Rest, sfirsit si integralitate

Rest, sfīrsit si integralitate

Īn cadrul acestei cercetari, caracterizarea ontologica a sfīrsitului si a integralitatii nu poate fi decīt provizorie. Pentru a o duce īn chip satisfacator pīna la capat nu este necesara numai degajarea structurii formale a sfīrsitului īn genere si a integralitatii īn genere. E nevoie īn acelasi timp sa evidentiem modificarile structurale pe care le comporta sfīrsitul si integralitatea īn functie de un domeniu sau altul, adica sa de-formalizam aceste modicificari, raportīndu-le de fiecare data la o fiintare bine definita din punctul de vedere al "continutului" ei si determinīndu-le pornind de la fiinta acestei fiintari. Aceasta sarcina, la rīndul ei, presupune o interpretare pozitiva si īndeajuns de univoca a felurilor de a fi care cer, ele īnsele, ca īntregul fiintarii sa fie īmpartit pe domenii. Īntelegerea acestor moduri de a fi pretinde īnsa sa avem o idee clara a fiintei īn genere. O ducere la capat adecvata a analizei ontologice a sfīrsitului si integralitatii esueaza nu numai īn fata vastitatii temei, ci si īn fata unei dificultati fundamentale: pentru a domina aceasta sarcina, ceea ce este cautat la nivelul cercetarii (sensul fiin 15515r171p 55;ei īn general) trebuie sa fie deja presupus ca gasit si cunoscut.

Īn consideratiile care urmeaza, interesul precumpanitor este cel legat de "modificarile" sfīrsitului si integralitatii care, ca determinatii ontologice ale Dasein-ului, trebuie sa conduca la o interpretare originara a acestei fiintari. Avīnd neīncetat īn vedere constitutia existentiala a Dasein-ului deja degajata, trebuie sa īncercam sa decidem īn ce masura conceptele de sfīrsit si integralitate, asa cum se impun ele īn prima instanta si indiferent cīt de mare ar fi indeterminarea lor categoriala, sīnt inadecvate ontologic Dasein-ului. [242] Respingerea unor astfel de concepte trebuie facuta īntr-un chip pozitiv, ceea ce īnseamna ca ele trebuie repartizate pe domeniile de fiintare care le sīnt specifice. Īn felul acesta īntelegerea sfīrsitului si a integralitatii se va consolida prin modificarea lor ca existentiali, fapt care ne va garanta posibilitatea unei interpretari ontologice a mortii.

Īnsa daca analiza sfīrsitului si a integralitatii Dasein-ului capata o orientare atīt de larga, acest lucru nu īnseamna ca deductia este calea pe care ar urma sa fie obtinute conceptele existentiale de sfīrsit si integralitate. Dimpotriva, sensul existential al ajungerii-la-sfīrsit a Dasein-ului trebuie desprins pornind de la Dasein-ul īnsusi si trebuie aratat cum anume "a sfīrsi" īn felul acesta poate sa constituie un fapt-de-a-fi-īntreg al fiintarii care exista.

Cele discutate pīna acum despre moarte pot fi formulate īn trei teze: 1. Dasein-ului īi apartine, cīta vreme el este, un "īnca-nu", ceva care el va fi - un rest permanent. 2. Ajungerea-la-propriu-i-sfīrsit a fiintarii care de fiecare data nu-este-īnca-la-sfīrsit (restul, ca rest al fiintei sale, este suprimat) are caracterul faptului-de-a-nu-mai-fi-Dasein. 3. Ajungerea-la-sfīrsit implica un mod al fiintei potrivit caruia, pentru fiecare Dasein īn parte, nu īncape pur si simplu reprezentarea prin altcineva.

