Dezvoltarea psihofizica a scolarului mic (6/7-10/11 ani)
Vârsta scolara se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, bazat pe achizitiile anterioare, pe experienta cognitiva a copilului pe care o valorifica si restructureaza, în functie de noile dominante psihofizice si noile solicitari ale mediului. Desprinzând aspectele esentiale ale acestui stadiu, P. Osterrieth împrumuta de la Gessel urmatoarea caracterizare: 6 ani - vârsta extremismului, a tensiunii, si agitatiei; 7 ani vârsta calmului, a preocuparilor interioare, a meditatiei, în care apare pentru prima data "interioritatea" una din trasaturile dominante ale stadiului urmator; 8 ani - "vârsta cosmopolita", a expansiunii, a extravagantei, a interesului universal; 9 ani - vârsta autocriticii, a autodeterminarii; vârsta de 10 ani, cu echilibrul si buna sa adaptare constituie pe drept cuvânt apogeul copilariei... (1976, p.p. 114, 137). La rândul sau, M. Debesse caracterizeaza vârsta scolara ca "vârsta ratiunii", "vârsta cunoasterii", "vârsta sociala".
Literatura. de specialitate prezinta amplu problemele legate de adaptarea copilului la cerintele si programul activitatii scolare, dificultatile de adaptare generate de cauze psihofiziologice, si socio-afective, intelectuale, etc. Sunt evidentiate, de asemenea, diferentele (de structura, ambianta, functii, sistem de evaluare etc.) dintre mediul familial si cel scolar, dintre gradinita si scoala. Date semnificative au fost furnizate si cu privire la necoincidenta nivelurilor constituirii premiselor necesare pentru adaptarea la sarcinile scolare cu momentul intrarii formale (oficiale) în scoala, precum si cu privire la decalajul între polul social - obiectiv (legat de status si rol) si polul psihologic-subiectiv - dat de nivelul de pregatire interna pentru scoala (P. Golu). Perioada de la sapte la doisprezece ani, afirma H. Wallon, este aceea în care obiectivitatea înlocuieste sincretismul. Aceasta trasatura însoteste dinamica evolutiei copilului, de la procesele senzorial-perceptive pâna la trasaturile de personalitate.
Este perioada în care continua sa se dezvolte toate formele de sensibilitate (vizuala, auditiva, tactila, chinestezica etc.), precum si toate formele complexe ale perceptiei : spatiului, timpului, miscarii. Sub influenta sistemului de solicitari determinat de activitatea scolara, perceptia îsi diminueaza caracterul sincretic, sporind în precizie, volum,. inteligibilitate. Creste acuitatea discriminativa fata de componentele obiectului perceput; se formeaza schemele logice de interpretare ce intervin în analiza spatiului si timpului perceput.
Acum trebuie realizate obiective importante ale învatarii perceptive, precum : dezvoltarea sensibilitatii si a activitatii discriminative a analizatorilor; însusirea unor criterii si procedee de explorare, investigare a câmpului perceptiv (vizuala, tactila, auditiva): ordinea de relevare a însusirilor; formarea unor structuri perceptive, cum sunt cele corespunzatoare cifrelor, literelor, semnelor conventionale. Astfel, pe aceasta baza ca urmare a relatiei strânse în care elevul o realizeaza cu activitatea, cu limbajul si cu gândirea are loc trecerea treptata de la formele simple, spontane, superficiale ale perceptiei la cele complexe si la observatie. Cu toate acestea, în mica scolaritate perceptiile spatiale mai pastreaza o nota de situativitate, iar aprecierea timpului mai înregistreaza unele erori legate, mai ales, de subaprecierea duratei intervalelor scurte (P. Golu, 1992).
Reprezentarile suporta modificari importante atât sub raportul sferei si continutului, cât si în ceea ce priveste modul lor de producere si functionare. Astfel, are loc o crestere si diversificare a fondului de reprezentari. De la caracterul difuz, contopit, nediferentiat, nesistematizat reprezentarile devin mai precise, mai clare, coerente, sistematice. Sub actiunea învatarii si prin intermediul functiei reglatorii a limbajului, devin posibile: evocarea cu mai multa usurinta a fondului de reprezentari existent; generarea de noi reprezentari, combinarea, înlantuirea lor; sau, dimpotriva, descompunerea acestora în componente cu care poate opera în contexte variate (desen, compunere, povestire).
Prin transformarea si recombinarea reprezentarilor sau a componentelor acestora pot fi create noi imagini, reprezentarea contribuind astfel la realizarea altor procese cognitive superioare, precum imaginatia si gândirea. Deoarece dezvoltarea capacitatii de reprezentare merge în directia cresterii elementului generalizator, demersul didactic trebuie sa stimuleze capacitatea elevului de a evoca si dirija voluntar reprezentarile sale în functie de sarcina de rezolvat, data prin instructie verbala, sau de: scopul fixat prin limbaj interior.
