Caracterizarea cresterii si dezvoltarii psihice a preadolescentului

Caracterizarea cresterii si dezvoltarii psihice a preadolescentului

Īn dezvoltarea psihica a copilului de dupa 10 ani, U. schiopu (1981) diferentiaza trei stadii, dupa cum urmeaza :

stadiul pubertatii (de la 10 1a 14 ani), dominat de o intensa cres­tere, de accentuare a dimorfismului sexual cu largi rezonante īn dezvoltarea psihica si sociala ;

stadiul adolescentei (de la 14 la 18/20 ani), dominat le adaptarea la starea adulta, de cāstigarea identitatii si intelectualizarea pregnanta a conduitei;

stadiul adolescentei prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani), stadiu dominat de integrarea sociala si profesionala.

La rāndul sau, stadiul puberta 656v2123g 55;ii cuprinde trei substadii si anume :

etapa prepuberala (de la 10 la 12 ani);

pubertatea propriu-zisa (momentul culminant al pubertatii), de la 12 la 14 ani;

momentul postpuberal, declansat la putin timp dupa atingerea punctului culminant al pubertatii, el fiind un moment si īn acelasi timp "putin diferentiabil. de mo­mentul preadolescentei", ce se situeaza īntre 14 si 16/18 ani (U. schiopu, E. Verza, 1981, p. 174).

M. Debesse (1981) denumeste aceasta perioada de evolutie ps­ihica drept "vārsta nelinistilor pubertare". Īn opinia autorului, este perioada. nelinistilor atāt pentru copil, cāt si pentru educator. Pentru. primul "nelinistea. apare ca un rasunet al transformarilor organice asupra vietii sale mintale" (p. 83); la educator, sentimentul respectiv provine din pericolele pe care le percepe "īn mod justificat sau nu, īn jurul elevului sau" si din complexitate si noile responsabilitati privind "misiunea" sa.

Marcānd trecerea de la copilarie la adolescenta, perioada pu­bertatii este una de complexe transformari, de accelerare a ritmului cresterii, de maturizare sexuala, de dezvoltare a capacitatilor de cunoastere. Particularitatile psihice ale preadolescentei sunt determinate atāt de maturizarea psihosomatica, precum si de locul ocupat si rolul jucat de puber īn sistemul relatiilor din cadrul familiei, scolii, societatii.

Majoritatea lucrarilor de specialitate subliniaza intensele trans­formari si schimbari ce au loc pe plan fizic, psihic si sociomoral. "Prima etapa a lunecarii spre adolescenta poate fi situata īn jurul vārstei de 11 ani, atāt pentru motivul ca atunci se declanseaza anumite transformari intelectuale si fizice, cāt si pentru aceea ca atunci ies la lumina o anumita neliniste si o anumita agitatie" (P. Osterrieth, 1976, p. 138). O analiza profunda a transformarilor fiziologice si somatice si a consecintelor acestora īn planul devenirii psihice realizeaza si psihologul M Debesse (1981), care precizeaza ca īn aceasta perioada "evolutia īnsasi are ceva deconcertant. Intrarea īn adolescenta se face uneori mergānd de-a-ndaratelea".

Ambivalenta manifestarilor puberului, precum si prezenta īn tabloul psihologic al acestui stadiu a unor trasaturi ce tin de mica scolaritate cu altele ce prefigureaza adolescenta i-au determinat pe unii autori sa considere pubertatea doar ca o simpla "veriga de legatura" īntre doua stadii. Astfel, nevoia de relatii interpersonale si de grup alterneaza cu individualismul, noul egocentrism, tendinta de izolare, de interiorizare, de refugiu īn sine. Majoritatea autorilor sunt de acord ca intensitatea si ritmul schimbarilor ce se produc, consecintele acestora īn plan psihocomportamental variaza de la un individ la altul, fiind dependente, de asemenea, si de conditiile de mediu si activitate. Psihologul romān P. Golu (1985) considera pubertatea ca pe un stadiu de sine statator al dezvoltarii ontogenetice, cu particularitati proprii, specifice. Ea se caracterizeaza prin aparitia unor nevoi noi, specifice acestei vārste, precum: nevoia de cunoastere, de afectiune, de relatii si de grup, de distractii si de culturalizare, de independenta si de auto-determinare, de īmplinire.

