DELINCVENTA JUVENILA

1. Definire si caracteristici generale

Delincventa (lat. = delinguere = a gresi) juvenila este fenomenul care include ansamblul abaterilor si incalcarilor normelor sociale sanctionate penal, savarsite de minori pana la 18 ani.

Normele sociale contin reguli de comportament, in functie de care isi ghideaza actiunile indivizii sau grupurile sociale. Astfel, pot aparea diferite tipuri de comportament, cum ar fi: conformiste sau neconformiste chiar deviante. Societatea apreciaza diferentiat comportamentele, stimuland pe unele si respingand pe altele.

Modalitatea concreta de apreciere (pozitiva sau negativa) a comportamentelor se face prin intermediul „comportamentului social”, care reprezinta in esenta, un ansamblu de mijloace si mecanisme sociale si culturale, prin intermediul carora sunt:

1.  impuse individului o serie de interdictii si constrangeri referitoare la necesitatea respectarii normelor si valorilor dezirabile;

2.  permise anumite actiuni, fiind apreciate si recomandate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ si cultural (Banciu, 1992).

Conduita sociala este un factor principal de organizare si ordonare a comportamentului individual si a raporturilor sociale, asigurand:

T consistenta si coeziunea interna a societatii;

T continuitatea si stabilitatea sa interna;

T orientarea si reglarea comportamentului social;

T integrarea individului in societate.

Prin intermediul controlului social, societatea formeaza si impune indivizilor motivatia asimilarii si respectarii valorilor precum si a normelor sociale dezirabile, recompensand conduitele conforme cu modelul sau etico-juridic si respingand pe cele care se abat de la acest model.

Controlul social poate fi:

T pozitiv sau negativ;

T formal sau informal;

T direct sau indirect.

Controlul social pozitiv se axeaza pe asimilarea si cunoasterea de catre indivizi a valorilor, normelor si regulilor de convietuire sociale, ca si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere.

Controlul social negativ se bazeaza, in special, pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. Aceasta forma de control social consta in dezaprobarea si respingerea comportamentelor indezirabile, prin utilizarea unor mijloace variate: ironizare, ridiculizare, marginalizare, izolare, detentie. In acest caz, indivizii se vor conforma fata de regulile de conduita nu din convingere, ci din teama de a nu fi sanctionati.

Controlul social poate fi organizat (institutionalizat), exercitat direct de societate in ansamblul ei prin intermediul unor organizatii specializate, statale si sociale si indirect, neorganizat (neinstitutionalizat) realizat de anumite grupuri de apartenenta (de prieteni, vecinatate, cartier). Deci, controlul social poate fi formal, realizat prin intermediul unor legi si prescriptii de natura morala, administrativa, juridica etc. si informal, intemeiat pe aprobarea spontana.

Mijloacele controlului social constau dintr-o serie de instrumente:

de presiune si persuasiune:

organizate si neorganizate;

implicite si explicite;

directe si indirecte;

formale si informale;

constiente si difuze etc., menite sa influenteze indivizii pentru a respecta normele morale si juridice.

Mijloacele controlului social pot fi grupate in:

T psihosociale, prin care se incearca realizarea conformitatii actionandu-se asupra reprezentarilor, atitudinilor, sentimentelor, opiniilor, ideilor si comportamentelor indivizilor, astfel incat sa se realizeze o interiorizare a valorilor sociale din convingere;

T institutionalizate, prin care se exercita presiunea sociala fiind impusa ordinea sociala si juridica prin interventia organizata a diferitelor organisme statale, juridice, politice, administrative etc.;

T neinstitutionalizate, reprezentate de obiceiuri, traditii, uzante, care datorita evolutiei cultural-istorice si recunoasterii de catre majoritatea membrilor societatii devin etaloane de conduita.

In mod obisnuit copilul dobandeste propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural pe care societatea il promoveaza. Socializarea devine pozitiva sau negativa ca urmare a influentei factorilor sociali, a interactiunilor dintre individ si mediul social. In multe cazuri, procesul de socializare se desfasoara pe fondul unor conflicte intre individ si societate, intre aspiratiile legitime si mijloacele pe care societatea le pune la dispozitie pentru indeplinirea lor, intre conditii, aptitudini si fapte, ceea ce duce adesea la anumite forme de inadaptare si implicit la formarea unor personalitati dizarmonic structurate, pretabile sa comita acte infractionale.

