ALTE DOCUMENTE
|
||||||||
Situarea afectiva fundamentala a angoasei ca o stare de deschidere privilegiata a Dasein-ului
Una dintre posibilitatile de fiinta ale Dasein-ului urmeaza sa ne ofere acum o "deslusire" ontica cu privire la el īnsusi ca fiintare. Aceasta deslusire nu este posibila decīt gratie starii de deschidere care apartine Dasein-ului si care īsi are temeiul īn situarea afectiva si īn īntelegere. Īn ce masura este angoasa o situare afectiva privilegiata? Cum anume Dasein-ul, sub stapīnirea angoasei, este adus, prin propria sa fiinta, īn fata lui īnsusi, īn asa fel īncīt, fenomenologic vorbid, fiinta 12312n1316m rea deschisa prin angoasa sa poata fi determinata ca atare īn fiinta sa, sau ca macar aceasta determinare sa poata fi pregatita īn chip adecvat?
De vreme ce intentia noastra este de a patrunde pīna la fiinta integralitatii īntregului structural al Dasein-ului, sa luam ca punct de plecare analizele concrete ale caderii pe care tocmai le-am realizat. Contopirea Dasein-ului cu impersonalul "se" si cu "lumea" de care el se preocupa face manifest ceva de genul unei fugi a Dasein-ului din fata lui īnsusi ca putinta autentica de a fi sine. Īnsa acest fenomen al fugii Dasein-ului din fata lui īnsusi si a autenticitatii sale pare totusi ca nu poate sluji cītusi de putin ca sol fenomenal pentru cercetarea care urmeaza. Caci īn aceasta fuga tocmai ca Dasein-ul nu se aduce pe sine īn fata lui īnsusi. Potrivit tendintei care este prin excelenta proprie caderii, deturnarea care survine īndeparteaza de Dasein. Numai ca īn cazul unor fenomene de acest fel cercetarea trebuie sa se fereasca sa confunde caracterizarea ontic-existentiela cu interpretarea ontologic-existentiala sau sa treaca cu vederea fundamentele fenomenale pozitive oferite de catre o astfel de caracterizare pentru interpretarea amintita.
Din punct de vedere existentiel, īn cadere, autenticitatea faptului-de-a-fi-sine este īnchisa si reprimata, īnsa aceasta īnchidere este doar privatiunea unei stari de deschidere care se manifesta fenomenal īn faptul ca fuga Dasein-ului este fuga din fata lui īnsusi. Fugind din fata a ceva, Dasein-ul tocmai ca este "pe urmele" sale. Numai īn masura īn care, ontologic vorbind, Dasein-ul este adus īn chip esential īn fata lui īnsusi prin starea de deschidere care īi apartine īn genere, numai īn aceasta masura el poate sa fuga din fata lui īnsusi. Desigur, [185] prin aceasta deturnare care īnsoteste caderea, lucrul din fata caruia Dasein-ul fuge nu este sesizat; si cu atīt mai mult el nu este experimentat printr-o confruntare directa. Īn schimb, prin deturnarea de la el, el nu este mai putin "prezent" si mai putin deschis. Deturnarea existentiel-ontica, pe temeiul caracterului ei de deschidere, ne da fenomenal posibilitatea de a surprinde existential-ontologic lucrul din fata caruia Dasein-ul fuge. Īn interiorul acestei ontice "īndepartari de" pe care o implica deturnarea, lucrul din fata caruia Dasein-ul fuge poate sa fie īnteles si adus la concept printr-o confruntare directa care īl interpreteaza fenomenologic.
Orientīndu-ne astfel analiza catre fenomenul caderii, nu sīntem de la bun īnceput condamnati sa pierdem orice perspectiva de a experimenta ontologic ceva cu privire la Dasein-ul care este deschis prin acest fenomen. Dimpotriva, tocmai aici interpretarea risca cel mai putin de a se livra unei surprinderi de sine artificiale a Dasein-ului. Ea nu face pīna la urma decīt sa ofere o explicare a ceea ce Dasein-ul deschide īn chip ontic el īnsusi. Posibilitatea de a patrunde pīna la fiinta Dasein-ului - printr-o interpretare care s-o īnsoteasca si sa o urmareasca la nivelul unei īntelegeri si a unei situari afective - este cu atīt mai mare cu cīt mai originar este fenomenul care functioneaza metodologic ca situare afectiva care deschide. Faptul ca angoasa e cea care realizeaza un asemenea lucru este īn prima instanta doar o afirmatie.
