Prefigurarea faptului-de-a-fi-in-lume pornind de la faptul-de-a-salaslui-in ca atare

Prefigurarea faptului-de-a-fi-īn-lume pornind de la faptul-de-a-salaslui-īn ca atare

Īn discutiile pregatitoare (§ 9), am desprins deja caractere de fiinta care urmeaza sa arunce o lumina lipsita de echivoc asupra cercetarii ulterioare, īnsa care īsi primesc totodata concretetea lor structurala tocmai īn cadrul acestei cercetari. Dasein-ul este fiintarea care, [53] īntelegīndu-se īn fiinta sa, se raporteaza la aceasta fiinta. Prin aceasta am indicat conceptul formal de existenta. Dasein-ul exista. Dasein-ul este apoi fiintarea care sīnt de fiecare data eu īnsumi. Dasein-ului care exista īi apartine faptul-de-a-fi-de-fiecare-data-al-meu ca o conditie a posibilitatii autenticitatii si neautenticitatii. Dasein-ul exista de fiecare data īn unul dintre aceste moduri, respectiv īn nediferentierea lor ca moduri.

Īnsa aceste determinari ale fiintei Dasein-ului trebuie acum vazute si īntelese a priori pe baza constitutiei de fiinta pe care o numim faptul-de-a-fi-īn-lume. Punctul de pornire corect 545k108f al analiticii Dasein-ului consta īn explicitarea acestei constitutii.

Expresia compusa "faptul-de-a-fi-īn-lume" indica deja prin chiar felul īn care a fost construita ca aici este avut īn vedere un fenomen unitar. Acest dat primordial trebuie vazut īn īntregul lui. Faptul ca el nu poate fi desfacut īn componente care sa poata fi puse apoi laolalta nu exclude o varietate de momente structurale constitutive ale acestei alcatuiri. Datul fenomenal indicat prin aceasta expresie ofera īn fapt o tripla perspectiva. Cu conditia sa pastram nestirbit din capul locului īntregul fenomenului, putem desprinde urmatoarele momente:

1. Momentul "īn lume"; īn ce īl priveste, se impune sarcina de a cerceta structura ontologica a "lumii" si de a determina ideea de mundaneitate ca atare (cf. capitolul III al acestei sectiuni).

2. Fiintarea care este de fiecare data īn modul faptului-de-a-fi-īn-lume. Prin ea noi cautam ceea ce vrem sa aflam prin īntrebarea "cine?". Punerea īn lumina fenomenologica ne va face sa determinam cine anume este īn modul cotidianitatii medii a Dasein-ului (cf. capitolul IV al acestei sectiuni).

3. Faptul-de-a-salaslui-īn (das In-Sein) ca atare; aici trebuie evidentiata īn ea īnsasi constitutia ontologica a lui "īn" (cf. capitolul V al acestei sectiuni). De fiecare data cīnd evidentiem unul dintre aceste momente constitutive le evidentiem īn acelasi timp si pe celelalte, adica: de fiecare data vedem fenomenul īn īntregul lui. Faptul-de-a-fi-īn-lume este desigur o constitutie necesara a priori a Dasein-ului, īnsa nici pe departe suficienta pentru a determina īn chip deplin fiinta lui. Īnainte de a īncepe analiza tematica separata a celor trei fenomene scoase īn evidenta, trebuie sa īncercam, pentru a ne putea orienta, o caracterizare a ultimului dintre momentele constitutive amintite.

