ADOLESCENTA
SI PSIHOLOGIA COPILULUI IN ACEASTA PERIOADA
Adolescenta este cuprinsa intre 14-20 ani urmata de adolescenta prelungita
(postadolescenta) pana la 25 ani si constituie o etapa esentiala in dezvoltarea
psihica a omului, J.J Rousseau a considerat-o o a doua nastere. In procesul
amplu si complex al devenirii umane, adolescenta vine cu cateva aspecte
relevante:
a) depasirea identificarii cu parintii, integrarea socio- culturala, iesirea de
sub tutela familiei si scolii;
b) manifestarea unor capacitati de cunoastere foarte inalte;
c) cautarea intensa a identitatii de sine, a unicitatii, originalitatii
proprii, intensificarea cunostintei de sine;
d) aparitia constiintei apartenentei la generatie;
e) dupa o perioada tensionata, apare o etapa decisiva in cucerirea
independentei si autonomiei;
f) noi componente ale personalitatii si dezvoltarea si integrarea lor intr-o
structura unitara eficienta (T. Cretu).
2. Activitatea fundamentala ramane tot invatarea chiar si in
postadolescenta, dar schimbarile sunt esentiale:
- discipline noi, precum filosofia, logica cer mari capacitati de
abstractizare, iar altele precum psihologia, economia politica, sociologia cu
fenomenele lor complexe cer eforturi mai mari de intelegere.
- volumul de cunostinte creste intens ca si cel de sisteme de operatii cu
simboluri (U. Schiopu, E. Verza);
- atitudinile lor sunt diferite in fata eforturilor multiple. Creste timpul de
invatare, de studiu individual pana la 4-8 ore zilnic, pentru cei ce urmaresc
performante;
- stil personal de activitate, unii chiar incearca sa se angajeze intr-un
serviciu pentru a aduce venituri in familie;
- se angajeaza in unele cercetari inca din liceu sau facultate, alaturi de
specialisti;
- activitati sportive, culturale de anvergura, cluburi etc.
Si in sistemul relatiilor, dupa Tinca Cretu, apar schimbari precum:
- li se respecta dorintele, performantele, sunt consultati, nu mai sunt
considerati copii, in familie sau in scoala;
- atitudini noi din partea profesorilor, respect, relatii de cooperare in
proiecte, comunicari stiintifice, studii;
- nu mai au nevoie imperioasa de medierea parintilor in relationarea cu
institutiile sau personale semnificative, la 14 ani obtine cartea de
identitate, iar la 18 ani dreptul la vot (T. Cretu 2001).
3. Dezvoltarea biofizica
In adolescenta si postadolescenta, continua inca schimbarile biofizice, urmand
insa ritmuri mai lente. Cresterea in inaltime este mai accentuata in mediul
urban, baietii atingand 1,70 - 1,85 cm, iar fetele intre 1,60 - 1,75. Cresterea
in greutate este mult influentata de modelele culturale. Se continua si se
desavarsesc procesele de asimilare, a sternului, a coloanei vertebrale si a
oaselor lungi. Se armonizeaza trasaturile fetei. Sistemul muscular se dezvolta
cu tonus crescut si cu reglaj perfectionat al miscarilor. Se echilibreaza
sistemul endocrin si se atinge primul nivel al maturizarii sexuale
(T. Cretu, 2001). Sistemul nervos se perfectioneaza functional (viteza de
realizare a conexiunilor nervoase creste) se organizeaza si ierarhizeaza rapid;
activitatea lobilor frontali se amplifica mult. Se atinge o armonie generala a
intregului organism si o frumusete fizica specifica acestei perioade de varsta.
4. Dezvoltarea cognitiva*
4.1. Dezvoltarea gandirii in adolescenta
Cea mai cunoscuta abordare, relevanta pentru aceasta tema, este teoria stadiala
a dezvoltarii gandirii a lui J. Piaget (1953, 1965), teorie ce se bazeaza in
special pe gandirea logica, pe rationament si pe rezolvarea problemelor,
ocupandu-se mai putin de procese de genul perceptiei si al memoriei.
Rezultatele lui Piaget, ca urmare a cercetarilor desfasurate, l-au condus la
formularea unei teorii a modului in care copiii isi formeaza conceptele
implicate in gandire, teorie ce postuleaza faptul ca, drept consecinta a
maturizarii, copiii si adolescentii dezvolta modalitati de gandire mai
complexe.
Aceasta teorie considera ca modalitatea in care copiii sunt capabili de a
formula si de a face fata conceptelor se schimba odata cu trecerea de ia
copilarie la adolescenta. (E. Bonchis, 2004)
Conceptul cheie in teoria lui Piaget este "adaptarea" realizata prin
intermediul proceselor de asimilare si acomodare, definita ca "o stare de
echilibru, spre care tind toate adaptarile succesive de ordin senzorio-motric
si cognitiv ca si toate schimbarile de asimilare si acomodare din
organism"(Piaget, 1965, p.64) Pentru a supravietui, individul trebuie sa se
adapteze cerintelor mediului.
Dezvoltarea intelectuala poate fi considerata o adaptare a structurilor
cogniti 313f57d ve la cerintele mediului ambiental; cea care desavarseste procesele
adaptative este inteligenta, intrucat numai ea este capabila 'sa efectueze
toate ocolurile si toate restrictiile. Prin actiune si gandire tinde la un
echilibru totaV^Piaget, 1965, p.62).
Caracteristica principala a gandirii formale in comparatie cu gandirea
concreta, din care provine, este o rasturnare a raportului existent intre
posibil si real.
