Trecerea la socialism

Trecerea la socialism

i

Istoricismul economic este metoda aplicata de Marx în analiza schimbarilor iminente din societatea noastra. în viziunea sa, fiecare sistem social în parte se autodistruge în mod inevitabil, din simplul motiv ca în mod necesar creeaza fortele care produc urmatoarea perioada istorica. O analiza suficient de patrunzatoare a sistemului feudal, întreprinsa cu putin înainte de revolutia industriala, ar fi putut conduce la descoperirea fortelor ce se pregateau sa distruga feudalismul si la predictia celor mai importante caracteristici ale perioadei ce avea sa urmeze - capitalismul. în mod similar, analiza dezvoltarii capitalismului ne-ar putea permite sa recunoastem fortele ce lucreaza la nimicirea lui si sa prezicem cele mai importante carac­teristici ale noii perioade istorice ce ne sta în fata. Caci nu exista vreun motiv de a crede ca, dintre toate sistemele sociale, capita­lismul va dainui vesnic. Dimpotriva, conditiile materiale de pro­ductie si, o data cu ele, modurile de viata ale oamenilor, n-au cunoscut niciodata schimbari atît de rapide ca în conditiile capita­lismului. Schimbîndu-si astfel propriile temelii, capitalismul nu poate sa nu se transforme el însusi si sa nu produca o noua perioada în istoria omenirii.

Potrivit metodei lui Marx, despre ale carei principii am discutat în cele de mai sus, fortele fundamentale sau esentiale¹ care vor nimici sau transforma capitalismul trebuie cautate în evolutia mijloacelor materiale de productie. O data descoperite aceste forte fundamentale, se poate urmari influenta lor asupra relatiilor sociale dintre clase, ca si asupra sistemelor juridic si politic.

Analiza fortelor economice fundamentale si a tendintelor istorice de aittosuprimare ale perioadei numita de el "capitalism" a fost

PROFEŢIA LUI MARX

întreprinsa de Marx în Capitalul, marea opera a vietii sale. Perioada istorica si sistemul economic studiate în aceasta lucrare au fost cele din Europa occidentala si în special din Anglia, de pe la mijlocul secolului al optsprezecelea pîna la 1867 (anul primei editii a Capi­talului). "Scopul final al operei mele", dupa cum a explicat Marx în prefata sa², era "de a dezvalui legea economica a dezvoltarii societatii moderne", spre a-i putea profetiza sfîrsitul. Un al doilea scop era ³ critica apologetilor capitalismului, a economistilor care prezentau legile modului de productie capitalist ca si cum ar fi fost niste legi inexorabile ale naturii, declarînd împreuna cu Burke: ..Legile comertului sînt legile naturii si deci legile lui Dumnezeu." Marx opunea acestor legi pretins inexorabile pe cele considerate de el singurele legi inexorabile ale societatii, si anume legile ei de dezvoltare; si se straduia sa arate ca ceea ce economistii declarau a fi legi eterne si imuabile nu sînt în realitate decît simple regularitati temporare, sortite sa dispara împreuna cu capitalismul însuş 313c26d ;i.

Profetia istorica a lui Marx poate fi descrisa ca o argumentare bine închegata. Capitalul însa dezvolta numai ceea ce eu voi numi "primul pas" al acestei argumentari, analiza fortelor economice fundamentale ale capitalismului si a influentei lor asupra relatiilor dintre clase. "Pasul al doilea", care conduce la concluzia inevita­bilitatii revolutiei sociale, si "pasul al treilea", care duce la predictia aparitiei societatii fara clase, adica socialiste, sînt doar schitati. în capitolul de fata, voi explica întîi mai clar ceea ce am numit cei trei pasi ai argumentarii lui Marx, iar apoi voi discuta în detaliu cel de-al treilea dintre acesti pasi. în urmatoarele doua capitole voi discuta despre al doilea pas si despre primul. Inversarea în acest fel a ordinii pasilor se dovedeste a fi propice pentru o discutie critica detaliata: avantajul rezida în faptul ca asa este mai usor sa asumam, fara a-l pune la îndoiala, adevarul premiselor fiecarui pas al argumentarii si sa ne concentram exclusiv asupra întrebarii daca concluzia la care se ajunge în acest pas particular decurge din premisele lui. lata acum cei trei pasi.