Ce īnseamna a-salaslui-īn? Adaugam īn prima instanta la "a salaslui" pe "īn lume" si sīntem astfel īnclinati sa īntelegem acest fapt-de-a-salaslui-īn (In-Sein) ca [54] "fapt-de-a-fi-continut-īn." (Sein in). Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiintari care este "īntr-o" alta, precum este apa "īn" pahar si haina "īn" dulap. Īntelegem prin acest "īn" relatia de fiinta dintre doua fiintari īntinse "īn" spatiu cu privire la locul lor īn acest spatiu. Apa si paharul, haina si dulapul - amīndoua sīnt īn acelasi fel "īn" spatiu "īntr-un" anume loc. Aceasta relatie de fiinta poate fi amplificata. De pilda: banca īn sala de curs, sala de curs īn Universitate, Universitatea īn oras si asa mai departe pīna la: banca "īn univers". Aceste fiintari, carora li se poate determina astfel faptul-de-a-fi-cuprins-unul-"īn"-altul, au toate unul si acelasi fel de a fi, anume al simplei-prezente, proprie lucrurilor ce survin "īn interiorul" lumii. Faptul-de-a-fi-simpla-prezenta "īntr-o" fiintare-simplu-prezenta, faptul-de-a-fi-simpla-prezenta-laolalta cu ceva de acelasi fel de a fi, īn sensul unei relatii de loc determinate, sīnt caractere ontologice pe care le numim categoriale, īn speta unele care apartin fiintarii al carei fel de a fi nu este de ordinul Dasein-ului.

Faptul-de-a-salaslui-īn, dimpotriva, are īn vedere o constitutie de fiinta a Dasein-ului si este un existential. Īnsa aceasta nu trebuie sa ne trimita cu gīndul la simpla-prezenta a unui lucru corporal (trupul uman) "īntr-o" fiintare de tipul simplei-prezente. Faptul-de-a-salaslui-īn are īn vedere tot atīt de putin o "incluziune" spatiala de simple-prezente pe cīt de putin semnifica "īn", originar vorbind, o relatie spatiala de felul celei amintite1; in ("īn") provine din innan-, "a locui", habitare, a-si avea salasul; an īnseamna: sīnt obisnuit cu, īmi e familiar, am obiceiul sa; an are semnificatia lui colo īn sensul de habito si diligo. Aceasta fiintare careia īi apartine In-Sein cu sensul de "salasluire-īn" o caracterizam drept fiintarea care sīnt de fiecare data eu īnsumi. Termenul bin ("sīnt") e legat de bei ("īn-preajma"); atunci ich bin ("eu sīnt") īnseamna: locuiesc, salasluiesc īn-preajma., īn-preajma lumii asa cum īmi e ea familiara. Sein ("a fi") ca infinitiv al lui ich bin ("sīnt"), īnteles deci ca existential, īnseamna "a locui īn-preajma", "a fi familiar cu". In-Sein, faptul-de-a-salaslui-īn, este de aceea expresia existentiala formala a fiintei Dasein-ului, care are constitutia esentiala a faptului-de-a-fi-īn-lume.

"Faptul-de-a-fi-īn-preajma" lumii, īn sensul - care se cere interpretat mai īndeaproape - al contopirii cu lumea, este un existential fundat īn faptul-de-a-salaslui-īn. Deoarece īn aceste analize sīntem preocupati sa vedem o structura originara a fiintei Dasein-ului - o structura potrivit cu al carei continut fenomenal trebuie articulate conceptele de fiinta - si deoarece aceasta structura nu poate fi surprinsa īn chip temeinic cu ajutorul categoriilor ontologice mostenite, [55] acest "fapt-de-a-fi-īn-preajma" trebuie considerat mai īndeaproape. Vom alege din nou calea delimitarii de o relatie de fiinta esential diferita din punct de vedere ontologic - relatia categoriala, īn speta -, pe care noi o exprimam lingvistic cu aceleasi mijloace. Deosebirile ontologice fundamentale pot fi lesne trecute cu vederea; noi trebuie sa ni le reprezentam ca fenomene īn chip explicit, chiar cu riscul de a ajunge sa discutam ceea ce e "de la sine īnteles". Analitica ontologica se afla totusi īntr-un stadiu īn care, departe de a ne fi "īnstapīnit" pe aceste de-la-sine-īntelesuri, noi nu le-am explicitat decīt rareori īn sensul lor de fiinta si cu atīt mai putin putem spune ca posedam conceptele structurale adecvate īntr-o configuratie sigura.

