Structura existentiala a putintei autentice de a fi atestate īn constiinta
Interpretarea existentiala a constiintei trebuie sa puna īn lumina o atestare a putintei celei mai proprii de a fi a Dasein-ului, o atestare care fiinteaza īn Dasein-ul īnsusi. Modul īn care constiinta atesta nu este acela prin care ceva se face cunoscut īntr-o forma indiferenta; ea atesta chemīnd īnainte si convocīndu-ne catre faptul-de-a-fi-vinovat. Ceea ce este atestat astfel este "sesizat" prin ascultare, care īntelege chemarea īn chip nedeghizat, īn sensul pe care chemarea īnsasi l-a avut īn vedere. Īntelegerea interpelarii este un mod de a fi al Dasein-ului si ea este cea dintīi care ne da continutul fenomenal a ceea ce este atestat prin chemarea constiintei. Am caracterizat īntelegerea autentica a chemarii ca vointa-de-a-avea-constiinta. Faptul-de-a-lasa-sa-actioneze-īn-sine sinele cel mai propriu pornind de la el īnsusi īn fiinta sa vinovata reprezinta, fenomenal vorbind, putinta autentica de a fi atestata īn Dasein-ul īnsusi. Tocmai structura existentiala a acesteia e cea care trebuie scoasa acum īn evidenta. Numai astfel vom putea ajunge pīna la constitutia fundamentala - deschisa īn Dasein-ul īnsusi - a autenticitatii existentei sale.
Vointa-de-a-avea-constiinta este, ca fapt-de-a-se-īntelege-pe-sine prin putinta-de-a-fi cea mai proprie, un mod al starii de deschidere a Dasein-ului. Pe līnga īntelegere, starea de deschidere se constituie prin situare afectiva si discurs. "A īntelege" din punct de vedere existentiel īnseamna: a se proiecta catre posibilitatea factica - de fiecare data cea mai proprie - a putintei-de-a-fi-īn-lume. Īnsa putinta-de-a-fi nu este īnteleasa decīt prin faptul-de-a-exista īn aceasta posibilitate factica.
Care este dispozitia ce corespunde unei astfel de īntelegeri? Īntelegerea chemarii deschide Dasein-ul propriu īn stranietatea invidualizarii sale. [296] Stranietatea, care este si ea dezvaluita 11111o148l prin īntelegere, este deschisa īn chip genuin prin acea situare afectiva care corespunde īntelegerii, adica prin angoasa. Faptul ca exista o angoasa a constiintei vine sa confirme fenomenal ca Dasein-ul, prin īntelegerea chemarii, este adus īn stranietatea de sine īnsusi. Vointa-de-a-avea-constiinta devine astfel disponibilitate de a īnfrunta angoasa.
Cel de al treilea moment esential al starii de deschidere este discursul. Chemarii, ca discurs originar al Dasein-ului, nu-i corespunde un contra-discurs īn care, ca sa spunem asa, se discuta sub forma unei negocieri cu privire la ce anume a spus constiinta. Ascultarea chemarii la nivelul īntelegerii nu interzice aparitia unui contra-discurs pentru ca ea ar fi asaltata de o "putere obscura" care ar coplesi-o, ci pentru ca aceasta ascultare īsi īnsuseste continutul chemarii fara sa-l acopere disimulīndu-l. Chemarea ne asaza īn fata acelui permanent fapt-de-a-fi-vinovat si recupereaza astfel sinele extragīndu-l din flecareala zgomotoasa īn care l-a instalat simtul comun al impersonalului "se". Astfel, acel mod al discursului care vine sa articuleze īn cazul de fata si care apartine vointei-de-a-avea-constiinta, este discretia. Tacerea a fost caracterizata ca posibilitate esentiala a discursului.9 Cine vrea sa dea de īnteles tacīnd trebuie sa aiba "ceva de spus". Prin interpelare, Dasein-ul īsi da de īnteles putinta sa de a fi cea mai proprie. Iata de ce aceasta chemare este o tacere. Discursul constiintei nu ajunge niciodata la exprimarea prin cuvinte. Constiinta cheama doar tacīnd, ceea ce īnseamna: chemarea vine din silentiozitatea stranietatii si Dasein-ul pe care ea īl convoaca este chemat īnapoi, ca unul ce trebuie sa se reculeaga īn reculegerea de sine īnsusi. Vointa-de-a-avea-constiinta nu īntelege de aceea acest discurs ce se desfasoara tacīnd decīt īn singurul mod care este potrivit pentru el, adica īn modul discretiei. Discretia retrage cuvīntul din spatiul flecarelii si al simtului comun pe care-l pune īn joc impersonalul "se".
