Sarcina unei destructii a istoriei ontologiei

Sarcina unei destructii a istoriei ontologiei

Orice cercetare - si nu īn ultimul rīnd aceea care se misca īn perimetrul īntrebarii centrale privitoare la fiinta - este o posibilitate ontica a Dasein-ului. Fiinta acestuia īsi gaseste sensul īn temporalitate. Totusi, temporalitatea este totodata conditia de posibilitate a istoricitatii (Geschichtlichkeit) ca fel de a fi temporal al Dasein-ului īnsusi, abstractie facīnd de īntrebarea daca si cum anume este el o fiintare "īn timp". Determinarea numita istoricitate este anterioara fata de ceea ce se numeste īndeobste istorie (procesul istoriei universale). [20] Istoricitatea are īn vedere constitutia de fiinta a "survenirii" (Geschehen) Dasein-ului ca atare, pe temeiul careia este pentru prima oara posibil ceva precum "istoria universala" si apartenenta istorica la istoria universala. Dasein-ul este de fiecare data, īn fiinta sa factica, cum el a fost deja si "ceea ce" el a fost deja. Explicit sau nu, el este trecutul sau. si aceasta nu se īntīmpla doar īn sensul ca trecutul i se strecoara, asa zicīnd, "īn urma", ca el poseda un trecut precum o calitate simplu-prezenta, care cīnd si cīnd se face simtita īn el. Dasein-ul "este" trecutul sau īntr-un mod care este propriu fiintei sale, ceea ce īnseamna, īn linii mari spus, īn modul unei fiinte "survine" de fiecare data pornind din viitorul sau. 24424x2323y Īn fiecare dintre modurile lui de a fi, si astfel si atunci cīnd e vorba de īntelegerea pe care el o are despre fiinta, Dasein-ul este prins īntr-o explicitare a Dasein-ului pe care el a mostenit-o si īn care de altfel el a crescut. Pornind de la ea el se īntelege pe sine īn prima instanta si, īn unele privinte, chiar constant. Aceasta īntelegere deschide si regleaza posibilitatile fiintei sale. Propriul sau trecut - si aceasta īnseamna totdeauna cel al "generatiei" sale - nu īi urmeaza Dasein-ului, ci de fiecare data īl precede deja.

Aceasta istoricitate elementara a Dasein-ului poate sa-i ramīna Dasein-ului īnsusi ascunsa. Īnsa ea poate de asemenea sa fie des-coperita īntr-un fel sau altul si sa fie anume cultivata. Dasein-ul poate sa des-copere traditia, sa o pastreze si sa o urmeze īn chip expres. Des-coperirea traditiei si deschiderea a ceea ce ea "da mai departe" si a felului īn care da poate fi luata ca sarcina de sine statatoare. Felul de a fi al Dasein-ului devine atunci interogare si cercetare de tip istoriografic. Īnsa istoriografia (Historie) - mai precis discursul istoric (Historizität) - ca fel de a fi al Dasein-ului interogativ, este posibila numai pentru ca Dasein-ul, īn temeiul fiintei sale, este determinat de istoricitate. Cīnd aceasta īi ramīne ascunsa Dasein-ului si atīta vreme cīt ea ramīne astfel, lui īi este deopotriva refuzata posibilitatea interogarii si des-coperirii istoriei cu mijloacele istoriografiei. Lipsa unei istoriografii nu este defel o dovada īmpotriva istoricitatii Dasein-ului, ci, ca mod deficitar al acestei constitutii de fiinta, o dovada īn favoarea ei. Unei epoci nu īi poate lipsi istoriografia decīt īn masura īn care este "istorica".

Daca, pe de alta parte, Dasein-ul a surprins posibilitatea care rezida īn el, nu numai pe aceea de a-si face transparenta existenta, ci si pe aceea de a interoga sensul existentialitatii īnsesi (adica de a interoga īn prealabil sensul fiintei īn general), si daca printr-o asemenea interogare privirea sa s-a deschis pentru istoricitatea esentiala a Dasein-ului, atunci un lucru devine limpede: interogarea privitoare la fiinta (a carei necesitate ontic-ontologica a fost deja indicata) este ea īnsasi caracterizata prin istoricitate. Elaborarea īntrebarii privitoare la fiinta trebuie astfel, pornind de la sensul de fiinta cel mai propriu al interogarii [21] īnsesi ca interogare istorica, sa afle imboldul de a-si cerceta propria istorie, adica de a patrunde īn teritoriul istoriografiei, pentru ca, prin īnsusirea pozitiva a trecutului, sa intre īn deplina posesiune a posibilitatilor sale interogative cele mai proprii. Potrivit felului propriu īn care ea poate fi īmplinita, īn speta ca explicare prealabila a Dasein-ului īn temporalitatea si istoricitatea sa, īntrebarea privitoare la sensul fiintei este adusa de la sine sa se īnteleaga istoriografic.

