TEMPERAMENTUL - CARACTERIZARE GENERALA

TEMPERAMENTUL - CARACTERIZARE GENERALA

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a P.

Dinamica - deoarece ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului.

- Energetica - deoarece ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este consumata aceasta.

N. SILLAMY in ,,Dictionar de psihologie" (1995), defineste T ca ,,un ansamblu de elemente biologice, care, impreuna cu factorii psihologici, constituie P."

→ T reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se psihizeaza (adica, se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice - P, G, M, Afectivitatea) si se reflecta in comportament.

Astfel - T dobandeste un caracter si o conotatie psihologica, devenind un obiect de studiu al psihologiei.

→ Cand vorbim de T in plan psihologic, noi nu ne gandim direct la constitutia fizica sau la procesele neuroendocrine sau metabolice care au loc in organism, ci la modul cum reactioneaza si se manifesta sb., sub aspect dinamico-energetic, in diverse situatii.

→ T, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan psihocomportamental.

→ T se manifesta in orice situatie, fiind prima determinatie a P care se impune nemijlocit observatiei.

→ Depinzand direct de structura biologica, T este propriu nu numai omului, ci si animalelor. Se stie ca I.P. Pavlov si-a elaborat teoria sa despre temperamente prin cercetari efectuate pe animale.

→ T tine de latura formala, de suprafata, a P, si nu de cea interna, de continut.

El nu are o semnificat 141d34b ie axiologica

D.p.d.v. biomedical - se poate afirma doar ca o formula temperamentala este mai avantajoasa decat alta in ceea ce priveste rezistenta la stresuri si gradul de predispunere la anumite tulburari de ordin psihiatric - nevrotic sau psihotic.

D.p.d.v. educational - nu sepoate evidentia un T ca fiind absolut favorabil iar altul nefavorabil.

→ O importanta speciala dobandesc trasaturile temperamentale in cadrul relatiilor interpersonale, atractiile si respingerile dintre membrii fiind conditionate de ele.

Probleme generale ale temperamentului

1. Care este natura psihica a T ?

→ Este afectivo-reactiva.

→ Nu exista aproape nici o clasificare a T care sa nu ia drept criteriu fie emotivitatea, fie reactivitatea, fie pe amandoua.

→ Aceste criterii apar inca de la Hippocrate si Gallenus.

→ Aceste criterii se intalnesc si in tipologiile constitutionaliste. Kretschmer apreciaza T dupa:

a) 2 caracteristici ale afectivitatii

gradul de sensibilitate, numit de el psihestezie

tonalitatea afectiva predominanta, asa numitele proportii diatezice

b) 2 caracteristici ale activitatii

ritmul, viteza actiunilor

si tensiunilor psihice

→ Cel mai bine este pusa in evidenta natura afectivo-reactiva a T de tipologiile psihologice:

Wundt clasifica T dupa:

afecte (puternice/slabe)

miscari (repezi/incete)

Ribot dupa simtire si actiune.

Allport: T este ,,fundamentul emotional al P."

2. Ce exprima T din P ?

→ T. - Forma de manifestare a P. si nu continutul vietii psihice.

Dovada: unul si acelasi continut psihic se exprima extrem de diferit; continuturi diferite, ba chiar opuse, se pot exprima identic.

→ T. reprezinta modul de a fi, de a se comporta al cuiva, tinand mai ales de stilul comportamental al omului.

→ T nu coreleaza semnificativ cu trasaturile aptitudinale, orientative, caracteriale ale omului.

3. T este innascut sau dobandit ?

Cvaziunanimitatea psihologilor au considerat T ca fiind innascut.

Allport, in 1961 arata ca T este ,,materia prima" din care se constituie P, "T se bazeaza foarte mult pe determinarea genetica" arata el.