Esenta* acestui stadiu al dezvoltarii cognitive - este de parere Piaget -
consta in luarea in considerare a tuturor ipotezelor, observarea consecintelor
pentru fiecare ipoteza si confirmarea sau infirmarea acestor consecinte.
Piaget este de parere ca in cursul acestui stadiu se ajunge la reversibilitate
deplina in gandire, iar rationamentul care domina gandirea preadolescentului
este cel deductiv; abia la sfarsitul stadiului va aparea rationamentul
inductiv.*
Intrarea in adolescenta culmineaza cu desavarsirea stadiului operatiilor
formale, considerat a fi ultimul si cel mai important stadiu al inteligentei,
asa cum afirma si Piaget, cu toate ca nu trebuie neglijate influentele
conditiilor culturale si educative. Dezvoltarea structurilor formale este
rezultatul maturizarii structurilor cerebrale.
Asistam in aceasta perioada la o combinatorica mentala prin intermediul
operatiilor de gradul al doilea, adica operatii aplicate rezultatului
operatiilor anterioare: "aceasta generalizare a operatiilor de clasificare sau
a relatiilor de ordine duce la ceea ce se numeste combinatorica in cadru careia
cea mai simpla operatie consta in combinari propriu-zise sau din clasificari
ale tutoror clasificarilor" (Piaget si Inhelder, 1978, p. 112).
Instalarea acestei achizitii, permite asimilarea unor notiuni cum ar fi cele de
proportie, sisteme duble de referinta probabilitati, dandu-i adolescentului
posibilitatea sa construiasca si sa utilizeze dupa o metoda sistematica toate
modalitatile diferite de grupare a obiectelor intr-o colectie. (Reuchlin, 1999,
p.237). Combinatorica se aplica si propozitiilor, enunturilor verbale, 'adolescentii
fiind capabili sa realizeze o suita de generalizari aie generalizarilor,
abstractizari ale abstractizarilor, clasificari succesive si sa ajunga la
descoperirea insusirilor esentiale si profunde ale lucrurilor, la intelesuri
nuantate ale enunturilor verbale' (Cretu, 2001, p.34).
Osterrieth (1976) subliniaza ca 'la varsta sistemelor abstracte si a
teoriilor', operatiile abstracte vin 'sa incoroneze evolutia
intelectuala' si 'autorizeaza un rationament riguros pornind de la
elemente ipotetice (si nu de la fapte concrete ca pana acum), iara a lua in
seama adevarul sau realitatea lor materiala, fara a recurge la controlul
experientei'(p. 141).
Piaget este de parere ca acum se desavarseste reversibilitatea operatorie
'fiecare operatie va fi de acum incolo, in acelasi timp inversa unei alte
operatii si reciproca unei a treia' (Piaget si Inhelder, 1976, p.116).
In aceasta perioada* se formeaza judecati si rationamente mai complexe,
adolescentul avand putinta sa examineze consecintele ce decurg in mod necesar
din ipotezele sale; gandirea formala este si o gandire ipotetico-deductiva
(Piaget, 1976).
In acest stadiu, gandirea, statul major al intelectului, atinge un nivel
superior de dezvoltare, pentru operatiile sale apeland la propozitii, deci o
gandire propozitionala, logica, abstracta care se bazeaza si pe notiuni
stiintifice.
Notiunile, ca forme generalizate de reflectare a insusirilor obiectelor si
fenomenelor, ca unitati esentiale ale gandirii, indeplinesc un rol esential in
dezvoltarea cognitiva.
Formarea notiunilor stiintifice constituie progresul principal pe calea
orientarii spre o cunoastere aprofundata, stiintifica a realitatii, cel mai
important instrument al comunicarii dintre oameni. (E. Bonchis, Monica Secui,
Psihologia varstelor, Oradea, 2004)
Continutul notiunilor stiintifice, situat la diferite niveluri de abstractizare
si generalizare, are un caracter mobil, flexibil, dinamic si mai ales
structurat si organizat. Aceste concepte faciliteaza formarea definitiilor,
implica o multitudine de mijlociri, toate acestea subliniind raportarea
explicita la realitate.
Conceptele stiintifice sunt organizate in retele si sisteme in care fiecare
concept reprezinta un 'nod'. Organizarea si ierarhizarea conceptelor
este subliniata de Vigotski (1972) care introduce sintagma '''piramida
notiunilor'. In cadrul acestei piramide, fiecare notiune isi are locul
sau, acelasi la toti indivizii, intrucat si esenta obiectelor si fenomenelor
este aceeasi. Notiunile situate mai aproape de varful piramidei sunt notiunile
care au un grad mai mare de generalitate si o valoare cognitiva mai extinsa.
Prezenta notiunilor stiintifice, generale, in cadrul sistemului, ii confera
acestuia suplete si flexibilitate.
Conceptele stiintifice sunt transformatoare in activitatea practica, adica
ofera posibilitatea actiunii practice conforme cu legitatea fenomenelor. Sunt
situatii in care formarea notiunilor stiintifice este intarzaiata de notiunile
empirice, intrucat acestea sunt puternic inradacinate in mintea copilului.
Empiricul constituie premisa, factor facilitator, care pregateste operational
insusirea stiintificului, dar poate constitui si o sursa de stagnare daca nu
este depasit corespunzator. (E. Bonchis, Monica Secui, Psihologia varstelor,
2004)
Elaborarea unei notiuni stiintifice presupune o anume organizare a activitatii
intelectuale si in particular formarea unui suport operational pentru conceptul
vizat sau conceptele apropiate, Participand prin cercetare personala la
descoperirea operatiilor inmagazinate in notiuni, adolescentii vor contribui la
constituirea propriilor experiente de cunoastere.