Fenomenul delincventei juvenile este investigat din perspectiva interdisciplinara (medical, sociologic, juridic, criminalistic, psihologic, pedagogic etc.), motiv pentru care este intalnit sub diverse denumiri:

T copii cu tulburari de comportament (termen medical);

T tineri inadaptati (termen sociologic);

T copii „problema” (termen psiho-pedagogic);

T minori delincventi (termen juridic) etc.

Toti acesti termeni se refera la minorii care au ajuns in conflict de normele morale si juridice, valabile pentru comunitatea in care traiesc.

Spre deosebire de acestia, conduita normala este reprezentata de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modele culturale ale societatii din care face parte minorul.

Dupa 1990, delincventa juvenila in Romania a cunoscut o intensificare a formelor sale de manifestare si o tendinta de crestere permanenta in ansamblul infractionalitatii judecate. Incepand cu anul 1990, numarul minorilor sanctionati definitiv de catre instantele de judecata a crescut de peste 5 ori. De la 1983 minori condamnati in 1990 la 10.377 minori condamnati in 1996 (Anuarul Statistic al Romaniei, 1997, Comisia Nationala de Statistica, p. 740-741). Anual are loc o crestere a ponderii delictelor comise si judecate. S-a constatat ca are loc:

T scadere sensibila a varstei la care minorii incep sa comita fapte sanctionate penal;

T cresterea ponderii delictelor comise de minori in grup (ocazional sau structurat);

T cresterea numarului de minori cu comportamente delincvente grave si reiterative, proportia furturilor, jafurilor si talhariilor comise de minori fiind in continua crestere. Din totalul minorilor judecati definitiv de catre instante in anul 1996, 50% au fost condamnati la inchisoare, iar celorlalti li s-au aplicat amenda sau masuri educative: mustrare, liberare supravegheata sau internare in centre de reeducare.

Se impune sa mentionam ca sistemul nostru juridic diferentiaza in cadrul categoriei de minori urmatoarele categorii:

1.     minori pana la 14 ani. Acestia nu raspund penal, chiar daca ei comit infractiuni. Pentru acestia se iau masuri cu caracter de ocrotire prin incredintarea familiilor sau altor persoane pentru supraveghere deosebita sau internare in centre de reeducare;

2.     minori cu varsta intre 14-16 ani raspund juridic limitat numai daca se stabileste existenta discernamantului la expertiza medico-legala psihiatrica;

3.     minori cu varsta intre 16-18 ani avand discernamant raspund in fata legii.

S-au evidentiat unele caracteristici specifice conduitei delincvente a minorului, care au permis conturarea unui „profil psihologic” al acestuia:

1.     tendinta spre agresiune latenta sau manifesta, ce este bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;

2.     instabilitatea emotionala, generata de carente educationale si de fragilitatea Eului;

3.     inadaptarea sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul tinde sa-l suprime prin schimbarea frecventa a domiciliului, prin vagabondaj sau prin evitarea formelor organizate de viata si munca;

4.     duplicitatea conduitei, manifestata prin discordanta dintre doua planuri: unul, cel al comportamentului tainic, intim, in care se pregateste infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de relatie cu societatea, prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;

5.     dezechilibrul existential, exprimat prin patimi si perversiuni.

S-a constatat (Sheldon si Eleanor Gluck, apud. Mitrofan, 2000) ca delincventii se deosebesc de nedelincventi prin urmatoarele trasaturi importante:

T constitutia fizica specific mezomorfica; delincventii sunt solizi si au o forta musculara mare;

T ca temperament sunt energici, neastamparati, impulsivi, extravertiti, agresivi, distructivi, chiar sadici;

T au atitudini ostile, sfidatoare, resentimente, suspiciuni, sunt incapatanati, dornici sa se afirme in grup, cu spirit de aventura, neconventionali, nesupusi autoritatilor

T provin, in mare parte, din familii neafective, instabile, lipsite de tinuta morala;

T prezinta atitudini necorespunzatoare fata de ei insisi, fata de parinti, fata de alte persoane, precum si fata de legi si de munca.

