Rezultatul analizei fundamentale pregatitoare a Dasein-ului si sarcina unei interpretari existentiale originare a acestei fiintari
Ce anume s-a cīstigat īn urma analizei pregatitoare a Dasein-ului si ce se cauta acum? De gasit am gasit constitutia fundamentala a fiintarii luate ca tema, asadar am gasit faptul-de-a-fi-īn-lume, ale carui structuri esentiale īsi au centrul īn starea de deschidere. Integralitatea acestui īntreg structural s-a dezvaluit ca grija. Īn grija este cuprinsa fiinta Dasein-ului. Analiza acestei fiinte si-a luat ca fir calauzitor ceea ce a fost determinat anticipativ ca fiinta a Dasein-ului, - adica existenta1. Formal vorbind, acest termen indica faptul ca Dasein-ul este ca putinta-de-a-fi de ordinul īntelegerii si ca, īn fiinta lui, el are ca miza īnsasi aceasta fiinta. De fiecare data, eu īnsumi sīnt fiintarea care este de un asemenea fel. Punerea īn lumina si elaborarea fenomenului grijii ne-a dat posibilitatea sa surprindem constitutia concreta a existentei, adica legatura acesteia cu fenomenele deopotriva de originare ale facticitatii si caderii Dasein-ului.
De cautat avem sa cautam raspunsul pentru īntrebarea privitoare la sensul fiintei īn gen 20320h717u ere si, īnainte de orice, posibilitatea de a elabora īn chip radical aceasta īntrebare fundamentala a oricarei ontologii. Īnsa scoaterea la iveala a orizontului īn care ceva precum fiinta īn genere devine īn prima instanta inteligibil este totuna cu a elucida posibilitatea īntelegerii fiintei īn gen 20320h717u ere, ca īntelegere ce apartine ea īnsasi constitutiei fiintarii pe care o numim Dasein2. Totusi, īntelegerea fiintei nu poate fi elucidata īn chip radical ca moment esential al fiintei Dasein-ului decīt daca fiintarea de a carei fiinta ea tine este īn ea īnsasi interpretata originar īn privinta fiintei sale.
Ne este oare permis sa socotim caracterizarea ontologica a Dasein-ului ca grija drept o interpretare originara a acestei fiintari? Potrivit carui criteriu analitica existentiala a Dasein-ul trebuie sa fie evaluata īn originaritatea sau īn ne-originaritatea sa? Dar ce vrem sa spunem īn general cīnd vorbim de caracterul originar al unei interpretari ontologice?
O cercetare ontologica este un mod posibil al explicitarii, care a fost caracterizat ca elaborare [232] si apropriere a unei īntelegeri.3 Orice explicitare are o detinere-prealabila, o privire-prealabila si o concepere-prealabila. Daca ea, ca interpretare, devine sarcina explicita a unei cercetari, atunci īntregul acestor "presupozitii" pe care īl numim situatie hermeneutica are nevoie de a fi īn prealabil lamurit si asigurat pornindu-se de la o experienta fundamentala a "obiectului" ce urmeaza sa fie deschis si īn cadrul acestei experiente. Interpretarea ontologica, ce trebuie sa scoata īn evidenta fiintarea pe linia constitutiei de fiinta care īi este ei proprie, este chemata sa aduca fiintarea tematica, cu ajutorul unei prime caracterizari fenomenale, īn detinerea-prealabila cu care trebuie sa se puna de acord toti pasii ulteriori ai analizei. Īnsa īn acelasi timp acesti pasi au nevoie sa fie calauziti de o privire-prealabila posibila asupra felului de a fi al fiintarii aflate īn discutie. Detinerea-prealabila si privirea-prealabila prefigureaza apoi īn acelasi timp aparatul conceptual (conceperea-prealabila), la nivelul caruia toate structurile trebuie sa fie degajate.
Īnsa o interpretare ontologica originara nu cere doar o situatie hermeneutica asigurata īn conformitate cu fenomenul, ci ea trebuie sa se asigure īn chip explicit ca īntregul fiintarii luate ca tema a fost adus la nivelul detinerii-prealabile. La fel, o prima prefigurare, fie ea si fenomenal fondata, a fiintei acestei fiintari nu este de ajuns. Daca e nevoie de o privire-prealabila asupra fiintei, ea trebuie mai degraba sa aiba loc avīndu-se īn vedere unitatea momentelor structurale pe care ea le poate avea. Abia apoi poate fi pusa cu deplina siguranta fenomenala - si poate capata un raspuns - īntrebarea privitoare la sensul unitatii pe care īl pune īn joc integralitatea fiintei fiintarii īn īntregul ei.
Putem oare afirma ca analiza existentiala a Dasein-ului realizata pīna acum s-a nascut dintr-o astfel de situatie hermeneutica īncīt datorita ei a fost garantat caracterul originar pe care ontologia fundamentala o reclama? Putem oare ca de la rezultatul dobīndit - fiinta Dasein-ului este grija - sa facem pasul catre īntrebarea privitoare la unitatea originara a acestui īntreg structural?