2.4. Ce relatie exista intre tipul de activitate nervoasa superioara si T ?

La inceput s-a crezut ca intre tipul de a.n.s. si T exista o identitate, de aceea a fost definit unul prin altul. Cu timpul s-a remarcat ca cele 2 notiuni sunt distincte:

tipul de a.n.s. are o sfera mai larga (se manifesta in planul vietii psihice si in cel al vietii fiziologice) dar un continut mai restrans; este o notiune fiziologica, se manifesta mediat in planul vietii psihice

T are o sfera mai restransa dar un continut mai bogat; este o notiune psihologica

TIPOLOGIILE MORFOLOGICE

Criteriile de ordin morfologic, bioconstitutional au fost identificate si utilizate pentru prima data de Hippocrate. El a folosit notiunea de tip corporal, determinat de:

aspectul constitutional exterior

raportul dintre tesutul musculos si cel osos

dintre cutia toracica si abdomen

A delimitat

tipul corporal ftizic - caracterizat prin aspect scheletic, fragil, alungit, temperamental rece, calculat, tacut, reflexiv; medical predispus la tuberculoza

tipul apoplectic - aspect musculos-obez, statura mijlocie sau mica, temperamental jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emotional, necontrolat; medical, predispus la tulburari circulatorii si digestive.

→ Criteriile de ordin morfo-constitutional au revenit puternic la sfarsitul sec. 19, inceputul sec. 20 (primele 3 decenii) datorita dezvoltarii antropologiei fizice si a cercetarilor asupra raselor.

→ Punctul de plecare al acestor tipologii a fost observatia sistematica efectuata asupra sb. adulti sanatosi, iar uneori si asupra celor care prezentau diferite tulburari patologice. In acest ultim caz, s-a pornit de la ipoteza ca maladia realiza o exagerare a tipologiei normale si oferea posibilitati de observatie privilegiate.

Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german)

Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen (1913-1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:

simptomatologia psihocomportamentala

aspectul bioconstitutional extern.

Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul" (1921)

Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.K. va ajunge in final sa cuprinda 3 tipuri principale ai un tip accesoriu, mai putin individualizat.

3 tipuri principale: 1. picnic-ciclotim

leptosom (astenic)-schizotim

3. atletic-vascos

ca accesoriu este mentionat tipul displastic - reuneste numeroase varietati dismorfice

1. Tipul picnic-ciclotim

D.p.d.v. morfologic se caracterizeaza prin: constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil.

2. Tipul leptosom (sau astenic)-schizotim

- constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei.

Tipul atletic-vascos

constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust.

D.p.d.v. medical, tipurile delimitate se asociaza cu predispozitii psihopatologice diferite:

predispune la tulburari maniaco-depresive

tulburari de natura schizoida (schizofrenie)

epilepsie

Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic, el a obtinut 6 tipuri temperamentale:

3 ciclotimice si 3 schizotimice.

E.K. a incercat sa arate ca tipologia sa - care se definea initial prin structura morfologica si predispozitia catre anumite psihoze - corespundea, de asemenea, diferentelor fiziologice (in metabolism si functionarea endocrina) si diferentelor psihologice in diverse alte sfere decat cea emotionala.

Toate verificarile experimentale au confirmat diferentele intre picnic si leptosomi, dar au clasat atleticii intr-o pozitie intermediara.

Multe alte clasificari ale temperamentelor facute inainte sau dupa E.K. pornesc de la aceleasi criterii morfologice.

VIOLA si PENDE le clasifica dupa raportul dintre torace si membre, la care ultimul adauga functionalitatea endocrina.

TIPOLOGIILE FIZIOLOGICE SI PSIHOFIZIOLOGICE

Cea mai cunoscuta tipologie fundamentata fiziologic se leaga de I.P. Pavlov. In clasificarea sa porneste de la:

principiul nevrismului - cf. caruia rolul principal in reglarea raporturilor organismului cu mediul extern si a functionarii organelor interne, inclusiv a sistemului endocrin, il joaca creierul;

teza de baza a neuropsihologiei si psihologiei stiintifice - psihicul este functie a creierului.