Delincventul este un individ care aparent are un surplus de experiente neplacute si care simte ca traieste intr-o lume disconfortanta, amenintatoare. Sentimentul lui de autoapreciere pare sa fie subminat. De aceea, el nu pierde nimic daca este criticat sau chiar sanctionat. Neavand un statut social de aparat, teama de a-l pierde nu-l motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. El nu-i apreciaza pe altii si din aceasta cauza nici nu prea pune mult pret pe opinia lor. Acest set de atitudini face sa fie extrem de dificila stabilirea de contacte cu el in vederea incercarii de a-l reeduca.

Din perspectiva maturizarii sociale, delincventul prezinta o insuficienta maturizare sociala si dificultati de integrare in societate. Delincventul prezinta un deficit de socializare, determinat de perturbarea sau insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor mediului socio-cultural si a proceselor de acomodare la acesta prin acte de conduita acceptabile din punct de vedere social-juridic. La majoritatea delincventilor intalnim decalaje intre nivelul maturizarii intelectuale, pe de o parte si nivelul dezvoltarii afectiv-motivationale si caracteriale, pe de alta parte, decalaje intre dezvoltarea intelectuala si dezvoltarea judecatilor si sentimentelor morale sau atat o perturbare intelectuala, cat si afectiv-motivationala si caracteriala.

Delincventii au, in general, un C.I. mai scazut decat nedelincventii. Un C.I. ridicat ajuta la protejarea riscului de a fi implicat in cazuri de delincventa.

Comportamentului delincvent este favorizat si de o stima de sine scazuta; slaba apreciere a propriei competente determina o exacerbare a propriilor probleme de catre adolescent.

Exista cercetari (Henggeler, 1989) care atesta ca minorii delincventi poseda o deficienta morala, care-i impiedica sa inteleaga ce e bine si ce e rau si ca limitele acestei aprecieri ramane la latitudinea lor.

2. Factori implicati in determinarea comportamentului infractional la minori

Desi factorii implicati in determinarea deviantei comportamentale a minorilor sunt de o extrema complexitate si varietate, ei pot fi grupati in doua mari categorii:

1.   factori interni, individuali si

2.   factori externi, sociali.

Din prima categorie fac parte: particularitatile si structura somato-fiziologica si neuropsihica, dezvoltarea cognitiva, particularitatile afectiv-motivational-volitive si motivationale.

In a doua categorie se includ factorii socio-culturali, economici si educationali din cadrul microgrupurilor si macrogrupurilor in care convietuiesc.

Raportul dintre cele doua categorii de factori, ponderea fiecaruia in determinarea deviantei comportamentale a minorilor este greu de precizat. Nu se poate neglija sau amplifica rolul unei categorii de factori. Acesti factori nu actioneaza izolat, ci in stransa legatura unii cu altii. Totusi s-a stabilit (Dragomirescu, 1980) ca factorii implicati in aparitia deviantei comportamentale a minorilor au urmatoarea pondere: 31,20% cei individuali, 25% factori de natura externa si 43,8% combinati care potenteaza efectul declansator al delincventei.

In baza unor cercetari (Pitulescu, 1995) efectuate asupra minorilor din centrele de reeducare Gaiesti, Targu Ocna (240 minori) si din aresturile unor politii judetene au fost evidentiate urmatoarele cauze si conditii care determina comportamentul infractional:

T teribilism si spirit aventurier;

T libertinajul crescut in randul minorilor si perceperea alterata a valorilor democratiei;

T imaturitatea psihica datorita unei insuficiente socializari in familie si scoala;

T nedepistarea la timp a unor eventuale afectiuni psihice;

T lipsa de conlucrare intre factorii educationali (familie, scoala, alte forme institutionalizate);

T carente educationale din familiile dezorganizate sau aparent organizate; exemplul negativ al parintilor – relatii conflictuale persistente;

T lipsa de preocupare, la toate nivelurile, pentru orientarea minorilor spre activitati cultural-educative in timpul liber;

T consumul de bauturi alcoolice;

T insuficienta preocupare pentru pregatirea minorilor in ceea ce priveste viata sexuala, fapt care se afla la originea infractiunilor de viol, perversiuni sexuale;

T insuficienta preocupare a cadrelor didactice pentru elevii care prezinta dificultati de adaptare;