Simtul comun expliciteaza constiinta "tinīndu-se riguros de fapte"; facīnd astfel, el ia acest fel al constiintei de a vorbi prin tacere drept prilej pentru a sustine ca īn genere constiinta este ceva care nu poate fi constatat si careia īi lipseste calitatea de simpla-prezenta. Faptul ca, auzindu-se si īntelegīndu-se doar zgomotul flecarelii, nu se poate "constata" nici o chemare este pus īn seama constiintei, argumentīndu-se ca ea este "muta" si īn chip evident non-simplu-prezenta. Prin acest fel de a explicita, impersonalul "se" nu face decīt sa acopere incapacitatea sa de a auzi chemarea si faptul ca "auzul" sau nu bate departe.
Deschiderea Dasein-ului prin vointa-de-a-avea-constiinta este asadar constituita prin situarea afectiva a angoasei, prin īntelegere ca proiectare de sine catre faptul-de-a-fi-vinovat cel mai propriu si prin discursul īnteles ca discretie. Aceasta privilegiata si autentica stare de deschidere atestata īn Dasein-ul īnsusi [297] prin constiinta sa - aceasta proiectare de sine, realizata īn deplina discretie si dispusa sa īnfrunte angoasa, catre faptul-de-a-fi-vinovat cel mai propriu - o numim stare de hotarīre.
Starea de hotarīre este un mod privilegiat al starii de deschidere a Dasein-ului. Īnsa starea de deschidere a fost interpretata mai īnainte10 din punct de vedere existential ca fiind adevarul originar. Īn mod primordial acesta nu este nici o calitate a "judecatii" si nici īn genere a unui comportament anume, ci un element constitutiv esential al faptului-de-a-fi-īn-lume ca atare. Adevarul trebuie conceput ca un existential fundamental. Cīnd am lamurit din punct de vedere ontologic propozitia "Dasein-ul este īn adevar", am indicat starea de deschidere originara a acestei fiintari ca adevar al existentei si am trimis, pentru delimitarea lui mai exacta, la analiza autenticitatii Dasein-ului.