Pavlov studiind tipul de activitate nervoasa superiara dupa 3 propietati (forta, echilibrul, mobilitatea) apartinand proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia) a stabilit existenta a 4 tipuri de activitate nervoasa superioara:

tipul puternic-echilibrat-mobil (caracterizat prin valori ridicate ale tuturor celor 3 insusiri)

tipul puternic-echilibrat-inert (valori ridicate ale fortei si echilibrului si prin valori scazute ale mobilitatii)

tipul puternic-neechilibrat-excitabil (valori ridicate ale fortei, valori scazute ale echilibrului, cu predominarea excitatiei asupra inhibitiei)

tipul slab (valori scazute ale fortei si insuficienta individualizare a mobilitatii si echilibrului: sensibilitate emotionala crescuta, emotivitate, tensiune prelungita, rezistenta scazuta la stres si frustratie)

Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos, comune omului si animalelor, cu cele 4 temperamente stabilite in antichitate. Astfel:

1. are corespondent T sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat)

2.T flegmatic (calm, tacut, nesociabil, lent, adaptabil la situatii noi, rezistent la stres si frustratii)

3. T coleric (rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, tendinta de dominare in relatile interpersonale,

saturatie si plictiseala rapida la monotonie, imprudent)

4. T melancolic (interiorizat, retras, sensibil, delicat)

Pavlov a demonstrat ca cele 4 tipuri considerate ,,pure" de combina intre ele, dand 16 tipuri mixte, singurele care se intalnesc in realitate, tipul ,,pur" fiind doar o entitate mai mult teoretica.

Clasificarea potrivit grupelor sanguine

Medicul francez Bernard Montain (1992) a elaborat o noua tipologie fiziologica a T, bazata pe grupele sanguine. Clasificarea pune in corespondenta fiecare grupa sanguina cu un tip temperamental distinct. Astfel:

gr. sang. A ii corespunde T armonic (cautarea permanenta a armoniei cu anturajul lor, neputandu-se dezvolta si realiza decat in aceste conditii)

gr. sang. O - T melancolic (se afla intotdeauna in ,,consonanta" cu mediul extern, adaptativi)

gr. sang. B - T ritmic (slab sensibili la mediu, traind in ritmul propriu, independenti de variatiile ambiantei)

gr. sang. AB - T complex (dificultati in gasirea unui echilibru satisfacator, reuneste trasaturile celorlalte 3 T.

Clasificarea bazata pe asimetria functionala a emisferelor cerebrale

Ned Herman (1976) pornind de la pornind de la cercetarile lui Mac Lean si W. Sperry a pus la punct o clasificare a T luand drept criteriu gradul de folosire in rezolvarea diferitelor genuri de sarcini a celor 2 emisfere.

Au fost identificate 4 tipuri cerebrale functionale, carora le corespund tablouri temperamentale distincte:

tipul cortical stang (C.S.): organizat, logic, determinat, stabil, conservator

tipul cortical drept (C.D.): ingenios, intuitiv, emotional, creativ, instabil, deschis

tipul limbic stang (L.S.): sigur pe sine, rezistent la frustratii, activ

tipul limbic drept (L.D.): serviabil, amabil, comunicativ, afectuos

Aceste clasificari se bucura de o larga recunoastere in randul specialistilor si se incearca introducerea ei in practica psihodiagnosticului.

TIPOLOGIILE PSIHOLOGICE

Cu toate ca tipologiile fiziologice deschid posibilitati mai largi pentru analiza psihologica a T decat tipologiile morfologice, nici ele nu satisfac toate exigentele. Sub motivul ca un fenomen trebuie identificat si analizat pe baza unor dimensiuni de aceeasi natura calitativa, s-a trecut la elaborarea unor tipologii temperamentale specific psihologice.

Tipologia olandeza - HEYMANS & WIERSMA

Este o tipologie cu caracter tranzitoriu, autorii pornind in eleborarea ei de la o ipoteza neurofiziologica, formulata de psihiatrul Otto Gross.

Pentru Gross orice fenomen psihic (o emotie) declanseaza o activitate a celulelor nervoase care persista si dupa terminarea lui, influentand inconstient activitatile ulterioare ale spiritului. Ele apar ca si cum ar fi opuse functiei cerebrale primare si functiei cerebrale secundare. Opunea astfel sb. cu activitate mentala superficiala, sb. cu functionare mentala profunda.

Cei doi autori si-au propus sa descrie P, sub raport temperamental, pe baza a 3 dimensiuni:

emotivitatea sau instabilitatea emotionala

activitatea sau forta pulsionala generala

primaritate-secundaritate, determinata dupa predominarea uneia dintre functiile identificate de Gross.

