Modele ale dezvoltarii psihice (simboluri ale sinelui)
Una dintre teoriile existentiale, cu care Sartre este de accord, afirma ca omul initial nu este nimic: nici bun nici rau, nici curajos nici fricos, nici criminal nici sfant. El este doar o posibilitate, sau mai bine zis un set indefinite de posibilitati. Prin optiunile care stau la baza actelor sale el isi defineste mereu esenta. Omul este asa cum actioneaza. Pana in ultima clipa a ezistentei, lasul poate deveni curajos, cinstitul- necinstit, mincinosul- sincer, lasul- erou. in filosofia existentialista doar moartea pune definitiv punct existentei, fixand-ul iremediabil pe om la ceea ce a fost la inceput.
Toata viata omul are, potrivit aceleasi teori, puterea de libertate, de a-si determina alegerile. El aste liberul arbitru pentru a opta pentru ceva, pentru idealuri, pentru bines au rau.
Inca din frageda copilarie ne insusim modele de gandire, simtire, comportare, intr-un cuvant modele de viata, care sunt deja elaborate in cadrul colectivitatii din care facem parte.. este procesul de "inculturare", de insusire, interiorizare a culturii proprii colectivitatii.Cultura ne modeleaza intreaga noastra viata si prin intermediul unor sisteme de semen si simboluri asimilam limba modele de comportare,, norme reguli, idealuri demne de urmat. De-a lungul timpului, in formarea personalitatii fiecarui individ se releva si diferentieri datorita formelor aparte de a percepe si asimila un sistem de simboluri.
Pentru fiecare din noi exista o lume imaginara care inprumuta elemente din lumea reala si din diferitele lumi imaginare ale grupurilor, ale societatii careia ii apartinem. Aceasta lume imaginara este cea care ne domina visele noastre nocturne dar si cele cu ochii deschisi, in felul de a exprima sentimentele noastre, in incercarile noastre de ne avea si indeplini anumite dorinte, aspiratii. Acesta lume coincide de fapt cu un fel de mit ce capata alte dimensiuni. El nu este doar o povestire legendara fixa, ci organizare de reprezentari, urmand o logica simbol 535g69f ica, ce poate stabili, in viata cotidiana, legaturi intre lumea perceputa si realitatile ascunse pe care le simtim fara a ajunge la o reprezentare rationala. Mitul este trait zi de zi in toate civilizatiile, inclusiv in a noastra dar sub forme diferite.
Mitul se formeaza in conditii istorice proprii unei societati, in care el exprima cand nelinistea , cand teama ori frustrarea, cand raspunsul la aspiratii deosebit de puternice, cand, cel mai des, toate acestea in acelasi timp. Aceste aspiratii se pot reteferi la cunoastere, la explicarea originoilor, la prezicerea viitorului individual sau colectiv, pot fi aspiratii de libertate, dreptate, puterte, cucerire, etc. De cele mai multe ori omul isi alege simboluri in care crede la care se raporteaza si cu care se identifica. Unele sunt aceleasi dintotdeauna, regasite in cultura inaintasilor sai, altele sunt descoperite sub alte forme. Dar de multe ori omul face o greseala amagindu-se ca propriul sistem de valori preexistent, inscris in ordinea universala, este responsabil de binele sau raul ce li se intampla. Ei sunt tentati sa-l faca pe Dumnezeu responsabil de sistemul lor de valori dobindit. Omul a uitat ca in toata aceasta ordine pamanteana are si el un rol. Nu se poate astepta la a i se da totul, de aceea el trebuie sa caute, sa sa aleaga sa cunoasca, asumandu-si responsabilitati, fiind liberul albitru al propriilor orientari, dorinte. Poate de aceea miturile, religia, acoperite cu un val mistererios, sunt considerate un adevar a caror veridicitate nu se poate cerceta pentru ca nici nu este nevoie si nici nu trebuie. Atat timp cat un simbol ramane viu, el reprezinta cea mai buna expresie posibila a unui anumit fapt; nu traieste decat atata timp cat ramane incarcat de semnificatie. Cand acesata semnificatie iese la iveala sau, altfel spus, cand se descopera expresia care va forma mai bine faorma ascunsa, neasteptata su prasimtita, atunci simbolul moare, nu mai poseda decat valoarea istorica.
