Proiectul existential al unei fiinte autentice intru moarte

Proiectul existential al unei fiinte autentice īntru moarte.

Īn mod factic Dasein-ul se mentine īn prima instanta si cel mai adesea īntr-o fiinta neautentica īntru moarte. Cum anume trebuie caracterizata "īn chip obiectiv" posibilitatea ontologica a unei fiinte autentice īntru moarte daca Dasein-ul, pīna la urma, nu se raporteaza niciodata autentic la sfīrsitul sau sau daca aceasta fiinta autentica trebuie, potrivit sensului ei, sa ramīna ascunsa pentru ceilalti? Nu este oare proiectul posibilitatii existentiale a unei putinte-de-a-fi existentiele atīt de problematice o īntreprindere fantezista? Ce anume trebuie sa facem pentru ca un asemenea proiect sa fie mai mult decīt o simpla constructie fictiva, arbitrara? Ofera Dasein-ul īnsusi indicatii pentru acest proiect? Pot fi luate de la Dasein-ul īnsusi temeiuri pentru legitimarea fenomenala a acestui proiect? Sarcina ontologica pe care ne-am fixat-o īn acest moment, poate ea oare sa furnizeze, pornind de la analiza de pīna acum a Dasein-ului, prescriptii menite sa aseze pe un drum mai sigur īmplinirea acestei sarcini?

Conceptul existential al mortii a fost fixat si, o data cu el, a fost fixat si acel ceva la care o fiinta autentica īntru sfīrsit trebuie sa se poata raporta. A fost caracterizata apoi fiinta neautentica īntru moarte si astfel am schitat pe o cale negativa cum anume nu poate sa fie fiinta autentica īntru moarte. Pe baza acestor indicatii pozitive si prohibitive trebuie acum sa poata fi proiectat edificiul existential al unei fiinte autentice īntru moarte.

Dasein-ul este constituit prin starea de deschidere, adica printr-o īntelegere situata afectiv. O fiinta autentica īntru moarte nu se poate eschiva din fata posibilitatii sale celei mai proprii, desprinse de orice relatie, nici nu o poate acoperi fugind de ea si nici nu o poate reinterpreta pentru a o aduce la nivelul simtului comun al impersonalului "se". De aceea, proiectul existential al unei fiinte autentice īntru moarte trebuie sa degajeze momentele unei astfel de fiinte, momente 20320i814u care sīnt constitutive pentru ea ca īntelegere a mortii īn sensul unei fiinte īntru acea posibilitate pe care am caracterizat-o, o fiinta care nici nu fuge de ea si nici nu o acopera.

Īn prima instanta se cuvine sa caracterizam fiinta īntru moarte ca fiinta īntru o posibilitate, īn speta īntru o posibilitate privilegiata a Dasein-ului īnsusi. Fiinta īntru o posibilitate, adica īntru un lucru posibil poate sa īnsemne: a fi īn afara ta, exercitīndu-te* asupra unui posibil īn forma preocuparii pentru actualizarea lui. Noi īntīlnim la tot pasul astfel de posibilitati īn cīmpul fiintarii-la-īndemīna si a celei simplu-prezente: e vorba de tot ceea ce putem realiza, controla, practica si asa mai departe. Faptul-de-a-fi-īn-afara-ta-exercitīndu-te asupra unui posibil īn spatiul preocuparii are tendinta de a anihila posibilitatea posibilului tocmai prin punerea lui la dispozitia noastra. Īnsa actualizarea īn spatiul preocuparii a ustensilului la-īndemīna (ca producere a lui, ca punere a lui la dispozitie, ca reajustare a lui etc.) este īntotdeauna doar relativa, īn masura īn care chiar si ceea ce este actualizat (si tocmai el) continua sa aiba caracterul de fiinta al menirii functionale. Chiar si actualizat, el ramīne, ca actual, ceva posibil pentru..., caracterizat printr-un "pentru-a". Analiza de fata nu face decīt sa arate cum anume se raporteaza la posibil faptul-de-a-fin-īn-afara-ta-exercitīndu-te-asupra-a-ceva prin preocupare: nu prin considerarea tematic-teoretica a posibilului ca posibil si cu atīt mai putin potrivit posibilitatii sale ca atare, ci īn asa fel īncīt el, prin privirea-ambientala, īsi īntoarce privirea de la posibilul ca atare si priveste catre "pentru-ce"-ul posibil.