Acum, o data cu starea de hotarīre, am obtinut, īn privinta Dasein-ului, acel adevar care este cel mai originar tocmai pentru ca este cel autentic. Atunci cīnd locul-de-deschidere se deschide, la fel de originar se deschide si faptul-de-a-fi-īn-lume īn īntregul lui, adica lumea, faptul-de-a-salaslui-īn si sinele, care, īnteles ca "eu sīnt", este tocmai aceasta fiintare. Prin starea de deschidere a lumii, fiintarea intramundana este, de fiecare data deja, des-coperita. Starea de des-coperire a fiintarii-la-īndemīna si a fiintarii-simplu-prezente īsi are temeiul īn starea de deschidere a lumii12; caci eliberarea totalitatii de meniri functionale a fiintarii-la-īndemīna cere o īntelegere-prealabila a semnificativitatii. Īntelegīnd-o pe aceasta, Dasein-ul prins īn preocupare se trimite pe sine, pe linia privirii-ambientale, catre ceea ce īntīlneste ca fiintare-la-īndemīna. Īntelegerea semnificativitatii ca stare de deschidere a oricarei lumi se īntemeiaza la rīndul ei īn īntelegerea lui "īn-vederea-a..." la care se raporteaza īn final orice des-coperire a totalitatii de meniri functionale. Cīnd cautam adapost, hrana si mijloace de existenta o facem īn-vederea posibilitatilor permanente si nemijlocite ale Dasein-ului, posibilitati catre care fiintarea aceasta, care are ca miza fiinta sa, s-a proiectat deja. Aruncat īn propriul loc-de-deschidere, Dasein-ul este dependent factic de fiecare data de o anumita "lume", de "lumea" care e a sa. Īn acelasi timp, proiectele sale factice nemijlocite sīnt ghidate de pierderea sa prin preocupare īn impersonalul "se". Aceasta pierdere a sa poate fi interpelata de Dasein-ul de fiecare data al meu, iar interpelarea aceasta poate fi īnteleasa īn modul starii de hotarīre. Īnsa aceasta stare de deschidere autentica modifica atunci deopotriva de originar atīt starea de des-coperire a "lumii" (ca stare de des-coperire fundata īn ea) cīt si starea de deschidere a Dasein-laolalta cu ceilalti. "Lumea" la-īndemīna nu devine alta īn "continutul" ei, [298] cercul celorlalti nu este primenit pentru a deveni unul nou, si totusi atīt faptul-de-a-fi-raportat-la fiintarea-la-īndemīna (cel ce pune īn joc īntelegerea si preocuparea), cīt si faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti (care pune īn joc grija-pentru-celalalt) sīnt acum determinate pornind de la putinta-de-a-fi sine cea mai proprie.
Starea de hotarīre, ca fapt-de-a-fi-sine autentic, nu desprinde Dasein-ul de lumea sa, nu īl izoleaza, transformīndu-l īntr-un eu plutind fara repere. De altminteri, cum ar putea sa o faca de vreme ce, ca stare de deschidere autentica, ea nu e nimic altceva īn chip autentic decīt fapt-de-a-fi-īn-lume. Starea de hotarīre tocmai ca aduce sinele īn faptul-de-a-fi-īn-preajma fiintarii-la-īndemīna, pe care-l presupune preocuparea, si īl īmpinge totodata īn faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti prin grija-pentru-celalalt.
Pornind de la acel "īn-vederea-a-ceva" pe care-l pune īn joc putinta-de-a-fi ce s-a ales pe sine, Dasein-ul aflat īn starea de hotarīre se ofera pe sine liber pentru lumea sa. Faptul ca Dasein-ul se hotaraste catre el īnsusi īl transpune pe acesta, acum pentru prima oara, īn posibilitatea de a-i face pe ceilalti, care sīnt laolalta cu el, "sa fie" īn putinta lor de a fi cea mai proprie, iar pe aceasta o face, īn acelasi timp, sa se deschida prin grija devansatoare si eliberatoare pentru ceilalti. Dasein-ul aflat īn starea de hotarīre poate sa devina "constiinta" celorlalti. Un laolalta autentic ia nastere numai si numai din faptul-de-a-fi-sine autentic pe care īl presupune starea de hotarīre si nicidecum din īnvoielile echivoce si resentimentare si din fraternizarile zgomotoase de la nivelul impersonalului "se" sau din aspiratiile sale de a īntreprinde un lucru sau altul.
