ACTIVITATILE GÂNDIRII
Conceptualizarea, intelegerea, rezolvarea problemelor, rationamentele, decizia si creatia, sunt activitatile fundamentale ale gândirii, care o individualizeaza in raport cu alte mecanisme psihice, si ii acorda un caracter de maxima eficacitate.
Conceptualizarea
"elementul cel mai caracteristic al conduitei inteligente a omului, este atitudinea de a forma si integra concepte". Nu intamplator aceasta activitate a gândirii a atras atentia celor mai multi psihologi care s-au straduit sa cerceteze experimental procesul respectiv, dar sa formuleze si unele teorii explicati 454g63e ve ale acestuia.
Galton considera ca notiunile se formeaza prin simpla suprapunere si contopire a imaginilor obiectelor. Ach deplaseaza centrul de greutate pe scopul activitatii, care da nastere unei "tendinte determinate' si care, la rândul ei, orienteaza tot procesul complex al formarii notiunilor. Pentru Vâgotski important este, nu scopul care sta in fata subiectului, ci mijlocul cu ajutorul caruia acest isi organizeaza activitatea, si un astfel de mijloc este cuvântul ca reflectare generalizata intr-un sistem de relatii a realitatii înconjuratoare.
Conceptualizarea: capacitateea de abstractizare a insusirilor unei clase de obiecte, ce sunt apoi incorporate intr-o imagine sau intr-o idee concept
Capacitatea de a sesiza atributele distinctive ale unei clase de obiecte
In formarea conceptelor au existat 2 orientari
- empirista: conceptele se formeaza prin extragerea invatiantilor din multitudinea si diversitatea elementelor; de ex. Pt. ca un copil sa isi formeze conceptul de ''ciine', tb. Sa fi vazut multe xemplare de acest tip, numite ''ciine''; conceptul de ciine rezulta din asociatia intre un ansamblu de atribute si un cuvint.
- Rationalista: conceptele sint entitati mintale prezumate in vederea explicarii si actiunii;
Vergnaud propune definirea conceptelor printr-un triplet de ansambluri ale:
situatiilor de referinta care dau sens conceptelor
invariantilor operatori care sint constitutivi conceptelor
sistemelor simbolice care permit simbolizarea conceptelor .
Formarea notiunilor
1. Modelul suprapunerii imaginilor (Francis Galton)
Este unul dintre primele modele propuse in explicarea formarii notiunilor, extrem de simplist:
notiunea se formeaza prin simpla suprapunere si contopire a imaginilor obiectelor;
notiunea era un fel de fotografie colectiva, apare pe cale pur asociativa, datorita consolidarii legaturilor coresp. particularitatilor comune mai multor obiecte si slabirii altor legaturi coresp. particularitatilor deosebite ale obiectelor.Absolutizeaza rolul imaginilor
2. Modelul mediationist (Ach, Vigotski)
A aparut in concurenta cu 1:
Formarea notiunilor nu are un caracter asociativ, ci productiv.
Importante sint conditiile functionale ale aparitiei notiunii, factorii fundamentali, mediatori care regleaza cursul asociatiilor .
3. Modelul actiunilor intelectuale (Galperin)
Elementele de natura strict psihologica care explica gindirea si procesul de formare a notiunilor sint: orientarea, imaginea si actiunea
In gindire este vorba despre orientarea in lucruri pe baza imaginilor si nu despre imaginea lucrurilor ca atare; imaginea este o latura specifica omului si animalelor
Imaginea pastreaza in sine semnificatia anterioara a stimulului fizic, dar nu mai provoaca nemijlocit actiunea
Actiunea este unitatea fireasca a gindirii, realizata prin:
Veriga de orientare, care se bazeaza pe imagini
Veriga de executare , care transforma materialul initial in produs .
4. Modelul atributelor definitorii (Bruner, Austin, Eysenk si Keane
Un concept poate fi caracterizat printr-un numar de atribute definitorii, iar cind acestea sint descoperite si asimilate de subiect, asistam la formarea conceptului
Intelesul unui concept poate fi redat printr-o lista de atribute intercorelate
Atributele sint elementele de baza ale conceptelor
Fiecare atribut este necesar si toate la un loc suficiente pt. a defini un concept
Toti membrii unui concept sint egal reprezentativi
5. Modelul compararii atributelor (Rips)
Mecanismul formarii conceptelor este compararea:
Un concept are 2 categ. De atribute: definitorii si caracteristice
Atributele definitorii sint miezul definitiei unui concept si sint detinute de toti membrii lui
Atributele caracteristice arata cit de reprezentativ este un membru al unei categ.
II. INTELEGEREA
este activitatea de sesizare si relevare a relatiilor esentiale dintre obiectele si fenomenele lumii reale. Ea presupune asocierea treptata si repetata a unor simboluri verbale cu diferite obiecte, incorporarea noilor cunostinte, in cele vechi existente deja, pe care Ausubel si Robinson le denumesc "idei ancora".
Este una dintre cele mai importante activitati ale gindirii, semnul ei distinctiv. Gindirea nu poate fi conceputa in afara intelegerii.
Dpdv operational, este un proces analitico-sintetic, pregatit de analiza si finalizat prin sinteza.
Natura si caracteristicile intelegerii
a) Caracter constient a intelege inseamna a incadra un obiect in clase de obiecte, a-I stabili natura, cauzele, geneza, dezvoltarea, legitatile
b) caracter mijlocit - se bazeaza pe actualizarea relatiilor elaborate anterior
c) caracter activ- intelegerea pp. actiune mintala si practica, pp. un sir de operatii: analiza, abstractizarea, compararea, sinteza etc.
