ASPECTE ALE CUNOASTERII

ASPECTE ALE CUNOASTERII

Conturarea conceptului

Cuvintul 'cunoastere' ascunde multe sensuri in semnificatia sa.

Descriptiv cunoasterea este totalitatea modurilor interactive constiente cu natura, cu noi insine si cu semenii nostri, care ne cere relaxat sau imperativ sa realizam diferite atitudini si transformari de stare in fiecare din aceste trei spatii de actiune folosind reguli operante cunoscute sau inventand si aplicind reguli noi.

Aceasta descriere este doar o vaga aproximare de concept si nu furnizeaza cunoastere cit timp nu stim exact ce procese informationale se desfasoara in intelect atunci cind identificam o stare problema si cautam-gasim mijloacele de rezolvare.

Practic orice experienta umana indifierent cit de nesemnificativa si aparent fara consecinte este o cunoastere daca ea pune subiectul intr-o anume realitate cu un minim coeficient de noutate, unde apar si se manifesta distinct forme, functii si interactii noi.

Toate experientele cognitive umane se desfasoara in spatiul realitatii, aici identificam obiecte, relatii si consecinte, aici incercam sa schimbam anumiti parametrii fenomenali pentru a ne satisface nevoile, dar procesele intelective modelante de forma a realitatii si de structura a actiunii in realitate se asambleaza si opereaza in spatiul informational mental, inaccesibil perceptiei directe si reprezentarii.

Cunoasterea are mai multe nivele de operare, ea creaza o ierarhie de obiecte pasive si active, identifica si valorifica forme si proprietati organizind obiectual relational un anume spatiu de realitate. Un proces cognitiv uman formeaza in spatiul intelectului un model al realitatii, un model operant al agentului cunoscator si un ansamblu de proceduri de investigare si cunoastere a modelului realitatii.

Primul act de cunoastere este constructia realitatii pe care o numim conventional reprezentare. Putem separa doua variante ale reprezentarii, anume reprezentarea lumii si reprezentarea noastra ca subiect in lume.

Reprezentarea este acea structura obiectuala si dinamica a ambientului in care ne situam in fiecare moment dar mai este si modalitatea prin care identificam si asumam orice act de percepere si actiune mentala, localizindu-ne unitar starile conceptuale si afective orientate catre o anume punere si rezolvare de problema.

Formarea actului de cunoastere implica citeva stari functionale si anume:

1-Perceptia, culegerea de informatii asupra structurii realitatii.

2-Interpretarea informatiilor primite de perceptie, transformarea lor in reprezentare, in aspectul structural dinamic al realitatii. Formarea reprezentarii realitatii ca ansamblu de forme, miscari si proprietati este primul act de cunoastere pentru fiecare subiect. In reprezentarea realitatii fiecare individ valorifica personalizat mesajul perceptiei transformandu-l intr-o realitate proprie in care isi instaleaza treptat personalitatea, optiunile, actiunile si metodele de cunoastere-rezolvare a optiunilor probleme.

Aspectul reprezentarii se schimba continuu pe masura ce subiectul acumuleaza relatii intre forme si miscari, alcatuirea cauzala a reprezentarii este un act interpretant permanent desfasurat pe intreaga durata de viata a fiecarui individ, mereu apar in cimpul analizei si sintezei interactive evenimente noi care cer o schimbare de strategie interpretanta si modifica structura reporezentarii.

3-Constructia unui model obiectual-interactiv al subiectului in interiorul alcatuirii reprezentarii realitatii.

Constructia individului este procedura reprezentarii de sine ca stare disticta de realitate diferita realitatii obiectuala. Numai prin constructia reprezentarii de sine si punerea ei in interactie cu reprezentarea realitatii apare si se autointretine actul de cunoastere.

Cunoasterea ca interactie intre doua reprezentarii, a lumii si a subiectului in lume, produce schimbari si in subiect si in realitate. Totalitatea schimbarilor in forma reprezentarii realitatii create de interactia ei cu reprezentarea subiectului produce ceace numim cunoasterea realitatii de catre subiect, iar multimea schimbarilor in reprezentarea de sine ca efect al aceleiasi interactii determina cunoasterea de sine.

4-Multimea modurilor operante creatoare explicit de cunoastere. Strategiile cognitive cum am putea numi actele interactive subiect real diferentiaza in reprezentarea realitatii starile problema si asambleaza in reprezentarea subiectului modurile operante, rezolvante de problema.

Fiecare interactiune subiect real formatoare de cunoastere cere identificarea si stabilizarea unei strategii operante care localizeaza o anume problema si o abordeaza rezolutiv.

5-Agregarea subiectului cunoscator alcatuit din multimea procedurilor reprezentante de realitate, creator al spatiului formarii si rezolvarii problemelor.

Subiectul cunoscator are o dubla relatie interactiva cu lumea exterioara si cu sine. In relatia cu lumea subiectul opereaza in spatiul reprezentarii realitatii, in orientarea cognitiva catre sine el incearca sa investigheze si inteleaga propriile procese mentale, creatoare de cunoastere.

Dezvoltind unelte, moduri de operare asupra structurii obiectuale si rationamente optimizan 13413n132n te de actiune, dobindim cunoasterea naturii, dar cit timp nu intelegem ce fel de procese se desfasoara in mintea noastra in fiecare din etapele reprezentarii, cercetarii si modelarii predictive a lumii suntem in ingnoranta asupra subiectului cunoscator, asupra felului in care mintea construieste forma realitatii si isi creaza si proiecteaza instrumentele actiunii in interiorul ei.

Cunoscatorul este cea mai obscura si dificil analizabila functional realitate din cele reprezentate si investigate in spatiul cunoasterii. Cunoastera cunoscatorului implica intelegerea mecanismului functional al 'algoritmului reprezentarii' si a proceselor informationale creatoare de individualitate percepatoare si cunoscatoare cu toate proprietatile : constienta, intentionalitate, problematizare a fenomenalitatii si formarea proiectelor rezolvante.

Cind vom extinde strategiile cunoasterii fenomenale adaptindu-le la spatiul informational creator al tuturor metodelor cunoasterii, dar vom inventa noi metode investigante compatibile cu realitatea intelectiva, vom putea obtine date functionale asupra subiectului cunoscator.

Odata cu inventarea sistemelor informationale si cu dezvoltarea programarii omul incepe sa isi reprezinte mai corect fenomenul intelectiv, sa inteleaga ce fel de stari si schimbari de stare ar putea avea loc cind gindim ceva sau incercam sa ne gindim gindirea. Dar pina la formarea unui limbaj adecvat descrierii invariantei structural functionale a intelectului cu ajutorul caruia sa putem analiza si modela structura operanzilor intelectivi si alcatuirea algoritmilor genezei reprezentarii si rationalitatii investigante, mai ramin multe de cercetat si inteles.

Omul in ipostaza de cunoscator este o modalitate cognoscibila sau incognoscibila de catre sine.

In caz ca ne putem cunoaste, dupa intelegerea mecanismelor cognitive ar apare posibilitatea sa ne controlam constient operant toate starile mentale, sa stim exact in ce fel se contureaza in mintea noastra o problema specifica si cum se dezvolta procesele mentale pina la eventuala rezolvare, sau ce tipuri de obstacole apar cind cu toate eforturile nu reusim sa gasim o solutie.

Daca omul s-ar intelege functional cognitiv si ar fi capabil de autocontrol constient operant, reprezentarea lumii sa si cunoasterea asupra lumii s-ar schimba radical si ireversibil. Cunoscind felul in care cunoastem ceva, ar dispare actiunea problematizanta in care cautam optima definire a problemei si mai ales ar dispare procesul cautarii rezolvarii, cel mai dificil si mai frustrant atunci cind nu il putem finaliza prin gasirea solutiei. In cazul autocunoasterii ar dispare spatiul analizei rezolvante cu incercari, esecuri, realizari, iar subiectul ar deveni cunoscator premeditat, fara indecizia cercetarii, fara dificultatea experimentarii si intelegerii cauzale a realitatii. Numai necunoscind cunoscatorul, nestiind cum apar in mintea umana problemele si procedurile investigant rezolvante, raminem umani in felul in care suntem, adica creatori de cunoastere si de ignoranta totodata. Cunoscindu-ne in actul cunoasterii am deveni creatori de uman, ipostaza pe care nu putem sa demonstram ca fiinta noastra ar putea-o atinge vreodata. Nu stim inca sa argumentam daca ne putem sau nu cunoaste intelectiv creativ si afectiv in totalitate, dar daca am realiza intreaga cunoastere asupra a ceace suntem cind dezvoltam cunoastere si participam efectiv la proces, am deveni posesori ai unei modalitati existentiale incaracterizabile, cu efecte imprevizibile.

Constienta

Calitatea si profunzimea cunoasterii umane este data de constienta sa, de capacitatea subiectului de a se desprinde intodeauna de orice reprezentare si de orice constientizare de reprezentare, de a se manipula cumva din exteriorul sau, dirijindu-si intelectul intentional, catre implicarea specifica in orice eveniment.

Constienta este conditia declansarii, intretinerii si finalizarii actului de cunoastere, nici un sistem informational nu produce cunoastere daca nu isi construieste singur propriile mijloace interactiv operante, daca nu indeplineste citeva conditii informationale, anume: reprezentarea lumii, situarea in spatiul modurilor reprezentarii, problematizarea precisa a structurii realitatii si gasirea traseelor interactiv operante furnizoare de cunoastere.

Ce inseamna a fi constient este o veche si mereu noua problema si inca una extrem de dificila. In prezent nu putem formula precis in concepte net diferentiate semnificant, ce structura informationala si modalitate operanta genereaza constienta, cite trepte de constientizare putem elibera, cit din fiinta noastra interna ramine in obscuritate functionala si cit din ceace suntem ar putea deveni constientizabil functional daca am impingem la limita mecanismul autoconstientizarii.

Calitativ si doar descriptiv constienta umana poate fi evaluata drept capacitatea subiectului de a se diferentia pe sine de ambient, ca subiect creator de reprezentari si ca subiect modelant de subiecti formatori de reprezentari si actiuni in reprezentari, de a se localiza interactiv in orice segment de realitate.

Ca subiect constient noi construim o reprezentare structural dinamica a lumii, o descriere conceptualizare a propriei personalizari forma, intentie si actiune in lume si o multipla reflectare-descriere a tuturor treptelor de constientizare in alta constientizare, dar nu putem patrunde in laboratorul genezei reflectarii constiente a lumii si subiectului in lume. Ca personalizare constient interactiva construim intrebari si raspunsuri asupra modalitatii realitatii, analizam conditionarile specifice din interiorul fiecarei probleme, gasim toate dependentele si obtinem solutiile, dar ca orientare a constientei catre geneza de constientizare, raminem inca in afara constientizarii formarii constientei.

Intentia cognitiva

Intentia cognitiva umana este desemeni o problema dificil de localizat. Am putea caracteriza calitativ intentia ca proprietatea unui sistem informational de a declansa si intretine prin propriile moduri functionale, (fara necesitatea unui meta sistem programator), actiuni interactive formatoare si rezolvante de probleme in spatiul reprezentarii realitatii. Intentia declanseaza, orienteaza operant si finalizeaza cumva, toate actele investigate in toate compartimentele reprezentarii si cunoasterii.

In cazul omului nu putem distinge daca intentia este o functie primita genetic sau dobindita prin cuplajul fiecarui subiect cu spatiul natural socilizat. Probabil ambele ipoteze sunt valabile, ne nastem cu anumite functii intentionale primare si le dezvoltam, rafinam, exersindu-ne intentia asupra diferitelor compartimente ale lumii, impulsionati si orientati operant de preactica cognitiva si intentiile semenilor.

Daca perioada formarii explicite, constiente, a variantelor intentiei si a auto orientarii intentionale intr-un anume cimp de realitate o consideram 'programare intentional operanta' a individului, de mediul social formator al personalitatii constient intentionale, atunci omul este determinat din afara sa 'sa intentioneze', invata sa intentioneze dupa un set de algoritmi intentionali primiti. Dar daca fiecare individ descopera singur cum sa intentioneze, progresiv mai complicat si mai amplu operant, inseamna ca ne nastem cu proprietatea intentiei si o dezvoltam doar prin relatie cu intentionalitatea socializata. Cind vom intelege functional procesele creatoare de constienta poate vom intelege si cum apare si opereaza intantia, atunci am putea modela stari intentionale pe sisteme infomationale si analiza consecintele. Intentia este un mod operant formator de personalizare autonoma, capabila de auto pozitionare intr-o anume realitate problema si auto orientare interactiva in spatiul procedurilor cognitive.

Exista probabil mai multe nivele de moduri intentionale, fiecare diferentiind un nivel de performanta cognitiva. Am putea atribui si altor fiinte proprietati intentionale constientizate, diferite ca orientare interactiv ambientala, eventual similare sau deosebite functional de procesele intentionale umane.

Motivarea alegerii si particularizarii structural operante a unei anume situari in spatiul social este functia de baza a intentiei, iar situarea distincta de sine, in extensia tuturor situarilor intentionale socializate functionind simultan, ar putea fi tratata ca o forma superioara de intentie, ea presupune identificarea functionarii si consecitelor altor intentii si argumentarea autosituarii intentionale proprii, in spatiul intentiei colective.

Argumentarea unei intentii de individualizare-actiune este o procedura intelectiva, justificant-demonstrativa, ea implica existenta unui limbaj descriptiv performant, acoperind semnificant un spectru de realitati si constientizari de prezenta si optiune in fiecare realitate, oricare ar fi continutul acesteia. Argumentarea intentiei unei optiuni de personalizare implica definirea si asumarea unei ierarhizari de criterii valorice si de actiuni intentionale si operante impreuna cu consecintele, proiectate intr-un cimp de realitate socializat.

Practic nu exista niciodata un unic mod argumentant de oportunitate a intentiei, valabil pentru totalitatea subiectilor unui spatiu socializat, intodeauna apar dezacorduri asupra formarii si justificarii diferitelor intentii de actiune.

Variante ale autocunoasterii

In fiecare minte cunoscatoare functioneaza in cooperare sau conflict operant, grupuri de procese modelante de realitate subiect constientizant de realitate, atribuind functii intentional cognitive, dezvoltind variante interactive in gest si limbaj, creatoare de schimbare, analiza si intelegere cauzala a dimensiunii schimbarii. Abordarea cunosterii proceselor cunoasterii se poate face de subiect asupra siesi, punindu-se simultan in rol de cunoscator fenomenal si de cunoscator al cunoasterii realitatii. Efortul autocunoasterii calitative, descriptive, apartine practicilor introspectiv cognitive. Cunoasterea introspectiva, lingvistic descriptiva, a procedurii cunoasterii, cere o minima disociere functionala a mintii, in minte cunoscatoare de lume si meta minte cunoscatoare de varianta a mintii cunoscatoare de lume, aceasta scindare a subiectului in cunoscator de realitate si cunoscator al cunoscatorului realitatii este dificila si in prezent inaccesibila mintii cunoscatoare de realitate.

Patrunderea si explorarea supra constienta in contienta operanta nu ne sunt accesibile, nu stim sa construim o stare simultan multi intentionala, orientata simultan cognitiv catre spatiul realitatii si in obscurul spatiu intelectiv al formarii procedurilor constientizarii reprezentarii realitatii.

Nici in cele mai simple stari perceptuale sau gestuale nu ne putem analiza si cunoaste functional perceptia si formarea reprezentarilor si actiuinilor, spre exemplu vedem obiectele dar nu stim cum, mergem dar nu stim cum ne comandam muschii sa actioneze intr-un anume fel, manipulam formele cu mina dar nu stim cum se formeaza seriile de impulsuri neurale coordonante ale diferitelor gesturi.

Se mai practica cunoasterea cunoasterii la modul stintific prin specializare cognitiva, in primul rind asamblind un limbaj descriptiv de realitate mentala, apoi separind ca obiect de cunoscut starile intelective ale unui subiect in ipostaza de cunoscator fenomenal, culegind cu anumite instrmente de masura foemele de impuls din diferite zone ale creierului si incercind sa le interpretam ca actiuni cognitive specifice.

Din pacate acum nu stim sa echivalam un anume tip de impuls cerebral cu o anume stare perceptuala sau intelectiva, iar gasirea corespondentei intre formele semnalelor culese si semnificatia lor conceptuala pentru subiectul analizat ramine cea mai dificila problema.

Ar mai fi a treia si probabil cea mai buna metoda de cunoastere a unui cunoscator, prin modelarea pe un sistem informational a unei individualizari constiente, dotate cu functiile perceptiei, reprezentarii, cunoasterii si constientizarii de sine in toate ipostazele intentional cognitive.

Dar simularea cunoasterii si cunoasterii cunoasterii umane pe un calculator presupune asamblarea explicita a unei realitati, a unui model de subiect intentional constient si dotarea lui cu proceduri interactiv-cognitive in realitatea modelata, deocamdara realizabile numai in operele de fantezie stintifica.

Exista metode de a rezolva probleme pe sisteme informationale, ceace nu putem inca este sa alocam sistemului functia de a inventa el singur probleme si de a le rezolva tot el. Chiar rezolvind probleme pe sisteme informationale nu putem argumenta ca mintea noastra parcurge acelesi traiectorii operante cind identifica propriile probleme si metode de rezolvari, astfel modelarea procedurilor rezolvante nu clarifica pe deplin, sau inca nu putem stii inca in ce proportie clarifica functional procesele intelective umane.

Totusi modelarea pe calculator a traseelor de cautare a solutiei unei probleme ne ofera intelegerea conditiilor care se cer indeplinite pentru a construi corect si rezolva o clasa de probleme.

Exista probabil o diferenta de complexitate operanta si poate si de procedura valorizanta de lume, intre a identifica o stare problema si a o rezolva. Omul gaseste relativ rapid diferite intrebari si incearca sa raspunda, dar pe calculator nu stim cum ar trebui sa fie programate acele conditii functionale creatoare de stabilitate sau poate de instabilitate operanta stabila, care sa declanseze actiuni formatoare de probleme.

Probabil aparitia unei probleme la modul uman cere reprezentarea naturii, reprezentarea subiectului, constientizarea intentionala, constienta operanta, constientizarea valorizanta a structurii reprezentarii si actiunii si abia dupa aceea aparitia starii problema ca expresie a functionarii procedurii valorizante de realitate, toate stari informationale inca specific umane. Pentru a modela coerent o stare problema si implicare--rezolvare de tip uman, programul modelant ar trebui sa construiasca un subiect dotat cu performante valorizante in spatiul obiectual problematizat, dat fiind ca omul isi trateaza conditionarile naturale sau socializate si actiunile rezolutive ca obiecte si comportamente cu valoare, cu importanta determinata, nu ca pure trasee obiectual operante alese si parcurse la intimplare.