Starea de hotarīre, potrivit esentei ei ontologice, este de fiecare data stare de hotarīre a unui Dasein factic īn īmprejurari date. Esenta acestei fiintari este existenta sa. Starea de hotarīre "exista" numai ca hotarīre care īntelege si se proiecteaza. Īnsa catre ce anume se hotaraste Dasein-ul īn starea de hotarīre? La ce anume are el a se hotarī? Raspunsul nu-l poate da decīt hotarīrea īnsasi. Ar īnsemna sa nu īntelegem cītusi de putin fenomenul starii de hotarīre daca ne-am īnchipui ca el este pur si simplu o captare pasiva de posibilitati date de-a gata sau chiar recomandate. Hotarīrea este tocmai proiectarea si determinarea care sīnt apte sa deschida posibilitatea factica dintr-o īmprejurare data. Starii de hotarīre īi apartine īn chip necesar acea indeterminare care caracterizeaza fiecare putinta-de-a-fi factic-aruncata a Dasein-ului. Starea de hotarīre nu este sigura de ea īnsasi decīt ca hotarīre. Īnsa indeterminarea existentiela a starii de hotarīre, indeterminare care se determina mai īntīi īntr-o īmprejurare data printr-o hotarīre anume, īsi are cu toate acestea determinarea sa existentiala.
Lucrul la care ma hotarasc cīnd e vorba de starea de hotarīre este, ontologic vorbind, prefigurat īn existentialitatea Dasein-ului īn genere ca putinta-de-a-fi īn modul grijii-pentru-celalalt de ordinul preocuparii. Īnsa ca grija, Dasein-ul este determinat prin facticitate si cadere. Deschis īn al sau loc-de-deschidere, el se mentine deopotriva de originar īn adevar si neadevar.13 [299] Acest lucru este valabil "la drept vorbind" si īn ce priveste starea de hotarīre īnteleasa ca adevar autentic. Acesta īsi apropriaza neadevarul īn chip autentic. Dasein-ul este de fiecare data deja - si nu īntīrzie sa ajunga din nou - īn starea de nehotarīre. Termenul acesta nu face decīt sa exprime un fenomen pe care l-am interpretat deja si potrivit caruia Dasein-ul este livrat acelei explicitari care īsi exercita dominatia īn spatiul impersonalului "se". Dasein-ul, ca sine-impersonal, este "trait" de catre ambiguitatea simtului comun din spatiul public, īn care nimeni nu se hotaraste si īn care totul s-a decis deja dintotdeauna. Starea de hotarīre īnseamna faptul-de-a-te-lasa-convocat pentru a te desprinde din pierderea īn impersonalul "se". Ce-i drept, starea de nehotarīre proprie impersonalului "se" ramīne dominanta, numai ca ea nu mai poate stīnjeni existenta aflata īn starea de hotarīre. Ca un concept opus starii de hotarīre īntelese existential, starea de nehotarīre nu semnifica o proprietate ontico-psihica, ca atunci, de pilda, cīnd cineva e covīrsit de inhibitii. Chiar si hotarīrea ramīne dependenta de impersonalul "se" si de lumea sa. Īntelegerea acestui lucru tine si ea de ceea ce e deschis prin hotarīre, īn masura īn care starea de hotarīre īi da Dasein-ului, ea mai īntīi, transparenta autentica. Īn starea de hotarīre, Dasein-ul are ca miza putinta sa de a fi cea mai proprie care, ca una aruncata, nu se poate proiecta decīt catre posibilitati factice determinate. Hotarīrea nu se sustrage "realitatii", ci ea este cea dintīi care des-copera posibilul factic, si aceasta se petrece īn asa fel īncīt ea capteaza acest posibil factic asa cum este el posibil, ca putinta-de-a-fi cea mai proprie, īn sfera impersonalului "se". Determinarea existentiala a Dasein-ului aflat īn stare de hotarīre, asa cum este el posibil de fiecare data, cuprinde momentele constitutive ale fenomenului existential trecut pīna acum cu vederea si pe care īl numim situatie.
