Tema analiticii Dasein-ului

Tema analiticii Dasein-ului

Fiintarea a carei analiza ne revine ca sarcina sîntem de fiecare data noi însine. Fiinta acestei fiintari este de fiecare data a mea. Aceasta fiintare, în fiinta sa, se raporteaza ea însasi la fiinta sa. Ca fiintare cu o astfel de fiinta, ea este [42] remisa propriei sale fiinte. Fiinta este cea pe care aceasta fiintare însasi o are de fiecare data ca miza a sa. Din aceasta caracterizare a Dasein-ului rezulta doua lucruri:

1. "Esenta" acestei fiintari rezida în faptul ca ea are-de-a-fi (das Zu-sein). Cviditatea (essentia) acestei fiintari, în masura în care se poate în general vorbi despre asa ceva în cazul ei, trebuie sa fie conceputa pornind de la fiinta ei (existentia). Însa aici este tocmai sarcina ontologiei de a arata ca, daca desemnam fiinta acestei fiintari ca existenta, acest termen nu are si nu poate avea semnificatia ontologica a termenului existentia, asa cum ne-a fost el transmis; potrivit felului în care ne-a fost transmis, termenul existentia înseamna ontologic fapt-de-a-fi-simpla-prezenta (Vorhandensein), un fel de a fi care îi este total strain fiintarii ce are caracterul Dasein-ului. Cu gîndul de a evita orice confuzie, vom folosi pentru termenul existentia întotdeauna expresia interpretativa simpla-prezenta (Vorhandenheit), pastrînd "existenta" numai pentru Dasein, ca determinare a fiintei lui.

"Esenta" Dasein-ului rezida în existenta lui. Caracterele ce pot fi puse în lumina în cazul acestei fiintari nu sînt de aceea "proprietati" de ordinul simplei-prezente ale unei fiintari-simplu-prezente "aratînd" în cutare sau cutare fel, ci, de fiecare data, moduri posibile ale ei de a fi si nimic altceva. Orice fapt-de-a-fi-în-cutare-fel al acestei fiintari este primordial fiinta. Iata de ce termenul "Dasein", prin care desemnam aceasta fiintare, nu exprima quid-ul sau, precum în cazul unei mese, al unei case, al unui pom -, ci fiinta.

2. Fiinta de care e preocupata aceasta fiintare în fiinta sa este de fiecare data a mea. De aceea Dasein-ul nu poate fi niciodata conceput ontologic ca un caz sau ca un exemplar al unei specii de fiintare ca fiintare-simplu-prezenta. Acestei fiintari-simplu-prezente fiinta proprie îi este "indiferenta" sau, mai precis, ea "este" în asa fel încît fiinta ei nu-i poate fi nici indiferenta nici neindiferenta. Desemnarea Dasein-ul, potrivit caracterului de de-fiecare-data-al-meu ce apartine acestei fiintari, trebuie sa fie însotita întotdeauna de pronumele personal: "eu sînt", "tu esti".

si, iarasi, Dasein-ul este "al meu" de fiecare data în cutare sau cutare mod de a fi. Cumva Dasein-ul s-a decis dintotdeauna în privinta felului în care el este "de fiecare data al meu". Fiintarea care, în fiinta sa, are ca miza însasi aceasta fiinta, se raporteaza la fiinta sa ca la posibilitatea ei cea mai proprie. Dasein-ul este de fiecare data posibilitatea sa si el nu o "are" doar ca pe o proprietate, ca pe ceva simplu-prezent. si tocmai pentru ca Dasein-ul este de fiecare data în chip esential posibilitatea sa, tocmai de aceea poate aceasta fiintare în fiinta sa sa se "aleaga" pe sine, poate sa se cîstige sau sa se piarda pe sine, în speta sa nu se cîstige niciodata sau sa se cîstige doar "aparent". Sa se fi pierdut sau sa nu se fi cîstigat înca, el nu poate decît în masura în care, potrivit esentei sale, el este un Dasein care poate fi autentic, adica ceva care îsi poate apartine în chip propriu. Ambele moduri de a fi, [43] autenticitatea si neautenticitatea - aceste cuvinte sînt alese terminologic în sensul cel mai riguros al cuvîntului - se întemeiaza în faptul ca Dasein-ul este determinat în general prin acel "de-fiecare-data-al-meu". Însa neautenticitatea Dasein-ului nu înseamna defel o fiinta "împutinata" sau un grad "mai scazut" de fiinta. Dimpotriva, neautenticitatea poate sa determine Dasein-ul în ipostazele sale cele mai concrete, ca atunci cînd sîntem prinsi cu ceva, stimulati sau interesati de ceva sau pur si simplu cînd ne bucuram.

Cele doua caractere schitate ale Dasein-ului, pe de o parte preeminenta lui "existentia" asupra lui essentia si pe de alta parte acel "de-fiecare-data-al-meu", indica deja ca o analitica a acestei fiintari urmeaza sa se confrunte cu o regiune fenomenala cu totul aparte. Aceasta fiintare nu are niciodata felul de a fi a ceea ce este doar simpla-prezenta în interiorul lumii. De aceea ea nici nu poate fi data tematic din capul locului în modul în care des-coperim o fiintare-simplu-prezenta. Prezentarea ei corecta nu este cîtusi de putin de la sine înteleasa, drept care determinarea ei constituie ea însasi o parte esentiala din analitica ontologica a acestei fiintari. De îndata ce ne-am asigurat ca prezentarea acestei fiintari a fost realizata corect, devine totodata posibil ca aceasta fiintare sa ajunga în genere sa fie înteleasa în fiinta sa. Oricît de provizorie ar fi însa analiza, ea cere întotdeauna sa-i fie asigurat un punct de plecare corect.

