ESENTA SOCIALA A VIETII PSIHICE

ESENŢA SOCIALĂ A VIEŢII PSIHICE

"die Seele", în textul original. 18118w2223s (Nota trad.)

"einer einheitlichen Richtung",în textul original. (No

"Uberhebung", în textul original. 18118w2223s (Nota trad.)

"die Seele sich angstigt",în original. (Nota trad.)

Ca sa întelegem ceea ce se petrece într-un om, este necesar sa supunem examenului atitudinea acestuia fata de semeni. Raporturile interumane sunt în parte date în mod natural si, ca atare, sunt suscep­tibile de modificari, dar ele se încadreaza si în relatii structurate conform unui plan, asa cum se observa în special în viata politica a popoarelor, în formarea statelor, în general în colectivitati. Viata psihica a omului nu poate fi înteleasa fara a cerceta în acelasi timp asemenea conexiuni.

1. ADEVĂRUL ABSOLUT. Viata psihica a omului nu este în stare sa se guverneze în mod liber, ci se gaseste în permanenta în fata unor sarcini stabilite de undeva din afara. Toate aceste sarcini sunt inseparabil legate de logica vietii în comun a oamenilor, conditie esentiala care actioneaza neîntrerupt asupra individului si care nu se lasa influentata de el decât într-o anumita masura. Asadar, daca tinem seama de faptul ca nu putem sesiza totalitatea conditiilor vietii umane în societate, dat fiind ca ele sunt prea numeroase, si ca aceste conditii stau totusi la baza unei anumite conduite, este limpede ca nu ne gasim niciodata în situatia de a elucida complet obscuritatile unei vieti psihice cu care avem de-a face, dificultate cu atât mai mare cu cât ne îndepartam de relatiile sociale care ne sunt familiare.

ALFRED ADLER

CUNOAsTEREA OMULUI

Rezulta, pe de alta parte, ca o cerinta fundamentala a promo­varii cunoasterii omului, ca se impune sa includem în calculul nostru, ca pe un adevar absolut, regulile imanente de existenta ale unui grup¹, asa cum se manifesta ele de la sine pe aceasta planeta în organizarea limitata a corpului omenesc si în performantele sale, adevar absolut de care nu ne putem apropia decât încet, adesea dupa ce am depasit o serie de greseli si rataciri.

O parte importanta a acestor cerinte fundamentale este pusa în evidenta de conceptia materialista a istoriei, elaborata de Marx si Engels. Potrivit acestei teorii, baza economica, mijloacele tehnice cu ajutorul carora uri popor îsi asigura existenta sunt cele care conditioneaza "suprastructura ideologica", gândirea si comporta­mentul oamenilor. Exista pâna aici concordanta cu conceptia noas­tra, a "logicii active a vietii umane în comunitate", a "adevarului absolut". Dar istoria si, înainte de toate, viziunea noastra asupra vietii individuale, ceea ce am numit psihologia individuala (Indivi-dualpsychologic), ne învata ca viata psihica umana raspunde adesea prin erori impulsurilor determinate de principiile economice, de care ea nu se desprinde decât cu mare greutate. Drumul nostru catre "adevarul absolut" trece prin nenumarate erori.

2. NECESITATEA VIEŢII ÎN COMUN. Obligativitatea vietii în comun este tot atât de naturala ca si obligativitatile pe care le impun oamenilor bunaoara climatul, protectia împotriva frigului, constructia de locuinte si altele de felul acesta. Desi într-o forma înca neinteligibila, observam o asemenea constrângere la viata în comun în cazul religiei, unde sanctificarea formelor sociale serveste drept liant, în locul gândirii comprehensive. Daca în primul caz conditiile vietii sunt determinate pe plan cosmic, în celalalt caz ele sunt determinate pe plan social, data fiind existenta colectiva a oamenilor, regulile si normele legale care rezulta de aici. Cerintele colectivitatii au reglat în asa fel relatiile dintre oameni încât ele au aparut de la bun început ca un "adevar absolut", de la sine înteles. Pentru ca societatea a preexistat vietii individuale a oamenilor. Nu exista în istoria culturii umane nici o forma de viata fara caracter social. Nicaieri oamenii nu au aparut altfel decât în societate.

