FRATI SI SURORI

FRAŢI sI SURORI

Am amintit adesea ca, pentru aprecierea unui om, este im­portant sa se cunoasca împrejurarile vietii sale. O împrejurare de acest fel este pozitia pe care copilul a ocupat-o în rândul fratilor si surorilor sale. Oamenii pot fi clasificati si din acest punct de vedere si, daca avem suficienta experienta, vom fi în stare sa recunoastem ca cutare este prim-nascut, cutare unicul copil la parinti, sau mezinul s.a.m.d.

Se pare ca oamenii stiu de mult ca prâslea este de cele mai multe ori un tip deosebit. Asa se vede dintr-o multime de basme, legende, din istorisirile biblice, în care ultimul nascut este totdeauna prezentat si descris în acelasi mod. De fapt el creste în cu totul alte împrejurari decât toti ceilalti copii. Pentru parinti el este un copil aparte si, ca mezin, are parte de un tratament deosebit. Ca mezin, el este totodata si cel mai mic si, ca atare, cel care are cel mai mult ne­voie de grija, pe când ceilalti frati si surori se descurca de-acum, sunt copii mari. De aceea, el creste într-o atmosfera familiala mai calda decât ceilalti.

Din aceasta situatie rezulta pentru el anumite trasaturi de ca­racter care îi influenteaza în mod deosebit atitudinea fata de viata, formându-se ca o personalitate distincta. Se adauga la acestea o cir­cumstanta contradictorie în aparenta. Pentru un copil nu este deloc o situatie placuta sa se vada totdeauna tratat ca un pusti, în care ni­meni nu are încredere si caruia nu i se încredinteaza nimic. Asta îl

întarât&# 141v216b 259; foarte mult pe copil care, de obicei, se straduieste sa arate ca el poate face totul. Aspiratia sa catre putere se intensifica. Astfel, mezinul va fi de cele mai multe ori un individ nesatisfacut decât de o situatie optima, dezvoltând în sine tendinta de a-i depasi pe toti ceilalti.

Acest tip se întâlneste foarte frecvent în viata. Exista o cate­gorie de mezini care îi depasesc pe toti, care au realizat mult mai mult decât fratii si surorile lor. Mai putin fericit este cazul acelei ca­tegorii de mezini care, desi au avut aceeasi tendinta, nu au desfasurat o activitate bogata si nu au manifestat încredere în sine, ceea ce li se poate trage, de asemenea, din relatiile cu fratii mai mari. Daca acestia nu se lasa depasiti, se poate întâmpla ca mezinul, las si plângaret, sa dea bir cu fugitii din fata îndatoririlor ce-i revin, sa fie mereu în cautarea unui pretext de a se eschiva de la aceste îndatoriri. El nu este mai putin ambitios, dar este o ambitie din cele care îi fac pe oameni doar sa se descurce, încercând sa si-o satisfaca pe un teren alaturi de îndatoririle vietii si evitând riscul de a trebui sa faca proba capacitatilor lor.

Multi au fost surprinsi de constatarea ca un mezin se comporta de obicei ca si cum ar fi handicapat si ar purta în el un sentiment de inferioritate. în cursul cercetarilor noastre am constatat întotdeauna acest sentiment chinuitor si alarmant, în care se poate identifica un puternic impuls pentru dezvoltarea psihica. în acest sens, mezinul este perfect comparabil cu un copil care a venit pe lume cu organe deficiente. Cazul poate sa nu stea asa în realitate, nu este aici vorba de existenta obiectiva a inferioritatii, ci de ceea ce simte omul. stim cu ce nespusa usurinta se comit erori în viata copilului. Ne aflam în fata a o multime de probleme, posibilitati si consecinte. Cum se im­pune sa se comporte educatorul? Sa invoce el noi stimulente, care sa suscite mai departe vanitatea unui asemenea copil? A insista doar asupra necesitatii ca un asemenea copil sa fie mereu primul ar fi mult prea putin pentru o viata de om, iar experienta ne învata ca în viata nu totul depinde de a fi primul. Mai bine este ca, exagerându-se întrucâtva, sa se spuna: nu avem nevoie de primi-clasati¹. De fapt ni se si face rau de ei. Daca trecem în revista istoria, precum si experi­enta noastra, trebuie sa constatam ca fenomenul nu este benefic. Un

