Temporalitatea ca sens ontologic al grijii
Caracterizarea "legaturii" dintre grija si sineitate n-a urmarit numai sa clarifice problema speciala a egoitatii, ci ea era menita sa serveasca ca ultima pregatire pentru surprinderea fenomenala a integralitatii īntregului structural al Dasein-ului. Este nevoie de o rigoare perfecta a problematizarii existentiale, daca nu vrem ca īn cele din urma, pentru privirea ontologica, felul de a fi al Dasein-ului sa se perverteasca īntr-un mod al simplei-prezente, chiar daca acesta e total neutru. Dasein-ul īsi atinge "esenta" īn existenta autentica, cea care se constituie ca stare de hotarīre anticipatoare. Acest mod al autenticitatii grijii contine integralitatea originara a Dasein-ului si persistenta originara a sinelui sau. Daca privirea noastra nu se disperseaza, ci īntelege existential aceasta integralitate si persistenta, atunci ea trebuie sa reuseasca sa scoata la iveala sensul ontologic al fi 333o1421d intei Dasein-ului.
Ce anume cautam, ontologic vorbind, atunci cīnd cautam sensul grijii? Ce īnseamna sens? Fenomenul ne-a iesit īn cale īn cercetarea noastra atunci [324] cīnd am analizat īntelegerea si explicitarea22. Potrivit acestei analize, sensul este acel ceva īn care se mentine inteligibilitatea a ceva, fara ca acest ceva sa intre el īnsusi īn cīmpul privirii īn chip explicit si tematic. Sens īnseamna acel ceva "catre-care" se īndreapta proiectul primordial, proiect de la care pornind ceva poate fi conceput īn posibilitatea sa drept ceea ce el este. Proiectarea deschide posibilitati, adica deschide ceva care, prin natura lui, face posibil.
A scoate la iveala acel ceva "catre-care" se īndreapta un proiect īnseamna a deschide acel ceva care face posibil ceea ce este proiectat. Aceasta scoatere la iveala cere sa urmam īn chip metodic un proiect care sta la baza unei explicitari, dar care cel mai adesea este neexplicit, si sa facem acest lucru īn asa fel īncīt ceea ce este proiectat īn proiect sa fie deschis cu privire la acel ceva "catre-care" el este proiectat si sa devina sesizabil cu privire la el. A evidentia sensul grijii īnseamna atunci: a urmari proiectul care sta la baza interpretarii existentiale originare a Dasein-ului si care calauzeste aceasta interpretare, īn asa fel īncīt īn acel ceva care este proiectat sa devina vizibil acel ceva "catre-care" el a fost proiectat. Ceea ce este proiectat este fiinta Dasein-ului si anume o fiinta care a fost deschisa īn ceea ce o constituie pe ea ca putinta autentica de a fi īntreg. Elementul "catre-care" este proiectat acest ceva si catre care este proiectata fiinta care a fost deschisa si astfel constituita este tocmai ceea ce face posibila aceasta constituire a fiintei ca grija. Īntrebīndu-ne cu privire la sensul grijii, ne punem de fapt urmatoarea īntrebare: ce anume face posibila integralitatea īntregului structural articulat al grijii īn unitatea articularii sale, asa cum a fost ea desfasurata?
Īnteles riguros, sensul īnseamna acel ceva "catre-care" se īndreapta proiectul primordial al īntelegerii fiintei. Faptul-de-a-fi-īn-lume care s-a deschis lui īnsusi īntelege la fel de originar, o data cu fiinta fiintarii care este el īnsusi, si fiinta fiintarii des-coperite intramundan, īn speta o īntelege īn modurile ei primordiale care sīnt existenta si realitatea, chiar daca aceasta īntelegere nu este una tematica si, mai mult decīt atīt, este una nediferentiata. Orice experienta ontica a fiintarii - de la calcularea fiintarii-la-īndemīna prin privirea-ambientala si pīna la cunoasterea pozitiv stiintifica a fiintarii-simplu-prezente - are de fiecare data ca temei proiecte ale fiintei fiintarii corespunzatoare, fie ele mai mult sau mai putin transparente. Īnsa aceste proiecte adapostesc īn ele un element "catre-care" ele se proiecteaza si din care, ca sa spunem asa, se hraneste īntelegerea fiintei.