Interpretarea pregatitoare a structurilor fundamentale ale Dasein-ului cu privire la felul lui nemijlocit de a fi si totodata mediu (un fel de a fi īn care el este de aceea īn prima instanta si istoric) va pune īnsa īn evidenta urmatorul lucru: Dasein-ul nu are numai īnclinatia de a cadea sub dominatia lumii sale (a lumii īn care el este) si de a se explicita pe sine ca un reflex al acesteia; Dasein-ul cade totodata sub dominatia traditiei sale, surprinse mai mult sau mai putin explicit. Aceasta īl descarca de sarcina de a se conduce singur, de a interoga si de a alege. si acest lucru este valabil, nu īn ultimul rīnd, pentru acea īntelegere (ca si pentru posibilitatea educarii ei) care īsi are radacina īn fiinta cea mai proprie a Dasein-ului, īn speta pentru īntelegerea ontologica.

Traditia care ajunge īn felul acesta dominatoare, īn loc sa faca accesibil ceea ce ea "da mai departe", dimpotriva, īn prima instanta si cel mai adesea, ea ascunde. Ceea ce ea a mostenit este lasat īn seama de-la-sine-īntelesului si totodata este īnchis accesul la "izvoarele" originare, cele din care si-au tras seva, īn parte īn chip autentic, categoriile si conceptele care ni s-au transmis. Traditia merge chiar pīna acolo īncīt face sa cada cu totul īn uitare o asemenea provenienta. Ea face sa dispara nevoia unei asemenea īntoarceri la surse si ne īmpiedica pīna si sa īntelegem ca aceasta īntoarcere este necesara. Traditia dezradacineaza īn asemenea masura istoricitatea Dasein-ului īncīt orizontul lui de miscare se rezuma la interesul pe care i-l stīrneste multitudinea de posibile tipuri, directii si puncte de vedere ale filozofarii din culturile cele mai īndepartate si mai exotice; purtat de acest interes, el cauta sa ascunda propria-i lipsa de teren ferm. Urmarea este ca Dasein-ul, chiar si atunci cīnd e īn joc un interes de ordin istoriografic si cīnd se straduieste sa faca o interpretare filologic "obiectiva", nu mai īntelege conditiile cele mai elementare, care, ele doar, fac cu putinta o īntoarcere pozitiva la trecut, īn sensul unei īnsusiri productive a lui.

De la bun īnceput (§ 1) s-a aratat ca īntrebarea privitoare la sensul fiintei nu numai ca nu a primit un raspuns, nu numai ca nu e pusa īn chip satisfacator, dar, īn ciuda īntregului nostru interes pentru "metafizica", ea a cazut de fapt īn uitare. Ontologia greaca si istoria ei care, prin diverse filiatii si deviatii, determina pīna si astazi aparatul conceptual al filozofiei, stau marturie pentru faptul ca [22] Dasein-ul se īntelege pe sine īnsusi si fiinta īn general pornind de la "lume" si ca ontologia astfel dezvoltata cade prada traditiei, care o face sa se cufunde īn de-la-sine-īnteles si sa devina un material care nu cere altceva decīt sa fie din nou prelucrat (cum se īntīmpla la Hegel). Aceasta ontologie greaca dezradacinata devine īn Evul Mediu materie consolidata de īnvatamīnt. Sistematica ei este cu totul altceva decīt o īmbinare, īn structura unui edificiu, a unor fragmente mostenite. Desi aceasta sistematica nu a facut decīt sa preia īn chip dogmatic conceptiile grecesti fundamentale despre fiinta, ea cuprinde deopotriva un enorm efort (desi mai putin vizibil) de a duce lucrurile mai departe. Cu chipul pe care i-l da scolastica, ontologia greaca se asaza pe un drum care trece prin Disputationes metaphysicae ale lui Suarez, apoi prin "metafizica" si filozofia transcendentala a epocii moderne pentru a determina īn cele din urma fundamentele si scopurile Logicii lui Hegel. Īn cursul acestei istorii sīnt luate īn consideratie anumite domenii privilegiate ale fiintei, ele ajungīnd chiar sa calauzeasca īntreaga problematica: ego cogito al lui Descartes, subiect, eu, ratiune, spirit, persoana. Toate aceste domenii ramīn neinterogate īn privinta fiintei si a structurii fiintei lor, tocmai pentru ca īntrebarea privitoare la fiinta a fost cu desavīrsire omisa. Dimpotriva, fondul de categorii al ontologiei traditionale este transpus, prin formalizari corespunzatoare si prin restrictii pur negative, asupra acestei fiintari sau, atunci cīnd se are īn vedere o interpretare ontologica a substantialitatii subiectului, este chemata īn ajutor dialectica.

