Metodele si tehnicile educational-terapeutice se afirma ca elemente de optimizare a activitatii instructiv-educative prin functiile pe care le indeplinesc:
deschid caile de acces catre cunoastere;
contribuie la sporirea eficientei formative a continutului invatamantutui prin antrenarea activa a copiilor in procesul instruirii.
Acestea pun la dispozitia educatorului o gama variata de modalitati de lucru pentru fixarea diferentiata si gradata a proceselor p 515h74f sihice ale copiilor.
Reusita instruirii si educarii depinde de masura in care se utilizeaza metodele si tehnicile educational-terapeutice cele mai adecvate continuturilor propuse.
Alegerea si aplicarea metodelor si procedeelor de lucru au in vedere specificul disciplinei predate, raportate la particularitatile de varsta, nivelul de dezvoltare psihica si experienta achizitionata.
Metodele si procedeele se prefigureaza si se verifica prin practicarea lor la fiecare obiect de invatamant, impunandu-se valorificarea lor sub aspect terapeutic.
In cadrul activitatilor educational-terapeutice de tip muzical, metodele de baza sunt: demonstratia, exercitiul, povestirea, conversatia, explicatia. Acestea se "modeleaza" dupa nivelul de dezvoltare mentala, capacitatea de invatare si adaptare sociala, precum si dupa experienta personala in domeniul muzicii.
A. Metoda demonstratiei
Consta in determinarea copiilor de a percepe nemijlocit muzica sub toate aspectele sale. Valoarea acestui tip de strategie decurge din fapful ca este prin excelenta axat pe latura intuitiva. Demonstrand, educatorul va face apel la intuitia auditiva, intuitia vizuala si intuitia motrica, combinandu-le, dupa caz.
Intuitia auditiva se realizeaza prin ascultarea cu atentie a cantecului ce urmeaza a fi invatat, cu toate problemele de ordin muzical ce le ridica.
In muzica, intuitia auditiva corespunde primei etape de cunoastere. Numai dupa ce ne-am asigurat ca aceasta a fost realizata, putem trece la urmatoarele.
Intuitia vizuala pentru o mai buna intelegere a continutului textului unui cantec, demonstrarea va fi insotita de materiale auxiliare: ilustratii, jucarii, machete, secvente din film, iar cand este posibil, se prezinta anumite fenomene ale naturii.
Intuitia motrica folosita in demonstrare se realizeaza prin executia unor miscari, legate de problemele muzicale implicate in cantecul ce trebuie invatat. Acestea se refera mai mult la ritm decat la linia melodica. Valorile de durata si formele de ritm se asimileaza mai repede cand sunt insotite si motric nu numai auditiv.
Intuitia motrica are o importanta deosebita la copii, deoarece este strans legata de specificul vietii lor, plina de miscare. In acest context, educatorul poate combina sunetele audiate, cu gesturile executate de el, solicitand redarea lor exacta.
Demonstratia este utilizata in mod continuu, atat in activtatile de predare, cat si in cele de fixare si necesita executarea modelului de interpretare al educatorului. Interpretarea etalon contribuie la ghidarea pentru o insusire cat mai exacta a continutului de idei si a melodiei in tempoul impus. Tocmai de aceea executarea modelului trebuie sa fie absolut corecta, completa si expresiva, impunand educatrului o foarte buna pregatire muzcala, precum si calitati vocale.
Educatorul va demonstra in permanenta modul corect de interpretare, va canta alaturi de copii ca etalon, va demonstra cum sa deschida gura corect, cum se pronunta exact cuvintele pe silabe, respectand linia melodica.
Utilizarea demonstratiei in activitatea educational-terapeutica de tip muzical are o importanta deosebita, intrucat de aceasta depinde formarea capacitatii de percepere si intelegere a elementelor de intensitate, inaltime, durata, pauze, ritm, armonie, polifonie.
B. Metoda explicatiei
Se refera la expunerea concisa si clara a materialului sonor. Este cel mai adesea insotita de demonstratii si exercitiu.
