CABAUA VERONICA FLORICA

C.I.A.P. LICEUL "GHEORGHE M. MURGOCI" - sCOALA "GHEORGHE BANEA" - MÃCIN

Dezvoltarea psihicã a adolescentului

Planul psihic suporta la vârsta adolescentei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului.

Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase, complicate, presarate cu numeroase bariere si dificultati, desi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai navalnic, cu devastari spectaculoase, dar si cu întârzieri descurajante, la sfârsitul acestui 333w2212d proces ne vom afla în fata prezentei unor structuri psihice bine închegate si cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntari dintre comportamentele împreunate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale în care actioneaza adolescentul si carora el trebuie sa le faca fata, dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile înca limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce doreste societatea de la el si ceea ce da el sau poate sa dea, dintre ceea ce cere el de la viata si ceea ce îi poate oferi viata. Totodata, prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile si trebuintele pe care el le resimte, atât de nevoile aparute înca în pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cât si de noile nevoi aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului mic, convertita în nevoia de creatie a puberului, devine si mai acuta la adolescent, luând forma creatiei cu valoare sociala, nu doar subiectiva. Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei "reciprocitati" afective; are loc o senzualizare a individului, reapare agitatia instinctuala, se instituie nevoia de a i se împartasi sentimentele. Nevoia de grupare se "sparge", se destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte strânse, mai mult platonice, romantice, cu mare încarcatura de reverie si fantezie au loc furtuni afective, "ruperi" spectaculoase si dramatice de prietenie.

Nevoia de distractie a puberului se continua si în adolescenta, dar distractiile se intelectualizeaza, sunt trecute prin filtrul personalitatii; alegerea distractiilor este electiva în functie de propriile preferinte. Aspectele de ordin cultural, estetic trec pe prim plan. Nevoia de independenta si autodeterminare a puberului se converteste în nevoia de desavârsire, autodepasire, autoeducare a adolescentului care "dispune" într-o mai mare masura de sine. Nevoia de imitatie a scolarului mic convertita în nevoia de a fi personal, a puberului, suporta noi metamorfozari în adolescenta. La început , dorinta adolescentului de a fi unic se exacerbeaza mult luând forma nevoii de singularizare, de izolare, tânarul fiind preocupat si absorbit aproape în exclusivitate de propria persoana, pentru ca spre sfârsitul adolescentei sa ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activitati socialmente recunoscuta si utila, valoroasa. Nevoia de a fi personalitate se manifesta adeseori prin tendinta expresa a adolescentului spre originalitate, cele doua forme ale sale: creatia, producerea a ceva nou, original, si excentricitatea. Din dorinta de a iesi din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul îsi întrece prietenii în comportamente antisociale si deviante.

Impulsionat de aceste nevoi, adolescentul îsi elaboreaza instrumentarul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de cunoastere si de creatie poate fi satisfacuta datorita faptului ca în aceasta etapa inteligenta generala a copilului se apropie de încheiere. Se consolideaza structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, de anticipare, de predictii, spiritul critic si autocritic. Gustul excesiv pentru rationament, accesul la notiunea de lege, reactivarea curiozitatii orientata spre explicarea rationala, cauzala a fenomenelor si relatiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai ampla, filozofica a realitatii, la aparitia atitudinilor critice fata de valori. Ca urmare, se dezvolta caracterul de sistem al gândirii, dar si unele instrumente ale activitatii intelectuale (capacitatea de argumentare si contraargumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze etc.).

La aceasta vârsta se dezvolta mult debitul verbal, fluenta verbala, flexibilitatea verbala. Se adopta un mod propriu de iscalitura, se elaboreaza algoritmi si stereotipii verbale ce servesc în solutionarea diferitelor situatii (ca introduceri într-o conversatie, ca modalitati de încheiere a convorbirilor etc.).

Constientizând valoarea de influentare a cuvântului, vorbirea devine mai nuantata, plastica, se desfasoara în functie de particularitatile situatiilor (oficiale sau intime ).

