Spatialitatea fiintarii-la-îndemîna intramundane
Daca spatiul constituie lumea într-un sens care abia urmeaza sa fie determinat, atunci nu este de mirare ca în caracterizarea ontologica anterioara a fiintei intramundanului a trebuit sa îl luam pe acesta în consideratie si ca pe ceva intraspatial. Pîna acum aceasta spatialitate a fiintarii-la-îndemîna nu a fost conceputa fenomenal în chip explicit si ea nici nu a fost evidentiata în strînsa legatura cu structura de fiinta a fiintarii-la-îndemîna. Tocmai aceasta e acum sarcina noastra.
În ce masura, atunci cînd am caracterizat fiintarea-la-îndemîna, ne-am izbit deja de spatialitatea acesteia? Acolo a fost vorba de ceea-ce-este-la-îndemîna în prima instanţ 11511t1912l ;a. Aceasta nu se refera numai la fiintarea care este de fiecare data întîlnita înaintea alteia, ci deopotriva la fiintarea care este "în apropiere". Fiintarea-la-îndemîna cu care ne îndeletnicim în mod cotidian are caracterul apropierii. La o privire mai atenta, aceasta apropiere caracteristica ustensilului este deja sugerata în termenul care exprima fiinta sa, în "calitatea-de-a-fi-la-îndemîna". Fiintarea "aflata în raza mîinii" comporta de fiecare data o alta apropiere, care nu poate fi stabilita prin masurarea distantelor. Aceasta apropiere se regleaza de fiecare data pornind de la mînuirea si utilizarea care "calculeaza" la scara privirii-ambientale. Privirea-ambientala pe care o pune în joc preocuparea fixeaza ceea ce este apropiat în acest fel, urmarind directia în care ustensilul este de fiecare data accesibil. Apropierea directionata a ustensilului nu înseamna doar ca el, fiind simplu-prezent undeva, este plasat undeva în spatiu, ci, ca ustensil, el este în chip esential rînduit si pus bine, la locul lui si oricînd la-îndemîna. Ustensilul îsi are locul lui sau "se afla undeva în preajma", ceea ce este fundamental diferit de pura survenire într-o pozitie spatiala oarecare. Fiecare loc se determina ca loc al acestui ustensil pentru..., pornind de la un ansamblu al locurilor orientate unele catre altele, apartinînd unui complex ustensilic aflat-la-îndemîna în lumea ambianta. Locul si diversitatea locurilor nu trebuie explicitate ca acel "unde" în care lucrurile sînt în chip arbitrar simplu-prezente. Locul este de fiecare data un "acolo" si un "aici" precis determinate, carora ustensilul le apartine, în masura în care el este la locul lui. Apartenenta la un loc sau altul corespunde caracterului de ustensil al fiintarii-la-îndemîna, [103] adica apartenentei pe care i-o dicteaza menirea sa functionala la un ansamblu ustensilic. Însa apartenenta la un ansamblu ustensilic, prin care unui ustensil îi este conferit un loc al sau, are la baza, ca o conditie de posibilitate, un "unde" în genere, în interiorul caruia unui complex ustensilic îi este atribuita totalitatea sa de locuri. Acest "unde", care face posibila apartenenta ustensilului la un loc al lui - si care, în îndeletnicirea de ordinul preocuparii, este fixat dinainte în privirea noastra cu ajutorul privirii-ambientale - îl numim regiune (de ustensile) *.
"În regiunea cutare" nu înseamna doar "în cutare directie", ci deopotriva în orizontul a ceva care se afla în directia aceea. Locul, care se constituie prin directie si departare - apropierea este doar un mod al departarii -, este deja orientat catre o regiune si se afla înauntrul acesteia. Ceva precum regiunea trebuie sa fie mai întîi des-coperit, pentru a fi cu putinta gasirea si atribuirea de locuri unei totalitati ustensilice disponibile la nivelul privirii-ambientale. Aceasta orientare în functie de o regiune (de ustensile), pe care o pune în joc diversitatea de locuri ale fiintarilor-la-îndemîna, constituie ambientalul, felul în care sîntem înconjurati de fiintarea întîlnita nemijlocit în lumea ambianta. Niciodata nu ne este data mai întîi o diversitate tridimensionala a plasarilor posibile, care sa fie apoi umpluta cu lucruri simplu-prezente. Aceasta dimensionalitate a spatiului este înca învaluita în spatialitatea fiintarii-la-îndemîna. "Susul" este "la tavan", "josul" este "la podea", "în spate" este "la usa"; toate aceste localizari sînt des-coperite si interpretate la nivelul privirii-ambientale urmînd caile îndeletnicirii cotidiene si ele nu sînt constatate si inventariate printr-o masurare a spatiului.