"Faptul-de-a-fi īn-preajma" lumii, īn calitatea lui de existential, nu semnifica niciodata faptul-de-a-fi-simpla-prezenta-laolalta propriu unor lucruri oarecari. Un "alaturi" al fiintarii numite "Dasein" si al alteia numite "lume" nu exista defel. Avem obiceiul uneori sa exprimam acest "laolalta" a doua simple-prezente spunīnd, de pilda: "Masa se afla «līnga» usa", "scaunul «atinge» peretele". Īntr-un sens riguros nu poate fi aici niciodata vorba de o "atingere" si asta nu pentru ca, la o examinare atenta, se constata īn cele din urma ca īntre scaun si perete mai ramīne un spatiu, ci pentru ca scaunul, chiar daca spatiul acela nu ar exista, nu poate īn chip fundamental sa atinga peretele. Conditia ca un asemenea lucru sa se īntīmple ar fi ca peretele sa poata īntīlni scaunul. O fiintare poate sa atinga o fiintare-simplu-prezenta īnauntrul unei lumi numai daca ea are din capul locului felul de a fi al salasluirii-īn, numai daca o data cu al sau fapt-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere* ei īi este deja des-coperit ceva precum lumea, de la care pornind fiintarea sa se poata manifesta īn atingere, pentru ca astfel sa poata deveni accesibila īn simpla sa prezenta. Doua fiintari care sīnt simplu-prezente īnauntrul lumii si care pe deasupra sīnt īn ele īnsele fara-de-lume nu se pot "atinge" niciodata, niciuna neputīnd "sa fie" "īn-preajma" celeilalte. Adaosul "si care pe deasupra sīnt īn ele īnsele fara-de-lume" nu trebuie sa lipseasca deoarece chiar si o fiintare care nu este fara-de-lume, de pilda Dasein-ul īnsusi, este simplu-prezent "īn" lume, mai precis spus poate fi conceput cu anumita īndreptatire si īn anumite limite doar ca simpla-prezenta. Pentru ca lucrul acesta sa se īntīmple este necesar sa facem total abstractie de constitutia existentiala a faptului-de-a-salaslui-īn, ba chiar sa nu īl vedem. Īnsa aceasta posibila concepere a "Dasein"-ului ca simpla-prezenta si numai ca simpla-prezenta nu trebuie confundata cu un mod de "simpla-prezenta" care este propriu Dasein-ului. Aceasta simpla-prezenta [proprie Dasein-ului] nu este accesibila atunci cīnd se face abstractie de structurile specifice Dasein-ului, ci doar atunci cīnd ele sīnt īntelese de la bun īnceput. Dasein-ul īsi īntelege fiinta sa cea mai proprie ca [56] pe o anumita "simpla-prezenta factuala" . si totusi "factualitatea" acelui fapt care este Dasein-ul propriu este din punct de vedere ontologic fundamental diferita de survenirea factuala a unui mineral. Factualitatea proprie faptului Dasein, si care este specifica de fiecare data fiecarui Dasein, o numim facticitatea sa. Structura complicata a acestei determinatii de fiinta nu este sesizabila la rīndul ei ca problema decīt īn lumina unor constitutii existentiale fundamentale, degajate īn prealabil. Conceptul de facticitate include īn sine: faptul-de-a-fi-īn-lume al unei fiintari "dinauntrul lumii", īnsa īn asa fel īncīt aceasta fiintare poate sa se īnteleaga ca strīns legata īn "destinul" sau cu fiinta fiintarii pe care o īntīlneste īnauntrul propriei sale lumi.