Gandirea* adolescentului opereaza notiuni situate la un nivel crescut de
abstractizare si generalizare. "Ca urmare a insusirii cunostintelor de baza din
diferite domenii de studiu ale vietii scolare, se formeaza sisteme riguroase
pentru fiecare domeniu al cunoasterii, dar unificarea lor intr-o organizare
unitara, care sa stea la baza gandirii interdisciplinare, nu se realizeaza de
la sine ci necesita interventii speciale in cadrul activitatilor scolare"
(Manzat,1998, apud Cretu, 2001, p. 38).
Apartia noilor modele de invatare, favorizeaza^ insusirea notiunilor din
diverse domenii; ilustrative sunt cele din domeniul fizicii, din domeniul
tehnic, dezvoltarea conceptelor si operatiilor din domeniul algebrei si cel al
chimiei, precum si conceptele din domeniul social. Manifestarea conduitelor
inteligente, subliniaza Schiopu si Verza (1997), poate fi constatata in cadrul
urmatoarelor aspecte:
- raspunsurile la lectii sunt mai complexe si mai nuantate; abilitatea de a
surprinde elemente semnificative si de a intelege relatia dintre multiplele
cauze si efectele posibile se amplifica;
- abilitatile vizand intelegerea relatiei exprimate prin simboluri (matematica,
fizica) creste semnificativ; utilizarea limbajului este mai nuantata;
- capacitatea de analiza abstracta si de definire a fenomenelor aparent foarte
diferite capata contur; capacitatea de a colecta informatii se amplifica;
- capacitatea de a evalua sanse si de a organiza predictii plauzibile. (E.
Bonchis, Monica Secui, Oradea, 2004)
In stransa legatura cu formarea notiunilor se afla sarcinile rezolvarii
problemelor de gandire.
Activitate esentiala a gandirii, rezolvarea problemelor, intra in functiune in
situatii problematice care cer o rezolvare, sarcini pe care raspunsurile
adaptative nu le poate pune in disponibilitate utilizand direct conduitele deja
elaborate (Zlate, 1999).
Neveanu (1978) considera ca o problema implica un conflict cognitiv si
motivational-afectiv. Rezolvarea de probleme consta in depunerea unui efort in
vederea atingerii unui obiectiv, fara a avea inca pregatite modalitatile de
atingere a acestuia. Pentru a fi atins, acest obiectiv trebuie descompus in
subobiective si uneori chiar acestea trebuie descompuse la randul lor in
elemente mai mici, pana in momentul in care avem la dispozitie modalitatile de
solutionare.
Piaget considera ca problema apare atunci cand subiectul se intalneste cu un
fapt nou, inca neclasificat, neseriat, ceea ce duce Ia o relativa dezechilibrare
a gruparilor. Rezolvarea problemei se realizeaza atunci cand noul este integrat
in vechile structuri cognitiv operatorii, adica seriat, clasificat, explicat,
ceea ce duce la extinderea si completarea structurilor operatorii, fara insa a
se reconstitui total.
Putem vorbi* in stadiul operatiilor formale cu predilectie de o operativitate
nespecifica (regula gandirii se aplica in orice situatie), dar se schiteaza si
operativitatea specifica (capacitatea de a utiliza algoritmi) care adesea se
exprima prin formule. In ceea ce priveste aceasta ultima afirmatie, Miclea
(1999) defineste algoritmul ca o 'secventa de calcule pe baza careia,
printr-un numar finit de pasi, din datele de intrare, se obtin datele de iesire
(solutia corecta la o problema (p.32).
Acest tip de gandire este eficient in rezolvarea problemelor bine definite, in
situatii familiare, obisnuite, comune, in care adolescentul este bine informat,
si corespunde principiului economiei gandirii. Landa (1966, apud Munteanu,
2002) distingea trei tipuri de algoritmi: de lucru, de identificare si de
control; in pubertate sunt prezente preponderent primele doua tipuri de
algoritmi. Printre algoritmii cu care preadolescentul si adolescentul opereaza
se numara; algoritmi de extragere a radacinii patrate, de rezolvare a ecuatiei
de ordinul al doilea, de calcul al ipotenuzei intr-un triunghi dreptunghic.
La varsta adolescentei apare o curiozitate intelectuala deosebita, iar pe acest
fond se structureaza si aspectul critic al gandirii. Gandirea critica este
reflectia asupra unor aspecte complexe deseori in vederea alegerii unei actiuni
relationate aspectelor respective (Nickerson, 1998, apud Bogdan, 2000). Este o
gandire profunda, care produce perspective noi oferind o baza pentru alegeri
inteligente, fiind utiia pentru conceperea unui eseu, pentru a rezolva un
conflict personal cu un prieten sau pentru decizia asupra carierei. In jurul
varstei de 17-18 ani, 'gandirea critica se realizeaza la parametrii foarte
inalti si permite orientarea independenta in sursele de informare, aderarea la
teorii si explicatii, testarea si evaluarea ideilor si solutiilor
e!aborate'(Zlate, 1999, p. 279-280). Este o gandire activa, fiind
structurata in termenii regulilor logice si conduce intotdeauna la rezultate
predictibile. Trasatura esentiala a gandirii logice este de a fi operatorie,
adica de a prelungi actiunea, interiorizand-o (Piaget, 1956, p.86).
Strans* legat de gandirea critica se dezvolta si gandirea creatoare. Astfel,
gandirea creatoare urmareste elaborarea mai multor solutii posibile, a cat mai
multe explorari posibile ale obiectelor si fenomenelor; se desfasoara dupa o
serie de reguii nonlogice. Cu toate acestea: 'Gandirea creatoare si
gandirea critica sunt doua fete ale aceleiasi medalii, una fara cealalta fiind
de putina folosinta' (Moore,McCann si McCann, 1985, apud Zlate, 1999, p.
