Situatia hermeneutica obtinuta pentru o interpretare a sensului fiintei grijii si caracterul metodologic al analiticii existentiale in genere

Situatia hermeneutica obtinuta pentru o interpretare a sensului fiintei grijii si caracterul metodologic al analiticii existentiale īn genere

O data cu starea de hotarīre anticipatoare, Dasein-ul a fost facut vizibil, fenomenal vorbind, īn ce priveste posibila sa autenticitate si integralitate. Situatia hermeneutica4, pīna īn acest moment insuficienta pentru a explicita sensul fiintei grijii, si-a dobīndit acum [311] originaritatea ceruta. Dasein-ul este originar, ceea ce īnseamna ca a fost pus īn detinerea-prealabila īn ce priveste putinta sa autentica de a fi īntreg; am avut de la bun īnceput o privire-prealabila care ne-a calauzit, si anume ideea de existenta. Ea si-a dobīndit determinarea o data cu clarificarea putintei-de-a-fi celei mai proprii; din clipa īn care structura fiintei Dasein-ului a fost elaborata īn mod concret, specificitatea sa ontologica īn contrast cu orice fiintare-simplu-prezenta a devenit asa de clara īncīt conceperea-prealabila a existentialitatii Dasein-ului poseda o articulare suficien 737x2317h ta pentru ca, daca vrem sa elaboram existentialii cu ajutorul unor concepte, ea sa ne fie o calauza sigura.

Pe calea strabatuta pīna acum de analitica Dasein-ului am ajuns sa demonstram īn mod concret teza pe care la īnceput n-am facut decīt s-o aducem īn discutie5: fiintarea care sīntem de fiecare data noi īnsine este, ontologic vorbind, ceea-ce-ne-este-cel-mai-departe. Motivul pentru aceasta rezida īn grija īnsasi. Fiinta aflata īn-preajma "lumii" de care ne preocupam īn chip nemijlocit - si care este o fiinta supusa caderii - ghideaza explicitarea cotidiana a Dasein-ului, ascunzīnd la nivel ontic fiinta lui autentica, astfel īncīt ontologia care trateaza despre aceasta fiintare este lipsita de o baza adecvata. De aceea, modul īn care aceasta fiintare ne este data īn chip originar ca fenomen nu este cītusi de putin de la sine īnteles, chiar daca ontologia urmeaza īntr-o prima instanta tendinta explicitarii cotidiene a Dasein-ului. Dimpotriva, scoaterea la iveala a fiintei originare a Dasein-ului trebuie obtinuta cu efort si īmpotriva tendintei de explicitare ontic-ontologica pe care o presupune caderea.

Nu numai prin punerea īn lumina a structurilor celor mai elementare ale faptului-de-a-fi-īn-lume, prin delimitarea conceptului de lume, prin clarificarea "cine"-lui nemijlocit si mediu al acestei fiintari - a sinelui-impersonal - si prin interpretarea "locului-de-deschidere", ci mai ales prin analizele asupra grijii, mortii, constiintei si vinei putem vedea īn ce fel simtul comun de la nivelul preocuparii s-a īnstapīnit īn Dasein-ul īnsusi asupra putintei sale de a fi (ca si asupra deschiderii sau īnchiderii ei).