Cīnd spunem ca fiintarea "are sens", aceasta īnseamna ca ea a devenit accesibila īn fiinta sa si ca aceasta fiinta, asa cum e proiectata ea catre acel ceva care īi este specific, este cea dintīi care "are" propriu-zis "sens". Fiintarea "are" sens numai pentru ca, deschisa dinainte ca fiinta, ea devine inteligibila prin proiectul fiintei, adica pornind de la acel ceva "catre-care" fiinta sa este proiectata. Proiectul primordial [325] al īntelegerii fiintei este cel care "da" sensul. Īntrebarea privitoare la sensul fiintei unei fiintari tematizeaza acel ceva "catre-care" este proiectata īntelegerea fiintei, ca īntelegere care sta la baza oricarei fiinte a fiintarii.
Dasein-ul īsi este siesi deschis, autentic sau neautentic, īn ce priveste existenta sa. Existīnd, el se īntelege pe sine īn asa fel īncīt aceasta īntelegere nu reprezinta o pura sesizare, ci ea constituie fiinta existentiela a putintei factice de a fi. Fiinta deschisa este cea a unei fiintari a carei miza este chiar aceasta fiinta. Sensul acestei fiinte, asadar sensul grijii, cel care o face posibila pe aceasta īn constituirea ei, este cel care constituie originar fiinta putintei-de-a-fi. Sensul fiintei Dasein-ului nu este un altceva decīt aceasta fiinta, care pluteste nu se stie unde, nu este un "īn afara" īn raport cu ea, ci este īnsusi Dasein-ul ce se īntelege pe sine. Ce anume face posibila fiinta Dasein-ului si, astfel, existenta factica a acestuia?
Ceea ce este proiectat īn proiectul existential originar al existentei ni s-a dezvaluit ca stare de hotarīre anticipatoare. Ce anume face posibil acest autentic fapt-de-a-fi-īntreg al Dasein-ului īn ce priveste unitatea īntregului sau structural articulat? Īnteleasa formal-existential, adica fara a trebui sa invocam īn permanenta tot continut structural, starea de hotarīre anticipatoare este fiinta īntru putinta-de-a-fi cea mai proprie, ca o putinta-de-a-fi privilegiata. Or, o asemenea īntelegere formal-existentiala nu este posibila decīt īn masura īn care Dasein-ul īn genere, īn posibilitatea sa cea mai proprie, poate veni catre sine si, īn acest fapt-de-a-se-face-pe-sine-sa-vina-catre-sine, poate suporta aceasta posibilitate ca posibilitate, ceea ce īnseamna sa existe. Faptul-de-a-face-sa-vina catre sine prin aceasta posibilitate privilegiata si de a o suporta ca o atare posibilitate este fenomenul originar pe care īl numim viitor*. Daca fiintei Dasein-ului īi apartine fiinta īntru moarte autentica sau neautentica, aceasta fiinta īntru moarte este posibila doar ca una viitoare, īn sensul pe care tocmai l-am indicat si care va trebui determinat si mai precis. Aici "viitor" (Zukunft) nu īnseamna un "acum" care īnca nu a devenit "real" si care va fi abia cīndva, ci īnseamna venirea (Kunft) prin care Dasein-ul vine catre sine īn putinta sa cea mai proprie de a fi. Pre-mergerea face ca Dasein-ul sa fie orientat īn chip autentic catre viitor, īn asa fel īncīt pre-mergerea īnsasi este posibila doar īn masura īn care Dasein-ul, ca unul ce fiinteaza, vine mereu si dintotdeauna catre sine, adica īn masura īn care el este īn genere, īn fiinta sa, orientat catre viitor.
Starea de hotarīre anticipatoare īntelege Dasein-ul īn al sau esential fapt-de-a-fi-vinovat. A īntelege īn acest fel īnseamna a asuma, existīnd, faptul-de-a-fi-vinovat si a fi temei aruncat al unei nimicnicitati. Īnsa a asuma starea de aruncare īnseamna a fi īn chip autentic Dasein asa cum el a fost de fiecare data deja. asumarea starii de aruncare este īnsa posibila doar īn masura īn care Dasein-ul orientat catre viitor poate fi acel al sau cel mai propriu "asa cum el a fost de fiecare data deja", adica "ceea ce el a fost īn chip esential"*. Numai īn masura īn care Dasein-ul īn genere este un "eu-sīnt-ceea-ce-am-fost" el poate veni din viitor catre sine īnsusi īn asa fel īncīt sa revina īn urma. Orientat īn chip autentic catre viitor, Dasein-ul este īn chip autentic ceea ce el a fost īn chip esential. Pre-mergerea catre posibilitatea extrema si cea mai proprie este revenirea-īn-urma, prin īntelegere, la ceea ce am fost īn chip esential si care ne este cel mai propriu. Dasein-ul nu poate sa fi fost īn chip esential decīt īn masura īn care el este orientat catre viitor. Trecutul esential provine, asa zicīnd, din viitor.
