Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Situatia hermeneutica obtinuta pentru o interpretare a sensului fiintei grijii si caracterul metodologic al analiticii existentiale in genere

Filozofie


Situatia hermeneutica obtinuta pentru o interpretare a sensului fiintei grijii si caracterul metodologic al analiticii existentiale în genere



O data cu starea de hotarîre anticipatoare, Dasein-ul a fost facut vizibil, fenomenal vorbind, în ce priveste posibila sa autenticitate si integralitate. Situatia hermeneutica4, pîna în acest moment insuficienta pentru a explicita sensul fiintei grijii, si-a dobîndit acum [311] originaritatea ceruta. Dasein-ul este originar, ceea ce înseamna ca a fost pus în detinerea-prealabila în ce priveste putinta sa autentica de a fi întreg; am avut de la bun început o privire-prealabila care ne-a calauzit, si anume ideea de existenta. Ea si-a dobîndit determinarea o data cu clarificarea putintei-de-a-fi celei mai proprii; din clipa în care structura fiintei Dasein-ului a fost elaborata în mod concret, specificitatea sa ontologica în contrast cu orice fiintare-simplu-prezenta a devenit asa de clara încît conceperea-prealabila a existentialitatii Dasein-ului poseda o articulare suficien 737x2317h ta pentru ca, daca vrem sa elaboram existentialii cu ajutorul unor concepte, ea sa ne fie o calauza sigura.

Pe calea strabatuta pîna acum de analitica Dasein-ului am ajuns sa demonstram în mod concret teza pe care la început n-am facut decît s-o aducem în discutie5: fiintarea care sîntem de fiecare data noi însine este, ontologic vorbind, ceea-ce-ne-este-cel-mai-departe. Motivul pentru aceasta rezida în grija însasi. Fiinta aflata în-preajma "lumii" de care ne preocupam în chip nemijlocit - si care este o fiinta supusa caderii - ghideaza explicitarea cotidiana a Dasein-ului, ascunzînd la nivel ontic fiinta lui autentica, astfel încît ontologia care trateaza despre aceasta fiintare este lipsita de o baza adecvata. De aceea, modul în care aceasta fiintare ne este data în chip originar ca fenomen nu este cîtusi de putin de la sine înteles, chiar daca ontologia urmeaza într-o prima instanta tendinta explicitarii cotidiene a Dasein-ului. Dimpotriva, scoaterea la iveala a fiintei originare a Dasein-ului trebuie obtinuta cu efort si împotriva tendintei de explicitare ontic-ontologica pe care o presupune caderea.

Nu numai prin punerea în lumina a structurilor celor mai elementare ale faptului-de-a-fi-în-lume, prin delimitarea conceptului de lume, prin clarificarea "cine"-lui nemijlocit si mediu al acestei fiintari - a sinelui-impersonal - si prin interpretarea "locului-de-deschidere", ci mai ales prin analizele asupra grijii, mortii, constiintei si vinei putem vedea în ce fel simtul comun de la nivelul preocuparii s-a înstapînit în Dasein-ul însusi asupra putintei sale de a fi (ca si asupra deschiderii sau închiderii ei).

