Problema atestarii unei posibilitati existentiele autentice

Problema atestarii unei posibilitati existentiele autentice

Ceea ce cautam este o putinta autentica de a fi a Dasein-ului care sa fie atestata īn posibilitatea sa existentiela de catre Dasein-ul īnsusi. Numai ca aceasta atestare 10210x2322k trebuie mai īntīi sa poata fi ea īnsasi gasita. Daca prin aceasta atestare 10210x2322k Dasein-ul urmeaza sa "se dea spre īntelegere" lui īnsusi īn posibila sa existenta autentica, atunci ea īsi va avea radacinile īn fiinta Dasein-ului. De aceea, daca vrem sa punem īn lumina din punct de vedere fenomenologic o astfel de atestare, atunci va trebui sa demonstram ca ea īsi are originea īn constitutia de fiinta a Dasein-ului.

Atestarea trebuie sa ofere spre īntelegere o putinta autentica de a fi sine. Prin cuvīntul "sine" am raspuns mai devreme la īntrebarea privitoare la "cine"-le Dasein-ului.1 Sineitatea Dasein-ului a fost determinata formal ca un mod de a exista si nu ca o fiintare-simplu-prezenta. Cel mai adesea, acest "cine" al Dasein-ului nu sīnt eu īnsumi, ci sinele-impersonal. Faptul-de-a-fi-sine autentic se determina ca o modificare existentiela a impersonalului "se"; iar aceasta modificare trebuie definita existential. Ce anume implica aceasta modificare si care sīnt conditiile ontologice ale posibilitatii ei?

[268] O data cu pierderea Dasein-ului īn impersonalul "se", s-a decis deja īn privinta putintei sale factice si nemijlocite de a fi, ceea ce īnseamna īn privinta sarcinilor, regulilor, standardelor, urgentelor si a cuprinderii pe care o are faptul-de-a-fi-īn-lume, caracterizat prin preocupare si prin grija-pentru-celalalt. Din capul locului, impersonalul "se" dispenseaza īn chip tacit Dasein-ul de surpriderea acestor posibilitati de fiinta. Mai mult, impersonalul "se" ascunde felul īn care, īn chip tacit, el īl elibereaza pe Dasein de povara alegerii explicite a acestor posibilitati. Nu e limpede cine, la drept vorbind, alege. Confiscat de catre Nimeni, lipsit de putinta de a alege, Dasein-ul esueaza īn neautenticitate; din aceasta confiscare el nu poate iesi decīt recuperīndu-se pe sine din pierderea sa īn impersonalul "se". Totusi, aceasta recuperare trebuie sa aiba acel fel de a fi pe care Dasein-ul l-a omis atunci cīnd s-a pierdut īn neautenticitate. Recuperarea de sine din impersonalul "se", altfel spus modificarea existentiela a sinelui-impersonal si transformarea lui īntr-un fapt-de-a-fi-sine autentic trebuie sa se realizeze ca redobīndire a unei alegeri care i-a fost sustrasa. Īnsa redobīndirea alegerii īnseamna tocmai facerea acestei alegeri, īnseamna a te decide pentru o putinta-de-a-fi pornind de la sinele propriu. Facīnd alegerea, Dasein-ul face posibila, acum pentru prima oara, putinta sa autentica de a fi.

Īnsa deoarece Dasein-ul este pierdut īn impersonalul "se", el trebuie mai īntīi sa se gaseasca. Pentru a se gasi īn genere pe sine, el trebuie sa fie "aratat" lui īnsusi īn autenticitatea sa posibila. Dasein-ul are nevoie de o atestare a unei putinte-de-a-fi-sine, īn posibilitatea sa el fiind de fiecare data deja aceasta putinta.

Īn interpretarea care urmeaza vom sustine ca aceasta putinta este atestata prin ceea ce, īn explicitarea de sine cotidiana a Dasein-ului, este cunoscut ca voce a constiintei.3 Ca "faptul" constiintei (Gewissen) a fost disputat, ca functia sa de instanta pentru existenta Dasein-ului a fost apreciata īn chip diferit si ca ceea ce constiinta "spune" a fost explicitat īn felurite chipuri - toate acestea n-ar trebui sa ne īmpinga la abandonarea acestui fenomen decīt daca "caracterul īndoielnic" al acestui fapt - sau al explicitarii sale - nu ar dovedi ca avem de-a face aici cu un fenomen originar al Dasein-ului. Analiza care urmeaza īsi ia constiinta ca tema, plasīnd-o īn detinerea-prealabila a unei cercetari pur existentiale, calauzita de o intentie fundamental-ontologica.