Felul de a fi al Dasein-ului pretinde de la o interpretare ontologica - ce si-a propus sa puna īn lumina īn chip originar acest fenomen - sa cucereasca pentru sine fiinta acestei fiintari, luptīnd īmpotriva tendintei ei celei mai proprii, care este aceea de a acoperi si a disimula. De aceea, analitica existentiala, pusa fata-n fata cu exigentele explicitarii cotidiene, cu suficienta si linistitorul ei de-la-sine-īnteles, are caracterul unei permanente violente. Ce-i drept, acest caracter este foarte pronuntat īn cazul ontologiei Dasein-ului, īnsa el este propriu oricarei interpretari, deoarece īntelegerea care se configureaza īn orice interpretare are structura [312] proiectarii. Dar aceasta proiectare nu īsi are de fiecare data propria ghidare si reglare? De unde trebuie sa-si obtina proiectele ontologice evidenta adecvarii fenomenale a "descoperirilor" lor? Interpretarea ontologica proiecteaza fiintarea ce īi este data catre fiinta care īi este ei proprie, pentru a o aduce la concept īn ce priveste structura sa. Unde putem afla o īndrumare pentru directia proiectului, pentru ca acesta sa ajunga sa īntīlneasca fiinta? si ce se īntīmpla daca fiintarea ce ajunge sa serveasca ca tema pentru analitica existentiala ascunde, prin īnsusi felul ei de a fi, fiinta care īi este proprie? Īnainte de a raspunde la toate aceste īntrebari trebuie sa ne limitam la o clarificare a analiticii Dasein-ului, o clarificare pe care aceste īntrebari o reclama.

Fiintei Dasein-ului īi apartine explicitarea de sine. Atunci cīnd sīntem preocupati sa des-coperim "lumea", ghidati fiind de privirea-ambientala, preocuparea ca atare este si ea avuta īn vedere. La nivel factic, Dasein-ul se īntelege pe sine din capul locului prin anumite posibilitati existentiele, chiar daca proiectele sale nu provin decīt de la nivelul de īntelegere al impersonalului "se". Existenta este, īn chip explicit sau nu, adecvat sau nu, cuprinsa oarecum īn aceasta īntelegere. Orice īntelegere ontica are, ca sa spunem asa, anumite "ingrediente", fie ele si numai pre-ontologice, īn sensul ca nu sīnt concepute tematic-teoretic. Orice interogare ontologic explicita cu privire la fiinta Dasein-ului este deja pregatita de felul de a fi al Dasein-ului.

Īnsa de unde anume trebuie sa pornim pentru a gasi ceea ce constituie existenta "autentica" a Dasein-ului? Totusi, fara o īntelegere existentiela, orice analiza a existentialitatii ramīne lipsita de un teren ferm. Dar interpretarea autenticitatii si integralitatii Dasein-ului, pe care tocmai am realizat-o, nu avea ea la baza tocmai o conceptie ontica asupra existentei, una care e perfect posibila, dar care nu are caracter de obligativitate pentru oricine? Interpretarea existentiala nu se va putea nicicīnd pronunta īn chip autoritar cu privire la posibilitatile si obligativitatile existentiele. Dar nu trebuie ea īnsasi sa se justifice īn privinta acelor posibilitati existentiele prin care ea ofera o baza ontica interpretarii ontologice? Daca fiinta Dasein-ului este prin esenta sa putinta-de-a-fi si fapt-de-a-fi-liber pentru posibilitatile sale cele mai proprii si daca Dasein-ul, de fiecare data, nu exista decīt īn masura īn care e liber pentru ele sau, dimpotriva, neliber pentru ele, poate oare atunci interpretarea ontologica sa īsi ia ca fundament altceva decīt posibilitati ontice (moduri ale putintei-de-a-fi), urmīnd ca pe acestea sa le proiecteze īn directia posibilitatii lor ontologice? Iar daca Dasein-ul se expliciteaza pe sine pornind cel mai adesea de la starea de pierdere īn preocuparea lui cu "lumea", atunci a-i determina posibilitatile ontic-existentiele īn raspar cu aceasta explicitare si, pe baza astfel obtinuta, a analiza existential [313] aceasta fiintare nu īnseamna oare a o deschide īn chip adecvat? si atunci violenta proiectului nu devine oare, de fiecare data cīnd ea intra īn joc, o eliberare a continutului fenomenal nedisimulat al Dasein-ului?