Explicatia se aplica dozat si include pe de o parte, continutul ideatic al cantecelor, si pe de alta parte, la respiratie, emisie, dictie, nuante, sincronizari vocale si ritmice. Tipurile de exercitii practicate in educatia muzicala implica exercitii de reglare a respiratiei si de exersare a vocii. Odata cu consolidare deprinderii de a respira corect, se impune omogenizarea vocilor si emisia corecta a sunetelor muzicale, concomitent cu emisia corecta a silabelor.
Exercitiile de muzica se clasifica in:
exercitii ritmice;
exercitii melodice;
exercitii de memorie muzicala.
Exercitiile ritmice contribuie la formarea deprinderilor ritmice, pentru a sublinia pauze, durata sunetelor, timpii accentuati si neaccentuati. In acest scop se pot folosi diferite instrumente muzicale de percutie: tobe mici, triangluri, tamburine, castaniete; iar in lipsa lor, ritmul se poate marca prin pocnit din degete, mers in pas de mars, batut din palme sau din picior.
Exercitiile melodice presupun executia unei linii melodice simple, ce cuprinde elemente de intensitate, durata, inaltime, timbru, combinate in sens ascendent si descendent pe scara muzicala.
Exercitiile de memorie muzicala reprezinta o alta categorie de exercitii, ce constau in reproducerea dupa auz a unor fragmente melodico-ritmice, fie improvizate de educator, fie incluse ca fragmente dintr-un cantec.
Pentru a-si atinge scopul urmarit, aceste tipuri de exercitii trebuie sa fie organizate succesiv, logic, pornind de la simplu la complex, utilizand procedee cat mai variate si atractive, educatorul avand sarcina de a le pregati si aplica cu grija si tact, asigurandu-le o desfasurare sub forma de joc cat mai viu, motivat pozitiv.
C. Povestirea
Este o metoda destul de rar intalnita in activitatea de muzicoterapie, dat fiind specificul ei de expunere verbala asupra unui continut de idei (ori, in muzica, acesta este exprimat prin limbajul sunetelor muzicale).
Aceasta metoda se foloseste mai mult in activitatile de predare a cantecelor, ca stimul, precum si in activitatile de auditie muzicala.
Aceasta metoda se armonizeaza cu celelalte, in functie de momentul ales de educator pentru consolidare.
D. Conversatia
Consta in dialogul purtat intre educator si copii si se poate realiza in toate tipurile de activitati educational-terapeutice de factura muzicala.
Intrebarile formulate de educator trebuie sa tina seama de gradul de percepere muzicala, de intelegerea continutului ideatic si de ponderea interesului pentru aceasta activitate, in asa fel incat sa nu fie stanjenitoare pentru copii.
Prin intrebari, ca si prin raspunsuri, educatorul stabileste nivelul general de dezvoltare muzicala, la nivel individual sau de grup si in acelasi timp poate sa stimuleze interesul, curiozitatea si dorinta copiilor de a invata cantece, jocuri muzicale sau de a audia anumite piese muzicale.
E. Problematizarea
In activitatile educational-terapeutice de tip muzical, problematizarea se coneretizeaza prin gasirea nuantei sau a tempoului potrivit unui cantec, joc cu cant, sau joc muzical.
Orice metoda poate genera pasivitate sau activizarea interesu1ui copiilor. Este de la sine inteles ca educatorul trebuie sa aleaga acele metode si procedee mobilizatoare ce determina participarea constienta la activitatile muzicale.
Peutru ca invatarea sa devina constienta si activa, noutatea trebuie mai intai inteleasa, apoi fixata in memorie, ceea ce presupune un efort de vointa. Copiii trebuie sa stie de ce si pentru ce invata, sa stie subiectul temei, mesajul moral al piesei muzicale, dar si ca trebuie sa fie atenti pentru a asimila si reda exact ce li se cere.
Insusirea constienta si activa se oglindeste in activitatea interpretativa, in redarea gesturilor si a mimicii, in executia nuantata a tempoului si continutului afectiv al melodiei; atunci se poate spune ca s-a insusit intr-adevar materialul muzical propus. La acest stadiu se ajunge numai printr-o educatie muzicala sistematica, centrata pe imbinarea metodelor si a procedeelor ce se includ in diferitele tipuri de activitati educational-terapeutice.
|