Īn chip evident fiinta īntru moarte care face acum obiectul īntrebarii noastre nu poate avea caracterul faptului-de-a-fi-īn-afara-ta-exercitīndu-te prin preocupare īn directia actualizarii mortii. Mai īntīi ca moartea ca posibil nu este un posibil de ordinul fiintarii-la-īndemīna sau al fiintarii-simplu-prezente, ci o posibilitate de fiinta a Dasein-ului. Apoi, a te preocupa de actualizarea acestui posibil ar fi totuna cu provocarea decesului. Īnsa īn felul acesta Dasein-ul si-ar sustrage tocmai terenul necesar pentru o fiinta care, existīnd, este īntru moarte.

Astfel, daca prin fiinta īntru moarte nu este avuta īn vedere o "actualizare" a acesteia, ea nu īnseamna nici a zabovi īn-preajma sfīrsitului si īn posibilitatea lui. Un asemenea comportament ar fi totuna cu "a te gīndi fara īncetare la moarte". O astfel de atitudine īnseamna a transforma posibilitatea īn obiect de meditatie, a pīndi momentul si felul īn care ea ar putea sa se actualizeze. Aceasta meditatie staruitoare asupra mortii nu-i rapeste desigur pe de-a-ntregul caracterul de posibilitate, de vreme ce moartea continua sa fie gīndita ca ceva care vine, numai ca ea īl debiliteaza prin vointa calculatoare de a dispune de moarte. Fiind ceva posibil, moartea trebuie sa-si arate din posibilitatea sa cīt mai putin posibil. Īn fiinta īntru moarte, daca rolul ei e de a deschide posibilitatea pe care am caracterizat-o, īntelegīnd-o ca atare, atunci posibilitatea trebuie īnteleasa neatenuat ca posibilitate, ea trebuie cultivata ca posibilitate si, īn atitudinea fata de ea, ea trebuie suportata ca posibilitate.

Totusi, Dasein-ul se raporteaza la ceva posibil īn posibilitatea sa prin asteptare. Pentru cineva a carui fiinta este īncordata catre un posibil, [262] posibilul acesta poate fi īntīlnit nestingherit si nestirbit īn al sau "survine sau nu survine sau īn cele din urma survine". Īnsa atunci, cu acest fenomen al asteptarii, nu cade oare analiza peste acelasi fel de a ne raporta la posibil care a fost deja caracaterizat ca fapt-de-a-fi-īn-afara-ta-exercitīndu-te asupra a ceva prin preocupare? Orice asteptare īntelege si īsi "are" posibilul ei, ghidīndu-se dupa, daca si cīnd si cum va fi el īn chip actual simpla-prezenta. Asteptarea nu este doar īn chip ocazional o īntoarcere a privirii de la posibil si o orientare a ei catre posibila lui actualizare, ci īn chip esential ea este o asteptare a acestei actualizari. Chiar si īn asteptare, noi ne desprindem de posibil pentru a pune piciorul īn acel real pentru care asteptatul este asteptat. Prin chiar natura asteptarii posibilul este antrenat īn real pornind de la real si orientīndu-se catre el.