Starea de hotarīre anticipatoare deschide situatia de fiecare data a locului-de-deschidere īn asa fel īncīt existenta, actionīnd, se preocupa prin privirea-ambientala de fiintarea-la-īndemīna aflata factic īn lumea ambianta. Faptul-de-a-fi-īn-preajma fiintarii-la-īndemīna dintr-o anumita situatie, ca urmare a unei hotarīri - adica faptul-de-a-face-sa-fie-īntīlnit prin actiune ceea ce este prezent īn cuprinsul lumii ambiante - este posibil doar printr-o prezentizare* a acestei fiintari. Numai ca prezent īn sensul de prezentizare poate fi starea de hotarīre ceea ce ea este: prilejul īntīlnirii nedisimulate cu ceea ce ea surprinde prin actiunea ei.
Orientata catre viitor si revenind totodata īn urma sa, starea de hotarīre se aduce pe sine, prezentizīnd, īn situatie. Trecutul esential ia nastere din viitor īn asa fel īncīt viitorul care a fost īn chip esential (sau, mai bine zis, care face ca ceva sa fi fost īn chip esential) elibereaza din sine prezentul. Acest fenomen unitar - viitorul care face sa fi fost īn chip esential si care prezentizeaza - īl numim temporalitate. Numai īn masura īn care Dasein-ul este determinat ca temporalitate el īsi face siesi posibila putinta autentica de a fi īntreg (caracterizata mai sus) a starii de hotarīre anticipatoare. Temporalitatea se dezvaluie ca fiind sensul grijii autentice.
Continutul fenomenal al acestui sens, extras din constitutia de fiinta a starii de hotarīre anticipatoare, da termenului de "temporalitate" deplina lui semnificatie. Cīnd folosim acest cuvīnt īn terminologia noastra, cel dintīi lucru pe care trebuie sa-l facem este sa lasam la o parte toate semnificatiile de "viitor ", "trecut" si "prezent" care ne asalteaza venind dinspre conceptul obisnuit de timp. Acest lucru este valabil si pentru conceptele de "timp" "subiectiv" si "obiectiv", respectiv "imanent" sau "transcendent". Īn masura īn care Dasein-ul, īn prima instanta si cel mai adesea, se īntelege pe sine īn chip neautentic, putem presupune ca "timpul" īnteles īn mod obisnuit reprezinta, ce-i drept, un fenomen īn adevaratul īnteles al cuvīntului, dar cu toate acestea doar unul derivat. El ia nastere din temporalitatea neautentica, care, la rīndul ei, īsi are propria-i origine. Conceptele de "viitor", "trecut" si "prezent" au aparut īn prima instanta din īntelegerea neautentica a timpului. Delimitarea terminologica a fenomenelor originare si autentice corespunzatoare acestor concepte [327] se vede pusa īn fata aceleiasi dificultati pe care trebuie sa o īnfrunte crearea oricarei terminologii ontologice. Īn acest domeniu al cercetarii, violentele terminologice nu sīnt expresia bunului plac, ci necesitatea lor īsi are temeiul īn lucrurile īnsele. Totusi, pentru a putea evidentia pe de-a-ntregul faptul ca temporalitatea neautentica īsi are originea īn cea originara si autentica este nevoie mai īntīi sa elaboram īn chip concret acel fenomen originar pe care pīna acum nu l-am caracterizat decīt īn linii mari.
Daca starea de hotarīre constituie modul grijii autentice - ea īnsasi nefiind posibila decīt prin temporalitate - trebuie atunci ca īnsusi fenomenul obtinut prin considerarea starii de hotarīre sa reprezinte doar o modalitate a temporalitatii, cea care face īn genere posibila grija ca atare. Integralitatea fiintei Dasein-ului ca grija īnseamna: faptul-de-a-fi-īnaintea-lui-īnsusi-fiind-deja-īn(tr-o lume) ca fapt-de-a-fi-īn-preajma (fiintarii īntīlnite intramundan). Cīnd am fixat pentru īntīia oara aceasta structura articulata, am atras atentia asupra faptului ca, tocmai tinīndu-se cont de aceasta articulare, īntrebarea ontologica ar trebui dusa mai departe, pīna cīnd ea va ajunge sa scoata la iveala unitatea pe care o presupune integralitatea acestei diversitati structurale23. Unitatea originara a structurii grijii rezida īn temporalitate.