Daca pentru īnsasi īntrebarea privitoare la fiinta trebuie obtinuta transparenta propriei ei istorii, atunci e nevoie de o relaxare a traditiei rigide si de o eliminare a straturilor acoperitoare aduse de ea. Aceasta sarcina o īntelegem ca destructie care se realizeaza pe firul calauzitor al īntrebarii privitoare la fiinta. Avem de īmplinit o destructie a fondului ontologiei antice asa cum ne-a fost el transmis si ea ne va conduce la experientele originare prin care au fost obtinute determinarile prime ale fiintei, determinari care de atunci au ramas calauzitoare.

Aceasta punere īn lumina a provenientei conceptelor ontologice fundamentale, ca cercetare īn urma careia este eliberat "certificatul lor de nastere", nu are nimic de-a face cu o relativizare de proasta calitate a punctelor de vedere ontologice. Destructia are tot atīt de putin sensul negativ al unei dezbarari de traditia ontologica. Dimpotriva, ea trebuie sa aseze traditia īn posibilitatile ei pozitive, ceea ce īnseamna īntotdeauna īn limitele ei; acestea sīnt date factic o data cu fiecare punere a īntrebarii si cu delimitarea - trasata tocmai prin aceasta īntrebare - a cīmpului posibil al cercetarii. Negīnd, destructia nu se raporteaza la trecut; critica ei īl vizeaza pe "astazi" si modul dominant de tratare a [23] istoriei ontologiei, fie ca el tine de doxografie, de istoria spiritului sau de istoria problemelor. Īnsa destructia nu vrea sa īngroape trecutul īn derizoriu; intentia ei e pozitiva, iar functia ei negativa ramīne neexplicita si indirecta.

Īn cadrul lucrarii de fata, care are drept scop o elaborare fundamentala a īntrebarii privitoare la fiinta, destructia istoriei ontologiei, care apartine īn chip esential punerii acestei īntrebari si care nu e posibila decīt īn interiorul ei, nu poate fi realizata decīt īn marginea etapelor cu adevarat decisive ale acestei istorii.

Potrivit tendintei pozitive a destructiei trebuie mai īntīi sa ne īntrebam daca (si īn ce masura) īn cursul istoriei ontologiei īn general interpretarea fiintei a fost tematic asociata cu fenomenul timpului si daca problematica temporalitatii (Temporalität), necesara īn acest caz, a fost si a putut fi elaborata īn chip fundamental. Primul si singurul care, īn cercetarea sa, a mers o bucata de drum catre investigarea dimensiunii temporalitatii, īn speta care s-a lasat mīnat īn aceasta directie constrīns fiind de fenomenele īnsele - este Kant. Abia dupa ce problematica temporalitatii va fi fixata vom reusi sa aruncam o lumina īn obscuritatea doctrinei schematismului. Īnsa apucīnd acest drum vom putea deopotriva arata de ce acest domeniu, īn dimensiunile sale proprii si īn functia sa ontologica centrala, trebuia sa-i ramīna lui Kant inaccesibil. Kant īnsusi stia foarte bine ca se aventura īntr-un domeniu obscur: "Acest schematism al intelectului nostru, prin raport cu fenomenele si cu simpla lor forma, este o arta ascunsa īn adīncurile sufletului omenesc, al carui adevarat mecanism ne va fi greu sa-l smulgem vreodata naturii pentru a-l īnfatisa privirii noastre."1 Lucrul īn fata caruia Kant, ca sa spunem asa, da aici īnapoi este cel care trebuie scos tematic si fundamental la lumina, daca e adevarat ca numele "fiinta" trebuie sa aiba un sens ce poate fi aratat. Īn ultima instanta tocmai fenomenele - prezentate īn analiza care urmeaza sub titlul de "temporalitate" - sīnt cele mai tainice judecati ale "ratiunii comune", analitica acestora fiind numita de Kant "preocuparea prin excelenta a filozofilor".

