Caracterizarea cresterii si dezvoltarii psihice a adolescentului
Vârsta adolescentei este foarte controversata, psihologii si pedagogii considerând-o: "vârsta ingrata", "vârsta marilor elanuri", "vârsta de aur" 555t193f "vârsta crizelor, anxietatii, nesigurantei, insatisfactiei" tec. Ea reprezinta cea mai complexa etapa a dezvoltarii fiintei umane, etapa a conturarii individualitatii si a începutului de stabi1izare a personalitatii, ce marcheaza încheierea copilariei si trecerea spre stadiul vârstei adulte.
Fara a ne propune o analiza detaliata a acestei etape, trebuie sa mentionam ca divergenta parerilor începe chiar de 1a delimitarea cronologica a perioadei adolescentei. Astfel, M. Debesse (1970; 1981), considera ca adolescenta se întinde de la 12 la, 18/20 ani si cuprinde: adolescenta pubertara (12-16 ani), în care domina transformarile organice si adolescenta juvenila (16-21)), în care trec pe primul plan achizitiile sociale si culturale. Gesell vorbeste de perioada de la 10-16 ani (1973). st. Zisulescu situeaza preadolescenta între 11-15 ani si adolescenta propriuzisa de la 15/16 ani la 19/20 ani ; U. schiopu, P. Golu s.a. delimiteaza adolescenta între 14/15 ani -18/19 ani. A. Cosmovici si M. Caluschi constata ca "preadolescenta ar începe la 11/12 ani si ar dura pâna 1a 14/15 ani, iar adolescenta ar fi perioada dintre 15/16 ani si 18/19 ani" (1985, p. 47). Se poate observa ca limitele cronologice si etapizarea pe cicluri de dezvoltare difera, neexistând criterii precise care sa ofere o clasificare unanim acceptata.
Adolescenta se caracterizeaza prin largirea orizontului cunoasterii si utilizarea intensiva a potentialului intelectual; nevoia de a sti a scolarului mic, convertita în nevoia de creatie a preadolescentului, ia forma creatiei cu valoare sociala în acest stadiu al adolescentei. Adâncirea si specializarea operatiilor formale, dezvoltarea gândirii cauzale, a posibilitatilor de utilizare a rationamentului ipotetico-deductiv fac ca adolescenta sa fie în esenta "vârsta sistemelor abstracte si a teoriilor" (I. Nicola, 1996). Adolescenta, ca perioada de intensa participare intelectuala si creativitate sociala, consolideaza inteligenta formala si structurile gândirii logico formale, ajungându-se în jurul vârstei de 20 ani la conturarea constructiei intelectuale, dincolo de care nu mai intervine un alt stadiu de dezvoltare. Procesul de "instrumentalizare psihica" a adolescentului cuprinde nu doar planul gândirii, ci si al memoriei, imaginatiei, limbajului, afectivitatii (P. Golu, 1995). Maturizarii intelectuale si afective i se adauga maturizarea sociala, adolescentul depasind crizele de identitate, nutrind dorinta de schimbare a modelelor anterioare prin care recepta solicitarile, informatiile mediului si formula raspunsuri acestora. "Orientarea spre schimbare poate avea o dubla motivatie si o dubla finalitate: nevoia de echilibru, de integrare armonioasa în lumea adultilor si tentatia originalitatii..."(A. Neculau ,1987).
Perioada a "primelor iubiri", a izolarii si a reveriei, dar si a independentei si a afirmarii de sine, adolescenta genereaza o diversitate de trairi afective, orientate bipolar pozitiv, prin perseverenta si initiative personale si negativ, prin opozitie si renuntare. Aceste manifestari au fost considerate de psihologi ca exprimând o "criza de originalitate". Astfel, Jean Rousselet (1969) descrie trei conduite ale adolescentei:
conduita revoltei;
conduita închiderii în sine;
conduita exaltarii si afirmarii.
Este bine stiut faptul ca multe cercetari psihologice au cautat sa demonstreze caracterul "universal" al ,crizei adolescentei" ca o trasatura exclusiva a acestui stadiu de evolutie ontogenetica. Maurice Debesse considera ca evidentierea adolescentei ca o perioada de criza este si un rezultat al deosebirilor existente între diferite conceptii, scoli psihologice.
Cercetarile de antropologie realizate de M. Mead, B. Malinowski, R.Benedict au evidentiat rolul modelelor socio-culturale oferite, al conditiilor si valorilor specifice mediului social în maturizarea fizica, psihica si sociala a copilului. A. Neculau (1983) prezinta o schema de interpretare a drumului urmat de adolescent în cautarea formulei proprii de realizare:
"individualizarea", ca tendinta spre sine (autocunoastere, identitate);
. "socializarea", ca tendinta spre altii (cunoasterea altora);
. "personalizarea", ca revenire la afirmarea individualizarii, dar prin integrarea si depasirea conditiei initiale, printr-o sinteza si preluare a modelelor întâlnite".
Toate acestea evidentiaza faptul ca adolescenta constituie stadiul unei intense socializari a individului, ea însemnând "o pendulare între închiderea în sine si cufundarea într-un elan comunitar" (A. Neculau, p. 47).
În procesul formarii si dezvoltarii personalitatii adolescenta îndeplineste doua functii: functia de adaptare la mediu, aceasta fiind "punctul de împlinire natural ( si normala a evolutiei) si functia de depasire, ca sursa de progres moral si spiritual (M. Debesse, p. 95). P. Golu adauga si functia de definire a personalitatii, "caci numai definindu-se pe sine ca personalitate, adolescentul se va putea adapta la mediu, se va putea autodepasi".
|