în primul pas al argumentarii sale Marx analizeaza metoda productiei capitaliste. El descopera ca exista o tendinta de crestere a productivitatii muncii, legata de perfectionari tehnice ca si de ceea ce el numeste acumularea creseînda a mijloacelor de productie. Pornind de aici. rationamentul îl conduce la concluzia ca în sfera relatiilor sociale dintre clase aceasta tendinta duce cu necesitate la

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

acumularea a tot mai multe bogatii în mîini tot mai putine; altfel spus, se ajunge la concluzia ca exista o tendinta de crestere a bogatiei si a saraciei; a bogatiei clasei dominante, care este burghezia, si a saraciei clasei dominate, care este muncitorimea. Despre acest prim pas vom discuta în capitolul 20 ("Capitalismul si sfîrsitul sau").

în pasul al doilea, rezultatul primului pas este considerat dat. Din el sînt trase doua concluzii; prima, ca toate clasele cu exceptia unei burghezii dominante, numeric restrînse, si a unei numeroase clase muncitoare exploatate, urmeaza sa dispara sau sa devina insig­nifiante; si a doua, ca tensiunea creseînda dintre aceste doua clase duce cu necesitate la o revolutie sociala. Acest pas va fi analizat în capitolul 19 ("Revolutia sociala").

în cel de-al treilea pas al argumentarii, concluziile pasului al doilea sînt, la rîndul lor, considerate ca date; iar concluzia finala la care se ajunge este ca, dupa victoria muncitorilor asupra burghe­ziei, va aparea o societate formata dintr-o singura clasa, deci o socie­tate nedivizata în clase, o societate fara exploatare: este vorba de socialism.

II

Trec acum la discutarea pasului al treilea, a profetiei finale privind trecerea la socialism.

Principalele premise ale acestui pas, pe care în capitolul urmator le vom critica, dar aici le consideram ca date, sînt urmatoarele: dezvoltarea capitalismului a dus la eliminarea tuturor claselor în afara de doua - o burghezie putin numeroasa si un imens proletariat; iar cresterea saraciei a silit proletariatul sa se revolte împotriva exploa­tatorilor sai. Concluziile sînt, întîi, ca în mod necesar muncitorii cîstiga lupta, si al doilea ca, prin eliminarea burgheziei, ei trebuie sa statorniceasca o societate fara clase, întrucît nu ramîne decît o singura clasa.

în ceea ce priveste prima concluzie, sînt gata sa admit ca ea decurge din premisele mentionate (în conjunctie cu alte cîteva premise, de importanta minora, pe care nu este necesar sa le aducem în discutie). Burghezia nu este doar putina la numar, dar existenta ei fizica, "metabolismul" ei, depinde de proletariat. Exploatatorul, trîntorul, moare de foame în lipsa celor exploatati; în orice caz, daca el i-ar distruge pe cei exploatati, ar lua sfîrsit în acelasi timp si existenta lui de trîntor. Asadar, el nu poate sa învinga; poate doar,

PROFEŢIA LUI MARX

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

în cel mai bun caz, sa opuna o rezistenta îndelungata. Muncitorul, pe de alta parte, nu depinde, în ce priveste subzistenta sa materiala, de exploatator; o data ce muncitorul s-a revoltat si a decis sa conteste ordinea existenta, exploatatorul nu mai are nici o functie esentiala. Muncitorul îsi poate nimici dusmanul de clasa fara a primejdui prin aceasta propria sa existenta. Ca atare, confruntarea se poate solda cu un singur rezultat: disparitia burgheziei.

Dar decurge oare si cea de a doua concluzie? Sa fie adevarat ca victoria muncitorilor duce neaparat la o societate fara clase? Eu unul nu gîndesc asa. Din faptul ca din doua clase ramîne numai una nu decurge ca va fi o societate fara clase. Clasele nu sînt nicloma indivizilor, chiar daca admitem ca ele se comporta aproape la fel ca indivizii atîta timp cît exista doua clase înclestate într-o bata­lie. Potrivit analizei lui Marx însusi, unitatea sau solidaritatea unei clase tine de constiinta ei de clasa⁴, care la rîndul sau este într-o foarte mare masura un produs al luptei de clasa. Nu exista absolut nici un motiv ca indivizii ce alcatuiesc proletariatul sa-sj pastreze unitatea de clasa o data ce a încetat presiunea luptei împotriva dus­manului de clasa comun. Orice conflict de interese latent va tinde acum sa dezbine în noi clase proletariatul odinioara unit si sa se dezvolte într-o noua lupta de clasa. (Principiile dialecticii ar sugera ca în curînd se va dezvolta o noua antiteza, un nou antagonism de clasa. Numai ca, fireste, dialectica e destul de vaga si de adaptabila, astfel îneît sa explice absolut orice, prin urmare si societatea fara clase, ca pe o sinteza dialectic necesara a unei dezvoltari antitetice⁵.)