Au stabilit 8 tipuri psihologice, corespunzand combinatiilor posibile:

+ = sb. se situeaza deasupra mediei pentru dimensiunea considerata

= sub medie

P = predominarea functiei primare

S = fc. secundara

Tipologiile psihanalitice :

Freud a elaborat o tipologie pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii. A stabilit urmatoarele tipuri de baza: oral, anal, uretral, falic si genital.

Tipul oral este caracterizat prin ,,nevoia" de a depinde excesiv de altii pentru a-si putea mentine respectul de sine.

Tipul anal se distinge prin 3 trasaturi principale: parcimonie, iritabilitate, pedanterie.

Tipul uretral: ambitia si dorinta de competitie.

Tipul falic: temeritate, determinare, siguranta, ceea ce reprezinta in mare masura realizarii dorintei in raport cu angoasa de castrare.

Tipul genital corespunde ,,normalitatii ideale" a P. El este intruchipat de sb. care parcurg fara probleme toate stadiile evolutiei libidinale.

Karen Horney ia ca premise directiile principale pe care copilul le poate lua in relatiile sale cu anturajul:

de a se apropia de oameni

de a se opune

de a se indeparta

De aici sunt deduse 3 tipuri de T : - complezent

- agresiv

- detasat

Pentru Erich Fromm interactiunea cu parintii determina tipul de orientare speciala, de unde deriva 5 tipuri de orientari principale:

1.orientare receptiva (sb. asteapta tot ceea ce doreste de la o sursa externa)

2.orientarea de exploatare (sb. incearca sa ia totul de la altii prin forta)

3.orientarea acumulativa (isi fondeaza securitatea sa prin economisirea si conservarea a ceea ce poseda)

4.orientarea comerciala (sb. isi considera propria persoana ca pe o marfa care poate fi cumparata sau vanduta)

5.orientarea productiva (isi foloseste aptitudinile sale si isi realizeaza potentialitatile latente)

Daca tipologiile analitice culturaliste iau ca baza de pornire relatiile cu celelalte persoane, altele apeleaza la orientarea in lume. Astfel au procedat Jung si H. Rorschach (sub influenta celui dintai).

Tipologia lui Jung se refera direct la cea a lui Gross. Aspectul ei principal priveste tendinta pe care o poseda libidoul, respectiv energiile instinctuale ale sb. (care pentru Jung nu sunt de natura exclusiv sexuala), de a se orienta preponderent spre lumea externa, spre obiecte (extraversiune), fie spre lumea interioara, spre sine (introversiune).

Tipologia lui Rorschach serveste ca baza pentru cel mai utilizat test proiectiv de P. Ea se intemeiaza pe opozitia intre extratensiv si introtensiv. La cele 2 tipuri, a adaugat un al 3-lea: coartat, care corespunde slabiciunii energiilor instinctuale, in absenta unei orientari, fie spre obiecte, fie spre viata interna.

O alta directie de analiza tipologica a P in plan temperamental este cea care ia ca punct de pornire specificul perceptiei. Tipologia perceptiva a fost elaborata de E.R. Jaensch si W. Jaensch.

Tipologia are la baza 3 trasaturi:

integrarea variabila fundamentala care oscileaza intre integrarea absoluta si dezintegrarea

diferentierea

polaritatea sentiment-gandire.

Combinatia intre cele 3 trasaturi au permis stabilirea a 7 tipuri de personalitate:

4 tipuri integrate B (exagerat integrat)

J (normal integrat)

J (partial si ocazional integrat, orientat spre lumea exterioara)

J (normal integrat, dar orientat spre lumea

interioara)

un tip S/vital, ocupa o pozitie intermediara intre integrare si neintegrare.

2 tipuri dezintegrate si considerate ca ,,degenerate" S dezintegrat pur

S, la care exista o compensatie,inteligenta hipetrofiata ocupand locul primordial in raport cu afectivitatea.

Aceasta tipologie se bazeaza pe o serie de experiente asupra ,,memoriei eidetice a perceptiilor vizuale".

Unii sb. sunt capabili de a evoca dupa voie R vizuale si de a le face sa dispara la comanda.

Tipologii psihosociologice

Au aparut ca urmare a raportarii omului la mediul social-cultural existential, la sistemul valorilor.