Cred ca una dintre situatiile dificile frecvente cu care se confrunta parintii , este când si în ce masura sa le acorde independenta copiilor. Apar întrebarile : sa-i dau voie sau nu la petrecere ? cum sa-l fac sa nu mai vorbeasca cu prietenul al carui comportament îl detest ? cât de departe sa merg cu pedeapsa ?

Ce sa faca parintii ?

Potrivit medicului psihiatru Ross Campbell, libertatea trebuie acordata adolescentului lin, treptat. Încrederea în adolescent nu exclude controlul. Adolescentul e tentat sa încalce limitele care i se impun. Initial, aceste limite ar fi bine sa fie strict stabilite; pornind de la ceva strict poti sa acorzi pe parcurs privilegii ca urmare a comportamentului adecvat. Daca limitele sunt largi si mai sunt si încalcate poti fi privit ca un parinte lipsit de fermitate. Lipsa controlului echivaleaza pentru unii adolescenti cu dezinteresul si, automat, cu lipsa iubirii.

Înainte de a fi lasat sa se duca la petreceri e nevoie sa lasi adolescentului libertatea de a se implica în activitati alaturi de prieteni. Trebuie sa simta ca face parte dintr-un grup si sa stie cum anume sa se poarte în interiorul lui. Refuzând în mod repetat si împiedicându-l sa se întâlneasca cu ceilalti, risti sa-l faci un "handicapat social". O persoana care nu si-a format abilitatea de a relationa cu ceilalti are foarte mari sanse sa fie deprimata, sa apeleze la droguri; va întâmpina greutate în afirmare, în ciuda aptitudinilor cu care e înzestrata.

De ce exista adolescenta?

Unii oameni de stiinta cred ca ea este necesara pentru ca sa avem suficient timp sa ni se dezvolte creierul. Altii sugereaza ca perioada adolescentei le permite copiilor sa învete subtilitatile de comportament ale unui cadru social complex.

Studii asupra tiparelor de crestere arata ca rata acesteia scade în timpul copilariei însa are o noua "zvâcnire" în timpul adolescentei . Indiferent de beneficiile sau de "scopul" acestei a doua perioade de crestere rapida, este clar ca ea a fost facuta posibila de îmbunatatirea duratei medii de viata.

Când se termina?

Nu se stie exact ce anume marcheaza tranzitia de la adolescenta la starea adulta. Sfârsitul pubertatii, sau al maturizarii sexuale, este bine definit. Este momentul în care oasele nu mai cresc, în jurul vârstei de 16 ani la fete si 17 ani jumatate la baieti. Însa în cazul adolescentei, tranzitia de la copilarie la maturitate, nu exista sfârsit bine definit.

"Eu nu cunosc nici un indicator pentru asta", a spus Till Roenneberg de la Centrul de Cronobiologie al Universitatii din Munchen. "Toata lumea vorbeste despre asta însa nimeni nu stie când se termina adolescenta. Aceasta tranzitie este vazuta ca o combinatie de factori fizici, psihologici si sociologici."

