Sarcina unei analize tematice a faptului-de-a-salaslui-in

Sarcina unei analize tematice a faptului-de-a-salaslui-în

Analitica existentiala a Dasein-ului, în faza ei pregatitoare, are drept tema calauzitoare constitutia fundamentala a acestei fiintari, adica faptul-de-a-fi-în-lume. Scopul ei imediat este degajarea fenomenala a structurii originare unitare a fiintei Dasein-ului, de la care pornind se determina ontologic posibilitatile sale si modurile sale "de a fi". Pîna acum, caracterizarea fenomenala a faptului-de-a-fi-în-lume a fost orientata catre momentul structural al lumii si catre raspunsul la întrebarea privitoare la "cine"-le acestei fiintari în cotidianitatea ei. Însa deja cînd am caracterizat prima oara sarcinile [131] unei analize fundamentale pregatitoare a Dasein-ului, a fost data1 o orientare anticipativa privitoare la faptul-de-a-salaslui-în ca atare si el a fost ilustrat pe cazul concret al cunoasterii lumii.

Anticiparea acestui moment structural hotarîtor s-a ivit din intentia de a îngloba de la bun început analiza momentelor singulare într-o perspectiva ferma asupra întregului structural si de a preveni astfel orice dislocare si pulverizare a fenomenului unitar. Acum, în schimb, pastrînd intact tot ce am dobîndit prin analiza concreta a lumii si a "cine"-lui, e cazul sa ne întoarcem la fenomenul faptului-de-a-salaslui-în. Considerarea în profunzime a acestuia nu se margineste însa sa aduca din nou si într-un chip mai sigur, în fata privirii fenomenologice, totalitatea structurala a faptului-de-a-fi-în-lume, ci nazuieste de asemenea sa deschida calea pentru surprinderea fiintei originare a Dasein-ului însusi, în speta a grijii.

Însa dincolo de raporturile esentiale - faptul-de-a-fi în-preajma lumii (preocuparea), fiinta-laolalta (grija-pentru-celalalt) si fiinta sinelui ("cine") -, ce anume mai poate fi pus în evidenta cînd e vorba de faptul-de-a-fi-în-lume? Mai ramîne oricum posibilitatea de a desfasura în toata cuprinderea ei analiza de pîna acum recurgînd la o caracterizare comparativa a transformarilor pe care le cunoaste preocuparea si deopotriva privirea-ambientala pe care ea o implica, precum si grija-pentru-celalalt si privirea-considerativa; de asemenea ramîne si posibilitatea de a disocia Dasein-ul, cu ajutorul unei explicatii mai precise a fiintei oricarei fiintari intramundane posibile, de orice alta fiintare care nu este de ordinul Dasein-ului. Fara îndoiala exista înca, în directia aceasta, o seama de sarcini care trebuie împlinite. În multe privinte, rezultatele de pîna acum cer întregiri în vederea unei elaborari complete a apriori-ului existential propriu antropologiei filozofice. Însa nu acesta este telul cercetarii noastre. Intentia ei este una fundamental-ontologica. Daca, asadar, deschidem o cercetare tematica în privinta faptului-de-a-salaslui-în, nu o facem cu gîndul de a anula originaritatea fenomenului prin derivarea lui din alte fenomene, adica recurgînd la o analiza inadecvata care ar echivala cu o disolutie. Însa faptul ca ceva originar nu poate fi derivat nu exclude defel o multiplicitate a caracterelor de fiinta din care el e constituit. Iar din moment ce se arata, ele sînt, existential vorbind, deopotriva de originare. Acest fenomen al deopotriva-originaritatii momentelor constitutive a fost adesea trecut cu vederea în ontologie ca urmare a unei tendinte metodologice necenzurate de a face sa provina totul si orice dintr-un "temei originar" simplu.

În ce directie e cazul atunci sa ne aruncam privirea pentru a caracteriza fenomenal faptul-de-a-salaslui-în ca atare? Raspunsul nu-l vom capata decît amintindu-ne de ceea ce am încredintat privirii fenomenologice atunci cînd am introdus în discutie fenomenul ca atare: faptul-de-a-salaslui-în trebuie distins de interioritatea simplu-prezenta a unei fiintari-simplu-prezente aflate "în" alta; faptul-de-a-salaslui-în nu este o proprietate a unui subiect simplu-prezent, produsa sau chiar doar stîrnita de simpla-prezenta a "lumii"; dimpotriva, faptul-de-a-salaslui-în este un fel de a fi esential al acestei fiintari însesi. si totusi ce altceva se prezinta atunci o data cu acest fenomen daca nu un c o m m e r c i u m între un subiect simplu-prezent si un obiect simplu-prezent? Poate ca acest fel de a explicita s-ar apropia mai mult de realitatea fenomenala daca ar spune: Dasein-ul este fiinta acestui "între". si totusi orientarea catre acest "între" ne-ar putea însela. Printr-o astfel de orientare, lasam neexaminata postularea fiintarilor între care acest "între" "este" ca atare si procedînd astfel ramînem pe un teren ontologic vag. "Între" este deja conceput ca rezultat al lui convenientia a doua fiintari-simplu-prezente. Însa postularea prealabila a acestor fiintari arunca în aer fenomenul si face apoi imposibila recompunerea lui din resturile rezultate. Nu numai "liantul" pentru aceasta lipseste, dar si "schema" dupa care reîntregirea ar trebui facuta s-a pulverizat sau, mai degraba, n-a fost niciodata înainte dezvaluita. Ceea ce este ontologic hotarîtor e sa facem în asa fel încît fenomenul sa nu mai sara de la bun început în aer, cu alte cuvinte sa-i asiguram continutul fenomenal pozitiv. Faptul ca pentru aceasta e nevoie de pedanterii de tot soiul se explica prin aceea ca modul de tratare a "problemei cunoasterii", asa cum ne-a fost el transmis, a denaturat ontologic în multiple chipuri, ajungînd chiar sa estompeze, ceea ce ontic vorbind era de la sine înteles.