Acum, daca e sa analizam angoasa, nu putem spune ca sīntem complet nepregatiti. Ce-i drept nu e tocmai limpede cum se raporteaza ea ontologic la frica. Neīndoielnic, exista īntre acestea doua o īnrudire fenomenologica. Dovada faptul ca ambele fenomene, cel mai adesea, nu se disting unul de altul, de vreme ce numim angoasa ceea ce este frica si frica ceea ce are caracter de angoasa. Sa īncercam acum sa patrundem pas cu pas pīna la fenomenul angoasei.
Caderea Dasein-ului sub dominatia impersonalului "se" si a "lumii" de care el se preocupa am numit-o "fuga" din fata lui īnsusi. Īnsa nu orice retragere din fata ., nu orice deturnare de la . este īn chip necesar fuga. Retragerea, pricinuita de frica, din fata a ceea ce frica deschide, din fata lucrului ce ameninta, are caracterul de fuga. Interpretarea fricii ca situare afectiva a aratat ca lucrul de care īti e frica e de fiecare data o fiintare intramundana, care se apropie de proximitatea noastra venind dintr-o zona bine determinata, o fiintare daunatoare, dar care poate tot atīt de bine sa nu ajunga la noi. Īn cadere, Dasein-ul se abate de la el īnsusi. Lucrul din fata caruia se produce aceasta retragere trebuie sa aiba īn genere caracterul amenintarii; si totusi aceasta fiintare are acelasi fel de a fi ca al fiintarii care se retrage, cu alte cuvinte ea este Dasein-ul īnsusi. Lucrul din fata caruia se produce aceasta retragere nu poate fi considerat ca "īnfricosator" deoarece ceva īnfricosator este īntotdeauna īntīlnit ca fiintare intramundana. Singura amenintare care poate fi "īnfricosatoare" [186] si care este des-coperita prin frica provine īntotdeauna de la fiintarea intramundana.
De aceea, deturnarea pe care o aduce cu sine caderea nu este, deopotriva, o fuga pricinuita de frica īn fata fiintarii intramundane. Fuga pricinuita de frica nu are cītusi de putin caracter de deturnare si aceasta tocmai pentru ca deturnarea se confrunta direct cu fiintarea intramundana, contopindu-se cu ea. Dimpotriva, deturnarea pe care o aduce cu sine caderea se īntemeiaza īn angoasa, care la rīndul ei face, ea mai īntīi, posibila frica.
Pentru a īntelege ceea ce vrem sa spunem atunci cīnd vorbim despre fuga Dasein-ului din fata lui īnsusi, proprie caderii, trebuie sa ne reamintim de faptul-de-a-fi-īn-lume īn calitatea lui de constitutie fundamentala a Dasein-ului. Lucrul īn fata caruia survine angoasa este faptul-de-a-fi-īn-lume ca atare. Cum se deosebesc fenomenal lucrul de care angoasa se angoaseaza de lucrul de care frica se īnfricoseaza? Lucrul īn fata caruia survine angoasa nu este o fiintare intramundana. De aceea el nu poate avea, prin esenta sa, vreo menire functionala. Amenintarea nu are caracterul unei capacitati de a dauna determinate care loveste pe cel amenintat īntr-o privinta determinata si care vizeaza o anumita putinta factica de a fi. Lucrul īn fata caruia survine angoasa este total nedeterminat. Aceasta nedeterminare nu numai ca lasa factic indecis care anume fiintare intramundana ameninta, ci ea vrea sa spuna ca īn genere fiintarea intramundana nu este "relevanta". Nimic din ceea ce, īn interiorul lumii, este simplu-prezent sau se afla la-īndemīna nu functioneaza īn calitate de lucru de care angoasa se angoaseaza. Totalitatea menirilor functionale ale fiintarii-la-īndemīna si ale fiintarii-simplu-prezente, des-coperite īnlauntrul lumii, si-a pierdut, ca atare, orice importanta. Ea se surpa īn sine īnsasi. Lumea are caracterul totalei nesemnificativitati. Īn angoasa, noi nu īntīlnim cutare sau cutare lucru care, ca amenintator, ar putea avea o menire functionala.