T decalajul dintre aspiratiile si tentatiile minorilor, pe de o parte si posibilitatile reale ale familiei de a le satisface, ceea ce determina comiterea unor furturi, talharii, inselaciuni etc.;

T receptarea facila a modelelor de speculatii datorita carora ajung, prin mijloace frauduloase, la un standard de viata ridicat. Prin contagiune manifesta predilectie pentru a adopta un asemenea mod existential;

T influentarea spre devianta a minorilor marginalizati, a celor cu deficiente, de catre liderii negativi (minori si majori);

T inadaptarea minorilor proveniti din mediul rural la modul de viata urban, fapt ce faciliteaza atragerea lor de catre minorii majori la comiterea unor infractiuni;

T inhalarea aurolacului si a altor substante halucinogene cu efecte nefaste asupra sanatatii fizice si psihice;

T tulburari in sfera proceselor cognitive, afectiv-motivationala si volitiv-atitudinala.

Din situatia prezentata rezulta ca ambianta familiala nefavorabila este principala cauza a esecului in procesul de integrare si implicit cauza esentiala a deviantei comportamentale a minorilor.

Carentele educative ale familiei constau in:

T lipsa interesului pentru educatia copilului;

T excesul de grija;

T rasfatul din afectiune exagerata;

T lipsa unitatii de opinie in masurile educative ale membrilor familiei;

T lipsa autoritatii morale a parintilor datorita unor deficiente caracteriale, a unor vicii etc.;

T neputinta de a oferi copilului modele umane pozitive prin propriul lor exemplu de comportare;

T lipsa de intelegere si afectivitate datorita egoismului si indiferentei fata de copil;

T severitatea excesiva inconstienta sau voita, care creeaza un climat familial anxios;

T folosirea violentei ca modalitate educativa.

Trebuie sa mentionam ca, in cazul familiilor dezorganizate, nu structura familiei ca atare se face vinovata de aparitia conduitelor deviante, ci marile ei „lipsuri”: „carenta familiei, incapacitatea sa psihologica, pedagogica si morala” (Mitrofan, 2000, p. 361).

Desi 80% dintre minorii delincventi provin din familii dezorganizate, nu se poate trage si sustine concluzia ca oricare asemenea familie aduce dupa sine, in mod automat, conduita devianta a copilului.

Pe langa particularitatile structurii personalitatii minorului si a ambiantei familiale nefavorabile (conflicte, educatie incorecta, traume psihice) trebuie luati in considerare si factori de ordin economic, social si cultural. Unele efecte economice imprevizibile au devenit cauze imediate ale multora din disfunctiile aparute pe plan social. Astfel, trecerea de la sistemul economic supercentralizat la cel economic de piata, a dat nastere unei inflatii galopante, necontrolabile, cu consecinte negative pentru standardul de viata al oamenilor. Fenomenul somajului a avut un impact considerabil asupra venitului familiei si implicit asupra individului. Datorita afectarii conditiilor de viata, unele persoane recurg la cai ilegale prin care sa obtina venituri pentru a-si ameliora conditiile de existenta. In paralel are loc si o diminuare a autoritatii si functiei de control social al familiei. Se contureaza tot mai pregnant aparitia unor stari permisive fata de comportamentele deviante ale minorilor. Permisivitatea in asociere cu indiferenta fata de viitorul propriilor copii, influenteaza negativ personalitatea acestora, determinandu-i sa comita acte infractionale.

Conditiile de viata precare ale unor familii au contribuit la aparitia fenomenului social cunoscut sub denumirea de „copiii strazii”, care se adapostesc prin gari, autogari, subsolurile cladirilor, canalele retelelor de termoficare si a caror sursa de existenta o reprezinta cersetoria, furtul etc.

Realitatea arata ca delincventii minori provin si din mediile si familiile privilegiate. In mod cu totul paradoxal, „infractionismul de necesitate” este tot mai mult inlocuit cu forma „infractionismului de bunastare”.

Nu de putine ori delincventii isi gasesc sursele infractiunii din modelele filmelor si romanelor politiste, programe de televiziune etc.