Adolescenta este perioada din viatã care se întinde de la vârsta de 15 -18 ani la fete si de la 16-20 ani la bãieti. Perioada adolescentei este una dintre cele mai complexe perioade ale vietii.
Datoritã schimbãrilor biologice si psihologice care se petrec, adolescenta a mai fost numitã si "epoca furtunoasã". Realitatea adolescentei înscrie în prim-plan relatiile de prietenie care îl determinã pe adolescent sã intre în conflict cu impulsul sãu sexual, fapt care îi genereazã teamã.
Adolescentul/a este nesigur/ã si nu stie dacã se comportã corect fatã de prietena sa/prietenul sãu. El/ea nu stie mai ales ce gândeste partenerul despre felul în care aratã din punct de vedere fizic sau despre modul de a gândi si vorbi. Fetele se manifestã diferit. Unele cred cã nu sunt suficient de frumoase si de elegante, comparându-se mereu cu prietenele lor, altele cã nu au calitãti psiho-intelectuale la nivelul anturajului, mai ales în raport cu partenerul cãtre care aspirã, iar altele sunt prea încrezãtoare în propriile forte.
Probleme adolescentine
Sexualitatea nu se poate sustrage dinamicii psihologice si sociale. Ea este o parte foarte importantã care depinde atât de caracteristicile individual anatomice care constituie baza atractiei interpersonale, dar si de unele caracteristici psihosociale care completeazã sau combat atractia între parteneri (inteligenta, comportamentul, limbajul).
Majoritatea sunt de parere ca dragostea vizeaza anumite trairi sexuale. Plimbarile de mâna într-un parc, mersul la discoteca, cluburi sau la spectacole, munca împreuna satisfac pragul minimal emotional al adolescentului, nefiind legate de dragostea trupeasca. O relatie apropiata de prietenie presupune întelegerea celuilalt, împartasirea unor sentimente si gânduri (autodezvaluirea), prin urmare o relatie care se bazeaza pe întelegere reciproca. Cu toate acestea exista adolescenti care desi doresc sa intre în relatii apropiate cu ceilalti, nu reusesc acest lucru datorita unor temeri pe care le au si care cu timpul dezvolta adevarate fobii sociale.
De regula adolescentii se confrunta cu probleme de genul:

Teama de a-si asuma responsabilitatea: o relatie de prietenie presupune o responsabilitate fata de celalalt partener care printre altele trebuie ajutat atunci când are nevoie.

- Teama de a nu fi manipulat: astfel de persoane sunt deosebit de atente sã observe comportamente de manipulare chiar acolo unde nu este cazul.

- Teama de a nu-l deranja pe celãlalt: datoritã acesteia relatia între cei doi se depreciazã întrucât se instaleazã un zid care nu le mai permite sã-si împãrtãseascã sentimentele ; construiti relatii solide de prietenie.
Cele mai importante sugestii practice pentru adolescenti în vederea dezvoltãrii unor abilitãti interrelationale:

- Utilizati într-o anumitã limitã autodezvãluirea, de exemplu: "De când m-am despãrtit de prietenul meu mã simt mai putin stânjenitã";

- Pentru o conversatie eficientã cititi revistele, ziarele si vizionati emisiunile de televiziune care satisfac cel mai mult trebuintele adolescentilor ;

- Mergeti la concerte, la o salã de sport, la onomasticile colegilor prentru a cunoaste oameni si a vã putea face noi prieteni;

- Fiti cât mai activ(ã) în ceea ce priveste relatiile cu cei care vã intereseazã (vorbiti-le, scrieti-le, telefonati-le);

- La o petrecere încercati sã legati prietenie cu o persoanã care v-a plãcut si sã întretineti relatia si dupã ce petrecerea s-a terminat;

- Este foarte important sã vã cunoasteti drepturile personale si astfel sã vã puteti exprima opiniile, sã spuneti da sau nu anumitor propuneri, pãreri ce vin din partea celorlalti.

Unii tineri trec foarte usor de la o stare emotionala la alta: acum sunt veseli si râd mult, iar în momentul urmator sunt furiosi din cine stie ce motiv. În unele situatii, adolescentii se manifesta ca si cum ar fi stapânii Universului, fara nici o teama , fara nici o inhibitie, dar la cea mai mica remarca rautacioasa din partea colegilor izbucnesc în plâns. Unde sa mai punem ca majoritatea, desi vor sa para foarte curajosi, au palmele transpirate, iar respiratia si pulsul accelerate ori de câte ori trebuie sa raspunda întrebarilor profesorilor...

Toate aceste manifestari emotionale sunt normale, mai ales la vârsta adolescentei, pentru ca tinerii traiesc fiecare experienta la intensitate maxima. Totusi, societatea moderna nu permite asa-zisele "pierderi cu firea". A fi competent din punct de vedere emotional a devenit la fel de important cu a fi competent intelectual. De aceea, tinerii care, de exemplu, au pierdut un examen din cauza emotiilor nu sunt tratati diferit fata de cei care au picat fiindca nu au învatat suficient. Iar de aici reiese necesitatea stapânirii emotiilor. Insa pentru a-si cunoaste si controla emotiile, tinerii, împreuna cu parintii, trebuie sa descopere care sunt cauzele manifestarilor exagerate.