Omul isi dezvolta si finalizeaza problemele in spatiul valorizant afectiv, le 'metabolizeaza dublu functional' utilizind in mai multe feluri rezolvarile, odata ca unelte pentru satisfacerea de nevoi si in a doua perspectiva, ca actiuni care produc emotie prin ele insele, care genereaza placerea umanizanta, satisfacind nevoia de noutate si de parcurgere creativ-afectiva a spatiilor noutatii.

Deocamdata nu stim cum ar trebui sa programam un sistem pentru a simula stari intentionale si identifica

autonom stari problema si actiuni cognitive. In formarea problemelor si traiectoriilor rezolvante umane este necesara constientizarea subiectului de toate autosituarile intentionale, operante si valorizante de lume si de sine, care definesc toate compartimentele nevoii de actiune, despre aceste procese specific umane, nu avem informatii care sa ne permita modelarea lor.

Cunoasterea introspectiva implica punerea noastra in starea duala de observatori si observati, de persoane dezvoltind simultan o anume caracteristica intelectiva particulara si metacaracteristica cunoscatoare de procedura intelectiva specifica, stare supra cognitiva necunoscuta.

Intelegerea formarii cunoasterii prin modelare cere inventarea de algoritmi creatori de reprezentare, descompunere valorizanta a structurii reprezentarii si constructia unor confguratii noi in reprezentare, avind o supra valoare pentru subiectul modelat, care le transforma stari scop si activeaza operant cognitiv subiectul. Pentru a intra direct observational si conceptual in realitatea proceselor mentale ar trebui sa dobindim intii o supra perceptie identificatoare a functionarii perceptiei si reprezentarii realitatii, deasemeni sa descriem coerent dinamica informationala a gindirii orientate spre o anume problema.

Cum orice cunoastere implica un limbaj de operare si descriere a efectelor, ar fi necesar un meta limbaj specializat, capabil sa descrie in semnificatii precise si stabile toate micro procedurile cognitive si toate lanturile de asemenea operanzi creatoare de moduri intelective constientizate.

A intra in interiorul motorului culegerii, procesarii si interpretarii datelor perceptiei si in procesul genezei rationalitatii investigant-cunoscatoare presupune constructia unui subiect nou plasat in realitatea informationala interna a subiectului comun, ca intr-o noua realitate cauzala de tip informational. Cunoasterea cunoscatorului implica formarea unei noi individualitati care meta percepe, meta reprezinta si metaintelege functiile intelective ale subiectului percepator si cunoscator fenomenal.

Cunoscatorul cunoscatorului ar avea personalitate deosebita de cea normala, functionind perceptual interpretant in spatiul functionarii perceptiei si reprezentarii individului comun. In realitatea mentala devenita cvasi fenomenala, sunt necesare meta concepte asupra modului genezei formelor realitatii, pentru intelegerea si descrierea formarii sensurilor cuvintelor si agregarii limbajului descriptiv de realitate. Sbiectul cunoscator de subiect ar fi o supra persoana 'supra constient creatoare' de persoana constienta, ar fi o dubla personalitate, una functionind in realitatea fenomenala si alta in realitatea intelectiva, constrind acolo persoana fenomenala.

Intelegerea si controlul procedurii dedublarii subiectului in cunoscator normal si cunoscator de cunoscator ar duce la obtinrea oricarei cunoasterii fara efortul cognitiv obisnuit, pentru cel care cunoaste mecanismele cunoasterii nu mai exista mister in formarea realitatii si cunoasterii realitatii.

Cunoasterea etica

-Cunoasterea de sine ar atinge maxima amplitudine in intelegerea proceselor generatoare de functie normativa, etica, in spatiul proceselor de cuantificare valorica constienta a subiectilor socializati. Daca am putea simula criteriul evaluarii-valorizarii persoanei prin norma morala, am putea asambla un spatiu social cuantificat valoric, iar in acesta am modela personaje valorizante si valorizate, atitudini etice si criterii ale interactiunii intre indivizi, optimizante de stari valorice.

Modelind caracteristica etica am obtine un spatiu socio interactiv cooperant sau conflictual, fundamentat pe un set de conditii precis formulate de necesitate, permisivitate si interdictie cuantificata a variantelor actiunii.

Etica dezvolta argumentari de actiune fenomenala si interumana corecta, ea precizeaza sursele incorectitudinii variantelor actiunii, ea propune strategii ale valorizarii lumii socializate, ea analizeaza, diferentiaza si regularizeaza interactiv spatiul social al cooperarii sau confruntarii individului cu sine si cu semenii. In performanta valorizanta, formatoare de individualizari polare, sistemele etice intra in interactine, se confrunta sau uneori coopereaza dezvoltind variante etice mereu optimizate, surse la alternativei de a fi uman, in lumii sistematic diferite, create de cunoastere. In etica converg si fuzioneaza actele cunoasterii si valorizarii naturii precum si ale cunoasterii si valorizarii persoanei umane.

Fiecare act de cunoastere implica un grup de metode de a diferentia, construi, compara si clasifica forme si actiuni, de a le separa sau unifica prin moduri operante, agregind familii obiectual cauzale, grupand tehnici investigante, generind ierarhizari valorizante ale consecintelor cunoasterii.

--Existenta realitatii si a subiectului

Inainte de a dezvolta proceduri cognitive trebuie sa apara subiectul cunoscator iar in acesta sa se expliciteze realitatea si obiectul de cunoscut. Din punct de vedere uman realitatea exista 'fizic', adica substantial, material, in exteriorul spatio temporal, corpul fizic deasemeni exista ca orice obiect real, independent de functia perceptiei si reprezentarii.

Dar despre realitate avem numai acea modalitate existentiala data de reprezentare, iar reprezentarea este efectul primirii unor semnale din realitate si prelucrarii lor astfel incit sa vedem ce vedem, sa auzim ce auzim si asa mai departe.

De milenii oamenii s-au intrebat cum arata lumea in modalitatea ei intrinseca, independent de reprezentare, care reprezentare se presupunea in trecut si se admite si in prezent ca distorsioneaza forma lumii autonome de noi, ii da o alcatuire subiectivizata, dependenta de cel care o reprezinta. Dupa modul cum se comporta oamenii par a avea reprezentari diferite asupra realitatii, consecinta ar fi ca fiecare primeste o realitate personalizata, iar intrebarea ar fi daca putem cumva sa vedem lumea in propria si unica ei modalitate supra existentiala, independenta de reprezentarile subiective pe care le cunoastem. Spre exemplu un corp tridimensional nu este direct perceptibil video in totalitate, dat fiind ca partea opusa vederii nu ne trimite informatie asupra ei, iar noi nu ne putem imagina video intregul volum unificat continind si partea accesibila si cea inaccesibila observatiei directe. Inca mai interesant ar fi sa primim informatie si din interiorul corpurilor si sa le percepem integral structura interna, sa vedem compozitia microvolumelor din volum, cu o anume definitie, evident, nu numai multimea microzonelor suprafetei.

Asemanator am dori sa supra vedem realitatea asa cum este, cu toate partile si interdependentele ei dar netrecute prin filtrul subiectivizarii perceptual reprezentante umane. Se poate observa ca o acenea dorinta este c ontradictorie, cit timp ca oameni nu putem genera o reprezentare decit prin culegerea si interpretarea specifica a unei anumite informatii accesibile despre un eveniment, fara perturbarea structural functionala a evenimentului prin ombervare el ramine in afara experimentarii si modelarii ca modalitate realitate. Asadar a dori sa localizam si cunoastem o lume in identitatea ei numai cu sine, fara acele schimbari create de consecintele perturbante de stare, aduse de prezenta noastra in acea lume, este contradictoriu, cit timp reprezentarea unei lumi cere trecerea ei filtrul reconstitutiv personalizant al subiectului cunoscator.

Ar exista totusi o modalitate de cunoastere completa a unei lumi si anume atunci cind ea nu ar avea o existenta autonoma ci ar fi numai efectul interpretarii unui mesaj de lume. Vrem sa spunem ca daca nu ar exista premiza actuala de lume duala, una pentru subiect si una independenta de subiect, ar fi posibila completa ei cunoastere si aiata cum: Daca ar exista numai un mesaj de lume fara a avea in spate acea lume independenta de subiect, prelucrarea si interpretarea mesajului de lume ar crea 'reprezentarea' ca semnificare a mesajului realitatii, ca singura varianta de lume efectiva posibila, asa cum numai interpretarea unui mesaj lingvistic ii atribuie acestuia o forma-semnificatie, inexistenta fara interpretor.

O asemenea 'identitate intre observator si observat' este posibila numai cind lumea este mesaj iar interpretantul ii aloca o configuratie-semnificatie, actualizind mesajul lumii, scotindu-l din indefinita sa modalitate potentiala, cum spune metafizicianul, si aducind-o la realitatea unica prin interpretare.

in ipoteza unei lumi autonome de subiect nici un individ nu este si nu poate deveni 'realitatea', fiecare este doar 'o reprezentare partiala' a unei lumii care numai prin trecere partiala in subiect, dupa reguli inca necunoscute si poate incognoscibile, devine lume pentru subiect, raminind intangibila existential si cognitiv, in afara reprezentarii.

Moduri de existenta

Fiecare percepe si reprezenta cumva luma, in urma acestui act un subiect ar putea spune ca nu exista decit el si lumea asa cum o reprezenta si nimic mai mult. Dar ceace il obliga pe orice subiect sa admita 'ca exista' mai multa realitate decit percepe, este prezenta in propria reprezentare a reprezentarii altor subiecti care afirma ca si ei poseda reprezentari ale realitatii ale caror descrieri de continut sunt uneori diferite. Consecinta diferentierii descririlor lumilor reprezentate de alti indivizi, ar putea fi ca lumile acestora sunt diferite, iar din existenta unor similitudini intre reprezentarile descriese subiectii trag concluzia ca toti ar trebui sa primeasca perceptual aceiasi realitate dar sa o reprezinte distinct, functie de pozitiile si relatiile specifice ale fiecaruia cu segmentul sau de realitate.

Acest rationament simplu al diferentei si asemanarii intre reprezentari, intareste presupunerea ca ar exista o lume comuna tuturor, dar independenta de toti, care trimite numai mesaje distincte observatorilor. Aceasta lume sursa a mesajelor de lume este lumea autonoma de observator, iar reprezentarile sunt numai aspecte partiale si personalizate ale unicei realitati, la care fiecare are un acces partial.

Dar se poate rationa diferit si ajunge la alte puncte de vedere:

Fiecare subiect pe baza propriilor perceptii si reprezentari poate crede ca exista o unica sursa de mesaje-realitate despre care nu se poate afirma nimic mai mult, cit timp percepatorul are acces numai partial prin interpretari-reprezentari la forma ei, iar totalitatea starilor de realitate sunt doar efecte ale intelegerii mesajelor de lume. Provenienta lumii mesaj din alt tip de realitate este incaracterizabila, cit timp nu o experimentam cumva, dar este nonargumetabil ca mesajele sunt create de acele stari forma, miscare si cauzalitate separate in structura reprezentarilor.

Se poate rationa ca exista numai o lume mesaj iar in ea exista ierarhii de reprezentari, anume propria noastra reprezentare, singura accesibila efectiv, iar in interiorul reprezentarii noastre exista descrierile de reprezentari ale altor subiecti, care sunt si ele consecinte ale interpretarilor de mesaje-realitate, neexistind lumii autonome de mesaje, lumi avind forme si proprietati, indiferent daca sunt sau nu reprezentate.

Evident o asemenea pozitie extrema, de negare a realitatii independente de observator este criticabila de partizanii lumii autonome, fiecare aducind argumente mai mult ori mai putin convingatoare ca o lume numai reprezentata, fara realitatea radacina, fara autonomie de subiect, duce direct la o lume numai gindita, si in acest caz se pune intrebarea: Ce statut existential are ginditorul?, in ce modalitate existentiala distincta de cea reprezentata, se gaseste el, atunci cind primeste mesaje de lume si le interpreteaza-reprezinta ca lume aparenta, desfasurabile numai in mintea sa.

Dispute mai naive sau subtile asupra modului existentei au fost permanente in istoria cunoasterii si inca mai apar, conflictul de idei intre sustinatorii realitatii obiective si autonome si sustinatorii realitatii mentale, aparente, nu e inca incheiat si nu stim cu ce argumente ar putea fi transat.

Dar daca rationam ca intreaga realitate 'exista' numai in propria reprezentare si tot in propria reprezentare se afla intreaga forma corporala si functiile cognitive ale subiectului si ale semenilor sai pot fi construite inferential consecinte interesante.

Din practica stim ca putem schimba prin interactie caracteristicile de forma, relatie, miscare sau alta proprietate ale obiectelor din mesajele percepute, adica putem influenta prin proprie actiune sursa mesajelor sa ne comunice unele mesaje conform asteptarilor. Extinzind acest rationament asupra formelor conceptuale si proprietatilor lingvistic interpretante proprii sau ale altor subiecti, ar trebui ca fiecare individ care se reprezinta ca forma si functie distincta sa isi poata schimba starea mentala nu prin actiune intelectiva normala, ambigua, fara cunoasterea structurii procesului intelectiv si deseori fara atingerea scopurilor dorite, ci sa se construiasca pe sine conceptual operant cum vrea, la fel cum creaza o configuratie de forme cu proprietati date in reprezentare.

Daca ar fi posibila manipularea oricaror componente ale reprezentarii, individul intelectiv, adica structura si performantele mintii sale, in caz ca ar apartine functional cauzal fenomenalitatii reprezentarii, ar trebui sa intre in aria de control a propriei cunoasteri si sa devina obiect si proces complet cognoscibil si modificabil ca persoana. Daca ne putem cunoaste oricit de profund si detaliat ne putem si schimba la orice nivel structural si functional, putem deveni alt tip de individualitate cu alte performante interactiv cognitive si dece nu cu alta reprezentare, a unei realitati extinse sau a intrarii in lumi complet diferite de cea in care suntem scufundati.

In caz ca am putea interactiona cu sursa mesajelor realitatii construind dupa dorinta tot felul de structuri obiectuale in reprezentare, comandind mesaje specifice care ne ofera forma asteptarilor noastre, de ce nu ne-am putea schimba orice parametru functional, metabolic, intelectiv si afectiv propriu, sau parametrii echivalenti ai semenilor, la fel cum schimbam pozitiile, formele miscarile si alte proprietati ale obiectelor?

In principiu rationamentul nu pare incorect cu conditia sa dobindim acea cunoastere care ne va arata cum anume interpretam noi lumea si cum altfel am mai putea-o interpreta. Intelegind la ce mesaje de realitate avem acces si dece, si la care altele am mai avea, ce alte reprezentari am putea primi daca ne-am schimba intr-un anume fel, am parcurge prin controlul performantelor personalitatii totalitatea universurilor existente, cu conditia sa existe mai multe si fiecare patrundere intr-un anume univers sa ceara o cunoastere deosebita.

Stim cu ce gesturi sa contactam si schimbam structura obiectuala a lumii, dar inca nu stim prin ce anume supra gest putem schimba dimensiunea informational-interpretanta a unei minti creatoare de reprezentare.

Din moment ce admitem ca mintea este spatiul informational unde se pun in contact si fuzioneaza funtional mesajul realitatii si interpretarea-reprezentarea lui creatoare a lumii nemijlocite, daca am putea suprapercepe distinct si mesajul si algoritmul formarii reprezentarii am putea schimba in asa fel mesajul incit sa obtinem reprezentarea dorita, sau sa ne daruim performanta functionala dorita.

Spre exemplu putem controla continutul imaginii aparute pe ecranul unui televizor modificind intr-un fel determinat parametrii de frecventa si faza ai unui semnal- mesaj cunoscut structural pentru ca il asamblam in detaliu. Stiind care este functia transformata de stare a televizorului asupra unei intrari de semnal putem corela o anume forma de semnal introdus cu o iesire imagine determinata si astfel construi imaginea dorita. Un televizor este un interpretor de semnal-realitate si reprezentant specific al acesteia prin starea imagine, deasemeni omul prin functia sa interpretanta genereaza reprezentarea formei video a lumii, asadar daca am stii caracteristica transformanta de mesaj real adusa de procedura reprezentarii umane si daca am avea acces la controlul structurii mesajului realitatii am putea construi in reprezentare orice lume vrem si orice performante ale subiectului in orice lume.

Aceste concluzii par fanteziste si aberante dar logic nu sunt incorecte, cu conditia ca lumea sa fie numai mesaj si interpretare, sa nu existe o realitate autonoma de subiect, in spatele mesajului realitatii reprezentate. Dificultatea apare numai cind vrem sa demonstram ca o asemenea ipoteza este plauzibila.

Asa cum intelegerea lingvistica depinde de caracteristica interpretanta a subiectului, de volumul de informatii preexistente si modul de utilizare al acestora pentru extragerea personalizata a semnificatiei unei descrieri de stare, continutul unei reprezentari video a realitatii este diferentiat structural si interactiv in functie de experienta reprezentanta a subiectului, de precizia cu care putem trasa frontiere separatoare de forme si a le atribui anumite proprietati. Realitatea fara reprezentare, daca are sens un asemenea concept, probabil nu are forme, pozitii si functii interactive, fiecare subiect, 'reprezinta-construieste' lumea cu intreaga sa alcatuire ca efect al interactiei intre mesajele alocate lui si mecanismul creativ al propriei reprezentari.

Forma si miscarea corelata sau haotica al lumii cuiva deriva din multimea de detalii separate perceptiv, iar calitatea reprezentarii este corelata cu performanta interactiunii personale creatoare a formelor lumii, care se proiecteaza distinct cu o anume densitate de amanuntele in fiecare reprezentare.

Reprezentarea ca forma vie, activa, a lumii depinde de volumul de diferentieri structurale si functionale intre partile oricarui tablou de realitate pe care il percepe fiecare individ la un moment dat, iar aceste diferentieri care se amplifica nelimitat depind de experienta reconstitutiva de realitate a subiectilor, de volumul maxim de invarianta obiectuale si dinamice pe care le pot izola stabil si cu care pot opera unitar.

De volumul de diferentiere structurala si dependenta procesuala pe care o putem controla depinde complexitatea reprezentarii unui mesaj de realitate.

E plauzibil sa admitem ca nu primim parti de modalitate existentiala ale unei lumi 'pre existente' intr-o unica forma si evolutie fenomenala, care isi consuma existenta fie ca ii apartinem sau nu, fie ca suntem sau nu parte constienta si interpretanta a acelei lumi, proiectind in afara noastra realitatea ca si cum ar fi independenta de subiect.

Forma si dinamica realitatii ar putea fi o creatie a mecanismului interpretant asamblor al reprezentarii, fiecare individ pune in forma lumii sale atita diferentiere structural cauzala cita ii este accesibila prin algoritmul reprezentarii iar acesta e dependent de performanta interactiva subiect -realitate.