Felul de a fi al Dasein-ului pretinde de la o interpretare ontologica - ce si-a propus sa puna în lumina în chip originar acest fenomen - sa cucereasca pentru sine fiinta acestei fiintari, luptînd împotriva tendintei ei celei mai proprii, care este aceea de a acoperi si a disimula. De aceea, analitica existentiala, pusa fata-n fata cu exigentele explicitarii cotidiene, cu suficienta si linistitorul ei de-la-sine-înteles, are caracterul unei permanente violente. Ce-i drept, acest caracter este foarte pronuntat în cazul ontologiei Dasein-ului, însa el este propriu oricarei interpretari, deoarece întelegerea care se configureaza în orice interpretare are structura [312] proiectarii. Dar aceasta proiectare nu îsi are de fiecare data propria ghidare si reglare? De unde trebuie sa-si obtina proiectele ontologice evidenta adecvarii fenomenale a "descoperirilor" lor? Interpretarea ontologica proiecteaza fiintarea ce îi este data catre fiinta care îi este ei proprie, pentru a o aduce la concept în ce priveste structura sa. Unde putem afla o îndrumare pentru directia proiectului, pentru ca acesta sa ajunga sa întîlneasca fiinta? si ce se întîmpla daca fiintarea ce ajunge sa serveasca ca tema pentru analitica existentiala ascunde, prin însusi felul ei de a fi, fiinta care îi este proprie? Înainte de a raspunde la toate aceste întrebari trebuie sa ne limitam la o clarificare a analiticii Dasein-ului, o clarificare pe care aceste întrebari o reclama.

Fiintei Dasein-ului îi apartine explicitarea de sine. Atunci cînd sîntem preocupati sa des-coperim "lumea", ghidati fiind de privirea-ambientala, preocuparea ca atare este si ea avuta în vedere. La nivel factic, Dasein-ul se întelege pe sine din capul locului prin anumite posibilitati existentiele, chiar daca proiectele sale nu provin decît de la nivelul de întelegere al impersonalului "se". Existenta este, în chip explicit sau nu, adecvat sau nu, cuprinsa oarecum în aceasta întelegere. Orice întelegere ontica are, ca sa spunem asa, anumite "ingrediente", fie ele si numai pre-ontologice, în sensul ca nu sînt concepute tematic-teoretic. Orice interogare ontologic explicita cu privire la fiinta Dasein-ului este deja pregatita de felul de a fi al Dasein-ului.



Însa de unde anume trebuie sa pornim pentru a gasi ceea ce constituie existenta "autentica" a Dasein-ului? Totusi, fara o întelegere existentiela, orice analiza a existentialitatii ramîne lipsita de un teren ferm. Dar interpretarea autenticitatii si integralitatii Dasein-ului, pe care tocmai am realizat-o, nu avea ea la baza tocmai o conceptie ontica asupra existentei, una care e perfect posibila, dar care nu are caracter de obligativitate pentru oricine? Interpretarea existentiala nu se va putea nicicînd pronunta în chip autoritar cu privire la posibilitatile si obligativitatile existentiele. Dar nu trebuie ea însasi sa se justifice în privinta acelor posibilitati existentiele prin care ea ofera o baza ontica interpretarii ontologice? Daca fiinta Dasein-ului este prin esenta sa putinta-de-a-fi si fapt-de-a-fi-liber pentru posibilitatile sale cele mai proprii si daca Dasein-ul, de fiecare data, nu exista decît în masura în care e liber pentru ele sau, dimpotriva, neliber pentru ele, poate oare atunci interpretarea ontologica sa îsi ia ca fundament altceva decît posibilitati ontice (moduri ale putintei-de-a-fi), urmînd ca pe acestea sa le proiecteze în directia posibilitatii lor ontologice? Iar daca Dasein-ul se expliciteaza pe sine pornind cel mai adesea de la starea de pierdere în preocuparea lui cu "lumea", atunci a-i determina posibilitatile ontic-existentiele în raspar cu aceasta explicitare si, pe baza astfel obtinuta, a analiza existential [313] aceasta fiintare nu înseamna oare a o deschide în chip adecvat? si atunci violenta proiectului nu devine oare, de fiecare data cînd ea intra în joc, o eliberare a continutului fenomenal nedisimulat al Dasein-ului?