Simbolurile care apar la tot pasul comunica si devin specifice, individuale atunci cand sunt luate ca reper si ulterior asimilate.
Omul contemporan se afla intr-o usoara criza de modele. Ramas singur cu el insusi nu gaseste ordinea interioara, in primul rand, care sa-l ajute sa mearga mai departe. Vechile repere i se par a nu mai fi actuale, demne de urmat si in fata asumarii alegerii unor noi modele, fiinta umana sovaie, se inspaiminta,este cduprinsa de o usoara neliniste si incertitudine.
Omul e scindat in doua nivele existentiale, nu numai diferite ci si opuse unul de altul, unul material-trupul cu necesitatile sale materiale, si altul spiritual-sufletul cu cerintele specifice de cultivare ale lui prin cunoastere, valori morale ca intelepciune, virtute, demnitate, frumos. Tocmai aceasta a doua latura este poate involuntar ignorata pentru a se mai putea realiza o buna armonie a celor doua componente ale naturii umane. Aceasta este zona in care ratiunea si intelepciunea poate atinge cotele cele mai inalte. "Hrana" necesara unei astfel de dezvoltari, evolutii este reprezentata in primul rand de mituri, simboluri, alte forme fiind descoperite de insusi om de-a lungul existentei sale.
Procese experimental - creative
"Se pare ca exista un nucleu dur in istoria tehnologiilor de procesare si transmitere a mesajelor. De fapt, acest program depaseste istoria propriu-zisa, mergand in directia unei metodologi care examineaza mijlocul de comunicare sau instrumentul de transmisie (telefon, tipar sau retea de internet) din toate unchiurile, sub aspect semiologic (ce tip de semne foloseste un anumit mijloc de comunicare, se limiteaza la transmiterea de text sau il imbogateste prin imagini sau indicii, si in ce scop?), pragmatic (in ce mod utilizatoriii iau in stapanire mesajele pentru a le modifica sensul, in ce masura emisia si receptia acestora interactioneaza?), al imaginarului (in ce mod visul individual sau social nu se multumeste sa foloseasca instrumentul, ci il estetizeaza, il transpune in ireal, il invaluie in proiectii si identificari), sistemic (in ce mod posedam mijloacele de comunicare ce ne poseda, in ce mod aceste proteze tehnice ne creeaza un mediu sau tesut conjunciv pe care ajungem sa-l consideram o prelungire a propriei noastre persoane etc.)." D. Bougnoux
Evolutia omului de la austrolopithecus, homo habilis, homo erectus, homo sapiens, a accentuat deosebirea dintre fiintele umane si celelalte primare. Inovatiile timpurii reprezinta primii pasi timizi in evolutia culturii umane. Prin cultura intelegadu-se transmitrea catre generatii urmatoare a solutiilor pentru rezolvarea problemelor de viata . civilizatia umana se naste din aceasta baza ereditara.
Stapanirea sistemelor de comunicare reprezinta puncte de rascruce in istoria umana. Abilitatea din ce in ce mai mare de a comunica complex si precis a fost cea care a dus la dezvotarea progresiva a tehnologiei complexe la crearea miturilor, legendelor, explicatiilor logicii, obiceiurilor si a regulilor complexe de comportament care fac posibila civilizatia. in acest context artistului ii revine o mare parte din sarcina de a facilita comunicarea la nivel estetic, educational, evolutiv. Rolul lui este cu atat mai dificil cu cat viata actuala nu este decat o suita de tablouri, cu puneri in scena dramatice cu pasaje intercalate. Viata e un film, montaje de imagini si sunete, ce se contrapun imaginilor vizuale; planuri fixe sau animate, elemente verbale, dialoguri, muzica, diverse bruiaje. Este vorba insa de un film rau montat, fara inceput si fara sfarsit, pe un scenariu anonim, monataj de secvente dispersate. Dar vocile, jocul actoricesc, protagonistii se regasesc in acest film. Unii asista iar altii participa.
In acest hazard al societatii actuale artistii sunt intr-o continua reorganizare in ceea ce priveste raportul lor de comunicare cu societatea. Ei sunt cei acre participa activ la evolutia vietii iar publicul este in egala masura cel care participa dar si cel care asista.dar acest public, care este cat se poate de variat, astepta ca artistii sa le explice, sa-i faca sa participe nu numai la opere, ci si la formele de comunicare legate de viata sociala. Ei se fac vinovati , in opinia publicului, de inaccesibilitatea la mesajele pe care operele lor le emit, intr-o manieraa mai greu decodificabila. Arta experimentala pare a fi o solutie, prin propunerea de noi forme, noi activitati si noi raporturi in scopul facilitatii relatiilor de comunicare. Dar taramul acesta este cu atat mai periculos cu cat se poate crea o ruptura intre arta traditionala si cea experimentala. Pentru unii ar suna si ca o involutie a artei in masura in care se intelege a fi acesibila puplicului prin reducerea la scara lor de valori si perceptie. Dar intentia este exact invers, de educare a publicului prin initierea in limbaj artistic.
Aici intervin celelalte mijloace si medii de comunicare sociala, mass-media, invatamantul, internetul, grupuri experimentale, teatrul, etc., iar artistul nu trebuie sa fie strain de toate acestea. Asta presupune iesirea din mediul intim al atelierului si de a se folosi de toate aceste surse de comunicare de a-si face cunoscuta si inteleasa opera. Mediul expozitional obisnuit de pana acum nu mai este suficient.
Bineinteles ca unii dintre artisti vor spune ca rolul lor este doar de a crea si ca lumea lor subiectiva nu coincide cu cea exterioara, a celor ce ar trebui sa-l constituie ca fiind publicul. Atfel artistii nu risca decat sa fie inchisi si mai mult in crusta pe care, pe de o parte, ei si-o fac ei si pe de alta societatea. in contextul actual, o persoana care vrea sa-si aduca o contributie creatoare trebuie nu numai sa lucreze in cadrul unui sistem, dar sa produca sistemul in propriul intelect. Cu alte cuvinte, persoana trenuie sa invete atat regulile si continutul domeniului, precum si criteriil ede selectie, preferintele campului.
Comunicare prin culoare
Culoarea este o insusire cosmica a existentei noastre, prezenta in viata si activitatea noastra la fiecare pas. Totul in jurul nostru e insotit de culoare, aceasta insusire aduce in sufletul nostru bucurie sau tristete, caldura sau raceala, liniste si prospetime, agitatie sau preocupare, ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de ceva, iar felul cum ne pricepem sa o utilizam, cu driscretie si rafinament, cu gust si fantezie, depinde in mare masura de echilibrul, linistea noastra interioara si bogatia trairilor noastre afective. Asa cum exista si o lume exterioara, obiectiva a culorilor, tot asa exista si o lume interioara, subiectiva a culorilor. Exista diverse metode profesionale, specializate in cunoasterea personalitatii, in sondarea explorarea profunzimilor lumii noastre interioare. Culoarea, dincolo de perceptia si trairea ei afectiva, este o oglinda a personalitatii noastre.
Sunt binecunoscute diferitele cercetari asupra efectelor psihologige, fiziologice si senzoriale ale culorilor, culoarea devenind un instrument de diagnostic psihic si factor terapeutic, respectiv cromoterapie, ergoterapie sau art-terapie.
Asadar culoarea devine in primul rand o forma de comunicare inlocuind de cele mai multe ori limbajul. Obiectele din jur transmit mesaje prin intermediul culorii, hainele transmit un mesaj si noi la randul nostru cu ajutorul lor comunicam altora, reclama se foloseste de culoare pentru a transmite un mesaj, culoarea ochilor, a parului, felul cum ne vopsim apartamentul, sunt tot forme de comunicare. Prin urmare totul in jurul nostru este receptat ca mesaj despre care noi ne manifestam trairile, senzatiile, ni se creaza diferite dispozitii si trairi emotionale; intentia de atractie, simpatie, preferinta, indiferenta, antipatie, respingere, iar omul de rand nu cred ca va incerca sa-i caute tot timpul semnificatiile, interpretarile. Cred ca aceasta codificare a sensurilor si simbolurilor sunt diferite pentru un artist, un pictor de icoane, un alienat, sau pentru oamenii ce apartin aceleasi culturi. Exista astfel si un simbolism traditional al culoriii legat de o arie geogarafica si de un sistem cultural neputindu-se vorbi despre un simbolism universal al culorii.
Culoarea este cel mai usor element decodificabil in comunicare dar pentru unii devine cel mai dificil atunci cand lor le este teama de ea. Oamenilor le e frica de culoare in masura in care popoarele occidentale abunda de o cromatica puternica, violenta, armonizata in asa fel incat ochiul nu pare agresat. Oare cultura lor este una mai puternica, mai voioasa, mai grandioasa? Omul contemporan European si nu numai, pare a se teme de culoare? Doreste parca a nu iesi din anonimat, a nu-si arata vioiciunea, a nu iesi in evidenta, a nu provoca furori si, implicit, a nu mai comunica. Mai grav este faptul ca totusi nu ne putem imagina intr-o lume acromatica existenta si activitatea cotidiana a omului fiind impletite cu culorea. Aceasta pare sa fi fost pana la urma revolta ce au iscat-o, in arta, impresionismul si fovismul, culoarea perceputa ca fiind "violenta".
Asupra atitudinii omului fata de culoare, cercetari, observatii, s-au tot facut. Sunt statistici cu privire la preferintele pentru culoare ale copiilor, tinerilor, adultilor pe diferite categorii sociale dar cred ca cercetarile sunt inepuizante in masura in care culorea a devenit obiect de cercetare stiintifica pentru fizca, chimie, fiziologie, psihologie, etnografie, corelarea tuturor acestor cercetari fiind dificila.
Poate si educatia isi are rolul ei in invatarea semnificatiilor, sau cel putin alor catorva repere, pentru a putea folosi si descifra limbajul culorilor. Cunoasterea sintaxei si semanticii culorilor este foarte importanta pentru perceperea si intelegerea operelor de arta, in deosebi a picturii. Descifrarea mesajului devine cu atat mai dificila cu cat artistul isi creaza si suboordoneaza o semantica proprie. Aici intervin criticii in a face mai inteles, prin propria lor interpretare, mesajul. Privitorul, la randul lui, mai percepe si o altfel de interpretare astfel ca adevaratul sens nu poate pe deplin decodificat. Nu vad in asta nimic rau atata timp cat lucrarea propriuzisa a reusit cel putin sa atraga, sa induca stari, senzatii, interpretari, sa comunice. Culoarea devine astfel nu numai mijloc de comunicatie ci si mijloc de expresie si proiectie a tendintelor, trairilor si atitudinilor proprii structurii personalitatii.
Uneori culoarea devine forma frustra de exprimare simbolica a sentimntelor si prin urmare sensurile, provenite din adancurile subconstientului, si interperetarile subiective difera de cele cunoscute.
Art-terapia ocupandu-se chiar de acesta latura oferind bolnavului sprijinul pentru a incerca sa ajunga cat mai aproape de normalitate oferindu-i posibilitatea de a se descatusa, iar ergoterapia, complementara acesteia, stimuleaza creativitatea. Īn acest caz culoarea nu isi pierde valoarea comunicationala, dimpotriva, o intensifica. Dubuffet credea insa intr-o valoare artistica a unor astfel de lucrari, numind "arta bruta" aceasta creatie, desi aceasta forma de terapie exclude valoarea estetica. Cercetarile in acest domeniu sunt de asemenea continue, pareririle si controversele fiind dintre cele mai diverse.
Cu siguranta despre culoare, ca forma de comunicare, se mai pot afirma sau infirma multe, cuvantul in sine reusind sa provoace, in primul rand, incitare.
Persuasiunea vizuala: reclama, cliseu, propaganda
Rasfoind una dintre revistele de pe piata romanesca trec cu privirea peste o pagina publicitara, despre care credeam ca stiu la ce produs face reclama. Cineva ma atentioneaza sa revin asupra paginii. Descopar astfel ca este vorba despre total altceva; un slogan la o campanie ce indeamna oamenii la a citi literatura, dar se foloseau de cateva elemente: cromatica, caracterul scrisului, ce trimit la imaginea simbol a unui altfel de produs: Coca Cola.
Dezaprob total asfel de incercare de a se folosi de aceasi idee; tipul de mesaj ce se foloseste de un altul, de aceea nici nu am fost captata de reclama. Imi parea o metoda lipsita de imaginatie, una disperata de a atrage atentia folosindu-se de o imagine deja cunoscuta, imaginea cliseu, Coca Cola existand ca imagine pe piata mai mult decat produsul insusi. Dar din nou sunt atentionata ca fontul utilizat si cromatica sunt universale si prin urmare doar mintea mea a facut astfel de asociere. Prin urmare cei ce au creat un astfel de afis nu pot fi acuzati de nimic, poate doar de o neimplicare intr-o campanie mai buna ce ar fi avut costuri ridicate. Aceasta varianta cred a fi aleasa tocmai din economia de timp si bani.
Descopar ca publicitatea este un mijloc de comunicare, comunicare ce, potrivit lui Baudrillard, nu se intemeiaza obligatoriu pe informatie. De cele mai multe ori, datorita publicitatii, produsul isi pierde utilitatea si functionalitatea lui specifica in favoarea simbolurilor care-i sunt asociate si se observa ca imaginea este tot mai privilegiata, in defavoarea textului, ce devine si el citit ca si imagine. De aceea poate ca eu am sarit intentionat peste reclama amintita mai sus iar textul, identificat ulterior, era nu Coca Cola ci "Citeste Cartera". Nu era vorba despre un produs de consum ci de un slogan ce foloseste, pentru a fi perceput ca mesaj, anumite elemente ale imaginii.
M.Joly afirma ca "imaginea este un limbaj universal. Dar se face frecvent confuzie intre perceptie si interpretare, faptul ca recunoastem anumite elemente ale imaginii neinsemnand ca am si inteles sensul transmis de autorul ei". Imaginea vehiculeaza mesaje vizuale, deci se poate stabili o relatie de sinonimie intre imagine si reprezentarea vizuala. Astfel am perceput, subiectiv insa, imaginea din reclama amintita ca fiind un semn analog semanand cu ceva. Acest "ceva" fiind in acest context Coca Cola.
Se afirma insa ca traim intr-o lume in care se consuma si ca publicitatea intretine aceasta lume. Prin intermediul imaginilor, publicitatea propune indivizilor anumite stiluri de viata. De fapt, fara a-si da seama individul isi pierde individualitatea si unicitatea devenind indivizi asemanatori; exemplu: asazisa "generatie Coca Cola", "MTV". Dar publiciatea inseamna comunicare asadar sunt de acord cu ideea ca, pentru consumatorul modern, bunurile nu au doar o valoare practica, strict utilitara ci si capacitatea de acomunica mesaje sociale, valoarea lor crescand direct proportional cu valoarea acestor mesaje. Astfel cei ce consuma, de exemlu coca cola, comunica, transmit mesaje, se integreaza in societate. Dar totusi eu dezaprob astfel de comunicare ce priveaza omul de individualitate si prin urmare eu nu consum Coca Cola caci am senzatia ca imaginea produsului a disparut aparand cea a consumatorului tip.
Baudrillard afirma despre consum ca acesta: "nu e nici o practica materiala, si nici o fenomenologie a "abundentei"; nu se defineste nici prin alimentul pe care il digeram, nici de automobilul de care ne servim si nici prin substanta orala sau vizuala a imaginilor si mesajelor, ci prin organizarea in substanta semnificativa a tuturor acestora: e o totalitate virtuala a obiectelor si mesajelor deja constituite intr-un discurs mai mult sau mai putin coerent. Consumul e o activitate de manipulare sistematica a semnelor."
Publicitatea opereaza si cu imagini ce apartin strict unei culturi, cultura fiind inteleasa ca un ansamblu atotcuprinzator al unui mod de viata, este o constructie ce poate fi vizualizata prin intermediul simbolurilor, obiectelor si practicilor. Astfel publicitatea poate manipula mai usor omul, prin transmiterea unor informatii usor decodificabile ce apartin mediului cultural si social din care face parte. Setul de simboluri apartinand unei culturi nu poate suprapus nicioadata unei alte culturi. Totusi publicitatea a reusit insa sa creeze imagini-simbol universale usor percepute astfel ca, prin functia ei, de regulator cultural, publicitatea reuseste sa stabileasca comunicarea cu un grup de consumatori.
Publicitatea, alaturi de alte forme culturale, sau cel putin ar trebui sa fie astfel, de comunicare, participa la crearea unei lumi paradisiatice, utopice.
Supusa legii cererii si ofertei, publicitatea, se adapteaza dorintelor publicului dovedindu-si latura conservatoare, si in acelasi timp este supusa unei presante cereri de noutati, promovand inovatiile si cautand originalitatea. Deduc insa ca intr-adevar publicitatea se bazeaza pe utilizarea unor stereotipuri(exemplu: reclama citata mai sus) dar si pe o continua adaptare la nou.
Revenind la afisul publicitar ce a stat la baza acestui eseu pot recunoaste ca nu pot emite concluzii asupra interpretarii mele sau a felului in care a avut, sau mai degraba, nu avut impact asupra mea. Acesta deoarece, datorita complexitatii ei, publicitatea a devenit un domeniu de cercetare pentru specialisti din mai multe domenii: de la estetica la semiologie sau hermeneutica.
Subiectivismul comunicarii si receptarii artistice
Este cunoscut faptul ca, in domeniul artistic, cel putin, artisii nu pot sa aduca o contributie creatoare fara a examina cu atentie arta deja existenta si fara a sti ce consideara alti artisti si critici ce este arta buna sau proasta. Nimeni nu mai ignora astazi in studiul manifestarilor artistice faptul ca intelegerea justa a operei poate fi realizata doar prin plasarea ei intr-un cadru contextual, oferit de realitati sociale ale epoci, de ambianta concreta in care isi desfasoara activitatea artistul, de factorii de natura politica, etica, morala care actioneaza asupra procesului de creatie. in acest sens, a determina locul artistului in societate inseamna a aprecia nu numai pozitia unui individ in cadrul ansamblului ci, implicit, a aduce lamuriri asupra modului in care conceptul de conceptie si elaborare gaseste ecou in randul contemporanilor. Conditia sociala a artistului corespunde, in mare masura, pozitiei operei sale in contextul vietii materiale si spirituale a societatii.
Modul de integrare in societate a pictorului este, ca atare, si el diferit, nu numai de la epoca la epoca si de la societate la societate. Uneori chiar intr-un interval de timp relativ redus, chiar in cadrul aceleasi societati, chiar in cadrul aceleasi tari, conditiile de viata si munca ale pictorului sunt diferite.
Apartenenta la un anumit mediu, societate, tara, influenteaza raporturile propriilor trairi si formatii asupra propriilor creatii. Relatia de comunicare intre opera lui de arta si sociatatea din care face parte este mai usoara. Daca pentru a inova, unei persoane ii este necesar un domeniu simbolic, pentru a determina daca inovatia merita luata in seama este necesar un camp. Dar un procentaj mic ajunge sa fie parte integranta a culturii caci de cati isi poate aminti societatea peste ani in masura in care se declara anual mii de artisti?
Pentru a supravietui, culturile trebuie sa elimine majoritatea ideilor noi pe care le produc membrii lor. Culturile sunt conservatoare si pe buna dreptate. Nici o cultura nu ar putea sa asimileze toate noutatile pe care le produc oamenii fara a se dizolva in haos. Nu se poate acorda atentie tuturor creatiilor decit daca, in aceasta competitie, creatorul convinge ca inovatia este valoroasa, mesajul deconificabil in mediul din care porneste creatorul. si totusi unii dintre ei fac arta dar sansele celebritatii sunt imprevizibile in zile actuale. Nu esenta artei este alta ci raporturile ei cu socieatatea au suferit modificari.
Contextul sociocultural constituie un mediu constrangator pentru o persoana atunci cand ea nu poate admite si nici nu poate adera la scarile de valori, la ideologiile societatii in care traieste, pentru ca nu se poate regasi pe sine. Aceasta poate duce la un conflict al valorilor si la absenta cadrelor de referinta. in fiecare societate schimbarile, transformarile, mutatiile in gandire se realizeaza, in general, dupa anumite procese sistemice care, sunt mai mult inconstiente, cicilice, repetitive. in acest context artistul se afla intr-o continuua lupta de a-si face cunoscuta si inteleasa opera. El creaza inainte de toate pentru el, se pune pe el in ceea ce face, isi creaza un propriu sistem de comunicare a trairilor sale, a experientelor personale, gaseste diferite forme artistice de a se manifesta in acest sens. Societatea il va intelege mai mult sau mai putin iar evaluarea justa a operei nu cred ca va fi niciodata obiectiva ci mai mult subiectiva. Faptul ca unul dintre artisti este mai cunoscut decit altul sau mai bine vandut se datoreaza mai multor motive dar in nici un caz statisticile, catalogarile celor considearti a fi mai buni artisti nu sunt unanim acceptate, atat de omul obisnuit si nici de cei avizati, criticii sau artistii insisi.
Dintotdeauna artistii au lucrat sub protectoratul unor persoane influente ale societatii, care au ajutat, intr-o oarecare masura, la asigurarea unui mediu prielnic de creatie dar si la facilitarea facerii cunoscuta a operei lor. Secolul XX adusese insa o oarecare independenta facand mai grea viata artitului mai ales in lupta sa de a se face cunoscut. Protectorul a devenit in cele din urma impresarul iar cota artistului rareori se mai raporta la perceptile publicului, bursa devenind locul realelor cotatii. Practic, insa, existentea cotei contine germenii unei ingradiri de factura subiectiva; pictorul trebuie sa se mentina, in general intre limitele manierei care l-a impus, carei comerciantii de arta i-au facut propaganda sfarsind prin a propune pentru ea la bursa valorilor artistice echivalente banesti incredibil de mari. Consecventa cu sine a artistilor de renume, fixarea granitelor propriului univers artistic, anihileaza in unele cazuri cenzura artificiala. Cota introduce arta in sfera bunurilor materiale evaluabile, transformind-o cel mai des intr-un obiect de lux cu caracter de unicat. Acum insa multi dintre artisti doresc o mai apropriere a operei lor de omul obisnuit caruia in mod sigur i se adreseaza mare parte a creatiilor sale. Omul este subiectul preferat al oricarui artist caci, desi creatia sa porneste dintr-un interior personal, raportarile constiente sau inconstiente sunt cele la lumea reala. Poate aceasta apropriere in felul de comunicare a operei unui artist cu societatea ii poate aduce fie intelegerea sau respingerea publicului dar asta fac parte chiar din viata artistului si de atata timp s-a obisnuit cu acesta situatie. Important este ca opera sa l-e fie lor destinata, oricum ar putea fi perceputa ea, decat unei burse, si sa ajunga apoi inchisa intr-un seif.
Bibliografie
Chevalier, Jean "Dictionar de simboluti", ed. Artemis
Elena Zamfir "Incursiuni in universul uman",ed. Albatros, Bucuresti, 1989
Rene Berger "Mutatia semnelor", Editura Meridiane
Blanca Barsan "Dinamica proceselor de comunicare", Psihomedia, Sibiu, 2001
Maurice Rheims "Viata de artist", Editura Meridiane, Bucuresti 1973
Heidegger, Martin "Originea operei de arta", Editura Humanitas, 1995
Mihai Golu, Aurel Dicu "Culoare si comportament", editura Scrisul Romanesc, Craiova 1974
Cornel Ailincai "Opera fereastra", editura Dacia, Cluj 1991
Pavel Muresan "Culoarea in viata noastra", editura Ceres, Bucuresti 1987
Vasile Sebastian Dancu "Comunicarea simbolica, arhitectura discursului publicitar", editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1999
Jean Baudrillard "Sistemul obiectelor"
|