Urmarind sarcina destructiei pe firul calauzitor al problematicii temporalitatii, lucrarea care urmeaza va īncerca sa interpreteze capitolul despre schematism si, pornind de aici, doctrina kantiana a [24] timpului. Totodata se va arata de ce Kant nu avea cum sa patrunda īn problematica timpului. Doua lucruri l-au īmpiedicat sa o faca: pe de o parte faptul ca a omis īntrebarea privitoare la fiinta īn genere si, legat de aceasta, faptul ca i-a lipsit o ontologie tematica a Dasein-ului, ceea ce, īn termeni kantieni spus, īnseamna o analitica ontologica prealabila a subiectivitatii subiectului. Īn locul acesteia, Kant preia īn chip dogmatic, chiar daca vine cu aportul unor dezvoltari esentiale, pozitia lui Descartes. Īnsa analiza pe care el o face timpului, īn ciuda faptului ca readuce īn subiect acest fenomen, continua sa se orienteze dupa īntelegerea obisnuita a timpului, asa cum ne-a fost ea transmisa; acest fapt īl īmpiedica īn cele din urma pe Kant sa puna īn evidenta fenomenul unei "determinari transcendentale a timpului" īn structura si functia care īi sīnt proprii. Ca urmare a acestei duble influente a traditiei, legatura hotarītoare dintre timp si "eu cuget" ramīne cu totul obscura si ea nici nu ajunge vreodata sa devina o problema.

Prin preluarea pozitiei ontologice a lui Descantes, Kant face totodata o alta omisiune esentiala: aceea a unei ontologii a Dasein-ului. Aceasta omisiune, conforma tendintei celei mai proprii a lui Descartes, este una hotarītoare. Cu al sau "cogito sum" Descartes pretinde ca asaza filozofia pe un sol nou si sigur. Īnsa ceea ce el lasa nedeterminat īn acest īnceput "radical" este felul de a fi al lui res cogitans, mai precis sensul fiintei lui "sum". Punerea īn evidenta si elaborarea fundamentelor ontologice neexplicite ale lui "cogito sum" este cea care configureaza a doua etapa pe drumul īntoarcerii destructive īn istoria ontologiei. Interpretarea aduce dovada faptului ca Descartes nu numai ca nu avea cum sa nu omita īn general īntrebarea privitoare la fiinta, ci ea arata de asemenea de ce el a ajuns la opinia - cu acest "fapt-de-a-fi-sigur" absolut al lui cogito - ca ar fi scutit de īntrebarea privitoare la sensul fiintei acestei fiintari.

Totusi Descartes nu ramīne doar la aceasta omisiune, acceptīnd astfel un statut ontologic total nedeterminat pentru res cogitans sive mens sive animus. Prin consideratiile fundamentale ale Meditatiilor sale, el transpune ontologia medievala asupra acestei fiintari, considerata de el ca fundamentum inconcussum. Res cogitans este determinat ontologic ca ens, iar sensul fiintei lui ens, pentru ontologia medievala, este fixat īn īntelegerea lui ens ca ens creatum. Dumnezeu ca ens ifinitum este ens increatum. Īnsa creatia īn sensul cel mai larg, a ceva care a fost produs, este un moment structural esential al conceptului antic de fiinta. Aparentul nou [25] īnceput pe care Descartes īl propune filozofarii se dezvaluie ca sadire a unei prejudecati fatale pe baza careia epoca urmatoare a omis sa īntreprinda o analitica ontologica tematica a "sufletului" pe firul calauzitor al īntrebarii privitoare la fiinta, o analitica ce trebuia sa fie totodata o confruntare critica cu ontologia antica īn forma īn care ea a fost mostenita.

Orice cunoscator al Evului Mediu poate vedea ca Descartes este "dependent" de scolastica medievala si ca foloseste terminologia acesteia. Īnsa cu aceasta "descoperire" nu s-a cīstigat filozofic nimic atīta vreme cīt nu e clar īn ce masura ontologia medievala a influentat īn chip fundamental determinarea - īn speta indeterminarea - ontologica a lui res cogitans īn epocile care au urmat. Dimensiunea acestei influente nu va putea fi apreciata decīt daca mai īntīi vor fi evidentiate, pornind de la īntrebarea privitoare la fiinta, sensul si limitele ontologiei antice. Cu alte cuvinte destructia se vede pusa īn fata sarcinii de a interpreta temeiul ontologiei antice īn lumina problematicii temporalitatii. Procedīnd astfel se va vedea ca explicitarea antica a fiintei fiintarii este orientata īn sensul cel mai larg catre "lume", respectiv catre "natura" si ca īn fapt ea obtine īntelegerea fiintei pornind de la "timp". Dovada pentru aceasta - care desigur ca este un fapt exterior si numai atīt - este determinarea sensului fiintei ca parous.a, respectiv oŁs.a, ceea ce ontologic-temporal īnseamna "prezenta". Fiintarea este conceputa īn fiinta ei ca "prezenta", adica este īnteleasa prin referire la un mod determinat al timpului, "prezentul".