Evolutia cea mai probabila va consta, fireste, în aceea ca oamenii aflati efectiv la putere în momentul victoriei - aceia dintre liderii revolutionari care vor fi supravietuit luptei pentru putere si diverselor epurari, împreuna cu echipele lor - vor forma o Noua Clasa: noua clasa dominanta a noii societati, un fel de noua aris­tocratie sau birocratie⁶; si e extrem de probabil ca vor încerca sa ascunda acest fapt. Iar modul cel mai convenabil de a face acest lucru va fi sa pastreze cît mai mult cu putinta din ideologia revolutionara, profitînd de aceste sentimente în loc sa-si iroseasca timpul în eforturi zadarnice de a le nimici (conform sfatului dat de Pareto tuturor conducatorilor). si pare destul de probabil ca se vor pricepe sa se foloseasca din plin de ideologia revolutionara daca în acelasi timp exploateaza teama fata de miscarile contrarevolu­tionare, în felul acesta, ideologia revolutionara le va servi pentru

scopuri apologetice: le va servi atît pentru a justifica modul în care se folosesc de putere, cît si ca mijloc de stabilizare a acesteia; pe scurt, ca un nou "opiu pentru popor". Cam asa este probabil sa se petreaca lucrurile, potrivit premiselor de la care porneste Marx însusi. Dar eu nu mi-am propus aici sa fac profetii istorice (sau sa interpretez istoria trecuta a diferitelor revolutii). Vreau doar sa arat ca concluzia lui Marx, profetia sa privind aparitia unei societati fara clase, nu decurge din aceste premise. Cel de-al treilea pas al rationa­mentului lui Marx trebuie, asadar, declarat neconcludent.

Mai mult de atît eu nu sustin. în particular, nu cred ca e posibil sa profetizam ca socialismul nu va veni, ori sa spunem ca premisele rationamentului lui Marx fac foarte improbabila instaurarea socia­lismului. Este posibil, de exemplu, ca lupta îndelungata sau entu­ziasmul victoriei sa contribuie la un sentiment de solidaritate suficient de puternic pentru a dainui pîna la statornicirea unor legi care sa împiedice exploatarea si abuzul de putere. (Formarea de institutii destinate controlului democratic al cîrmuitorilor reprezinta singura garantie a desfiintarii exploatarii.) sansele de întemeiere a unei asemenea societati vor depinde, dupa opinia mea, foarte mult de atasamentul muncitorilor fata de ideile socialismului si libertatii, ca opuse intereselor imediate ale clasei lor. Acestea sînt lucruri ce nu pot fi usor anticipate; tot ce putem spune cu certitudine este ca lupta de clasa ca atare nu genereaza totdeauna o solidaritate durabila între cei oprimati. Exista exemple de astfel de solidaritate si puternic devotament fata de cauza comuna; dar exista si exemple de grupuri de muncitori ce-si urmaresc interesele lor de grup particulare chiar daca acestea se afla în conflict fatis cu interesele altor muncitori si cu ideea solidaritatii celor oprimati. Exploatarea nu dispare neaparat o data cu burghezia, deoarece este pe deplin posibil ca anumite grupuri de muncitori sa obtina privilegii echivalente cu exploatarea grupurilor mai putin avantajate.⁷

Vedem astfel ca o revolutie proletara victorioasa poate fi urmata de o multitudine de evolutii istorice diferite. Exista în mod cert prea multe posibilitati pentru aplicarea metodei profetiei istorice. si în mod deosebit se cuvine subliniat ca am proceda cît se poate de nestiintific daca am închide ochii la unele posibilitati pentru ca nu ne plac. Gîndirea partizana este. dupa toate aparentele, ceva ce nu poate fi evitat. Dar ea nu trebuie confundata cu gîndirea stiintifica. si mai trebuie sa recunoastem ca profetia pretins stiintifica ofera

