Trecerea la socialism

Trecerea la socialism

i

Istoricismul economic este metoda aplicata de Marx īn analiza schimbarilor iminente din societatea noastra. īn viziunea sa, fiecare sistem social īn parte se autodistruge īn mod inevitabil, din simplul motiv ca īn mod necesar creeaza fortele care produc urmatoarea perioada istorica. O analiza suficient de patrunzatoare a sistemului feudal, īntreprinsa cu putin īnainte de revolutia industriala, ar fi putut conduce la descoperirea fortelor ce se pregateau sa distruga feudalismul si la predictia celor mai importante caracteristici ale perioadei ce avea sa urmeze - capitalismul. īn mod similar, analiza dezvoltarii capitalismului ne-ar putea permite sa recunoastem fortele ce lucreaza la nimicirea lui si sa prezicem cele mai importante carac­teristici ale noii perioade istorice ce ne sta īn fata. Caci nu exista vreun motiv de a crede ca, dintre toate sistemele sociale, capita­lismul va dainui vesnic. Dimpotriva, conditiile materiale de pro­ductie si, o data cu ele, modurile de viata ale oamenilor, n-au cunoscut niciodata schimbari atīt de rapide ca īn conditiile capita­lismului. Schimbīndu-si astfel propriile temelii, capitalismul nu poate sa nu se transforme el īnsusi si sa nu produca o noua perioada īn istoria omenirii.

Potrivit metodei lui Marx, despre ale carei principii am discutat īn cele de mai sus, fortele fundamentale sau esentiale¹ care vor nimici sau transforma capitalismul trebuie cautate īn evolutia mijloacelor materiale de productie. O data descoperite aceste forte fundamentale, se poate urmari influenta lor asupra relatiilor sociale dintre clase, ca si asupra sistemelor juridic si politic.

Analiza fortelor economice fundamentale si a tendintelor istorice de aittosuprimare ale perioadei numita de el "capitalism" a fost

PROFEŢIA LUI MARX

īntreprinsa de Marx īn Capitalul, marea opera a vietii sale. Perioada istorica si sistemul economic studiate īn aceasta lucrare au fost cele din Europa occidentala si īn special din Anglia, de pe la mijlocul secolului al optsprezecelea pīna la 1867 (anul primei editii a Capi­talului). "Scopul final al operei mele", dupa cum a explicat Marx īn prefata sa², era "de a dezvalui legea economica a dezvoltarii societatii moderne", spre a-i putea profetiza sfīrsitul. Un al doilea scop era ³ critica apologetilor capitalismului, a economistilor care prezentau legile modului de productie capitalist ca si cum ar fi fost niste legi inexorabile ale naturii, declarīnd īmpreuna cu Burke: ..Legile comertului sīnt legile naturii si deci legile lui Dumnezeu." Marx opunea acestor legi pretins inexorabile pe cele considerate de el singurele legi inexorabile ale societatii, si anume legile ei de dezvoltare; si se straduia sa arate ca ceea ce economistii declarau a fi legi eterne si imuabile nu sīnt īn realitate decīt simple regularitati temporare, sortite sa dispara īmpreuna cu capitalismul īnsuş 313c26d ;i.

Profetia istorica a lui Marx poate fi descrisa ca o argumentare bine īnchegata. Capitalul īnsa dezvolta numai ceea ce eu voi numi "primul pas" al acestei argumentari, analiza fortelor economice fundamentale ale capitalismului si a influentei lor asupra relatiilor dintre clase. "Pasul al doilea", care conduce la concluzia inevita­bilitatii revolutiei sociale, si "pasul al treilea", care duce la predictia aparitiei societatii fara clase, adica socialiste, sīnt doar schitati. īn capitolul de fata, voi explica īntīi mai clar ceea ce am numit cei trei pasi ai argumentarii lui Marx, iar apoi voi discuta īn detaliu cel de-al treilea dintre acesti pasi. īn urmatoarele doua capitole voi discuta despre al doilea pas si despre primul. Inversarea īn acest fel a ordinii pasilor se dovedeste a fi propice pentru o discutie critica detaliata: avantajul rezida īn faptul ca asa este mai usor sa asumam, fara a-l pune la īndoiala, adevarul premiselor fiecarui pas al argumentarii si sa ne concentram exclusiv asupra īntrebarii daca concluzia la care se ajunge īn acest pas particular decurge din premisele lui. lata acum cei trei pasi.

