Schita parcursului metodologic necesar pentru a trece de la delimitarea putintei autentice de a fi intreg a Dasein-ului la scoaterea in evidenta fenomenala a temporalitatii

Schita parcursului metodologic necesar pentru a trece de la delimitarea putintei autentice de a fi întreg a Dasein-ului la scoaterea în evidenta fenomenala a temporalitatii

A fost proiectata existential o putinta autentica de a fi întreg a Dasein-ului. Prin analiza detaliata a acestui fenomen, [302] fiinta autentica întru moarte ni s-a dezvaluit ca pre-mergere1. Atestata la nivel existentiel, putinta autentica de a fi a Dasein-ului a fost evidentiata si a fost totodata interpretata existential ca stare de hotarîre. Dar cum trebuie puse în legatura aceste doua fenomene, pre-mergerea si starea de hotarîre? Nu ne-a condus oare proiectul ontologic al putintei autentice de a fi întreg într-o dimensiune a Dasein-ului foarte îndepartata de fenomenul starii de hotarîre? Ce poate avea moartea în comun cu "situatia concreta" a actiunii? Încercarea de a pune în legatura într-un mod fortat starea de hotarîre si pre-mergerea nu vine oare cu ispita unei constructii intolerabile, cu totul nefenomenologice, care nu mai poate pretinde pentru sine caracterul de proiect ontologic fundat fenomenal?

Este de la bun început exclusa ideea de a lega în chip exterior cele doua fenomene. Mai ramîne totusi o singura cale posibila, metodologic vorbind, anume de a porni de la fenomenul starii de hotarîre, atestat în posibilitatea sa existentiela, si de a ne întreba: trimite oare starea de hotarîre, prin însasi tendinta existentiela cea mai proprie a fiintei sale, catre starea de hotarîre anticipatoare ca posibilitate a sa autentica si cea mai proprie? Nu cumva starea de hotarîre, potrivit sensului sau propriu, ajunge sa fie autentica abia atunci cînd nu se mai proiecteaza în directia unor posibilitati oarecare, ce-i sînt într-un moment sau altul cele mai apropiate, ci în directia posibilitatii extreme, care sta înaintea oricarei putinte factice de a fi a Dasein-ului si care, mai mult sau mai putin nedisimulat, salasluieste în orice putinta-de-a-fi pe care Dasein-ul a surprins-o factic? Nu cumva starea de hotarîre, ca adevar autentic al Dasein-ului, si-a atins propria-i certitudine autentica abia prin pre-mergerea întru moarte? Nu cumva doar o data cu pre-mergerea întru moarte e înteleasa în chip autentic - adica preluata si asimilata existentiel - orice "mergere-înainte" factica a hotarîrii?

Atîta vreme cît interpretarea existentiala nu uita ca fiintarea ce îi este data ca tema are felul de a fi al Dasein-ului si ca ea nu poate fi recompusa, asemeni unei fiintari-simplu-prezente, din fragmente simplu-prezente, toti pasii pe care ea îi face trebuie sa fie calauziti de ideea de existenta. Aceasta înseamna, daca ne întrebam privitor la legatura posibila dintre pre-mergere si starea de hotarîre, ca aceste fenomene existentiale se cer pur si simplu proiectate în directia [303] posibilitatilor existentiele prefigurate în cuprinsul lor si ca aceste posibilitati trebuie, existential vorbind, "gîndite pîna la capat". Procedînd astfel, evidentierea si elaborarea starii de hotarîre anticipatoare ca putinta autentica de a fi întreg (posibila existentiel) înceteaza sa mai fie o constructie arbitrara. Se obtine astfel o cale a interpretarii prin care Dasein-ul este eliberat pentru posibilitatea extrema a existentei sale.

Facînd acest pas, interpretarea existentiala îsi face cunoscut totodata caracterul sau metodologic cel mai propriu. Pîna acum - cu exceptia cîtorva observatii, necesare în unele momente - am tot amînat cele ce trebuiau discutate în chip explicit cu privire la metoda. Se cuvenea, pentru început, sa înaintam în directia fenomenelor. Acum însa, înainte de a scoate la iveala sensul fiintei acelei fiintari pe care am dezvaluit-o în continutul sau fenomenal fundamental, cursul cercetarii face în chip necesar un popas, nu pentru a ne "odihni o clipa", ci pentru a da cercetarii un impuls si mai puternic.