3. Infractiuni comise de minori

Minorul, in procesul socializarii, opereaza relational cu atitudini pe care le adopta din mediul social. Daca actiunea mediului este favorabila si ii asigura satisfacerea trebuintelor, comportamentul este, de obicei, pozitiv. In caz contrar comportamentul poate fi negativ si cu atat mai deviant cu cat influenta nefavorabila executata de ambianta este mai prelungita, fiind puternic dependenta si de insusirile structurii personalitatii.

Debutul infractional al minorului este dificil de identificat, fiind dependent in mare masura de contextul familial, scolar, social, care pot perturba raportul relational al copilului cu ambianta.

La varsta prescolara incep sa apara manifestari neadecvate, fata de unii dintre membrii familiei, exteriorizate prin neascultare, impolitete, obraznicie, agresivitate verbala si fizica (loviri), deteriorare tendentioasa a unor obiecte, minciuna, furtul unor jucarii de la alti copii sau din gradinita.

La varsta scolara pot sa apara tulburari de comportament, cu semnificatie morala, adoptand atitudini indezirabile, in dezacord cu exigentele scolare. Apar unele conduite discordante, cum ar fi: nesupunerea, obraznicia fata de profesori, violenta fata de colegi, absenteismul, minciuna, fuga de la scoala si/sau de acasa, furtul.

In ceea ce priveste infractiunile de furt s-a constatat o crestere a celor din avutul particular (Pitulescu, 1995), ca urmare a cresterii patrimoniului privat al persoanelor fizice care, dupa 1990, si-au achizitionat mai multe bunuri si valori ce suscita interesul minorilor.

Infractiunile de furt comise de minori au urmatoarele particularitati:

T    isi insusesc bunuri care au o valoare mai redusa. Ei fura de obicei, obiecte mai reduse ca volum si usor vandabile (radiocasetofoane, casete audio, video, telefoane mobile, bijuterii), manifestand predilectie pentru dulciuri, alimente, tigari, bauturi racoritoare si alcoolice;

T nu folosesc instrumente sau dispozitive specifice spargatorilor profesionisti, ci, de regula improvizeaza si utilizeaza mijloace gasite intamplator;

T daca sunt prinsi asupra infractiunii, nu sunt violenti, ci de cele mai multe ori folosesc fuga;

T sunt usor identificati fiindca nu folosesc mijloace pentru a-si proteja urmele si datorita faptului ca la scurt timp dupa comiterea faptei isi ofera spre vanzare bunurile insusite la preturi derizorii;

T sunt comise prin participarea mai multor minori, conduse adesea de infractori recidivisti.

Dupa anul 1990 se manifesta o recrudescenta a infractiunilor comise de minori manifestate prin tentative de omor si loviri cauzatoare de moarte, avand ca mobil jaful, violul. De cele mai multe ori, sunt vizate persoanele varstnice, lipsite de aparare, care locuiesc in case izolate.

O alta categorie de infractiune cu violenta o constituie talharia, savarsita de minori organizati in grupuri, care actioneaza cu violenta asupra persoanelor presupuse ca poseda bani sau bunuri de valoare. De cele mai multe ori isi insusesc sume derizorii sau bunuri de valoare redusa, dar este folosita impotriva victimei o violenta extrem de puternica.

Au fost inregistrate (Pitulescu, 1995) cresteri considerabile ale violurilor savarsite de minori, de multe ori in grup, asociate cu perversiuni sexuale.

Minorii infractori adera la „grupuri” pentru care agresivitatea constituie o dominanta comportamentala. Ei se cunosc din discoteci, salile de jocuri electronice, jocuri de noroc, salile de sport, unde se practica tehnicile yoga, care adesea au consecinte tragice de decompensare psihica si pierderea identitatii, datorita faptului ca se dezvolta energii care nu sunt dirijate, controlate si care in esenta nu sunt compatibile cu structurile personalitatii noastre, cu coordonatele socio-culturale, religioase si traditionale care ne definesc. De cele mai multe ori, minorii infractori locuiesc, in conditii insalubre, la unul dintre ei, care provine din familie dezorganizata, alcoolica, cu parinti infractori, fosti condamnati. Constituirea in grupuri se realizeaza pe baza de amicitie (cartier, strazi, scoli) si pe baza de legaturi infractionale anterioare. Unele grupuri de minori au in componenta lor lideri adulti cu experienta infractionala.

