Temporalitatea spatialitatii de ordinul Dasein-ului

Temporalitatea spatialitatii de ordinul Dasein-ului

[367] Cu toate ca termenul "temporalitate" nu īnseamna timpul asa cum īl īntelegem atunci cīnd vorbim despre "spatiu si timp", totusi spatialitatea pare a constitui si ea, asemeni temporalitat 414t1911e ii, o determinatie fundamentala corespunzatoare a Dasein-ului. De aceea, analiza existential-temporala pare ca ajunge, o data cu spatialitatea Dasein-ului, la o anumita limita, īn asa fel īncīt aceasta fiintare pe care o numim Dasein trebuie desemnata mai īntīi ca "temporala", iar apoi ca fiind "si spatiala. Va fi oare analiza existential-temporala a Dasein-ului nevoita sa se opreasca atunci cīnd ajunge la acel fenomen pe care l-am cunoscut ca spatialitate de ordinul Dasein-ului si despre care am aratat ca apartine faptului-de-a-fi-īn-lume?

Nici nu mai e nevoie sa spunem ca - īn decursul interpretarii existentiale pe care o realizam aici - atunci cīnd vorbim despre determinatia "spatial-temporala" a Dasein-ului, nu īntelegem nicidecum aceasta fiintare ca una simplu-prezenta "īn spatiu si deopotriva īn timp". Temporalitatea este sensul fiintei grijii. Constitutia Dasein-ului si modurile sale de a fi sīnt posibile ontologic doar pe temeiul temporalitat 414t1911e ii, indiferent daca aceasta fiintare survine sau nu "īn timp". Īnsa atunci trebuie ca si spatialitatea specifica a Dasein-ului sa se īntemeieze īn temporalitate. Pe de alta parte, aratīnd ca aceasta spatialitate este posibila existential doar prin temporalitate, nu putem avea ca scop sa deducem spatiul din timp, adica sa īl reducem la timpul pur. Daca spatialitatea Dasein-ului este "īnglobata" īn temporalitate īn sensul unei fundari existentiale, atunci aceasta conexiune dintre cele doua, pe care avem a o clarifica īn cele ce urmeaza, se deosebeste de acea preeminenta acordata de Kant timpului īn raport cu spatiul. Spunīnd ca reprezentarile empirice ale fiintarii-simplu-prezente "īn spatiu" survin ca procese psihice "īn timp" si ca astfel "fizicul" survine īn chip mijlocit si "īn timp", prin aceasta n-am facut o interpretare existential-ontologica a spatiului ca o forma a intuitiei, ci avem de-a face īn acest caz doar cu o constatare a derularii "īn timp" a fiintarii-simplu-prezente de natura psihica.

Trebuie deci ca analiza existentiala sa se īntrebe cu privire la conditiile temporale de posibilitate ale spatialitatii de ordinul Dasein-ului, spatialitate care fundeaza, la rīndul ei, des-coperirea spatiului intramundan. Trebuie sa ne amintim mai īnainte de toate īn ce fel este Dasein-ul spatial. Dasein-ul nu va putea fi spatial decīt ca grija, īn sensul faptului-de-a-exista care, la nivel factic, este supus caderii. Exprimat negativ, acest lucru īnseamna: Dasein-ul nu este nicicīnd - si nici macar īn prima instanta - [368] simplu-prezent īn spatiu. El nu umple, asemeni unui lucru real sau ustensil, un segment de spatiu, īn asa fel īncīt granita ce-l desparte de spatiul dimprejurul lui sa fie ea īnsasi doar o determinare spatiala a spatiului. Dasein-ul īsi ia spatiu - si acest lucru trebuie īnteles īn sens literal. El nu este īn nici un caz doar simplu-prezent īntr-un segment spatial, pe care corpul sau vine sa īl umple. Existīnd, el si-a rīnduit de fiecare data deja un spatiu-de-joc. El īsi determina de fiecare data un loc al sau propriu īn asa fel īncīt, pornind de la spatiul pe care si l-a rīnduit, el revine la "locul" pe care si l-a ocupat. Pentru a putea spune ca Dasein-ul este simplu-prezent īntr-un punct din spatiu, trebuie sa fi conceput īn prealabil aceasta fiintare īntr-o maniera inadecvata din punct de vedere ontologic. Diferenta dintre "spatialitatea" unui lucru dotat cu īntindere si aceea a Dasein-ului nu consta de asemenea īn faptul ca acesta din urma stie ceva despre spatiu; caci luarea-unui-spatiu nu este cītusi de putin identica cu "reprezentarea" spatialului, mai ales ca aceasta o presupune pe cea dintīi. Tot asa, spatialitatea Dasein-ului nu trebuie explicitata nici ca o imperfectiune care i-ar reveni existentei pe temeiul fatalei "legari a spiritului de un trup". Dimpotriva, Dasein-ul, tocmai fiindca este "spiritual" - si doar de aceea - poate fi spatial īntr-un mod care pentru un lucru corporal dotat cu īntindere ramīne īn chip esential imposibil.