Problematica ontologiei grecesti, asemeni problematicii oricarei ontologii, trebuie sa-si ia firul calauzitor pornind de la Dasein-ul īnsusi. Dasein-ul, adica fiinta omului, īn "definitia" sa obisnuita cīt si īn cea filozofica, este determinat ca złon l gon ocon, vietuitorul a carui fiinta este determinata esential prin putinta vorbirii. Lsgein (cf. § 7, B) este firul calauzitor pentru obtinerea structurilor de fiinta ale fiintarii pe care noi o īntīlnim tocmai prin faptul ca o desemnam si ca vorbim despre ea. De aceea ontologia antica, configurata o data cu Platon, devine "dialectica". O data cu elaborarea progresiva a īnsusi firului ontologic calauzitor, adica a "hermeneuticii" lŅgoj-ului, apare posibilitatea ca problema fiintei sa fie īnteleasa īntr-un chip mai radical. "Dialectica", care era o stare de perplexitate autentic filozofica, devine de prisos. Aristotel nu mai avea pentru ea "nici un fel de īntelegere", tocmai deoarece o asaza pe un sol mai radical, ridicīnd-o la un alt nivel. Lsgein īnsusi, īn speta noe - simpla percepere a ceva de ordinul simplei-prezente īn pura ei stare de simpla-prezenta, pe care deja Parmenide [26] o luase drept calauza pentru explicitarea fiintei - are structura temporala a purei "prezentizari" a ceva. Fiintarea, care se arata īn ea si pentru ea si care este īnteleasa ca fiintare propriu-zisa, īsi primeste explicitarea prin referire iesirea-ei-īn-īntīmpinare-īn-prezent (Gegen-wart), adica este conceputa ca prezenta (oŁs.a

Aceasta explicitare greceasca a fiintei se realizeaza totusi fara a sti īn vreun fel īn chip expres care este firul calauzitor care functioneaza aici, fara a cunoaste sau chiar fara a īntelege functia ontologica fundamentala a timpului, fara a vedea pe ce temei este posibil ca timpul sa aiba aceasta functie. Dimpotriva: timpul īnsusi este luat ca o fiintare īn rīnd cu alte fiintari si se īncearca surprinderea lui īnsusi īn structura lui de fiinta plecīnd de la orizontul unei īntelegeri a fiintei care īl ia ca reper īn chip neexplicit si naiv.

Īn cadrul elaborarii fundamentale a īntrebarii privitoare la fiinta, care are loc īn cele ce urmeaza, nu va putea fi prezentata īn mod amanuntit interpretarea temporala a fundamentelor ontologiei antice, si mai ales a etapei ei celei mai īnalte si mai pure stiintific, cea a lui Aristotel. Īn locul acesteia, vom oferi o interpretare a tratatului lui Aristotel despre timp2, care poate fi socotit ca momentul decisiv īn care s-au pus bazele si s-au trasat limitele stiintei antice despre fiinta.

Tratatul aristotelic despre timp este prima interpretare amanuntita, dintre cele care ne-au fost transmise, a acestui fenomen. Ea a determinat īn chip esential toate conceptiile ulterioare despre timp, inclusiv pe cea a lui Bergson. Din analiza conceptului aristotelic de timp devine totodata clar īn chip retrospectiv ca si conceptia kantiana despre timp se misca īn structurile propuse de Aristotel, ceea ce īnseamna ca orientarea ontologica fundamentala a lui Kant - oricare ar fi diferentele pe care le presupune o noua interogare - ramīne cea greceasca.

Īntrebarea privitoare la fiinta īsi obtine adevarata ei concretizare abia o data cu realizarea unei destructii a tot ceea ce s-a transmis la nivelul ontologiei. Prin aceasta destructie putem dovedi pe deplin ca īntrebarea privitoare la sensul fiintei este de neocolit, demonstrīndu-se astfel ca are sens sa vorbim despre "reluarea" ei.

Orice cercetare desfasurata īn acest domeniu īn care "lucrul īnsusi este adīnc īnvaluit"3 trebuie sa se fereasca sa-si supraaprecieze propriile rezultate. Caci o atare interogare se cazneste ea īnsasi constant sa faca posibila deschiderea unui orizont mai originar si mai universal, de la care pornind sa poata fi extras raspunsul la īntrebarea: ce īnseamna fiinta? [27] Despre astfel de posibilitati nu putem trata cu seriozitate si cu un cīstig real decīt atunci cīnd īntrebarea privitoare la fiinta a fost resuscitata si cīnd a fost obtinut un spatiu īn care confruntarile devin controlabile.