PROFEŢIA LUI MARX

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

pentru un mare numar de oameni o forma de evadare. Ea le ofera o evadare din responsabilitatile noastre actuale si de refugiere într-un viitor paradis; si ofera un complement potrivit al acestui paradis punînd un accent exagerat pe neajutorarea individului în fata a ceea ce ea descrie drept forte economice demonice si covîr-sitoare ale prezentului.

II

Daca vom privi acum ceva mai îndeaproape aceste forte si sistemul nostru economic actual, vom vedea ca experienta vine în sprijinul criticii noastre teoretice. Trebuie sa ne ferim însa de o interpretare eronata a experientei prin prisma prejudecatii marxiste ca "socialismul" sau "comunismul" ar fi unica alternativa si unicul succesor posibil al "capitalismului". Nici Marx si nici altcineva n-a dovedit vreodata ca socialismul în sensul de societate fara clase, de "asociatie în cadrul careia dezvoltarea libera a fiecaruia este conditia pentru dezvoltarea libera a tuturora"*, ar fi singura alter­nativa posibila la exploatarea nemiloasa prezenta în sistemul economic pe care el l-a descris pentru prima data cu un secol în urma (1845) si pe care l-a numit "capitalism"⁹. într-adevar, daca cineva ar încerca sa demonstreze ca socialismul e singurul succe­sor posibil al "capitalismului" neîngradit al lui Marx. i-am putea opune pur si simplu, ca dezmintire, faptele istorice. Caci hissez-fa/re-ul a disparut de pe fata Pamîntului, însa nu a fost înlocuit printr-un sistem socialist sau comunist în întelesul lui Marx. Numai în sesimea ruseasca a planetei gasim un sistem economic unde, în conformitate cu profetia lui Marx, mijloacele de productie se afla în proprietatea statului, a carui putere politica însa, contrar profetiei lui Marx. nu vadeste nicidecum ca ar tinde sa dispara treptat. Dar peste tot în lume puterea politica organizata a început sa îndeplineasca ample functii economice. Capitalismul neîngradit a cedat locul unei noi perioade istorice, propriei noastre perioade de interventionism politic, de ingerinta economica a statului. Interventionismul a îmbracat o varietate de forme. Exista varianta ruseasca; exista forma fascista de totalitarism; si exista interven­tionismul democratic din Anglia, din Statele Unite si din "demo­cratiile mai mici". în frunte cu Suedia¹⁰, unde tehnologia interventiei democratice a atins nivelul cel mai înalt de pîna acum.

Evolutia care a condus la aceasta interventie a început înca din timpul lui Marx, cu legislatia industriala britanica. Ea a facut primele progrese decisive o data cu introducerea saptamînii de lucru de 48 de ore, iar mai apoi cu introducerea asigurarii de somaj si a altor forme de asigurari sociale. Ca e totalmente absurd sa fie identificat sistemul economic al democratiilor moderne cu sistemul pe care Marx îl numea "capitalism" se poate vedea numaidecît daca îl privim în comparatie cu programul sau în zece puncte al revolutiei comuniste. Daca lasam de o parte punctele de mica însemnatate ale acestui program (de exemplu. "4. Confis­carea proprietatii tuturor emigrantilor si rebelilor"), putem spune ca în statele democratice majoritatea acestor puncte au fost puse în practica, fie complet, fie într-o masura considerabila; iar o data cu ele, au fost facuti numerosi pasi mai importanti, la care Marx nici nu s-a gîndit vreodata, în directia securitatii sociale. Mentionez doar urmatoarele puncte din programul sau: 2. Impozit cu puternic caracter progresiv. (S-a realizat.) 3. Desfiintarea drep­tului de mostenire. (Realizata în mare parte. Este cel putin îndoielnic ca ar fi de dorit sa se faca mai mult în acest sens.) 6. Controlul centralizat al statului asupra tuturor mijloacelor de transport si comunicatii. (Din ratiuni militare lucrul acesta a fost realizat în Europa Centrala înaintea razboiului din 1914, fara ca rezultatele sa fi fost prea benefice. Masura a fost tradusa în viata si de majoritatea statelor democratice mici.) 7. Sporirea numarului si a marimii fabricilor de stat si a uneltelor de productie aflate în proprietatea acestuia... (S-a realizat în statele democratice mici: daca rezultatul e totdeauna favorabil este o chestiune cel putin îndoielnica.) 10. Invatamînt gratuit pentru toti copiii în scoli publice (adica de stat). Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, sub actuala ei forma... (Prima revendicare este realizata în statele democratice mici, iar într-o anumita masura practic pretutindeni; cea de a doua a fost satisfacuta cu prisosinta.)