Chiar daca modul "violent" în care ne sînt date posibilitatile existentei este cerut de însasi metoda noastra, se poate el oare sustrage arbitrariului? Daca analitica îsi ia ca baza starea de hotarîre anticipatoare în calitatea ei de putinta existentiel-autentica de a fi, în calitatea ei de posibilitate catre care Dasein-ul se convoaca pe sine din chiar temeiul existentei sale, se mai poate oare atunci spune ca aceasta posibilitate este una arbitrara? si oare acel mod de a fi potrivit caruia putinta-de-a-fi a Dasein-ului se raporteaza la o posibilitate privilegiata precum moartea ajunge întîmplator sa capete preeminenta? Exista oare pentru faptul-de-a-fi-în-lume o instanta mai înalta a putintei sale de a fi decît moartea sa?

Admitînd ca proiectul ontic-ontologic al Dasein-ului în directia unei putinte autentice de a fi întreg nu are nimic arbitrar, se justifica oare numai prin aceasta interpretarea existentiala pe care am dat-o acestui fenomen? De unde îsi ia ea firul calauzitor, daca nu dintr-o idee a existentei în genere, pe care a "presupus-o" de la bun început? Cum s-au ordonat pasii facuti de analiza cotidianitatii neautentice, daca nu prin postularea de la bun început a conceptului de existenta? Iar daca spunem ca Dasein-ul "e supus caderii" si ca de aceea autenticitatea putintei sale de a fi trebuie sa fie obtinuta prin lupta împotriva acestei tendinte a caderii, din ce perspectiva spunem acest lucru? Nu sta totul de la bun început în lumina ideii de existenta care a fost "presupusa", chiar daca aceasta lumina este mai curînd un clarobscur? De unde îsi obtine aceasta idee legitimitatea sa? Nu era oare ghidat de nimic acel prim proiect prin care am indicat-o? Nicidecum.

Indicarea formala a ideii de existenta a fost ghidata de întelegerea fiintei, ca una ce rezida în Dasein-ul însusi. Chiar si în absenta transparentei pe care o aduce cu sine ontologia se dezvaluie totusi urmatorul lucru: fiintarea pe care o numim Dasein sînt de fiecare data eu însumi si anume ca putinta-de-a-fi care este preocupata sa fie aceasta fiintare. Chiar si în lipsa unei determinari ontologice satisfacatoare, Dasein-ul se întelege pe sine ca fapt-de-a-fi-în-lume. Fiintînd în acest fel, el întîlneste fiintarea care are felul de a fi al fiintarii-la-îndemîna sau al fiintarii-simplu-prezente. Chiar daca distinctia dintre existenta si realitate nu are înca nici pe departe forma unui concept ontologic si chiar daca Dasein-ul, în prima instanta, întelege existenta ca realitate, el nu este doar simplu-prezent, ci s-a înteles deja pe sine de fiecare data, oricît de mitica sau de magica este aceasta explicitare a sa. Caci altminteri el n-ar mai fi "trait" în lumea mitului si nu si-ar fi creat defel o magie, sub forma ritului si a cultului. Ideea de existenta postulata aici este o prefigurare - care nu obliga la nimic în plan existentiel - a structurii formale a întelegerii Dasein-ului în genere.



Calauziti de aceasta idee am realizat analiza pregatitoare a cotidianitatii nemijlocite, ajungînd sa definim pentru prima oara printr-un concept grija. Acest fenomen a facut posibila o concepere mai exacta a existentei si a relatiilor în care ea sta cu facticitatea si caderea. O data definita structura grijii, am avut o baza pentru a face o prima distinctie ontologica între existenta si realitate6. Aceasta a condus la teza: substanta omului este existenta .

Însa aceasta idee formala de existenta - care nu obliga la nimic în plan existentiel - ascunde totusi în sine un "continut" ontologic determinat (chiar daca neevidentiat), iar acest "continut", la fel ca si ideea de realitate, pe care o delimitam în raport cu el, "presupune" o idee de fiinta în genere. Numai în orizontul acestei idei poate fi facuta distinctia dintre existenta si realitate. Caci ambele au totusi în vedere fiinta

Dar nu trebuie oare ca ideea de fiinta în genere, clarificata ontologic, sa fie obtinuta mai întîi prin elaborarea întelegerii fiintei, ca întelegere ce apartine Dasein-ului? Aceasta din urma nu poate fi totusi sesizata ontologic în chip originar decît pe temeiul unei interpretari originare a Dasein-ului pe firul calauzitor al ideii de existenta. Nu devine astfel pîna la urma cu totul evident ca problema fundametal-ontologica dezvoltata aici se misca într-un "cerc"?