Īnsa fiinta īntru posibilitate ca fiinta īntru moarte trebuie sa se raporteze la moarte īn asa fel īncīt ea sa se dezvaluie ca posibilitate. O astfel de fiinta īntru posibilitate o surprindem terminologic ca pre-mergere īn posibilitate. Īnsa acest tip de comportament nu ascunde īn sine o apropiere de posibil? Iar cīnd ne apropiem de posibil nu apare tocmai actualizarea lui? Sa observam totusi ca aceasta aducere-īn-apropiere nu tinde sa faca accesibil, īn spatiul preocuparii, ceva actual, ci īn aceasta venire-īn-apropiere, care se desfasoara īn spatiul īntelegerii, posibilitatea posibilului nu face decīt sa "sporeasca". Apropierea cea mai apropiata a fiintei īntru moarte ca posibilitate este cīt mai īndepartata posibil fata de ceva actual. Cu cīt mai neīnvaluit este īnteleasa aceasta posibilitate, cu atīt mai pur īntelegerea patrunde īn ea ca posibilitate a imposibilitatii existentei īn genere. Moartea ca posibilitate nu-i da Dasein-ului nimic de actualizat si nimic care Dasein-ul, ca actual, ar putea fi el īnsusi. Ea este posibilitatea imposibilitatii oricarei raportari la..., al oricarui mod de a exista. Prin pre-mergerea īn aceasta posibilitate, aceasta posibilitate devine "tot mai mare", adica ea se dezvaluie ca o posibilitate care e straina de orice masura, care nu cunoaste un mai mult sau un mai putin, ci semnifica posibilitatea imposibilitatii nemasurate a existentei. Potrivit esentei sale, aceasta posibilitate nu ne īncurajeaza sa asteptam cu īncordare ceva anume, sa "dam un chip" realului posibil si, facīnd astfel, sa uitam posibilitatea. Fiinta īntru moarte ca pre-mergere īn posibilitate face posibila, ea abia, aceasta posibilitate si o face libera ca posibilitate.

Fiinta īntru moarte este pre-mergerea īntr-o putinta-de-a-fi a acelei fiintari al carei fel de a fi este pre-mergerea īnsasi. Īn dezvaluirea prin pre-mergere a acestei putinte-de-a-fi, Dasein-ul se deschide lui īnsusi īn privinta posibilitatii sale extreme. Īnsa a se proiecta catre aceasta putinta-de-a-fi cea mai proprie īnseamna: a putea sa se īnteleaga pe sine īnsusi īn fiinta fiintarii astfel dezvaluite: [263] a exista. Pre-mergerea se vadeste a fi posibilitatea de a īntelege putinta extrema de a fi si cea mai proprie, īn speta posibilitatea existentei autentice. Constitutia ontologica a acesteia trebuie sa fie facuta vizibila prin evidentierea structurii concrete a pre-mergerii īn moarte. Cum se realizeaza delimitarea ca fenomen a acestei structuri? Evident, prin determinarea acelor caractere care trebuie sa apartina deschiderii prin pre-mergere, astfel īncīt aceasta sa poata deveni o pura īntelegere a posibilitatii celei mai proprii, desprinse de orice relatie, a posibilitatii de nedepasit, certe si, ca atare, indeterminate. Trebuie sa observam ca īntelegere nu īnseamna aici īn primul rīnd contemplare a unui sens, ci faptul de a se īntelege īn putinta-de-a-fi care se dezvaluie īn proiect.23

Moartea este posibilitatea cea mai proprie a Dasein-ului. Fiind īntru aceasta posibilitate, Dasein-ului īi este deschisa putinta sa de a fi cea mai proprie, cea īn care Dasein-ul are ca miza propria sa fiinta. Īn aceasta putinta-de-a-fi poate sa devina manifest pentru Dasein faptul ca, aflīndu-se īn aceasta posibilitate privilegiata a lui īnsusi, el este smuls impersonalului "se". Ceea ce īnseamna ca īn pre-mergere el poate, de fiecare data deja, sa se smulga din acesta. Īnsa īntelegerea acestei "putinte" dezvaluie, ea mai īntīi, pierderea factica īn cotidianitatea sinelui-impersonal.