III. REZOLVAREA PROBLEMELOR
Constituie una dintre activitatile esentiale ale gândirii, urmarindu-se faptul ca aceasta nu intra in functiune, decât in situatii problematice care cer o rezolvare.
Problema presupune un model mintal acceptor care are rol de a evalua solutia.
In perimetrul rezolvarii problemelor ne confruntam cu o serie de notiuni cum ar fi: problema, situatie problematica, spatiu problematic, conduita rezolutiv care adesa sunt insuficient definite si delimitate.
Problema se asociaza frecvent cu bariera, obstacolul, dificultatea teoretica sau practica care se cer a fi înlaturate si rezolvate.
Situatia problematica este ceea ce apare ca fiind atipic, nedeterminat, ceea ce genereaza frustrari si tensiuni in subiect.
Conduita rezolutiva se traduce in trecerea de la o stare la alta, de la stari initiale la stari finale.
Procesul de rezolvare a problemelor include 5 faze:
faza de constientizare a dificultatii;
faza de identificare a problemei;
faza raportarii sarcinii si a cadrului problemei la ansamblul de cunostinte anterioare;
faza verificarii succesive a ipotezelor si a refolmularii problemelor;
faza incorporarii solutiei gasite in cunostintele anterioare.
Etapele rezolvarii de probleme:
- intelegrea problemei
- elaborarea ipotezelor/solutiilor su selectia lor
- testarea si evaluarea solutiilor - pp. utilizarea unui sistem de criterii
Principalele procese rezolutive sunt:
interpretarea situatiei sau reprezentarea problemei
elaborarea scopului si planificarea (scopuri pozitive, negative)
memorarea momentelor critice
evaluarea rezultatelor actiunii
Criteriile particularizarii conduitelor rezolutive
durata procesului rezolutiv - uneori parcurgerea etapelor se realizeaza foarte rapid, alteori necesita perioade mai lungi de timp;
natura problemei - problemele pot fi solare si probleme ale vietii reale;
gradul de structurare a problemelor - probleme bine definite (se specifica starea initiala, starea finala, setul de operatori si conditiile de aplicare) si probleme slab definite (starea initiala si starea finala sunt nespecificate);
gradul de dificultate a problemelor:
probleme neproductiv necreative - bazate pe gândirea reproductiva, strategiei uzuale si algoritmice;
probleme demonstrativ-explicative - starea finala e bine specificata, dar nu si drumul ce duce la obtinerea ei;
probleme euristic-creative -starea initiala e specificata, ier cea finala slab delimitata;
probleme inventiv-creative - starea initiala bine specificata, starea finala e slab specificata
de optimizare sau de reproiectare creativa - starea initiala e perfect specificata si cea finala slab sau deloc specificata.
Rezolvarea problemelor in grup este mai productiva decit rezolvarea individuala, datorita interactiunii dintre membrii grupului, fenomenelor emulative, compensatorii.
Alti cercetatori afirma ca oamenii rezolva mult mai usor problemele cind lucreaza individual, grupul poate spori cantitatea solutiilor, dar impieteaza asupra calitatii lor; reezolvarea in grup este utila in anumite situatii.
IV. CREATIA
Este una dintre cele mai complexe activitati ale gindirii, forma ei extrema care duce la un nivel nou de sinteza, superior celui pp. de rezolvareea problemelor.
Ca activitate a gindirii, creatia genereaza un anumit tip de conduita - onduita creeativa, care se refera la:
Produsele noi in raport cu experienta anterioara a individului
Produsele noi atit in raport cu experienta anterioara a individului, cit si la produsele noi in raport cu experienta omenirii, a societatii.
Creatia constituie un tip superior de invatare si consta in combinarea a doua sau mai multe reguli insusite anterior, pt. a produce o noua capacitate.
Creatia parcurge, in linii mari, aceleasi etape ca si rezolvarea problemelor:
- Problematizarea situatiilor anterior neproblematice
-Formularea problemei
- Recompunerea si definitivarea ei
-restructurarea rezolutiva
- Desfasurarea gindirii creatoare
Etapele procesului creator se individualizeaza atit in planul functionalitatii, cit si in cel al finalitatii lor si pp. intrarea in functiune intr-o mai mare masura a mecanismelor inconstiente, a unor procese imaginativ-inventive, chiar daca mecanismele constiente si procesele senzorial-perceptive si mnezice nu lipsesc.
Specificul procesului creator, este nu solutionarea problemelor, ci gasirea lor.. descoperirea de probleme, reprezinta esenta procesului de creatie.
Decizia este procesul cognitiv de gestionare a comportamentelor in situatii alternative, subiectul trebuind sa efectueze o alegere, sau alegeri succesive, ale variantei optime sau cel putin convenabile.
Clasificarea deciziilor se face dupa:
-domeniul caruia ii apartin alternativele - politic, social
-sfera de cuprindere - globale si partiale
-timpul aflat la dispozitie - in timp normal si in criza de timp
-durata aplicativitatii - termen scurt, mediu si lung
-importanta obiectivului vizat - minore si majore
Procesul de elaborare - adoptare, are o schema operationala comuna:
-recoltarea informatiei, despre fiecare varianta de actiune
-prelucrarea si compararea variantelor
-evaluarea pretului de cost
-formularea optiunii
Gândirea trebuie sa determine
-valorile de baza ale situatiei
-valoare asteptata
-utilitatea subiectiva
-valoarea efectului optiunii
In situatiile sociale, procesul decizional, este puternic influentat de normele si etaloanele axiologice, morale, si de atitudine a subiectului fata de acesta.
|