"CINE SUNT ?"

În adolescenta apar întrebari de genul : «Cine sunt ? Ma plac asa cum sunt ? » Tinerii încearca sa îsi defineasca identitatea si, în acelasi timp, sa accepte atât modificarile interioare, cât si pe cele care se produc în mediul în care îsi desfasoara activitatea. De aceea, viata este presaratã cu perioade de confuzie, de cãutari. Iar felul în care ei se raporteazã la idolii din lumea muzicii, din viata publicã, la modelele lor poate sã conducã la o scãdere a stimei de sine. Neîncrederea în fortele proprii accentueazã dificultãtile de a face fatã anumitor situatii sociale, iar consecintele sunt manifestãrile mai colorate ale emotiilor intense.

Gesturi agresive

In categoria manifestãrilor exagerate intrã gesturile violente, impulsivitatea, agresivitatea verbalã sau chiar fizicã. Iar o astfel de conduitã are drept urmãri dificultãtile de concentrare si de adaptare la anumite contexte sociale. Însã în mare parte din cazuri, tinerii reusesc pânã la urmã sã se adapteze la schimbãrile care au avut loc în viaþa lor. Ei acceptã trecerea de la copilãrie la adolescentã, inclusiv responsabilitãtile pe care le au si îsi contureazã mai clar valorile, reusind astfel sã treacã peste momentele dificile.

Emotivitatea

Când vorbim despre emotii, aspectul cel mai frecvent întâlnit în rândul adolescentilor îl constituie timiditatea. Tinerii timizi sunt mai ezitanti, mai tãcuti, au inhibitii, nu se implicã în conversatiile colegilor, au retineri în a se alãtura unui grup.

Emotivitatea poate fi mostenitã: un mare procent dintre pãrintii timizi vor avea copii cu stãri emotive accentuate. In cazul acesta, timiditatea trebuie combãtutã împreunã cu familia, poate chiar cu ajutorul unui psiholog.

Exista însã anumite etape în viata adolescentilor care dau nastere unui nivel ridicat de emotivitate. De exemplu, un copil la vârsta adolescentei, care trece prin unele schimbãri - de la scoala generalã la liceu sau dintr-un oras în altul - percepe aceste schimbãri ca pe niste experiente extrem de solicitante. In aceastã situatie, gradul de timiditate creste. Din cauza timiditãtii excesive, unii tineri ajung la esec scolar: nu se mai pot concentra, nu memoreaza informatiile predate. Cu toate cã au capacitatea intelectualã necesarã pentru a face fatã cu brio lectiilor, în cazurile extreme, acesti adolescenti timizi pot chiar sã rãmânã repetenti.

Prietenii si parintii

Desi un rol foarte important în stapânirea emotiilor îl are grupul de prieteni, solutia pentru alungarea timiditatii se afla în mâinile parintilor. Astfel, prin sprijinul acordat adolescentului în ceea ce priveste construirea identitatii si captarea încrederii în propria persoana, parintii se vor asigura ca modificarile din viata tânarului au un impact pozitiv asupra lui. Sunt de pãrere cã, "în acest mod, un copil foarte timid, care nu avea curajul sã intre pe usa scolii decât dacã era însotit de unul dintre pãrinti, va deveni totusi un adolescent sigur pe el, poate chiar un lider de grup".

La psiholog

În cazul în care tinerii întâmpinã dificultãti în procesul de învãtare, pãrintii trebuie sã afle care este motivul. Dacã se simt depasiti de situatie, ar trebui sã îsi ducã adolescentul la psiholog. Acesta va descoperi daca tânãrul nu are posibilitãti de întelegere si de memorare a informatiilor sau, pur si simplu, existã un blocaj de tip emotional. Odatã stabilit diagnosticul de hiperemotivitate, psihologul va observa în ce momente si în ce contexte apar stãrile de emotie accentuatã. Tânãrul hiperemotiv va primi ajutor specializat pentru a-si putea întelege emotiile, pentru a le accepta si pentru a dobândi un anumit grad de autocontrol.