Dupa savarsirea infractiunii intr-o anumita localitate, tranziteaza in alte judete, unde comit noi infractiuni. Sunt buni cunoscatori ai oraselor si detin informatii asupra unitatilor comerciale si a marfurilor care pot fi sustrase. Locurile de intalnire sunt pasajele subterane, holurile cinematografelor, subsolurile unor cladiri etc., unde isi planifica actiunile si elaboreaza ipotezele.

Profilaxia delincventei juvenile

Avand in vedere caracterul plurideterminant al delincventei juvenile, activitatea preventiva presupune luarea unor masuri de interventie care sa diminueze si sa inlature cauzele si conditiile generatoare de conduite delincvente. In virtutea acestui fapt se impun investigatii din perspective interdisciplinare care sa abordeze etiologia comportamentului infractional la nivel individual, de grup si social pentru depistarea din timp a cauzelor ce actioneaza convergent in declansarea comportamentului delincvent si a stabilirii posibilitatilor de anticipare, de predictie a tipului de comportament deviant.

In S.U.A. au fost elaborate, de catre Sheldon si Eleanor Glueck (apud. Mitrofan, 2000), „tabele stiintifice de predictie” a delincventei care cuprind urmatorii factori sociali:

T. Bogdan (1983) indica drept mijloace de predictie empirica a delincventei doi parametri care includ nivelul socio-economic al familiei si atmosfera educationala afectiva din familie. In aceasta conjunctura exista urmatorul sistem de previziune:

1.     daca ambii parametrii sunt pozitivi, aparitia delincventei este foarte putin probabila;

2.     aparitia delincventei este posibila in situatia in care unul din cei doi parametrii este negativ;

3.     in cazul in care ambii parametrii prezinta valori negative, aparitia delincventei are o mare probabilitate.

Un alt instrument de predictie este Scala lui Kwaraceus privind tendinta spre delincventa si lista de control, care contine 75 de itemi, cu multiple raspunsuri la alegere care vizeaza: personalitatea, conditii familiale si scolare. Dintre factorii cu valoare predictiva pot fi mentionati:

T absente frecvente de la scoala;

T atitudine indiferenta fata de invatatura;

T atitudine rebela fata de autoritatile scolare;

T reactii disproportionate si violente in diferite situatii scolare si fata de colegi;

T utilizarea precoce si frecventa a unui limbaj obscen si violent;

T minciuna si furturi frecvente inainte de 9 ani;

T preocupari sexuale precoce;

T „consum” de literatura pornografica;

T vizionarea frecventa a filmelor cu continut educativ negativ;

T asocierea la „grupuri” cu comportamente reprobabile.

„Scala de socializare” din testul de personalitate „The California Psychological Inventory” (C.P.I.) care contine 57 de itemi este utilizat pentru identificarea „gradului maturitatii sociale” sub aspectul probabilitatii si corectitudinii acestuia. Scorurile obtinute diferentiaza semnificativ grupul de delincventi de cei nedelincventi.

In scop predictiv se utilizeaza si „The Jesness Inventory” care contine itemi care fac apel la convingerile, atitudinile si opiniile subiectilor privitor la:

T neadaptarea sociala;

T orientarea sociala;

T maturitate;

T autism;

T retardare;

T manifestarea agresiunii;

T retragere;

T anxietate sociala;

T reprimare;

T negativism.

Scala conceptiei de sine este destinata pentru autoevaluarea capacitatii subiectului de a-si percepe propriul potential infractor.

Din categoria masurilor profilactice sunt mentionate (Preda 1998) cele de natura:

T    psihosociologica si psihopedagogica prin care se urmareste facilitarea adaptarii sociale familiale si scolare prin:

depistarea si testarea copiilor cu dificultati de adaptare;

aplicarea unor metode formative pentru dezvoltarea potentialului intelectual a capacitatii de invatare si a aptitudinilor scolare;

suplinirea aportului familiei in absenta sau incompetenta acesteia din punct de vedere educativ, ceea ce azi devine posibil cu ajutorul „profesorilor de sprijin” care functioneaza experimental in unele scoli;

acordarea asistentei psihopedagogice si sociale familiilor cu cerinte speciale in acest sens;

educarea si formarea trasaturilor pozitive de caracter, a sentimentelor, judecatilor si obisnuintelor morale;