Ce putem spune despre privirea-prealabila care a calauzit pīna īn clipa de fata demersul ontologic? Am determinat ideea de existenta ca putinta-de-a-fi apta de īntelegere, a carei miza este īnsasi fiinta sa. Īnsa īn masura īn care este de fiecare data a mea, putinta-de-a-fi este libera pentru autenticitate sau neautenticitate sau pentru acel mod īn care cele doua nu pot fi diferentiate.4 Luīndu-si ca punct de plecare cotidianitatea medie, interpretarea de pīna acum s-a marginit la analiza faptului-de-a-exista nediferentiat sau neautentic. Ce-i drept, urmīnd aceasta cale, a fost cu putinta (ba chiar necesar) sa ajungem deja la o determinare concreta [233] a existentialitatii existentei. Totusi, caracterizarea ontologica a constitutiei existentei a ramas marcata de un neajuns esential. Existenta īnseamna putinta-de-a-fi - dar deopotriva una autentica. Atīta vreme cīt structura existentiala a putintei-de-a-fi autentice nu este preluata īn ideea de existenta, privirii-prealabile care calauzeste o interpretare existentiala īi lipseste caracterul originar.
si cum stau lucrurile īn privinta detinerii-prealabile pe care o pune īn joc situatia hermeneutica de pīna acum? Cīnd si cum s-a asigurat analiza existentiala de faptul ca, o data ce cotidianitatea a fost luata drept punct de plecare, ea a constrīns īntregul Dasein - fiintarea aceasta de la "īnceputul" si pīna la "sfīrsitul" ei - sa intre īn cīmpul privirii fenomenologice care ne-a dat tema? Desigur s-a afirmat ca grija este integralitatea īntregului structural al constitutiei Dasein-ului5.
Īnsa nu rezida deja īn chiar punctul de pornire al interpretarii renuntarea la posibilitatea de a aduce Dasein-ul ca īntreg īn cīmpul privirii? Totusi, cotidianitatea este tocmai fiinta "īntre" nastere si moarte. si daca existenta determina fiinta Dasein-ului iar esenta existentei este constituita īn buna masura de putinta-de-a-fi, atunci Dasein-ul, atīta vreme cīt exista, trebuie de fiecare data, ca o atare putinta, sa nu fie īnca ceva. Fiintarea a carei esenta este constituita de existenta se opune īn chip esential unei posibile sesizari a sa ca fiintare īn īntregul ei. Nu numai ca situatia hermeneutica nu s-a asigurat pīna acum de "detinerea" fiintarii īn īntregul ei, dar ramīne chiar sub semnul īntrebarii daca o asemenea detinere poate fi īn genere obtinuta si daca nu cumva o interpretare ontologica originara a Dasein-ului este condamnata la esec, ea īmpotmolindu-se īn felul de a fi al īnsasi fiintarii pe care am luat-o ca tema.
Un lucru a devenit cīt se poate de clar: analiza existentiala de pīna acum nu poate sa aiba pretentia ca este originara. Īn detinerea-prealabila pe care ea o pune īn joc nu se gasea niciodata mai mult decīt fiinta neautentica a Dasein-ului si si aceasta doar ca neīntreaga. Daca interpretarea fiintei Dasein-ului trebuie sa devina originara pentru a servi ca fundament al elaborarii īntrebarii de baza a ontologiei, atunci ea trebuie sa fi adus mai īntīi la lumina īn chip existential fiinta Dasein-ului īn autenticitatea si integralitatea lor posibile.
Īn felul acesta apare sarcina de a pune Dasein-ul ca īntreg īn detinerea-prealabila. Ceea ce īnseamna, totusi, ca mai īnainte de orice trebuie sa desfasuram īntrebarea privitoare la putinta-de-a-fi-īntreg a acestei fiintari. Īn Dasein, atīta vreme cīt el este, se afla de fiecare data un rest, ceva care el poate fi si va fi. Īnsa acestui "rest" [234] īi apartine "sfīrsitul" īnsusi. "Sfīrsitul" faptului-de-a-fi-īn-lume este moartea. Acest sfīrsit - care apartine putintei-de-a-fi, adica existentei - delimiteaza si determina integralitatea de fiecare data posibila a Dasein-ului. Īnsa faptul-de-a-fi-la-sfīrsit al Dasein-ului atunci cīnd survine moartea si, astfel, faptul-de-a-fi-īntreg al acestei fiintari, nu va putea fi adus īn discutie ca fenomen, atunci cīnd vom vorbi despre un posibil fapt-de-a-fi-īntreg, decīt daca a fost obtinut un concept ontologic suficient, adica existential, al mortii. Īnsa la nivelul Dasein-ului moartea este numai printr-o fiinta īntru moarte existentiela. Structura existentiala a acestei fiinte se vadeste a fi constitutia ontologica a putintei-de-a-fi-īntreg a Dasein-ului. Astfel, Dasein-ul īn īntregul lui, ca Dasein care exista, poate fi adus īn detinerea-prealabila existentiala. Īnsa poate de asemenea Dasein-ul sa existe autentic ca īntreg? Cum trebuie īn genere determinata autenticitatea existentei daca nu īn raport cu un fapt-de-a-exista autentic? De unde luam criteriul pentru aceasta? Īn chip evident Dasein-ul īnsusi e cel care, īn fiinta lui, ne da din capul locului posibilitatea si modalitatea existentei sale autentice, daca e adevarat ca ea nici nu-i poate fi ontic impusa, nici nu poate fi ontologic inventata. Īnsa o putinta-de-a-fi autentica este atestata de catre constiinta. Īntocmai ca si moartea, constiinta, ca fenomen al Dasein-ului, cere o interpretare existentiala genuina. Aceasta interpretare duce la īntelegerea faptului ca o putinta-de-a-fi autentica a Dasein-ului rezida īn vointa-de-a-avea-constiinta. Īnsa aceasta posibilitate existentiela tinde, prin sensul ei de fiinta, catre a fi determinata existentiel de fiinta īntru moarte.