Ceea ce este important īn prima instanta este de a sesiza deosebirea de ordin ontologic dintre faptul-de-a-salaslui-īn (In-Sein) ca existential si "interioritatea" proprie simplei-prezente care nu e decīt categorie. Īnsa daca noi delimitam astfel faptul-de-a-salaslui-īn, asta nu īnseamna ca īi contestam Dasein-ului orice forma de "spatialitate". Dimpotriva: Dasein-ul are el īnsusi un "a-fi-īn-spatiu" propriu, dar care la rīndul lui nu e posibil decīt pe baza faptului-de-a-fi-īn-lume īn genere. De aceea faptul-de-a-salaslui-īn nu poate, ontologic vorbind, sa fie elucidat printr-o caracterizare ontica, asa īncīt sa se poata spune: faptul-de-a-salaslui īntr-o lume este o proprietate spirituala, īn vreme ce "spatialitatea" omului este o proprietate a somaticitatii sale, care īn acelasi timp este īntotdeauna "fundata" de corporalitate. Īn acest caz recadem pe un conglomerat de simple-prezente, alcatuit dintr-un lucru spiritual astfel constituit si un lucru corporal, fiinta fiintarii compuse astfel ramīnīnd īnca si mai obscura. Abia īntelegerea faptului-de-a-fi-īn-lume ca structura esentiala a Dasein-ului face cu putinta patrunderea īn spatialitatea existentiala a Dasein-ului. Ea ne fereste de a trece cu vederea, respectiv de a anula īn prealabil aceasta structura, anulare care nu este motivata ontologic, ci "metafizic", urmīndu-se opinia naiva ca omul este mai īntīi un lucru spiritual care, ulterior, este transpus "īntr-un" spatiu.

O data cu facticitatea care īl caracterizeaza, faptul-de-a-fi-īn-lume, propriu Dasein-ului, s-a dispersat deja sau chiar s-a īmprastiat īn moduri determinate ale faptului-de-a-salaslui-īn. Varietatea unor astfel de moduri ale faptului-de-a-salaslui-īn poate fi sugerata prin enumerarea urmatoarelor exemple: a avea de-a face cu ceva, a produce ceva, a se ocupa si a se īngriji de ceva, a īntrebuinta ceva, a abandona si a face sa se piarda ceva, a īntreprinde, a realiza, a cerceta, a interoga, a considera, a discuta, [57] a determina. Aceste moduri ale faptului-de-a-salaslui-īn au felul de a fi - care urmeaza sa fie caracterizat - al preocuparii. Omiterea, neglijarea, renuntarea, luarea unui ragaz, sīnt si ele moduri ale preocuparii, numai ca moduri deficiente. Ceea ce īnseamna ca posibilitatile preocuparii sīnt mentinute aici la un nivel minim, al lui "doar atīt". Termenul "preocupare" are īn prima instanta semnificatia lui prestiintifica si poate sa īnsemne: a executa ceva, a duce pīna la capat, "a pune un lucru la punct". Cuvīntul mai poate sa īnsemne: a te preocupa de ceva īn sensul de "a-ti procura ceva". Mai utilizam cuvīntul acesta si īn expresia caracteristica: "ma preocupa faptul ca treaba asta merge prost". "A te preocupa" īnseamna aici ceva de genul "a te teme". Spre deosebire de aceste semnificatii prestiintifice, ontice, cuvīntul "preocupare" este folosit īn cercetarea de fata ca termen ontologic (ca existential) prin care desemnam fiinta unui mod posibil al faptului-de-a-fi-īn-lume. Termenul acesta, "preocupare" (Besorgen), nu este ales pe motivul ca Dasein-ul este īn prima instanta si preponderent economic si "practic", ci deoarece īnsasi fiinta Dasein-ului urmeaza sa fie facuta vizibila ca grija (Sorge). Cuvīntul "grija" la rīndul lui trebuie īnteles ca un concept ontologic care are īn vedere o structura (cf. capitolul VI al sectiunii acesteia). Grija nu are nimic de-a face cu "truda", cu "amaraciunea" si cu "grijile vietii" pe care ontic le īntīlnesti la orice Dasein. Toate acestea nu sīnt posibile ontic - la fel ca si "lipsa de grija" si "seninatatea" - decīt pentru ca Dasein-ul, ontologic īnteles, este grija. Deoarece Dasein-ului īi apartine īn chip esential faptul-de-a-fi-īn-lume, fiinta sa raportata la lume este īn chip esential preocupare.