Fenomenul este lesne de explicat. în întregul regn animal predomina legea, principiul potrivit caruia toate speciile care nu se dovedesc a fi ajuns, într-un context natural, la un grad de dezvoltare deosebit de ridicat nu acumuleaza noi forte decât prin asociere, cale care le permite apoi sa actioneze în exterior într-un mod nou, original. Genul uman serveste si el acestui scop al asocierii, organul psihic al omului fiind în totalitatea sa impregnat de conditiile unei vieti în comunitate. Darwin remarcase la timpul sau ca niciodata nu sunt de gasit animale slabe care sa traiasca izolat. în rândul acestora trebuie trecut îndeosebi omul, din moment ce el nu este îndeajuns de puter­nic ca sa poata trai singur. El nu ar fi capabil sa-i opuna naturii decât o slaba rezistenta, având nevoie de o multime de resurse ca sa-si asigure existenta. Sa ne imaginam un om în situatia de a trebui sa vietuiasca singur într-o padure virgina, lipsit de mijloacele oferite de civilizatie. El ne-ar aparea incomparabil mai amenintat decât orice alta specie de vietuitoare, neputând nici alerga destul de repe­de, nedispunând nici de forta musculara a animalelor puternice, nici de dintii fiarelor de prada, nici de finetea auzului sau de agerimea vazului unora dintre ele, asa încât sa scape teafar din situatii critice. El este nevoit sa faca eforturi extraordinare, fie si numai spre a-si asigura dreptul la existenta si a evita pieirca. Hrana sa este preten­tioasa si modul sau de viata cere o protectie excesiva.

Este, prin urmare, de înteles faptul ca omul nu s-a putut menti­ne decât situându-se în conditii extrem de favorabile. Acestea nu i-au fost date decât de viata în grup, care s-a dovedit o necesitate, deoarece numai viata colectiva îi permite omului, printr-un fel de diviziune a muncii, sa-si asume sarcini care pe individul izolat l-ar fi dus în mod fatal la disparitie. Numai diviziunea muncii a fost capabila sa-i procure omului arme de atac si de aparare si, în general, toate bunurile de care avea trebuinta spre a supravietui, bunuri pe care le includem astazi în notiunea de cultura. Daca luam în consi­derare în ce conditii dificile vin pe lume copiii, câte masuri absolut speciale sunt de luat în asemenea împrejurari, pe care individul izolat nu le-ar putea lua fie si cu pretul celor mai mari osteneli, daca tinem seama de multimea bolilor si infirmitatilor care ameninta o fiinta umana si, cu atât mai mult, un sugar - ceea ce nu se întâlneste

ALFRED ADLER

CUNOAsTEREA OMULUI

nicaieri în regnul animal -, atunci întelegem cât de mare este grija pe care o solicita mentinerea societatii omenesti si intuim clar necesitatea coeziunii sociale.

3. SECURITATE sI ADAPTARE. Având în vedere cele ex­puse pâna aici, se impune sa afirmam ca, în ceea ce priveste structura sa naturala, omul este o fiinta inferioara. Dar aceasta inferioritate constitutiva, pe care si-o constientizeaza ca pe un sentiment de neîmplinire si de insecuritate, actioneaza ca un stimulent permanent² în directia descoperirii unei cai de adaptare la viata, cale pe care sa-si creeze situatii în care sa fie echilibrate dezavantajele pozitiei omului în natura. Este vorba, în fond, tot despre organul sau psihic, care are capacitatea de a realiza adaptarea si securitatea. Ar fi fost mult mai greu sa se faca din animalul uman originar³, cu ajutorul unor produse de evolutie biologica, cum sunt coarnele, ghearele sau coltii, un exemplar în stare sa înfrunte natura vrajmasa. Numai organul psihic putea sa-i vina în ajutor realmente rapid, înlocuind ceea ce omului îi lipsea ca valenta organica. si tocmai stimulentul degajat de permanentul sentiment al neîmplinirii 1-a facut pe om sa-si dezvolte previziunea si a adus psihicul sau la stadiul de organ al gândirii, afectivitatii si actiunii, cum îl gasim astazi. si dat fiind faptul ca în aceste demersuri, în aceste eforturi de adaptare societatea a jucat si ea un rol esential, fireste ca înca de la început organul psihic s-a structurat în functie de conditiile societatii. Toate capacitatile sale s-au dezvoltat pe o baza care poarta în ea influenta vietii sociale. Fiecare gând al omului trebuie sa se fi constituit în asa fel încât sa fie ajustat la societate.