Orice metoda autentica îsi are temeiul într-o prima privire adecvata asupra constitutiei fundamentale a "obiectului" sau a domeniului de obiecte ce trebuie deschis si facut accesibil. De aceea, o reflectie autentica asupra metodei - si care nu trebuie confundata cu discutiile sterile de ordin tehnic - ne poate adduce totodata deslusiri cu privire la felul de a fi al fiintarii ce serveste ca tema. Numai clarificînd posibilitatile, premisele si limitele metodologice ale analiticii existentiale în genere vom putea asigura transparenta necesara acelui pas "întemeietor" prin care ea dezvaluie sensul de fiinta al grijii. Însa interpretarea sensului ontologic al grijii va trebui sa se realizeze avînd tot timpul si pe deplin în minte, în chip fenomenologic, constitutia existentiala a Dasein-ului, asa cum a fost ea pusa în evidenta si elaborata pîna în acest moment.

Ontologic vorbind, Dasein-ul este diferit în chip fundamental de orice fiintare-simplu-prezenta si de orice real. "Subzistenta" sa nu se întemeiaza în substantialitatea unei substante, ci în "persistenta-de-sine" a sinelui dotat cu existenta si a carui fiinta a fost conceputa ca grija. Fenomenul sinelui, apartinînd în chip intim grijii, necesita o delimitare existentiala originara si autentica, cu totul diferita de acea evidentiere a sinelui-impersonal neautentic pe care am facut-o în analitica pregatitoare. O data cu aceasta vom stabili care sînt întrebarile ontologice posibile prin care sa abordam în genere "sinele", de vreme ce el nu este nici substanta si nici subiect.

În felul acesta, fenomenul grijii va fi pentru prima oara clarificat în chip satisfacator si va putea fi atunci interogat în privinta sensului sau ontologic. Determinarea acestui sens va însemna totodata evidentierea temporalitatii. Prin aceasta punere în evidenta [304] nu vom ajunge în zone marginale si cu totul speciale ale Dasein-ului, ci nu vom face altceva decît sa sesizam printr-un concept, în fundamentele ultime ale propriei sale inteligibilitatii ontologice, întregul continut fenomenal al constitutiei fundamentale a Dasein-ului. Temporalitatea este experimentata originar ca fenomen în autenticul fapt-de-a-fi-întreg al Dasein -ului, adica în fenomenul starii de hotarîre anticipatoare. Daca temporalitatea se face aici cunoscuta în chip originar, atunci este de presupus ca temporalitatea starii de hotarîre anticipatoare este un mod cu totul aparte al temporalitatii. Temporalitatea se poate temporaliza potrivit unor diverse posibilitati si în diferite moduri. Posibilitatile fundamentale ale existentei - autenticitatea si neautenticitatea Dasein-ului - se întemeiaza ontologic în temporalizarile posibile ale temporalitatii.

Daca suprematia pe care o are întelegerea "cazuta" a fiintei (întelegerea fiintei ca simpla-prezenta) îndeparteaza Dasein-ul de caracterul ontologic al propriei sale fiinte, atunci cu atît mai mult ea îl îndeparteaza de fundamentele originare ale acestei fiinte. De aceea nu trebuie sa ne mire daca la o prima privire temporalitatea nu corespunde acelui "timp" care este accesibil întelegerii obisnuite. Conceptul de timp pus în joc de experienta obisnuita a timpului si problematica nascuta din aceasta experienta nu pot de aceea functiona, în chip nereflectat, drept criterii pentru adecvarea unei interpretari a timpului. Dimpotriva, cercetarea trebuie sa se familiarizeze în prealabil cu fenomenul originar al temporalitatii, pentru ca abia pornind de la el sa elucideze în necesitatea si în specificul sau originea întelegerii obisnuite a timpului, ca si motivul pentru care aceasta întelegere este dominanta.

Fenomenul originar al temporalitatii ni-l vom asigura aducînd dovada faptului ca toate structurile fundamentale ale Dasein-ului evidentiate pîna în clipa de fata trebuie concepute - în ce priveste integralitatea, unitatea si desfasurarea lor posibile - ca fiind în fond "temporale" si ca moduri de temporalizare ale temporalitatii. Astfel ca, o data scoasa la iveala temporalitatea, analiticii existentiale îi revine sarcina de a relua analiza Dasein-ului, pe care tocmai a realizat-o, interpretînd de asta data structurile esentiale în privinta temporalitatii lor. Principalele directii în care se vor realiza analizele cerute aici sînt prefigurate de temporalitatea însasi. Capitolul va primi astfel urmatoarea împartire: putinta existentiela autentica a Dasein-ului de a fi întreg, înteleasa ca stare de hotarîre anticipatoare (§ 62); situatia hermeneutica obtinuta pentru o interpretare a sensului fiintei grijii si caracterul metodologic al analiticii existentiale în genere (§ 63); grija si sineitate (§ 64); temporalitatea ca sens ontologic al grijii (§ 65); [305] temporalitatea Dasein-ului si sarcinile nascute din ea, vizînd o reluare la un nivel mai originar a analizei existentiale (§ 66).