Īn Dasein se afla, iar acest lucru este de netagaduit, o constanta "ne-integralitate" care īsi afla sfīrsitul abia o data cu moartea. Este o realitate fenomenala incontestabila ca Dasein-ului, cīta vreme este, īi "apartine" acest "īnca-nu". Īnsa poate aceasta realitate sa fie interpretata ca rest? De fapt īn raport cu ce fiintare vorbim de rest? Acest cuvīnt se refera, desigur, la ceea ce īi "apartine" unei fiintari, dar care deocamdata lipseste. A ramīne ca rest īn sensul de a lipsi īnca este un fapt ce īsi are temeiul īntr-o apartenenta. Apare de pilda ca rest partea care mai trebuie platita pentru stergerea unei datorii. Ceea ce apare ca rest nu este īnca disponibil. Eliminarea "datoriei" ca suprimare a restului semnifica "primirea" banilor, adica sosirea succesiva a ceea ce a mai ramas de platit. Īn felul acesta "īnca-nu"-ul este, asa zicīnd, "umplut" pīna cīnd suma datorata este "reunita". De aceea a fi rest īnseamna: īnca-nereunirea a ceea ce altminteri īsi apartine īn chip firesc. Din punct de vedere ontologic aceasta implica neaflarea-la-īndemīna a partilor care urmeaza sa fie adaugate. Aceste parti au acelasi fel de a fi ca acelea care sīnt deja la-īndemīna si care, īn ce le priveste, nu-si modifica felul de a fi o data cu adaugarea a ceea ce mai ramasese de platit. Ceea ce lipseste din total si nu e īnca laolalta este eliminat pe masura ce survine reunirea cumulativa a partilor. Fiintarea din care mai lipseste ceva are īn acest caz felul de a fi al fiintarii-la-īndemīna. Acel laolalta, respectiv acel ne-laolalta fundat īn el, īl caracterizam ca suma.

Īnsa acest ne-laolalta care apartine unui astfel de mod al lui laolalta - adica faptul-de-a-lipsi, īnteles ca rest - nu poate nicicum sa defineasca ontologic acel "īnca-nu" care, ca moarte posibila, apartine Dasein-ului. Dasein-ul nu are cītusi de putin felul de a fi al unei fiintari-la-īndemīna intramundane. Acel laolalta al fiintarii care este Dasein-ul "pe parcursul sau" pīna cīnd si-a īncheiat "cursa" nu se constituie printr-o asamblare "aflata īn curs" a unei fiintari care, cumva si undeva, este deja la-īndemīna pornind de la ea īnsasi. Ar fi gresit sa credem ca Dasein-ul este laolalta abia atunci cīnd "īnca-nu"-ul sau "s-a umplut"; dimpotriva, tocmai atunci el nu mai este. Dasein-ul exista de fiecare data tocmai astfel īncīt "īnca-nu"-ul sau īi apartine. Dar nu exista oare o fiintare care este asa cum este si careia poate sa īi apartina un "īnca-nu", fara ca īn felul acesta ea sa aiba īn mod obligatoriu felul de a fi al Dasein-ului?

Putem, de pilda, sa spunem: lipseste restul de un sfert pentru ca luna sa fie plina. "Īnca-nu"-ul se diminueaza pe masura ce umbra care acopera luna dispare. Totusi aici luna este īntotdeauna simplu-prezenta deja ca īntreg. Facīnd abstractie de faptul ca nu putem niciodata sa surprindem luna īn īntregul ei nici macar atunci cīnd e plina, "īnca-nu"-ul nu īnseamna aici defel faptul-de-a-nu-fi-īnca-laolalta al partilor alcatuitoare, ci vizeaza numai sesizarea noastra de tip perceptiv. Īnsa "īnca-nu"-ul care apartine Dasein-ului nu ramīne doar provizoriu si ocazional inaccesibil experientei noastre sau a oricui altcuiva: el nu "este" īnca defel "efectiv". Problema noastra nu priveste sesizarea "īnca-nu"-ului de ordinul Dasein-ului, ci fiinta - respectiv ne-fiinta - posibila a acestuia. Dasein-ul īnsusi trebuie sa devina, adica sa fie, ceea ce el nu este īnca. Asadar, pentru a putea sa determinam, prin comparatie, fiinta (de ordinul Dasein-ului) a lui "īnca-nu", trebuie sa luam īn consideratie fiintarea careia, prin felul ei de a fi, īi apartine devenirea.

