Principiul narcisei galbene

Principiul narcisei galbene

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna
"Mama trebuie sa vezi narcisele galbene
inainte ca ele sa se ofileasca".
Eu doream acest lucru,
dar era un drum de doua ore cu masina
de la Laguna la lacul Varful Sagetii.

Cand fiica mea a sunat a treia oara,
i-am promis ca voi sosi joia viitoare.
Joia urmatoare, deodata timpul s-a racit si a plouat.

Dar eu am promis, asa ca am mers acolo.
Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn
si i-am salutat si imbratisat pe ea
si nepotii mei am spus:
"Carolyn, lasa narcisele galbene.
Timpul este nefaborabil,sunt nori
si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta
care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri,
cu exceptia ta si a acestor copii".

Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:
"Noi conducem pe vremea asta, mama".

"Ei bine, nu ma duci tu pe mine in strada,
pina nu se face timp frumos si,
atunci cand voi iesi, o voi face ca sa ma intorc acasa".
Am crezut ca am fost destul de convingatoare.

"Sper insa ca ma vei duce la garaj,
ca sa-mi ridic masina mea. Eu am spus:
"Cat de departe trebuie sa mergem?"
"Cateva blocuri."
Carolyn a spus "O sa conduc eu.Eu sunt deprinsa cu asta."

Dupa cateva minute, am intrebat-o:
"Unde mergem ? Asta nu e drumul spre garaj."
"Mergem spre narcisele galbene". Carolin a zambit.
"Carolyn" 151v2116b ; am spus eu cu asprime in glas "te rog, intoarce".
"E foarte bine, mama. Tu nu te vei ierta niciodata,
daca pierzi aceasta experienta."

Dupa aproximativ 20 de minute,
am intrat pe o straduta pietruita
si am vazut o mica biserica.
Mai incolo, pe partea bisericii,
am vazut scris cu litere de mana
"Gradina narciselor galbene".

Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn
in jos pe carare.
Apoi cararea a cotit si, cand am ridicat privirea
am ramas muta de uimire.

Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine.
Arata de parca cineva luase
un butoi urias de aur si il revarsase
peste piscul si versantii muntelui.
Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri,
minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe,
galben ca lamaia, roz-portocaliu,
galben ca sofranul si galben ca untul.
Fiecare varietate de flori a fost plantata
ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca
niste rauri cu tonalitati cromatice unice.
Erau 5 acri de flori.

"Dar cine a facut asta?" am intrebat-o pe Carolyn.
"O femeie." - mi-a raspuns Carolyn.
"Ea locuieste pe proprietate.Aceea este casa ei."

Carolyn mi-a indicat o casa mica si
modesta in mijlocul acelui tinut.

Am mers catre casa.Pe un zid am vazut un poster.
"Raspunsuri la intrebarile care stiu
ca te intereseaza"- era titlul.

Primul raspuns a fost un simplu "50.000 bulbi".
Al doilea raspuns a fost
"Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie".
A fost nevoie de doua miini,
doua picioare si putin creier".

Al treilea raspuns a fost "Am inceput in 1958".

Acestea au fost Principiile Narciselor Galbene.

Pentru mine, acel moment a fost o experienta
care mi-a schimbat viata.
M-am gindit la aceasta femeie
pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care,
cu mai mult de 40 de ani in urma,
a inceput cu un bulb, in timp -
creand propria sa viziune asupra
frumusetii si bucuriei si
impodobind varful unui munte obscur.
Plantand pe rand cate un bulb de narcisa,
an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna
lumea in care traia.
A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.

Principiul pe care ni-l arata gradina ei
de narcise galbene este unul din
cele mai marete principii ale slavirii si evolutiei.

Este lectia care ne
invata sa inaintam spre scopurile si dorintele
noastre, pas cu pas -
adesea facand doar un pas mic, de copil -
si sa invatam sa iubim ceea ce facem,
sa invatam sa folosim acumularea in timp.
Cand multiplicam momentele scurte
de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic,
vom constata ca putem realiza lucruri magnifice.
Putem schimba lumea.

"Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel",
am recunoscut eu.
"Cate as fi putut eu realiza,
daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori
40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating,
plantand cate un singur bulb o data".
Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!"

Fiica mea mi-a spus mesajul acelei zilei in stilul
ei direct:

"Incepe de maine" a spus ea.
"Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.
Modul de a face dintr-o "lectie" o bucurie
si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret,
este sa te intrebi
"Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?"