Tot de aceea angoasa nu "vede" un "aici" sau un "acolo" determinate, din care amenintatorul sa se apropie. Lucrul īn fata caruia survine angoasa e caracterizat prin aceea ca amenintatorul nu e nicaieri. Angoasa "nu stie" ce anume este lucrul de care ea se angoaseaza. Īnsa "nicaieri" nu īnseamna nimic, ci el implica o regiune īn general, o stare de deschidere a lumii īn genere pentru faptul-de-a-salaslui-īn care, prin esenta sa, este unul spatial. si tocmai de aceea, ceea ce ameninta nici nu se poate apropia de proximitatea noastra dintr-o directie anume; el e deja "aici" - si totusi nicaieri, el este atīt de aproape īncīt ramīnem tintuiti si respiratia ni se taie - si totusi nicaieri.
Prin lucrul īn fata caruia survine angoasa, acel "este nimic si nicaieri" devine manifest. Caracterul recalcitrant* al acestui "nimic si nicaieri" intramundan īnseamna, din punct de vedere fenomenal: [187] lucrul īn fata caruia survine angoasa este lumea ca atare. Totala nesemnificativitate care se face cunoscuta īn "nimic" si "nicaieri" nu īnseamna ca lumea este absenta, ci ca fiintarea intramundana este īn ea īnsasi atīt de lipsita de importanta, īncīt, pe baza acestei nesemnificativitati a ceea ce este īnlauntrul lumii, doar lumea īn mundaneitatea ei este cea care se mai impune.
Ceea ce ne apasa īn angoasa nu este cutare sau cutare lucru si nici īnsumarea tuturor celor cīte sīnt simplu-prezente, ci posibilitatea a ceea-ce-este-la-īndemīna īn genere, adica lumea īnsasi. Cīnd angoasa se stinge, obisnuim, īn vorbirea noastra curenta, sa spunem: "de fapt, n-a fost nimic". Acest fel de a vorbi cade īn realitate exact, din punct de vedere ontic, exact pe ceea ce a fost. Vorbirea curenta are īn vedere fiintarea-la-īndemīna ca obiect al preocuparii noastre si al vorbirii noastre despre ea. Lucrul de care angoasa se angoaseaza nu e nimic de ordinul fiintarii-la-īndemīna intramundane. Numai ca acest "nimicul" acesta al fiintarii-la-īndemīna, pe care nu-l poate īntelege si rosti decīt privirea-ambientala cotidiana, nu este un nimic total. Acest "nimic" de la nivelul calitatii-de-a-fi-la-īndemīna are ca temei acel "ceva" prin excelenta originar, adica lumea. Totusi, ontologic vorbind, lumea apartine īn chip esential fiintei Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-īn-lume. Iar daca nimicul - adica lumea ca atare - iese la iveala ca fiind lucrul īn fata caruia survine angoasa, atunci aceasta īnseamna: lucrul de care angoasa se angoaseaza este īnsusi faptul-de-a-fi-īn-lume.
Faptul-de-a-se-angoasa deschide īn chip originar si direct lumea ca lume. Īnsa lucrurile nu arata ca si cum Dasein-ul ar face mai īntīi abstractie, printr-o cumpanire atenta, de fiintarea intramundana, pentru a nu mai gīndi decīt o lume īn fata careia ia nastere apoi angoasa, ci angoasa, ca mod al situarii afective, deschide, ea mai īntīi, lumea ca lume. Ceea ce nu īnseamna, totusi, ca atunci cīnd sīntem cuprinsi de angoasa mundaneitatea lumii este surprinsa sub forma unui concept.