De pilda, fructul īnca necopt merge catre coacere. Pe parcursul coacerii, ceea ce fructul īnca nu este nu i se adauga acestuia defel ca ceva-care-nu-este-īnca-simpla-prezenta. El īnsusi se aduce pe sine la coacere si o astfel de aducere de sine īi caracterizeaza fiinta ca fruct. Orice ne-ar trece prin minte si care ar putea sa adus din afara n-ar putea sa elimine necoacerea fructului, cīta vreme aceasta fiintare n-ar ajunge la coacere pornind de la ea īnsasi. "Īnca-nu"-ul necoacerii nu are īn vedere un "altul" exterior care ar putea - fara nici o legatura cu fructul - sa fie simplu-prezent īn el si o data cu el. "Īnca-nu"-ul are īn vedere fructul īnsusi īn felul de a fi care īi este lui specific. Suma care nu este īnca completa, īn calitatea ei de ceva aflat la-īndemīna, este "indiferenta" īn raport cu suma care nu e la-īndemīna si care urmeaza sa fie platita. Strict vorbind, ea nu poate fi nici neindiferenta, nici indiferenta fata de ea. [244] Totusi, fructul pe cale sa se coaca nu numai ca nu este indiferent īn raport cu ceea ce e necopt īn el, ca si cum acesta ar fi un altceva fata de el īnsusi, ci, pe masura ce se coace, el este ceea ce īnca nu s-a copt īn el. "Īnca-nu"-ul este deja inclus aici īn propria sa fiinta si aceasta nu ca o determinare oarecare, ci ca un element constitutiv. La fel, Dasein-ul, cīta vreme este, el este de fiecare data deja "īnca-nu"-ul sau9.

Ceea ce īn cazul Dasein-ului constituie "neintegralitatea", acel permanent īnaintea-lui-īnsusi, nu este nici restul din īntregul unei sume, nici faptul-de-a-nu-fi-devenit-īnca-accesibil, ci un "īnca-nu", unul pe care Dasein-ul, de fiecare data, ca fiintarea care el este, īl are de a fi. Totusi, comparatia cu fructul necopt, care īntr-o anumita masura se sustine, dovedeste diferente esentiale. A le lua īn considerare īnseamna a recunoaste ca felul īn care am vorbit pīna acum despre sfīrsit si faptul-de-a-sfīrsi a fost destul de vag.

Chiar daca coacerea, īn speta fiinta specifica a fructului, se acorda formal, ca fel de a fi al lui "īnca-nu" (al īnca necoacerii), cu Dasein-ul, īn asa fel īncīt atīt unul cīt si celalalt este de fiecare data deja - īntr-un sens care urmeaza sa fie specificat - "īnca-nu"-ul sau, acest lucru nu īnseamna totusi ca moartea ca "sfīrsit" si coacerea ca "sfīrsit" coincid īn privinta structurii lor ontologice ca sfīrsituri. Fructul se īmplineste o data cu coacerea. Īnsa moartea, la care Dasein-ul ajunge, este ea oare o īmplinire īn acest sens? Desigur, o data cu moartea, Dasein-ul si-a "īmplinit cursa". si-a epuizat el oare īn felul acesta īn chip necesar posibilitatile sale specifice? Oare nu-i sīnt ele mai degraba luate? Chiar si Dasein-ul "neīmplinit" sfīrseste. Pe de alta parte, Dasein-ul are atīt de putin nevoie sa ajunga la "coacere" prin moartea sa, īncīt el poate sa fi depasit deja acest moment īnaintea sfīrsitului. Cel mai adesea el sfīrseste īn neīmplinire, daca nu distrus si uzat.

A sfīrsi nu īnseamna īn chip necesar a se īmplini. Devine atunci cu atīt mai stringenta īntrebarea īn ce sens anume trebuie conceputa moartea ca sfīrsire a Dasein-ului.

A sfīrsi īnseamna mai īntīi a se opri si īnseamna aceasta, iarasi, īn sensuri ontologic diferite. Ploaia se opreste. Ea nu mai este ceva-simplu-prezent. Drumul se opreste. Aceasta sfīrsire nu face ca drumul sa dispara, ci tocmai oprindu-se drumul devine, [245] ca drum, ceva-simplu-prezent. Sfīrsirea īnteleasa ca oprire poate de aceea sa īnsemne: a nu mai fi ceva-simplu-prezent sau, dimpotriva, a deveni ceva-simplu-prezent abia din clipa īn care e atins sfīrsitul. Acest ultim mod de a sfīrsi poate, iarasi, fie sa determine ceva-simplu-prezent neīncheiat - de pilda un drum care este īn constructie si se īntrerupe - fie sa constituie "forma īncheiata" a ceva-simplu-prezent - de pilda un tablou se īncheie o data cu ultima trasatura de penel.