Un numar de puncte din programul lui Marx¹¹ (de exemplu, "1. Abolirea oricarei proprietati asupra pamîntului") n-au fost înfaptuite în tarile democratice. Din acest motiv marxistii sustin pe buna dreptate ca în aceste tari nu a fost instaurat "socialismul". Dar daca ei trag de aici concluzia ca aceste tari sînt înca tari "capitaliste" în sensul lui Marx, atunci nu fac decît sa dea în vileag caracterul dogmatic al presupozitiei lor ca nu exista nici o alta alternativa. De

PROFEŢIA LUI MARX

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

unde se vede cum cineva poate fi orbit de falsa splendoare a unui sistem preconceput. Marxismul e nu numai o proasta calauza spre viitor, dar îi face, pe deasupra, incapabili pe adeptii sai sa vada ceea ce se petrece sub ochii lor, în propria lor perioada istorica, uneori chiar cu concursul lor.

IV

S-ar putea însa pune întrebarea daca aceasta critica pledeaza în vreun fel împotriva metodei ca atare a profetiei istorice ample. N-am putea oare, în principiu, sa întarim în asa fel premisele rationa­mentului profetic, încît sa obtinem o concluzie valabila? Fireste ca am putea. Oricînd este posibil sa obtinem orice concluzie dorim, cu conditia doar de a face suficient de puternice premisele de la care pornim. Situatia este însa de asa natura, încît, pentru aproape orice profetie istorica ampla, ar trebui sa facem asemenea presupozitii cu privire la factorii morali si de alta natura din cate­goria celor numiti de Marx "ideologici", pe care în nici un chip nu le-am putea reduce la factorii economici. Marx ar fi fost însa primul care ar fi taxat acest procedeu ca profund nestiintific. întreaga sa metoda de a profetiza depinde de teza ca influentele ideologice nu trebuie tratate ca niste elemente independente si impredictibile. ele fiind reductibile la conditiile economice, dependente de acestea si, ca atare, predictibile.

Uneori pîna si anumiti marxisti neortodocsi admit ca instau­rarea socialismului nu e numai o chestiune de dezvoltare istorica: teza lui Marx ca "noi putem scurta si asvsc. durerile facerii" legate de trecerea la socialism e destul de vaga pentru a putea fi inter­pretata în sensul ca o politica gresita poate întîrzia chiar cu secole întregi aparitia socialismului, în timp ce o politica judicioasa ar scurta la minimum acest interval. O asemenea interpretare face posibil chiar si pentru marxisti sa admita ca va depinde în mare masura de noi însine daca rezultatul unei revolutii va fi sau nu o societate socialista; va depinde, adica, de scopurile noastre, de devotamentul si sinceritatea noastra, ca si de inteligenta noastra, cu alte cuvinte, de factori morali sau "ideologici". Profetia lui Marx, ar putea ei sa adauge, e o mare sursa de încurajare morala, capabila, ca atare, sa stimuleze dezvoltarea socialismului. Ceea ce Marx vrea, de fapt, sa arate este ca exista numai doua posibilitati:

ori sa dainuie pe veci o lume îngrozitoare, ori sa ia nastere curînd o lume mai buna; iar prima din aceste doua alternative abia daca merita luata serios în considerare. Asadar, profetia lui Marx e pe deplin îndreptatita. Caci, cu cît oamenii înteleg mai clar ca pot realiza cea de a doua alternativa, cu atît mai sigur vor face un salt decisiv de la capitalism la socialism; o profetie mai precisa, însa, nu se poate face.