Faptul-de-a-fi-īnaintea-lui-īnsusi se īntemeiaza īn viitor. Faptul-de-a-fi-deja-īn... face cunoscut prin sine trecutul esential. Faptul-de-a-fi-īn-preajma... devine posibil prin prezentizare. Dupa cele spuse aici, este de la sine īnteles ca "īnaintea" din "īnaintea-lui-īnsusi" si acel "deja" nu pot fi concepute pornind de la īntelegerea obisnuita a timpului. "Īnaintea" nu īnseamna "mai īnainte de" īn sensul īn care spunem "acum-īnca-nu-este - īnsa mai tīrziu va fi"; tot asa, sensul lui "deja" nu este cītusi de putin acela de "acum-nu-mai-este - īnsa mai devreme a fost". Daca cuvintele "īnaintea" si "deja" ar avea aceasta semnificatie temporala - pe care de altfel o si pot avea - atunci ar trebui sa spunem, cīnd e vorba de temporalitatea grijii, ca grija este ceva care este īn acelasi timp "mai devreme" si "mai tīrziu", care "īnca nu" este si "nu mai" este. Iar īn acest caz grija ar fi conceputa ca fiintare care pur si simplu survine si decurge "īn timp". si atunci fiinta unei fiintari avīnd caracterul Dasein-ului ar deveni o simpla-prezenta. Cum īnsa asa ceva nu este posibil, īnseamna ca semnificatia temporala a cuvintelor amintite trebuie sa fie alta. "Īnaintea" si "īnaintea-lui-īnsusi" indica viitorul, cel care, el mai īntīi, face īn genere posibil ca Dasein-ul sa fie īn asa fel īncīt sa aiba ca miza propria lui putinta-de-a-fi. Proiectarea de sine care īsi are temeiul īn viitor este una catre "a-fi-īn-vederea-lui-īnsusi" si ea reprezinta un caracter esential al existentialitatii. Sensul primordial al acesteia este viitorul.
Tot astfel, "deja" are īn vedere sensul existential temporal al fiintarii care, īn masura īn care ea este, este de fiecare data una deja aruncata. Numai deoarece grija se īntemeiaza īn trecutul esential, numai de aceea Dasein-ul poate exista ca fiintarea aruncata care el este. "Atīta timp" cīt Dasein-ul exista factic, el nu este nicicīnd ceva care a trecut, ci, din capul locului, el este ceea ce a fost īn chip esential, īn sensul īn care spunem "sīnt ceea ce am fost" (ich bin-gewesen). Iar el nu poate sa fie ceea ce a fost decīt atīta vreme cīt este. Dimpotriva, spunem ca "a trecut" despre fiintarea care nu mai este, īn sensul ca nu mai este simplu-prezenta. De aceea, existīnd, Dasein-ul nu poate niciodata lua act de sine ca de un fapt simplu-prezent care ia nastere si care trece "o data cu trecerea timpului", pentru ca, putin cīte putin, sa se stinga si sa dispara īn trecut. El "se afla" īntotdeauna doar ca fapt aruncat. Prin situarea afectiva Dasein-ul este cotropit de el īnsusi, de fiintarea care el, fiind īnca, a fost deja, ceea ce īnseamna de fiintarea care este īn mod constant ceea ce el a fost īn chip esential. Sensul existential primordial al facticitatii rezida īn trecutul esential. Formularea structurii grijii cu ajutorul cuvintelor "īnaintea" si "deja" indica sensul temporal al existentialitatii si facticitatii.