ALFRED ADLER

CUNOAsTEREA OMULUI

astfel de principiu face din copil un unilateral si, înainte de toate, îl împiedica sa devina un bun semen. Prima consecinta este, de cele mai multe ori, faptul ca el se gândeste numai la sine si cum sa proce­deze ca altii sa nu i-o ia înainte. El devine invidios, îl macina ura si teama de a nu fi întotdeauna cel dintâi. Prin însasi pozitia sa, ultimul nascut este înclinat sa devina recordman, sa-i întreaca în perfor­mante pe toti ceilalti. Alergatorul de cursa se tradeaza în întreaga sa conduita, adesea în aspecte insignifiante, care de obicei nu bat la ochi daca nu cunosti întregul angrenaj al acestei vieti psihice. Un asemenea copil se va sili, de exemplu, sa mearga totdeauna în frun­tea unui grup sau nu va putea suferi ca vreun altul sa se aseze în fata sa. Spiritul de competitie este pe departe caracteristic pentru marea majoritate a mezinilor.

Acest tip de mezin, care uneori degenereaza, poate fi de ase­menea gasit în toata puritatea sa. Include adesea oameni energici, socotiti salvatorii întregii lor familii. Sa privim în trecut si sa ne refe­rim, bunaoara, la istoria biblica, la legenda lui Iosif; vom gasi toate acestea descrise într-un mod absolut uimitor, cu o intentionalitate si o claritate de asa natura încât s-ar spune ca autorul acelei legende dispunea de toate acele cunostinte pe care noi, astazi, le obtinem cu atâta osteneala. Cu siguranta ca în decursul secolelor s-a pierdut mult material valoros si ca acum trebuie gasite lucruri noi.

Alaturi de acesta exista înca un tip, ca o derivatie a celui dintâi. Imaginati-va ca alergatorul nostru da deodata peste un obstacol si, necrezându-se capabil sa-1 escaladeze,îl ocoleste. Când un aseme­nea mezin îsi pierde curajul, el devine cel mai mare las. îl gasim totdeauna dând bir cu fugitii, orice treaba este pentru dânsul prea grea, are pentru toate scuze, nu îndrazneste sa abordeze nimic si asa îsi iroseste timpul. De cele mai multe ori va da gres si abia cu chiu cu vai va gasi el un domeniu în care orice concurenta sa fie dinainte exclusa. Pentru insuccesele sale vor fi invocate tot felul de pretexte, de pilda, ca este prea firav, ca a fost neglijat sau rasfatat, ca fratii si surorile nu i-au permis sa se afirme si altele de felul acesta. Aseme­nea destine se pot complica atunci când respectivul are realmente o infirmitate. Pe tema aceasta el va bate multa moneda pentru evazi­unile sale.

Nici unul din aceste doua tipuri nu include de obicei oameni de nadejde. Ce-i drept, cei care constituie primul tip se descurca mai bine într-o perioada în care concurenta se mai bucura de o oarecare apreciere. Acest tip îsi va gasi echilibrul doar în dauna celorlalti, pe când cel de-al doilea va trai toata viata sub apasarea sentimentului de inferioritate si va suferi de pe urma imposibilitatii de a se împaca cu viata.

si primul-nascut are caracteristicile sale. înainte de toate el are avantajul unei pozitii excelente pentru dezvoltarea sa psihica. Cu­noastem din istorie ca este o pozitie aparte, favorizata. Aceasta si­tuatie privilegiata s-a pastrat ca o traditie la multe popoare si paturi sociale. La tarani, de exemplu, în mod indiscutabil primul-nascut îsi cunoaste înca din copilarie chemarea, anume ca într-o zi el va prelua gospodaria si ca, prin aceasta, va avea o situatie mult mai buna decât ceilalti, care cresc cu sentimentul ca va sosi si ziua în care vor trebui sa paraseasca casa parinteasca. si în alte parti, în multe familii se conteaza pe faptul ca fiul cel mai mare va fi la un moment dat sta­pânul casei. Chiar si acolo unde traditia aceasta nu are greutate, ca de exemplu în familiile burgheze modeste sau în cele proletare, primul-nascut este în orice caz cel caruia i se atribuie destula putere si întelepciune, încât sa se faca din el un ajutor si o persoana capabila sa-i supravegheze pe cei mai mici. Ne putem reprezenta ce înseamna pentru un copil sa fie în permanenta învestit cu întreaga încredere a celor din jurul sau. Aceasta va genera în el o stare de spirit care se va exprima aproximativ în gânduri de felul: tu esti cel mai mare, cel mai tare, cel mai în vârsta, de aceea trebuie sa fii mai destept decât ceilalti etc.