280). Aceste doua forme ale gandirii sunt esentiale pentru finalizarea
corespunzatoare a activitatii intelectuale a adolescentului.
Piaget semnaleaza ca o trasatura in plina formare la aceasta varsta este
spiritul experimental, adica cautarea de argumente in faptele realitatii:
'Este vorba de formarea spontana a unui spirit experimental care nu se
poate construi la nivelul operatiilor concrete, dar pe care combinatorica si structurile
propozitionale il fac acum accesibil' (Piaget, 1976, p.122).
Disputa de idei este foarte importanta pentru adolescenti si are in atentie
conceptii morale, relatii si limite ale diferitelor valori, caracteristici si
insusiri umane morale.'Manuirea ideilor filosofice (abstracte) este
domeniul favorit al adolescentului, numai el fiind capabil de avantarea
indrazneata si fara rezerve pe prapastioasele culmi ale
cugetarii.'(Zissulescu, p.145, Apud E. Bonchis).
Ca tehnica, invatarea se perfectioneaza, dezvoltandu-se in aceasta perioada un
stil propriu de activitate mentala, are loc o consolidare a procedeelor de
lucru, continuturile de invatare cresc cantitativ si calitativ: "Volumul
cunostintelor creste intens - ca si cel al sistemelor de operare cu simbol uri
'(Schiopu si Verza, 1989, p. 57).
1. Stilul cognitiv
Asa cum am constatat pe parcursul acestui capitol, adolescenta in ansamblul ei
se caracterizeaza printr-un nivel inalt al performantei cognitive, in sensul
perfectionarii si extinderii schemelor de gandire, operarii cu sisteme variate
de simboluri, rezolvarii diferitelor tipuri de probleme (problem solving), dar
si punerii de noi probleme de analiza si interpretari noi, {problem finding), a
capacitatii de a prelucra un volum mare de informatie, si formarea unui stil
cognitiv propriu. Acest stil propriu de activitate mentala se constituie
concomitent cu consolidarea anumitor procedee de lucru printre care:
esentializarea celor citite, reorganizarea lor dupa noi criterii, analiza
critica, apelul la argumente logice sau faptice, stil propriu de exprimare.
In abordarea* stilurilor cognitive se utilizeaza dihotomizari de tipul mod
independent - dependent, impulsiv - reflexiv, de suprafata (superficial) -
profund.
2. Stilul dependent - independent, sunt de parere Wiikin si Goodenough (1976,
apud Santrock, 2002) implica si elemente de mediu care domina perceptia
subiectilor; cei pentru care mediul domina perceptia au un stil dependent
'de camp ', avand tendinta de a percepe un model ca un intreg din
campul vizual, iar cei Ia care nu se intampla asa, au un stil independent
'de camp'(Bertini, 2000, apud Santrock, 2002). Primii, sustine
autorul, au dificultati in localizarea informatiilor pentru ca nu disting o
informatie de o alta; acestia poseda o buna memorie a informatiilor sociale,
preferand literatura sau istoria. Ceilalti reorganizeaza si restructureaza
informatiile, au abilitati analitice mai bune, sunt inclinati spre domeniul
stiintelor exacte, nefiind atenti la relatiile sociale, ca si cei cu stil dependent
(Witkin, 1976, apud Santrock, 2002).
Adolescentele (fetele, mai tarziu femeile) sunt considerate ca avand un stil
dependent, iar baietii (barbatii) ca avand stil independent; profesorii care
uzeaza de metode bazate pe discutii au stil dependent, iar cei care lecrureaza,
stil independent.
Stilul impulsiv-reflexiv implica tendinta de a actiona rapid sau mai lent
intr-o situatie. Adolescentii si postadolescentii cu stil impulsiv pot comite
mai multe greseli, decat cei cu stil reflexiv intrucat lucreaza foarte repede.
Cei cu stil reflexiv insa au un ritm mai lent, dar fac mai putine greseli; se
descurca mai bine in sarcini ca: reamintirea informatiilor structurate,
comprehensiunea si interpretarea unui text, rezolvarea de probleme si luarea de
decizii; isi fixeaza propriile scopuri si se concentreaza pe informatiile
relevante, fixandu-si standarde inalte de performanta. In activitatea didactica
profesorii considera elevii inteligenti-impulsivi mai inteligenti decat sunt in
realitate, iar cei impulsivi-slabi, mai slabi decat sunt in realitate.
3. Cel de-al treilea stil de suprafata-profund implica modalitatile adoptate in
invatarea unui material prin care adolescentii inteleg sensul materialului
invatat (stil profund), sau doar invata pentru ca este nevoie sa invete (stil
superficial) si are loc o invatare pasiva, memorand informatiile.
Adolescentii cu stil profund sunt mai motivati spre invatare, activeaza
constructe, invata si dau sens informatiilor invatate, realizandu-se astfel o
reactualizare mai usoara a continutului informational, in timp ce adolescentii
cu stil superficial invata peniru cauze sau recompense externe (ca note sau
feed-back pozitiv primit de ia profesor).
Anumite conceptualizari nu raman la dihotomtzari de genul celor de mai sus, ci releva
unde anume se afla elevul sau releva un sistem de stiluri.