Posibilitatea cea mai proprie este desprinsa de orice relatie. Pre-mergerea īl face pe Dasein sa īnteleaga ca acea putinta-de-a-fi īn care el se preocupa pur si simplu de fiinta sa cea mai proprie trebuie sa fie asumata de nimeni altul decīt decīt de Dasein-ul īnsusi. Moartea nu se limiteaza sa "apartina" īn chip indiferent Dasein-ului propriu, ci ea īl revendica pe acesta ca Dasein individual. Caracterul non-relational al mortii, īnteles īn pre-mergere, individualizeaza Dasein-ul orientīndu-l catre el īnsusi. Aceasta individualizare este un mod prin care "locul-de-deschidere" este deschis pentru existenta. Ea face manifest ca orice fapt-de-a-fi-īn-preajma fiintarilor de care ne preocupam si orice fapt-de-a-fi-laolalta cu ceilalti īnceteaza sa functioneze din clipa īn care este īn joc putinta-de-a-fi cea mai proprie. Dasein-ul poate fi īn chip autentic el īnsusi numai atunci cīnd devine apt pentru acest lucru pornind de la el īnsusi. Faptul ca preocuparea si grija-pentru-celalalt devin nefunctionale nu īnseamna totusi defel ca aceste moduri ale Dasein-ului se desprind de autenticul fapt-de-a-fi-sine. Ca structuri esentiale ale constitutiei Dasein-ului ele apartin īn chip intim conditiei de posibilitate a existentei īn genere. Dasein-ul este autentic el īnsusi numai īn masura īn care, ca fapt-de-a-fi-īn-preajma de ordinul preocuparii si ca fapt-de-a-fi-īngrijorat-pentru, el se proiecteaza primordial catre putinta sa de a fi cea mai proprie si nu catre posibilitatea sinelui-impersonal. Pre-mergerea īn posibilitatea desprinsa de orice relatie constrīnge fiintarea care pre-merge īn posibilitate sa-si assume, [264] prin ea īnsasi si pornind de la ea īnsasi, fiinta sa cea mai proprie.

Posibilitatea cea mai proprie si desprinsa de orice relatie este de nedepasit. Faptul ca este īntru aceasta posibilitate īl face pe Dasein sa īnteleaga ca el are īn fata, ca posibilitate extrema a existentei, iesirea-de-sine-din-existenta. Īnsa pre-mergerea, spre deosebire de fiinta neautentica īntru moarte, nu se eschiveaza īn fata caracterului de nedepasit al mortii, ci devine libera pentru a-l accepta. Faptul de a deveni liber, prin pre-mergere, pentru propria moarte, elibereaza de pierderea īn acele posibilitati care nu ne dau ghes decīt īn mod accidental. si devenim liberi īn asa fel īncīt pentru prima oara putem īntelege si alege īn chip autentic īntre posibilitatile factice care se afla dincoace de posibilitatea de nedepasit. Pre-mergerea deschide existentei iesirea-de-sine-din-existenta ca posibilitate extrema a existentei si zdrobeste astfel orice īncremenire īn una sau alta din formele pe care existenta le atinge. Prin pre-mergere Dasein-ul este ferit sa recada īnapoia lui īnsusi sau sa revina dincoace de putinta-de-a-fi pe care el a īnteles-o si, astfel, "sa devina prea vīrstnic pentru victoriile sale" (Nietzsche). Liber pentru posibilitatile sale cele mai proprii, care sīnt determinate pornind de la sfīrsit si īntelese astfel ca finite, Dasein-ul īnlatura primejdia de a nu-si da seama - ca urmare a propriei sale īntelegeri finite a existentei - ca el este depasit de posibilitatile de existenta ale celorlalti sau, interpretīnd gresit aceste posibilitati, sa le rabata asupra propriilor sale posibilitati, cu gīndul de a se desprinde de existenta sa factica cea mai proprie. Īnsa moartea, ca posibilitate desprinsa de orice relatie si de nedepasit, nu individualizeaza decīt pentru a face ca Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-laolalta, sa ajunga sa īnteleaga putinta-de-a-fi a celorlalti. Deoarece pre-mergerea īn posibilitatea de nedepasit deschide totodata toate posibilitatile care se afla dincoace de aceasta posibilitate, ea implica posibilitatea unei anticipari existentiele a īntregului Dasein, adica posibilitatea Dasein-ului de a exista ca putinta-de-a-fi īntreaga.