Īnsa sfīrsirea īnteleasa ca īncheiere nu include īn sine īmplinirea. Dimpotriva, ceea ce vrea sa fie īmplinit trebuie sa-si atinga īncheierea posibila. Īmplinirea este un mod derivat al "īncheierii". Īncheierea este ea īnsasi posibila numai ca determinare a unei fiintari-simplu-prezente sau a unei fiintari-la-īndemīna.

Tot asa, sfīrsirea īnteleasa ca "disparitie" poate cunoaste modificari potrivit cu felul de a fi al diferitelor fiintari. Ploaia s-a terminat, adica a disparut. Pīinea s-a terminat, adica a fost consumata, nu mai este disponibila ca fiintare-la-īndemīna.

Moartea ca sfīrsit al Dasein-ului nu poate fi caracterizata īn chip adecvat prin nici unul dintre modurile acestea ale sfīrsirii. Daca faptul-de-a-muri īnteles ca fapt-de-a-fi-la-sfīrsit ar fi īnteles īn sensul unei sfīrsiri de felul celei discutate, atunci, prin aceasta, Dasein-ul ar fi considerat ca ceva-simplu-prezent sau ca ceva-la-īndemīna. Prin moarte, Dasein-ul nu este nici īmplinit, nici nu dispare pur si simplu, nici macar nu este īncheiat sau nu devine total accesibil precum o fiintare-la-īndemīna.

Dimpotriva, asa cum Dasein-ul, cīta vreme este, el este īn chip constant "īnca-nu"-ul sau, tot astfel el este de asemenea din capul locului sfīrsitul sau. Faptul-de-a-sfīrsi pe care īl avem īn vedere cīnd vorbim despre moarte nu īnseamna faptul-de-a-fi-la-sfīrsit al Dasein-ului, ci faptul-de-a-fi-īntru-sfīrsit al acestei fiintari. Moartea este un mod de a fi pe care Dasein-ul si-l asuma deīndata ce el este. "Din clipa īn care se naste, omul este destul de batrīn ca sa moara."10

Faptul-de-a-sfīrsi, īnteles ca fapt-de-a-fi-īntru-sfīrsit trebuie elucidat ontologic pornind de la felul de a fi al Dasein-ului. si este de presupus ca posibilitatea unei fiinte de ordinul existentei a acelui "īnca-nu" care sta "īnaintea" "sfīrsitului" devine inteligibila doar daca pornim de la o determinare existentiala a faptului-de-a-sfīrsi. Clarificarea existentiala a faptului-de-a-fi-īntru-sfīrsit poate de asemenea sa ne ofere pentru prima oara baza adecvata pentru a specifica sensul posibil īn care vorbim despre integralitatea Dasein-ului, daca e adevarat ca aceasta integralitate trebuie sa fie constituita prin moartea īnteleasa ca "sfīrsit".

Īncercarea noastra de a ajunge la o īntelegere a integralitatii Dasein-ului, luīnd ca punct de plecare o clarificare a lui "īnca-nu" si trecīnd apoi prin caracterizarea [246] faptului-de-a-sfīrsi, nu ne-a condus la scopul propus. Ea a reusit doar sa arate pe o cale negativa ca "īnca-nu"-ul care Dasein-ul este de fiecare data nu se lasa interpretat ca rest. Sfīrsitul, cel īntru care Dasein-ul este ca existīnd, ramīne determinat īntr-un chip inadecvat prin faptul-de-a-fi-la-sfīrsit. Īnsa īn acelasi timp consideratiile noastre au aratat īn mod limpede ca trebuie sa apucam calea inversa. Caracterizarea pozitiva a fenomenelor discutate (faptul-de-a-nu-fi-īnca, faptul-de-a-sfīrsi, integralitatea) nu poate reusi decīt daca luam ca reper īn chip univoc constitutia de fiinta a Dasein-ului. Īnsa aceasta univocitate este asigurata pe o cale negativa īmpotriva oricaror devieri numai daca tinem seama de apartenenta la un domeniu sau altul a structurilor de sfīrsit si integralitate, care, ontologic vorbind, sīnt incompatibile cu Dasein-ul.

Daca vrem sa realizam o interpretare pozitiva a mortii si a caracterului ei de sfīrsit cu ajutorul analizei existentiale, atunci trebuie sa luam drept fir calauzitor constitutia fundamentala a Dasein-ului pe care deja am obtinut-o, īn speta fenomenul grijii.