Fiintarea care este constituita în chip esential prin faptul-de-a-fi-în-lume este ea însasi de fiecare data propriul ei "loc-de-deschidere". Potrivit semnificatiei sale curente, cuvîntul german Da trimite deopotriva la "aici" si la "acolo". "Aici"-ul unui "eu-acesta-de-aici" este înteles întotdeauna pornind de la un "acolo" la-îndemîna, în sensul fiintei raportate la acest "acolo", al fiintei care dez-departeaza, orienteaza si este prinsa în preocupare. Spatialitatea existentiala a Dasein-ului, care îi determina astfel "locul" sau, se întemeiaza ea însasi pe faptul-de-a-fi-în-lume. "Acolo"-ul este determinarea unei fiintari întîlnite intra-mundan. "Aici" si "acolo" sînt posibile numai într-un Da, adica daca este o fiintare care, ca fiinta a lui Da, a deschis spatialitatea. Aceasta fiintare poarta în fiinta sa cea mai proprie caracterul starii de neînchidere. Cuvîntul Da semnifica aceasta stare de deschidere esentiala. Prin ea, aceasta fiintare (Dasein-ul) este "da", adica este "deschisa" pentru ea însasi, o data cu faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere propriu lumii*.

Atunci cînd vorbim în chip ontic figurat de lumen naturale în om, nu avem nimic altceva în vedere decît structura existential-ontologica a acestei fiintari, faptul ca ea este în asa fel încît ea este propriul ei loc-de-deschidere (Da). Ea este "luminata" înseamna: luminata în ea însasi ca fapt-de-a-fi-în-lume, nu printr-o alta fiintare, ci astfel încît ea însasi este deschiderea-luminatoare. Doar pentru o fiintare existential astfel luminata ceea-ce-este-simplu-prezent devine accesibil în lumina si ascuns în întuneric. Dasein-ul îsi aduce de la bun început cu sine prorpiul loc-de-deschidere; lipsit de acest loc, nu numai ca el nu e în chip factic, ci el nu e în genere fiintarea care are aceasta esenta. Dasein-ul este starea sa de deschidere.

Constituirea acestei fiinte trebuie scoasa în evidenta. Însa în masura în care esenta acestei fiintari este existenta, propozitia existentiala "Dasein-ul este starea sa de deschidere" înseamna totodata: fiinta de care e preocupata aceasta fiintare în fiinta sa consista în a fi propriul sau "loc-de-deschidere". Pe lînga caracterizarea constituirii primordiale a fiintei starii de deschidere mai este nevoie, potrivit demersului analizei, de o interpretare a felului de a fi în care aceasta fiintare este în mod cotidian propriul sau loc-de-deschidere.

Capitolul care preia explicarea faptului-de-a-salaslui-în ca atare, adica a fiintei locului-de-deschidere, are doua parti: A. Constitutia existentiala a locului-de-deschidere. B. Fiinta cotidiana a locului-de-deschidere si caderea Dasein-ului.

Ambele moduri constitutive de a fi ale locului-de-deschidere, deopotriva de originare, le vom vedea în situarea afectiva si în întelegere; analiza acestora îsi va dobîndi de fiecare data confirmarea fenomenala de care ea are nevoie prin interpretarea unui mod concret si care e important pentru problematica ulterioara. Situarea afectiva si întelegerea sînt deopotriva de originar determinate prin discurs.

La punctul A (constitutia existentiala a locului-de-deschidere) vor fi tratate urmatoarele probleme: faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere în ipostaza de situare afectiva (§ 29), frica, mod al situarii afective (§ 30), faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere în ipostaza de întelegere (§ 31), întelegere si explicitare (§ 32), enuntul ca mod derivat al explicitarii (§ 33), faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere, discursul si vorbirea (§ 34).

Analiza caracteristicilor de fiinta ale faptului-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere este una existentiala. Ceea ce înseamna: caracteristicile nu sînt proprietati ale unei fiintari-simplu-prezente, ci moduri de a fi esential existentiale. Felul lor de a fi în cotidianitate trebuie de aceea pus în evidenta.

La punctul B (fiinta cotidiana a locului-de-deschidere si caderea Dasein-ului) vor fi analizate modurile existentiale ale fiintei cotidiene a locului-de-deschidere: flecareala (§ 35), curiozitatea (§ 36), ambiguitatea (§ 37). si le vom analiza corespunzator cu fenomenul constitutiv care este discursul, corespunzator cu privirea inerenta a întelegerii si cu explicitarea [134] (explicarea) care apartine acestei întelegeri. În aceste fenomene devine vizibil un fel de a fi fundamental al fiintei locului-de-deschidere, pe care îl interpretam utilizînd termenul cadere; iar aceasta "cadere" indica mobilitatea care din punct de vedere existential ne este proprie (§ 38).