īn primul pas al argumentarii sale Marx analizeaza metoda productiei capitaliste. El descopera ca exista o tendinta de crestere a productivitatii muncii, legata de perfectionari tehnice ca si de ceea ce el numeste acumularea creseīnda a mijloacelor de productie. Pornind de aici. rationamentul īl conduce la concluzia ca īn sfera relatiilor sociale dintre clase aceasta tendinta duce cu necesitate la

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

acumularea a tot mai multe bogatii īn mīini tot mai putine; altfel spus, se ajunge la concluzia ca exista o tendinta de crestere a bogatiei si a saraciei; a bogatiei clasei dominante, care este burghezia, si a saraciei clasei dominate, care este muncitorimea. Despre acest prim pas vom discuta īn capitolul 20 ("Capitalismul si sfīrsitul sau").

īn pasul al doilea, rezultatul primului pas este considerat dat. Din el sīnt trase doua concluzii; prima, ca toate clasele cu exceptia unei burghezii dominante, numeric restrīnse, si a unei numeroase clase muncitoare exploatate, urmeaza sa dispara sau sa devina insig­nifiante; si a doua, ca tensiunea creseīnda dintre aceste doua clase duce cu necesitate la o revolutie sociala. Acest pas va fi analizat īn capitolul 19 ("Revolutia sociala").

īn cel de-al treilea pas al argumentarii, concluziile pasului al doilea sīnt, la rīndul lor, considerate ca date; iar concluzia finala la care se ajunge este ca, dupa victoria muncitorilor asupra burghe­ziei, va aparea o societate formata dintr-o singura clasa, deci o socie­tate nedivizata īn clase, o societate fara exploatare: este vorba de socialism.

II

Trec acum la discutarea pasului al treilea, a profetiei finale privind trecerea la socialism.

Principalele premise ale acestui pas, pe care īn capitolul urmator le vom critica, dar aici le consideram ca date, sīnt urmatoarele: dezvoltarea capitalismului a dus la eliminarea tuturor claselor īn afara de doua - o burghezie putin numeroasa si un imens proletariat; iar cresterea saraciei a silit proletariatul sa se revolte īmpotriva exploa­tatorilor sai. Concluziile sīnt, īntīi, ca īn mod necesar muncitorii cīstiga lupta, si al doilea ca, prin eliminarea burgheziei, ei trebuie sa statorniceasca o societate fara clase, īntrucīt nu ramīne decīt o singura clasa.

īn ceea ce priveste prima concluzie, sīnt gata sa admit ca ea decurge din premisele mentionate (īn conjunctie cu alte cīteva premise, de importanta minora, pe care nu este necesar sa le aducem īn discutie). Burghezia nu este doar putina la numar, dar existenta ei fizica, "metabolismul" ei, depinde de proletariat. Exploatatorul, trīntorul, moare de foame īn lipsa celor exploatati; īn orice caz, daca el i-ar distruge pe cei exploatati, ar lua sfīrsit īn acelasi timp si existenta lui de trīntor. Asadar, el nu poate sa īnvinga; poate doar,

PROFEŢIA LUI MARX

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

īn cel mai bun caz, sa opuna o rezistenta īndelungata. Muncitorul, pe de alta parte, nu depinde, īn ce priveste subzistenta sa materiala, de exploatator; o data ce muncitorul s-a revoltat si a decis sa conteste ordinea existenta, exploatatorul nu mai are nici o functie esentiala. Muncitorul īsi poate nimici dusmanul de clasa fara a primejdui prin aceasta propria sa existenta. Ca atare, confruntarea se poate solda cu un singur rezultat: disparitia burgheziei.

Dar decurge oare si cea de a doua concluzie? Sa fie adevarat ca victoria muncitorilor duce neaparat la o societate fara clase? Eu unul nu gīndesc asa. Din faptul ca din doua clase ramīne numai una nu decurge ca va fi o societate fara clase. Clasele nu sīnt nicloma indivizilor, chiar daca admitem ca ele se comporta aproape la fel ca indivizii atīta timp cīt exista doua clase īnclestate īntr-o bata­lie. Potrivit analizei lui Marx īnsusi, unitatea sau solidaritatea unei clase tine de constiinta ei de clasa⁴, care la rīndul sau este īntr-o foarte mare masura un produs al luptei de clasa. Nu exista absolut nici un motiv ca indivizii ce alcatuiesc proletariatul sa-sj pastreze unitatea de clasa o data ce a īncetat presiunea luptei īmpotriva dus­manului de clasa comun. Orice conflict de interese latent va tinde acum sa dezbine īn noi clase proletariatul odinioara unit si sa se dezvolte īntr-o noua lupta de clasa. (Principiile dialecticii ar sugera ca īn curīnd se va dezvolta o noua antiteza, un nou antagonism de clasa. Numai ca, fireste, dialectica e destul de vaga si de adaptabila, astfel īneīt sa explice absolut orice, prin urmare si societatea fara clase, ca pe o sinteza dialectic necesara a unei dezvoltari antitetice⁵.)