Realitatea efect al experientei interactiv-configurante

Faptul ca vedem in jurul nostru atitea detalii ale obiectelor, culorilor si miscarilor, atitea dependenmte imediat intelese si clasificate ca apartinind unui anume lant de evenimente ne pare firesc, de parca lumea asa ar fi iar noi nu facem decit sa constatam printr-o banala privire de recunoastere o realitate evidenta si nesesara.

Dar daca am intelege cite zeci de milenii de efort configurant-destructiv au construit si demolat reprezentari, reorganiozindu-le mereu pe alte baze de invarianta obiectual dinamica am fi uimiti de distanta intre variantele de reprezentare ale aceluiasi tablou de realitate care s-au succedat in istoria cunoasterii.

Pentru a argumenta lipsa de necesitate legica a structurii propriei reprezentari, presupusa a reflecta o lume independenta de privirea noastra spontan cunoscatoare, sa observam cit de lent si confuz se formeza deprinderea unui copil de a observa lumea cu ochii adultului. Nu e vorba doar de diferenta de perspectiva evaluanta determinata de lipsa de cunoastere si implicare valorizanta, diferentele intre reprezentari provin din competenta discriminanta de invarianti obiectuali si dinamici in lumea noastra, iar aceasta competenta se dobindeste lent si numai prin experienta.

Am putea spune ca fiecare din noi este pus dupa nastere in fata unui superjoc care pe linga geometria formelor mai are si diversitatea culorilor, a pozitiilor, a relatiilor intre forme, a miscarilor si schimbarilor conditionate de proprietate si noi trebuie sa invatam sa trasam o multime de trasee configurante de structuri si functii in acest haos al intersectiei intre prezente neclare, care isi schimba cu o deconcertanta viteza si dupa reguli stranii aspectul si evolutia.

Lumea este specatcol dar nu un singur spectacol, se desfasoara atitea spectacole diferite citi spectatori participa, iar acordul intre ceace vad, simt si inteleg a durat multe mii de ani si e departe de a se fi incheiat.

Exista numeroase studii stintifice care urmaresc efortul progresiv al copiilor mici de a distinge frontiere stabile intre obiecte, dependente intre vecinatati si miscari, propagari si generalizari de de relatii local observate, ele pun in evidenta obscura si deconcertanta crestere a trupului lumii in constienta umana pe cale de maturizare reprezentanta. Fiecare om poseda propria lume cuantificata, unde fiecare obiect are forma, rolul si influentele lui interactiv transformante ale altor forme si proprietati, in aceasta lume cristalizata dinamic, in care forma ramine stabila independent de miscare, odata trasate frontierele ele ramin stabile, isi pastreaza geometria, culoarea si miscarea indiferent in cite vecinatati si conexiuni cinetice le identificam.

Lumea independent de subiect este evident incaracterizabila, pentru ca realmente nu are reprezentare, nu exista, dar putem presupune ca lumea primelor zile si saptamini dupa nastere este mixaj cromatic extrem de cetos unde se topesc toate obiectele si miscarile si nimic nu se conserva nici macar citeva secunde.

A reprezenta lumea seamana cu reconstituirea corpului si comportamentului unui animal preistoric dupa citeva oase. Daca apar dificultati in realcatuirea formei corpului, atribuirea de miscari specifice este o problema cu mult mai grea.

De unde sa plecam cu trasarea contururilor obiectelor, intre ce intervale si cum sa localizam o miscare, in ce fel sa instalam o relatie statica sau dinamica intre fome, ce inseamna o proprietate, in ce fel o putem recunoaste , schimba sau conserva daca se dovedeste utila, iata citeva din multimea intrebarilor pe care si le pune cumva copilul aruncat in jocul haotic amestecat al propriei reprezentari. Pentru a transforma ambiguitatea in discriminare copilul trebuie sa invete intii sa localizeze formele, apoi sa le atribuie anumite criterii de conectare, sa le aloce miscari si calitati iar cindva dupa ani de experiment sa compuna tabloul de realitate al adultului unde toate sunt puse in locuri si dependente personalizate si necesare, in asa fel incit din fiecare convergenta de forme si proprietati pornesc multimii de trase catre alte configuratii de forme si functii, toate desfasurind reteaua multidimensionala a organizarii reprezentarii socializate, supravegheata, sanctionata structural-operant si corectata interactiv de criteriul supraordonant al cauzalitatii naturale.

-Conditia principala a rafinarii si nuantarii pina la microdetaliu a reprezentarii personalizate este functia interactiva a individului, capacitatea sa de a produce prin miscari ale corpului schimbari pozitionale, ale formei, miscarii sau proprietatilor obiectelor manipulate.

In cuplajul interactiv subiectul invata sa cliveze blocul realitatii dupa anumite planuri, suprafete sau volume simple sau complicate, deasemeni sa descompuna continuumul dinamic global in miscari distincte, stabile, cu anumite consecinte locale sau generalizabile.

Capacitatea de a trasa frontiere statice, relationale si dinamice coerente, combinabile operant interactiv, este diferita, ea este consecinta calitatii perceptiei si amplitudinii intervalului interactiv.

Omul pare a avea cel mai eficient si performant mecanism de asamblare a reprezentarii, deasemeni este cel mai precis si profund cunoascator al multimii relatiilor si proprietatilor, separabile prin actiune, in reprezentare.

Dimensiunea intervalului de acces operant determina densitatea structural procesuala a realitatii, determina cantitatea de amanunte de forma, relatie statica si dinamica identificabila si controlabila de subiect. Densitatea de realitate a reprezentarii se exprima prin diversitatea 'granularizarii invariante a reprezentarii' si prin identificarea de conditionari intre variante de granularizari obiectual cinetice. Fiecare granula de invarianta fenomenala este o anvelopa forma, relatie, miscare sau proprietate specifica. Orice subiect separa legaturi intre diferite tipuri de granule fenomenale, iar cantitatea si particularitatea acestor dependente intre invariantii fenomenali caracterizeaza cunoasterea individului. Fiecare subiect isi populeaza propria reprezentare cu acele forme, moduri dinamice si conditionari pentru care poseda capabilitati operante precise, reproductibile si corectabile, care produc transformari de stare clar delimitate, repetabile si combinabile cu efecte controlabile.

-Interactivitate gestuala

La modul pasiv observant, reprezentarea video, cea ma i importanta dezvaluire a formei realitatii nu poate propune subiectului fara experienta interactiva nici o structura diferentiata si nici o evolutie clara a partilor acesteia. Deasemeni experiente si actiuni diferite creaza reprezentari diferite, uneori incompatibile, netraductibile reciproc in invarianti obiectuali si relationali formati in limbaj. Este cunoscut ca unele comunitati de indivizi crescuti in spatii obiectual operante diferite, cu practici constructive si valorice deosebite, aplicate unor forme si proprietati deosebite nu comunica foarte bine intre ele, fiecare fiind situata intr-o reprezentare de realitate diferita, de fapt intr-o lume diferita. Dar si in cadrul aceleiasi culturi si tehnologii uneori subiectii cu personalizari foarte deosebite nu gasesc foarte multe similitudini de alcatuire si actiune intre lumile lor, fiecare fiind inchis in propria reprezentare, mult deosebita de a celuilalt. Asemenea distante intre structurile si actiunile din reprezentari diferite duc citeodata la conflicte intre subiecti, declansate de valorizarile diferite ale lumilor fiecaruia.

In lumea noastra inca exista comunitati umane extrem de deosebite stintific si tehnologic, fiecare posedind grupul propriu de forme si actiuni esentiale care le asigura supravietuirea si sunt cunoscute dificultatile de adaptare ale unui adult apartinind unei culturi mai modeste tehnologic, cind este deplasat in alta mai avansata. Nu e de mirare ca in primele zile dupa nastere un copil nu poate organiza explozia de culoare si schimbare in care se trezeste, nu identifica forme distincte si trasee de actiune, dar daca ar putea spune ceva ar da probabil glas celei mai mari surprize pe care o poate experimenta un inceput de om, confruntat cu un inceput de lume.

A vedea uman o lume umanizata inseamna a invata sa separi insule de frontiera si stabilitate si a le unfica progrsiv in continente de structura si miscare previzibile, si sunt necesari citiva ani de descompunere si recompunere obiectual operanta a tablourilor reprezentarii pentru a se diferentia si stabiliza continuumul dinamic al agregatului realitatii , pentru a actualiza potentialele forme si miscari inconjuratoare, transformindu-le intr-un ambient familiar, tot mai bine cunoscutoscut si acceptat de cel care se va instala ireversibil si va experimenta in diferite feluri lumea prezenta si viitoare.

A vedea este un act de constructie progresiva a unor componente de realitate din ce in ce mai precis diferentiate prin acei parametri de stare care definesc imaginea.

Gestul este instrumentul constructiei realitatii, el extrage din recipientul de preforme in clocot al lumii contururi si le clarifica si conserva prin serii de miscari ale membrelor care propun la intimplare lumii o forma si asteapta raspunsul ei.

Omul sculpteaza si anima prin gest reprezentarea, o construieste efectiv, nici un individ nu vede de la inceput ceva foarte precis conturat, gestul nu dizloca si modifica ceva prexistent, nici o forma nu incepe prin a fi o forma disponibila manipularii,ea prinde contur pe masura ce este miscata si isi dezvaluie structura de invarianta si proprietatile relationale si dinamice. Dupa cum nu exista forme video inaintea actiunii configurante a gestului, nu exista nici miscari bine diferentiate anterior interactiei gestuale care stabilizeaza traiectorii si individualizeaza numai prin operare miscari. Nici o miscare nu se revela pe sine, nu capata specificitate dinamica pentru subiect doar prin percepere, ea trebuie experimentata nemijlocit printr-o minima conexiune gestuale pentru a se particulariza si stabiliza ca invariant dinamic. Fiecare contur, volum, pozitie si miscare bine diferentiate sunt efecte a nenumarate ore de cuplaj gestual individ reprezentare. La inceput ambientul este un continuu trepidant de ceata colorata in continua si incaracterizabila schimbare dar se clarifica, se spatializeaza progresiv, reglat de gest, cum se regleaza claritatea imaginii intr-un instrument optic.

Fara actiune, fara schimbare perspectivei observante si fara interventia directa in structura pre reprezentata, aproximativ asamblata a tabloului perceptual momentan, subiectul nu stie unde si cum sa traseze frontire stabile intre tipuri de obiecte si miscari observate, dar mai ales nu stie din ce zona de aglomerari forme sa inceapa o actiune, cum si catre ce alta sa o orienteze operant, pentru a isi rezolva o anume nevoie.

Numai cuplajul dinamic cu formele, numai miscarea in jurul lor si cu ele, numai aplicarea gesturilor modifica controlabil aspectul lumii, da forma, schimbare si continuitate identificabila acestor schimbari.

Gestul este prima modalitate interactiva cu perceptia pe care o transforma progresiv in reprezentare , prin gest se pot asambla configuratii noi cu granulele preasamblate de realitate, tot prin gest subiectul incepe sa se coordonze gestual pe sine, inventind functia lingvistica, cea care formeaza si comunica realitate.

Gestul este primul limbaj individ -real, el comunica realitatii forma ei dorita de subiect si o dizloca sistematic, transformind orice compozitie de realitate in alta diferita. Prin gest subiectul devine realitate alternativa, isi formeaza si adreseaza realitatii propriile mesaje de stare, iar realitatea raspunde conform asteptarilor sau imprevizibil, in functie de coerenta mesajului gestual, de precizia, adecvarea la obiect, relatie sau proces, realizate interactiv intr-un context dat.

Am putea separa un numar finit de gesturi distincte, fiecare cu un potential configurant precis determinat intr-un anum grup de forme si relatii, acest grup finit de moduri operante formeaza o baza gestuala, un vocabular descriptiv configurant peste spatiul formelor si proprietatilor din spatiul reprezentarii. In aceasta perspectiva fiecare lant gestual posedind o anume stabilitate si coerenta operanta reprezinta un mesaj configurant adresat realitatii, iar aceasta raspune stabil eliberind aceiasi transformare structurala si dinamica.

Dar gestul are o limitare majora, el nu opereaza asupra siesi, nu se poate apuca si coordona operant, cum fiecare gest fixeaza, misca si conecteaza diferentiat familii de forme. Gestul nu se autoconfigureaza, nu se auto localizeaza si asambleaza ca invariant dinamic, el este orientat catre invarianta obiectual cinetica a reprezentarii nu catre propria relitate interactiv operanta, nu se construieste pe sine, nu isi este siesi spatiu de actiune.

Cu alte cuvinte gestul nu se adreseaza formei gestului, ca miscare distincta si sincrona cu miscarile coordonate, el nu modifica decit pozitiile si miscarile obiectelor, din acest motiv controlul constructiei si corectiei unui sir de gesturi prin gesturi este dificil si fara randament.

Este necesar un nou operator si mod operant pentru a separa si 'misca' in toate modurile intreaga invarianta gestuala a subiectului, pentru a construi si optimiza lanturile gestuale, noul operator capabil sa demonteze, recompuna si diversifice nelimitat intraga structura gestuala a subiectului este limbajul natural.

-Limbajul natural

Daca gestul opereaza in spatiul reprezentarii modelind volume si miscari, limbajul creaza efectiv realitate, el face concurenta mesajului perceptiei generind o varianta mai subtila a reprezentarii . Realitatea lingvistica a lumii difera de cea direct perceputa-reprezentata, ea este separata in ample volume de forma si actiune, este incomparabil mai compacta, mai clar organizata, am putea spune ca este modularizata pe grupuri de invariante video si ierarhii de invariante conceptuale separante de relatii in modulele lingvistice de realitate.

Limbajul este un instrument de fracturare si invariantizare relationala a reprezentarii si un asamblor de actiune in reprezentare, dar inainte de a deveni un operator autoconfigurant el transforma lumea atomizata si ambigua a reprezentarii intr-o lume a macroformelor si macro miscarilor, fiecare cuvint echivalind familii de forme sau miscari invariante care poseda un nucleu de similitudine. Limbajul este ca un fel de supra instrument optic activ prin care realitatea isi schimba aspectul atomizat, microzonal si microcinetic imediat observabil, aparent unic, si devine un peisaj macrostructurat, stabil la anumite transformari, alcatuit din celule forme si celule miscare legate prin celule relatii. Reprezentarea trecuta prin filtrul lingvistic se transforma in blocuri de reprezentare, dispare acea granularizare haotica si instabila, a primei virste, unde frontiera formei, relatiei si miscarii se schimba permanent. Limbajul este alcatuit din obiecte semnificate, un fel de agregate care dau continut si stabilitate realitatii, inlocuind aglomeratia de frontiere fluctuante, fara conexiuni diferentiate si conservabile pa anumite intervale de timp.

Operatorul lingvistic unifica intr-un singur micromesaj cite o multime specifica de similitudini de forma, relatie si miscare si le manipuleaza in bloc la fel cum o descriere in limbaj combina ca intregi unificati, siruri de tablouri de realitate si le leaga intre ele respectind anumite criterii de similitudine sau diferentiere.

Prima treapta relevanta a cunoasterii se desfasoara in constructia sensurilor cuvintelor ca familii de invariante forma si miscare, ca relatie gestuala stabila cu o realitate stabilizata. Este necesar un urias volum de observari si actiuni pentru a individualiza si conserva individualizarea formelor si miscarilor identificate in diferite tablouri ale reprezentarii.

Gestul nu are si nu poate avea performanta in rolul de vector formator si comunicant de realitate, el actioneaza numai in reprezentare si numai cu forme particulare, el nu poate fixa si misca la fel de bine obiectele din memorie, nu descrie clar si nu comunica configuratiile create de el in reprezentari.

Gestului nu poate construi variante de reprezentari in subiect, el patrunde si schimba numai dimensiunea ei fenomenala in limite date de cauzalitatea naturala si de abilitatea constructiva a subiectului.

Prin modularizarea reprezentarii limbajul creaza variante noi ale realitatii, el misca orice parte in orice pozitie , schimbind masiv toate relatiile intre toate componmentele realitatii, lumea limbajului devine un joc ale carui piese sunt invariantii reali cunatificati stabil, iar starile jucului lingvistic sunt constructii de variante de realitate, posibile sau imposibile efectiv, in proportia in care subiectul constructor de lume in limbaj a identificat si respectat regulile de conexiune in partile reprezentarii. Separarea si utilizarea continua a acelor reguli-proprietati generale, sistematice, care insotesc si conditioneaza alcatuirea fiercarui tablou de realitate este chiar cunoasterea realitatii, este metoda prin care desprindem conditiile prin care putem compune noi insine orice tablou de realitate asa cum in dorim, sau intelegerea imposibilitatii principiale a realizarii unei configuratii fenomenale care incalca regulile fundamentale subtile prin intermediul carora functioneaza jocul realitatii.

O alta calitate a limbajului este luarea in posesie a gesturilor altor subiect prin comenzi lingvistice, indivizii devenind organe gestuale ale celui care comunica. Prin intermediul descrierii operante lingvistice gestul personalizat se exporta, se difuzeaza catre alti subiecti si se realizeaza actiunea gestuala comuna, conditie a socializarii actiunii. Comandind actiune in limbaj toate gesturile unui individ sau grup de indivizi se centralizeaza, se pun la dispozitia unui vector asamblor si decizional unic si se deschide calea actiunii colective proiectate si coordonate de un singur subiect, care devine reprezentantul potentialului gestual unificat.

Formarea in limbaj a actiunii gestuale este un act de cunoastere iar transferul in timp real de gest este transfer de experienta configuranta proprie este act de comunicare a cunoasterii, act superiot operant actului de asamblare a gestului.

Cunoasterea este grupul de semnificanti distincti carecaterizind supra relatiile stabile, lingvistice, de control al proprietatilor realitatii, relatii permament schimbate intre subiectii care isi comunica tipuri de invarianta obiectuala si gestuala, direct observate, personal asamblate, evaluate si comunicate. Realitatea poseda mai multe nivele de manifestare, cel imediat accesibil contine structura si miscarea diversa, aparent unica a formelor video, dar in spatele reprezentarii 'exista' regularitati profunde care permit descompunerea si recompunerea' cauzala a fiecarei reprezentari cuantificate lingvistic.

Pentru a construi reprezentari limbajul creaza o noua varianta de realitate, varianta semnificanta a reprezentarii, operandul lingvisitc nu are directa explicitare video dar unifica si comunica pachete regularizate de invariante video similare.

Posibilitatea descrierii unui tablou de realitate deriva din functia semnificanta a cuvintelor, semnificatia este acel proces informational care pune impreuna un anume fragment de realitate invariantizat structural, relational si dinamic, astfel ca orice aplicare a unei serii de semnificati asupra unui tablou de realitate genereaza o configuratie lingvistica, o descriere in limbaj a acelei realitatii. Limbajul este un fel de matrita dinamica care descompune si recompune dupa anumite reguli partile realitatii, inlaturind amanuntele locale si momentane si pastrind macrotextura stabila a pinzei reprezentarii, ceace are ea comun in fiecare din diferentele ei aparente.

