P a t r i e

Patria este alcatuita din mai multe familii, si asa cum, de obicei, īti aperi familia din amor propriu, tot din amor propriu īti aperi orasul sau statul pe care īl consideri patria ta. Cel care arde de nerabdare sa ajunga edil, tribun, pretor, consul sau dictator, declara ca īsi iubeste patria, desi, de fapt, se iubeste pe sine īnsusi.

E foarte trist ca, adesea, pentru a fi un bun patriot, trebuie sa-i dusmanesti pe toti ceilalti oameni. E limpede ca nici o tara nu poate sa cāstige fara ca alta sa piarda, si ca nu poate īnvinge fara sa pricinu-iasca nenorociri altora.

Aceasta e conditia umana: dorind marirea patriei tale, doresti, īn acelasi timp, raul vecinilor. Cel ca-re ar vrea ca tara sa sa nu fie niciodata nici mai mare, nici mai mica, nici mai bogata, nici mai saraca, ar fi cetatean al Universului.

R a z b o i

Animalele se razboiesc vesnic īntre ele; fiecare specie a fost sortita sa sfāsie o alta specie. Pāna si porumbeii consuma alte animale mai mici. Masculii de aceeasi specie se razboiesc pentru femele. Ae-rul, pamāntul si apele sunt niste cāmpuri de batalie. S-ar parea ca Dumnezeu le-a dat oamenilor minte ca sa-i pazeasca de a se īnjosi imitānd animalele.

si totusi, razboiul este atāt de potrivit firii omului, īncāt, īn afara de doua sau trei natiuni, toate apar, īn istorie, īnarmate unele īmpotriva altora. Desigur, arta de a pustii ogoarele, de a distruge locuintele, de a provoca, anual, moartea a patruzeci de mii de oameni din o suta de mii, este o arta foarte fru-moasa.

Populatii destul de īndepartate afla ca va fi razboi si ca, daca vor sa intre īn joc, va fi rost pentru fie-care de cinci sau sase parale pe post de cāstig zilnic; īndata pornesc sa-si ofere serviciile celui care va avea nevoie de ele. Multimile acestea se īndārjesc unele īmpotriva altora, nu numai fara sa aiba vreun interes īn toata treaba asta, dar fara sa stie macar despre ce este vorba.

Vezi cinci sau sase puteri beligerante, uneori trei contra trei, alteori doua contra patru, atleori una contra cinci, care se urasc toate, īn aceeasi masura, una pe alta, se unesc si se ataca īntre ele, toate calauzite de un singur gānd: acela de a face cāt mai mult rau cu putinta.

Uluitor īn aceasta combinatie diavoleasca e faptul ca fiecare dintre capeteniile ucigasilor pune sa i se binecuvānteze steagurile si cere solemn ajutorul lui Dumnezeu, īnainte de a porni sa nimiceasca dusmanul. Daca una dintre capetenii n-a avut norocul sa ucida decāt doua sau trei mii de oameni, nu-i multumeste lui Dumnezeu, dar cānd a izbutit sa treaca prin foc si sabie vreo zece mii de oameni, si cānd - culmea fericirii - a distrus cu desavārsire vreun oras, atunci se cānta imediat un cāntec religios destul de lung, īntr-o limba pe care nimeni dintre cei care au luptat n-o cunoaste si care, īn afara de asta, mai e baltata cu tot soiul de barbarisme.

Ce rost mai au omenirea, faptele bune, modestia, cumpatarea, blāndetea, īntelepciunea, evlavia, si ce-mi pasa mie de ele, cānd un glont tras de la o departare de sase sute de pasi īmi strapunge trupul si ma ucide la vārsta de douazeci de ani, īn chinuri nespuse, īn mijlocul altor cinci sau sase mii de mu-ribunzi, cānd ochii mei, care se mai deschid pentru ultima oara, zaresc orasul īn care m-am nascut, trecut prin foc si sabie, si cānd ultimele sunete care ajung pāna la urechile mele sunt tipetele femeilor si ale copiilor ce-si dau sfārsitul printre ruine - si toate acestea pentru asa-zisele interese ale unui om pe care nimeni dintre noi nu-l cunoaste.