Ne convingem pe noi insine ca viata va fi mai
frumoasa dupa ce ne vom casatori;
vom avea un copil; apoi altul.
Apoi suntem frustrati ca nu sunt copiii destul de mari
si vom fi mai multumiti atunci cind ei vor creste.
Dupa aceea, suntem frustrati ca sunt adolescenti
si se poarta ca atare.
Suntem siguri ca vom fi fericiti cand ei se vor maturiza...

Ne spunem ca viata noastra va fi completa
cand ei se vor casatori;
cand vom avea o masina noua;
cand vom putea avea o vacanta placuta,
sau cand ne vom pensiona.

Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru
a fi fericit, decat cel prezent.
Daca nu acum, atunci cand?
Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari.
Este cel mai bine sa admiti asta in sinea ta
si sa decizi sa fii fericit oricum.

Fericirea este calea.
Asa ca, bucura-te si pretuieste fiecare moment
pe care il ai si pretuieste-l si mai mult,
pentru ca te bucuri de el impreuna cu cineva apropiat,
cineva suficient de special ca sa-ti petreci timpul
cu el/ea... si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Asa ca INCETEAZA sa mai astepti...
- pana masina ori casa este platita
- pana iti iei o masina sau casa noua
- pana copiii pleaca de acasa
- pana iti termini studiile
- pana slabesti 10 kg.-
- pana te ingrasi cu 10 kg
- pana te casatoresti
- pana ai copii
- pana te pensionezi
- pana la vara
- pana la primavara
- pana la iarna
- pana la toamna
- pana mori.

Nu exista un moment mai bun ca cel de acum,
pentru ca sa fii fericit.
Fericirea este o calatorie, nu o destinatie.
Asa ca munceste ca si cum n-ai avea nevoie de bani,
iubeste ca si cum nu ai fost niciodata ranit in dragoste,
danseaza ca si cum nimeni nu te-ar vedea.

Un profesor de filosofie statea in fata studentilor sai
avand cateva obiecte in fata lui!

    Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare de maioneza si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost cu totii de acord ca este plin!

     Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.
Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin!
Au fost din nou de acord ca este plin! Si au ras.

     Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.
Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber.

    Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra.

    Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa.

    Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina.

    Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul.

    Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari
si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra.
Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans.

      Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul.
       Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza.
       Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip.

Ceea ce pare a fi

      "Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii
instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in
camera de oaspeti. In schimb le-a oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi
faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o
imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a
raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".
      In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om
foarte sarac dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa
ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau,i-au lasat pe ingeri sa doarma
in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi,ingerii
i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte
era singurul lor venit, murise pe camp.
       Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate
intampla un asemenea lucru? "Primul om avea tot, si totusi l-ai ajutat", a spus
el. "A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si
tu i-ai lasat vaca sa moara". "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a
raspuns ingerul cel batran.
      "Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat
aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta
bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta
cand am dormit in patul familiei de tarani,ingerul mortii a venit dupa sotia
lui. I-am dat in schimb vaca.
        Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par fi.Uneori chiar asa se intampla cand
lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai CREDINTA, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul tau.
S-ar putea sa nu stii (sa nu afli de ce anume te-a pazit Dumnezeu) pana
foarte tarziu...
        Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede... Unii ne devin
prieteni si stau aproape de noi...lasandu-si minunatele amprente asupra inimii
noastre... si noi nu mai suntem aceeasi pentru ca ne-am facut un prieten
bun!!!
        Ieri a trecut. Maine este un mister.Astazi este un dar.Cred ca viata
aceasta este deosebita...traieste si savureza fiecare moment..."

" Oamenii vorbesc mult, sute si mii de cuvinte în fiecare zi. Vorbesc din nevoia de a scapa de singuratate. Unele dintre vorbele lor sunt necesare. Dar celelalte, nu. Omul simte ca fara Dumnezeu nu e întreg. Simte aceasta lipsa, dar nu îsi da seama din ce cauza sufletul sau e nelinistit. Si încearca sa umple aceasta lipsa prin vorbirea cu ceilalti. Dar vorbaria nu îi poate aduce linistea: ci doar îl face sa scape de senzatia de neîmplinire.

     Crestinii vorbesc. Dar vorbele lor de multe ori nu sunt decât ocazii de a-si împrastia mintea. Sfintii Parinti au învatat ca vorbirea despre cele sfinte e de argint, iar tacerea e de aur. Si daca vorbirea despre cele sfinte e de argint, îti dai si tu seama ce valoare are sporovaiala despre toate nimicurile.