Adolescentii timizi pot încerca sã îsi învingã emotiile folosind una dintre aceste tactici: sã îi zâmbeascã unuia dintre colegii mai prietenosi, sã încerce sã intre în discutie cu un coleg pe care nu îl cunosc prea bine, sã se implice în conversatiile purtate de profesori cu elevii, mai ales în orele de dirigentie.

Adolescentul si societatea contemporanã

Omul a fost creat pentru a convietui într-o comunitate, alaturi de alti oameni si în acest scop el este indiscutabil legat si afectat de relatiile ce se stabilesc între cei deopotriva cu el. Societatea în care acesta îsi desfasoara activitatea îi ofera sau mai bine zis trebuie sa-i ofere cadrul propice de manifestare a personalitatii cât si aprecierea muncii pe care o face, bineînteles, într-un scop benefic. Lumea în care traim este importanta nu numai în ideea ca este spatiul în care vietuim, ea trebuie sa exprime dorinta noastra de a progresa si de a urca pe scara umanitatii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului si a gândirii umane sunt adolescentii de azi, oamenii de mâine.

Adolescentul este copilul-adult ce cauta senzatii si emotii puternice. El încearca sa depaseasca limitele pe care adultii le impun, adeseori tocmai din dorinta de a nu se supune lor, caci ideea e sa traiesti cât mai diferit si mai presus de ceilalti. Experienta proprie este dovada ceea mai puternica si mai convingatoare, care tine loc de întrebarile fara raspuns la care adultii, în general, nu se sinchisesc sa caute solutii. Tânarul adolescent simte însa si dorinta de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de vointa. Aceste momente sunt mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emotii ce-l încearca, momente de rascruce în conturarea modului de a gândi si de a actiona.

Relatiile cu cei din jurul sau sunt în mare parte rezultate ale educatiei însusite în copilarie si nu depind foarte mult, asa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept ca tinerii sunt impulsivi si usor influentabili, dar valoarea lor consta în puterea de a diferentia binele de rau si de a se corecta atunci când au gresit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educatii morale insuflate de familie.

Parintii se dovedesc de multe ori a fi fara rabdare si refuza sa-i asculte si ce-i mai important, sa-i înteleaga. Frica de a comunica cu cei carora le datoreaza viata poate fi în egala masura atribuita si tinerilor. La prima confruntare de opinii, legaturile cu familia tind sa se raceasca si se distanteaza, ca mai târziu sa dea frâu liber unor emotii si dorinte fata de niste oameni mai mult sau mai putin interesati sa valorifice frustrarea lor.

Pe fondul unor astfel de probleme parintii înceteaza sa mai fie modelele ideale din copilarie. Afectivitatea copiilor lor este acumulata astfel pentru prieteni, care sunt adesea alesi întâmplator. Relatiile cu acestia sunt intense si profunde. Simpatia si admiratia capata forme si trasaturi asemanatoare cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenti, caci el presupune daruire, apropiere si împartasire a dorintelor, visurilor. Prietenii adevarati sunt conditia necesara "împlinirii" unui adolescent. Scopul lor e sa-si împartaseasca unul altuia experientele si sa gaseasca un echilibru permanent în cel în care are încredere si speranta ca va gasi raspunsul la întrebarile ce-l framânta. Ideea e sa gasesti completarea lipsurilor pe care le ai si nicidecum imitare; în acest caz nu se mai poate vorbi despre prietenie ci despre un sentiment de inferioritate.

Uneori "edificiul" este mult prea fragil si se destrama vizibil sub influenta invidiei si a tradarii sau doar pentru ca prietenul respectiv "nu mai prezinta interes". Insa exista si un alt gen de prieteni a caror influenta te marcheaza negativ. Naivitatea, poate chiar dorinta de-a parea altcineva în ochii celorlalti, plaseaza adolescentul într-un anturaj dubios de care este greu sa se desprinda mai târziu. Viciile ,cum sunt drogurile sau bautura, huliganismul si dezordinea, sunt "principii" de baza în astfel de grupuri. Începutul este pus pretextual pe seama curiozitatii. Pasul urmator este dependenta.