Evolutia cea mai probabila va consta, fireste, īn aceea ca oamenii aflati efectiv la putere īn momentul victoriei - aceia dintre liderii revolutionari care vor fi supravietuit luptei pentru putere si diverselor epurari, īmpreuna cu echipele lor - vor forma o Noua Clasa: noua clasa dominanta a noii societati, un fel de noua aris­tocratie sau birocratie⁶; si e extrem de probabil ca vor īncerca sa ascunda acest fapt. Iar modul cel mai convenabil de a face acest lucru va fi sa pastreze cīt mai mult cu putinta din ideologia revolutionara, profitīnd de aceste sentimente īn loc sa-si iroseasca timpul īn eforturi zadarnice de a le nimici (conform sfatului dat de Pareto tuturor conducatorilor). si pare destul de probabil ca se vor pricepe sa se foloseasca din plin de ideologia revolutionara daca īn acelasi timp exploateaza teama fata de miscarile contrarevolu­tionare, īn felul acesta, ideologia revolutionara le va servi pentru

scopuri apologetice: le va servi atīt pentru a justifica modul īn care se folosesc de putere, cīt si ca mijloc de stabilizare a acesteia; pe scurt, ca un nou "opiu pentru popor". Cam asa este probabil sa se petreaca lucrurile, potrivit premiselor de la care porneste Marx īnsusi. Dar eu nu mi-am propus aici sa fac profetii istorice (sau sa interpretez istoria trecuta a diferitelor revolutii). Vreau doar sa arat ca concluzia lui Marx, profetia sa privind aparitia unei societati fara clase, nu decurge din aceste premise. Cel de-al treilea pas al rationa­mentului lui Marx trebuie, asadar, declarat neconcludent.

Mai mult de atīt eu nu sustin. īn particular, nu cred ca e posibil sa profetizam ca socialismul nu va veni, ori sa spunem ca premisele rationamentului lui Marx fac foarte improbabila instaurarea socia­lismului. Este posibil, de exemplu, ca lupta īndelungata sau entu­ziasmul victoriei sa contribuie la un sentiment de solidaritate suficient de puternic pentru a dainui pīna la statornicirea unor legi care sa īmpiedice exploatarea si abuzul de putere. (Formarea de institutii destinate controlului democratic al cīrmuitorilor reprezinta singura garantie a desfiintarii exploatarii.) sansele de īntemeiere a unei asemenea societati vor depinde, dupa opinia mea, foarte mult de atasamentul muncitorilor fata de ideile socialismului si libertatii, ca opuse intereselor imediate ale clasei lor. Acestea sīnt lucruri ce nu pot fi usor anticipate; tot ce putem spune cu certitudine este ca lupta de clasa ca atare nu genereaza totdeauna o solidaritate durabila īntre cei oprimati. Exista exemple de astfel de solidaritate si puternic devotament fata de cauza comuna; dar exista si exemple de grupuri de muncitori ce-si urmaresc interesele lor de grup particulare chiar daca acestea se afla īn conflict fatis cu interesele altor muncitori si cu ideea solidaritatii celor oprimati. Exploatarea nu dispare neaparat o data cu burghezia, deoarece este pe deplin posibil ca anumite grupuri de muncitori sa obtina privilegii echivalente cu exploatarea grupurilor mai putin avantajate.⁷

Vedem astfel ca o revolutie proletara victorioasa poate fi urmata de o multitudine de evolutii istorice diferite. Exista īn mod cert prea multe posibilitati pentru aplicarea metodei profetiei istorice. si īn mod deosebit se cuvine subliniat ca am proceda cīt se poate de nestiintific daca am īnchide ochii la unele posibilitati pentru ca nu ne plac. Gīndirea partizana este. dupa toate aparentele, ceva ce nu poate fi evitat. Dar ea nu trebuie confundata cu gīndirea stiintifica. si mai trebuie sa recunoastem ca profetia pretins stiintifica ofera

PROFEŢIA LUI MARX

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

pentru un mare numar de oameni o forma de evadare. Ea le ofera o evadare din responsabilitatile noastre actuale si de refugiere īntr-un viitor paradis; si ofera un complement potrivit al acestui paradis punīnd un accent exagerat pe neajutorarea individului īn fata a ceea ce ea descrie drept forte economice demonice si covīr-sitoare ale prezentului.