Omul nu poate produce imagini dar poate genera sunet si el a ales sunetul ca realitate controlabila prin intermediul careia va echivala dupa reguli date, parti de invarianta video si invariante sonore, pentru a dezvolta un tablou de corespondente intre segmentele de realitate macrocuantificate si formele sonore ale operatorilor lingvistici. Fiecare cuvint ca operator lingvistic generator de realitate regularizata semnifica echivaleaza cite o familie de moduri video invariante, el regularizeaza reprezentarea imagine, daca ne limitam la descriera lumii video. Cuvintele separa clase de regularitati obiectual dinamice, ele sunt piese ale jocului reprezentarii cu care se poate monta in limbaj orice tablou video.

Data fiind extrema diversitate si unicitate a obiecteleor si miscarilor direct observate, alocarea cite unui cuvint la fiecare forma si miscare video identificabila duce la limbaje cu vocabular enorm compus din semnificanti unicat, incontrolabile descriptiv.

Rolul cuvintelor este sa separe si puna impreuna parti de realitate si sa le aloce cite un operator cuvint semnificant, cuvintul functioneaza descriptiv conectiv intr-o realitate diferita de cea direct reprezentata. Odata cu inventarea si utilizarea sistematica a limbajului oamenii sau mutat ireversibil intr-o lume complet diferita de cea pe care o locuiau inainte de a o privi prin instrumentul semnificant.

Lumea nonlingvistica contine numai o infinita nuantare a formelor, pozitiilor, culorilor, intensitatii iluminarii si individualizarii miscarii, lumea privita prin reteaua lingvistica are doua forme-aspecte, forma imaginii si forma imaginii senificate, care recompune structura video, inlaturind aspectul nemijlocit de imagine si inlocuindu-l cu echivalentul conceptual al imaginii compus din familii de imagini unificate. Cuvintele selecteaza si pun laolalta tipuri de regularitati video pe care practica gestuala le-a separat in infinitatea procesuala a reprezentarii.

Limbajul realizeaza o noua procesare a lumii reconstituite gestual, o supra formare si organizare a realitatii, inceputa de gest dar extinsa nelimitat de gestul lingvistic. Cuvintul ca gest formator al unei 'invariante sintetice' a reprezentarii, va explora varietatea invariantilor fenomenali si va separa toate similitudinile si diferentierile nete intre diferite invariante obiectuale, Sensurile cuvintelor construiesc adevarate familii de invariante video, separind speciile obiect, relatie, miscare si proprietate. Vazute prin cuvinte starile realitatii sunt complet deosebite de felul in care sunt doar vazute, daca poate fi cumva realmente vazuta-reprezentata o lume, fara instrumentul regularizant lingvistic.

Cuvintele din limbajul natural asa cum le semnificam si interpretam acum au o aenorma capacitate de comprimare in invarianta lor semnificanta a mari blocuri d forme, relatii si proprietati, nici un cuvint din limbaj nu comunica un singur exemplar obiect, sau o singura miscare, cind formam sau interpretam descrieri ale realitatii.

Pentru a echivala, asambla si transfera reprezentari intre subiecti fiecare operator cuvint unifica -semnifica cite o familie de invarianta distincta construita prin izolarea unui nucleu de similitudine comun pentru cite o multime de forme, relatii , miscari si proprietati. Pentru fiecare familie de invarianta obiectuala se aloca un marcaj semnificant distinct, astfel daca identificam invarianta forme, pozitiei, relatiei, miscarii si proprietatii marcajele cuvint individualizeaza si echivaleaza familii distincte ale fiecareia din tipurile de structuri ale reprezentarii.

Avem urmatoarele clase de invarianti obiectuali si dinamici unificati carora le corespund invarianti semnificanti distincti:

1-Unificarea tuturor formelor similare, posedind un nucleu de invarianta comun genereaza un operator cuvint echivalind-semnificind o familie de forme. In acest context prin semnificare intelegem relatia stabila si bidirectionala intre un anume invariant lingvisitc si o familie de invarianti obiectuali sau dinamici separati in reprezentarea video. Evident cuvintele separa si semnifica si parti de reprezentare apartinind altor simturi, dar semnificarea invariantei video este majoritara si credem exemplara, ea acopera toate variantele semnificante din limbaj.

Operatorul lingvistic asociat familei de invarianta a formei este substantivul, el este numele generic al familiei de obiecte unificate, numele obiectului uniformizat.

2-Unificarea miscarilor cu o anume similitidine creaza al doilea operator semnificant, anume predicatul. Fiecare predicat echivaleaza semnifica o familie de miscari ale formelor sau gesturi tratate ca miscari ale partilor corpului uman.

3-Invariantul pozitional si relational regularizat creaza semnificantul lingvistic conectiv, cuvint care descrie caracteristica vecinatatii sau a contactului intre frontierele formelor sau miscarilor.

Semnificantul relational denumeste semnifica diferite tipuri de pozitii, vecitatati, directii si particularitati ale conectarii intre familiile de forme si miscari, separate in reprezentare.

Prepozitia si conjunctia acopera zona dependentelor conective intre substantive sau predicate.

4-Operatorul lingvistic proprietate. Am putea spune ca toti termenii din limbaj echivaleaza semnifica proprietati, substantivul, predicatul si conectorii relationali pot fi tratati ca tipuri de proprietati ale structurii reprezentarii, dar este mai clara diferentierea nuantelor de invarianta obiectuala si interactiva daca introducem sensul 'proprietate' pentru a diferentia stabil anumite regularitati ale geometriei formei, ale culorii, intensitatii miscarii observate sau altui parametru exprimind o anumita dependenta intre diferitele tipuri de invarianti fenomenali sau conceptuali.

Odata separate si denominate prin operatori lingvistici familiile de invariante ale reprezentarii sumar prezentate, o descriere lingvistica este o varianta de realitate compusa din invarianti de realitate tradusi-semnificati in invariantii cuvint, explicitind familii de forme, miscari sau conexiuni intre ele.

Oamenii isi comunica prin descrieri lingvistice evenimente, peisaje si actiuni, ei constuiesc in cuvint complicate configuratii de mecanisme si functii, dar nimeni nu poate afirma ca vede efectiv ceace i se comunica. Intelegerea unui cuvint sau a unei propozitii nu este urmata de formarea unei imagini precise a obiectului sau tabloului de realitate descris, dar orice interpretare-intelegere de mesaj lingvistic activeaza in interpretor informatii despre familiile de invarianta obiectuala, dinamica si relationala care compun o anume compozitie naturala descrisa in limbaj.

Efectul oricarei interpretari de mesaj este o cvasi reprezentare, fara forma video explicita, continind numai nucleele familiilor obiectuale, relationale si dinamice descrise, nu specimene obiectuale si cinetice nemijlocite.

Limbajul actual are mai multe nivele de operare si mai multe ierarhizari descriptiv semnificate, dar limbajele primare ale trecutului indepartat aveau o caracteristica descriptiv-semnificanta mult mai ingusta, mai particular si local descriptiva, imposibil de reconstituit semnificant in intelectul individului actual care opereaza numai cu clase de forme si proprietati.

Putem trece in revista trepte de dimensionare a invariantei realitatii traduse in limbaj, parcurse pe masura ce subiectul isi construieste si proiecteaza interactiv in realitate diferiti operatori asamblanti de invariuanta obiectuala sau de famiie de invarinate obiectuale.

--Invarianta aproximativa, deosebit de confuza a pre reprezentarii, generata de pura perceptie fara implicare operanta gestual. Este indoielnica posibilitatea efectiva a perceperii-reprezentarii lumii fara actiune interactiva care doar ea creaza lumea, dar presupunem ca subiectul uman dispune de prime pre reprezentari ale realitatii construuite automat utilizind resursele sale genetice de a separa preforme si premiscarii, oferite de perceptia pura, neasistata de actiune.

--Separarea mai neta si stabila a invariantilor forma, relatie si miscare prin introducerea si aplicarea repetata a operatorului gestual.

--Etapa formativa a vocabularului limbajului natural, definita prin constructia operatorilor lingvistici conexati familiilor de invarianta a formelor, relatiilor, miscarilor si proprietatilor, fiecare familie fiind echivalata- semnificata de un termen lingvistic specializat.

--Etapa descriptiva, formatoare de mesaj cind subiectul invata sa construiasca in limbaj un tablou de realitate continind o reuniune specific selectata si specific relationata de familii de invarianta obictual dinamice. Etapa descriptiva deschide lantul comunicarii difuzind variante de realiate lingvistica in spatiul lingvistic socializat.

--Etapa interpretanta de mesaj care inchide lantul comunicarii prin decodarea interpretarea fiecarei descrieri de realitate convertita intr-o pseudo reprezentare continind intr-o configuratie distincta toate nucleele familiilor de invarianta ale tabloului de realitate descris.

Distanta intre realitatea reprezentarii si realitatea limbajului alcatuita din descrieri si interpretari de descrieri este foarte mare. Reprezentarea contine forme video particulare, miscari specifice, uneori unicate cinetice si gesturi concrete urmate de consecinte unicat. Realitatea lingvistica este ceace am putea numi organizarea si clasificarea tuturor tipurilor de invarianti, ea comunica forma conceptuala, miscarea conceptuala si relatia conceptuala, ca medieri structurale si dinamice ale invariantilor concreti ai reprezentarii. In lumea limbajului dispare forma si miscarea ca stari video, dispare starea obiect, dispare miscarea reprezentabila, dispare forma lumii si este inlocuita cu lumea semnificanta a lumii compusa din familii de forme, reunite printr-un nuclee de similitudine.

Limbajul compartimenteaza reprezentarea in blocuri de invarianta, in acele familii de invarianti care contin colectii de obiecte nu obiecte unicat, din acest motiv obiectul lingvistic nu are forma , nu este reprezentabil dar include o multime de reprezentari. Cind se creaza o descriere particulara de realitate se face o sectiune prin acele familii de invarianta care compun tabloul real descris, se selecteaza si conecteaza parti din dimensiunea de invarianta globala a substantivelor si predicatelor, pentru a compune cit mai diferentiat si precis un anume tablou lingvistic.

De cite ori se utilizeaza intr-o descriere un anume cuvint el trage dupa sine si activeaza semnificant alte caracteristici ale familiei de invarianta pe care o semnifica.

Spre exmplu un substantiv echivaleaza semnifica o familie de forme, dar formele sunt individualizabile si dinamic, in concluzie un substantiv este cu necesitate o reuniune de doua familii de invarianta, o prima familie, cea de baza, care contine nucleele formelor si a doua familie nuantat explicitanta care contine familiile miscarilor alocabile unei familii de forme.

Dat fiind ca substantivul include inevitabil toate variantele cinetice ale formei unificate el include miscarile sistematic observate ale familiei de forme, in consecinta la utilizarea unui substantiv intr-o decriere de realitate interpretarea poate adauga multimea tipurilor de miscari alocabile formei substantiv. Dar alegerea si conectarea unui anume predicat la un substantiv particularizeaza contextul dinamic potential al obiectului descris; fiecare atribuire de predicat unui substantiv face clara si distincta descrierea, ii da acea nuanta de specificitate obiectual dinamica care descrie semnifica optim reprezentarea. Se poate spune ca un sir de cuvinte descriptiv conexate contin mai putina informatie decit fiecare din acele cuvinte tratate separat, ca semnficanti ai unor blocuri de invarianta statico-dinamica, fiecare conectare subiect predicat sectioneaza agregatul invariantei semnificante, selectind o parte specifica a acestuia prin alegeri si conectari specifice de substantive si predicate.

Aceleasi situatii apar in utilizarea separata sau in context a predicatelor.

Fiecare predicat este o reuniune intre o familie de invariante dinamice, dar fiecarei invariante dinamice i se aloca familiile de invariante obiectuale care o expliciteaza, pentru ca nu putem separa o miscare independent de formele care o realizeaza. Daca substantivul este o forma si mai multe miscari, predicatul este o miscare si mai multe forme unificate.

In aceasta perspectiva fiecare cuvint din limbajul natural actual este un imens agregat de invarianta statico dinamic alcatuit din reuniuni de familii forma si familii miscare. Particularitatea semnificanta face ca la operatorul substantiv sa aiba prioritate familia de forme, iar familia de miscari accentueaza si particularizeaza contextul de invarianta al formei descrise, iar la predicat are prioritate nucleul de invarianta dinamica, forma fiind suportul miscarii, fiins continutul care umple o invarianta cinetica. Astfel ori de cite ori utilizam un substantiv subiectul isi reprezenta si invarianta dinamica a formei substantiv, iar cind folosim un predicat se activeaza invarianta statica a familiilor de forme compatibile cu acea miscare, pentru a explicita cumva invarianta dinamica a predicatului, a da miscarii descrise un continut, legind-o cu formele care satisfac acea miscare.

Din acest motiv cind asamblam sau interpretam o propozitie compusa dintr-un substantiv si un predicat noi facem sectiuni semnificante particularizate prin doua module pluri semnificante si apoi le reunim sensurile particularizate. In vorbire si intelegere trasam sistematic cite o suprafata separanta, semnificant-locala, prin structura multi invarianta obiectual dinamica a substantivului si o suprafata separant semnificanta prin structura dinamic-statica a predicatului, izolind si punind in conexiune o varietate de invarianta forma caracterizata si particularizata dinamic si o invarianta dinamica particularizata obiectual, rezultind o descriere de realitate distincta, o proiectie zonala, punctuala a unor blocuri de realitate semnificatie, izolind in subiectul interpretor o varietate distincta de reprezentare.

Fiecare operator lingvistic substantiv sau predicat este un agregat ierarhizat de familii forma si familii miscare, in substantiv avind prioritate forma iar in predicat miscarea.

O descriere in limbaj este o reuniune de intersectii semnificate, fiecare substantiv din descriere contine intreaga familie de invarianta obiectuala dar numai una din multimea invariantelor dinamice compatibile local cu familia de forme, iar predicatul specifica care anume obiect din cele pe care le inglobeaza-semnifica sustine miscarea descrisa.

Dificultatea modelarii reprezentarii

Daca in prezent se creaza modele de limbaje pe sisteme informationale constructia reprerzentarii, baza si conditia aparitiei limbajului, pe un calculator ramine o problema.

Proprietatea umana cel mai greu reconstitutibila pe un sistem informational nu este interactivitatea gestuala si lingvisitca ci procedura formarii reprezentarii, transformarea unei multimi de semnale-mesaje intr-o modalitate realitate alcatuita dintr-o varietate de moduri forma, miscare, dependenta statica si dinamica, toate fixate intr-o retea unitar corelata. Omul asambleza si suprapune interactiv mai multe retele de realitate, anume reteaua reprezentarilor pure, extrase din observatie, reteaua invariantelor obiectual gestuale si supra retaua lingvistica unificind in diferite conexiuni familii de retele obiectuale si gestuale, dar cum anume construim noi forma realitatii este cu siguranta cel mai dificil act de cunoastere.

Cum anume apare 'reprezentarea', cum se diferentiaza in subiectul uman forma multi senzoriala a realitatii, iata o proprietate care odata reconstituita pe un sistem informational ar clarifica unele din procesele formatoare de realitate si cunoastere umana a realitatii.

Exista in prezent algoritmi de recunoastere a formelor video, audio, deasemeni sunt construite proceduri si dispozitive de operare gestuala, dar diferenta de performanta interactiva intre om si sistemele operante construite, credem ca provine din alcatuirea reprezentarii si operarea in reprezentare. Omul se identifica si actioneaza intr-o realitate distincta, sistemele informationale fac o multime de actiuni intr-o irealitate absoluta, pentru ca ele nu isi percep mediul de actiune, performantele operante si consecintele, orict de elaborate ar fi acestea.

Numai plasat intr-o multime de forme si relatii nemijlocite un sistem poate dezvolta dependete interactive si isi creaza propriile moduri operante, care duc in timp la reconstructia cauzala a agregatului organizat al reprezentarii.

Observam realitatea, analizam si intelegem relational cauzal dinamica realitatii, dar nu cunoastem nimic despre mecanismul formator al manifestarii lumii in reprezentare.

Ne putem chiar intreba daca e principial cognoscibil modul cum se diferentiaza fenomenal natura. Este oare procesul reprezentarii observabil, analizabil, inteligibil cauzal si modelabil pe un sistem informational, sau trebuie sa consideram algoritmul formarii reprezentarii universului o functie oculta, proprie numai vietii, inabordabila intelectiv, o stare functionala intangibila experiential, ceva care ne caracterizeaza dar nu putem caracteriza.

La intrebarea cum este realitatea primita, daca este independenta sau nu de subiect, nu credem ca se poate da raspuns in prezent, credem ca modurile existentei sunt personalizate si depind de performanta exeperiential-intelectiva subiectilor. Indivizii mai putin avansati cognitiv accepta ca realitati permanente lumi mai dense substantial interactiv, mai obiectuale-materiale, la modul concret, iar subiecti cu o cunoastere mai avansata pot opera si pot accepta permenent realitati mai rarefiate fenomenal, realitati mai abstracte in care formele, proprietatile si interactiunile sunt create in totalitate, nu primite de undeva, din rezervorul intangibil functional al realitati. Pe masura ce cunoasterea avanseaza tot mai multi din semenii nostri se muta in diferite lumi progresiv mai rarefiate substatial, lumile informationale, numite metaforic si virtuale, unde predomina modalitatea informational creativa si operanta, asupra modalitatii obiectual interactive a realitatii.

Diferentierea prin limbaj a stucturii reprezentarii

E plauzibil sa presupunem ca vom intelege algoritmul uman al reprezentarii cind vom modela recunoasteri de forme si miscari pe un sistem informational si le vom trata ca prereprezentari, iar acestea vor deveni reprezentari efective daca vom realiza un limbaj similar celui natural cu ajutorul caruia in sistem se vor asambla descrieri coerente a ceace recunoaste.

Presupunem ca diferentierea pe familii de obiecte similare a structurii reprezentarii este creata de limbaj, procesul instalarii in om a reuniunilor de familii de invarianta care definesc snsurile cuvintelor se realizeaza prin invatare. Un subiect isi creaza progresiv lumea sa de obiecte si fuziuni de familii de obiecte similare ajutat in prima faza de gest care separa net formele si in faza a doua de limbaj care coordonind gesturile dezvolta lanturi de operanzi gestuali si creaza agregate stabile de forme si actiuni subordonabile unui singur cuvint sau sir de cuvinte.

Spre exemplu recunoasterea imaginii presupune separarea in mesajul radiant a unor parametri de invarianta precum conturul, suprafata, volumicitatea formei, culoarea, pozitia, miscarea, relatia dinamica, alti parametrii individualizanti identificabili cu algoritmul de recunoastere. Descompunind structura fiecarui tip de mesaj video in invariantii forma, pozitie, miscare, etc si marcind printr-un semn conventional fiecare invariant am obtine un vocabular, o baza de descriere a elementelor video minimale care combinate diferit dupa anumire reguli sintactice si semnificante pot genera descrieri ale tablourilor reprezentarii.