Dupa opinia. psihologilor, dezvoltarea intelectuala constituie, principalul salt calitativ al scolaritatii mici, gândirea intuitiva cedând locul gândirii operatorii, procedeele intuitive, empirice ale prescolaritatii fiind înlocuite cu constructiile logice, mediate si reversibile. Operatiile mintale se formeaza prin interiorizarea, actiunilor externe. Caracteristica principala a operatiei logice este reversibilitatea, adica posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct si invers, a anticiparii rezultatului, efectuarii unor corectii, toate acestea desfasurându-se pe plan mintal.
Psihologia genetica, (J. Piaget) a demonstrat ca la aceasta vârsta, copilul este capabil sa. surprinda fenomene inaccesibile simturilor, trecând dincolo de aspecte1e concrete de marime, forma, culoare etc., si desprinzând ceea ce este identic, constant, permanent, invariabil în obiecte si fenomene. Se formeaza astfel ideea de invarianta, conservare a unor caracteristici (cantitate, greutate, volum), dupa cum urmeaza: la 7 - 8 ani copiii admit conservarea substantei, catre 9 ani recunosc conservarea greutatii, iar la 11-12 ani, conservarea volumului.
Operatiile acestui stadiu sunt "concrete" deoarece desi se desfasoara pe plan mintal, ele se realizeaza asupra unor continuturi concrete, fiind legate înca de actiunea obiectuala. Gruparile de operatii se perfectioneaza prin generalizarea unor date furnizate de situatii concrete, intuitive, ele prefigurând grupul operatiilor formale, achizitie a stadiului urmator : "...toate aceste transformari solidare sunt, în realitate, expresia unui acelasi act total, care este un act de decentrare completa, sau de conversiune integrala a gândirii.Ea nu mai porneste dintr-un punct de vedere particular al subiectului, ci coordoneaza toate punctele de vedere distincte într-un sistem de reciprocitati obiective" (J. Piaget, 1965, p.p. 185-186).
Odata cu intrarea în scoala si învatarea citirii si scrierii, copilul dobândeste "constiinta limbajului" (R. Vincent). Principala caracteristica a dezvoltarii limbajului în învatamântul primar rezida în faptul ca limba devine un obiect de învatamânt, fiind însusita în mod constient, sistematic pe baze stiintifice sub toate aspectele sale importante fonetic, lexical, gramatical, sti1istic etc. Se dezvolta atât limbajul oral, cât si cel scris. acum formându-se capacitatea de citit si scris. Însusirea fondului principal de cuvinte, a. structurilor gramaticale, sporirea fluentei si expresivitatii etc., influenteaza nu numai asupra perfectionarii conduitei verbale, ci si asupra dezvoltarii intelectuale, stiut fiind faptul ca limbajul reprezinta un "ax al S.P.U." Tulburarile de vorbire, care pot afecta profund conduita verbala a scolarului mic, solicita din partea învatatorului multa grija, în functie de situatie impunându-se fie o terapie educationala, fie una psihomedicala.
scolarul mic memoreaza mai ales, ceea ce se bazeaza pe perceptie, insistând asupra acelor elemente, însusiri care îl impresioneaza mai mult. Se accentueaza caracterul voluntar si constient al proceselor memoriei, dezvoltându-se astfel formele mediate, logice ale memoriei, precum si volumul, trainicia memorarii. Deoarece productivitatea si, în general, optimizarea memoriei, depinde atât de particularitatile materialului de memorat. de ambianta în care acesta se desfasoara, precum si de trasaturile psihofiziologice ale copilului, cadrele didactice vor apela frecvent la strategii cu sporite valente activ-participative. "Memoria nu poate fi disociata de operatiile de gândire, de dezvoltarea inteligentei. Pe masura ce operatiile logice se cristalizeaza, codul mnezic se aproprie de exigentele gândirii" (I. Radu. 1974).
Referitor la dezvoltarea imaginatiei scolarului mic, unii autori considera ca pot fi distinse doua stadii: unul initial. definitoriu pentru primele doua clase (în care combinarea imaginilor se realizeaza mai mult spontan, fiind influentata de elementele fantastice, inadecvate) si cel de-al doilea, cu începere din clasa a III-a, în care combinatorica imaginativa capata mai multa coerenta si dinamism.
Particularitatile imaginatiei scolarului mic pot fi puse în evidenta urmarind modul în care acesta fabuleaza, se identifica imaginativ cu rolurile primite în joc, reconstituie, pe plan mintal, continutul, succesiunea si durata lor, realizeaza în. povestire, desene si compuneri intentiile sale creatoare.
Intrarea în scoala, trecerea la o noua forma de activitate si un nou status - rol (cel de elev) aduce restructurari importante în planul proceselor si fenomenelor psihice cu rol reglator si stimulativ în învatare. Manifestarile afective se diversifica si se extind, desprinzându-se doua tendinte convergente: "una de expansiune, de atasare fata de alte persoane si alta de preocupare fata de sine" (I. Nicola, 1994, p. 91.). Aceasta preocupare fata de sine anticipeaza evolutia ulterioara a "constiintei de sine", a "eului care se priveste pe sine". Tendinta inferioritatii" de care vorbeste P. Osterrieth, se evidentiaza si prin aparitia unei timiditati care nu mai apare ca teama de straini (precum în prescolaritate), ci ca nevoie de a apara intimitatea psihica împotriva incursiunilor altora, care probabil ca ar gasi-o puerila si ar râde de ea" (1976, p. 132).
