Republica 1 (336b-354c) - Thrasymachus: Pozitia imorala
În momentul în care Cephalos si Polemarhos abandoneaza, discutia este preluata de Trasimahos, care are o cu totul alta conceptie despre dreptate.
Trasimahos este un foarte cunoscut sofist, un specialist în retorica si în 414m1217e arta persuasiunii. Personajul Trasimachos ne este prezentat ca înfuriindu-se în fata aporiei în care a ajuns dialogul. El îi cere lui Socrate un raspuns si ofera un discurs persuasiv în care formuleaza el însusi un posibil raspuns.
Dialogul cu Trasimachos este sectiunea cea mai dezvoltata a primei carti din dialog. Strauss considera ca ea formeaza centrul întregului dialog; am putea împarti Republica în trei carti, în functie de interlocutorii lui Socrate si cele trei mari conceptii discutate: Cephalos si Polemarhos (conceptia "traditionala"), Trasimahos (sofistul) si Glaucon si Ademaintos[1].
Dreptatea este avantajul celui mai tare (336b-343a)
Trasimachos: sofistul inamic al dialogului
Strauss sugereaza ca avem în Trasimachos un model al cetatii ateniene (el joaca cu Socrate un rol similar cu cel pe care întreaga cetate îl joaca împotriva lui Socrate la proces)[2]. Definitia dreptatii ca folos al celui mai tare este, de fapt, o definitie a nedreptatii, sau a statului nedrept în opozitie cu statul drept pe care vrea sa-l construiasca Platon. În acelasi timp, Trasymachos suplimenteaza prima definitie cu premisa indiscutabila dupa care dreptatea are de-a face cu ascultarea legilor. E o definitie prea larga, aplicabila oricarei cetati, fie dreapta, fie nedreapta.
Critica lui Socrate:
Ce se întâmpla atunci când conducatorii fac greseli? Trasymachos sustine ca adevaratii conducatori nu fac greseli. Se ajunge astfel la problema artei de a conduce. Trasymachos sustine ca adevaratul conducator trebuie sa die infailibil, la fel de infailibil cum sunt adevaratii cunoscatori ai oricarui domeniu, de la mestesugar la întelept. Sintagma propusa de Trasymachos este "cunoscator în adevaratul sens al cuvântului", însa Socrate o trasforma în "artizan în adevaratul sens al cuvântulu". Asa se discuta arta conducerii, o techne, o abilitate de aceeasi factura cu cea a mestesugarului. Socrate ajunge sa concluzioneze ca orice arta, orice mestesug este o forma de dreptate si ca dreptatea are de-a face cu cunoasterea si cu practicarea de o anumita factura a unei arte (mestesug).
"Arta este dreptate" - aceaasta propozitie reflecta afirmatia socratica conform careia virtutea este cunoastere. Ideea care reiese din discutia lui Socrate cu Trasymachos trimite la conceluzia ca o cetate a dreptatii va fi o forma de asociere în care fiecare individ va fi un artizan în sensul precis al cuvântului.
Cum se produce dreptatea? Care este arta care produce dreptatea?
O cetate de artizani
O cetate de mestesugari sau artizani, cu barbati si femei, în care fiecare locuitor va avea o singura profesie pe care o va face bine si cu daruire deplina, fara sa-i pese de propriul sau câstig, ci doar de folosul celorlalti si de folosul comun. Aceasta concluzie sintetizeaza întreaga doctrina prezentata în Republica. Cetatea construita în decursul dialogului ca model ipotetic de perfectiune se bazeaza pe principiul "fiecare om cu meseria sa" sau "fiecare sa-si vada de treaba lui". Soldatii din aceasta cetate sunt artizanii libertatii (395c); filosofii din ea sunt "artizanii" cumpatarii, dreptatii si virtutii poporului (500d); exista si un artizan al cerurilor, astronomul (590). Pâna si Zeul este prezentat în chip de artizan: el este infailibilul creator al Ideilor eterne."
Ibid., p. 86-87, despre confruntarea între Trasimachos si Socrate citita ca o confruntare judiciara. "Trasimachos imita cetatea, se joaca de-a cetatea. Este capabil de asa ceva întrucât exista o legatura între el si societate; diind un retorician, el se aseamana cu sofistii, iar cetatea este sofistul par excellence (492a si urm., Gorgias, 465c). Scopurile esentiale ale retoricii lui Trasimachos erau: sa stârneasca si sa domoleasca energiile dezlantuite ale multimii, sa atace personalitatea unui ins si sa contraatace în cazul unui atac asupra sa, dar si sa joace teatru, componenta necesara a artei sale oratorice. Atunci când îsi face aparitia si intervine în Republica, Trasymachos joaca rolul cetatii înfuriate. Mai târziu, în acelasi text, se va vedea clar ca mânia nu este partea negatica, cruda, a unei cetati." (p. 87)
|