Daca dezvoltarea în aceasta directie nu este stingherita, vom gasi la primul-nascut trasaturile caracteristice aparatorului ordinii existente. Asemenea oameni apreciaza în mod cu totul deosebit puterea, atât puterea lor personala, cât si ideea de putere ca atare. Pentru primii-nascuti puterea este ceva de la sine înteles, ceva de maxima importanta si de care trebuie sa se patrunda. Nu este de trecut cu vederea faptul ca, de regula, asemenea oameni sunt con­servatori.

ALFRED ADLER

CUNOAsTEREA OMULUI

La secunzi (Zweigeborenen) gasim aceeasi aspiratie catre pu­tere si superioritate, cu nuantele de rigoare. Ei stau tot timpul sub presiune, se straduiesc sa ajunga în prim-plan, comportamentul lor fiind de asemenea al unui concurent intrat în cursa pentru viata. Secundul se simte puternic îmboldit de faptul ca cineva este înaintea lui si se pune în valoare. Daca este în stare sa-si mobilizeze fortele si sa accepte competitia cu primul-nascut, de obicei va porni cu tot elanul înainte, în timp ce primul-nascut, în posesia puterii sale, se simte relativ sigur, pâna când celalalt ameninta sa i se urce în cap. Acest portret ni-1 evoca în mod expresiv legenda despre Esau² si Iacob. Vedem aici neastâmparul, stradania, mai putin evidente în fapte, cât mai ales în atitudini incoercibile, pâna când fie ca telul este atins, adica înaintasul este depasit, fie ca se bate în retragere dupa esec, ceea ce adesea se termina cu o boala nervoasa. Starea de spirit a secundului este comparabila cu pizma claselor neposedante, do­minata de sentimentul umilirii. Se poate ca el sa-si fi fixat un scop atât de înalt, încât sa sufere întreaga viata din cauza aceasta si ca armonia sa interioara sa fie distrusa ca urmare a acestui lucru, a faptului ca si-a sacrificat viata pentru o idee, pentru o fictiune, pentru o himera lipsita de valoare.

Copilul unic are si el o situatie specifica. El este expus cu totul demersurilor pedagogice ale celor din jurul sau. Parintii nu au, ca sa spunem asa, nici o posibilitate de alegere, ei aruncându-se cu tot ela­nul lor pedagogic asupra acestui singur copil. Acesta va fi cu totul lipsit de independenta, va astepta mereu ca cineva sa-i arate drumul de urmat, va fi în permanenta în cautarea unui sprijin. Adesea razgâ­iat, el nu este obisnuit sa se astepte la nici o dificultate, deoarece întotdeauna i-a fost netezit drumul. Cum se afla mereu în centrul atentiei, el capata cu usurinta sentimentul ca are o valoare deosebita. Pozitia sa este atât de delicata, încât luarile de atitudine gresite sunt aproape inevitabile. Fireste, daca parintii stiu ce importanta au ase­menea situatii, si ce pericole ascund, atunci exista posibilitatea con­tracararii lor. Ramâne, totusi, o problema dificila. Adesea parinti extrem de circumspecti, care socot ca viata este deosebit de grea si, drept urmare, fac toate lucrurile cu o prudenta exagerata, influen­teaza în acest sens si sensibilitatea copilului. îngrijorarea perma-

nenta pentru sanatatea copilului îl va face pe acesta sa priveasca lumea ca pe o realitate ostila. în acest fel copilul evolueaza cu ves­nica teama de greutati, în fata carora el sta lipsit de experienta, nepregatit, pentru ca nu a fost lasat sa guste decât ceea ce este agre­abil. Asemenea copii vor întâmpina dificultati în cazul oricarei activitati independente si vor deveni inapti pentru viata. Ei sunt sortiti sa sufere esecuri. Uneori existenta lor seamana cu aceea a unor paraziti care nu fac decât sa savureze placeri, pe când ceilalti le poarta de grija.