Dilthey, Spranger, Allport, Vernon pornind de la premisa ca valorile determina anumite tipuri umane deoarece omul are o anumita atitudine fata de ele, au distins 6 tipuri umane diferentiate intre ele prin atitudinea dominanta fata de valori:

teoretic (orientat spre cunoasterea obiectiva a realitatii, traind doar pentru o idee)

economic (dominat de dorinta de a obtine maximul de randament, cu minimul de efort, lupta pentru a dobandi avutii )

estetic (manifesta interes pentru viata sentimentala, subiectiva)

social (se dedica binelui altuia)

politic (aspira spre conducere, la el totul devine mijloc pentru atingerea scopului)

religios (orientat spre spiritualitate elevata)

Valorile implicate in aceste atitudini sunt: adevar, utilitate, armonie, altruism, putere, unitate.

Allport, Vernon si Lindsey (1960) au propus chiar o scala de testare a acestor valori folosind twhnica alegerii fortate.

4. TIPOLOGIILE CLINICE

Sistemul cel mai cunoscut este cel elaborat de KURT SCHNEIDER si are avantajul de a include principalele tipuri descrise de majoritatea autorilor.

Sunt delimitate 10 tipuri:

tipul hipertimic sau hipomaniac caracterizat printr-o stare permanent deviata spre euforie si hiperactivitate maniaca. Desi esre vorba de o stare permanenta, cu hipomanie la limita inferioara, aceasta nu este o psihoza.

Tipul depresiv (umoare permanent deviata spre depresie si durere morala; este vorba de o stare permanenta, prezentand la minimul trasaturile melancoliei)

Tipul nelinistit cuprinde 2 subtipuri:

a) subtipul senzitiv (sensibilitate si incapabil de descarcare)

b) tipul anancastic (obsesional sau compulsiv)

tipul fanatic (paranoic) caracterizat prin rigiditate, hipertrofia Eului (orgoliu) si paralogism (rationament hiperlogic pe baza unor premise false, falsitatea spiritului, in limbaj comun)

tipul insteroid, histrionic sau mitomaniac (egocentrism, superficialitatea sentimentelor contrastand cu aspectul zgomotos al expresiei lor, tendinta spre fabulatie si mitomanie)

tipul instabil (oscilatie emotionala). In forma sa patologica tipul instabil corespunde dezechilibrului mintal descris de psihiatria franceza.

Tipul explosiv (reactii emotionale violente, agresive)

Tipul apatic (insensibilitate si raceala afectiva). In expresia sa patologica corespunde unor varietati ale ,,nebuniei morale" si ,,perversiunii constitutionale".

Tipul abulic (def. Prin trasatura influentabilitatii si prin ,,malabilitatea vointei")

Tipul astenic (fragibilitate neuropsihica la inf. situatiilor tensionate, fatigabilitate)

Tipologiile temperamentale prezentate mai sus ne permit stabilirea unor concluzii:

cele bazate pe un singur criteriu (morfologic, psihologic) sunt mai simple, relativ mai saracacioase decat cele la care criteriile de clasificare se dubleaza (psihofiziologice, psihosociologice, clinice), acestea din urma reusind sa ofere tablouri mai variate si totodata mai realiste.

Ele se diferentiaza unele de altele nu doar prin natura si numarul criteriilor folosite, ci si prin numarul tipurilor stabilite; recent in psihologia personalitatii s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna descriere a P s-ar putea face prin integrarea factoriala a criteriilor.

In ciuda diversitatii lor, chiar a denumirilor diferite folosite, unele tipologii se aseamana intre ele; astfel, viscerotonul din clasificarea lui Sheldon nu este altcineva decat picnicul lui Kretschmer; cerebrotonul primului este leptosomul celuilalt, fapt care demonstreaza validitatea cercetarilor.

Pe masura ridicarii de la biologic spre psihologic si apoi spre psihosocial, tipologiile isi pierd oarecum din specificitatea lor temperamentala apropiindu-se mai mult de tipologiile caracteriale sau chiar cele ale P luata in ansamblul ei.

Desi tipologiile au o mare valoare operationala usurand cunoasterea omului, unele dintre ele dispun si de o serie de limite: afirma mai mult decat pot dovedi, sunt mai degraba constructii teoretice; desi au pretentia unor modele atotcuprinzatoare, ele prezinta aspecte partiale ale personalitatii.