Acesta e un rationament care admite influenta unor factori morali si ideologici ireductibili asupra mersului istoriei, iar o data cu aceasta, inaplicabilitatea metodei marxiste. Referitor la acea parte a rationamentului care încearca sa apere marxismul, trebuie sa repetam ca nimeni n-a dovedit vreodata ca exista numai doua posi­bilitati, "capitalismul" si "socialismul". Cu ideea ca nu trebuie sa ne pierdem timpul cu eventualitatea perpetuarii unei lumi foarte nesatisfacatoare, sînt perfect de acord. Dar alternativa nu trebuie sa fie neaparat preconizarea profetizatei nasteri a unei lumi mai bune sau stimularea nasterii ei, prin propaganda sau prin alte mijloace irationale, eventual chiar prin violenta. O alternativa poate fi, de exemplu, dezvoltarea unei tehnologii pentru ameliorarea imediata a lumii în care traim, dezvoltarea unei metode de inginerie graduala. de interventie democratica.¹² Marxistii vor sustine, desigur, ca acest mod de interventie este imposibil, deoarece istoria nu poate fi facuta dupa planuri rationale de ameliorare a lumii. Dar aceasta teorie are consecinte cît se poate de stranii. Caci daca lucrurile nu pot fi ameliorate prin folosirea ratiunii, atunci ar fi cu adevarat un miracol istoric sau politic daca puterile irationale ale istoriei ar produce prin ele însele o lume mai buna si mai rationala.¹³

Sîntem astfel adusi înapoi la punctul de vedere dupa care factorii morali si alti factori ideologici ce nu intra în sfera profetiei stiintifice exercita o influenta profunda asupra cursului istoriei. Unul din acesti factori impredictibili este tocmai influenta tehnologiei sociale si a interventiei politice în chestiuni economice. Tehnologul social si practicantul ingineriei sociale graduale pot proiecta edifi­carea de noi institutii sau transformarea celor vechi: ei pot sa planifice chiar si caile si mijloacele de efectuare a acestor schimbari. Prin aceasta totusi "istoria" nu devine mai predictibila. Deoarece ei nu planifica pentru ansamblul societatii si nici nu stiu daca planurile lor vor fi înfaptuite; în fapt, aceste planuri nu vor fi mai niciodata înfaptuite fara mari modificari, în parte pentru ca experienta noastra

PROFEŢIA LUI MARX

se îmbogateste în timpul constructiei, în parte pentru ca sîntem nevoiti sa facem compromisuri.¹⁴ Marx avea, asadar, dreptate cînd insista ca , jstoria" nu poate fi planificata pe hîrtie. Institutiile, însa, pot sa fie planificate: si sînt. Numai prin planificarea¹⁵, pas cu pas, a unor institutii menite sa salvgardeze libertatea, în special libertatea fata de exploatare, putem spera sa realizam o lume mai buna.

VI

Pentru a evidentia semnificatia politica practica a teoriei isto-riciste a lui Marx, îmi propun sa ilustrez fiecare din cele trei capitole care se ocupa de cei trei pasi ai rationamentului profetic prin cîteva remarci privitoare la efectele profetiei sale istorice asupra istoriei europene recente. Caci aceste efecte au fost ample gratie influentei exercitate, în Europa centrala si de est, de catre cele doua mari partide marxiste, comunistii si social-democratii. Ambele aceste partide erau total nepregatite pentru o sarcina cum este cea de transformare a societatii. Comunistii rusi, care s-au gasit primii în situatia de a lua puterea, au mers înainte, total inconstienti de gravele probleme si de imensele sacrificii si sufe­rinte ce aveau sa urmeze. Social-democratii din Europa centrala, carora li s-a ivit sansa ceva mai tîrziu, au pregetat timp de multi ani în fata responsabilitatilor pe care comunistii si le-au asumat fara ezitare. Ei aveau temeri, probabil justificate, ca nici un alt popor în afara celui din Rusia, care îndurase sub tarism cea mai salbatica opresiune, n-ar fi consimtit sa suporte suferintele si sacri­ficiile pe care i le-ar fi cerut revolutia, razboiul civil si o lunga perioada de experimentari, la început adesea neîncununate de succes. Pe lînga aceasta, în decursul perioadei critice dintre anii 1918 si 1926, n-au putut avea nici o certitudine cu privire la rezul­tatul experimentului rusesc. si realmente, nu exista cu siguranta nici o baza pentru a evalua perspectivele acestuia. Se poate spune ca sciziunea dintre comunistii si social-democratii din Europa centrala a fost o sciziune între acei marxisti care aveau o încredere irationala în reusita finala a experimentului rusesc si cei care, în mod mai rezonabil, erau sceptici în privinta lui. Folosind aici cuvintele "irationala" si "mai rezonabil", o fac aplicînd propriile lor criterii, marxiste; caci potrivit marxismului, revolutia proletara