O asemenea indicatie lipseste īnsa īn cazul celui de al treilea moment constitutiv al grijii: faptul-de-a-fi-īn-preajma..., care e īnsotit de cadere. Aceasta nu īnseamna ca, la rīndul ei, caderea nu si-ar avea temeiul īn temporalitate, ci īnseamna ca prezentizarea - cea īn care se īntemeiaza primordial caderea sub dominatia fiintarii-la-īndemīna si a celei simplu-prezente (acestea facīnd obiectul preocuparii noastre) - ramīne, īn masura īn care ea este gīndita īn modul temporalitatii originare, īnglobata īn viitor si īn trecutul esential. Aflat īn starea de hotarīre, Dasein-ul s-a recuperat pe sine din cadere tocmai pentru a fi cu atīt mai autentic "aici si acum", īn "clipa" īn care privirea surprinde oportunitatea situatiei deschise*.
Temporalitatea face posibila unitatea dintre existenta, facticitate si cadere si constituie astfel īn chip originar integralitatea structurii grijii. Momentele grijii nu sīnt pur si simplu adunate laolalta unul cīte unul, tot asa cum nici temporalitatea īnsasi nu se compune, "pe masura ce timpul trece", din viitor, trecut esential si prezent. Temporalitatea nu "este" defel o fiintare. Ea nu este, ci se temporalizeaza. Motivul pentru care sīntem totusi nevoiti sa spunem ca "temporalitatea «este» - sensul grijii" sau ca "temporalitatea «este» -determinata īn cutare sau cutare fel" īl vom putea īntelege abia atunci cīnd ne vom clarifica ideea de fiinta si de "este" īn genere. Temporalitatea temporalizeaza, si anume ea temporalizeaza moduri posibile ale ei īnsesi. Acestea fac posibila varietatea modurilor de a fi ale Dasein-ului si mai cu seama posibilitatea fundamentala a existentei autentice si neautentice.
Viitorul, trecutul esential si prezentul ne arata caracterele fenomenale de: "catre-sine", "īn-urma-la" si "faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-fie-īntīlnit".[329] Aceste fenomene: "catre..." (pe care-l pune īn joc viitorul), "la..." (ca fenomen al trecutului esential) si "īn-preajma" (ca marca fenomenala a prezentului) fac menifesta temporalitatea ca TkstatikŅn pur si simplu. Temporalitatea este "«afara»-ul-din-sine" originar, īn sine si pentru sine īnsusi. Numim de aceea fenomenele caracterizate - viitorul, trecutul esential si prezentul - ecstazele temporalitatii. Temporalitatea nu este mai īntīi o fiintare care la un moment dat se decide sa iasa īn afara sa, ci esenta ei este temporalizarea īn unitatea ecstazelor. Caracteristic pentru "timpul" care e accesibil īntelegerii obisnuite este, printre altele, tocmai faptul ca, īn cuprinsul lui, ca pura succesiune a "acum"-urilor, fara īnceput si fara sfīrsit, caracterul ecstatic al temporalitatii originare este nivelat. Īnsa aceasta nivelare se īntemeiaza ea īnsasi, potrivit sensului sau existential, īntr-o temporalizare posibila determinata, conform careia temporalitatea, ca temporalitate neautentica, temporalizeaza "timpul" amintit mai sus. Iar daca, de aceea, aratam ca "timpul" care e accesibil simtului comun al Dasein-ului nu este cel originar, ci, dimpotriva, ca el provine din temporalitatea autentica, atunci, potrivit principiului a potiori fit denominatio, sīntem īndreptatiti sa numim temporalitatea scoasa aici īn evidenta timp originar
De cīte ori am enumerat ecstazele, viitorul a fost īntotdeauna amintit cel dintīi. Or, lucrul acesta arata ca, īn unitatea ecstatica a temporalitatii originare si autentice, viitorul are o preeminenta, chiar daca temporalitatea nu ia nastere printr-o īnsumare si o juxtapunere a ecstazelor, ci, de fiecare data, īn temporalizarea ei, toate acestea sīnt deopotriva de originare. Īnsa cooriginare fiind, modurile de temporalizare sīnt diferite. Iar caracterul lor diferit consta īn aceea ca temporalizarea poate fi determinata primordial pornind de la o ecstaza sau alta. Temporalitatea originara si autentica se temporalizeaza pornind din viitorul autentic īn asa fel īncīt, doar orientata fiind catre viitor si doar izvorīnd din ceea ce a fost, ea ajunge sa trezeasca prezentul. Fenomenul primordial al temporalitatii originare si autentice este viitorul. Preeminenta viitorului va lua diferite chipuri īn functie de felul īn care se modifica temporalizarea pentru a ajunge temporalitate neautentica; īnsa ea va continua sa fie vizibila si īn cuprinsul acestui "timp" derivat.