II

Daca vom privi acum ceva mai īndeaproape aceste forte si sistemul nostru economic actual, vom vedea ca experienta vine īn sprijinul criticii noastre teoretice. Trebuie sa ne ferim īnsa de o interpretare eronata a experientei prin prisma prejudecatii marxiste ca "socialismul" sau "comunismul" ar fi unica alternativa si unicul succesor posibil al "capitalismului". Nici Marx si nici altcineva n-a dovedit vreodata ca socialismul īn sensul de societate fara clase, de "asociatie īn cadrul careia dezvoltarea libera a fiecaruia este conditia pentru dezvoltarea libera a tuturora"*, ar fi singura alter­nativa posibila la exploatarea nemiloasa prezenta īn sistemul economic pe care el l-a descris pentru prima data cu un secol īn urma (1845) si pe care l-a numit "capitalism"⁹. īntr-adevar, daca cineva ar īncerca sa demonstreze ca socialismul e singurul succe­sor posibil al "capitalismului" neīngradit al lui Marx. i-am putea opune pur si simplu, ca dezmintire, faptele istorice. Caci hissez-fa/re-ul a disparut de pe fata Pamīntului, īnsa nu a fost īnlocuit printr-un sistem socialist sau comunist īn īntelesul lui Marx. Numai īn sesimea ruseasca a planetei gasim un sistem economic unde, īn conformitate cu profetia lui Marx, mijloacele de productie se afla īn proprietatea statului, a carui putere politica īnsa, contrar profetiei lui Marx. nu vadeste nicidecum ca ar tinde sa dispara treptat. Dar peste tot īn lume puterea politica organizata a īnceput sa īndeplineasca ample functii economice. Capitalismul neīngradit a cedat locul unei noi perioade istorice, propriei noastre perioade de interventionism politic, de ingerinta economica a statului. Interventionismul a īmbracat o varietate de forme. Exista varianta ruseasca; exista forma fascista de totalitarism; si exista interven­tionismul democratic din Anglia, din Statele Unite si din "demo­cratiile mai mici". īn frunte cu Suedia¹⁰, unde tehnologia interventiei democratice a atins nivelul cel mai īnalt de pīna acum.

Evolutia care a condus la aceasta interventie a īnceput īnca din timpul lui Marx, cu legislatia industriala britanica. Ea a facut primele progrese decisive o data cu introducerea saptamīnii de lucru de 48 de ore, iar mai apoi cu introducerea asigurarii de somaj si a altor forme de asigurari sociale. Ca e totalmente absurd sa fie identificat sistemul economic al democratiilor moderne cu sistemul pe care Marx īl numea "capitalism" se poate vedea numaidecīt daca īl privim īn comparatie cu programul sau īn zece puncte al revolutiei comuniste. Daca lasam de o parte punctele de mica īnsemnatate ale acestui program (de exemplu. "4. Confis­carea proprietatii tuturor emigrantilor si rebelilor"), putem spune ca īn statele democratice majoritatea acestor puncte au fost puse īn practica, fie complet, fie īntr-o masura considerabila; iar o data cu ele, au fost facuti numerosi pasi mai importanti, la care Marx nici nu s-a gīndit vreodata, īn directia securitatii sociale. Mentionez doar urmatoarele puncte din programul sau: 2. Impozit cu puternic caracter progresiv. (S-a realizat.) 3. Desfiintarea drep­tului de mostenire. (Realizata īn mare parte. Este cel putin īndoielnic ca ar fi de dorit sa se faca mai mult īn acest sens.) 6. Controlul centralizat al statului asupra tuturor mijloacelor de transport si comunicatii. (Din ratiuni militare lucrul acesta a fost realizat īn Europa Centrala īnaintea razboiului din 1914, fara ca rezultatele sa fi fost prea benefice. Masura a fost tradusa īn viata si de majoritatea statelor democratice mici.) 7. Sporirea numarului si a marimii fabricilor de stat si a uneltelor de productie aflate īn proprietatea acestuia... (S-a realizat īn statele democratice mici: daca rezultatul e totdeauna favorabil este o chestiune cel putin īndoielnica.) 10. Invatamīnt gratuit pentru toti copiii īn scoli publice (adica de stat). Interzicerea muncii īn fabrici a copiilor, sub actuala ei forma... (Prima revendicare este realizata īn statele democratice mici, iar īntr-o anumita masura practic pretutindeni; cea de a doua a fost satisfacuta cu prisosinta.)

