introducere In psihiatria copilului si adolescentului
Ce este psihiatria copilului si adolescentului sau psihiatria pediatrica -pedopsihiatria? Fata de cea mai mare parte a ramurilor din practica medicala, domeniul este dificil de definit , multi autori incearca sa clarifice cadrul si locul acesteia intre specialitatile medicale si paramedicale . Tulburaril 353c26d e de comportament si emotionale ale copilariei si adolescentei ocupa cea mai mare parte a problematicii, dar multi includ aici si acele simptome fizice psihosomatice ca cefaleea si gastralgiile non organice, in care stresul si alti factori de mediu par sa joace un rol cauzal important. Intarzierile in dezvoltare, ca de altfel si problemele de invatare, generale si specifice se intind in zona de granita a practicii psihiatrice si pediatrice. Factorii de mediu sunt adesea importanti din punct de vedere cauzal, si ei sunt frecvent, dar nu intotdeauna, insotiti sau urmati de semnificative tulburari emotionale si / sau comportamentale.
Pentru ca dezvoltarea copilului este atat de strans legata de calitatea ingrijirii si educatiei primite, neajunsurile si greselile in educare si ingrijire sunt adesea vazute ca parte integranta a practicii pedo-psihiatrice. Este important sa amintim ca, desi de obicei problemele copiilor pot fi foarte bine vazute ca aparand din interactiunea intre copil, familie si mediul inconjurator, intr-un numar semnificativ de cazuri (ca autismul infantil, de exemplu) exista totusi o tulburare primara serioasa si a carei etiologie si abordare terapeutica este deosebita si necesita specialisti in domeniu.
Definind astfel domeniul psihiatriei pediatrice, realizam ca mare parte a evaluarii si interventiei terapeutice sunt indeplinite de ne-psihiatri si chiar de profesii nemedicale. Ne referim la medicii de familie, pediatri, psihologi , profesori , asistenti maternali, asistenti sociali , personalul de ingrijire din clinica medicala . Situatiile care necesita specialisti pedo-psihiatri variaza, dar, in general, acestia ajung sa fie implicati atunci cand tulburarea este cu grad mare de severitate si cand este persistenta. Prin instruire, alti profesionisti medicali si nemedicali pot, desigur, fi eficace in evaluarea si tratarea problemelor din acest domeniu.( GRAHAM ,TURK,VERHULST 1999 )
In sfarsit, o caracteristica importanta a tulburarilor pedo-psihiatrice se afla in masura in care ele afecteaza diverse aspecte ale vietii copilului si familiei. Familia unui copil cu o tulburare severa va solicita serviciile a diferite tipuri de profesii, apartinand de sanatate, educatie si servicii sociale .
Un principiu important in practica implica necesitatea ca toti practicienii, nu are importanta carei discipline apartin, sa respecte contributia pe care o poate avea o alta disciplina, sa fie constienti de punctul in care aceasta poate fi de ajutor si sa mentina o stansa legatura intre ele ; interdisciplinaritatea ,si multidisciplinaritatea reprezinta principii de tratament moderne.dar si foarte eficace.( CAROLY S. PATAKY 1999 )
Vom prezenta istoria baietelului M care acuza cefalee si pe care mama lui il duce , la medicul de familie, apoi la pediatru, si, in final, la psiholog. Ea a fost rugata sa-l duca la doctor de catre invatator, care "crede" ca acest copil are dureri de cap pentru ca parintii lui nu se inteleg si mereu se cearta si vor sa se desparti. Pe de alta parte mama copilului "crede" ca cefaleea lui este mostenita, pentru ca si fratele ei avea aceleasi simptome cand era la scoala. Tatal lui M nu a venit la consult pentru ca el "crede" ca cefaleea este nascocita , pentru ca pustiul considera scoala dificila iar mama lui face caz de durerea de cap a copilului, inrautatind astfel situatia. In contrast, sora de 17 ani a lui M crede in astrologie si "stie" ca semnul nasterii fratelui sau, este un indiciu infailibil al temperamentului exploziv in care cefaleea este doar una dintre manifestari. In sfarsit, M "crede" ca are meningita, un subiect in mare voga in ziarele recente. Medicul de familie, pediatrul si psihologul au, de asemenea, explicatiile lor. Medicul de familie crede, pe baza unei nefericite experiente cu o tumora cerebrala omisa cu ani in urma, ca cefaleea poate fi un simptom prevestitor al unor boli fizice si intotdeauna trimite la pediatru pentru investigatii mai amanuntite. Pediatrul considera ca cefaleea in copilarie raspunde, in general, la medicatia pentru migrena chiar atunci cand simptomele cardinale ale acestuia nu sunt prezente. Dar medicamentele au fost ineficiente si M este indrumat catre psiholog. Dupa o evaluare a intregii familii, psihologul ajunge la concluzia ca simptomele lui M sunt rezultatul a ceea ce terapeutii familiali numesc "triangulation", un proces in care un copil devine simptomatic atunci cand exista o problema intre parinti. El recomanda terapie de familie. Totusi, pentru ca nici un membru al familiei nu este de acord cu el si pentru ca el nu izbuteste sa-i "retina" intr-un program terapeutic, familia renunta la tratament si cefaleea lui M persista.
Toate parerile par a fi adevarate, si au o semnificatie la fel de mare pentru fiecare fie membru al familiei fie specialist Dar semnificatia nu este singurul criteriu dupa care se judeca valoarea unei teorii. Ideile pot fi, de asemenea, judecate dupa utilitatea lor, dupa valoarea lor in aflarea cauzelor reale si cu scopul obtinerii unor schimbari pozitive in lumea interioara si exterioara a individului.
Sa presupunem ca exista o teorie care poate furniza intelegerea cefaleei non-organice a lui M si care ne poate indreapta spre o forma de tratament psihologic ce are o baza stiintifica si este mai apreciata decat posibilitatea de a imbunatati doar simptoma-tologia. Sa presupunem ca aceasta este o alternativa pe care M ar prefera-o in momentul de fata. Aceasta inseamna, de exemplu, ca lui chiar i-ar place sa frecventeze scoala in mod regulat.
Avand o astfel de teorie, impreuna cu prezenta unor aptitudini de a aplica tehnica ce corespunde acestei teorii, putem permite cadrelor medicale sa ofere o forma efectiva de tratament. Aceasta nu inseamna ca familia lui M sau el insusi ar vrea sau ar putea neaparat sa accepte tratamentul. Cadrele medicale vor trebui sa aiba capacitatea sa trateze cu succes cu membrii familiei pentru a-si pune teoria in practica, in timp ce acestia dau o sansa tratamentului ce le-a fost oferit.
De ce au nevoie, prin urmare, cadrele medicale: au nevoie de un set de teorii din care sa derive forme de tratament ce au fost demonstrate stiintific. De fapt, exista deja un numar de astfel de teorii si tehnici, si acestea sunt mai degraba complementare unele cu altele decat in competitie.
|