Procedura de marcare-denominare a invariantelor identificate ar functiona paralel cu procedura de recunoastere, fiecare nume -cuvint confirmind si stabilizind o recunoastere corecta de invarianta. Prin cooperarea intre recunoasteri si denominari algoritmul recunoasterii isi poate ameliora precizia recunoasterilor iar algoritmul descrierilor in cuvinte ar capata fluenta, coerenta si amplitudine descriptiva, realizind descrieri din ce in ce mai nuantate ale unor actiuni ale sistemului in realitatea recunoscuta si recompusa in spatiul limbajului. Evident asemenea algoritmii de recunoastere precisa aformelor si de descriere in limbaj a efectelor recunoasterilor se asambleaza cu dificultate, faptul ca ii evocam ca posibili nu inseamna nimic, numai constructia si optimizarea lor progresiva ne vor furniza informatii asupra proceselor mentale cind recunoastem parti de realitate si le descriem intelegem in limbaj.

Stim din experienta ca formind o descriere in limbaj a unui tablou de realitate noi nu introducem atitea detalii de structura incit sa trimitem toata informatia asupra a ceace observam , consecinta este ca interpretorul unui mesaj asupra realitatii nu vede efectiv ceace intelege ca exista in descriere, el activeaza in memoria sa doar familiile de invarianta ale obiectelor descrise.

Ambientul natural este compus din numeroase forme, culori, pozitii si miscari numai partial deosebite, iar daca am atribui marcaje la fiecare stare momentana de realitate separata, am obtine un volum enorm de marcaje inutile, nimic nu se conserva structural si relational intr-o succesiune de reprezentari.

Pentru functionarea mecanismului marcarii-denominarii realitatii si asamblarea mesajului lingvistic este necesara unificarea obiectelor similare in familii de invarianta a formei, deasemeni unificarea in familii de invarianta a pozitiei sau familii de invarianta a miscarilor similare, fiecare familie continind o multime de forme, relatii ori miscari atit de apropiate ca aspect incit le ptem trata ca obiecte similare, desi ele difera intodeuna in actul observarii.

Datorita unificarii invariantelor video similare si atribuirii unui singur marcaj nume la o famiie de invarianta video noi nu obtinem o reprezentare video explicita, o imagine, cind primim si interpretam un mesaj lingvistic.

Cind descriem realitatea video in limbaj noi conectam dupa reguli sintactice si semantice numele cuvinte, fiecare echivalind cite o familie sau reuniune precisa de familii de invarianta, din acest motiv interpretarea unei descrieri nu creaza in interpretor forma video a realitatii descrise.

Dar cum am spus prin interpretarea descrierii unui tablou de realitate video noi obtinem cumva mai multa informatie decit daca am privi direct tabloul pentru ca intelegerea unui mesaj activeaza in memoria noastra nu exemplare unice ale obiectelor descrise ci agregatele multiobiectuale si dinamice unificate alocate ca sensuri cuvintelor care le desemneaza semnifica.

E plauzibil ca reprezentarea de tip uman sa fie conditionata structural si dinamic de limbaj, fara limbaj nu poate apare acea regularizare stabila a realitatii, demontabila si recompozabile prin familii de similitudine pe care o avem asupra lumii noastre.

Fara limbaj nu e plauzibila o reprezentare cuantificata, utilizabila la comunicarea coerenta a continutului obiectual dinamic al ambientului si actiunilor subiectilor. In consecinta in lumea vie fiecare biosistem generator de reprezentare ar trebui sa poseda un limbaj propriu si prin el sa cuantifice si recompuna lingvistic realitatea.

De regula credem ca perceptia si reprezentarea sunt functii primare ale biosistemelor, anterioare aparitiei limbajului, dar pare mai logic sa admitem ca reprezentarea si limbajul se dezvolta in paralel, fiecare actiune lingvistica in realitate amplifica structural si interactiv reprezentarea ei video. Numai prezenta limbajului nuanteaza, stabilizeaza si transporta in comunicare tablouri fenomenale omogeneizate, organizind memoria, identificind uniformitati procesuale si dezvoltind cunoastere.

Functiile limbajului

Putem aloca limbajului trepte de dezvoltare si utilizare, in prima faza subiectul comunicind cu realitatea, in a doua comunicind cu sine, iar in faza operationala aparind comunicarea intre indivizi si socializarea formarii si interpretarii mesajelor.

In faza comunicarii cu realitatea se dezvolta limbajul gestual adresat familiilor forma si proprietatilor acestora. Urmeaza faza 'vorbirii' cu sine in care se construiesc gesturile cuvint si se diferentiaza progresiv sensurile cuvintelor, iar subiectul traduce in cuvinte forme si relatii reprezentate, descompuse si recompuse conform experientei gestual operante disponibile.

In faza comunicarii intre subiecti se realizeaza auto modelarea de sine a subiectului si modelarea partenerului de dialog, fiecare fiind reprezentat ca formator si primitor -interpretor de mesaj. Numai prin modelarea de sine si de partener in situatiile de generatori si interpretori de mesaje este plauzibila comunicarea constienta, de tip uman, in care fiecare subiect isi atribuie si atribuie si partenerilor, calitatea de entitati capabile de comunicare, de creatori si interpretori de mesaj lingvistic. Aceasta multipla atribuire catre sine si ceilalti a proprietatii interactiv lingvistice este constientizarea de sine si de ceilalti. Prin constientizare de sine gestuala subiectul se dedubleaza, devenind simultan parte a realitatii cu o anume invarianta gestuala si o alta entitate care se reprezinta interactiv cu partile a realitatii. In limbaj constientizarea extinde foarte mult dimensiunea existentiala a subiectului care devine simulta 'ceva care percepe-reprezinta', ceva care actioneaza gestual in reprezentare, ceva care identifica si descrie actiunile din reprezentare si ceva devenit cineva care le interpreteaza, astfel prin limbajul constientizat subiectul capata o forma multidimensionala. In cazul genezei mesajului, al actului 'vorbirii' subiectul are dimeniunea de constienta patru, iar in cazul interpretarii, el este 'un obiect informational' cu cinci dimensiuni, entitate distincta de invarianta obiectelor si proceselor din reprezentare.

Constientizarea de sine ca generator de gest este prima etapa de identificare si unificare in subiect a totalitatii lanturilor gestuale proprii formate si aplicate starilor reprezentarii. Acest superagregat dinamic compus din multimea invariantilor gestuali si combinatiilor acestora creaza un nou tip de obiect diferit de toate obiectele realitatii. Vom numi obiect informational subiectul alcatuit din multimea seriilor de gesturi distinct asamblate si aplicate partilor realitatii.

Odata dezvoltat limbajul se formeaza obiectul informational lingvistic, acesta este un tip superior operant de obiect informational, mult mai complicat organizat decit cel gestual. Subiectul lingvistic se constientizeaza in doua variante interactiv operante, in prima varianta el se modeleaza pe sine ca 'vorbitor' ca generator de mesaje, in a doua varianta in se modeleaza si ca interpretor, aceasta a doua etapa permitind modelarea semenilor in dubla ipostaza de formatori si 'intelegatori' de mesaje.

In modelarea lingvistica de sine ca obiect informational subiectul isi identifica si pune laolalta toate mesajele lingvistice pe care le-a asamblat si difuzat in spatiul comunicarii, iar odata format un nou mesaj este constientizat, este imediat adaugat acestui suprainvariant lingvisitc unificat.

In modelarea celorlalti ca obiecte informationale lingvistice subiectul isi individualizeaza partenerii prin mesajele primite de la fiecare, interpretate si unificate distinct.

Subiectul lingvistic interpretant constient de sine si de semeni tratat ca obiect informational, este alcatuit din multimea mesajelor proprii si ale partenerilor interpretate si unificate pe familii de mesaje individualizate.

Comunicarea ca un act lingvistic de modelare atit a propriei individualizari in variantele de generator si interpretor de de mesaj, cit si modelarea partenerului in multipla sa invarianta informationala, este un proces subtil care pretinde algoritmi functionali creatori de alcatuire a reprezentarii, algoritmi de cuantificare structural dinamica a reprezentarii pe familii de forme si miscari, algoritmi de de descriere in limbaj a cuantificarilor obiectual dinamice si gestuale si algoritmi interpretanti ai mesajelor lingvistice.

Cind subiectul discuta cu sine, pentru o comunicare coerenta, constientizata, trebuie sa fie modelat in timp real un traseu de circulatie a mesajelor, acest traseu in comunicarea cu sine pretinde modelarea unui individ lingvistic dual, unul care formeaza mesaj si altul care il percepe si interpreteaza intelege, astfel obtinem un subiect constient de sine in comunicare, separabil in creator constient si interpretor constient, de mesaj.

In comunicarea socializata constientizarea formarii si interpretarii mesajelor cere ca fiecare subiect sa aiba o structura lingvistica cel putin cvadrupla, pentru a asigura modelarea simultana la nivel de interpretori, a propriei ipostaze de vorbitor si intelegator de mesaj si a ipostazei similare a partenerului de dialog.

Cum in comunicarea cu sine fiecare subiect este dual, comunicarea cu ceilalti cere interactia intre doi subiecti duali, simultan modelati si constientizarea acestei cvadruple ipostaze de sine si de celalalt.

Interactia in comunicare duce la proiectia interpretarilor proprii in interpretarile celorlalti si proiectia inversa a interpretarii partenerilor in propria interpretare. Prin transfer bidirectional de interpretare apare interactia interpretarilor si schimbul de performante interpretante. Prin schimbul de caracteristici interpretante fiecare subiect devine cvadruplu, la fel devin si partenerii iar constientizarea celorlalti implica modelarea de personalizari cvadruple, simultan modelante de sine si de ceilalti ca vorbitori si interpretori.

In schimbul de interpretari interactioneaza subiecti cvadrupli, fiecare continind modele de invarianta informationala ale partenerilor fiecare tratat ca obiect info cvadruplu, generator si interpretor de mesaje.

Numai daca fiecare subiect se constientizeaza simultan ca vorbitor si intelegator si constientizeaza la aceiasi dimensiune constient operanta si partenerii de dialog, este posibila constientizarea corecta a comunicarii, adica modelarea cvadrupla de fiecare a partenerilor, fiecare asamblind propriul model lingvistic interpretor si modelele lingvistic interpretante ale celor cu care schimba mesaje si interpretari de mesaje.

Conditia minimala a comunicarii constiente ca primire si interpretare de mesaj cere modelarea invariantei lingvistic formative si interpretante proprii si a celor aflati in comunicare, carora li se atribuie intreaga invarianta gestuala si lingvistica unificata si personalizata, de creatori si interpretori de mesaj.

Ca posesori de modele lingvistice ale partenerilor de dialog, subiectii construiesc si transfera sau primesc si inteleg blocuri de invarianta gestuala descrise in limbaj. La limita fiecare subiect se poate descrie si comunica pe sine in totalitate ca obiect informational unificat lingvistic, devenit un fel de suprainvariant informational personalizat alcatuit din multimea descrierilor lingvistice proprii impreuna cu cele primite si intelese.

Modelarea lingvistica proprie ca vorbitor si intelegator, o tratam ca procedura de constientizare de sine, iar modelarea lingvistica generativ interpretanta de mesaj a fiecarui partener, prin unificarea interpretarilor mesajelor acestuia, este constientizarea de celalalt.

Comunicarea in lumea vie nu este si nu poate fi un automatism lingvistic cum am fi inclinati sa credem analizind comportamentul altor vietuitoare, ar fi ilogic sa presupunem ca se poate forma si timite la intimplare mesaj lingvistic, fara ca cel care asambleaza mesaj sa nu aiba un minim model al primirii si interpretarii mesajului sau.

Putem separa sumar cele doua faze ale comunicarii:

1-Comunicarea individului cu sine, nivel lingvistic in care se asambleaza si inteleg descrieri proprii de realitate compuse din tablouri ale reprezentarii locale si actiuni gestuale.

Exprimam compact comunicarea cu sine sub forma : S--S--R, ceace inseamna subiectul se modeleaza lingvistic ca operator gestual in realitate.

2-Faza comunicarii superioare, a transferului de personalizari cvadruplu interactive, intre subiecti.

In aceasta faza subiectul modeleaza-personalizeaza gestual si lingvistic alti subiecti, ii poate constientiza lingvistic, le atribuie proprietatea modelarii de ei insisi si de parteneri de dialog conform schemei:

S1--S1--S2--S2--R, aici subiectul se constientizeaza constientizind pe celalat si atribuindu-i acestuaia minima constientizare de sine ca obiect informational, sub forma atribuirii invariantei :'--S2--S2--R'.

Mai putem avea situatia extinsa: S1--S1--S2--S2--S3--S3--R, ca lant de doua constientizari atribuite, sau multipla constientizare de ceilalti si proiectarea nelimitata de constientizari in alte constientizari, de tipul:

S1--S1--S2--S2--S3--S3...Sn--Sn--R, etc.

Comunicarea intre subiecti cuprinde o gama larga de atribuiri de constientizari proiectate in alte constientizari, spre exemplu S1--S1--S2--R, inseamna subiectul 1 atribuie subiectului 2 minima situare in reprezentare, iar in lantul S1--S1--S2--S2--R se atribuie subiectului 2 constientizarea de sine ca situat in reprezentare.

Cind subiectul 1 modeleaza lingvistic constient subiectul 2, el asambleaza spatiul unificat al interpretarilor mesajelor primite de la acesta, iar cind se realizeaza o proiectie de constientizare in alta constientizare, de tipul S1--S1--S2--s2--S3--S3, in subiectul 1 se modleaza modul cum modeleaza constient S2, constienta de sine a subiectului S3.

Constientizarea minimala de sine ar putea fi caracterizata ca performanta unui sistem informational de a identifica si manipula lingvistic propria structura de invarianta video, gestuala si lingvistica iar comunicarea si constientizarea socializata implica modelarea si transferul de personalitate interpretanta, inseamna constructia intr-un subiect a fiecarui partener ca obiect informational alcatuit din alte obiecte informationale constiente, inseamna modelarea lingvistica a invariantei descriptiv interpretante de mesaj, a partenerilor.

Pare plauzibil ca subiectul sa isi identifice intii propria invarianta gestual lingvistica pentru a exersa invatarea limbajului si orienta gestul lingvistic catre o adresa imediat accesibila, adica propria intelegere de sine. Evident daca tratam evolutia formarii subiectului ca vector interactiv intii cu ambientul apoi cu sine, la inceput fiecare individ discuta cu realitatea, el actioneaza gestual intii la intimplare, haotic, neanticipind efectele, api isi coordoneaza gestul idemtificindu-se ca generator de gest. Dar dupa ce algoritmul recunoasterii video asistat lingvistic construieste treptat familiile de invarianta ale formelor, relatiilor, miscarilor si gesturilor distinct identificate si autoatribuite, apar progresiv conditiile autosituarii subiectului in propriul spatiu operant reconstituit lingvistic si regularizarea prin actiune lingvistica a fluxului fenomenal perceput si memorat.

Este plauzibil sa privim evolutia umana ca desfasurare progresiv optimizata de traiectorii interactive ale subiectului cu ambientul, cu sine si cu semenii, dar incercarea de a construi o traiectorie precisa a aparitiei si evolutieri limbajului este imposibil. Necunoscind nimic despre acele procese informationale creatoare ale reprezentarii, nestiind pina la detaliu cum se formeaza si elibereaza gest catre formele reprezentate, sau cele memorate, nestiind cum am putea modela operatorii limbajul natural, semnificanti de familii de invariante obiectuale si gestuale, necunoscind modul operant al procedurilor interpretante de mesaj lingvistic, ne rezumam la evaluari calitative, sumare, a unor procese supercomlexe pentru a caror alcatuire algoritmic operanta nu avem nici un model functional.

Constientizarea de sine si a partenerilor este cel mai subtil si umanizant act de transfer de persoana catre sine sau de asamblare si transfer de personalizari intre personalizari.

Constientizarea celuilalt ca atribuire de autoconstientizare, desprinde subiectul de sine si il transforma in 'suprainvarianta informationala disponibila' continatoare de modele de subiecti, cu care se poate opera liber, ca si cum individul se transforma intr-o supra forma multidimensionala, accesibila prin unificarea interpretarilor , cu care se pot construi acele configuratii lingvistic interactive, creatoare ale agregatului socio lingvisitc unificat.

. Cind subiectul devine pentru sine obiect informational manipulabil in limbaj, ca un agregat invariant alcatuit din descrieri si interpretari de realitate si din modele de alti subiecti echivalenti siesi, el se foloseste pe sine si pe ceilalti ca piese ale unui joc socializant, cu care compune configuratii social interactive distincte, continind diferite variante multi subiectuale interactiv competitive, definind variante de cooperare si conflictualizare socializata.

Numai modelarea unui subiect capabil de autosituare in alt subiect, numai modelarea performantei partenerilor de a se constientiza ei insisi, atribuind fiecare proprietatea constientei la alti subiecti, adica atribuirea de atribuiri de constientizari a unor performante operante echivalente, intre parteneri, realizeaza egala constientizare de sine si de ceilaltii.

Constienta, actiune de autosituare

Suntem constienti cind ne diferentiem continutul memoriei si pozitionarea in eveniment, cind ne distingem de semenii nostri, cind ne distingem de orice obiect sau eveniment pe care il reprezentam si utilizam. Constienta este modelarea separata a subiectului si modelarea in subiect a propriei modelari de sine, in toate variantele de autopozitionare in orice realitate. In orice constientizare se realizeaza ciudata identitate de sine si dualitate de sine, diferentierea de sine, distindindu-ne mereu ca noi insine, in orice stare de constienta concreta, dar raminind mereu deosebiti de oricare din eurile noastre constient momentane, diferiti de dorintele sau actiunile noastre, prin care ne-am proiectat o anume individualitate in realitate.

Aceasta continua diferentiere a ceace suntem in raport cu ce reprezentam, cu ce am facut, facem si asumam in fiecare reprezentare, este un fel de continua auto pozitionare a personalitatii noastre in spatiul actiunilor si in spatiul pozitionarii actiunilor, prin care alocam permanent noi coordonate situarii constientei in nelimitatul cimp al proiectiei constientizarilor anterioare.

Autositarea constienta de sine intr-un spatiu de realitate alcatuit din subiecti si actiuni constientizate nu insemna pozitionarea spatiotemporala intr-o reprezentare video.

