ALTE DOCUMENTE
|
|||||||||
Patria este alcatuita din mai multe familii, si asa cum, de obicei, îti aperi familia din amor propriu, tot din amor propriu îti aperi orasul sau statul pe care îl consideri patria ta. Cel care arde de nerabdare sa ajunga edil, tribun, pretor, consul sau dictator, declara ca îsi iubeste patria, desi, de fapt, se iubeste pe sine însusi.
E foarte trist ca,
adesea, pentru a fi un bun patriot, trebuie sa-i dusmanesti
pe toti ceilalti oameni. E limpede ca nici o
Aceasta e conditia umana: dorind marirea patriei tale, doresti, în acelasi timp, raul
vecinilor. Cel ca-re ar vrea ca
Animalele se razboiesc vesnic între ele; fiecare specie a fost sortita sa sfâsie o alta specie. Pâna si porumbeii consuma alte animale mai mici. Masculii de aceeasi specie se razboiesc pentru femele. Ae-rul, pamântul si apele sunt niste câmpuri de batalie. S-ar parea ca Dumnezeu le-a dat oamenilor minte ca sa-i pazeasca de a se înjosi imitând animalele.
si totusi, razboiul este atât de potrivit firii omului, încât, în afara de doua sau trei natiuni, toate apar, în istorie, înarmate unele împotriva altora. Desigur, arta de a pustii ogoarele, de a distruge locuintele, de a provoca, anual, moartea a patruzeci de mii de oameni din o suta de mii, este o arta foarte fru-moasa.
Populatii destul de îndepartate afla ca va fi razboi si ca, daca vor sa intre în joc, va fi rost pentru fie-care de cinci sau sase parale pe post de câstig zilnic; îndata pornesc sa-si ofere serviciile celui care va avea nevoie de ele. Multimile acestea se îndârjesc unele împotriva altora, nu numai fara sa aiba vreun interes în toata treaba asta, dar fara sa stie macar despre ce este vorba.
Vezi cinci sau sase puteri beligerante, uneori trei contra trei, alteori doua contra patru, atleori una contra cinci, care se urasc toate, în aceeasi masura, una pe alta, se unesc si se ataca între ele, toate calauzite de un singur gând: acela de a face cât mai mult rau cu putinta.
Uluitor în aceasta combinatie diavoleasca e faptul ca fiecare dintre capeteniile ucigasilor pune sa i se binecuvânteze steagurile si cere solemn ajutorul lui Dumnezeu, înainte de a porni sa nimiceasca dusmanul. Daca una dintre capetenii n-a avut norocul sa ucida decât doua sau trei mii de oameni, nu-i multumeste lui Dumnezeu, dar când a izbutit sa treaca prin foc si sabie vreo zece mii de oameni, si când - culmea fericirii - a distrus cu desavârsire vreun oras, atunci se cânta imediat un cântec religios destul de lung, într-o limba pe care nimeni dintre cei care au luptat n-o cunoaste si care, în afara de asta, mai e baltata cu tot soiul de barbarisme.
Ce rost mai au omenirea, faptele bune, modestia, cumpatarea, blândetea, întelepciunea, evlavia, si ce-mi pasa mie de ele, când un glont tras de la o departare de sase sute de pasi îmi strapunge trupul si ma ucide la vârsta de douazeci de ani, în chinuri nespuse, în mijlocul altor cinci sau sase mii de mu-ribunzi, când ochii mei, care se mai deschid pentru ultima oara, zaresc orasul în care m-am nascut, trecut prin foc si sabie, si când ultimele sunete care ajung pâna la urechile mele sunt tipetele femeilor si ale copiilor ce-si dau sfârsitul printre ruine - si toate acestea pentru asa-zisele interese ale unui om pe care nimeni dintre noi nu-l cunoaste.
|