Profesorii considera ca profilele obtinute prin acesti indicatori ii ajuta
sa-si imbunatateasca strategiile instructive; cunoscand existenta acestor
stiluri cognitive, vor organiza activitatea astfel incat sa permita
valorificarea potentialului fiecarui elev. (E. Bonchis, Monica Secui,
Psihologia varstelor, Oradea, 2004
Expertii sunt de acord cu faptul ca si alti factori in afara de inteligenta pot
afecta nivelul de achizitie al elevilor; stilurile de gandire si invatare
influenteaza modul de comportament si felul de a raspunde in situatia de
predare-invatare.
Tipurile de adolescenti se diferentiaza asadar si printr-o serie de
particularitati individuale si printr-un mod foarte divers de conduita
intelectuala.
4.2. Dezvoltarea limbajului*
Dezvoltarea cognitiva implica si dezvoltarea limbajului si amplificarea
capacitatilor de comunicare. Reuchlin (1999) subliniaza ca limbajul aduce
acestei dezvoltari o contributie foarte importanta si chiar necesara. Schiopu
si Verza (1989) considera ca nivelul limbajului este o conditie a progresului
pe toate planurile: 'Datorita limbajului activitatea psihica a
adolescentului poate fi orientata, sistematizata si ierarhizata in raport cu
nevoile sale si poate declansa sau frana anumite activitati'(p.l25).
In pubertate si adolescenta limbajul este caracterizat printr-o serie de noi
transformari. Vocabularul pasiv ajunge in pubertate in medie la 14.000 de
cuvinte, iar la sfarsitul adolescentei la aproximativ 20.000 de cuvinte,
asigurand competenta lingvistica si usurand intelegerea. (Cretu, 2001). Creste
debitul limbajului oral (120 cuvinte/ minut) si al celui scris (7/9
cuvinte/minut), in adolescenta ajungand la 200 cuvinte/minut, iar cel scris
14-20 cuvinte/minut (Munteanu, 1998). Potentialul vocabularului activ se
dezvolta si se imbogateste in termeni de stiinta, tehnica, literatura, insa
sunt evidente influentele socio-culturale; exprimarea devine mai fluenta, mai
elocventa, ideile sunt mai bine organizate, asistam la propozitii si fraze mai
bogate si apare o oarecare preferinta pentru superlative. In aceasta perioada
persista insa numeroase aspecte necontrolate ale vorbirii si este specifica
vorbirea in jargou, expresiile teribiliste, vulgarisme: 'cuvinte parazite,
excese de exclamatii, ca expresie de teribilism; este evidenta transportarea
uneori dezordonata a ideilor din limbajul interior in cel exterior, ca si
organizarea inca imperfecta a gandirii superlative (extraordinar,
nemaipomenit), expresii sablon si clisee verbale (mie-mi spui, las-o
balta!), dar si vulgarisme uneori voite, agramatisme, o neglijenta
ostentativa' (Schiopu si Verza, 1981, p. 202).
Diversificarea* materiilor de studiu, duce la aparitia limbajului literar, dar
in acelasi timp, se cristalizeaza si un stil personal de exprimare (M. Zlate,
1995). Adolescentii folosesc corect figurile de stil si sensurile figurative
ale expresiilor verbale. Un rol important in largirea vocabularului il are
lectura personala. De dragostea pentru lectura, de continutul si de organizarea
lecturii depinde in mare masura formarea conceptiei adolescentului despre lume,
dezvoltarea setei de cunoastere, a capacitatii de gandire precum si a
perceptiei artistice si a gustului estetic.
O influenta importanta asupra dezvoltarii capacitatilor verbale o exercita
mass-media, alaturi de mijloacele modeme de informatie (intemetul).
Schiopu si Verza (1989), apreciau faptul ca la aceasta varsta expunerile verbale sunt realizate nuantat, in functie de: capacitatile verbale ale adolescentilor, continutul ce trebuie exprimat, expectantele auditoriului, contextul de comunicare, particularitatile celui care comunica. Debitul si viteza comunicarii se apropie de cele ale adultului, se produce autoreglarea vorbirii manifestata ca 'selectie a materialului verbal, ca adaptare rapida la situatia de comunicare, ca fluenta si expresivitate. Stilul exprimarii este ingrijit, controlat mereu de normele gramaticale in legatura cu care adolescentul manifesta exigente si autoexigente caracteristice.' (E. Bonchis, Monica Secui, Oradea, 2004, p. 117)
Dialogul se manifesta nuantat in adolescenta, in functie de situatie, de interlocutor, de relatiile cu acesta. La aceasta varsta apare placerea discutiilor in contradictoriu, 'tentative de angajare in teoretizari sofisticate, uneori pe baze speculative' (Jacoh, 1998, p.51). Se discuta pe marginea unor probleme cum ar fi: identitate, justitie, religie, existenta, inteligenta, cultura, eroism. In unele situatii jargonul este inca prezent.
Comunicarea
nonverbala esta mai bogata si mai nuantata in aceasta perioada; cele mai
frecvente mijloace nonverbale la care apeleaza adolescentul sunt contactul
vizual, expresivitatea privirii, si a posturii. De asemenea se nuanteaza si
limbajul gesturilor.
Se realizeaza un progres in ceea ce priveste citirea cu vocea tare care se
realizeaza acum cu mai multa corectitudine, coerenta si expresivitate. (E.
Bonchis, Monica Secui, Oradea, 2004)
Strans legat de evolutia generala a limbajului se remarca progrese si in
domeniul limbajului scris. Accentul se pune pe corectitudinea gramaticala a
limbii materne. Tot acum apar caracteristicile personale ale scrisului, se
impun normele gramaticii si ale ortografiei, in folosirea acestor forme de
exprimare in scris, dar sunt mari diferente intre adolescenti in ceea ce
priveste respectarea lor efectiva. Cei care au aptitudini si inclinatii pentru
literatura, deja prezinta manifestari initiale ale unui stil de expunere ce le
va deveni mai tarziu caracteristic, iar 'timpul si mai ales efortul
propriu, autentic ii va impune pe cei dedicati acestui drum' (Iacob, 1998
p. 51).