Īn termenul "situatie" (situare - "a avea o anumita situare") se lasa perceputa o semnificatie spatiala pe care nu ne propunem sa o eliminam din conceptul existential. De altminteri ea rezida si īn acel loc-de-deschidere al Dasein-ului. Faptului-de-a-fi-īn-lume īi apartine o spatialitate proprie care e caracterizata prin fenomenele dez-departarii si orientarii. Dasein-ul "rīnduieste īn spatiu" īn masura īn care el exista factic.14 Īnsa spatialitatea de ordinul Dasein-ului pe baza careia existenta īsi determina de fiecare data "locul" ei, īsi are temeiul īn constitutia faptului-de-a-fi-īn-lume. Elementul constitutiv primordial al acestei constitutii este starea de deschidere. Asa cum spatialitatea locului-de-deschidere īsi are temeiul īn starea de deschidere, tot asa situatia īsi are fundamentele ei īn starea de hotarīre. Situatia este locul-de-deschidere deschis de fiecare data prin starea de hotarīre, locul-de-deschidere sub forma caruia este prezenta fiintarea ce fiinteaza ca existenta. Situatia nu este un cadru spatial simplu-prezent īn care Dasein-ul survine sau pe care s-ar multumi sa-l ocupe. Departe de a fi un amestec indiferent de [300] īmprejurari īn care ajungem sa cadem si de īntīmplari care vin perte noi, situatia este numai prin si īn starea de hotarīre. Numai atunci cīnd ne-am hotarīt pentru locul-de-deschidere īn ipostaza caruia, existīnd, sinele are de a fi, numai atunci caracterul factic de menire functionala pe care īl au de fiecare data īmprejurarile se deschide sinelui. Numai starii de hotarīre pot sa i se īntīmple, pornind de la lumea īmpartasita cu altii si de la lumea ambianta, ceea ce numim īndeobste "īntīmplari".
Dimpotriva, impersonalului "se" situatia īi ramīne īn chip esential īnchisa. El stie numai "cum stau lucrurile īn general", se pierde īn "ocaziile" care se ivesc nemijlocit si tagaduieste Dasein-ul facīnd inventarul "īntīmplarilor" pe care el, impersonalul "se" - de altminteri īntelegīndu-le gresit - le ia drept isprava proprie si le face sa treaca ca atare.
Starea de hotarīre aduce fiinta locului-de-deschidere īn existenta situatiei sale. Īnsa starea de hotarīre delimiteaza structura existentiala a autenticei putinte-de-a-fi atestate īn constiinta, structura existentiala a vointei-de-a-avea- constiinta. Tocmai īn aceasta vointa noi am recunoscut modul adecvat de a īntelege interpelarea. Pornind de aici devine cīt se poate de clar ca amintita chemare a constiintei, atunci cīnd ea convoaca īnspre putinta-de-a-fi, nu ne propune un ideal existential vid, ci ea ne cheama-īnainte īn situatie. Aceasta pozitivitate existentiala a chemarii corect īntelese a constiintei ne face īn acelasi timp sa vedem īn ce masura limitarea chemarii si a tendintei ei catre vinovatiile deja acumulate sau catre cele care stau sa vina ne face sa nu recunoastem caracterul de deschidere al constiintei si nu ne procura decīt īn mod aparent o īntelegere concreta a vocii sale. Cīnd īntelegerea interpelarii este interpretata existential ca stare de hotarīre, constiinta este dezvaluita 11111o148l ca acel fel de a fi care se afla īn strafundul Dasein-ului, un fel de a fi prin care Dasein-ul - atestīnd putinta sa de a fi cea mai proprie - face posibila pentru el īnsusi propria-i existenta factica.