în familii sunt posibile diferite combinatii, dupa cum exista mai multi copii de acelasi sex, sau frati si surori, concurându-se într-un fel sau altul între dânsii. De aici complexitatea judecarii si evaluarii fiecarui caz particular. Deosebit de dificila este situatia baiatului unic care creste în mijlocul mai multor surori. într-o ase­menea casa, dominanta este influenta feminina, baiatul fiind împins pe ultimul plan, mai ales daca este cel mai mic dintre copii si se trezeste în fata unei falange feminine solidare. Tendinta sa de a se pune în valoare se izbeste de mari obstacole. Atacat din toate partile, el nu va ajunge niciodata propriu-zis constient de privilegiile pe care societatea noastra anacronica le rezerva barbatilor si va arata incer­titudine în actiunile sale. Intimidarea poate merge atât de departe încât, uneori, el sa resimta ca mai slaba pozitia barbatului fata de aceea a femeii. Curajul si încrederea sa în sine ajung sa se clatine sau, dimpotriva, un puternic impuls îl împinge la mari înfaptuiri. Amândoua cazurile sunt generate de aceeasi situatie. Ce va deveni în final un asemenea baiat depinde de conditiile si împrejurarile vietii. Nu se poate însa sa nu se observe la el persistenta unei tra­saturi tipice.

Dupa cum vedem, tot ceea ce aduce în viata copilul se for­meaza si se coloreaza în conformitate cu pozitia sa în constelatia familiei. Aceasta constatare face sa paleasca doctrina ereditatii, atât de daunatoare pentru activitatea pedagogica. Exista, ce-i drept, ca­zuri în care influenta ereditatii este în afara de orice îndoiala, ca de exemplu atunci când un copil crescut în afara oricarei relatii cu parintii sai manifesta totusi trasaturi similare sau identice. Uimirea în fata acestui fapt face loc imediat unei mai bune întelegeri, daca

ALFRED ADLER

ne amintim cât de usor de interpretat sunt anumite distorsiuni în dez­voltarea copilului care, de exemplu, vine pe lume cu deficiente cor­porale, stare care determina o tensiune între el si cerintele mediului, exact ca la tatal sau, care si el poate ca a venit pe lume cu organe deficiente. Din acest punct de vedere, teoria transmiterii ereditare a trasaturilor de caracter se dovedeste lipsita de întemeiere.

Din expunerea de mai sus rezulta ca dintre distorsiunile care intervin în dezvoltarea copilului cea mai grava priveste aspiratia sa de a se ridica deasupra celorlalti si de a tinde la o pozitie de forta, care sa-i aduca avantaje personale. Daca aceasta tendinta proprie societatii noastre pune stapânire pe sufletul omului, dezvoltarea sa ia un curs obligatoriu. O profilaxie pedagogica în acest domeniu întâmpina dificultati care reclama o întelegere mai profunda a situa­tiilor. si daca exista un punct de vedere coerent, care sa ne ajute la înlaturarea tuturor dificultatilor, acesta se refera la cultivarea senti­mentului de comuniune umana. Daca lucrul acesta reuseste, toate dificultatile devin insignifiante. Cum însa în vremea noastra reusi­tele în acest sens sunt relativ rare, dificultatile atârna greu în balanta. Recunoscând faptul acesta, nu ne vom mai mira ca întâlnim atâtia oameni care se lupta de-a lungul vietii sa se mentina pe linia de plu­tire, existenta fiind dura pentru ei. stim ca ei sunt victimele unei dezvoltari gresite si ca, în consecinta, si atitudinea lor fata de viata este gresita. De aceea judecata noastra referitoare la ei trebuie sa fie foarte retinuta si, mai presus de orice, sa nu fie o judecata morala, o judecata asupra valorii (morale) a omului. Mai degraba se impune sa încercam sa valorificam cunostintele pe care le-am dobândit, sa abordam altfel omul, dat fiind ca acum suntem în stare sa ne facem o imagine mult mai exacta despre viata sa interioara. Pentru edu­catie, de asemenea, rezulta importante puncte de vedere, deoarece cunoasterea surselor de eroare ne ofera multiple posibilitati de interventie. Având o viziune cuprinzatoare si profunda a dezvoltarii psihice a omului, în trasaturile pe care le examinam putem discerne nu numai trecutul, ci, întrucâtva, si viitorul sau. Numai asa omul devine pentru noi cu adevarat viu. El va fi pentru noi mai mult decât o simpla silueta si vom obtine o alta idee despre valoarea sa decât ideea care are adesea curs în societatea noastra.