Angoasa nu este numai angoasa īn fata a ceva, ci, ca situare afectiva, ea este totodata angoasa pentru ceva. Lucrul pentru care angoasa se angoaseaza nu este un fel de a fi determinat sau o posibilitate determinata a Dasein-ului. Amenintarea fiind ea īnsasi nedeterminata, nu poate de aceea sa ajunga sa ameninte una sau alta dintre putintele factic concrete de a fi. Lucrul pentru care angoasa se angoaseaza este īnsusi faptul-de-a-fi-īn-lume. Atunci cīnd survine angoasa, fiintarea-la-īndemīna care alcatuieste lumea ambianta se surpa si, o data cu ea, tot ce este fiintare intramundana. "Lumea" nu mai poate sa ofere nimic si tot atīt de putin Dasein-ul-laolalta cu ceilalti. Angoasa īi suprima astfel Dasein-ului posibilitatea de a se īntelege pe sine asa cum īi dicteaza caderea, adica pornind de la "lume" si de la nivelul public de explicitare. Angoasa arunca Dasein-ul īnapoi, catre lucrul pentru care el se angoaseaza, catre putinta sa autentica de a fi īn lume. Angoasa individualizeaza Dasein-ul trimitīndu-l spre faptul-de-a-fi-īn-lume care īi este lui propriu prin excelenta, care, ca unul ce īntelege, se proiecteaza īn chip esential catre posibilitati. [188] De aceea, o data cu lucrul pentru care ne angoasam, angoasa deschide Dasein-ul ca fiinta-posibila si īn speta ca ceea ce el nu poate fi decīt pornind de la el īnsusi, ca individualizat īn individualizare.
Angoasa face manifesta īn Dasein fiinta īntru putinta lui cea mai proprie de a fi, adica faptul-de-a-fi-liber pentru libertatea de a se alege pe sine si de a se surprinde pe sine. Angoasa aduce Dasein-ul īn fata faptului-de-a-fi-liber pentru.(propensio in.) autenticitatea fiintei sale ca posibilitate care el este din capul locului. Īnsa īn acelasi timp aceasta este fiinta careia Dasein-ul i s-a remis ca fapt-de-a-fi-īn-lume.
Lucrul pentru care angoasa se angoaseaza se dezvaluie ca lucrul de care angoasa se angoaseaza: faptul-de-a-fi-īn-lume. Identitatea lucrului īn fata caruia survine angoasa cu cel pentru care ea se angoaseaza ajunge sa cuprinda īnsusi faptul-de-a-te-angoasa. Caci ca situare afectiva, faptul-de-a-te-angoasa este un mod fundamental al faptului-de-a-fi-īn-lume. Identitatea existentiala a deschiderii cu ceea ce este deschis, astfel īncīt prin aceasta din urma lumea este deschisa ca lume, iar faptul-de-a-salaslui-īn ca putinta-de-a-fi individualizata, pura si aruncata atesta ca, o data cu fenomenul angoasei, o situare afectiva privilegiata a devenit tema interpretarii. Angoasa individualizeaza si deschide astfel Dasein-ul ca "solus ipse". Īnsa acest "solipsism" existential nu stramuta cītusi de putin un lucru-subiect izolat īn vidul indiferent al unei surveniri lipsite de lume; dimpotriva, īntr-un sens extrem, el tocmai ca aduce Dasein-ul īn fata lumii sale ca lume si, astfel, pe sine īnsusi īn fata lui īnsusi ca fapt-de-a-fi-īn-lume.