Se dezvolta emotiile si sentimentele intelectuale, morale, estetice: viata în grup, raporturile de cooperare, contribuind hotarâtor în dezvoltarea judecatii morale la copil. Curiozitatea, trebuinta de a afla, de a cunoaste, de explorare si documentare constituie premise ale stimularii, formarii si dezvoltarii motivatiei scolare.
Organizarea optima a învatarii, pe temeiul dezideratelor informativ-formative ale învatamântului, contribuie la stimularea procesului de organizare a conduitei voluntare, comportamentul scolarului mic fiind tot mai puternic impregnat cu "o nota de intentionalitate si planificare". Vointa influenteaza mult desfasurarea celorlalte procese psihice senzoriale, logice, afective. În ceea ce priveste atentia scolarului mic, literatura de specialitate si practica educationala pun în evidenta volumul redus, dificultatile de concentrare, mobilitate si distributivitate. De aceea, educarea atentiei acestuia trebuie sa înceapa prin educarea formelor sale (involuntara, voluntara, postvoluntara) si a însusirilor ei. Aceasta se realizeaza prin dezvoltarea motivatiei, educarea vointei, formarea unor interese bogate, stabile, profunde, a unei atitudini active în procesul cunoasterii, activarea, stimularea permanenta a gândirii si implicarea actionala în activitate.
"Vârsta de noua ani reprezinta o cotitura: individul nu mai este un copil, însa nu este înca un adolescent", afirma Gessel. Perioada de la 9 la 12 ani este considerata de Paul Osterrieth ca "maturitatea copilului", caracterizata prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui început de autonomie si autodeterminare. "Departe de a fi numai faptura sociala si excesiv gregara descrisa de unii, copilul este... cineva care vrea sa fie el însusi, sa aiba originalitatea sa proprie" (P. Osterrieth, p. 137).
Statusul si rolul de scolar, noile împrejurari de viata influenteaza puternic procesul formarii personalitatii copilului, atât în ceea ce priveste organizarea ei interioara, cât si conduita sa externa. Astfel, se constata o crestere a gradului de coeziune a constructelor de personalitate, are loc organizarea si integrarea lor superioara, într-un tot unitar.
Este bine stiut ca temperamentul deriva dintr-un anumit tip de sistem nervos, el fiind o realitate psihologica grefata pe o realitate biologica, naturala. Temperamentul se moduleaza, capatând anumite nuante emotionale, suporta toate influentele dezvoltarii celorlalte componente superioare ale personalitatii si dobândeste o anumita factura psihologica (P. P. Neveanu, 1978).
În scolaritatea mica, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala: întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sanguinici sau melancolici. Depistarea si cunoasterea portretelor temperamentale ale elevilor, a aspectelor pozitive si a limitelor fiecaruia faciliteaza interventia avizata, diferentiata, flexibila a învatatorului în vederea unor compensari temperamentale în cadru1 activitatii instructiv-educative.
Psihologul Alain Lieury afirma ca personalitatea nu este doar o chestiune de temperament, ci depinde de învatarea sociala, de ajustari (prin întarire si observatie) în functie de situatii (1990, p. 195).
Mica scolaritate este perioada în care începe structurarea caracterului, organizarea trasaturilor caracteriale, conturarea unor dominante; copilul fiind capabil sa-si dirijeze voluntar conduita, sa-si fixeze scopuri în mod autonom. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Câmpul interactional se îmbogateste si se diversifica, acest stadiu fiind denumit si "vârsta sociala". Totodata, cea de-a treia copilarie marcheaza o limitare a gustului pentru fantastic si un mai bun control al manifestarilor afective, M. Debesse considerând aceasta etapa "vârsta maturitatii infantile". Se intensifica mecanismul socializarii, se contureaza sentimentele sociomorale, scolarul mic manifestându-si deplin trebuinta de apartenenta la grup, de prietenie si cooperare. "Structurile interrelationale ce se constituite la nivelul grupului formeaza matricea de baza a socializarii la aceasta vârsta", iar "coordonarea mecanismului cooperare-competitie constituie una din preocuparile principale ale dascalului" (I. Nicola, 1996, p. 109.)
Principalele achizitii ale scolaritatii mici, sintetic prezentate, sub liniaza rolul decisiv al procesului de învatamânt în dezvoltarea psihica cognitiva, afectiva, volitiva, relationala a copilului. Unitatea si convergenta demersurilor scolii si familiei în. acest sens constituie cerinta de baza a complexului proces de modelare socioculturala a personalitatii scolarului mic.
|