Un numar de puncte din programul lui Marx¹¹ (de exemplu, "1. Abolirea oricarei proprietati asupra pamīntului") n-au fost īnfaptuite īn tarile democratice. Din acest motiv marxistii sustin pe buna dreptate ca īn aceste tari nu a fost instaurat "socialismul". Dar daca ei trag de aici concluzia ca aceste tari sīnt īnca tari "capitaliste" īn sensul lui Marx, atunci nu fac decīt sa dea īn vileag caracterul dogmatic al presupozitiei lor ca nu exista nici o alta alternativa. De

PROFEŢIA LUI MARX

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

unde se vede cum cineva poate fi orbit de falsa splendoare a unui sistem preconceput. Marxismul e nu numai o proasta calauza spre viitor, dar īi face, pe deasupra, incapabili pe adeptii sai sa vada ceea ce se petrece sub ochii lor, īn propria lor perioada istorica, uneori chiar cu concursul lor.

IV

S-ar putea īnsa pune īntrebarea daca aceasta critica pledeaza īn vreun fel īmpotriva metodei ca atare a profetiei istorice ample. N-am putea oare, īn principiu, sa īntarim īn asa fel premisele rationa­mentului profetic, īncīt sa obtinem o concluzie valabila? Fireste ca am putea. Oricīnd este posibil sa obtinem orice concluzie dorim, cu conditia doar de a face suficient de puternice premisele de la care pornim. Situatia este īnsa de asa natura, īncīt, pentru aproape orice profetie istorica ampla, ar trebui sa facem asemenea presupozitii cu privire la factorii morali si de alta natura din cate­goria celor numiti de Marx "ideologici", pe care īn nici un chip nu le-am putea reduce la factorii economici. Marx ar fi fost īnsa primul care ar fi taxat acest procedeu ca profund nestiintific. īntreaga sa metoda de a profetiza depinde de teza ca influentele ideologice nu trebuie tratate ca niste elemente independente si impredictibile. ele fiind reductibile la conditiile economice, dependente de acestea si, ca atare, predictibile.

Uneori pīna si anumiti marxisti neortodocsi admit ca instau­rarea socialismului nu e numai o chestiune de dezvoltare istorica: teza lui Marx ca "noi putem scurta si asvsc. durerile facerii" legate de trecerea la socialism e destul de vaga pentru a putea fi inter­pretata īn sensul ca o politica gresita poate īntīrzia chiar cu secole īntregi aparitia socialismului, īn timp ce o politica judicioasa ar scurta la minimum acest interval. O asemenea interpretare face posibil chiar si pentru marxisti sa admita ca va depinde īn mare masura de noi īnsine daca rezultatul unei revolutii va fi sau nu o societate socialista; va depinde, adica, de scopurile noastre, de devotamentul si sinceritatea noastra, ca si de inteligenta noastra, cu alte cuvinte, de factori morali sau "ideologici". Profetia lui Marx, ar putea ei sa adauge, e o mare sursa de īncurajare morala, capabila, ca atare, sa stimuleze dezvoltarea socialismului. Ceea ce Marx vrea, de fapt, sa arate este ca exista numai doua posibilitati:

ori sa dainuie pe veci o lume īngrozitoare, ori sa ia nastere curīnd o lume mai buna; iar prima din aceste doua alternative abia daca merita luata serios īn considerare. Asadar, profetia lui Marx e pe deplin īndreptatita. Caci, cu cīt oamenii īnteleg mai clar ca pot realiza cea de a doua alternativa, cu atīt mai sigur vor face un salt decisiv de la capitalism la socialism; o profetie mai precisa, īnsa, nu se poate face.