Din nou explicitarea cotidiana a Dasein-ul si vorbirea curenta ne ofera dovada cea mai plauzibila pentru faptul ca angoasa, ca situare afectiva fundamentala, deschide īn felul īn care am aratat. Situarea afectiva, am spus mai īnainte, face manifest "cum īi este cuiva". Īn angoasa "nu esti īn largul tau", te simti "straniu". Aici se exprima pentru prima oara indeterminarea specifica a acelui ceva īn-preajma caruia Dasein-ul se gaseste īn angoasa: acel "nimic si nicaieri". Stranietatea semnifica īnsa īn acelasi timp un a-nu-te-afla-acasa. Atunci cīnd am indicat pentru prima oara fenomenul constitutiei fundamentale a Dasein-ul si am lamurit sensul existential al faptului-de-a-salaslui-īn spre deosebire de semnificatia categoriala a "includerii spatiale", faptul-de-a-salaslui-īn a fost determinat ca "locuire īn-preajma"., ca "fapt-de-a-fi-familiar-cu.".2 Acest caracter salasluirii-īn a fost apoi si mai concret lamurit cīnd am vorbit despre spatiul public cotidian si despre impersonalul "se", cel care aduce īn cotidianitatea medie a Dasein-ului calma certitudine de sine, firescul [189] "faptului-de-a-te-afla-acasa". Angoasa, dimpotriva, recupereaza Dasein-ul din contopirea cu "lumea" sub dominatia careia el a cazut. Familiaritatea cotidiana se spulbera. Dasein-ul este individualizat, īnsa individualizat ca fapt-de-a-fi-īn-lume. Faptul-de-a-salaslui-īn īmbraca "modul" existential al ne-aflarii-acasa. Tocmai acest lucru īl avem īn vedere cīnd vorbim despre "stranietate".
De acum īnainte devine vizibil, fenomenal vorbind, lucrul din fata caruia fuge caderea, īn masura īn care ea este o fuga. Ea nu fuge de fiintarea intramundana, ci ea fuge tocmai catre aceasta, catre fiintarea īn-preajma careia preocuparea, pierduta īn impersonalul "se", poate sa se mentina īn deplina liniste si familiaritate. Fuga proprie caderii, fuga īn acel "acasa" al spatiului public, este fuga de "neaflare-acasa", adica de stranietatea care rezida īn Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-īn-lume aruncat, remis siesi īn fiinta sa. Aceasta stranietate īl urmareste constant pe Dasein si ameninta, chiar daca nu o face explicit, starea sa de pierdere cotidiana īn impersonalul "se". Aceasta amenintare poate fi īnsotita la nivel factic de o preocupare cotidiana sigura pe sine si careia nimic nu-i lipseste. Angoasa poate surveni īn situatiile cele mai anodine. Ea nu are nevoie de cine stie ce clipe īntunecate, īn care īndeobste este mult mai usor sa te simti straniu. Caci īn īntuneric nu este absolut "nimic" de vazut, cu toate ca lumea este īnca "prezenta" si tocmai īntr-o maniera mai iritanta*.
Daca interpretam stranietatea Dasein-ul din punct de vedere existential-ontologic, ca fiind amenintarea care īntīlneste Dasein-ul plecīnd de la el īnsusi, lucrul acesta nu īnseamna ca īn angoasa factica stranietatea este din capul locului īnteleasa īn acest sens. Felul cotidian īn care Dasein-ul īntelege stranietatea este deturnarea pe care o aduce cu sine caderea si care "ascunde privirii" ne-aflarea-acasa. Cotidianitatea acestei fugi ne arata totusi urmatorul fenomen: faptului-de-a-fi-īn-lume, deci constitutiei esentiale a Dasein-ului care, fiind una existentiala, nu este nicicīnd simplu-prezenta, ci este ea īnsasi īntotdeauna īntr-un mod al Dasein-ului factic, adica al unei situari afective, - īi apartine angoasa ca situare afectiva fundamentala. Faptul-de-a-fi-īn-lume, linistitor si familiar, este un mod al stranietatii Dasein-ului, si nu invers. Ne-aflarea-acasa trebuie conceputa existential-ontologic ca fiind fenomenul mai originar.
si deoarece angoasa determina din capul locului īn chip latent faptul-de-a-fi-īn-lume, numai de aceea poate acestuia - ca fiinta īn-preajma "lumii" preocupata si situata afectiv - sa īi fie frica. Frica este angoasa cazuta sub dominatia "lumii", neautentica si, ca atare, ascunsa ei īnsesi.