Evident constientizarea in raport cu obiectele este spontana si deosebita de procedura constientizarii mai elaborate in raport cu ceilalti, principial echivalenti noua in complexitate mentala, interactiva si afectiva. Pentru orice persoana este usor sa se diferentieze-constientizeze de un obiect, de o banala forma sau miscare, clar diferita de sine, dar a ne diferentia corect de semeni, conservind echivalenta principiala intre indivizi, este constientizarea care ne caracterizeaza ca oameni, ca entitati egale intre ele. Constientizarea de ceilalti poate fi incompleta sau gresit asamblata, daca nu ne constientizam corect riscam sa ne raportam la semeni ca la obiecte, sa ii tratam nepasator si egoist, declansand tot felul de adversitati si conflicte.

Subiectul ca parte de realitate, sau mai bine spus ca realitate distincta creatoare de realitati, este un obiect informational lingvistic, o supra forma cu o gigantica structura informationala ierarhizata, alcatuit din reprezentari, actiuni gestuale in reprezentari sau in spatiul memoriei, descrieri si interpretari lingvistice ale actiunilor gestuale si conceptuale, realizind realitatea limbajului.

A te situa 'constient' ca invarint informational intr-un spatiu alcatuit din obiecte informationale lingvistice inseamna a unifica si proiecta o reuniune de famili ierarhizate de forme, relatii si interactiuni gestuale si lingvistice, definind invarianta informationala a subiectului autosituant, in spatiul altor reuniuni de familii de invariante gestuale si lingvistice si a extrage propria personalizare constienta, din similitudinile si diferentele intre reuniunile de invariante informationale.

Autosituarea are trepte de performanta, cea mai simpla fiind autopozitionarea subiectului ca obiect fizic in spatiul reprezentarii, urmeaza autopozitionarea gestuala in spatiul unificat gestual si ultima autosituare inglobanta a celorlalte, autosituarea lingvistica ca obiect info lingvistic proiectat in spatiul lingvisitc socializat.

In autosituarea lingvistica unificam toate descrierile proprii de realitate tratindu-ne ca vector creator de realitate personalizat si comparam cite una din actiunile noastre lingvistice unificate cu mesaje similare din unificarile lingvistice ale semenilor, sau incercam sa ne comparam in bloc cu blocuri de geneza si interpretare lingvistica personalizate, identificind deosebiri sau similitudini ample, atribuindu-ne o masura globala a performantei in raport cu semenii nostri.

Orice autosituare constientizanta minimal presupune o prealabila separare a celui care se constientizeaza de obiectul constientizat. Exista si constientizari compacte, numai de obiect sau de actiune cu subiectul ascuns, dar in spatele lor sta permanenta constientizare de sine, ca suport interactiv compus din toate constientizarile constientizarilor locale, ele insele unificate si transformate in noi repere care cer noi resituari si constientizari de constientizari.

Cu alte cuvinte autosituarea constientizata este o continua identificare de invarianta gestuala si lingvistica momentana   si individualizarea ei prin proiectarea intr-un corp de invariante similare constientizate. Orice constientizare implica parcurgerea traseelor seriilor de autoconstientizari anterioare, separind ultima invarianta intentional operanta, care ne defineste ca personalizare distincta.

Spre exemplu daca ne constientizam ca invarianta corp si gest, ne proiectam propria invarianta gestuala in multimea actiunilor gestuale ale semenilor, iar daca ne autosituam lingvistic analizam zona de similitudine intre starea lingvisitca momentana si acel 'loc lingvistic operant' al spatiului limbajului, continind mesaje si interpretari de mesaje.

Situarea constienta este activa cind subiectul realizeaza o minima organizare structural interactiva a segmentului constientizat si suprapune-compara modulul de realitate constientizat momentan peste blocul prealabil organizat al constientizarilor unificate, compuse din module de invariante obiectuale, gestuale si lingvistice, identificand asemenari si deosebiri.

Constientizarea de sine apare abia cind recunoastem si reidentificam caracteristica operanta a procedurii de recunoastere a reprezentarii si autosituare. Cu alte cuvinte cineva poate doar 'vedea' ceva, cind asambleaza o anume reprezentare. Dar cind subiectul 'se vede vazind', cind isi atribuie proprietatea genezei reprezentarii video, cind se constientizeza ca obiect informational dotat cu functia identificarii structurii reprezentarii, atunci el realizeaza vederea recurenta a vederii. In recurenta nelimitata a 'vederi vederii' se creaza constienta predicatului generalizat 'a vedea', in orice ipostaza de 'reprezentare si reprezentare in reprezentare, se realizeaza constienta constientizanta de realitate.

Acelasi proces de recurenta a autoidentificarii, cu particularizarile operante specifice gestului sau limbajului, este necesara pentru ca subiectul sa se constientizeze gestual sau lingvisitc.

Autosituarea lingvistica constientizata rezulta din proiectarea subiectului creator si intelegator de mesaje, in spatiul limbajului socializat continator al descrierilor si interpretarilor apartinind tuturor subiecti interpretori, posedind caracteristici lingvistice individualizate.

Cea mai completa autosituare si constientizare de sine si de ceilaltia se face numai in limbaj, redescriind orice descriere prin interpretarea altor descrieri, raportindu-ne ca blocuri de invarianta lingvistica la alte blocuri de invarianta descriptiv interpretata.

Probabil situarea constientizanta presupune un algoritm de evaluare a caracteristicii de invarianta informationala momentana raportata la dimensiunea globala a unui obiect informational, cumulind invarianta reprezentarii, a gesticii si descrierii si interpretarii mesajelor lingvistice. Aceasta autosituare-constientizare se face ierarhizat, prin pozitionarea dimensiunii momentane a individualizarii pe o harta tetradimensionala continind multimea traseelor interactiv lingvistice ale subiectului si a altor subiecti cu care acesta are relatii.

Numai limbajul genereaza multipla ierarhizare a constientizarilor subiectului, tratat ca obiect informational proiectat in saptiul socializat al altor obiecte informationale, atribuind fiecarui alt subiect propria invarianta gestuala si lingvistica, de atitea ori reconstituite partial, cite descrieri si interpretari de descrieri a parcurs interactiv subiectul, in spatiul lingvisitc.

Daca subiectul se autoidentifica ca obiect informational lingvistic compus din serii de generari si intelegeri, el se pozitioneaza in reteaua multidimensionala a vorbirii si interpretarii socializate, ierarhizata comunicant, continind toate individualizarile lingvistice legate in retele de actiuni.

Evident efectiva modelare a constientizarii starilor autosituante nu se realizeaza numai discutind despre ea, cum facem aici, intelegerea functionala a procedurii constientizarii implica proiectarea unor algoritmi laboriosi capabili sa identifice, ordoneze, compare si unifice ierarhii de invariante video, gestuale si lingvistice enorme, compuse din mii sau zeci de mii de ore recunoatere video sau zeci de mii de formari si interpretari de mesaje interconectate.

Numai cind individul se autoasambleaza ca obiect informational unitar compus din totalitatea interactiilor sale cu reprezentarea, cu sine si cu ceilalti si poate manipula lingvistic acest super obiect conectindu-l cu altele de aceiasi dimensiune operanta, este posibila constientizarea de sine si de semeni, este deasemeni realizabila ierarhizarea si multiplicarea constientizarilor, proiectarea unora in altele prin aplicarea recurenta a functiei constientizante.

Autosituarea constienta in reprezentare implica unificarea temporalizata a tablourilor realitatii, descrierea lor in limbaj si compararea fiecarei reprezentari descrise si intelese cu agregatul unificat.

Auto constientizarea lingvistica pretinde proiectarea propriei invariante lingvistice in cimpul socializat al tuturor creatorilor si interpretorilor de mesaj si localizarea activa, constructiva, a tuturor vecinatatilor lingvistice care ne delimiteaza de partenerii de joc socio lingvistic.

Se pot realiza multiple retele de pozitionari si suprapuneri de proiectii de retele constientizante in alte retele constientizari, generind constientizari de orice ordin, personalizind orice proiectie de constientizare in alta constientizare.

In faza lingvistica subiectul creaza variante de reprezentari, limbajul este exploratorul si organizatorul memoriei pe care o agrega in module pluri obiectuale unificate prin nuclee de invarianta, stabile la diferite transformari gestuale sau lingvistice. Valorificarea continutului memoriei se face prin compararea si combinarea modulelor de realitate cu analiza efectelor, iar comunicarea reconstituie aceste procese personale si le transporta in spatiul intelectiv al altor personalizari.

Prin comunicare formatorul de mesaj isi modeleaza partenerul ca interpretor si ' intentioneaza' sa isi deplaseze in acesta o parte din propria invarianta gestuala sau lingvistica, declansind o relatie de echilibrare operanta intre sine si cel cu care comunica.

Comunicarea lingvistica nu este difuzie de mesaj independent de modelarea prezentei interpretorului, ea cere intodeauna interactiunea generatorului de mesaj cu primitorul interpretorului.

Pentru a localiza si manipula lingvistic constient multimi de mesaje formate sau primite de la alti subiecti si intelese distinct atit de primitor cit si de cei cu care se comunica, este necesara o enorma capacitate de circulatie prin semnificatii, de comparare rapida si din mai multe perspective semnificante a continuturilor, de identificare a diferentelor sau similitudinii operante gestuale sau lingvistice si de separare a personalizarilor prin analiza comparanta a blocurilor de interpretari.

Descrierea si intelegerea lingvistica constienta cer familii de criterii de analiza si clasificare a diversitatii invariantilor gestuali si lingvistici cu diferite structuri, de punere impreuna in grupuri operante similare a acestor configuratii, realizind obiectele informationale, si de construire a cuvinteleor amplu semnificante pentru a putea fi 'denumite-semnificate' clar si reproductibil personalizarile subiectilor.

Numai prin situare lingvistica in realitate si interpretare a altor situari-descrierii, subiectul se localizeaza pe sine ca formator si interpretor, iar prin redescrierea interpretarilor diferitelor mesaje subiectul se individualizeaza ca obiect info lingvistic, raportat la partenerii de dialog si isi constientizeaza caracteristica de creator si intelegator de mesaj.

Prin pozitionarea ca generator si interpreor de mesaje distincte, in reteaua socializata a mesajelor similare, subiectul se constientizeaza relativ, adica prin raportare unei interpretari la alte interpretari, iar prin unificarea tuturor interpretarilor proprii si compararea lor cu modulele unificate si socializate ale altor interpretari, se creaza ceace am putea numi constientizarea absoluta, unde nu exista raportarea unei stari de constienta particulara la alta stare particulara, unde subiectul de distinge pe sine ca entitate unitara fara de alte individualizari unitare.

Limbajul natural constientizat si constientizant realizeaza prin comparare de personalizari, acea supra invarianta 'informational lingvistica' atoate inglobanta, care modeleaza unitar persoana umana cu toate componentele de realitate, actiune si descriere de actiune care o alcatuiesc. Cind subiectul constientizeaza acest modul informational urias, compus din multe entitati constiente, apare interactia sociala formatoare constient de persoane, iar subiectul devine proiectant intentional de individualizari, aparind functia sociala de subiect creator de subiecti.

Cunoasterea ambigua

Noi reprezentam lumea dar nu stim cum, dezvoltam complicate combinatii de gesturi fara a cunoaste mecanismul formarii impulsurilor neuromotoare sau procesele mentale creatoare de lanturi gestuale rezolvante de problema, vorbim despre toate si incercam sa ne intelegem, dar nu stim cum alegem si punem in ordinea de descriere sau interpretare cuvintele, atunci cind propunem sau intelegem un mesaj.

Discutam despre o multime de actiuni reale sau imaginate, le dam nume, le daruim variante de desfasurare, utilizam analogii pentru a analiza si explica situatii complicate la a caror denumire semnificare nu avem cuvinte specializate si cunoastere precisa, dar nu stim cum se desfasoara nici un act intelectiv. Suntem in asa fel constienti de ceace gindim, incit fundamentele functionale subterane ale gindirii constiente ramin intodeauna in afara constientizarii si cunoasterii.

Avem reprezentari locale ale intervalului spatial si temporal al situarii actiunii, generalizam locul si momentul in conceptele de spatiu si timp, dar nu avem nici o ideie ce moduri de procesare ar face un sistem informational sa se comporte uman, realizind toate functiile noastre.

Timpul este poate cel mai obscur dar si partial mod de reprezentare al lumii, nepermitindu-ne sa cuprindem dintr-o data o serie de miscari, adica modificari ale diferitilor parametri de invarianta din reprezentare.

Daca spatiul asigura disponibilitate de pozitionare a formei statice, timpul este un spatiu subtil, continator al 'miscarii', iar miscarea este un obiect cu mai mult de trei dimensiuni care nu incape in nici un spatiu, cu toate ca acolo ni se pare ca o identificam. De fapt miscarea cumva transgreseaza spatiile, circulind intre ele, iar liantul acestei fuziuni care face 'loc miscarii' este timpul. Timpul pune spatiile pune unul linga altul sau unul in altul, construind super obiectul invizibil si nonreprezentabil al spatiu-timpului, cadru al coordonatelor obiectual dinamice a realitatii in care suntem situati.

Timpul conecteaza tridimensionalitatea cu ea insasi, el impacheteaza spatiile in ceva nereprezentabil dar utilizabil, pentru a cuprinde modalitatea procesuala, evolutiva, a universului. Are oare temporalizarea, adica multispatialitatea simultana o supra reprezentare? Putem oare percepe si reprezenta cumva ca pe o forma statica, ca ceva marginit, agregatul spatiu-timp unificat al multimii starilor obiectului, avind acces dintr-o data la totalitatea transformarilor de stare care ne vin perceptual ca un continuum succesiv de parametrii caracterizanti. Poate construi mintea noastra o suprareprezentare unitara si finita a totalitatii reprezentarilor memorate si care vor mai urma, unde nu obiectele ci miscarile sa fie cumva forme stabile puse unele linga altele, in asa fel incit totusi sa distingem miscarea de repaos. Putem oare identifica actiunea ca invarianta statica, obiectuala, putem lega multimea prezenturilor curgind din trecut catre viitor, asa cum invecinam sau conectam formele, facind lumea sa ne para un superbloc de nemiscare cuprinzind toate miscarile?

Raspunsul e mai degraba negativ; daca am privi prin spatiu-timp ca prin spatiu, cuprinzind dintr-o data seria evenimentelor temporalizate, cunoasterea umana ca functie exploranta si separanta a dependentelor dintr-un singur spatiu sau dintre spatii ar dispare, iar noi am deveni atotcunoscatorii care cuprind si inteleg dintro-data universul ca un obiect tinut in podul palmei. Pasind peste timp sau pe linga timp am observa multimea succesiunii viitorurilor asa cum privim si reprezentam unitar o configuratie de obiecte legate printr-un proiect functional dat.

Daca spatiul ne ofera realitatea, ne pune la dispozitie un suport imperceptibil care reuneste formele si ne ingaduie sa primim si construim o reprezentare a lumii, timpul pare a complica excesiv reprezentarea, el da doar acces partial si succesiv la serii de evenimente, despre care nu putem demonstra nici ca exista nici ca nu exista asa cum le primim, dar oricare ar fi starea lor, ne este interzisa perceptia si cunoasterea simultana.

Cunoasterea despre care incercam sa spunem cite ceva dar nu reusim prea mult, este consecinta situarii si interactiei subiectului cu realitatea temporalizata, unde in fiecare moment suntem ceva, iar ceva ramine in afara a ceace suntem, deasemeni ceace vom fi in continuare ne devine accesibil numai cind ajungem 'temporal' acolo.

Circulind prin timp invatam sa intelegem realitatea in conexiune, invatam prin erori si corectii sa punem impreuna in toate combinatiile extrase din succesiunea spatiilor usor modificate structural, invatam sa gasim regulile de conectare intre seriile de forme si proprietati care clarifica uneori alcatuirea situatiior viitoare. Cunoasterea viitorului ca predictie probabila a unui sir de evenimente este expresia cea mai convingatoare a performantei si limitelor cunoasterii.

Omul isi reprezinta intodeuna obiectul, relatia sau functia pe care o manipuleaza, dar nu isi reprezinta mecanismul genezei reprezentarii, deasemeni nu cunoaste procesul constructiei conceptelor care permit descriera si intelegerea descrierilor reprezentarii. Cuvintele conectate logic operant seamana cu o linie tehnologica extrem de informatizata, unde intra forme, proprietati si miscarii si rezulta realitatea conectata cauzal, operatorii cuvint prind si transforma intr-un anume fel fiecare segment fenomenal tratat ca materie prima, producind configuratii si functii, dar cuvintele insele ca unelte ale acestei tehnologii obscure, ramin in afara fluxului tehnologic, in afara intelegerii performantei lor operante.

Toate cuvintele sensuri sunt operanzi transformanti ai mesajului reprezentarii in familii obiecte, relatii si proprietati, ele sunt orientate constructiv spre realitate si mai putin catre construirea propriei realitati, cu toate ca se pot semnifica unele pe altele ajutindu-ne sa le construim progresiv sensurile, cind invatam sa vorbim.

Cuvintele functioneaza descriptiv explicant in alt spatiu de forme si consecinte decit cel care le produce, semnifica si utilizeaza. In mintea umana sunt doua tehnologii distincte ambele interzise observarii si cunoasterii silentioase, anume tehnologia obscura a formarii reprezentarii si tehnologia desemeni necunoscuta, dar cu siguranta cognoscibila, a asamblarii sensurilor si formarii vocabularului limbajului.

Ar mai fi a treia tehnologie a manipularii constiente a cuvintelor in geneza descrierilor de realitate, dar nici despre ea nu putem spune acum ceva relevant, aceasta tehnologie a gindirii leaga cuvintele intre ele dupa reguli relativ ambigue, reconstituind prin invecinarea sensurilor cuvintelor, tablouri dinamice ale vecinatatii formelor, proprietatilor si conditionarilor intre ele.

Noi gindim in interiorul realitatii si asupra realitatii, dar cineva din noi gindeste generativ de realitate, gindeste asamblind sensurile, desemeni gindeste asupra conectarii coerente a sensurilor pentru a forma lanturi operante care sa surprinda structura relationala a spatiului obiectual cauzal al lumii la care avem si nu avem acces, prin reprezentare si analiza lingvistica.

Omul a creat limbaje specializate cu ajutorul carora construieste si conecteaza dupa reguli date, obiecte abstracte, generalizari ale interpretarii, dar limbajul natural poate fi consideral ca optim specializat in descrierea si analiza relational cauzala a realitatii, nu a propriei realitati informationale.

Fiecare cuvint are o functie configuranta de obiect sau proprietate specifica, dar el insusi provine dintr-o actiune supra configuranta, creatoare de potential semnificant de forme si proprietati, asigurind transferul reprezentarii in subiect si al reconstructiei realitatii din subiect in realitatea exterioara.

Cuvintul manipuleaza invarianta fenomenala iar procesele meta mentale construiesc si activeaza algoritmii generatori ai sensurilor cuvintelor pentru a ne oferi un instrument flexibil si performant in investigarea si ordonarea interactiva a lumii accesibile.