O data cu punerea īn lumina a unei autentice putinte-de-a-fi-īntreg a Dasein-ului, analitica existentiala se asigura īn privinta constitutiei pe care o are fiinta originara a Dasein-ului, īn vreme ce autentica putinta-de-a-fi-īntreg devine totodata vizibila ca mod al grijii. Astfel este deopotriva asigurat solul fenomenal suficient pentru o interpretare originara a sensului fiintei Dasein-ului.
Īnsa temeiul ontologic originar al existentialitatii Dasein-ului este temporalitatea. Doar pornind de la ea integralitatea structural articulata a fiintei Dasein-ului ca grija devine, acum abia, inteligibila existential. Numai ca interpretarea sensului fiintei Dasein-ului nu se poate opri la acest punct al demonstratiei. Analiza existential-temporala a acestei fiintari are nevoie de o confirmare concreta. Structurile ontologice ale Dasein-ului dobīndite anterior trebuie scoase īn evidenta retroactiv cu privire la sensul lor temporal. Cotidianitatea se dezvaluie ca mod al temporalitatii. Īnsa prin aceasta reluare a analizei fundamentale pregatitoare a Dasein-ului, fenomenul temporalitatii īnsesi devine la rīndul lui mai transparent. Apoi, pornind de la temporalitate, [235] devine inteligibil de ce Dasein-ul, īn temeiul fiintei sale, este si poate fi istoric si de ce ca istoric poate dezvolta ceea ce numim istoriografie.
Daca temporalitatea e cea care constituie sensul originar al fiintei Dasein-ului si daca aceasta fiintare, īn fiinta sa, are ca miza īnsasi aceasta fiinta, atunci trebuie ca grija sa foloseasca "timpul" si astfel sa ia īn calcul "timpul". Temporalitatea Dasein-ului dezvolta o "calculare a timpului". "Timpul" experimentat prin aceasta calculare ne este, fenomenal vorbind, cel mai familiar aspect al temporalitatii. Din el ia nastere īntelegerea cotidian-obisnuita a timpului. si aceasta īntelegere ia forma conceptului traditional al timpului.
Punerea īn lumina a originii "timpului", cel "īn care" este īntīlnita fiintarea intramundana, adica a timpului ca intratemporalitate, face manifesta o posibilitate esentiala a temporalizarii temporalitatii. Īn felul acesta sīntem pregatiti sa īntelegem un mod de temporalizare si mai originar īnca al temporalitatii. Tocmai īn el īsi are temeiul īntelegerea fiintei, care este constitutiva pentru fiinta Dasein-ului. Proiectul unui sens al fiintei īn gen 20320h717u ere poate sa se īmplineasca īn orizontul timpului.
Cercetarea cuprinsa īn prezenta sectiune va parcurge de aceea urmatoarele etape: posibilul fapt-de-a-fi-īntreg al Dasein-ului si fiinta īntru moarte (capitolul I); atestarea la nivelul Dasein-ului a unei putinte-de-a-fi autentice si hotarīrea (capitolul II); putinta autentica de a fi īntreg a Dasein-ului si temporalitatea ca sens ontologic al grijii (capitolul III); temporalitate si cotidianitate (capitolul IV); temporalitatea si istoricitate (capitolul V); temporalitatea si intratemporalitatea ca origine a conceptului obisnuit de timp (capitolul VI).6
Cf. § 9, p, [41] si urm.
Cf. § 6, p. [19] si urm.; § 21, p. [95] si urm.; § 43, p. [201].
Cf. § 32, p. [148] si urm.
Cf. § 9, p. [41] si urm.
Cf. § 41, p. [191] si urm.
Īn secolul al XIX-lea, S. Kierkegaard este cel care a surprins īn chip explicit problema existentei ca problema existentiela, aprofundīnd-o īntr-un chip aparte. Īnsa problematica existentiala i-a ramas atīt de straina īncīt, din punct de vedere ontologic, el ramīne dominat cu totul de Hegel si de filozofia antica asa cum a fost ea īnteleasa de Hegel. Drept care este mai mult de īnvatat, filozofic vorbind, din scrierile sale "edificatoare" decīt din cele teoretice - exceptīnd tratatul despre conceptul de angoasa.
|