     E foarte greu sa întelegem aceasta taina: tacerea e mai valoroasa decât vorbitul. Pentru ca tacerea duhovniceasca nu e tacere obisnuita, nu e somn al mintii, ci e vorbire cu Dumnezeu.

    Vorbitul risipeste mintea. Te poti ruga doua ore, si dupa zece minute de discutii mintea s-a risipit ca si cum nu te-ai fi rugat deloc.

     Pentru noi, calugarii, e usor. Nimeni nu ne forteaza sa vorbim. Pentru mireni e mai greu. Nu îti pot spune sa taci cum tac eu. Îti spun doar atât: cauta sa vorbesti cât mai putin si sa spui numai ce e necesar. Roaga-te cât de des poti: acasa, pe strada, în autobuz. Si, când vrei sa vorbesti cu cineva, gândeste-te daca e mai bine sa întrerupi rugaciunea sau sa te rogi în continuare.

     Eu alt sfat nu dau oamenilor: numai sa taca si sa se roage. Vei vedea ca tacerea te ajuta sa te cunosti pe tine însuti, sa întelegi mai bine razboiul duhovnicesc.

     Cine stie sa îsi pazeasca gura îsi va pazi mai usor trupul. O sa întelegi cum se leaga împrastierea prin vorbire de patimile trupesti. Cu cât vei vorbi mai putin, cu atât îti va fi mai usor sa îti întelegi aproapele. De multe ori oamenii vorbesc, dar fiecare e preocupat numai de ceea ce vrea el sa spuna. Lumea nu mai stie sa asculte. Tacând tu, vei învata sa îi asculti pe ceilalti. Si când vei vorbi, cuvintele tale vor avea putere.

     Si, când vorbesti, nu ridica vocea. Când vorbesti cu voce tare atunci inima se închide si domina mintea. Daca vorbesti încet, linistea inimii se rasfrânge în cuvintele pe care le spui. Eu atât am vrut sa îti spun: Taci si roaga-te. Roadele vor veni de la sine"...

(Un schimonah din Moldova)

Povestea vulturilor aurii

extrasa din 'Cartea nuntii' scrisa de Danion Vasile

     "Se spune ca, departe, exista un loc foarte frumos, în care traiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au aceasta culoare nobila, ci numai o aripa; la masculi, cea dreapta, iar la femele, cea stânga. An de an, pe masura ce puii cresc, parintii pleaca în ultima lor calatorie: zboara zile îndelungate pâna ajung la Muntele Linistii. Acolo unde au murit si parintii lor.

      Si se mai spune ca într-un an, oprindu-se sa se odihneasca peste noapte, ultima calatorie a devenit cât se poate de trista: vulturii au fost prinsi, printr-o mestesugita cursa, de catre niste oameni care credeau ca se vor îmbogati vânzând penele care straluceau ca soarele. Au taiat pasarilor preafrumoasele aripi si le-au agatat la brâu, ca pe niste scalpuri. "Ei, acum sa se târasca pe jos, ca niste serpi, pâna mor. De ce au vrut sa moara în Muntele Linistii?" - a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodata la moarte.

      De durere si de amaraciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însa cei tari se încapatânau sa zboare cu o singura aripa. Fâlfâiau din ea, cu rabdare, având o vointa nepamânteana; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristete: "Ce vor zice puii nostri, care vor veni la anul sa moara lânga trupurile noastre, când vor vedea ca nu am ajuns la Muntele Linistii?"

      Sprijinindu-se unul de altul, si gândindu-se la urmasii ramasi acasa, doi vulturi au simtit cum suferinta începe sa li se aline. Si stând asa, asteptând parca sa le creasca aripi, ei au simtit ca durerea se preschimba în putere.

      Da, da, chiar asa: stând lipiti unul de celalalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat sa zboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfiala, si apoi din ce în ce mai puternic. Pe masura ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu doua aripi. Se vedea o singura cruce.

     Luându-se dupa ei, s-au ridicat si alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Linistii... "

Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea sa-mi iei un interviu deci..., zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea.... Ce intrebari ai vrea sa-mi adresezi?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca... iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani... iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai.
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat... am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi. Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna pe luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam ".

Lucian Blaga:

          - E poate ca o datorie sa vezi prezentul in culori mai negre decat e de fapt: pentru ca din aceasta vedere sa izvorasca o lupta mai hotarata spre mai bine.

          - Legile morale se schimba dupa locurile si timpurile . Unii gasesc in aceasta un motiv sa nu asculte de niciuna.