Asa dupa cum am spus, faptul-de-a-salaslui-īn nu este o "proprietate" pe care Dasein-ul se īntīmpla uneori sa o aiba, alteori nu, el putīnd fi tot atīt de bine cu ea sau fara ea. Omul nu "este", avīnd apoi īn plus un raport de fiinta cu "lumea", o lume de care el dispune cīnd si cīnd. Dasein-ul nu este niciodata "īn prima instanta" o fiintare, sa spunem, lipsita de salasluirea-īn, dar care cīnd si cīnd are chef sa intre īntr-o "relatie" cu lumea. A intra īntr-o astfel de relatie cu lumea este posibil numai deoarece Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-īn-lume, este īn felul īn care este. Aceasta constitutie de fiinta nu ia nastere prin simplul fapt ca īn afara fiintarii care are caracteristica Dasein-ului mai este prezenta si o alta fiintare care s-ar īntīlni cu ea. Aceasta alta fiintare nu se poate "īntīlni cu" Dasein-ul decīt īn masura īn care ea poate sa se arate, pornind de la ea īnsasi, īnauntrul unei lumi.

Expresia atīt de folosita astazi "omul īsi are mediul sau" nu spune nimic din punct de vedere ontologic, atīta vreme cīt acest "a avea" ramīne nedeterminat. Potrivit posibilitatii sale, "faptul-de-a-avea" este fundat īn [58] constitutia existentiala a faptului-de-a-salaslui-īn. Deoarece Dasein-ul, prin esenta sa, este o fiintare care salasluieste-īn, de aceea el poate sa des-copere īn chip expres fiintarea īntīlnita īn lumea ambianta, sa ajunga astfel sa o stie, sa dispuna de ea, sa aiba o "lume". Cīnd spunem ca noi "avem o lume ambinata", din punct de vedere ontic acesta este un mod curent de a vorbi, dar din punct de vedere ontologic el constituie cu adevarat o problema. A o rezolva nu cere nimic altceva decīt a determina īn prealabil fiinta Dasein-ului īn chip satisfacator ontologic. Chiar daca īn biologie - mai cu seama de la K. E. von Baer īncoace - se face uz de aceasta constitutie de fiinta, aceasta nu īnseamna cītusi de putin ca utilizarea ei filozofica este "biologism". Pentru ca nici biologia, la rīndul ei, ca stiinta pozitiva nu poate niciodata sa gaseasca si sa determine aceasta structura - ea trebuie sa o presupuna si sa faca īn chip constant uz de ea. Īnsa structura īnsasi la rīndul ei nu poate sa fie explicata filozofic ca apriori al obiectului tematic al biologiei decīt daca īn prealabil ea este conceputa ca structura a Dasein-ului. Abia atunci cīnd pornim de la structura ontologica astfel conceputa poate fi delimitata aprioric, pe cale privativa, constitutia de fiinta a "vietii". Atīt ontic cīt si ontologic, faptul-de-a-fi-īn-lume ca preocupare are preeminenta. Aceasta structura īsi afla interpretarea si fundamentarea ei tocmai īn analitica Dasein-ului.

