Rousseau - Kant
J.J. Rousseau considera ca dreptatea îsi are izvorul în natura umana, ca oamenii îsi formeaza ideile, inclusiv cea de dreptate, pe baza naturii lor, a sentimentelor înnascute. Co 515v2121f nstiinta, principiul înnascut de dreptate si virtute pe baza caruia se judeca actiunile omenesti difera de ratiune prin faptul ca prima se apropie de sensibilitate, iar a doua de inteligenta; sentimentele fiind anterioare ideilor. Astfel, omul este înzestrat cu sentimente înnascute, care nu contravin naturii noastre si nici nu deriva din ratiune. Deoarece sentimentele (iubirea si ura) sunt cele ce nasc motivele morale (bine, rau, dreptate si nedreptate), morala nu poate fi întemeiata pe ratiune.
Aplicând rationamentul lui Rousseau si preceptului de a "trata pe altul asa cum am vrea sa fim tratati noi însine", întelegem ca desi, în mod rational, nu exista nici un fel de garantii ca acel "altul" va aplica la rândul lui aceasta norma, constiinta si sentimentul ne îndeamna sa ne comportam conform lui.
Datorita faptului ca iubirea de oameni deriva din iubirea de sine, ca o generalizare a acestuia, principiul dreptatii umane devine iubirea de sine.
Spre deosebire de Rousseau, Kant sustine ca temeiul dreptatii nu rezida în sentimentul iubirii de oameni, ci în datorie, care este un rezultat al ratiunii umane.
În conceptia lui Kant, datoria nu este o necesitate, pentru ca necesitatea nu ofera alternative, tinde sa se confunde cu obligatia, dar nu orice obligatie este o datorie, pentru ca datoriile legate de o functie sau de un angajament nu sunt datorii morale. Ea este distincta de orice mobil sensibil (a-mi face datoria nu-mi aduce nici un profit) si este independenta de orice context sau conditie particulara. Este intentia si vointa de a face bine, exigenta pur dezinteresata, motivata numai de respectul fata de lege si mai precis, de caracterul universal al acesteia. În opozitie cu datoria este înclinatia, vazuta ca facultate de a râvni, deoarece depinde de senzatii; ea este dovada a unei trebuinte pe care o resimtim.
Pornind de la aceste doua principii, Kant clasifica actiunile, din punct de vedere al moralei, astfel: 1. actiuni contrare datoriei, savârsite numai din înclinatie si deci lipsite de moralitate (mâncatul înghetatei); 2. actiuni conforme datoriei, savârsite din înclinatie mijlocita - lipsite de moralitate, dar superioare din acest punct de vedere celor dintâi (a fi binefacator din mila sau din înclinatia pentru onoruri); 3. actiuni conforme datoriei, savârsite din înclinatie nemijlocita - lipsite de moralitate (a-ti conserva viata din grija sau teama); 4. actiuni conforme datoriei, savârsite din datorie (filantropul) - singurul tip de actiune cu adevarat moral.
Folosind aceeasi unitate de masura, datoria, Kant clasifica iubirea în iubire practica - reprezentând rezultatul împlinirii datoriei de a-i ajuta pe ceilalti, formulata ca îndemn biblic: "trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti"; si iubirea patologica - lipsita de rol în formarea legii morale, supusa schimbarii si care tine de afecte.
Pornind de la ideea ca si Kant si Rousseau cauta izvorul dreptatii în natura umana, între acestia se formeaza un raport de concordanta. Parerile celor doi gânditori intra în raport de contradictie în momentul în care Rousseau considera ca temei al dreptatii umane sentimentul, iar Kant ratiunea.
|