Regiunile (de ustensile) nu sînt formate mai întîi prin lucruri simplu-prezente puse laolalta, ci sînt de fiecare data deja la-îndemîna în locurile lor. Locurile însele sînt repartizate fiintarii-la-îndemîna prin privirea-ambientala a preocuparii sau ele sînt gasite ca atare. Fiintarea aflata permanent la-îndemîna, cea de care faptul-de-a-fi-în-lume de ordinul privirii-ambientale tine seama din capul locului, îsi are de aceea locul sau. Localizarea pe care i-o confera calitatea sa de a-fi-la-îndemîna devine relevanta pentru preocupare si este orientata catre celelalte fiintari-la-îndemîna. Astfel soarele, a carui lumina si caldura sînt folosite zi de zi, ocupa felurite pozitii - rasarit, amiaza, asfintit, miezul noptii; ele sînt des-coperite de catre privirea-ambientala pornind de la modurile diferite în care poate fi utilizat ceea ce el ofera. Pozitiile acestei fiintari-la-îndemîna, aflata în continua schimbare si totusi deopotriva constanta, devin "indicatii" specifice ale regiunilor ce se afla în ele. Aceste regiuni ale cerului, care nu au de ce sa posede vreun sens geografic, dau de la bun început o directionare prealabila oricarei configurari particulare de regiuni care pot fi ocupate cu locuri. Casa are o parte expusa soarelui si alta, intemperiilor; în functie de ele sînt repartizate încaperile [104] si, înauntrul acestora, apoi, are loc "amenajarea", care se realizeaza tinîndu-se cont de caracterul de ustensil al fiecareia din aceste încaperi. Bisericile si mormintele, de pilda, sînt asezate în functie de rasaritul si asfintitul soarelui - regiuni ale vietii si ale mortii, care, pentru Dasein-ul aflat în lume, sînt determinante în privinta posibilitatilor sale de fiinta cele mai proprii. Dasein-ul, care, în fiinta sa, are ca miza însasi aceasta fiinta, des-copera în prealabil acele regiuni a caror menire functionala este de fiecare data decisiva. Des-coperirea prealabila a regiunilor (de ustensile) este determinata totodata si de totalitatea menirilor functionale, cea înspre care este eliberata fiintarea-la-îndemîna ca fiintare pe care o întîlnim.
Calitatea-de-a-fi-la-îndemîna prealabila a fiecarei regiuni (de ustensile) are, într-un sens înca mai originar decît fiinta fiintarii-la-îndemîna, caracterul familiaritatii care nu iese în evidenta. Ea nu devine ca atare vizibila în modul iesirii în evidenta decît în cazul unei des-coperiri, prin privirea-ambientala, a fiintarii-la-îndemîna si, în speta, în modurile deficiente ale preocuparii. Adesea regiunea unui loc devine pentru prima data accesibila ca atare în chip explicit abia atunci cînd ceva nu este gasit la locul sau. Spatiul care este des-coperit ca spatialitate a ansamblului ustensilic prin privirea-ambientala a faptului-de-a-fi-în-lume apartine de fiecare data, în calitate de loc al acestui ansamblu ustensilic, fiintarii însesi. Spatiul pur tridimendional este înca învaluit. Spatiul s-a pulverizat în locuri. Însa aceasta spatialitate îsi obtine propria ei unitate datorita totalitatii menirilor functionale de ordinul lumii si care apartine în chip spatial fiintarii-la-îndemîna. "Lumea ambianta" nu se rînduieste într-un spatiu dat dinainte, ci mundaneitatea ei specifica articuleaza, în semnificativitatea ei, complexul de meniri functionale care apartine fiecarei totalitati de locuri atribuite prin privirea-ambientala. Fiecare lume des-copera de fiecare data spatialitatea spatiului ce-i apartine. Faptul ca fiintarea-la-îndemîna poate fi întîlnita în spatiul ei de lume ambianta ramîne ontic posibil numai deoarece Dasein-ul însusi este, în ce priveste faptul-de-a-fi-în-lume care-i e propriu, "spatial".
|