Posibilitatea cea mai proprie, desprinsa de orice relatie si de nedepasit este certa. Modul īn care avem certitudinea ei se determina pornind de la adevarul (adica de la starea de deschidere) care īi corespunde. Īnsa posibilitatea certa a mortii nu deschide Dasein-ul ca posibilitate decīt īn masura īn care el, pre-mergīnd catre posibilitatea aceasta, face posibila pentru sine aceasta posibilitate ca putinta-de-a-fi cea mai proprie. Starea de deschidere a posibilitatii īsi are temeiul īn faptul ca pre-mergerea face toate acestea cu putinta. Mentinerea īn acest adevar, adica faptul-de-a-avea-certitudinea a ceea ce a fost deschis, este tocmai lucrul pe care īl revendica pre-mergerea. Certitudinea mortii nu poate fi rezultatul unui calcul obtinut prin constatarea cazurilor de moarte īntīlnite. Ea nu se mentine defel īntr-un adevar propriu fiintarii-simplu-prezente, al acelei fiintari care, īn ce priveste starea sa de des-coperire, este īntīlnita īn forma sa cea mai pura printr-un mod de a o īntīlni care se multumeste sa vizeze fiintarea īn ea īnsasi. [265] Dasein-ul trebuie sa se fi pierdut mai īntīi īn circumstante factuale - si aceasta poate fi, la limita, una dintre sarcinile si posibilitatile proprii grijii -, pentru ca sa poata obtine apoi pura obiectivitate, īn speta indiferenta caracteristica evidentei apodictice. Daca faptul-de-a-avea-certitudine īn privinta mortii nu are acest caracter, atunci acest lucru nu īnseamna ca el are un grad inferior fata de evidenta apodictica, ci pur si simplu ca el nu apartine defel ordinii ierarhice a evidentelor privitoare la fiintarea-simplu-prezenta.

Faptul de a considera moartea ca adevarata - moartea nu este de fiecare data decīt proprie - se arata a fi de un alt tip, unul mai originar decīt orice certitudine referitoare la o fiintare īntīlnita intramundan sau una referitoare la obiecte formale; caci certitudinea priveste acum faptul-de-a-fi-īn-lume. Ca atare, considerarea mortii ca adevarata nu pretinde doar un anumit tip de comportament al Dasein-ului, ci īl revendica pe Dasein īn deplina autenticitate a existentei sale.24 Abia prin pre-mergere Dasein-ul se poate asigura de fiinta sa cea mai proprie īn integralitatea ei de nedepasit. De aceea caracterul de evidenta care apartine datului nemijlocit al trairilor, al eului si al constiintei trebuie sa ramīna dincoace de certitudinea pe care o implica pre-mergerea. si aceasta nu pentru ca modul lor de a sesiza nu ar fi riguros, ci pentru ca ele nu pot din principiu sa considere drept adevarat (adica deschis) ceea ce ele vor īn fond "sa detina" ca adevarat: anume Dasein-ul care sīnt eu īnsumi si care, ca putinta-de-a-fi, eu nu pot sa fiu īn chip autentic decīt prin pre-mergere.

Posibilitatea cea mai proprie, desprinsa de orice relatie, de nedepasit si certa este, īn privinta certitudinii ei, indeterminata. Dar cum anume deschide pre-mergerea acest caracter al posibilitatii privilegiate a Dasein-ului? Īn ce fel anume īntelegerea care pre-merge se proiecteaza catre o putinta certa de a fi care este permanent posibila, si anume īn asa fel īncīt acel "cīnd", īn care devine posibila pura si simpla imposibilitate a existentei, ramīne constant indeterminat? Prin pre-mergerea īntru moartea indeterminata si certa, Dasein-ul se deschide catre o amenintare constanta, una care izvoraste din īnsusi locul lui de deschidere. Fiinta īntru sfīrsit trebuie sa se mentina īn aceasta amenintare si ea nu poate cītusi de putin sa o ascunda privirii, cu atīt mai mult cu cīt, dimpotriva, ea trebuie sa cultive caracterul indeterminat al certitudinii. Cum este existential posibila deschiderea genuina a acestei amenintari constante? Orice īntelegere presupune o situare afectiva. Dispozitia aduce Dasein-ul īn fata starii de aruncare proprie faptului "ca-el-este-aici"25. Īnsa situarea afectiva care este capabila sa mentina deschisa amenintarea constanta si absoluta de sine īnsusi care se ridica din fiinta individualizata cea mai proprie a Dasein-ului este [266] angoasa. Prin ea ajunge Dasein-ul sa se gaseasca īn fata nimicului ce īnsoteste imposibilitatea posibila a existentei sale. Angoasa se angoaseaza pentru putinta-de-a-fi a fiintarii astfel determinate si deschide astfel posibilitatea extrema. Pre-mergerea individualizeaza pur si simplu Dasein-ul si, prin aceasta individualizare de sine īnsusi, ea īl face sa capete certitudinea integralitatii putintei sale de a fi. si asa se face ca angoasa, ca situare afectiva fundamentala, apartine acestei īntelegeri de sine a Dasein-ului ce-si are temeiul īn Dasein-ul īnsusi. Fiinta īntru moarte este īn chip esential angoasa. Atestarea fara tagada, fie ea "doar" indirecta, pentru acest lucru, este data de fiinta īntru moarte, atunci cīnd ea preschimba angoasa īn frica lasa si, prin depasirea acestei frici, face cunoscuta lasitatea noastra īn fata angoasei.