Grija este fiinta īntru moarte. Starea de hotarīre anticipatoare am determinat-o ca fiinta autentica īndreptata catre acea posibilitate pe care am caracterizat-o ca pura imposibilitate a Dasein-ului. Īntr-o asemenea fiinta aflata īntru sfīrsitul sau, Dasein-ul exista īn chip autentic īntreg ca acea fiintare care poate fi "aruncata īn moarte". El nu are un sfīrsit la care, o data ajuns, sa īnceteze sa mai fie, ci exista īn chip finit. Viitorul autentic, cel care temporalizeaza primordial acea temporalitate care constituie sensul starii de hotarīre anticipatoare, [330] se dezvaluie astfel el īnsusi ca finit. Dar, īn pofida faptului ca nu mai sīnt Dasein, "nu merge oare timpul mai departe"? si nu pot īnca atītea alte lucruri sa stea "īn viitor" si sa vina dinspre el?
La aceste īntrebari raspunsul trebuie sa fie afirmativ. Cu toate acestea, ele nu pot fi considerate ca fiind obiectii cu privire la finitudinea temporalitatii originare, īntrucīt nici nu o mai au īn vedere pe aceasta. Īntrebarea nu este ce anume mai poate surveni "īntr-un timp ce curge mai departe" si nici ce fel de fapt-de-a-face-sa-vina-catre-sine poate fi īntīlnit "pornind de la acest timp" (si nici ce anume mai poate fi īntīlnit, ca venind "din acest timp", pentru un fapt-de-a-veni-catre-sine)(?); īntrebarea este cum anume poate fi determinat īn chip originar īnsusi faptul-de-a-veni-catre-sine ca atare. Finitudinea sa nu īnseamna primordial ca el īnceteaza sa mai fie, ci este un caracter a temporalizarii īnsesi. Viitorul originar si autentic este acel "catre-sine", "la sine", existīnd sub forma posibilitatii de nedepasit a nimicnicitatii. Caracterul ecstatic al viitorului originar rezida tocmai īn faptul ca el īnchide putinta-de-a-fi, adica este el īnsusi īnchis si ca atare face posibil ca nimicnicitatea sa fie īnteleasa existentiel īn starea de hotarīre. Venirea-catre-sine, cea originara si autentica, este sensul faptului de a exista īn nimicnicitatea cea mai proprie. Prin teza finitudinii originare a temporalitatii nu este contestat faptul ca timpul "curge mai departe", ci ea nu e menita decīt sa constate caracterul fenomenal al temporalitatii originare care se arata īn ceea ce a fost proiectat prin proiectul originar existential al Dasein-ului īnsusi.
Tentatia de a trece cu vederea finitudinea viitorului originar si autentic si astfel temporalitatea sau de a o considera pe aceasta din urma "īn chip a priori" ca imposibila provine din faptul ca īntelegerea obisnuita a timpului iese permanent īn prim-plan. Daca ea are motive sa cunoasca un timp care e infinit si numai pe acesta, de aici nu rezulta vreo dovada ca ea īntelege deja acest timp si "infinitudinea" lui. Ce īnseamna ca timpul "curge mai departe" si ca "trece mai departe"? Ce īnseamna īn genere "īn timp" si "īn", si mai ales ce īnseamna "venind din viitor"? Īn ce sens este "timpul" infinit? Lucruri ca acestea cer sa fie elucidate, daca obiectiile obisnuite īmpotriva finitudinii timpului originar nu vor sa ramīna simple obiectii lipsite de temei. Aceasta elucidare īnsa nu poate fi īntreprinsa decīt atunci cīnd ajungem, īn ce priveste finitudinea si in-finitudinea, sa punem īntrebarea noastra īntr-un chip adecvat. Iar aceasta nu putem totusi s-o facem decīt daca vom arunca o privire luminata de īntelegere asupra fenomenului originar al timpului. Problema nu poate fi formulata astfel: cum anume timpul infinit, "derivat", "īn care" ia nastere [331] si dispare fiintarea-simplu-prezenta, devine temporalitatea finita originara? Dimpotriva, ea trebuie pusa īn urmatorii termeni: cum anume provine temporalitatea neautentica din cea finit-autentica si cum anume temporalizeaza ea, ca una ce este neautentica, un timp in-finit din timpul finit? Timpul "derivat" se poate temporaliza ca in-finit numai deoarece timpul originar este finit. Potrivit succesiunii pe care o presupune sesizarea prin īntelegere, finitudinea timpului nu devine īn īntregime vizibila decīt atunci cīnd este evidentiat si pus īn opozitie cu ea "timpul infinit".