Chiar daca modul "violent" īn care ne sīnt date posibilitatile existentei este cerut de īnsasi metoda noastra, se poate el oare sustrage arbitrariului? Daca analitica īsi ia ca baza starea de hotarīre anticipatoare īn calitatea ei de putinta existentiel-autentica de a fi, īn calitatea ei de posibilitate catre care Dasein-ul se convoaca pe sine din chiar temeiul existentei sale, se mai poate oare atunci spune ca aceasta posibilitate este una arbitrara? si oare acel mod de a fi potrivit caruia putinta-de-a-fi a Dasein-ului se raporteaza la o posibilitate privilegiata precum moartea ajunge īntīmplator sa capete preeminenta? Exista oare pentru faptul-de-a-fi-īn-lume o instanta mai īnalta a putintei sale de a fi decīt moartea sa?

Admitīnd ca proiectul ontic-ontologic al Dasein-ului īn directia unei putinte autentice de a fi īntreg nu are nimic arbitrar, se justifica oare numai prin aceasta interpretarea existentiala pe care am dat-o acestui fenomen? De unde īsi ia ea firul calauzitor, daca nu dintr-o idee a existentei īn genere, pe care a "presupus-o" de la bun īnceput? Cum s-au ordonat pasii facuti de analiza cotidianitatii neautentice, daca nu prin postularea de la bun īnceput a conceptului de existenta? Iar daca spunem ca Dasein-ul "e supus caderii" si ca de aceea autenticitatea putintei sale de a fi trebuie sa fie obtinuta prin lupta īmpotriva acestei tendinte a caderii, din ce perspectiva spunem acest lucru? Nu sta totul de la bun īnceput īn lumina ideii de existenta care a fost "presupusa", chiar daca aceasta lumina este mai curīnd un clarobscur? De unde īsi obtine aceasta idee legitimitatea sa? Nu era oare ghidat de nimic acel prim proiect prin care am indicat-o? Nicidecum.

Indicarea formala a ideii de existenta a fost ghidata de īntelegerea fiintei, ca una ce rezida īn Dasein-ul īnsusi. Chiar si īn absenta transparentei pe care o aduce cu sine ontologia se dezvaluie totusi urmatorul lucru: fiintarea pe care o numim Dasein sīnt de fiecare data eu īnsumi si anume ca putinta-de-a-fi care este preocupata sa fie aceasta fiintare. Chiar si īn lipsa unei determinari ontologice satisfacatoare, Dasein-ul se īntelege pe sine ca fapt-de-a-fi-īn-lume. Fiintīnd īn acest fel, el īntīlneste fiintarea care are felul de a fi al fiintarii-la-īndemīna sau al fiintarii-simplu-prezente. Chiar daca distinctia dintre existenta si realitate nu are īnca nici pe departe forma unui concept ontologic si chiar daca Dasein-ul, īn prima instanta, īntelege existenta ca realitate, el nu este doar simplu-prezent, ci s-a īnteles deja pe sine de fiecare data, oricīt de mitica sau de magica este aceasta explicitare a sa. Caci altminteri el n-ar mai fi "trait" īn lumea mitului si nu si-ar fi creat defel o magie, sub forma ritului si a cultului. Ideea de existenta postulata aici este o prefigurare - care nu obliga la nimic īn plan existentiel - a structurii formale a īntelegerii Dasein-ului īn genere.

Calauziti de aceasta idee am realizat analiza pregatitoare a cotidianitatii nemijlocite, ajungīnd sa definim pentru prima oara printr-un concept grija. Acest fenomen a facut posibila o concepere mai exacta a existentei si a relatiilor īn care ea sta cu facticitatea si caderea. O data definita structura grijii, am avut o baza pentru a face o prima distinctie ontologica īntre existenta si realitate6. Aceasta a condus la teza: substanta omului este existenta .

