1. Definitia afectivitatii. Afectivitatea este o componenta esentiala si indispensabila a sistemului psihic uman, la fel de necesara si legic determinata ca si celelalte componente - cognitiva, motivationala, volitiva. Ea reprezinta o modalitate specifica de relationare cu lumea si cu propriul Eu. Astfel, poate fi definita ca reflectare sub forma unei trairi subiective de un anumit semn, de o anumita intensitate si de o anumita durata a raportului dintre dinamica evenimentelor interne (stari de necesitate) si dinamica evenimentelor (situatiilor) externe. Raportul respectiv poate fi nesemnificativ sau neutru si, in acest caz, nu se produce nici o traire emotionala sau semnificativ caz in care se produce o traire emotionala: pozitiva, daca este "consonant" si negativa, daca este disonant.
2. Proprietatile emotiilor. Orice traire emotionala pune in evidenta o serie de proprietati de ordin cantitativ si calitativ, precum: referentialitatea, polaritatea, intensitatea, durata, convertibilitatea si ambivalenta.
Referentialitatea este proprietatea oricarei emotii specifice de a ne orienta spre un obiect, eveniment, persoana etc. si de a ne apropia (lega) sau de a ne indeparta de ele.
Polaritatea este proprietatea oricarei trairi emotionale de a se asocia cu semnul valoric "+" sau "-", pozitiv sau negativ, placut-neplacut, agreabil-dezagreabil, bucurie-tristete.
Intensitatea exprima incarcatura energetica pe care o activeaza si o incorporeaza in sine trairea emotionala. Ea se intinde intre foarte slab si foarte puternic, exploziv, paroxistic.
Durata reprezinta intinderea in timp a trairii emotionale. Distingem o durata activa, corespunzatoare actiunii stimulului afectogen si o durata pasiva (latenta) corespunzatoare prelungirii trairii dupa incetarea stimulului (remanenta afectiva). Experienta emotionala se stocheaza si se pastreaza timp indelungat in forma memoriei afective. Raportul dintre experienta afectiva pozitiva si experienta afectiva negativa determina semnul dispozitiei de fond - optimist sau pesimist, depresiv.
Convertibilitatea consta in inversarea semnului trairii emotionale fata de acelasi obiect: traire initial pozitiva se transforma in traire negativa sau invers.
Ambivalenta consta in existenta intr-o structura unitara a doua trairi de semn opus in raport cu unul si acelasi obiect sau persoana: atractie-respingere, dragoste-ura (exemplu, de o asemenea structura este gelozia).
3. Formele structurale ale afectivitatii. Afectivitatea prezinta o structura complexa si eterogena, in cadrul ei putand fi delimitate mai multe tipuri de componente si anume: starile organice, emotiile obiectuale simple, emotiile obiectuale complexe, sentimentele si pasiunile.
Unele componente sunt innascute, ca de pilda, emotia de frica, emotia de placere, emotia de bucurie, altele si cele mai multe sunt dobandite, elaborate in cursul vietii, ca de pilda, emotiile estetice, emotiile morale, sentimentele sociale etc.
4. Stresul si anxietatea. Starea de stres este un raspuns saturat afectiv la actiunea unui stimul perturbator sau nociv de ordin fizic sau psihosocial. Dinamica ei se finalizeaza in doua variante; eustres, cand efectele perturbatoare sunt inlaturate, subiectul reusind sa faca fata agentului stresor si distres, cand efectele perturbatoare persista, scazand rezistenta ulterioara la actiunea altor stresori.
Anxietatea se realizeaza atat ca stare - teama activa de ceva nedefinit, nelamurit, vag, confuz si ca trasatura insemnand predispozitia stabila a subiectului spre teama, frica. Cand aceasta devine prea puternica, creste riscul de tulburari psihonevrotice.
5. Expresiile emotionale. Trairile emotionale se insotesc si se exteriorizeaza printr-o serie de reactii care pot fi observate si inregistrate. Acestea se impart in: vegetative (inrosirea sau ingalbenirea fetei, accelerarea sau incetinirea respiratiei, accelerarea pulsului etc.), motorii (contractarea sau relaxarea muschilor, gesturi) si fonatorii (exclamatii, strigate, plansul, rasul).
Aceste reactii indeplinesc la om doua functii: una de comunicare, ca semnale ale trairilor subiective interne, si alta de adaptare, ca verigi componente ale comportamentului de aparare-fuga, de apropiere sau de agresiune-atac in raport cu semnificatia stimulului afectogen.
6. Rolul emotiilor in activitate. Emotiile pot avea atat un rol pozitiv, sustinand si optimizand desfasurarea activitatii, cat si unul negativ, dezorganizand si perturband activitatea.
Factorul principal de care depinde acest rol este intensitatea trairii: se dovedeste ca trairile (emotiile) de intensitate medie exercita o influenta pozitiva, favorizanta, iar intensitatile extreme exercita o influenta perturbatoare: cele slabe pentru ca energia furnizata activitatii este insuficienta pentru a o sustine, iar cele foarte puternice (afectele), pentru ca energia descarcata depaseste capacitatea subiectului de a o stapani si gestiona.
7. Mecanismele afectivitatii. Datorita complexitatii si eterogenitatii sale, afectivitatea umana nu se localizeaza intr-o singura formatiune sau zona cerebrala ci se distribuie intre mai multe formatiuni, avand o integrare plurinivelara.
Se disting cel putin trei asemenea niveluri si anume: a) nivelul subcortical (formatiunile diencenfalice, indeosebi hipotolamusul - emotiile primare de frica, de spaima, de placere sau disconfort organic, fiziologic; b) nivelul arhicortical (formatiuni ale sistemului limbic - indeosebi amigdala, ariile septale, ariile infero-orbitale, emotiile de surpriza, de aparare, de placere-repulsie alimentara si sexuala; c) nivelul neocortical (circuitele fronto-temporale - emotiile complexe de natura socio-culturala, morala, religioasa etc.; emisfera dreapta integreaza si controleaza indeosebi semnul negativ al trairilor, supra activarea ei ducand la depresii, iar emisfera stanga integreaza semnul pozitiv, supraactivarea ei ducand la euforie). In mecanismele generale ale afectivitatii se include si componente de ordin biochimic. Neurosecretii de genul norepi nefrinei, serotoninei, histaminei, dopaminei, acidului alfa-butiric (GABA) s.a., modifica selectiv responsivitatea emotionala a formatiunilor cerebrale integrative diencefalo-corticale.
Experimentele cu substante psihotroape au aratat ca in determinarea dispozitiei si tonusului afectiv, un rol important il are raportul dintre monoaminooxidaze (MAO) si inhibitorii lor (IMAO). Cresterea nivelului MAO lucru care se intampla in sezonul cald - primavara si vara) determina o hiperactivare emotionala (agitatie, euforie), iar scaderea lui determina o diminuare a tonusului afectiv (nostalgie, tristete, depresie).
|