T    medico-psihologica si psihiatrica prin depistarea, atenuarea si inlaturarea factorilor individuali patogeni care, in anumite conditii, pot favoriza conduite delincvente. In acest sens se impune identificarea cat mai precoce a minorilor care prezinta diferite categorii de tulburari: emotionale, caracteriale, comportamentale, tendinte agresive sau unele boli psihice. Acestia vor fi supusi tratamentului medical si psihoterapeutic in vederea prevenirii formarii unor personalitati dizarmonice cu tendinte antisociale. De asemenea, familia va fi instruita asupra simptomatologiei si a modului de reactie a copiilor care prezinta anumite tulburari de conduita;

T juridico-sociale care sa contribuie la diminuarea cazurilor infractionale prin popularizarea legilor si a propagandei judiciare in general. De regula, mijloacele de informare (presa, radioul, televiziunea etc.) exercita o influenta deosebita asupra personalitatii in formare a minorilor. Prin urmare, se impune interzicerea difuzarii acelor materiale (scene, cazuri) care elogiaza furtul, violenta care pot usor contamina comportamentul minorului.

Prevenirea delincventei juvenile reclama necesitatea elaborarii unei strategii noi si unitare, cu actiuni concertate din partea tuturor institutiilor si organizatiilor care pot contribui la reducerea fenomenului infractional, avandu-se in vedere:

T cunoasterea familiilor care isi neglijeaza indatoririle fata de copii ii abandoneaza, maltrateaza sau ii expun unor riscuri sociale;

T mentinerea unei evidente a persoanelor minore si tinere care nu frecventeaza nici o forma de invatamant sau nu sunt incadrate intr-o forma de activitate;

T cunoasterea riguroasa, in fiecare localitate si unitate teritoriala a minorilor care prezinta tulburari de comportament pentru a se lua masurile care se impun (educative, sociale, psihologice, medicale);

T cunoasterea familiilor care prezinta vicii, a celor cu antecedente penale si supravegherea foarte atenta a elevilor, copiilor care apartin acestor familii, daca acestia au absente nemotivate, rezultate scolare slabe sau prezinta tulburari comportamentale si dificultati de adaptare scolara;

T organizarea, de catre autoritatile publice locale, a unor actiuni de cuprindere in procesul de invatamant, a tuturor copiilor de varsta scolara, inclusiv a rromilor;

T asigurarea necesarului de institutii special amenajate pentru ocrotirea minorilor, in special pentru copii strazii;

T instituirea unui sistem de formare profesionala a unor specialisti in probleme de prevenire si combatere a delicventei juvenile;

T reconsiderarea conceptiei de organizare, atat a centrelor de primire a copiilor, cat si a celor de reeducare a minorilor, pentru a oferi conditii corespunzatoare de supraveghere, educatie si formare scolar-profesionala in vederea reintegrarii sociale a delicventilor minori;

T    infiintarea, de catre unitatile politiei, a unor formatiuni distinct specializate pe probleme de minori constituite din specialisti in sociologie, asistenta sociala, psihologie, pedagogie, juridice etc, care sa se preocupe, sub toate aspectele de delicventa juvenila (etiologie, evolutie, tendinte) pentru a intreprinde cele mai  adecvate masuri de prevenire;

T colaborarea intr-o mai mare masura a unitatilor de invatamant cu familia, organizatii comunitare si cu alti factori implicati in sistemul educatiei si de sprijin moral, material si social;

T acordarea asistentei psihopedagogice infractorului, victimei si familiei in scopul:

dezvoltarii abilitatilor sociale si a unor comunicari interpersonale eficiente;

formarea asertivitatii si inhibarea comportamentului

controlul anxietatii;

stimularii motivatiei in vederea unei integrari sociale adecvate;

formarea unei corecte imagini de sine;

modificarii distorsiunilor cognitive in cazul comportamentului sexual inadecvat

asimilarii unor tehnici de rezolvare a conflictelor si a problemelor precum si luarea deciziilor in situatii de presiune negativa a grupurilor;

insusirii tehnicilor de management al invatarii;

formarii unui stil de viata sanogen; preventia fumatului, a alcoolului si consumului de droguri;

orientarii scolare si profesionale adecvate.