La drept vorbind, dispozitia stranietatii ramīne factic cel mai adesea neīnteleasa la nivel existentiel. Īn plus, data fiind dominanta caderii si a spatiului public, angoasa "autentica" este rara. Adesea angoasa este conditionata "fiziologic". Acest fapt, īn facticitatea sa, este o problema ontologica nu numai īn privinta cauzalitatii si desfasurarii sale ontice. Numai deoarece Dasein-ul se angoaseaza īn temeiul fiintei sale este posibila o declansare fiziologica a angoasei.
si mai rar īnca decīt faptul existentiel al angoasei autentice sīnt īncercarile de a interpreta acest fenomen īn constituirea sa si īn functia sa existential-ontologica fundamentala. Motivele pentru aceasta sīnt de cautat īn parte īn nesocotirea analiticii existentiale a Dasein-ului īn genere, dar mai cu seama īn ignorarea fenomenului situarii afective.4 Totusi raritatea factica a fenomenului angoasei nu-i poate rapi acestuia capacitatea de a prelua functia metodologica fundamentala pentru analitica existentiala. Dimpotriva, raritatea fenomenului este un indiciu pentru faptul ca Dasein-ul, care cel mai adesea ramīne acoperit lui īnsusi īn autenticitatea sa, dat fiind nivelul public de explicitare propriu impersonalului "se", ajunge sa se poata deschide īntr-un sens originar prin aceasta situare afectiva fundamentala.
Ţine, ce-i drept, de esenta oricarei situari afective sa deschida de fiecare data faptul-de-a-fi-īn-lume plenar potrivit tuturor momentelor sale constitutive (lume, fapt-de-a-salaslui-īn, sine). Numai ca īn angoasa rezida posibilitatea unei deschideri privilegiate [191] tocmai pentru ca ea individualizeaza. Aceasta individualizare recupereaza Dasein-ul din caderea sa si īi face manifeste autenticitatea si neautenticitatea ca posibilitati ale fiintei sale. Aceste posibilitati fundamentale ale Dasein-ului - care este de fiecare data al meu - se arata īn angoasa cīt si īn ele īnsele, nedisimulate de fiintarea intramundana, de care Dasein-ul se agata īn prima instanta si cel mai adesea.
Īn ce masura oare, o data cu aceasta interpretare existentiala a angoasei, s-a dobīndit un teren fenomenal pentru raspunsul la īntrebarea calauzitoare privitoare la fiinta integralitatii īntregului structural al Dasein-ului?
Cf. supra, p. [74].
Cf. § 12, p. [53] si urm.
Cf. § 27, p. [126] si urm.
Cf. supra, p. [73].
Nu e deloc īntīmplator ca fenomenele angoasei si fricii, care ramīn īndeobste indistincte, au patruns, ontic vorbind si de asemenea - cu toate ca īn limite foarte īnguste - ontologic, īn spatiul teologiei crestine. Acest lucru s-a petrecut ori de cīte ori problema antropologica a fiintei omului īn raportarea sa la Dumnezeu a capatat preeminenta si cīnd fenomene precum credinta, pacatul, iubirea, cainta au calauzit interogarea. Cf. doctrina lui Augustin despre timor castus si servilis, mult discutata īn scrierile sale exegetice si īn scrisori. Privitor la frica īn genere cf. De diversis questionibus octoginta tribus, qu. 33: de metu, qu. 34: utrum non aliud amandum sit, quam metu carere, qu. 35: quid amandum sit. (Migne P. L. XL, Augustinus VI, p. 22 si urm.)
Luther a tratat problema fricii īn contextul traditional al unei interpretari a lui poenitentia si contritio, īn comentariul sau la Geneza, desigur īntr-o maniera edificatoare si aproape deloc conceptuala, dar cu atīt mai patrunzatoare. Cf. Enarrationes in genesin, cap. 3, WW (Editia Erlangen), Exegetica opera latina, vol. I, p. 177 si urm.
S. Kierkegaard este cel care a dus cel mai departe analiza fenomenului angoasei, ce-i drept ramīnīnd īn contextul teologic al unei expuneri "psihologice" a problemei pacatului originar. Cf. Conceptul de angoasa, 1844, īn Opere complete, editia germana Diederichs, vol. 5.
|