Īnsa aceasta idee formala de existenta - care nu obliga la nimic īn plan existentiel - ascunde totusi īn sine un "continut" ontologic determinat (chiar daca neevidentiat), iar acest "continut", la fel ca si ideea de realitate, pe care o delimitam īn raport cu el, "presupune" o idee de fiinta īn genere. Numai īn orizontul acestei idei poate fi facuta distinctia dintre existenta si realitate. Caci ambele au totusi īn vedere fiinta

Dar nu trebuie oare ca ideea de fiinta īn genere, clarificata ontologic, sa fie obtinuta mai īntīi prin elaborarea īntelegerii fiintei, ca īntelegere ce apartine Dasein-ului? Aceasta din urma nu poate fi totusi sesizata ontologic īn chip originar decīt pe temeiul unei interpretari originare a Dasein-ului pe firul calauzitor al ideii de existenta. Nu devine astfel pīna la urma cu totul evident ca problema fundametal-ontologica dezvoltata aici se misca īntr-un "cerc"?

Ce-i drept, atunci cīnd am analizat structura īntelegerii īn genere deja am aratat deja ca ceea ce īndeobste este denigrat prin folosirea termenului inadecvat de "cerc" este ceva ce tine de īnsasi esenta īntelegerii, constituind caracterul ei distinctiv8. Cu toate acestea, cercetarea trebuie sa revina īn chip explicit acum, cīnd e vorba de clarificarea situatiei hermeneutice a problematicii fundamental-ontologice, la "argumentul cercului". Obiectia adusa interpretarii existentiale, potrivit careia ea s-ar misca īntr-un cerc, vrea sa spuna: ideea de existenta si de fiinta īn genere este "presupusa" iar "dupa aceea", pe baza ei, este interpretat Dasein-ul, pentru ca pornind de aici sa obtinem ideea de fiinta. Dar ce īnseamna "a presupune"? Este oare postulata, o data cu ideea de existenta, o propozitie din care sa putem obtine, urmīnd regulile formale ale deductiei, si alte propozitii despre fiinta Dasein-ului? Sau aceasta pre-supunere are caracterul unei proiectari de ordinul īntelegerii, astfel īncīt interpretarea care dezvolta o astfel de īntelegere [315] face sa ajunga tocmai acum īntīia oara la cuvīnt elementul ce trebuie explicitat, pentru ca acesta, fiind fiintarea care el este, sa decida de la sine daca īsi ofera constitutia de fiinta īn directia careia, prin proiect, el a fost deschis īn maniera formal-indicativa Poate oare īn genere fiintarea sa ajunga si īntr-un alt fel la cuvīnt īn privinta fiintei sale? Īn analitica existentiala nici macar nu se pune problema ca, īn demonstratie, "cercul" sa fie "evitat", deoarece ea nu face cītusi de putin o demonstratie īn conformitate cu regulile "logicii deductiei". Ceea ce simtul comun, imaginīndu-si ca satisface rigoarea suprema a cercetarii stiintifice, īncearca sa elimine prin evitarea "cercului" nu este nici mai mult nici mai putin decīt structura fundamentala a grijii. Constituit īn chip originar prin aceasta, Dasein-ul este de fiecare data deja īnaintea-lui-īnsusi. Fiintīnd, el s-a proiectat de fiecare data deja pe sine catre anumite posibilitati ale existentei sale si, īn astfel de proiecte existentiele, el a proiectat, pre-ontologic, si ceva precum existenta si fiinta. Īnsa aceasta proiectare care este esentiala Dasein-ului, poate ea sa-i fie refuzata unei cercetari care - fiind ea īnsasi, asemeni oricarei cercetari, un fel de a fi al Dasein-ului ce deschide - vrea sa dezvolte o īntelegere a fiintei ce apartine existentei si totodata sa o aduca pe aceasta la concept?