Prin cuvint concret devine disponibil obiectul si gestul, prin cuvint abstract devin formulabile si rezolvabile probleme complicate, devin partial analizabile chiar starile intelective, iar omul ca obiect informational se constituie ca un super agregat compus din zeci de mii de tablouri fenomenale unificate cauzal, din mii de descrieri si interpretari de descrieri. In intelect se formeaza si difuzeaza prin comunicare modele ale lumilor personale, iar interactia lumilor intelective proprii produce supra realitatea socializata a fuziunii tuturor mintilor creatoare de lumi proprii sau doritoare de alte lumi proprii, topite in creuzetul ofertei si primirii variantelor realitatii.

Lumea informationala a mintii poate modela relational cauzal realitatea 'exterioara', dar inca nu a creat conceptele adecvate pentru a intra in propria ei realitate, pentru a se investiga, intelege si modela pe sine, ca tehnologie generatoare a operatorilor cuvint surse ale organizarii si cunoasterii reprezentarii. Cu intelesurile obiectual interactive actuale ale cuvintelor nu putem inca patrunde explicant functional in spatiul informational creator de proces intelectiv, rational si creativ, nu dispunem de semnificatii pentru a asambla formarea semnificatiilor, nu avem algoritmii creatori de semnificatii, dar acest proces autocognitiv e in desfasurare si el va avea in curind rezultate.

E ciudat ca realitatea informationala a mintii poate crea si utiliza instrumente de modelare a lumii formelor si interdependentelor in care se autositueaza si actioneaza omul, dar propria ei structura si mai ales dinamica operanta creatoare de reprezentari si descrieri de reprezentari, isi ramine siesi inca interzisa. Omul stie tot mai multe despre lumea pe care o are la dispozitie sau o extinde intelectiv, dar invata mult mai greu care sunt conditiile interactiv informationale care produc limbajele si analizele cognitive ale realitatii.

Daca am stii cum sa construim un algoritm al formarii reprezentarii pe un sistem informational si am mai cunoaste procedurile genezei limbajului, gindirii rationale si tehnicilor creative, am spune ca stim ceva despre ce suntem ca individualizari constiente. In prezent cunoastem fara a ne cunoaste, suntem o anume individualitate dar nu suntem cel care cunoaste acea individualitate, ne imaginam vag cum ar trebui sa arate acea supra persoana care creaza persoana, dar suntem departe de a cunoaste cunoscatorul.

Spatiul cunoasterii

Intr-o definitie compacta a cunoaste inseamna pune si rezolva probleme.

Dar ce semnificatie alocam cuvintului problema e ceva mai greu de precizat. Practic orice dependenta umana de natura, societate sau propria individualitate este o legatura problematica, dar cit timp stim sa o controlam fara a cauta mijloace operante ajutatoare nu consideram acea situatie o problema. Problematizarea realitatii apare atunci cind ne propunem sau ni se propune sa atingem o stare scop si nu dispunem momentan de mijloacele de realizare. Daca suntem capabili sa identificam si realizam singuri acele conditii care ne satisfac dorinta spunem ca am rezolvat problema, iar traseul operant utilizat este considerat 'procedura rezolvanta'.

Cum au aparut problemele in viata umana este si accesibil si imposibil de inteles. Odata cu inventarea sistemelor programabile omul poate construi si aplica moduri operante in afara propriei minti, dar procedurile rezolvante pe care le-a transferat altor executanti nu il ajuta sa inteleaga foarte clar cum apar problemele in mintea sa.

Ceace ne deosebeste de calculatoare este capacitatea inca numai umana de a ne pune probleme si rezolva, daca lasam la o parte si capacitatea altor vietuitoare de a identifica si rezolva propriile lor probleme.

Problematizarea pare a decurge din aparitia necesitatii auto construirii unor stari interne intr-un sistem numai prin asamblarea de catre sistem a unor stari operant configurante in afara, aici in interior si un afara trebuind intelese ca doua spatii obiectuale distincte carora le corespund moduri de operare distincte pe care sistemul le poate diferentia si executa astfel incit sa isi construiasca starile interne. Acele stari interne ale unui sistem realizabile numai prin interactiunea sistemului cu alt spatiu obiectual decit propria structura infotmational operanta pot primi numele de 'nevoi', asemanator cu acele stari metabolice sau afective umane care se pot satisface numai prin interactie individului cu mediul social sau natural de care depinde.

Pentru ca un sistem informational sa poate identifica singur probleme e necesar sa aiba stari nevoi, adica conditii functionale intrne dependente de propriile moduri opoerante in alt spatiu obiectual, iar pentru a se constientiza intr-o stare problema este necesar ca el sa 'stie' ce anume este o problema sa aiba cumva o reprzentare a problemei. Fara a se localiza ca sistem problematizant compus din intrebari si posibilitati de raspuns, omul nu poate lua decizi si nu poate parcurge trasee rezolvante continuu controlabile, numai autoreprezentarea in reprezentare creaza conditiile desprinderii sistematice a subiectului de orice reprezentare si selectarea intentionala a directiei actiunilor sale.

Este interesant sa observam ca deschiderea subiectului la realitate si la propria realitate ca subiect dezvolta doua spatii operante, unul interior, creator al tuturor performantelor interactive ale individului si altul extern, constientizat, compus din toate alegerile de actiune si dezvoltarile actiunilor gestuale si intelective.

Omul este constient de lumea sa si de sine ca parte a lumii dar nu este constient de acea tesatura de procese informationale mentale care ii atribuie performanta perceptiei, reprezentarii si actiune lingvistica in reprezentare.

Nivele functionale

Stim o multime de lucruri despre diferite compartimente ale lumii si posedam memoria ordonata temporal a traseelor noastre cognitive in lume, dar nu stim nimic despre felul in care obtinem reprezentari si acele cunoasteri ale partilor si proceselor reprezentarii care ierarhizeaza operant actiunile noastre. Suntem in asa fel alcatuiti incit baza persoanei si functiilor ei deriva dintr-un set de programe operante inaccesibile, dar acestea creaza spatiul programelor interactive accesibile, cum sunt gesturile, cuvintele si semnificatiile cuvintelor, prin intermediul carora ne deschidem descriptiv si constructiv catre o multime de realitati si proiectam transformari controlate in aceste realitati. Posedam un set de actiuni constientizabile prin care ne situam in dimensiunea obiectual dinamica a societatii, dar ele deriva din miezul informational al persoanei despre a carui alcatuire nu stim nimic. Daca suntem constienti de ceva, ceva sau cineva ne atribuie cumva functia constientei, daca reprezentam lumea, ceva ne ofera performanta reprezentarii, daca suntem capabili de schimbarea reprezentarii, ceva ne creaza functia interactiva cu reprezentarea. Toate aceste calitati trebuie sa provina de undeva. Am putea oare presupune ca ceace suntem capabili sa facem si cunoastem deriva din conexiunile intimplatoare intre diferite nivele fenomenale, in care caz toate fundamentele persoanei noastre sunt inferioare informational ca mod operant, consecintelor pe care le produc. In aceasta perspectiva la baza oricarei performante operante constiente se expliciteaza functional o subperformanta operanta inferioara performantei operante a functiei pe care o modeleaza. Spre exemplu am putea considera ca forma reprezentarii atit de complexa ca alcatuire si multiplicitate relationala si dinamica este efectul functionarii unor programe de recunoastere a formelor si de unificare relationala intre componentele recunoscute, care ne se ofera un tablou legat al realitatii, dar in acest caz am fi in situatia ca dimensiunea operanta a unui algoritm ca mod de procesare, sa fie superioara operant celei necesare pentru a crea acel algoritm. Se stie ca este mult mai simplu sa construim un algoritm cu o anume functie operanta decit sa construim acel algoritm care implementat intr-un sistem informational va crea cu necesitate un algoritm cu o capabilitate operanta data.

Ordinea de complexitate este astfel incit a crea o functie este mai simplu decit a crea acea meta functie care creaza o functie, iar omul este in primul rind compus din metafunctii necunoscute structural si functional care genereaza toate functiile noastre, prin care obtinem reprezentarea, patrundem constientizat in reprezentare si actionam gestual si conceptual, intelectiv in reprzentare.

Sistemele informationale actuale sunt programate pentru a realiza anumite performante de procesare dar nu stim cum ar trebui sa le programam pentru a crea ele insele algoritmi cu diferite functii operante. Inca nu identificam alcatuirea supraalgoritmilor creatori de algoritmi functionali cu diferite performante operante pe calculator, nu stim cum ar trebui sa organizam lanturile de operatori pentru a transfera sistemelor informationale capabilitatea de a asambla ele insele programe cu diferite specificitati rezolvante. Mintea umana poseda aceasta calitate, creativa de lanturi operante rezolvante de situatii, dar nonconstientizata functional, scufundata, inaccesibila observatiei si inca analizei intelective, inaccesibila intelegerii si modelarii.

Cumva cineva din intelectul nostru stie cum sa pregateasca conditiile informationale ale realizarii unui act creativ explicit, ca si cum eul nostru cunoscator constient de ceva, rezolvitor de probleme este in totalitate creat de alt eu ascuns, un eu constructor de personalizari specializate capabile sa isi puna intrebari si sa le clarifice rezolve.

Noi stim sa facem ceva , dar cineva din noi stie cum sa ne faca ca sa putem face ceva distinct, de parca am fi personalizari cel putin duale, una construind probleme si rezolvidu-le sau incercind sa o faca, iar alta asamblind de fiecare data o individualitate specifica capabila sa identifice o problema si sa ii caute si gaseasca solutia.

Daca este nevoie de mai multa cunoastere si abilitate operanta pentru a construi un program asamblor de program cu o specificitate operanta, decit pentru a asambla doar programul cu acea functie de procesare, urmind aceiasi logica este mai complicat sa generezi o personalitate care isi pune intrebari, decit sa fi beneficiarul acelei personalizari, sa fi doar posesorul constient al acelei personalizari in actiune, fara a stii in ce fel esti construit, ce se intimpla in spatiul intelectiv propriu cind dezvolti intentional, dar fara a cunoaste in detaliu 'cum', un anume comportament.

Prin acelasi rationament este mult mai complicat operant sa generezi functiile semnificante ale limbajului, formatoare de mesaje si interpretari, sa construieste o individualitate care isi orienteaza in diferite directii capacitatea investigant cognitiva proprie, decit sa utilizezi efectiv aceste functii gata asamblate, asa cum o facem vorbind despre toate si intelegindu-ne vorbind, intelegindu-ne intelegind ceace spunem sau ni se spune.

Daca fiecare program dintr-un calculator exista datorita functionarii in mintea noastra a unui compartiment metaprogramant, creator de programe, am putea presupune ca in persoana noastra sunt de fapt mai multe persoane ierarhizate, fiecare generind-o pe cea mai putin performanta, prin meta actiuni, creatoare de peroana mai simpla functional. In aceasta perspectiva de entitate globala creatoare de 'euri', suntem sau trebui sa fim o ierarhie de personalizari, cel care suntem in varietatea de 'eu constient de sine', fiind ultimul 'eu' din serie si cel mai putin performant cunoscator, cel care cunoaste realitatea dar nu cunoaste acel 'eu subtil' din sinele global, formator de euri cunoscator ignorante.

Daca se poate spune ceva pozitiv despre capacitatea noastra de a crea presonalizari autonome de noi, ea incepe sa dea roade, dar inca modeste, odata cu modelarea inventarea si constructia stemelor informationale pe care le programam cit mai subtil operant, incercind sa reconstituim toate sau majoritatea functiilor noastre intelective pe aceste sisteme.

In aceasta logica a necesitatii unui supraprogram pentru a crea un program, rezulta necesitatea existentei unui metaindivid coexistent cu individul, asamblor de personalizari pozitionate in reprezentare si cuplate interactiv cu invariantele reprezentarii.

Asadar daca noi percepem si dezvoltam forma lumii si prezenta constienta in lume, cineva stie sa ne construisca realitatea, daca actionam gestual in lume, exista in noi un supra individ capabil sa monteze si activeze un subiect interactiv gestual, proiectat in reprezentare , daca noi stim sa vorbim si sa intelegem constient, exista in noi un super individ capabil sa construiasca omul lingvistic, constient de sine si de lumea sa pe care o cuantifica semnificant.

In aceasta logica, care poate fi si ilogica, cineva din noi ne modeleaza ca persoane in orice imprejurare pe care o constientizam, cineva stie sa faca pe cel care suntem, atunci cind vrem sa fim cumva, vrem sa actionam, sa stim, sau sa oferim cunoastere.

Cind vom stii in ce fel ne putem intilni cu cel care creaza si atribuiie realitate, care ne atribuie constienta, actiune si cunoastere, vom cunoaste cunoscatorul.

Omul isi dezvolta actiunile in realitate, aici isi proiecteaza problemele, aici recunoaste obiectele pe care trebuie sa le manipulze cumva pentru a isi rezolva nevoile, dar acele moduri operante interne prin care apar toate calitatile noastre sunt moduri operante interne pe care nu le percepem iar nepercepindu-le le tratam ca si cum ar fi niste moduri functionale inferioare consecintelor lor, adica inferioare ca moduri personalizate, fata de ceace suntem ca persoana, ca beneficiari ai functiilor acestor nivele operante ascunse. Necunoscind cum ne apar in minte modurile operante, ele se formeaza totusi in mintile umane de zeci de milenii si se vor mai construi inca multe altele in viitor. Am putea spune ca miracolul functional intelectiv consta in faptul ca stim gindi despre ceva, in moduri atit de performante, fara a sti cum se construiesc gindurile ca moduri operante, ca ne punem probleme atit de diverse si dificile si gasim solutii extrem de ingenioase, dar intreaga noastra structura mentala activa care ne caracterizeaza ca subiecti constient creativi de probleme si rezolvari ne ramine necunoscuta.

Logic ar fi ca in sistemul informational uman, incapabil sa se autoprograme operant pina la detaliu, adica sa isi construiasca toata seria de procese informationale interne prin care actioneaza asupra realitatii, sa nu apara moduri operant rezolvante si inca din ce in ce mai complicate si eficiente, asa cum nu apar spontan programe in sistemele informationale create de noi. Dar omul incalca aceasta regula a necesitatii primirii cunoasterii si putem argumeta alunecarea de la regula doar prin existenta starilor metabolice de tip 'nevoi', acestea ne obliga la cautarea de moduri interactive cu realitatea si duc in timp la cele mai complicate forme de cunoastere.

Forma superioara de a identifica si satisface nevoi este constienta problematizant rezolvanta umana, prin intermediul multi constientizarii ne auto situam in diferite spatii ale agregatelor si functiilor, unde dezvoltam variate socio-dependente si strategii interactiv rezolutive.

Actiunile umane sunt ierarhizate, pentru a rezolva optim configuratiile in real care ne satisfac necesitatile generam multiple interactii intre ceace suntem si cea am mai putea fi, adica operam intii in propria realitate mentala, informationala, pentru a gasi cai de operare eficienta in realitatea externa.

Necesitatea existentei prelabile a unei caracterizari a 'modului obiectual problema' pentru a fi apoi identificat si tratat ca atare, este marea necunoscuta care ne opreste sa asmblam intr-un sistem informational stari problema. Daca problema ar fi un obiect, o proprietate descriptibila, o miscare sau un ansamblu invariant de miscari corelate, am putea-o recunoaste localizindu-i descriptiv cit mai precis trasaturile de invarianta si punind sistemul sa o identifice undeva, unde stim ca 'exista', dupa acele trasaturi care o individualizeaza.

Dar se pare ca identificarea presupusului 'obiect problema' cere mult mai multa cunoastere dcit rezolvarea majoritatii problemelor. dar cum si a crea probleme este tot o problema , cindva vom rezolva si aceasta meta problema.

Algoritmizarea realitatii

Pentru om si pentru toate fiintele aparitia unei clase de probleme a rezolvat-o natura construind corpul fizic si conditionindu-i functionarea de aprovizionarea cu anume obiecte apartinind reprezentarii, care au proprietatea ca sunt comestibile, adica odata mincate si metabolizate ofera energia altor identificari si rezolvari de situatii. Ciclurile noastre extern functionale par simple, ele sunt nevoia de hrana, eventual adapost si securitate, cautarea hranei avind prioritate, dar ciclurile functionale interne sunt incomparabil mai complicate, fiecare stare interactiv gestuala si intelectiv operanta continind procese care ne sunt in proportii diferite, inca necunoscute.

Majoritatea vietuitoarelor s-au oprit din evolutie la stadiul rezolvarii actiunilor minimei supravietuiri, dar omul a mers mai departe construindu-si mereu alte nevoi si invatind sa le satisfaca.

In cazul fiintelor problema 'hrana' este cumva precablata in sensul ca primele acte in lumea individului abia nascut se manifesta prin cautari ale surselor de hrana, iar pentru a supravietui fiecare vietuitoare trebuie sa invete destul de repede ce poate minca si cum poate ajunge la hrana, pentru a reusi sa supravietuiasca.

In viata cotidiana parcurgem o multime de trasee rezolvante de problema, a caror modalitate operanta am invata-o progrsiv preluind din experienta sociala moduri operante distincte care realizeaza scopurile.

Unele obiecte din natura au din intimplare sau poate din alte motive acele insusiri care ne satisfac nevoile, exista obiecte care asa cum sunt au direct functia utilizarii, spre exemplu unele fructe ale copacillor sunt comestibile, alte obiecte cer o anumita actiune pentru a primi calitatile care ne satisface o anume nevoie. Calea prin care ajungem la un fruct astfel pozitionat incit nu e direct accesibil este un exemplu de problema relativ usor rezolvabila de om, dar intr-o societate evoluata se cer construite acele configuratii compuse din parti si relatii functionale intre parti care sa asigure transportul si comunicarea intre indivizi, acestea sunt probleme dificile la a caror rezolvare oamenii au lucrat timp de milenii si inca mai cauta si gasesc solutii noi.

Ceace ne dosebeste de alte vietuitoare este aparitia metabolismului intelectiv, concptual, adica nevoia de probleme la fel de mare ca nevoia de solutii. Omul nu poate trai intr-o lume monotona a unui unic ciclu operant, chiar daca ii asigura supravietuirea, el cauta continuu probleme noi pentru a se implica in gasiri de solutii si a isi satisface nevoia de noutate existentiala.

Subiectul uman a dobandit in evolutie nevoia de a consuma probleme la fel de mult ca nevoia de hrana, si o mare parte a timpului ne propunem sa facem cite ceva, indiferent daca avem o nevoie sau nu, mereu ne gasim o preocupare, asta e cea mai importanta calitate, este functia care ne umanizeaza.

A poseda o strategie genetica de a identifica si rezolva o arie extrem de ingusta de probleme este specific majortatii fiintelor, dar omul este performerul cautarii situatiilor noi, el invata permanet cum sa isi puna probleme paralel cu eforturile de a le solutiona.