Acest fenomen pe care l-am pus īn lumina prin termenul "stare de hotarīre" ar putea fi cu greu confundat cu un "habitus" vid sau cu o "veleitate" nedeterminata. Starea de hotarīre nu īncepe prin a-si reprezenta o situatie si a lua cunostinta de ea, ci ea s-a pus din capul locului pe sine īn situatie. Aflīndu-se īn starea de hotarīre, Dasein-ul actioneaza deja. Evitam īnsa cu buna stiinta termenul "actiune". Caci pe de o parte el ar trebui sa fie conceput īntr-un sens atīt de larg īncīt "activitatea" ar cuprinde deopotriva pasivitatea rezistentei. Pe de alta parte, el da curs unei neīntelegeri īn ontologia Dasein-ului, lasīnd impresia ca starea de hotarīre ar fi un comportament deosebit al facultatii practice, aceasta fiind opusa celei teoretice. Īnsa grija ca grija-pentru-celalalt de ordinul preocuparii cuprinde atīt de originar si total fiinta Dasein-ului, īncīt aceasta grija trebuie sa fie deja presupusa ca un īntreg atunci cīnd procedam la separarea comportamentului teoretic de cel practic; noi nu o putem construi īnsumīnd pur si simplu aceste facultati si apelīnd la o dialectica lipsita īn chip necesar de temei, tocmai pentru ca ea nu este īntemeiata din punct de vedere existential. [301] Īnsa starea de hotarīre nu este decīt autenticitatea grijii īnsasi, autenticitatea care este obiect al grijii si care este posibila ca grija.
Prezentarea posibilitatilor factice existentiele īn trasaturile lor principale si īn conexiunile lor, precum si interpretarea lor potrivit structurii lor existentiale se īnscriu īn domeniul de sarcini al antropologiei tematice existentiale.15 Data fiind intentia fundamental-ontologica a cercetarii de fata, este suficient sa definim existential acea putinta-de-a-fi autentica pe care constiinta o atesta pentru Dasein-ul īnsusi pornind de la Dasein-ul īnsusi.
O data cu evidentierea si elaborarea starii de hotarīre ca proiectare de sine - realizata īn deplina discretie si dispusa sa īnfrunte angoasa - catre faptul-de-a-fi-vinovat cel mai propriu, cercetarea noastra a devenit capabila sa defineasca sensul ontologic al putintei pe care ea o cauta, īn speta putinta autentica de a fi īntreg a Dasein-ului. Autenticitatea Dasein-ului nu mai este acum un termen vid si nici o simpla idee scornita. Dar chiar si asa, ca putinta autentica de a fi īntreg, fiinta īntru moarte autentica pe care am dedus-o existential continua sa ramīna un pur proiect existential caruia īi lipseste atestarea la nivelul Dasein-ului. Abia cīnd aceasta atestare va fi gasita, cercetarea noastra va reusi sa puna īn lumina (dupa cum o cere problematica sa) o putinta autentica de a fi īntreg a Dasein-ului, una confirmata si lamurita existential. Caci numai cīnd aceasta fiintare devine fenomenal accesibila īn autenticitatea si īn totalitatea ei, numai atunci īntrebarea privitoare la sensul fiintei acestei fiintari (de a carei existenta tine īntelegerea fiintei īn genere) va ajunge sa dobīndeasca un teren ferm.
Cf. § 34, p. [164].
Cf. § 44, p. [ 212] si urm.
Cf. ibid., p. [221].
Cf. § 18, p. [ 83] si urm.
Cf. § 44 b, p. [222].
Cf. § 23 si 24, p. [104] si urm.
Īn directia acestei problematici, Karl Jaspers este cel care, pentru prima oara, a sesizat si a dus la bun sfīrsit īn chip expres sarcina unei teorii a conceptiilor despre lume. Cf. a sa Psychologie der Weltanschauungen / Psihologia conceptiilor despre lume, editia a III-a, 1925. "Ce anume este omul" este aici investigat si determinat pornind de la ceea ce el poate fi īn chip esential (cf. Cuvīntul introductiv la editia I). Pornind de aici se lamureste semnificatia fundamentala existential-ontologica a "situatiilor limita". Tendinta filozofica a "psihologiei conceptiilor despre lume" este īnteleasa pe de-a-ntregul gresit atunci cīnd nu se urmareste altceva decīt sa fie "folosita" ca simplu compendiu al "tipurilor de conceptii despre lume".
|