Trebuie ca mai īntīi sa coborīm pīna la fundamentele si structurile existentiale ale constiintei si trebuie sa o facem vizibila ca fenomen [269] al Dasein-ului, pastrīnd totodata constitutia de fiinta a acestei fiintari, obtinuta pīna acum. Abordata īn felul acesta, analiza ontologica a constiintei este anterioara oricarei descrieri psihologice si oricarei clasificari a trairilor constiintei si totodata ea cade īn afara unei "explicatii" biologice, care are ca rezultat disolutia acestui fenomen. Dar ea este la fel de departe de o interpretare teologica a constiintei sau de o utilizare a acestui fenomen ca dovada pentru existenta lui Dumnezeu sau pentru o constiinta "nemijlocita" despre Dumnezeu.

Totusi, chiar si īn cazul īn care cercetarea constiintei este astfel restrīnsa, noi nu trebuie nici sa supraestimam ceea ce aduce ea, nici sa o supunem unor pretentii absurde, diminuīndu-i astfel valoarea. Ca fenomen al Dasein-ului, constiinta nu este un fapt care pur si simplu survine si care este cīnd si cīnd prezent. Ea "este" numai īn felul de a fi al Dasein-ului si, ca fapt, ea se face cunoscuta numai o data cu existenta factica si īn cuprinsul ei. Cerinta de a aduce o "dovada inductiv-empirica" pentru "factualitatea" constiintei si pentru legitimitatea "vocii" sale are la baza o pervertire ontologica a fenomenului. Numai ca aceasta pervertire este īmpartasita de orice critica a constiintei care considera, cu un aer de superioritate, ca aceasta survine doar cīnd si cīnd si ca ea nu e nicidecum un "fapt universal constatat si constatabil". Prins īntre astfel de dovezi si contra-dovezi, faptul constiintei nu se poate īnfatisa nicicum. Aceasta nu este o carenta a sa, ci semnul, doar, al faptului ca, ontologic vorbind, el este diferit de fiintarea-simplu-prezenta din lumea ambianta.

Constiinta da "ceva" de īnteles, adica ea deschide. Din aceasta caracterizare formala reiese ca e nevoie sa reintegram fenomenul constiintei īn starea de deschidere a Dasein-ului. Aceasta constitutie fundamentala a fiintarii care sīntem noi īnsine este constituita prin situare afectiva, īntelegere, cadere si discurs. Analizata īn chip mai patrunzator, constiinta se va dezvalui drept chemare. Chemarea este un mod al discursului. Chemarea constiintei are caracterul de interpelare a Dasein-ului catre putinta cea mai proprie de a fi sine si aceasta īn modul convocarii catre faptul-de-a-fi-vinovat cel mai propriu.

Aceasta interpretare existentiala se situeaza īn chip necesar departe de nivelul de īntelegere ontic si cotidian, chiar daca ea degajeaza fundamentele ontologice a ceea ce explicitarea obisnuita a constiintei, īn anumite limite, a īnteles dintotdeauna si, ca "teorie" a constiintei, a conceptualizat. Iata de ce interpretarea existentiala are nevoie sa fie confirmata printr-o critica a felului īn care constiinta este explicitata īn mod obisnuit. Fenomenul o data degajat, se poate stabili īn ce masura el atesta o putinta autentica de a fi a Dasein-ului. [270] Chemarii constiintei īi corespunde o ascultare posibila. Īntelegerea interpelarii se dezvaluie ca vointa de a avea constiinta. Īnsa īn acest fenomen rezida tocmai ceea ce cautam, adica alegerea existentiela pe care o presupune faptul-de-a-fi-sine, pe acesta numindu-l, potrivit structurii sale existentiale, stare de hotarīre. Am obtinut īn felul acesta īmpartirea analizelor din acest capitol: fundamentele existential-ontologice ale constiintei (§ 55); caracterul de chemare al constiintei (§ 56); constiinta īn calitatea ei de chemare a grijii (§ 57); īntelegerea interpelarii si vina (§ 58); interpretarea existentiala a constiintei si explicitarea obisnuita a constiintei (§ 59); structura existentiala a putintei autentice de a fi, atestata īn constiinta (§ 60).