Tot in aceasta perioada apare si deschiderea spre cunoasterea limbilor straine,
adolescentii manifestand interes deosebit pentru perfectionarea vorbirii intr-o
alta limba.
4.3. Caracteristicile memoriei*
La randul sau memoria exercita influenta asupra celorlalte procese psihice,
aducand o contributie importanta in procesul dezvoltarii cognitive.
Ca urmare a utilizarii unor noi strategii de invatare si memorare, sistemele
mnezice formate in stadiile anterioare se dezvolta si se perfectioneaza.
Acumularea cunostintelor din diverse domenii, alaturi de imbogatirea
experientei de viata, duc la imbunatatirea volumului memoriei. Alaturi de
acesta creste caracterul activ al proceselor mnezice, realizandu-se o
intensificare aproape exploziva de achizitii de cunostinte. Cunostintele
existente in memorie influenteaza asimilarea noilor informatii. Avand
cunostinte mai multe intr-un domeniu, adolescentul va putea sa retina mai multe
informatii referitoare la acel domeniu (Sroufe, Cooper si DeHart, 1992).
Pe parcursul preadolescentei, predomina memorarea voluntara, logica, ceea ce
face sa creasca eficienta invatarii; preadolescentul utilizeaza strategii mai
complexe de inmagazinare a cunostintelor mcearcand sa-si formeze un stil
propriu de a memora, mai economicos si mai eficient, concretizat in impartirea
textului pe fragmente, repetarea globala sau pe parti, ceea ce va duce la un
numar mai mic de repetitii si deci la un timp mai scurt de memorare.
Caracteristic acestei varste este si faptul ca puberul poate memora cu usurinta
si ceea ce nu intelege.
Dat fiind faptul ca adolescentul simte o puternica nevoie de a sti si de a
cunoaste, el citeste foarte mult, uneori sistematic din literatura clasica,
moderna, contemporana, biografii celebre si diverse lucrari de popularizare a
stiintei, acumuland o bogata cultura personala, descopera lumea poeziei,
universul stiintei, al tehnicii, memorand volume intregi de versuri, aforisme,
metafore etc. Ca urmare, volumul memoriei atinge nivelul cel mai ridicat in
aceasta perioada, fiind retinute cunostinte generale si abstracte, specifice
diferitelor domenii de studiu. Forma centrala de memorare este memorarea
logica, in care un rol esential il au schemele de gindire, adolescentul
restructurand materialul de memorat pentru a fi mai sistematic si mai
inteligibil, dupa cum afirma si Vigotski* (1972) 'copilul mic pentru a
gandi trebuie sa-si aminteasca' adolescentul pentru a-si aminti trebuie sa
gandeasca'.
Adolescentii* devin foarte selectivi, orientandu-se spre domeniile care au
legatura cu viitoarea profesie, spre surse de informare culturala sau
auxiliare, legate de pregatirea bacalaureatului. In acest sens Cretu (2002)
atrage atentia asupra posibilitatii instalarii unei selectivitati timpurii in
insusirea cunostintelor, ceea ce ar putea duce la instalarea unor lacune, care
se vor elimina greu sau nu se vor elimina niciodata.
De asemenea are loc cresterea caracterului activ al memorarii, exprimat in
utilizarea cu usurinta a procedeelor mnezice, in stabilirea de corelatii intre
informatiile asimilate la diferite discipline scolare. Totodata caracterul
activ al memorarii faciliteaza desprinderea ideilor centrale dintr-un material
de memorat, ierarhizarea acestora dupa grade de semnificatie, eliminarea
informatiilor nerelevante. Ausubel si Robinson (1981, apud Bogdan, 2000) sunt
de parere ca fondul de cunostinte asimilat in timp, indeplineste functia de
ancorare, de facilitare a memorarii noilor cunostinte, actionand in aceiasi
timp. si asupra pastrarii cunostintelor in memorie, procesul pastrarii fiind
sustinut de repetitii organizate si sistematice. (E. Bonchis, Monica Secui,
Oradea, 2004)
Organizarea pe criterii logice a cunostintelor, influenteaza asadar si stocarea
lor in memorie. Ca urmare, informatiile sunt ierarhizate mai activ in functie
de criterii logice si de esentialitate. Preadolescentul constientizeaza
importanta repetitiilor, si apeleaza la acestea, folosindu-le activ ca metode
de fixare si control a activitatii de invatare in fata unor evaluari importante
(Cretu, 2001, p. 280, apud E. Bonchis, M. Secui, 2004).
Recunoasterea se bazeaza in pubertate pe asociatii intre reprezentari,
presupunand reconstituirea materialului in aspecte analitice detaliate prin
coordonate logice. Reproducerea se realizeaza mai fidel atunci cand materialul
de memorat este mai interesant. Ca urmare, se dezvolta pe langa memoria vizuala
(situativa) si memoria verbala si continua a fi deosebit de activa memorarea
motor-verbala (Schiopu si Verza, 1997, p. 274). Reproducerea la aceasta varsta,
este legata de maniera in care au fost intiparite informatiile, existand putine
posibilitati de reorganizare din mers in raport cu sarcina data. Spre finalul
acestui stadiu poate aparea la unii adolescenti, capacitatea de reorganizare a
ceea ce reproduc, iar aceasta faciliteaza adaptarea la diverse sarcini
cognitive si practice. Adolescentii utilizeaza 'scheme rezumative cat mai
originale, elegante si explicite, avand grija sa epuizeze continutul lectiei,
in functie de cerintele profesorilor' (Schiopu si Verza, 1997, p. 234).