Societatea secolului nostru pune un accent mare pe aceste probleme. Manifestarile negative sunt trecatoare însa au urmari grave. Adolescentul este, fara sa fie un copil, în formare din toate punctele de vedere. Corpul suporta ultimele schimbari de definire, iar caracterul se cristalizeaza ca urmare a influentelor din exterior si a educatiei.

Adolescenta , desi este o perioada tulbure si plina de framântari, reprezinta vârsta inteligentei nonconformiste, a marii sinceritati. Imaginatia, puterea de creatie si perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viata si pregatirea profesionala încep sa capete contur si dispar în mod evident pasiunile vechi din copilarie, si de ce nu chiar interesul pentru scoala.

Problema orientarii profesionale se pune diferit în functie de capacitatile intelectuale ale tânarului si de dorinta profilarii pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar si în acest scop ei acorda un interes deosebit materiilor scolare corelate cu viitoarea profesie. Un alt gen de tineri adolescenti nu au fixata o profesie anume sau sunt influentati de parinti si apropiati. Pentru ceilalti viitorul nu este proiectat în nici un fel.

Relatia profesor - elev si efectele frustrante ale aprecierii sociale

Relatiile dintre profesor si clasa se polarizeaza ,în general în sentimente de simpatie , încredere reciproca sau, dimpotriva ,de antipatie , neîncredere si chiar ostilitate. Sunt si cazuri când contactul spiritual dintre profesor si elev nu trece de zona indiferentei: clasa nu exista pentru profesor si nici profesorul pentru clasa . Initiativa trebuie sa apartina însa profesorului, care tinând seama de legea esentiala a relatiilor afective interumane potrivit careia simpatia si bunavointa naste simpatie si bunavointa , antipatia si ostilitatea trezesc sentimente de aceiasi calitate , trebuie sa conduca , sa dirijeze aceste relatii si sa le structureze pe colaborare.

Prin apreciere profesorul trebuie sa schiteze o perspectiva . Daca un profesor spune unui elev: "Din tine nu va iesi nimic", el nu apreciaza numai o situatie prezenta , ci exprima si convingerea lui asupra dezvoltarii viitoare a scolarului, ceea ce ar putea duce în final la un rezultat nedorit . Performantele elevului nu numai ca nu vor creste , ci vor scadea atât de mult încât ar putea pune în pericol dezvoltarea psihica viitoare a acestuia . De aceea profesorii trebuie sa aiba grija ca în derularea procesului de învatamânt sa nu lezeze personalitatea elevului , ci sa-l ajute sa si-o dezvolte , sa-l ajute sa învete sa gândeasca singur pentru ca atunci când va parasi bancile scolii sa nu depinda de nimeni cel putin din punct de vedere intelectual.

Cum sa-i ajutam pe copiii / elevii nostri sa îsi lumineze vietile ?

Oferindu-le un model pozitiv de comportament.

ignorând manifestarile unor sentimente inadecvate din partea lor .

Recompensând comportamentele si expresiile emotionale adecvate.

Încurajându-i si laudându-i pe copii / elevi atunci când manifesta reactii si comportamente adecvate.

Încurajându-i sa ia propriile lor decizii si sa-si asume raspunderea acestor decizii.

Încurajându-i sa-si exprime sentimentele, dorintele , sa se accepte pe ei însisi si pe ceilalti.

Oferindu-le sugestii pentru modul în care ar putea sa-si rezolve problemele de viata.

Încurajându-i sa aiba hobby-uri si sa se implice în activitati care sa le faca placere si pe care sa le poata practica în mod independent , asumându-si responsabilitati.

Prevenindu-i în legatura cu pericolul de a cauta mereu aprobarea si iubirea celorlalti.

Ajutându-i sa-si aprinda propria "flacara", discutând cu ei despre cum ar putea sa devina cât mai fericit posibil si aratându-i ca doar el este responsabil de fericirea sa.