Caracterizarea fiintei autentice īntru moarte, ca fiinta proiectata existential, poate fi rezumata dupa cum urmeaza: pre-mergerea dezvaluie Dasein-ului pierderea sa īn sinele-impersonal si īl aduce īn fata posibilitatii de a fi el īnsusi - si aceasta fara a astepta mai īntīi sprijinul care vine īndeobste ca grija-pentru-celalalt de ordinul preocuparii - īnsa un a fi el īnsusi īn acea libertate pasionata, desprinsa de iluziile impersonalului "se", o libertate factica, certa īn privinta ei īnsasi si cuprinsa de angoasa, libertatea īntru moarte.

Toate relatiile care apartin fiintei īntru moarte si care trimit la continutul deplin al posibilitatii extreme a Dasein-ului, īsi afla convergenta īn faptul ca ele dezvaluie, desfasoara si mentin pre-mergerea constituita prin ele ca posibilizare a acestei posibilitati. Definirea pre-mergerii cu ajutorul proiectului existential a facut vizibila posibilitatea ontologica a unei fiinte existentiel-autentice īntru moarte. Īnsa o data cu aceasta īsi face aparitia posibilitatea unei autentice putinte-de-a-fi-īntreg a Dasein-ului - dar numai ca o posibilitate ontologica. Desigur, īn proiectul nostru existential de pre-mergere ne-am mentinut īn limitele structurilor Dasein-ului obtinute anterior si am lasat, asa zicīnd, Dasein-ul sa se proiecteze el īnsusi catre aceste posibilitati, fara sa-i punem īn fata un ideal de existenta cu un anumit "continut" si fara sa i-l impunem "din exterior". si totusi, aceasta fiinta existential "posibila" īntru moarte ramīne, din punct de vedere existentiel, o pretentie fantezista. Faptul ca o autentica putinta-de-a-fi-īntreg a Dasein-ului este ontologic posibila nu īnseamna nimic atīta timp cīt o putinta ontica de a fi - si care ar corespunde celei ontologice - nu a fost dovedita īn Dasein-ul īnsusi. Oare Dasein-ul se arunca de fiecare data īn chip factic īntr-o astfel de fiinta īntru moarte? Cere el oare, fie si numai īn virtutea fiintei sale celei mai proprii, o putinta-de-a-fi autentica, care sa fie determinata prin pre-mergere?

Īnainte de a raspunde la aceste īntrebari, e cazul sa investigam īn ce masura īn genere si īn ce fel anume Dasein-ul face dovada, pornind de la putinta sa de a fi cea mai proprie, a unei posibile autenticitati a existentei sale, si aceasta nu numai facīnd-o cunoscuta ca existentiel posibila, ci tocmai cerīnd-o el īnsusi.

Īntrebarea privitoare la un autentic fapt-de-a-fi-īntreg al Dasein-ului si a constitutiei sale existentiale continua sa ramīna fara acoperire. Ea nu va putea fi pusa pe o baza fenomenala verificata decīt daca īsi va afla corespondentul īntr-o autenticitate posibila a fiintei Dasein-ului, atestata de Dasein-ul īnsusi. Daca vom reusi sa aducem fenomenologic la lumina o asemenea atestare si totodata ceea ce ea atesta, atunci se va pune din nou problema de a sti daca pre-mergerea īntru moarte, care nu a fost pīna acum proiectata decīt īn posibilitatea ei ontologica, se afla īntr-o conexiune esentiala cu putinta-de-a-fi autentica care a fost atestata.