Acesta e un rationament care admite influenta unor factori morali si ideologici ireductibili asupra mersului istoriei, iar o data cu aceasta, inaplicabilitatea metodei marxiste. Referitor la acea parte a rationamentului care īncearca sa apere marxismul, trebuie sa repetam ca nimeni n-a dovedit vreodata ca exista numai doua posi­bilitati, "capitalismul" si "socialismul". Cu ideea ca nu trebuie sa ne pierdem timpul cu eventualitatea perpetuarii unei lumi foarte nesatisfacatoare, sīnt perfect de acord. Dar alternativa nu trebuie sa fie neaparat preconizarea profetizatei nasteri a unei lumi mai bune sau stimularea nasterii ei, prin propaganda sau prin alte mijloace irationale, eventual chiar prin violenta. O alternativa poate fi, de exemplu, dezvoltarea unei tehnologii pentru ameliorarea imediata a lumii īn care traim, dezvoltarea unei metode de inginerie graduala. de interventie democratica.¹² Marxistii vor sustine, desigur, ca acest mod de interventie este imposibil, deoarece istoria nu poate fi facuta dupa planuri rationale de ameliorare a lumii. Dar aceasta teorie are consecinte cīt se poate de stranii. Caci daca lucrurile nu pot fi ameliorate prin folosirea ratiunii, atunci ar fi cu adevarat un miracol istoric sau politic daca puterile irationale ale istoriei ar produce prin ele īnsele o lume mai buna si mai rationala.¹³

Sīntem astfel adusi īnapoi la punctul de vedere dupa care factorii morali si alti factori ideologici ce nu intra īn sfera profetiei stiintifice exercita o influenta profunda asupra cursului istoriei. Unul din acesti factori impredictibili este tocmai influenta tehnologiei sociale si a interventiei politice īn chestiuni economice. Tehnologul social si practicantul ingineriei sociale graduale pot proiecta edifi­carea de noi institutii sau transformarea celor vechi: ei pot sa planifice chiar si caile si mijloacele de efectuare a acestor schimbari. Prin aceasta totusi "istoria" nu devine mai predictibila. Deoarece ei nu planifica pentru ansamblul societatii si nici nu stiu daca planurile lor vor fi īnfaptuite; īn fapt, aceste planuri nu vor fi mai niciodata īnfaptuite fara mari modificari, īn parte pentru ca experienta noastra

PROFEŢIA LUI MARX

se īmbogateste īn timpul constructiei, īn parte pentru ca sīntem nevoiti sa facem compromisuri.¹⁴ Marx avea, asadar, dreptate cīnd insista ca , jstoria" nu poate fi planificata pe hīrtie. Institutiile, īnsa, pot sa fie planificate: si sīnt. Numai prin planificarea¹⁵, pas cu pas, a unor institutii menite sa salvgardeze libertatea, īn special libertatea fata de exploatare, putem spera sa realizam o lume mai buna.

VI

Pentru a evidentia semnificatia politica practica a teoriei isto-riciste a lui Marx, īmi propun sa ilustrez fiecare din cele trei capitole care se ocupa de cei trei pasi ai rationamentului profetic prin cīteva remarci privitoare la efectele profetiei sale istorice asupra istoriei europene recente. Caci aceste efecte au fost ample gratie influentei exercitate, īn Europa centrala si de est, de catre cele doua mari partide marxiste, comunistii si social-democratii. Ambele aceste partide erau total nepregatite pentru o sarcina cum este cea de transformare a societatii. Comunistii rusi, care s-au gasit primii īn situatia de a lua puterea, au mers īnainte, total inconstienti de gravele probleme si de imensele sacrificii si sufe­rinte ce aveau sa urmeze. Social-democratii din Europa centrala, carora li s-a ivit sansa ceva mai tīrziu, au pregetat timp de multi ani īn fata responsabilitatilor pe care comunistii si le-au asumat fara ezitare. Ei aveau temeri, probabil justificate, ca nici un alt popor īn afara celui din Rusia, care īndurase sub tarism cea mai salbatica opresiune, n-ar fi consimtit sa suporte suferintele si sacri­ficiile pe care i le-ar fi cerut revolutia, razboiul civil si o lunga perioada de experimentari, la īnceput adesea neīncununate de succes. Pe līnga aceasta, īn decursul perioadei critice dintre anii 1918 si 1926, n-au putut avea nici o certitudine cu privire la rezul­tatul experimentului rusesc. si realmente, nu exista cu siguranta nici o baza pentru a evalua perspectivele acestuia. Se poate spune ca sciziunea dintre comunistii si social-democratii din Europa centrala a fost o sciziune īntre acei marxisti care aveau o īncredere irationala īn reusita finala a experimentului rusesc si cei care, īn mod mai rezonabil, erau sceptici īn privinta lui. Folosind aici cuvintele "irationala" si "mai rezonabil", o fac aplicīnd propriile lor criterii, marxiste; caci potrivit marxismului, revolutia proletara