Ce-i drept, atunci cînd am analizat structura întelegerii în genere deja am aratat deja ca ceea ce îndeobste este denigrat prin folosirea termenului inadecvat de "cerc" este ceva ce tine de însasi esenta întelegerii, constituind caracterul ei distinctiv8. Cu toate acestea, cercetarea trebuie sa revina în chip explicit acum, cînd e vorba de clarificarea situatiei hermeneutice a problematicii fundamental-ontologice, la "argumentul cercului". Obiectia adusa interpretarii existentiale, potrivit careia ea s-ar misca într-un cerc, vrea sa spuna: ideea de existenta si de fiinta în genere este "presupusa" iar "dupa aceea", pe baza ei, este interpretat Dasein-ul, pentru ca pornind de aici sa obtinem ideea de fiinta. Dar ce înseamna "a presupune"? Este oare postulata, o data cu ideea de existenta, o propozitie din care sa putem obtine, urmînd regulile formale ale deductiei, si alte propozitii despre fiinta Dasein-ului? Sau aceasta pre-supunere are caracterul unei proiectari de ordinul întelegerii, astfel încît interpretarea care dezvolta o astfel de întelegere [315] face sa ajunga tocmai acum întîia oara la cuvînt elementul ce trebuie explicitat, pentru ca acesta, fiind fiintarea care el este, sa decida de la sine daca îsi ofera constitutia de fiinta în directia careia, prin proiect, el a fost deschis în maniera formal-indicativa Poate oare în genere fiintarea sa ajunga si într-un alt fel la cuvînt în privinta fiintei sale? În analitica existentiala nici macar nu se pune problema ca, în demonstratie, "cercul" sa fie "evitat", deoarece ea nu face cîtusi de putin o demonstratie în conformitate cu regulile "logicii deductiei". Ceea ce simtul comun, imaginîndu-si ca satisface rigoarea suprema a cercetarii stiintifice, încearca sa elimine prin evitarea "cercului" nu este nici mai mult nici mai putin decît structura fundamentala a grijii. Constituit în chip originar prin aceasta, Dasein-ul este de fiecare data deja înaintea-lui-însusi. Fiintînd, el s-a proiectat de fiecare data deja pe sine catre anumite posibilitati ale existentei sale si, în astfel de proiecte existentiele, el a proiectat, pre-ontologic, si ceva precum existenta si fiinta. Însa aceasta proiectare care este esentiala Dasein-ului, poate ea sa-i fie refuzata unei cercetari care - fiind ea însasi, asemeni oricarei cercetari, un fel de a fi al Dasein-ului ce deschide - vrea sa dezvolte o întelegere a fiintei ce apartine existentei si totodata sa o aduca pe aceasta la concept?

Însa obiectia potrivit careia interpretarea existentiala s-ar misca într-un cerc provine la rîndul ei dintr-un fel de a fi al Dasein-ului. Pentru simtul comun care, prins în preocupare, se contopeste cu impersonalul "se", ceva precum proiectarea, ba chiar proiectarea ontologica, ramîne în chip necesar alienant, deoarece simtul comun se împotriveste "din principiu" acesteia. Simtul comun, fie el "teoretic" sau "practic", nu se preocupa decît de fiintarea care poate fi cuprinsa cu ajutorul privirii-ambientale. Ceea ce distinge simtul comun este tocmai convingerea pe care el o are ca nu experimenteaza decît fiintarea "factuala" si ca astfel ar putea renunta la o întelegere a fiintei. El nu stie ca aceasta fiintare nu poate fi experimentata "factual", decît daca fiinta a fost în prealabil înteleasa, chiar daca nu neaparat printr-un concept. Simtul comun întelege în mod gresit întelegerea. si tocmai de aceea el ajunge în chip fatal sa considere ca "violent" tot ceea ce trece de raza întelegerii sale si tot ceea ce în felul acesta îl depaseste.