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

ar fi trebuit sa fie rezultatul final al industrializarii, si nu vice-versa^]6; si ar fi trebuit sa aiba loc mai întîi în tarile puternic indus­trializate, si abia mult mai tîrziu în Rusia.¹⁷

Aceasta remarca nu trebuie interpretata însa ca o aparare a liderilor social-democrati¹⁸, a caror politica a fost în întregime determinata de profetia marxista, prin convingerea lor implicita ca socialismul va veni în mod inevitabil. La acesti lideri, convingerea mentionata se combina deseori cu un scepticism fara speranta privitor la functiile si sarcinile lor imediate si la ceea ce avea sa urmeze imediat.¹⁹ Ei învatasera din marxism sa-i organizeze pe muncitori si sa le inspire o credinta de-a dreptul extraordinara în misiunea lor de eliberatori ai omenirii.²⁰ Erau însa incapabili sa-i pregateasca pentru realizarea fagaduintelor lor. învatasera bine manualele lor, stiau totul despre "socialismul stiintific" si mai stiau ca pregatirea de retete pentru viitor înseamna utopism nestiin­tific. N-a ridiculizat oare Marx însusi pe unul din discipolii lui Comte, care-l criticase în Revue Positiviste pentru faptul de a nu fi oferit programe practice? "Revue Positiviste din Paris - a scris Marx²¹, persiflînd - îmi reproseaza, pe de o parte, ca tratez economia politica în mod metafizic, iar pe de alta - ghiciti ce! - ca ma limitez la o simpla disecare critica a ceea ce e dat, în loc sa dau retete (comtiste?) pentru bucataria ordinara a viitorului." Liderii marxisti aveau, asadar, lucruri mai bune de facut decît sa­si piarda vremea cu ceva de genul tehnologiei. Programul lor practic ce rezuma la "Proletari din toate tarile, uniti-va!". Dupa ce proletarii din tarile lor s-au unit si cînd s-a ivit prilejul de a-si asuma responsabilitatea guvernarii si a punerii temeliilor pentru o lume mai buna, adica atunci cînd a venit timpul sa actioneze, ei i-au lasat pe muncitori sa se descurce cum stiu. Liderii nu stiau ce-i de facut. Asteptau fagaduita sinucidere a capitalismului. Dupa inevitabila prabusire a acestuia, cînd lucrurile vor fi ajuns în degringolada totala, cînd totul se va fi aflat în disolutie, iar pentru ei riscul de a se discredita si de a cadea în dizgratie se va fi micso­rat considerabil, atunci sperau ei sa devina salvatorii omenirii. (si într-adevar, nu trebuie sa uitam ca succesul comunistilor în Rusia a devenit posibil, fara îndoiala, în parte, gratie lucrurilor îngrozi­toare ce s-au petrecut înainte ca ei sa preia puterea.) Dar, pe cînd marea criza, pe care initial o salutasera ca însemnînd fagaduita

PROFEŢIA LUI MARX

prabusire, îsi urma cursul, ei au început sa-si dea seama ca munci­torilor începea sa li se faca lehamite de a mai fi îndopati si amagiti cu interpretari ale istoriei²²; ca nu era de-ajuns sa le spui ca potrivit infailibilului socialism stiintific al lui Marx, fascismul era în mod hotarît ultima halta a capitalismului, înainte de prabu­sirea iminenta a acestuia. Masele napastuite nu se mai multumeau cu atît. încetul cu încetul, liderii au început sa înteleaga consecintele teribile ale politicii de expectativa si de speranta în marele miracol politic. Era însa prea tîrziu. sansa fusese irosita.

Aceste consideratii ale mele sînt foarte schematice. Dar ele ofera o idee despre consecintele practice ale profetiei lui Marx privind trecerea la socialism.