SĂ-I ÎNVĂŢĂM CU DRAGOSTE AUTO-DISCIPLINAREA PE COPIII NOsTRI

Pentru parinti si profesori :" COPIII VOR AJUNGE SĂ FIE CEEA CE CREDEŢI VOI DESPRE EI "

Mentineti front comun : toate persoanele implicate în educatia copilului trebuie sa fie consecvente, copilul devine frustrat din cauza mesajelor contradictorii. Este nevoie de perseverentã si ordine în stilul de viatã, de educatie.Copiii au responsabilitãti, pentru neîndeplinirea lor trebuie sã suporte consecintele.

Copiii au nevoie de dragoste dar si de autoritate - îmbinate într-o abordare totalã.

Copiii au nevoie de atentie pozitivã, ei nu pot trãi fãrã dragoste - cupele lor de dragoste nu trebuie sã fie goale.Trebuie sã începeti sã-i corectati pe copiii vostri înainte sã înceapã ei sã vã corecteze.

Una dintre cele mai dificile misiuni pentru pãrinte este aceea da a-l învãta pe copil cã "NU" este o propozitie completã. Pentru a opri comportamentul negativ al copilului vostru ar trebui sã încercati urmãtoarele:

Vorbiti cu copiii vostri despre problemele lor.

Spuneti-le copiilor cã vreti sã-i ajutati.

Începeti sã clãditi valoarea de sine a copiilor vostri. Umpleti-le cupele de dragoste.Încurajati-i.

Cea mai sigurã cale de a face viata grea copiilor vostri este sã le-o faceti prea usoarã.

Frumusetea folosirii consecintelor naturale si a celor logice este cã niciodatã copiii nu vor putea sã strige: « Nu e drept », vor întelege cã disciplina este un lucru util si cã meritã sã sufere consecintele.

Dacã sunteti de acord cu ideea cã trebuie sã faceti în asa fel , încât « pedepsele » copiilor vostri sã fie pe mãsura « infractiunilor » , atunci este bine sã urmezati aceste principii:

Nu-i proteja pe copii de consecintele care, pe termen lung, le vor prinde bine.

Nu le permite copiilor tãi sã-i învinovãteascã pe ceilalti pentru necazurile în care s-au bãgat singuri.

Dacã urmarea naturalã este prea dureroasã sau nu existã o consecintã naturalã imediatã, atunci aplicã o pedeapsã logicã, legatã de comportamentul lor inacceptabil.

Sustine-ti copiii sã accepte consecinta sau pedeapsa ca fiind o experientã folositoare. Ajutã-i sã-si dezvolte conceptia cã din fiecare gresealã se poate învãta o lectie importantã.

Nu-i lãsa pe copii sã înfrunte o consecintã majorã sau care le poate produce traume fãrã sã-i sprijini. Astfel s-ar putea descuraja, iar descurajarea conduce la comportamente negative.

Hotãrãste dinainte ce pedepse logice vei aplica copiilor tãi pentru comportamentele indezirabile.

Dacã vreti ca si copiii vostri sã rãmânã cu picioarele pe pãmânt, asezati responsabilitatea pe umerii lor.

Cele mai pretioase cadouri pe care le puteti oferi copiilor vostri sunt rãdãcinile responsabilitãtii si aripile independentei.

Noi aducem asupra societatii o povara mai mare decât am putea compensa vreodata cu toate faptele

noastre bune, daca nu investim timp pentru a ne instrui copiii, timp pentru a-i ajuta sa fie oameni de nadejde. Cum sa ne gasim timp ? - este întrebarea la care trebuie sa raspundem.

BIBLIOGRAFIE :

1. Kuzma, Kay , " Ascultarea de Bunavoie ", Casa de Editura " Viata si Sanatate" Bucuresti, 2000

2. Mitrofan , Iolanda, coordonator , " Cursa cu Obstacole a Dezvoltarii Umane " ,Editura Polirom - Iasi, 2003

3.Waters , Virginia , " Povesti Rationale pentru copii" , editura ASCR - Cluj - Napoca , 2003