Felul īn care Dasein-ul īsi rīnduieste un spatiu se constituie prin orientare si dez-departare. Cum sīnt acestea posibile existential pe temeiul temporalitat 414t1911e ii Dasein-ului? Vom indica doar pe scurt functia fondatoare a temporalitat 414t1911e ii pentru spatialitatea Dasein-ului si doar atīt cīt este necesar pentru a putea discuta mai tīrziu sensul ontologic al "cuplarii" spatiului si timpului. Din rīnduirea-īn-spatiu realizata de Dasein face parte si des-coperirea, prin orientarea de sine catre un lucru, a ceva precum regiunea (de ustensile). Prin acest termen avem īn vedere īn prima instanta acel "unde" pe care-l implica apartenenta posibila la locul sau propriu a ustensilului aflat la-īndemīna īn lumea ambianta, ca ustensil caruia i s-a conferit un loc. De fiecare data cīnd cautam si gasim un ustensil, cīnd īl īntrebuintam, cīnd īi schimbam locul sau cīnd pur si simplu renuntam la el, este deja des-coperita o astfel de regiune. Faptul-de-a-fi-īn-lume de ordinul preocuparii este unul orientat - si anume el se orienteaza. Apartenenta unui ustensil la un loc al sau are legatura, prin esenta ei, cu menirea functionala. La nivel factic, ea se determina īntotdeauna pornind de la complexul de meniri functionale din care face parte ustensilul de care ne preocupam. Relatiile de ordinul menirii functionale nu pot fi īntelese decīt īn orizontul unei lumi deschise. Caracterul de orizont al acesteia face cu putinta, el mai īntīi, orizontul specific al acelui "unde" pe care-l implica apartenenta unui ustensil la un loc al sau, īn cuprinsul unei regiuni. Des-coperirea regiunii, realizata prin orientarea de sine, se īntemeiaza īntr-o expectativa care pastreaza īn minte ecstatic un posibil "acolo" si "aici". Fiind o expectativa orientata a unei regiuni (de ustensile), felul īn care Dasein-ul īsi rīnduieste un spatiu este, la fel de originar, o aducere-īn-apropiere (o dez-departare) a fiintarii-la-īndemīna [369] si a fiintarii-simplu-prezente. Pornind de la regiunea des-coperita īn prealabil, preocuparea se reīntoarce, prin dez-departare, la ceea-ce-ne-este-cel-mai-aproape. Atīt aducerea-īn-apropiere, cīt si aprecierea si masurarea distantelor īn sfera fiintarii-simplu-prezente care a fost dez-departata intramundan sīnt, ambele, īntemeiate īntr-o prezentizare care face parte din unitatea temporalitat 414t1911e ii, cea prin care si orientarea devine cu putinta.

Deoarece, īn fiinta sa, Dasein-ul ca temporalitate se misca īn orizonturile ecstazelor, el poate sa ia cu sine factic si constant un spatiu pe care si l-a rīnduit. Daca tinem seama de acest spatiu pe care Dasein-ul si l-a luat īn chip ecstatic, acel "aici" pe care-l pune-n joc orice stare sau situatie factica dintr-un moment sau altul nu e niciodata un punct īn spatiu, ci spatiul-de-joc - deschis prin orientare si dez-departare - pe care īl presupune ansamblul ustensilic al preocuparii nemijlocite.

Prin aducerea-īn-apropiere, care face cu putinta ca, atunci cīnd sīntem ocupati cu ceva si mīnuim, de pilda, o unealta, sa fim "absorbiti cu totul de treaba pe care o facem", se face cunoscuta acea structura esentiala a grijii care este caderea. Constituirea existential-temporala a caderii se distinge prin faptul ca, īn ea si, īn felul acesta, de asemenea īn aducerea-īn-apropiere fundata īn "prezentizare", uitarea aflata īn expectativa vine pe urmele prezentului. Prin prezentificarea care aduce ceva īn apropiere din acel "acolo" din care el vine, prezentizarea, uitīnd acel "acolo", se pierde īn sine īnsasi. Asa se face ca atunci cīnd pura "considerare" a fiintarii intramundane se angajeaza īntr-o astfel de prezentizare ajunge sa ni se para ca, "īn prima instanta", doar un singur lucru este simplu-prezent - prezent aici, desigur, īnsa indeterminat īntr-un spatiu īn genere.

Numai pe temeiul temporalitat 414t1911e ii alcatuite din orizonturi ale ecstazelor este posibila irumperea Dasein-ului īn spatiu. Lumea nu este simplu-prezenta īn spatiu; totusi, acest spatiu nu poate fi des-coperit decīt īn interiorul unei lumi. Tocmai temporalitatea ecstatica a spatialitatii de ordinul Dasein-ului ne ajuta sa īntelegem independenta spatiului de timp, dar si invers, "dependenta" Dasein-ului de spatiu, manifestata īntr-un fenomen binecunoscut, si anume acela ca explicitarea de sine a Dasein-ului si īn genere fondul de semnificatii al limbii sīnt strabatute de la un cap la altul de "reprezentari spatiale". Aceasta preeminenta a spatialului īn articularea semnificatiilor si conceptelor nu īsi are temeiul īntr-o potenta specifica a spatiului, ci īn felul de a fi al Dasein-ului. Fiind, prin esenta ei, supusa caderii, temporalitatea se pierde īn prezentizare si nu se mai īntelege pe sine doar cu ajutorul privirii-ambientale si pornind de la fiintarea-la-īndemīna de care se preocupa, ci īsi ia - din ceea ce prezentizarea afla permanent ca prezent īn aceasta fiintare, adica din relatiile spatiale - firele calauzitoare pentru a articula, prin īntelegere īn genere, tot ceea ce ea īntelege si expliciteaza.