii s-au vazut asaltati din partea filozofilor lor. Iar acolo unde fortele sīnt cu mult mai plapīnde si, īn plus, domeniul de fiinta ce urmeaza sa fie deschis este, ontologic vorbind, cu mult mai dificil decīt acela care le era dat grecilor, pedanteria īn forjarea conceptelor si caracterul rigid al expresiei vor fi cu atīt mai accentuate.
Daca cercetarea care urmeaza face cītiva pasi īnainte īn deschiderea "lucrurilor īnsele", autorul īi ramīne īndatorat īn primul rīnd lui E. Husserl, care, īn cursul anilor de ucenicie ai autorului la Freiburg, i-a permis acestuia sa se familiarizeze, deopotriva prin īndrumarea sa personala plina de abnegatie cīt si prin generozitatea cu care i-a pus la dispozitie cercetarile sale inedite, cu domeniile cele mai diferite ale investigatiei fenomenologice.
|