A obiecta ca întelegerea se misca în "cerc" înseamna a nu cunoaste doua lucruri: 1. Faptul ca întelegerea însasi constituie un mod fundamental al fiintei Dasein-ului. 2. Faptul ca aceasta fiinta este constituita ca grija. Tagaduind cercul, cautînd sa-l ascundem sau chiar sa-l evitam, nu facem decît sa consolidam definitiv aceasta necunoastere. Dimpotriva, noi trebuie sa tindem în mod statornic sa ne instalam cu totul si în chip originar în acest "cerc", pentru ca în felul acesta sa ne asiguram de la bun început ca analiza Dasein-ului are o perspectiva completa asupra fiintei circulare a Dasein-ului. Atunci cînd "pornim" de la un eu lipsit de lume, pentru ca apoi sa-i procuram acestuia un obiect [316] precum si o relatie cu el care ontologic e lipsita de temei, putem spune ca ceea ce am "presupus" pentru ontologia Dasein-ului nu este în nici un caz prea mult, ci este prea putin Privirea noastra bate prea aproape daca ne aplecam doar asupra "vietii", pentru ca apoi, în mod ocazional, sa luam în seama si moartea. Obiectul tematic este decupat în chip artificial si dogmatic atunci cînd ne limitam "mai întîi" la un "subiect teoretic", pentru a-l completa apoi, "pe latura sa practica", printr-o "etica" anexa.

Toate acestea sînt de ajuns pentru a clarifica sensul existential al situatiei hermeneutice pe care o presupune o analitica originara a Dasein-ului. O data cu punerea în lumina a starii de hotarîre anticipatoare, Dasein-ul este adus în detinerea-prealabila cu privire la integralitatea sa autentica. Autenticitatea putintei-de-a-fi-sine ne garanteaza ca avem o privire-prealabila asupra existentialitatii originare, iar aceasta privire-prealabila asigura formarea unui aparat conceptual existential adecvat.

Analiza starii de hotarîre anticipatoare ne-a condus totodata la fenomenul adevarului originar si autentic. S-a aratat mai devreme în ce fel întelegerea fiintei, cea care este dominanta în prima instanta si cel mai adesea, concepe fiinta în sens de simpla-prezenta, ascunzînd astfel fenomenul originar al adevarului9. Însa daca fiinta nu "e data" (es gibt) decît în masura în care "este" adevar, iar daca întelegerea fiintei se modifica de fiecare data dupa felul adevarului, atunci trebuie ca adevarul originar si autentic sa garanteze întelegerea fiintei Dasein-ului si a fiintei în genere. "Adevarul" ontologic al analizei existentiale se constituie pe temeiul adevarului existentiel originar. Totusi acesta din urma nu are nevoie în chip necesar de cel dintîi. Adevarul existential care sta ca fundament si care este adevarul originar prin excelenta, spre care tinde problematica fundamental-ontologica - pregatind întrebarea privitoare la fiinta - este starea de deschidere a sensului fiintei grijii. Pentru a scoate la iveala acest sens este nevoie sa dispunem pe deplin de ceea ce constituie structura completa a grijii.



Cf. § 45, p. [232].

Cf. § 5, p. [15].

Cf. § 43, p. [200] si urm.

Cf. p. [212] si p. [117].

Cf. § 32, p. [152] si urm.

Cf. § 44 b, p. [219] si urm.




Document Info


Accesari: 1801
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )