"SPLENDIDA IZOLARE" IN STIL PUTINIAN

Din greseala īn greseala spre victoria finala!

Termenul de "splendida izolare" nu-i apartine presedintelui rus. Imaginatia si "eruditia" sa de locotenent-colonel ghebist nu merge mai departe de problemele legate de salubrizarea Rusiei de teroristii ceceni, tratarea cu muste a presedintelui belorus si circumcizia jurnalistilor incomozi. Īn secolele XVIII-XIX, politica care a capatat aceasta denumire a fost promovata de Marea Britanie. Deviza ei a fost: "Anglia nu are prieteni sau dusmani vesnici, ea are interese vesnice!" Spre deosebire de Rusia contemporana, prietenia Londrei era cautata de toti. De aceea Anglia a fost libera sa-si aleaga aliatii dupa circumstante si interese. Lui Putin, īnsa, i-a reusit formidabila "performanta" de a-si izola etans tara pe arena internationala. Prietenia Rusiei nu mai este cautata de nimeni. De fapt, gresesc, Rusia mai are īnca cītiva aliati fideli, ce e drept printre regimurile separatiste si criminale despre care o tara care se respecta nici nu vrea sa auda.

"SPUNE-MI CINE-ŢI SĪNT PRIETENII ..."

Este vorba de asa zisa "republica moldoveneasca nistreana" care, de fapt, este o cloaca unde se scurg banii proveniti de pe urma traficului cu droguri si a comertului ilegal cu armament si marfuri de contrabanda. Tiraspolul mai serveste si īn calitate de spelunca īn care īsi gasesc refugiul banditii de pe īntreg teritoriul fostului imperiu sovietic (atunci cīnd simt īn spate suflarea fierbinte a Nemesidelor [1]  locale).

Un alt simulacru de stat (si el aliat fidel al Moscovei) este Abhazia. Separatistii aborigeni s-au "proslavit" printr-o epurare etnica pe care ar fi putut-o invidia chiar si "junii turci" [2] de la īnceputul secolului trecut cīnd au "curatit" Armenia de ... armeni. Pe teritoriul controlat de Suhumi nu mai gasesti nici un gruzin, desi, pīna la proclamarea "independentei de stat", īn Abhazia majoritatea locuitorilor erau svani si mingreli (grupuri etnice gruzine).

si, īn sfīrsit, cel de-al treilea "muschetar" din garda "kaghebista" a presedintelui Putin este Osetia de Sud - o alta regiune iredentista a bietei Gruzii. Osetii, care fac mare caz de "independenta" lor "neīntinata", au transformat-o si ei īntr-un mijloc comod de a face "business" de contrabanda. Un exemplu banal: citricele din nesuferita Gruzie (interzise de Moscova sub motiv de nocivitate) sīnt exportate īn Rusia sub marca de productie a "republicii" lor "suverane" si "independente" (desi, pe coastele alpine ale muntilor din Osetia de Sud nu cresc altceva decīt muschi si conifere). Despre oceanul de spirt contrafacut revarsat din Ţhinvali ("capitala" Osetiei) peste "mamuca Rusie", nici nu ar mai trebui vorbit, daca din cauza acestuia nu ar deceda īn fiecare luna sute de "frati mai mari".

RUSIA sI PARTENERII EI "STRATEGICI"

Cineva ar putea sa īntrebe: bine, dar, cum ramīne cu Republica Moldova al carei presedinte comunist a declarat Federatia Rusa "partener strategic"? La fel, Uzbekistanul, Kazahstanul, Kīrgīzstauln, Tagikistanul si Hayastanul [3] au declarat parteneriatui cu Federatia Rusa drept prioritate strategica. Pentru rima si o deplina armonie fonetica īn rīndurile acestui colectiv strīns unit de "stanuri"-parteneri, nu ar fi rau de schimbat si denumirea oficiala a "plaiului nostru mioritic" īn "Moldovistan". Dar, sa o luam pe rīnd.

1) Uzbekistanul. Aceasta tara central-asiatica este condusa īnca de la īnceputurile independentei sale de catre autoritarul presedinte Islam Karimov. El a fost pionierul "paradei suveranitatilor" declansate pe timpul lui Gorbaciov, fiind primul ex-prim-secretar republican care s-a autoīntitulat "presedinte". Suparat ca nu a fost invitat la sindrofia celor trei "zimbri" din Belovejskaia Puscia [4], liderul uzbec a adoptat o pozitie subliniat disidenta fata de Kremlin. Dusul rece al Andijanului [5] l-a facut īnsa sa-si schimbe orientarea proamericana. Karimov si-a dat seama la timp ca cutiutele albe ale bumbacului uzbec (culoarea alba a fost īntotdeauna un simbol al royalismului) nu se prea īnscriu īn ikebana democratica a unchiului Sam [6] formata din roze georgiene, lalele kīrghīze si portocale ucrainene.

2) Kīrgīzstanul este un stat central-asiatic total dependent de Rusia. El nu numai ca nu are nici un fel de bogatii subpamīntene, soluri roditoare sau brate de munca calificate (pastoritul nomad si astazi este īndeletnicirea de baza a kīrgīzilor ca si acum doua mii de ani), dar nici macar o asezare geostrategica cīt de cīt importanta. Americanii au īncercat sa "democratizeze" Kīrgīzstanul, dar au facut-o īn stilul lui Cernomīrdin [7]: īn locul presedintelui-academician Askar Akaev l-au īntronat la Biskek pe "democraticul" presedinte de colhoz Bakiev.

Nu demult, un localnic cu numele kīrgīz neaos de Ivanov a fost īmpuscat de catre o santinela americana la portile bazei militare aeriene "Manas" (luata partial īn arenda de "US Army" dupa 11 septembrie 2001). Va īnchipuiti īn ce stare de imponderabilitate se afla "kīrgīzul" Ivanov daca l-a atacat cu un briceag pe sergentul american īnarmat cu o carabina M-16?. Presedintele Bakiev a ramas la dubii: sa-i alunge pe yankei acasa sau, īn spiritul relatiilor "economiei de piata" (propagate de aceeasi americani), sa le ceara acestora o plata de arenda triplata? Pīna la urma el a gasit o solutie demna de īnteleptul Solomon: le-a dat rusilor īn arenda cea de-a doua jumatate din "Manas".

3) Tagikistanul abia a iesit dintr-un razboi civil sīngeros care a provocat moartea a cīteva zeci de mii de oameni si colosale pierderi materiale. Nici aceasta tara nu se poate lauda cu cine stie ce bogatii. Singurele sale "articole de export" sīnt bratele sale de munca ieftine (gastarbaiterii tagici fac concurenta celor moldoveni pe santierele din Moscova) si drogurile. Dusanbe-ul reuseste sa-si mentina autoritatea īn Badahsanul de Munte [8] numai datorita ajutorului militar din partea armatei ruse dislocate īn aceasta tara. Un pericol major vine si din partea Afganistanului vecin unde locuiesc mai multi tagici decīt īn Tagikistan. Printre tagicii afghani este raspīndita ideologia islamista talibana si liderii lor tind sa exporte revolutia islamica la nord de Piandj (rīu de granita cu Afghanistanul).

Nu trebuie subestimata nici influenta Iranului vecin, caci farsi (limba de stat a Republicii Islamice Iran) este practic una si aceeasi cu tagika. Singura piedica serioasa īn calea unei expansiuni iraniene (īn afara de prezenta militara ruseasca) este faptul ca tagicii sīnt suniti, pe cīnd īn Iran domina siismul. Īn asemenea conditii sprijinul din partea Moscovei este pur si simplu indispensabil. Americanii, instalati aici dupa invadarea Afganistanului, nu pot influenta prea mult evenimentele. Or, īnca un "punct fierbinte" īn aceasta zona (pe līnga Irak, Iran, Afganistan si Orientul Apropiat) ar fi prea mult chiar si pentru o supraputere de talia Statelor Unite.

4) Kazahstanul este tara cu cea mai complicata structura etno-religioasa din regiune. Natiunea titulara, kazahii, nu constituie majoritatea populatiei. Populatia rusolofona, concentrata īn regiunile nordice (cele mai dezvoltate din punct de vedere economic), alcatuieste circa 40% din numarul total al locuitorilor, pe cīnd cea kazaha - 38%. E drept ca īn ultimul timp se observa o schimbare cantitativa si calitativa īn favoarea natiunii titulare care detine posturile de comanda īn sistemul politic kazah si are o natalitate net superioara fata de cea a populatiei slave.

Nursultan Abisevici Nazarbaev (presedintele Kazahstanului) nu poate risca o disidenta prea mare fata de Kremlin, deoarece se poate pomeni cu o "pridnestrovie" egala cu o jumatate din teritoriul national. Nici economia kazaha (cea mai dinamica din cele ale fostelor republici sovietice) nu ar putea rezista fara specialistii "alolingvi". Or, kazahii, la fel ca si confratii lor kīrgīzi, īnca nu s-au debarasat de predilectia pentru traditionalul pastorit nomad.

Ţarile central-asiatice (cu exceptia Turkmenistanului) sīnt legate īntre ele prin nodul gordian al Ferganei. Aceasta regiune roditoare a fost īmpartita de catre Stalin īntre toate "republicile-surori" din regiune. Totul ar fi bine, dar aceasta regiune este locuita īn fond de catre uzbeci care graviteaza spre Taskent. Pentru "a face dreptate" unele regiuni locuite de tagici (Samarcand si Buhara) au fost "daruite" cu generozitate Uzbekistanului si populate de kīrgīzi - Kazahstanului. Īn asa mod au fost semanati germenii conflictelor interetnice sīngeroase care au zguduit regiunea la apusul "perestroikai". Īn prezent, singura forta īn stare (deocamdata) sa mentina subredul status-quo īn regiune este Moscova. Fergana este acel butoi cu pulbere care ameninta sa izbucneasca īn orice moment īn ceea ce analistii politici din Occident numesc: "Noii Balcani".

Īn anii care au urmat dupa destramarea URSS, etnicii rusi din republicile Asiei Centrale au fost fortati sa se refugieze īn "patria istorica". Ei au fugit īn graba de teama pogromurilor din partea "fratilor mai mici", lasīndu-le locuintele si toata averea agonisita. Conform ultimelor date statistice, īn Federatia Rusa au revenit īn ultimii ani circa 14 milioane de repatriati, majoritatea lor - din Asia Centrala. Moscova nu a reactionat īn nici un fel ca sa opreasca acest exod sau sa-i apere pe acei care au mai ramas. Pentru comparatie: inexistentul pericol de "romānizare" a populatiei rusofone din Republica Moldova a servit drept motiv pentru declansarea razboiului de pe Nistru!

5) Īntr-o situatie extraordinar de complicata se gaseste Armenia. Astazi armenii locuiesc doar pe o zecime din teritoriul pe care l-au populat pīna la tragicul an 1915 cīnd au fost supusi primului genocid oficial recunoscut īn istorie din partea turcilor si a aliatilor lor kurzi. Īn anul 1920, Lenin a daruit Ankarei īnca o buna parte din teritoriul national armean (cu tot cu simbolul Armeniei - sfīntul munte Ararat). Din ce a mai ramas, a mai fost rupta o buna bucata care a fost īncorporata Azerbaigeanului sovietic [9]: Karabahul de Munte (īn limba armeana - Artah). A urmat un razboi pe care Armenia l-a cīstigat multumita ajutorului din partea Moscovei. Blocata de catre adversarii sai istorici (Turcia si Azerbaigean) care īi sīnt net superiori din punct de vedere militar, demografic si economic, Armenia poate supravietui numai datorita aliantei cu Rusia. Ea este unica tara din Transcaucazia pe al carei teritoriu prezenta armata ruseasca mai este īnca dorita.

A. Apolschi

  Nemesis la grecii antici era zeita justitiei si a razbunarii.

  O organizatie nationalista care propaga idea formarii īn jurul Turciei a Imperiului "Marelui Turan" de la Balcani - pīna la Oceanul Pacific. Junii turci au intrat īn istorie prin organizarea īn anul 1915 a genocidului īmpotriva armenilor (circa doua milioane de jertfe omenesti).

[3]  Pentru cine nu este īnca la curent: Hayastan este denumirea Armeniei īn limba armeana, desigur.
[4]  Se are īn vedere īntrevederea dintre conducatorii Rusiei (Eltin), Belorusiei (suskevici) si Ucrainei (Kravciuk) avuta loc īn rezervatia naturala "Belovejskaia Puscia" care a pus punctul final īn existenta Uniunii Sovietice.

[5]  Īn acest oras a avut loc o īncercare de reeditare a revolutiilor "florale" de inspiratie americana din celelate republici ex-sovietice (Gruzia, Ucraina si Kīrgīzstan)
[6]  "Unchiul Sam": o denumire alegorica a SUA.

[7]  Fostul prim-ministru rus Victor Cernomīrdin este vestit prin expresiile sale care au devenit adevarate fraze īnaripate. Una dintre ele este: "Am vrut sa facem cum se poate mai bine, dar rezultatul a fost ca de obicei !" ("Hoteli kak lucise, no polucilosi - kak vsegda!"

[8]  Regiune situata īn sudul tarii īn care sīnt foarte puternice tendintele separatiste.

[9]  La fel ca si īn cazul tagicilor si romānilor moldoveni, majoritatea azerilor locuiesc īn tara vecina (īn cazul nostru - Iran).

Acest raport este īn stare sa īntristeze pe cei mai īnveterati optimisti. Este neplacut sa aflam ca aproximativ 60% dintre "serviciile ecosistemelor" necesare pentru sustinerea vietii pe planeta nostra au degradat sau sīnt administrate īn asa mod, īncīt realizarea lor duce la degradare. (Cu toate ca termenul "serviciile ecosistemelor" pare cumva neobisnut, sensul lui este simplu si anume: ocrotirea aerului si a apei, ocrotirea padurilor, pastrarea rezervelor piscicole, controlul schimbarilor de clima, lupta cu calamitatile naturale si cu daunatorii agricoli). Toate acestea ameninta cu noi calamitati naturale care influenteaza negativ bunastarea oamenilor prin īnrautatirea calitatii apei, formarea "zonelor moarte" de-a lungul litoralelor marilor si ale oceanelor, micsorarea rezervelor de peste-marfa, cresterea instabilitatii climei. Īnvatatii subliniaza ca aceste procese se pot amplifica īn urmatorii 50 de ani. Omenirea trebuie sa se dezica cīt mai repede de atitudinea iresponsabila fata de natura. Aceasta este principala concluzie a autorilor raportului. Administratia actuala de la Casa Alba ignora aceste apeluri, dar milioane si milioane de americani au o atitudine mai mult ca serioasa fata de aceasta problema. Probabil, anume aceasta atitudine a stīrnit printre cititori interesul deosebit pentru noua monografie a lui Jared Diamond, profesor la University of California din Los Angeles. Aceasta carte se numeste "Colapsul civilizatiilor. Cum aleg societatile sa reuseasca sau sa piara". Este o analiza detaliata a catastrofelor īndepartate si a celor recente. care s-au prabusit asupra oamenilor. Acestia au exploatat irational resursele naturale si nu au putut sau pur si simplu nu au vrut sa ia īn seama semnalele alarmante. Asproximativ trei luni "Colapsul civilizatiilor" s-a situat īn topul celor mai citite carti īn ciuda faptului ca acest tratat de peste 600 de pagini nu este nici pe departe o distractie.

Jared Diamond este reprezentantul enciclopedistilor care sīnt pe cale de disparitie. Acum el lucreaza la hotarul dintre geografia fizica, biogeografie, istorie, arheologie, economie si ecologie. Anterior a studiat biochimia, fiziologia, ornitologia. Īn afara de "Colapsul civilizatiilor" el a publicat alte trei carti de popularizare a stiintei care au avut un succes enorm. Una este "Arme, germeni si otel" (1998) pentru care a primit cel mai prestigios premiu american - Pullitzer.

Īn monografia sa Diamond descrie colapsul populatiilor care se ocupau cu distrugerea mediului ambiant. Cauzele colapsului pot fi diverse: schimbarile nefavorabile ale naturii (de exemplu, īnrautatirea climei), aparitia dusmanilor externi, modificarea stucturii īnradacinate a comertului. Toti acesti factori pot apasa butonul de declansare a colapsului. Cu toate acestea, cel mai important factor, dupa parerea lui Diamond, este reactia societatii la schimbarile ecologice.

De obicei teoria este seaca, din aceasta cauza sa examinam cīteva exemple concrete. Cartea lui Diamond contine multe exemple, dar ma voi opri doar la trei.

Insula statuilor rasturnate.

Aceasta desigur este Rapa Nui, adica Insula Pastelui, cea mai estica insula a Polineziei. Olandezul Jacob Roggeveen care a descoperit aceasta insula īn anul 1722 de ziua Pastelui a descris īn jurnalul sau de calatorie statuile enorme de piatra, īntoarse cu spatele spre ocean, originea carora nu poate fi explicata īn nici un fel. Cum au putut putinii locuitori de pe aceasta insula minuscula sa ciopleasca din tuful vulcanic sute de idoli cu urechile mari, īnalti cīt o cladire de doua-trei etaje apoi sa-i transporte īn diferite puncte ale litoralului si sa-i instaleze pe platforme masive de piatra - ahu fara animale de tractiune? Din ce materiale īsi construiau instrumentele insularii, doar la momentul sosirii lui Roggeveen pe insula cresteau doar arbusti si copaci mici si lipseau cu desarvīrsire copacii cu trunchiuri īnalte fara de care este imposibila fabricarea manivelelor, a tavalugilor si a odgonurilor? Asa a aparut faimosul "mister al statuilor de pe Inslua Pastelui". Pentru a explica acest mister s-a apelat chiar si la ipoteza unei vizite a extraterestilor.

La momentul actual īnvatatii au stabilit ca īn trecut pe insula cresteau paduri bogate. Īn aceste paduri se īntīlneau cei mai īnalti palmieri si cresteau arborii sofora care se deosebeau printr-un lemn foarte rezistent. Crestea si Triumfetta semitriloba din scoarta careia polinezienii faceau funii foarte rezistente. Pe insula traiau peste cincisprezece mii de locuitori care constituiau o forta de munca putrnica. Statuile erau cioplite īn carierele de piatra si erau transportate pe talpici de lemn sub care se puneau traverse de lemn, iar apoi erau ridicate cu ajutorul manivelelor de lemn. Aceasta tehologie era accesibila polinezienilor asa ca nu era nevoie de ajutorul hoinarilor interstelari pentru a instala statuile. Dar īncotro au disparut oamenii si padurile?

Insula Pastelui a fost populata relativ recent, īn secolul al IX-lea d. Hr. de catre urmasii locuitorilor Arhipelagului Bismarck situat la nord de Noua Guinee. Rapa-Nui este atīt de īndepartata de celelalte insule ale Polineziei, īncīt populatia sa era īn izolare totala, inclusiv pīna la vizitele europenilor. O duzina de clanuri detineau teritorii pe tarmul oceanului unde erau instalate pīna la cinci platforme ritualice - ahu. Greutatea acestora atingea cīteva mii de tone (īn total existau 25 de platforme). Erau si cīteva zeci de platforme mai mici si mojlocii la poalele carora locutorii īngropau cenusa celor morti. Specialistii considera ca ahu au īnceput sa fie construite si instalate acum o mie de ani. Cel mai mare avīnt īn instalarea statuilor a revenit anilor 1200-1500 si a luat sfīrsit prin anul 1600. Aproximativ atunci, sau putin mai tīrziu, numarul locuitorilor insulei a inceput sa scada vertiginos si la sosirea escadrei lui Roggeveen nu atingea mai mult de doua mii. Depopularea era īnsotita de distugerea principiilor sociale cristalizate, de razboiele dintre clanuri si aparitia canibalismului. Cauzele sīnt clare. Locuitorii insulei au cheltuit nemilos lemnul pentru transportarea statuilor, pentru constuctia templelor si a canoe-lor, pentru īncalzirea locuintelor si pentru incinerarea mortilor. Astfel au fost lichidate padurile bogate. Primii locuitori ai Rapa Nui se alimentau cu moluste, peste, broaste testoase. Pentru a le dobīndi locuitorii insulei trebuiau sa iasa īn larg, dar pentru aceasta era nevoie de barci mari, si, evident, de lemn calitativ. De aici rezulta ca defrisarea ducea la micsorarea numarului de canoe, iar aceasta la rīndul ei reducea dobīndirea produselor oceanice bogate īn proteine. Treptat au disparut si sursele de vitamine - nucile si fructele. Pe insula traiau o multime de pasari, dar si acestea au disparut, fiind mīncate de oameni si de sobolanii care s-au īnmultit spectaculos. Aborigenii stiau sa cultive batata, trestia de zahar, bananele. Pe pamīntul defrisat s-a produs eroziunea solului, iar vīntul si ploaia au gonit si au spalat stratul fertil. Nu se ajungea apa potabila, iar īnlocuitorul acesteia - sucul dulce de trestie a provocat cariile si diabetul. Pe Insula Pastelui noptile de iarna sīnt friguroase, iar pentru īncalzirea locuintelor ramasese doar iarba si resturile de trestie. Epidemiile de viroze respiratorii īi secerau mai ales pe batrīni si copii. Populatia a fost nevoita sa se mute din case īn bordeie, deoarece acestea puteau fi īncalzite mai usor. Īn consecinta s-a produs degenerarea fizica. Īn anul 1774 James Cook i-a gasit pe locuitorii insulei "mici, uscati, timizi si nefericiti". Oamenii au pierdut īncrederea īn preotii pagīni si īn conducatorii sai iar apoi clanurile au declansat razboie care erau alimentate de concurenta pentru pamīnt si alimente.

Un colaps ecologic tipic

Pe Insula Pastelui nu puteau fi nici razboiae, nici crize ale comertului extern: oamenii izolati nu aveau cu cine lupta si face comert. Probabil nu au existat nici schimbari climaterice bruste. Ramīn deci doi factori: cel ecologic conditionat de disparitia, īn primul rīnd, a padurilor si nimicirea pasarilor si incapacitatea conducatorilor de a renunta la instalarea ahu si a statuilor. Ba mai mult, clanurile insulare continuau sa concureze īn instalarea statuilor uriase. Mai tīrziu, dupa ce au cazut vechile principii sociale, clanurile rivale au īnceput sa decapiteze si sa rastoarne nemilos idolii straini. Dupa 60 de ani de la vizita lui Cook, pe insula nu a ramas nici un idol īn picioare. Statuile mīndre care sīnt demonstrate astazi turistilor au fost instalate din nou abia īn secolul al XX-lea.

Va urma

Alexei Levin

Piramidele din jungla

(vezi partea I...)

Īnainte vreme pe teritoriul Mexicului, Belizului, Hondurasului si al Guatemalei a īnflorit, apoi a pierit civilizatia maya. Cultura maya si-a atins culmea progresului īn secolul al VIII-lea, la sfīrsitul asa-numitei perioade clasice. Īn acele timpuri īn Yucatan si īn apropierea lui traiau nu mai putin de cinci milioane de oameni, posibil chiar de trei-patru ori mai multi. La sosirea spaniolilor aici ramasesera mai putin de cinci sute de mii de oameni.

Diamond considera ca prabusirea civilizatiei maya a fost conditionata de patru factori ai colapsului. La fel ca si locuitorii de pe Rapa Nui maiasii au nimicit padurile si au saracit solul. Ei nu au avut noroc nici de clima, pe peninsula se instala foarte des seceta. Īn afara de aceasta īntre conducatorii triburilor maiase izbucneau permanent lupte aprige. Īn cele din urma īn preajma catastrofei iminente indienii maya, la fel ca si insularii de pe Rapa Nui, nu au fost īn stare sa-si modifice strategia comortamentala. Īn schimb, maya nu se confruntau cu criza comertului extern. Unicul produs de care aveau nevoie maiasii era obsidianul - sticla vulcanica din care se confectionau instrumente si arme, dar acesta era livrat fara īntrerupere.

Maiasii aveau cunostinte vaste despre miscarea astrilor pe cer si au creat un calendar unic, au construit orase si temple maiestoase, īnfrumusetate cu fresce minunate. Dar agricultura lor īn comparatie cu alte civilizatii mari ale Mesoamericii si ale Americii de Sud era destul de primitiva. Ei nu aveau animale de tractiune, nici de carne. Dintre animalele de casa existau doar cīini, curci, rati si albini. Populatia care era alcatuita īn totalitate din tarani se alimenta īn general cu porumb, dar acesta era o sursa destul de saraca īn substante nutritive. Cresterea populatiei ducea la extinderea terenurilor agricole. Pentru aceasta erau amenajate terase pe versantii muntilor si erau defrisate noi teritorii. Solurile deveneau sterile si se uscau, iar roada era saraca, provocīnd criza alimentara. Īn perioada dintre anii 810 si 910 s-au īnregistrat 20 de perioade secetoase, inclusiv seceta catastrofala din anul 900 cīnd maya au ramas fara rezervele de apa. Credinta īn puterea nelimitata a regilor-sacerdoti a fost clintita. Armate de regi si printi īncercau tot mai des sa se pricopseasca pe contul vecinilor si se īncingeau tot mai multe conflicte. Īn acelasi timp ei se īncumetau sa construiasca noi temple si palate, sperīnd sa cīstige bunavointa zeilor si sa evite tragedia apropiata. Finalul este cunoscut: un adevarat colaps ecologic.

Putea fi evitat acest final trist? Īn principiu da, exista chiar si un exemplu. Aproximativ sase sute de ani īn urma conducatorii imperiului incasilor au putut evita pericolul legat de disparitia padurilor. La ordinul lor indienii au limitat defrisarea Anzilor si au īnceput consolidarea versantilor, plantīnd paduri tinere. Acest fapt a īncetinit eroziunea solului, a oprit scaderea productivitatii gospodariilor taranesti si a amīnat criza alimentara. Chiar daca la mijlocul sec. al XVI-lea imperiul incasilor si-a īncetat existenta aceasta nu s-a īntīmplat din cauza unui colaps ecologic. Cea mai dezvoltata si numeroasa civilizate de indieni a pierit din cauza conflictelor interne si din cauza conchistadorilor spanioli, īn fata carora armatele numeroase de indieni erau practic dezarmate.

Din ce cauza indienii maya nu s-au īngrijit la vreme sa-si salveze natura? Īn comparatie cu imperiul incasilor care era un stat centralizat si se supunea puterii monarhului absolut, pamīnturile mayasilor erau īmpartite īntre orasele-state care luptau permanent īntre ele. Īn aceste conditii, folosind limbajul contemporan, era imposibila o politica unica de protectie a naturii. Astfel ca civilizatia maya s-a autonimicit cu mult īnaintea aparitiei primilor colonizatori europeni.

Alexei Levin

Va urma.