Dasein-ul se determina ca fiintare pornind de fiecare data de la o posibilitate care el este si pe care, în fiinta sa, într-un fel sau altul el o întelege. Acesta este sensul formal al constitutiei existentiale a Dasein-ului. Însa un asemenea lucru ne spune ca daca vrem sa interpretam ontologic aceasta fiintare, atunci problematica fiintei sale trebuie dezvoltata pornind de la existentialitatea existentei sale. Ceea ce totusi nu înseamna ca Dasein-ul trebuie construit pornind de la o posibila idee concreta de existenta. În momentul de debut al analizei trebuie îndeosebi sa ne ferim sa interpretam Dasein-ul avînd în vedere un anumit moment al existentei sale, bine diferentiat, ci Dasein-ul trebuie des-coperit în nediferentierea acelui "în prima instanta si cel mai adesea". Aceasta nediferentiere a cotidianitatii Dasein-ului nu este defel nimic, ci este o caracteristica fenomenala pozitiva a acestei fiintari. Pornind de la acest fel de a fi si reîntorcîndu-se în el este orice mod-de-a-exista asa cum este el. Aceasta nediferentiere cotidiana a Dasein-ului o numim caracter mediu.

si deoarece cotidianitatea medie constituie în-prima-instanta ontica (das ontische Zunächst) a fiintarii acesteia, tocmai din aceasta pricina ea a fost si este mereu trecuta cu vederea atunci cînd se pune problema sa explicam Dasein-ul. Ceea ce ontic ne este cel mai aproape si bine cunoscut reprezinta, ontologic vorbind, departele maxim, necunoscutul, cel care, în semnificatia sa ontologica, este permanent scapat din vedere. Cînd Augustin întreaba: Quid autem propinquius meipso mihi? si trebuie sa raspunda: ego certe [44] laboro hic et laboro in meipso: factus sum mihi terra difficultatis et sudoris nimii1, atunci acest lucru nu e valabil doar pentru opacitatea ontica si preontologica a Dasein-ului, ci, într-un grad si mai înalt înca, pentru sarcina ontologica nu numai de a nu rata, ci de a face accesibila, printr-o caracterizare pozitiva, aceasta fiintare.

Însa cotidianitatea medie a Dasein-ului nu trebuie privita ca un simplu "aspect". Deopotriva în ea, si chiar în modul neautenticitatii, rezida a priori structura existentialitatii. si deopotriva în ea Dasein-ul este preocupat, într-un fel determinat, de fiinta sa, la care el se raporteaza în modul cotidianitatii medii, fie si doar în modul fugii din fata acestei fiinte si al uitarii de ea.

Însa prin explicarea Dasein-ului în cotidianitatea sa medie nu obtinem doar niste structuri medii în sensul unei nedeterminari care sterge contururile. Ceea ce ontic este în modul caracterului mediu, poate foarte bine sa fie conceput ontologic în structuri pregnante, care structural nu se deosebesc defel de determinarile ontologice ale unei fiinte autentice a Dasein-ului.

Toate cele explicate cu ajutorul analiticii Dasein-ului sînt obtinute prin considerarea structurii existentei sale. Deoarece se determina pornind de la existentialitate, caracterele fiintei Dasein-ului le numim existentiali. Acestia trebuie clar deosebiti de determinarile de fiinta ale fiintarii care nu e de ordinul Dasein-ului si pe care le numim categorii. Aici acest cuvînt - "categorie" - este preluat si pastrat în semnificatia sa primordial ontologica. În ontologia antica fiintarea întîlnita înauntrul lumii este luata drept teren exemplar pentru explicitarea pe care ea o da fiintei. Modul de acces la aceasta fiintare este noe, respectiv lÒgoj. Prin acestea este întîlnita fiintarea. Fiinta acestei fiintari trebuie însa sa fie sesizata (facuta vizibila) printr-un lsgein privilegiat, astfel încît aceasta fiinta sa devina din capul locului inteligibila ca ceea ce ea este si este deja în fiecare fiintare. În orice discutare (lÒgoj) a fiintarii este implicata deja desemnarea fiintei. Aceasta desemnare prealabila a fiintei este kathgore. În prima instanta, acest cuvînt înseamna: a acuza în mod public, a-i pune cuiva ceva în seama în prezenta tuturor. Utilizat ontologic, termenul înseamna: a pune, asa zicînd, în seama fiintarii ceea ce ea este de fiecare data deja ca fiintare, adica a o face tuturor, în fiinta ei, vizibila. [45] Ceea ce a fost vizat si a devenit vizibil prin aceasta vedere sînt tocmai kathgorlÒgoj. Existentialii si categoriile sînt cele doua posibilitati fundamentale pentru caracterele fiintei. Fiintarea care le corespunde cere sa fie interogata primordial de fiecare data într-un mod diferit: fiintarea este un cine (existenta) sau un ce (simpla-prezenta în sensul cel mai larg). Despre legatura dintre cele doua moduri ale caracterelor fiintei nu se poate trata decît dupa ce orizontul întrebarii privitoare la fiinta a fost limpezit.

În Introducere s-a sugerat deja ca analiticii existentiale a Dasein-ului îi incumba deopotriva o sarcina a carei urgenta nu este aproape cu nimic mai mica decît aceea a întrebarii însesi privitoare la fiinta: scoaterea în evidenta a acelui apriori care trebuie sa fie vizibil, pentru ca întrebarea "ce este omul?" sa poata fi discutata filozofic. Analitica existentiala a Dasein-ului se situeaza înaintea oricarei psihologii, antropologii sau chiar biologii. Prin delimitarea de aceste cercetari posibile ale Dasein-ului, tema analiticii poate dobîndi un contur si mai clar înca. În acelasi timp, necesitatea ei va fi astfel si mai convingator demonstrata.