CAPITOLUL 18: TRECEREA LA SOCIALISM

ar fi trebuit sa fie rezultatul final al industrializarii, si nu vice-versa^]6; si ar fi trebuit sa aiba loc mai īntīi īn tarile puternic indus­trializate, si abia mult mai tīrziu īn Rusia.¹⁷

Aceasta remarca nu trebuie interpretata īnsa ca o aparare a liderilor social-democrati¹⁸, a caror politica a fost īn īntregime determinata de profetia marxista, prin convingerea lor implicita ca socialismul va veni īn mod inevitabil. La acesti lideri, convingerea mentionata se combina deseori cu un scepticism fara speranta privitor la functiile si sarcinile lor imediate si la ceea ce avea sa urmeze imediat.¹⁹ Ei īnvatasera din marxism sa-i organizeze pe muncitori si sa le inspire o credinta de-a dreptul extraordinara īn misiunea lor de eliberatori ai omenirii.²⁰ Erau īnsa incapabili sa-i pregateasca pentru realizarea fagaduintelor lor. īnvatasera bine manualele lor, stiau totul despre "socialismul stiintific" si mai stiau ca pregatirea de retete pentru viitor īnseamna utopism nestiin­tific. N-a ridiculizat oare Marx īnsusi pe unul din discipolii lui Comte, care-l criticase īn Revue Positiviste pentru faptul de a nu fi oferit programe practice? "Revue Positiviste din Paris - a scris Marx²¹, persiflīnd - īmi reproseaza, pe de o parte, ca tratez economia politica īn mod metafizic, iar pe de alta - ghiciti ce! - ca ma limitez la o simpla disecare critica a ceea ce e dat, īn loc sa dau retete (comtiste?) pentru bucataria ordinara a viitorului." Liderii marxisti aveau, asadar, lucruri mai bune de facut decīt sa­si piarda vremea cu ceva de genul tehnologiei. Programul lor practic ce rezuma la "Proletari din toate tarile, uniti-va!". Dupa ce proletarii din tarile lor s-au unit si cīnd s-a ivit prilejul de a-si asuma responsabilitatea guvernarii si a punerii temeliilor pentru o lume mai buna, adica atunci cīnd a venit timpul sa actioneze, ei i-au lasat pe muncitori sa se descurce cum stiu. Liderii nu stiau ce-i de facut. Asteptau fagaduita sinucidere a capitalismului. Dupa inevitabila prabusire a acestuia, cīnd lucrurile vor fi ajuns īn degringolada totala, cīnd totul se va fi aflat īn disolutie, iar pentru ei riscul de a se discredita si de a cadea īn dizgratie se va fi micso­rat considerabil, atunci sperau ei sa devina salvatorii omenirii. (si īntr-adevar, nu trebuie sa uitam ca succesul comunistilor īn Rusia a devenit posibil, fara īndoiala, īn parte, gratie lucrurilor īngrozi­toare ce s-au petrecut īnainte ca ei sa preia puterea.) Dar, pe cīnd marea criza, pe care initial o salutasera ca īnsemnīnd fagaduita

PROFEŢIA LUI MARX

prabusire, īsi urma cursul, ei au īnceput sa-si dea seama ca munci­torilor īncepea sa li se faca lehamite de a mai fi īndopati si amagiti cu interpretari ale istoriei²²; ca nu era de-ajuns sa le spui ca potrivit infailibilului socialism stiintific al lui Marx, fascismul era īn mod hotarīt ultima halta a capitalismului, īnainte de prabu­sirea iminenta a acestuia. Masele napastuite nu se mai multumeau cu atīt. īncetul cu īncetul, liderii au īnceput sa īnteleaga consecintele teribile ale politicii de expectativa si de speranta īn marele miracol politic. Era īnsa prea tīrziu. sansa fusese irosita.

Aceste consideratii ale mele sīnt foarte schematice. Dar ele ofera o idee despre consecintele practice ale profetiei lui Marx privind trecerea la socialism.