Maturizarea generala se exprima si īn planul capacitatilor de cunoastere: se amplifica si devin si mai fine sensibilitatea tactila, vizuala, cromatica, auditiva, se dezvolta perceptiile si spiritul de observatie. Referitor la dezvoltarea reprezentarilor, specialistii apreciaza ca īn perioada dintre 10/11 si 14/15 ani are loc aproape o "convertire exploziva a cunoasterii īn scheme, simboluri si reprezentari" (U. schiopu, V. Piscoi, 1989, p. 214). Se dezvolta operativitatea specifica a gāndirii, fenomen pus īn evidenta de utilizarea a numerosi algoritmi īn domeniile tuturor disciplinelor. Gāndirea logica se realizeaza "prin constientizarea operativitatii gāndirii asupra realului".

Astfel, īn jurul vārstei de doisprezece ani se finalizeaza stadiul operatiilor concrete. Are loc, dupa J. Piaget, o reorganizare a structurilor operatorii si o ierarhizare a lor, constituindu-se treptat mecanismele de coordonare logica si matematica: "...peste gāndirea concreta se suprapune o gāndire formala, care se sustine pe sine..." (Paul Osterrieth, 1976, p. 140). Aceasta gāndire este eliberata de "incidentele concrete", face posibila desfasurarea operatiilor logice prin care preadolescentul analizeaza si compara ansamblul elementelor, alternativelor, posibilitatilor, face predictii.

Cea mai importanta constructie intelectuala a acestui stadiu este rationamentul ipotetico-deductiv, care faciliteaza trecerea de la operarea asupra realului la operarea asupra posibilului, scolarul mijlociu fiind capabil sa opereze cu concepte, judecati, rationamente. Saltul de la operatiile concrete la cele formale nu se realizeaza brusc, ci treptat, astfel ca īn adolescenta gāndirea formala si reflexiva va functiona deplin. Achizitiile si transformarile semnificative din domeniul gāndirii determina, totodata, cresterea atributiilor acesteia privind orientarea, conducerea si valorificarea celorlalte procese psihice: senzoriale-perceptive, memorie, imaginatie, limbaj etc.

Referitor la afectivitatea preadolescentului, unii autori au considerat ca īntre 10 - 12/13 ani copilul tece printr-o faza de sensibilitate ­scazuta, trairile afective fiind mai bine controlate, manifestāndu-se astfel o "stabilitate a starii de spirit". Altii, dimpotriva, asociaza pubertatea cu "vārsta nelinistilor", caracterizata prin instabilitate emotiva, hipersensibilitate, prin aparitia manifestarilor de tact si pudoare, de noi temeri si anxietati, īnregistrāndu-se frecvente conflicte si chiar perioade de "criza". Este stadiul aparitiei si dezvoltarii unor sentimente intelectuale, morale, estetice. Din "obiect" al afectiunii altora, puberul devine subiect ce "īmparte" afectiune altora, īn cadrul grupului realizāndu-se importante transformari din punct de vedere moral.

Cucerirea treptata a autonomiei si cresterea capacitatii de autocontrol, de conformare a comportamentului unor exigente, si norme interiorizate prin imitatie si identificare, au drept consecinta sporirea gradului de autodeterminare si coerenta psihocomportamentala. Īn acest sens, J. Piaget a evidentiat - paralelismul dintre evolutia logicii si a vointei care apare īn aceeasi epoca pentru a introduce mai multa coerenta īn gāndire si actiune". Urmarirea cu perseverenta a scopurilor, efortului depus pentru conformarea regulii morale, instrumentarea psihica de a lua decizii imprima o mai pronuntata, coerenta, stabilitate, unitate si continuitate comportamentului.

"Nevoia de multiplicare a relatiilor interpersonale si nevoia de grup" constituie alta caracteristica a acestui stadiu, denumit de R. Cousinet "vārsta de gratie sociala", la care individul traieste īn simbioza cu grupul mai profund decāt īn oricare alta perioada a vietii"; acum "viata sociala atinge maximum de intensitate" (P. Osterrieth, 1976, p. 141).

Cunoasterea optima a profilului psihologic al puberului de catre educatori, cooperarea cu familia acestuia si adoptarea unor strategii educationale adecvate atāt sub raport individual, cāt si psihosocial favorizeaza traversarea normala a acestei perioade. "O atitudine comprehensiva este la acest moment mai necesara ca oricānd si ea implica, īn acelasi timp bunavointa si fermitate" (M. Debesse, 1970, p. 96).