Analiza de pīna acum a temporalitatii originare o putem rezuma īn urmatoarele teze: timpul este originar ca temporalizare a temporalitatii, a temporalitatii care face posibila constituirea structurii grijii. Temporalitatea este prin esenta ei ecstatica. Temporalitatea se temporalizeaza originar pornind din viitor. Timpul originar este finit.
Interpretarea grijii ca temporalitate nu se poate īnsa multumi cu baza īngusta obtinuta pīna īn clipa de fata, chiar daca ea a reusit sa faca primii pasi, surprinzīnd cu privirea faptul-de-a-fi-īntreg al Dasein-ului, cel originar si autentic. Teza potrivit careia sensul Dasein-ului este temporalitatea trebuie sa-si capete confirmarea īn continutul concret al constitutiei fundamentale a acestei fiintari, asa cum a fost ea evidentiata.
Cf. § 32, p. [148] si urm. si mai cu seama p. [151] si urm.
Īn textul german, legatura dintre "a veni" (zukommen) si "viitor" (Zukunft) este din prima clipa vizibila, ea neputīnd fi redata īn limba romāna actuala, īn timp ce īn romāna veche ea este explicita atunci cīnd se spune "venitoriu" pentru "viitor". Sugestia acestei legaturi se pastreaza si īn franceza: avčnement ("venire") si avenir ("viitor").
Heidegger substantivizeaza participiul trecut de la sein ("a fi"), care este gewesen (persoana īntīi la prezent a verbului "a fi" este īn germana ich bin, iar perfectul compus este ich bin gewesen). Pentru "trecut", el nu foloseste cuvīntul curent Vergangenheit ("ceea ce a trecut"), ci cuvīntul Gewesen ("ceea ce a fost"). Literal, trecutul este "fost"-ul Dasein-ului, īnsa unul īn care persista zvonul lui Wesen, "esenta". si aceasta pentru ca noi sīntem, īn chip esential, si ceea ce am fost, nu numai ceea ce sīntem si vom fi. De aceea, cīnd Heidegger formeaza, de la participiul trecut al lui "a fi" (gewesen), substantivul Gewesenheit, am tradus prin "trecut esential".
Prezentizarea (Gegenwärtigen) se raporteaza la prezent (Gegenwart) asa cum se raporteaza o actiune la o stare: eu ma aflu īn prezent numai īn masura īn care "prezentizez", adica "fac prezent" ceva. Iar acest "fac prezent" nu e posibil decīt īn lumea ambianta a preocuparii, īn care, hotarīndu-ma sa fac un anumit lucru, eu recurg la anumite unelte. Ceea ce īnseamna ca, lucrīnd cu ele, le prezentizez. Hotarīndu-ma la ceva, ma pun īn situatia de a face acel ceva. Numai īnauntrul acestei hotarīri "pragmatice" si a situatiei pe care ea o deschide - situatie īnauntrul careia eu actionez ustensilic - are loc īntīlnirea cu fiintarea-la-īndemīna. Heidegger reia aici analiza ustensilului, facuta la īnceputul sectiunii īntīi (§§ 15-18), proiectīnd-o de asta data īn orizontul hotarīrii si al temporalitatii: "timpul ustensilului" este prezentizarea, facerea prezenta a unui ustensil prin alegerea lui dintr-un ansamblu ustensilic, īn vederea executarii unei lucrari.
Cf. § 41, p. [196].
Am tradus cu "privirea surprinde oportunitatea" banalul cuvīnt german Augenblick ("clipa"), pe care Heidegger īl scrie īnsa aici Augenblick, pentru a sublinia ca avem de-a face cu trecerea de la prezentul neautentic propriu uniformitatii preocuparii, īn care sīntem cazuti īn viata de zi cu zi, la prezentul autentic, īnteles ca surprindere instantanee a unei oportunitati privilegiate pe care o implica deschiderea oricarei situatii. Ca ipostaza autentica a prezentului, clipa, privirea fulgeratoare care surprinde, nu este altceva decīt kairos, cuvīntul grecesc pentru "oportunitate", cuvīnt īn care Heidegger vede sigla īnsasi a prezentului autentic.
|