Daca ne reprezentam acum modul în care s-a progresat mai departe, ajungem la originea logicii, care poarta în sine cerinta vali­darii generale. Este logic numai ceea ce este universal valabil. Un alt rezultat clar al vietii sociale îl identificam în limbaj, o opera minunata, care îl distinge pe om de toate celelalte vietuitoare. Este cu neputinta sa facem abstractie de faptul ca unui asemenea fenomen cum este limbajul i se aplica întru totul notiunea de vala­bilitate generala, de unde concluzia ca el îsi are originea în viata sociala a oamenilor. Limbajul este absolut de prisos pentru o fiinta

care ar vietui într-o totala izolare. El are sens doar în cazul vietii în comun a oamenilor, caz în care este si produsul si liantul unei ase­menea vieti. O dovada puternica a acestei coeziuni consta în faptul ca oamenii care au trait în conditii care le-au limitat sau le-au interzis contactul cu semenii sufera aproape fara exceptie de carente de limbaj sau de incapacitatea de a comunica pe aceasta cale. Este ca si cum aceasta legatura nu s-ar putea forma si mentine decât atunci când contactul cu umanitatea este asigurat. Limbajul, deci, are o importanta cu totul deosebita în dezvoltarea vietii psihice a omului. Gândirea logica nu este posibila fara premisa limbajului, care, per-mitându-ne formarea notiunilor, ne face capabili sa operam distinctii si sa elaboram conceptii care nu sunt proprietate privata, ci, dimpo­triva, bun comun. De asemenea, gândirea si sensibilitatea nu devin inteligibile decât daca presupun o valabilitate generala, iar bucuria pe care o traim în fata frumosului nu-si are întemeierea decât daca admitem ca sentimentul frumosului si al binelui si recunoasterea acestora constituie în mod necesar un bun comun. Ajungem astfel la concluzia ca notiunile de ratiune, logica, etica si estetica nu au putut fi generate decât în conditiile vietii colective a oamenilor si ca, pe de alta parte, ele constituie mijloace de coeziune destinate sa previna decadenta culturii.

Luând în considerare situatia omului izolat, întelegem de ase­menea ce este vointa. Vointa nu reprezinta altceva decât un impuls de a trece de la un sentiment de neîmplinire la sentimentul împlinirii. Sa simtim aceasta orientare si sa-i dam curs, aceasta se numeste "vointa". Orice act de vointa se bizuie pe sentimentul de neîmpli­nire, de inferioritate, nazuind spre o stare de satisfactie, de multu­mire, de împlinire axiologica.

4. SENTIMENTUL DE COMUNIUNE SOCIALĂ. întele­gem acum ca regulile privind jocul, educatia, superstitia, totemul si tabuul, legislatia, necesare pentru a asigura dainuirea speciei umane, trebuie de asemenea sa figureze cu prioritate în ideea de comunitate. Am vazut aceasta în institutiile religioase, dupa cum gasim cerintele comunitatii si în functiile cele mai importante ale organului psihic, regasindu-le în cerintele vietii individului, ca si în acelea ale

ALFRED ADLER

colectivitatii. Ceea ce numim justitie, ceea ce consideram drept latura luminoasa a caracterului omenesc, nu este în esenta decât transpunerea în realitate a imperativelor care decurg din viata în comun a oamenilor. Ele sunt acelea care au generat organul psihic. Asa se face ca încrederea, fidelitatea, sinceritatea, dragostea de adevar etc. sunt de fapt cerinte stabilite si mentinute printr-un principiu comunitar de o valabilitate generala. Ceea ce numim un caracter bun sau rau nu poate fi judecat decât din punctul de vedere al comunitatii. Caracterele, ca si orice realizare stiintifica, politica sau artistica, nu se vor dovedi niciodata mari si valoroase decât daca au o valoare pentru obste. Un portret ideal (Idealbild), dupa care masuram individualul, nu poate fi luat în considerare decât prin prisma valorii sale, a utilitatii pentru obste. îl comparam pe individ cu portretul ideal al omului comunitar (Gemeinscnaftsmensch), omul care se achita de sarcinile care i se încredinteaza într-un mod general valabil, omul care a dezvoltat la sine sentimentul de comuniune sociala (Gemcinschaftsgefiihl) în asa fel încât - dupa o expresie a lui FurtmWler⁴ - el "urmeaza regulile de existenta ale societatii omenesti". Dupa cum se va vedea în cursul expunerii noastre, nici un om nu se poate dezvolta pe deplin fara a-si cultiva si pune în valoare îndeajuns sentimentul de comuniune sociala.

NOTE

"immanenten Spielregeln einer Gruppe", în textul original. 18118w2223s (Nota

"als ein fortwahrender Reiz", în textul original. 18118w2223s (Nota trad.)

"aus diesem urspr^ncglichen Tiermenschen", în original. (Nota

Cari Furlmiiller, unul dintre colaboratorii cei mai apropiati ai lui Adler, împreuna cu care a redactat cele doua volume intitulate Heilcn und Bilden, primul (1914), purtând subtitlul Ărzrlich-padagogische Arbeiten des Verdns fiir fndividualpsychologw, iar cel de-al doilea (1922), la care colaboreaza si Ermin Wexberg, subtitlul Grundlagen der Erzichungskunst fiirĂrzte und Padasogen. (Nota trad.)