          - Oamenii pe care incepem sa-i cunoastem mai bine, nu-i mai putem judeca, caci faptele si manifestarile lor izolate le apreciem in comparatie cu celelalte fapte ale lor. Ne pierdem, cu alte cuvinte, fata de punctul de vedere general omenesc, si-i judecam relativ, in cadrul si conditiile lor proprii.

          - Sunt oameni, care pot sa fiarba , fara de a avea in acelasi timp si caldura: ca apa in vid.

          - Cei mai multi oameni din jurul nostru sunt discipolii fanatici ai unor filozofi fara nume, care traiau in speluncile erei tertiare.

          - Cand cauti comori, nu sapi in nori, ci in pamant.

          - O minte aleasa este adesea mai plina de absurditati dacat o minte comuna din simplul motiv ca e mai consecvanta.

          - Starile sufletesti, care par a nu avea nici motiv, au motivele cele mai adanci.

          - Unele spirite foarte adanci sunt in acelasi timp atat de clare, incat apar ca fundul unui rau limpede , mai putin adanci decat sunt.

          - Inainte de a ma naste am fost o vesnicie intreaga "nimic". De ce ma tem acum de aceeasi "neexistenta" cu care am avut o vesnicie prilejul de a ma obisnui si-n care am fost deja? Nu inteleg.

          - Nu numai o durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

          - Adevarata energie morala a cuiva a putem cunoaste si din taria cu care tine la niste prejudecati.

          - Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare, incat implinindu-ti-se nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

          - Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o "slabiciune".

          - Soarele are o lumina mult prea bogata decat sa poata produce "efecte de lumina". Luna, insa, cu lumina ei saraca, da cele mai frumoase "efecte".

          - Daca in unele locuri rasare soarele mai curand, aceasta nu inseamna ca acolo dureaza ziua mai mult decat in alte parti.

          - Ma plimb in varf de munte. E noapte, dar cum ochii mi s-au obisnuit cu intunericul, vad la departari mari, vag, ce-i drept, dar totusi vad. Aprind un muc de lumanare, deodata vad limpede la doi pasi, dar mai departe nimic. Mintea noastra sanatoasa, cu presimtirile ei instinctive, obisnuita ci intunericul realitatii, vede - tulbure, ce-i drept - la departari si-n adancimi foarte mari. Stiinta isi aprinde insa mucul de lumanare, dintr-o data vedem totul la doi pasi, dar mai departe deloc...

Maximele tale...

          - Nu degeaba razboiul si viata au fost deseori asemanate: sunt la fel de absurde... (anonim)

          - Singuratatea este pretul pe care trebuie ca sa-l platesti pentru a te trezi din "somnul vietii".(anonim)

          - Exista trei categorii de oameni: cei care nu au capacitatea de a vedea Revelatia, cei care o ignora pur si simplu si cei care o inteleg si o accepta. Persoanele din ultima categorie sunt adesea cele mai nefericite si mai osandite de soarta. (Mihnea)

          - Numai in momentul in care vom intelege fericirea vom putea afirma ca suntem fericiti (Mihnea)

          - Daca nu am face intotdeauna ce zic ceilalti si daca nu ne-ar fi teama de nonconformism, am ajunge departe. (Mihnea)

          - Raportat la Univers, omul are aceeasi insemnatate ca un electron al unui atom raportat la organismul nostru,insa, in viziunea unui purice, el cantareste cat un Univers. Totul depinde de cele doua elemente ale comparatiei. (Mihnea)

         

Citate din Schopenhauer

          - "Puneti un individ sa aleaga intre disparitia lui si disparitia lumii intregi; nu trebuie sa va spun in ce parte va inclina balanta..."

          - "Justitia si politia nu sunt de ajuns pentru sarcina pe care o au de indeplinit, caci exista greseli prea dificil de descoperit ori prea periculos de pedepsit, unde protectia oficiala este neputincioasa.

          - "Caritatea si binefacerea nu pot fi impuse, caci atunci individul ar vrea sa joace numai rolul pasiv si niciodata pe cel activ.

          - "Nimic nu este bun sau rau prin natura sa, ci aceasta distinctie este stabilita de parerile oamenilor" - Tomon ("Sext. Empir, adv. Mat",XI,140)

          - "Omul vrea inainte de orice sa-si conserve existenta si sa ramana in afara oricaror suferinte, iar prin suferinta intelege tot ceea ce inseamna lipsuri si privatiuni.