Īnsa determinarea data pīna acum acestei constitutii de fiinta nu se misca oare exclusiv īn enunturi negative? De auzit nu auzim mereu decīt ce nu este acest fapt-de-a-salaslui-īn, presupus a fi atīt de fundamental. Īntocmai. Īnsa aceasta precumpanire a caracterizarii negative nu e defel o īntīmplare. Ea face cunoscuta mai degraba specificitatea fenomenului si prin aceasta este pozitiva īntr-un sens autentic, un sens adecvat fenomenului īnsusi. Punerea īn lumina fenomenologica a faptului-de-a-fi-īn-lume are caracterul unei īnlaturari a disimularilor si acoperirilor, deoarece acest fenomen, el īnsusi, este īntotdeauna "vazut" īntr-un fel sau altul īn fiecare Dasein. si lucrurile se petrec asa, deoarece el este constitutia fundamentala a Dasein-ului, īn masura īn care acesta este de fiecare data deja deschis cu fiinta sa pentru īntelegerea pe care el o are despre fiinta. Īnsa cel mai adesea acest fenomen este de la bun īnceput total rastalmacit sau este insuficient interpretat din punct de vedere ontologic. Numai ca acest "vazut īntr-un fel sau altul si totusi cel mai adesea rastalmacit" se īntemeiaza pur si simplu īn aceasta constitutie de fiinta a Dasein-ului īnsusi, potrivit careia Dasein-ul, ontologic vorbind, se īntelege pe sine īn prima instanta - si implicit faptul-de-a-fi-īn-lume care īi este propriu - pornind de la acea fiintare si de la fiinta acelei fiintari care nu este el īnsusi, dar pe care el o īntīlneste "īnauntrul" lumii sale.

Īn Dasein-ul īnsusi si pentru el, aceasta constitutie de fiinta este dintotdeauna deja cumva cunoscuta. Dar daca acum ea trebuie sa fie cunoscuta īn mod explicit, atunci [59] cunoasterea explicita se ia, dīnd curs acestei sarcini, tocmai pe sine īnsasi - īn calitate de cunoastere a lumii - drept relatie exemplara a "sufletului" cu lumea. Cunoasterea lumii (noe), īn speta desemnarea "lumii" prin cuvīnt si discutarea ei (lŅgoj), functioneaza de aceea ca mod primordial al faptului-de-a-fi-īn-lume, fara ca acesta sa fie conceput ca atare. Īnsa deoarece aceasta structura de fiinta ramīne ontologic inaccesibila, īn timp ce ontic ea este totusi experimentata ca "relatie" dintre o fiintare (lumea) si alta fiintare (sufletul), si deoarece fiinta este īnteleasa īn prima instanta luīndu-se ca punct de sprijin ontologic fiintarea ca fiintare intramundana, se īncearca sa se īnteleaga relatia dintre lume si suflet pe baza chiar a acestor doua fiintari si īn sensul īn care e conceputa si fiinta lor, īn speta ca simpla-prezenta. Faptul-de-a-fi-īn-lume, desi experimentat si cunoscut preontologic, devine invizibil atunci cīnd urmam calea unei interpretari ontologic neadecvate. Constitutia Dasein-ului este cunoscuta acum - si īn speta ca ceva de la sine īnteles - doar īn matricea pe care i-o da interpretarea neadecvata. Īn felul acesta ea devine apoi punctul de plecare "evident" pentru problemele teoriei cunoasterii sau ale "metafizicii cunoasterii". Caci ce este mai de la sine īnteles decīt faptul ca un "subiect" se raporteaza la un "obiect" si invers? Aceasta "relatie subiect-obiect" trebuie sa fie presupusa. Īnsa ea ramīne o presupozitie absolut fatala - desi, sau poate tocmai de aceea, inatacabila īn facticitatea ei - daca necesitatea ei ontologica si, īn primul rīnd, sensul ei ontologic sīnt lasate īn umbra.

Cunoasterea lumii este aceea care, cel mai adesea si īn chip exclusiv, reprezinta īn mod exemplar fenomenul salasluirii-īn. si aceasta s-a īntīmplat nu numai īn teoria cunoasterii; chiar si comportamentul practic este īnteles ca unul "ne-teoretic " si "ateoretic". Deoarece prin aceasta preeminenta a cunoasterii īntelegerea felului ei de a fi cel mai propriu este deformata, este firesc ca faptul-de-a-fi-īn-lume sa fie si mai mult scos īn evidenta prin raportare la cunoasterea lumii si sa fie facut el īnsusi vizibil ca "modalitate" existentiala a faptului-de-a-salaslui-īn.