Reproducerea este accentuat activa si personalizata^ intrucat adolescentul nu
va actualiza cunostintele achizitionate cuvant cu cuvant. Schiopu si Verza
(1989), vorbind despre preadolescent, afirmau faptul ca sunt evocate mai ales,
evenimente socio-culturale, iar dupa 17 ani, acele fapte care il infatiseaza
intr-o lumina favorabila.
Adolescentul* evoca mai ales evenimente scolare, iar intamplarile familiale
sunt invaluite in mister (dupa 14/15 ani). In privinta uitarii exista o
perioada critica la 11/12 ani.
Pentru realizarea unei memorari eficiente, Bonchis (2002), sugereaza
urmatoarele procedee mnemotehnice;
metoda gruparii informatiilor dupa un anumit criteriu; metoda ordonarii
alfabetice; metoda numerica;
- metoda asociatiilor, faciliteaza reamintirea si usureaza reproducerea ca
urmare a constituirii de lanturi logice intre continuturi (ex. de asociatii:
cauza-efect, similitudine-contrast, contiguitate);
- sistemul 'localizarii' datelor, care permite stabilirea unei
relatii intre continutul de memorat si obiectele situate in spatiu! respectiv;
- sistemul conexiunii numar-imagine, care presupune asocierea imaginii unui
obiect cu un numar (p. 117).
De asemenea, adolescentii pot utiliza strategii mai complexe in insusirea
noilor continuturi. O atfel de strategie, recent formulata de Wooifoik (1998,
apud Bonchis 2002).
Pe parcursul adolescentei se imbunatatesc metamemoria si metacognitia. E. Bonchis,
Monica Secui Oradea, 2004
Metacognitia desemneaza cunostintele pe care un individ le are despre propriile
cunostinte si abilitati - 'a sti ca stii'.
Doron si Parot (1999) considera ca metacognitia desemneaza un domeniu de
cunoastere special si anume 'cunostintele noastre despre cognitie,
procesele si strategiile de reglare a cognitiei [] descrierea cunostintelor
verbalizabile, si abilitatea de reflectare constienta in legatura cu subiecte
cum ar fi perceptia, memoria, invatarea, iar in alta acceptie se face referire
la controlul activitatii
Metamemoria se refera la cunostintele explicite, verbalizabile, ale
adolescentilor despre memorie.
Flavell (apud Zlate, 1999) considera ca informatiile pe care adolescentii si
mai tarziu adultii le poseda despre propria memorie se impart in doua
categorii. Astfel, prima categorie este constituita din cunostinte care se
refera la strategiile mnezice, necesare rezolvarii unor situatii de viata; un
adolescent stie ca unele sarcini mnezice presupun un anume proces mnezic sau nu
necesita nici un fel strategie rnnezica. Cea de-a doua categorie se refera Ia
cunostinte vizand aspectele particulare aie situatiei mnezice si cuprind trei
componente (variabile):
- subiectul, vizeaza cunoasterea propriilor abilitati de memorare si a tipului
dominant de memorie: vizuala, auditiva, chinestezica etc;
- sarcina, cuprinde cunoasterea particularitatilor sarcinilor care pot fi
sarcini de memorare sau engramare, recunoastere sau reproducere;
- strategia, vizeaza cunoasterea semnificatiei si utilitatii unei strategii
mnezice.
Spre exemplu, un adolescent, stiind ca este mai eficace in retinerea numelor
proprii (variabila subiect), dar ca invatarea unui numar de 20 de nume noi este
pentru el o sarcina dificila (variabila sarcina), va utiliza in memorare
strategii bazate pe imaginatie (variabila strategie).
Foarte important pentru memorie este identificarea si evaluarea informatiilor
absolut necesare pentru indeplinirea unei sarcini de memorare. (E. Bonchis,
Monica Secui, Psihologia varstelor, Oradea, 2004)
Metamemoria implica si abilitatea de a monitoriza propria performanta intr-o
situatie data. Atunci cand studiaza un test, adolescentul stie in ce moment a
realizat invatarea acelui material,
4.4. Particularitatile imaginatiei in adolescenta*
Bogatia activitatii mentale a preadolescentului permite realizarea la un nivel
ridicat a capacitatilor imaginative.
Paul Popescu-Neveanu (1978) defineste imaginatia ca 'procesul psihic de
operare cu imagini mintale, de recombinare sau constructie imagistica tinzand
spre producerea noului in forma unor reconstruiri imagistice, a unor tablouri
mintale, planuri iconice sau proiecte'. ( p. 324).
La varsta adolescentei, lectura lucrarilor beletristice, a lucrarilor istorice
sau tehnice antreneaza imaginatia reproductiva. Alaturi de volumul de
cunostinte aflat in continua crestere, imaginatia reproductiva este antrenata
si in procesul didactic, necesitand o continua stimulare din partea cadrelor
didactice. Aceasta forma a imaginatiei este antrenata si in domeniul
matematicii, in stabilirea relatiilor dintre datele problemei si exprimarea
grafica a acesteia si nu in ultimul rand in iecturile extrascolare specifice
varstei.
In cadrul imaginatiei creatoare antrenata in domeniul artistic este frecventa
alunecarea spre fantezie. T. Cretu (2001) subliniaza: 'Aceasta
particularitate exprima inca fragilitatea interactiunilor si interinfluentelor
dintre capacitatile cognitive, dar reprezinta si o disponibilitate mentala care
va fi favorizata in urmatoarele stadii pentru manifestarea semnificativa,
importanta a creativitatii' (p. 281, apud E. Bonchis, M. Secui, 2004).