Īnsa obiectia potrivit careia interpretarea existentiala s-ar misca īntr-un cerc provine la rīndul ei dintr-un fel de a fi al Dasein-ului. Pentru simtul comun care, prins īn preocupare, se contopeste cu impersonalul "se", ceva precum proiectarea, ba chiar proiectarea ontologica, ramīne īn chip necesar alienant, deoarece simtul comun se īmpotriveste "din principiu" acesteia. Simtul comun, fie el "teoretic" sau "practic", nu se preocupa decīt de fiintarea care poate fi cuprinsa cu ajutorul privirii-ambientale. Ceea ce distinge simtul comun este tocmai convingerea pe care el o are ca nu experimenteaza decīt fiintarea "factuala" si ca astfel ar putea renunta la o īntelegere a fiintei. El nu stie ca aceasta fiintare nu poate fi experimentata "factual", decīt daca fiinta a fost īn prealabil īnteleasa, chiar daca nu neaparat printr-un concept. Simtul comun īntelege īn mod gresit īntelegerea. si tocmai de aceea el ajunge īn chip fatal sa considere ca "violent" tot ceea ce trece de raza īntelegerii sale si tot ceea ce īn felul acesta īl depaseste.

A obiecta ca īntelegerea se misca īn "cerc" īnseamna a nu cunoaste doua lucruri: 1. Faptul ca īntelegerea īnsasi constituie un mod fundamental al fiintei Dasein-ului. 2. Faptul ca aceasta fiinta este constituita ca grija. Tagaduind cercul, cautīnd sa-l ascundem sau chiar sa-l evitam, nu facem decīt sa consolidam definitiv aceasta necunoastere. Dimpotriva, noi trebuie sa tindem īn mod statornic sa ne instalam cu totul si īn chip originar īn acest "cerc", pentru ca īn felul acesta sa ne asiguram de la bun īnceput ca analiza Dasein-ului are o perspectiva completa asupra fiintei circulare a Dasein-ului. Atunci cīnd "pornim" de la un eu lipsit de lume, pentru ca apoi sa-i procuram acestuia un obiect [316] precum si o relatie cu el care ontologic e lipsita de temei, putem spune ca ceea ce am "presupus" pentru ontologia Dasein-ului nu este īn nici un caz prea mult, ci este prea putin Privirea noastra bate prea aproape daca ne aplecam doar asupra "vietii", pentru ca apoi, īn mod ocazional, sa luam īn seama si moartea. Obiectul tematic este decupat īn chip artificial si dogmatic atunci cīnd ne limitam "mai īntīi" la un "subiect teoretic", pentru a-l completa apoi, "pe latura sa practica", printr-o "etica" anexa.

Toate acestea sīnt de ajuns pentru a clarifica sensul existential al situatiei hermeneutice pe care o presupune o analitica originara a Dasein-ului. O data cu punerea īn lumina a starii de hotarīre anticipatoare, Dasein-ul este adus īn detinerea-prealabila cu privire la integralitatea sa autentica. Autenticitatea putintei-de-a-fi-sine ne garanteaza ca avem o privire-prealabila asupra existentialitatii originare, iar aceasta privire-prealabila asigura formarea unui aparat conceptual existential adecvat.

Analiza starii de hotarīre anticipatoare ne-a condus totodata la fenomenul adevarului originar si autentic. S-a aratat mai devreme īn ce fel īntelegerea fiintei, cea care este dominanta īn prima instanta si cel mai adesea, concepe fiinta īn sens de simpla-prezenta, ascunzīnd astfel fenomenul originar al adevarului9. Īnsa daca fiinta nu "e data" (es gibt) decīt īn masura īn care "este" adevar, iar daca īntelegerea fiintei se modifica de fiecare data dupa felul adevarului, atunci trebuie ca adevarul originar si autentic sa garanteze īntelegerea fiintei Dasein-ului si a fiintei īn genere. "Adevarul" ontologic al analizei existentiale se constituie pe temeiul adevarului existentiel originar. Totusi acesta din urma nu are nevoie īn chip necesar de cel dintīi. Adevarul existential care sta ca fundament si care este adevarul originar prin excelenta, spre care tinde problematica fundamental-ontologica - pregatind īntrebarea privitoare la fiinta - este starea de deschidere a sensului fiintei grijii. Pentru a scoate la iveala acest sens este nevoie sa dispunem pe deplin de ceea ce constituie structura completa a grijii.