In adolescenta, planul imaginativ este o zona de 'autodefinire si
exprimare originala'. Este vorba de originalitatea specifica imaginatiei stiintifice
si tehnice, adica a acelora care trebuie sa se subordoneze legilor fenomenelor.
Alaturi de dezvoltarea si perfectionarea structurilor imaginative existente, in
adolescenta se manifesta si visul de perspectiva. Aceasta forma a imaginatiei
active si voluntare este stans legata de elaborarea idealului de viata. O
caracteristica importanta a imaginatiei este inclinatia spre reverie. Aceasta
presupune ca activitatea imaginara a adolescentului ramane strict mintala, dar
ea poate fi implicata in conditii concrete, inventii, creatii intelectuale sau
artistice. (E. Bonchis, M. Secui, 2004)
5. Personalitatea adolescentului si postadolescentului*
In dezvoltarea personalitatii preadolescentului, adolescentului si
postadolescentului, sunt multe elemente de continuitate in dezvoltarea
personalitatii. In aceasta perioada se produc si prefaceri remarcabile, exista
si multe diferente (T. Cretu). Factorii care se adauga la evolutia
personalitatii sunt:
1.auto - implicarea in propriul proces de formare,
2.diversificarea foarte mare a relatiilor sociale;
3.intrarea in valtoarea vietii si inceperea aventurii existentei personale (M.
Debesse, T. Cretu).
"Personalitatea se prezinta acum ca un ansamblu organizat si unitar, desi inca
insuficient de consolidat si armonizat", deoarece in cursul acestui stadiu se
amplifica aptitudinile, caracterul sau idealul de viata (T. Cretu 2001). Totusi
personalitatea nu este precizata definitiv. Ii lipsesc experiente si eficienta.
Dupa ce se trece printr-o perioada de negare, opozitie, contestare (crize de
originalitate), la sfarsitul adolescentei si in postadolescenta se ajunge la o
adaptare mai buna la situatii variate si complexe, la o autonomie mai larga, la
un anumit echilibru intre aspiratii si posibilitati, in anturaje, se orienteaza
mai clar si mai eficient spre atingerea idealurilor.
Criza de originalitate are o latura negativa (despartirea de atitudinile
copilaresti) si o latura pozitiva ce consta in dezvoltarea eului, a constiintei
de sine, creatiei.
Acumuland experiente de viata, cunostinte in volum mare, in diverse domenii,
observand evenimentele, se creeaza un mod propriu de a intelege viata, isi
formeaza o conceptie de viata adolescentului capata un sens major care ii
capteaza toate capacitatile disponibile. Se structureaza un sistem propriu de
valori (T. Cretu 2001) care sufera totusi influente socio - culturale.
Rasturnarea valorilor in societatile de tranzitie, perturba procesul formarii
sistemului personal de valori cu toate consecintele acestui fapt. Adolescentul
se integreaza in societatea covarstnicilor si traieste apartenenta la
generatie, observand acut diferentele dintre generatii. Exista si adolescenti
protestatari, se considera superiori adultilor si aspira la rolurile si
pozitiile acestora. Altii se lasa condusi intamplarilor si impulsurilor, avand
de suferit consecintele.
In aceasta perioada se continua formarea idealului de viata.* Este varsta
idealurilor:
1. Idealul nu mai este o simpla prelucrare a unui model
2. Idealul este mai realist;
3. Este legat de valori;
4. Este stabil, constant, elaborat;
5. Mai legat de ofertele, posibilitatile societatii.
Imaginea de sine este componenta orientativa a personalitatii si rezulta
dintr-o orientare constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere. Se accentueaza
cautarea identitatii de sine.
Se doreste originalitatea, unicitatea propriei fiinte ca persoana autonoma,
capabila, responsabila, demna. Caile pe care adolescentul le urmeaza pentru a
obtine ceea ce isi doreste sunt (dupa T. Cretu):
1. introspectie, autoobservatie, rezultate, jurnale intime.
2. reverii si autoreflectii.
3.ncercari alternative de roluri, solutii, cautari, imbracaminte, accesorii,
coafura, machiaj etc.
4. implicarea in diferite activitati si compararea cu ceilalti.
Rezultatele cautarilor enumerate sunt diferite:
a) gasirea identitatii de sine adevarate ce duce la integrarea si adaptarea la
toate situatiile;
b) gasirea unei prea timpurii identitati, care inchide posibilitatea de
realizare a individului;
c) o identitate confuza indelungata cu schimbari surprinzatoare;
d) prin identificarea cu persoane/ grupuri dominante se ajunge la o identitate
negativa.
Imaginea de sine se afla in centrul autocunoasterii si a edificarii asupra
propriei identitati.
Eu - l fizic ramane tot in centrul atentiei si este valorizat in contextul
relatiilor dintre sexe (T. Cretu, 2001).
Eu - l spiritual se amplifica cu interes pentru nivelul propriu de inteligenta
si cultura, precum si de trasaturile de personalitate, care sunt valorizate in
societate.
Eu - l social este aproape consolidat si-a cucerit loc si prestigiu. Sunt
totusi vulnerabili, uneori traind dezamagiri in caz de indiferenta din partea
familiei si prietenilor. Esecurile sau dezamagirile ii stimuleaza sau ii
indarjesc pe unii pe drumul spre succes. Altii insa confruntati cu dificultati
si esecuri se amagesc cu alcool, droguri, relatii sexuale periculoase
complicandu-si existenta, negasindu-si un loc de munca etc.ecuri repetate etc.
|