Cum majoritatea nevoilor si rezolvarilor umane cotidiente se desfasoara in structura obiectual dinamica a realitatii, definirea problemei inseamna constructia mentala a acelei configuratii de forme si proprietati pe care o dorim instalata in reprezentarea nemijlocita, iar rezolvarea inseamna gasirea traseului de actiuni care duc la transformarea progresiva a structurii obiectual interactive diect percepute-reprezentate in structura dorita. Gasirea tuturor operatiilor care schimba o parte din parametrii formelor percepute pentru a le aduce la o anume starea de utilizare este un act de cunoastere.

Intrebarea care apare intodeauna cind distingem cumva o problema este asupra mijloacelor de rezolvare, asupra cimpului de actiune si a metodelor de actiune prin care ne atingem scopul.

La inceput nevoile umane s-au focalizat asupra interactiei cu realitatea, a gasirii obiectelor si gesturilor care accesau hrana, dar odata cu aparitia nevoii de adapost si securitate, procedura getuala a devenit tot mai diversa si mai dificil de asamblat, cerind moduri operante realizabile numai in limbaj.

Observatii facute pe sute de milenii au aratat ca ceace produce schimbari in realitate este miscarea, formele prin simpla lor prezenta nu dezvolta schimbari, ceva trebuie sa le scoata din inertia 'existentei pasive', sa le schimbe caracteristicile. Miscarea a fost identificata la inceputuri ca primul agent transformant de realitate, fiind apreciata ca operator universal, capabil sa produca orice, asadar ingeniozitatea umana s-a orientat catre gasirea acelor miscari ale formelor sau ale corpului care duceau la un anume efect.

Dar dupa concluzia ca prin miscare proprie realizeaza acele miscari si proprietati ale formelor care ii satisfac nevoile a aparut intrebarea decisiva: Cum trebuie sa se miste, pentru a obtine ceace doreste? Din moment ce orice actiune influenteaza obiectele, modificindu-le cumva, o prima concluzie este ca ar trebui sa cautam in dinamica propriului corp acele miscari gest care aduc obiectele intr-o anume relatie su le confera o anume proprietate.

Dar gasirea formei dinamice a gesturilor relevante si mai ales a inlantuirii lor intr-o ordine data pentru a construi o anume structura de realitate cu insusiri date, a ramas partea cea mai dificila a problemei, situatie valabila si in prezent, cu diferenta ca omul si-a deplasat gesturile in intelect modelindu-le lingvistic si construind lanturi gestuale si dependente actiune efect de o complexitate si ierarhizare operanta inimaginabile in trecut.

Cum nu orice gest are un anume efect, ingeniozitatea umana trebuie orientata catre gasirea acelor acelor gesturi optime cu efecte predeterminate, relevante, care produc transformari distincte si stabile asupra unei anumite familii sau grup de familii de forme si proprietati. Urmatoarea etapa care continua si in prezent este gasirea de gesturi eficiente si combinatii intre gesturi bine separate operant, care dezvolta un anume efect. Pe masura ce stiinta formarii si aplicarii gestului evolueaza omul inventeaza gesturi noi si noi combinatii tot mai ingenioase, controling configurant spatiii de forme si proprietati in continua expansiune, si obtine rezolvari mai performate ale nevoilor.

Istoria cunoasterii umane se intinde pe milenii in cautarea grupului de gesturi atot creative, magice, care implinesc orice dorinta, daca sunt bine combinate.

Intrebarea pusa probabil cu mult timp inainte este daca ajung un numat finit de gesturi distincte, fiecare cu propriul potential transformant de stare, pentru a realiza orice configuratie imaginata, sau sunt mereu necesare gesturi noi pentru a construi arhitecturi noi de forme si functii.

Aceasta intrebare este o problema dificila, dar oricum practica umana a dovedit ca un numar nu foarte mare de gesturi bine alese acopera configurant o arie extrem de larga de structuri si moduri interactive, cu conditia sa fie gasite acele succesiuni distincte ale operatorilor gest care rezolva problema. Astfel cunoasterea a devenit sinonima intr-o prima faza cu ingeniozitatea de a combina gesturi pentru a crea forme sau conexiuni intre forme cu proprietati utilizabile.

Am afirmat undeva fara a demonstra ca exista o limita de performanta in manipularea gestului pur in rezolvarea de probleme, in sensul ca exista probleme si acelea sunt cele mai intersante pentru noi, care nu sunt abordabile gestual, in primul rind nu sunt formulabile in spatiul gestual si apoi nu sunt rezolvabile numai utilizind operatorii gest.

Am discutat despre functia limbajului de a segmenta realitatea in blocuri de invarianta obiectuala, relationala si dinamica si a manipula prin gestul lingvisitc aceste ample module de realitate, spre deosebire de gestul pur care apuca si schimba starea unui singur obiect intr-un unic context relational.

Orice operator fie el gest sau gest lingvistic are un spatiu obiectual de aplicare si o adresa operanta, operatorul gest se aplica numai formelor si miscarilor realitatii percepute, iar operatorul lingvistic patrunde si in modelele de reprezentare tranferate sau construite in memoria subiectului. Deasemeni gestul manipuleaza un singur obiect, relatie ori proprietate, cuvintul manipuleaza in bloc o familie de obiecte, sau o familie miscari-proprietati, aceasta extensie descriptiv configuranta pe care o numim generalizare operanta apartine numai operatorului lingvistic.

Capacitatea cuvintului de a penetra bariera informationala si intra in spatiul mental facind acolo orice combiatii intre invariantii regularizati structural si dinamic ai reprezentarii, este conditia cunoasterii, este calea pe care omul a dobindit intelegerea cauzala a naturii utilizind ingenios competenta cuvintului de a transfera si manipula conditionat module de realitate, in subiect.

Pentru a realiza o transformare de stare data intr-un spatiu obiectual reprezentabil, e necesar sa aplicam un anume set de operatori intr-o ordine data, iar pentru a aplica acesti operatori gest expliciti, ei insisi reprezentabili distinct, sunt necesari alti operatori, operatorii interni care sa construiasca forma lor informationala si sa o manipueze in asa fel incit sa rezulte acele gesturi compatibile configurant cu obiectele catre care sunt orientate.

In cazul aplicarii gestului, fara limbaj natural, sunt minim necesare programe generatoare de serii de impulsuri nevoase coordonate, pentru a misca membrele intr-un anume fel, dar odata cu aparitia cuvintelor, sunt obligatorii algoritmi generatori ai sensurilor cuvintelor, pentru a diferentia si folosi coerent cuvintele aplicindu-le acelor fragmente modularizate de realitate pe care le descriu configureaza.

Problema generarii sensurilor in limbajul natural este inca nerezolvata, dar odata cu asamblarea de limbaje pe sistemele informationale se intelege din ce in ce mai bine cum trabuie construita o anume anvelopa operant-semnificanta, pentru a obtine un anume potential descriptiv operant intr-un anume spatiu obiectual concret sau abstract.

Cuvintul este un marcaj semnificant subtil care legat stabil de obiect, miscare sau gest le echivaleaza semnifica, in sensul ca le modularizeaza si transfera din reprezentarea obiectuala in reprezentarea intelectiva, conceptuala, iar acolo creaza orice configuratii cu formele semnificate ale reprezentarii.

Deasemeni operatorul lingvistic se manipuleaza pe sine prin echivalenti semnificanti; fiecare cuvint sau sir de cuvinte expliciteaza un sens prin alt sens sau lant de sensuri, cuvintul motiveaza operant alt cuvint transferind in parte propria performanta semnificant operanta catre altul si aducindu-l pe acesta in aria accesibila a semnificarii operarii.

Odata cu limbajul reapare poblema constructiei si dimensiunii minime a vocabularului, adica a numarului minim de operatori cuvint cu semnifictii distincte, care asigura descrierea formarea oricarei actiuni in realitate si a oricarei meta actiuni de analiza comparata a altor actiuni lingvistice. Problema dimensiunii si specificitatii optim semnificante a vocabularului limbajului natural este extrem de dificila, dar exista solutii pentru limbajele de programare, care cu un set limitat de operatori realizeaza o mare variatate de procesari de date.

Dar odata construite un anume grup de familii de invarianta obiectuala, relationala si dinamica, carora le era asociat cite un semnificant cuvint, omul dobindeste un vocabular de baza si este pregatit sa isi puna si rezolve problemele mult mai eficient utilizind instrumentul lingvistic.

Vom da un exemplu elementar de formulare si rezolvare de problema in spatiile gestual si lingvistic:

Sa presupunem ca subiectul dispune de elementele substantiv semnificante de familii obiect, de predicate pentru familii de miscari, de conectori relationali pentru descrierea pozitiilor si vecinatatilor si de cuvinte descriptive de proprietati.

Sa separam din vocabular predicatele, 'merge, urca, coboara, prinde, culege, ridica, apuca, etc

In acest caz sa spunem ca o anume problema este: Accesarea fructelor unui copac separabil perceptual si aducerea lor intr-un anume loc.

Rezolvarea pur gestuala a acestei probleme, pentru individ, consta in identificarea gesturilor potrivite si conectarea lor in acea ordine care pune fructele la dispozitia unui individ. Rezolvarea lingvistica formeaza lantul de cuvinte:

'copac acolo mergi urca culege arunca coboara aduna intoarce aici', ea exprima in limbaj seria de actiuni in reprezentare. Dificultatea rezolvarii pur gestuale deriva din in multimea de combinatii inutile care se pot asambla si in gasirea criteriilor de logica operanta care evita prea multe incercari.

O accelerare semnificativa a rezolvarii are loc in limbaj, unde realitatea deja este modularizata pe familii de invariante, in componente obiect si module actiune, iar gasirea solutiei implica gasirea lantului de cuvinte care descrie actiunea corecta. Dar si gasirea unei solutii lingvistice a unei probleme de configurare obiectuala este dificila cit timp nu exista reguli sintactice pentru a construi corect lanturi de sensuri, dar mai ales cit timp nu se formreaza reteaua semantica de conditionari intre invariantele semnificante ale formelor, miscarilor si diferitelor proprietati, care specifica ce este si ce nu este plauzibil sa apara in reprezentari, asadar ce este si ce nu este plauzibil sa se descrie ca varianta de actiune in realitate.

Problema are doua variante rezolvante, in prima, fara limbaj, extrem de laborioasa si indelungata, subiectul cauta mai mult la intimplare identificarea gesturilor relevante si combinatia intre ele pentru a atinge starea dorita. In varianta lingvistica subiectul poseda deja o pre cuantificare semnificanta a realitatii pe familii de invarianta obiectual dinamica, deasemeni poseda si retele de conexiuni stabile intre modulele de realitate reflectate in specificitatea cuplarii cuvintelor, in alinierea sensurilor cuvintelor, cind se descrie o anume alcatuire a reprezentarii.

Reteaua de forme, miscari, proprietati conexate, continind conditionari plauzibile intre partile reprezentarii am putea-o numi retea pre cauzala, retea conditionala concreta, retea care cuprinde ce este mai frecvent recunoscut ca dependent stabil in reprezentare, ce obiect si miscare sunt sistematic observate, ce gest si efect sunt sistematic legate. Folosind retelele de conditionari concrete subiectul poate circula mai rapid si corect in spatiul actiunii, poate alege mai precis si fara multe cautari gestul sau lantul de gesturi care construieste o anume configuratie problema.

Dar aceasta retea precauzalizanta a realitatii a cerut multe milenii de efort operant si ea va continua sa se dezvolte la nivele tot mai generale, mai abstracte cit vor mai exista oameni.

Nu trebuie inteles ca utilizind limbajul apare automat solutia, orice semnificatii am folosi sunt inevitabile erori si corectii operante in orice actiune configuranta de structura cu o anume functie.

In problema gestual lingvistica a culegerii unor fructe, rezolvarea lingvistica se face in trepte conectind progresiv operatorii cuvint. Aplicind primii doi operatori subiectul isi defineste cimpul de actiune, se orienteaza interactiv, aplicand al treilea se deplaseaza de unde este pina la copacul ales, prin urmatorul urca in copac si tot asa aplicind in ordinea corecta toti operatori el obtine fructele dorite si le duce intr-un anume loc.

Un asemenea lant de actiuni conectate intr-o ordine data il numim algoritm, orice rezolvare de problema consta in formarea unui lant de operatori specializati care conectati intr-o ordine data genereaza un algoritm rezolutiv de problema. Daca am vrea sa algoritmizam minimal o vinatoare primitiva traseul lingvistic operant ar fi urmatorul:

Priveste, mergi, cauta animalul, mergi, cauta, daca il identifici-gasesti alearga catre el, apropie-te pina la o anume distanta, arunca o piatra, sau sageata sau sulita. Daca animalul este ranit si cade, apropie-te, loveste cu piatra, sulita, apara-te de miscarile lui si continua sa lovesti cu arma disponibila pina il ucizi.

Evident descrierea actiunii nu inseamna si efectuarea ei, fiecare operatie-gest si fiecare lant de gesturi, sunt acte de cunoastere si cer exercitiu sistematic pentru a fi corect insusite si aplicate.

Fiecare din cuvintele semnificante de gesturi descriu activeaza in subiect o anume invarianta operanta cu un efect determinat. Daca subiectul poseda pentru fiecare cuvint obiect sau cuvint miscare familia de invarianta video dinamica corespondenta, deasemeni poseda pentru fiecare predicat gest actiunea gest efectiv corect, el poate traduce lantul de semnificatii in reprezentare si se poate proiecta in spatiul reprezentarii ca forma si dinamica distincta, desfasurind o serie gestuala bine definita.

In cazul corectei interpretari a descrierii unei actiuni, prin care subiectul poate reconstitui gestual corect un ambient obiectual interactiv si o actiune proiectata in acel ambient, se realizeaza un transfer de cunoastere.

Dar a spune sumar cam ce credem ca se intimpla cind facem ceva si vorbim despre ce facem e incomparabil mai usor de imaginat decit a asambla informational exact si complet toate procesele din mintea noastra cind generam reprezentari, gesturi in reprezentare si limbaj descriptiv configurant de actiuni in reprezentari.

Fiecare algoritm lingvistic descriptiv alcatuit din partile substantiv si predicat, eventual conectorii propozitionali si cuvinte adjectiv care descriu obiectele si gesturile rezolva conceptual problema, iar traducrea descrierii in algoritm gestual distinct rezolva efectiv problema.

Pare simplu si usor acum dar in lumea trecutului realitatea era o colectie haotica de forme, conexiuni confuze si miscari intimplatoare, in care indivizi nu aveau nici o orientare operanta, nu identificau zona obiectual operanta de unde sa inceapa, cum si catre ce sa orienteze actiunea si sa o finalizeze corect.

Faptul ca au fost necesare sute de milenii pina s-a ajuns unde suntem cu actiunea si gindirea conceptual modelanta de realitate cauzalizata, este un argument ca regularizarea lingvistica a realitatii pe familii de invarianta a formei, miscarii, proprietatii, dependentelor intre ele, deasemeni gasirea gesturilor relevante si combinatiilor configurante descriptibile in limbaj a fost si ramine inca o problema de o dificultate extrama, la a carei optimizare lucram si in prezent.

Lumea prezentului este o lume plina de algoritmi, noi ne aflam intr-un spatiu complet algoritmizat, fiecarui obiect din cele care satisfac o nevoie ii asociem lantul algoritmic constructiv si algoritmul utilizant. In prezent in descrierile si rezolvarile nevoilor omul asambleaza in limbaj intii algortimul configurant de stare scop apoi identifica toate conexiunile obiectuale si operante care il pot realiza efectiv.

Utilizind limabjul natural si limbaje specializate, se specifica clar si complet cum arata structura obiectual functionala a proiectului, cu ce materie prima se construieste obiectul dorit, cu ce unelete, in ce configuratie tehnologica, pentru a optimiza constructia; cum se conecteaza impreuna partile fabricate ale obiectului pentru a obtine configuratia functionala finala si cum trebuie utilizat obiectul pentru a da satisfactie optima.

Omul actual este situat intr-o lume a retelelor si retetelor operante, fiecare calificare umana localizeaza un anume spatiu al uneltelor, al conceptelor functionale si utilizante ale acestora, a criteriilor de protectie activa care trebuiesc respectate in maniplarea fiecarui tip de unelata. Deasemeni omul descrie clar si complet seriile de operanzi abstractii prin care modeleaza cantitativ, formal realitatea si cuantifica totalitatea actiunilor care definesc si ating o stare scop.

Omul actual nu are decit sa isi aleaga intervalul interactiv gestual si conceptual lingvistic in care doreste sa se specializeze, iar acolo invata cum sa controleze uneltele domeniului, cum sa construiasca algoritmii operanti compatibili cu rezolvarea unei familii de probleme.

In realitatea operanta a omului actual orice actiune este inglobata intr-o ampla superstructura a invariantelor algoritmice socializate alocate proiectarii, constructiei si utilizarii unor clase de unelte si servicii bine diferentiate.

Lumea omului modern este alcatuita din procedee generative de moduri operante si din tehnologii creatoare de morfologii si functii distincte.

Reteaua familiilor de forme, relatii si miscari care au creat in trecut premizele aparitiei limbajului este inlocuita cu reteaua algoritmilor generativi de forme functii si conditionari interactive. Oricare ar fi structura obiectual-functionala scop, ea se leaga de alte prestructuri componente, intodeuna demontam o anume maxi problema in module subproblema si mergem cu descompunerea rezolutiva pina la treapta minim obiectual operanta care genereaza o anume subrezolvare din ierarhia configuranta a macro rezolvarii.

Proiectarea si constructia de utilitati implica utilizarea diferitilor algoritmi operanti si unelte specifice, iar reteaua algoritmica se amplifica si multietajeaza, asamblind progresiv fiecare parte de functie din functia globala.

Orice extindere a cererii utilitatilor amplifica performanta constructiei functiilor, acestea la rindul lor activeaza cererea de noi utilitatii care duc la alta serie de functii optimizate, iar succesiunea de cereri de utilitati si functii rezolvante se reflecta in spatiul algoritmilor conceptuali, exploratori de noi proprietati si moduri functionale ascunse in marea potentialitate cauzala a naturii.

Ceace trebuie retinut este ca noi separam numai serii de actiuni algoritmizate, nu actionam punctual, gest dupa gest, ignorind contextul si scopul, sau cuvint linga cuvint, fara a avea in minte proiectul global si corelarile care il realizeaza.

In prezent nu mai percepem lumea ca multime de varietati obiectuale izolate, toate reprezentarile sunt fragmentate de cunoastere in agregate pluri obiectuale dependente structural interactiv, avind configuratii si functii specifice. Ca oameni ai lumii modularizate pe familii de invarianti 'agregat si functie' noi nu mai traim intr-o realitate independenta de noi ci construim realitatea, in sensul ca avem tehnologii de valorificare pentru toate partile realitatii. Ca proiectati de unelte direct transformante de ambinet prin algoritmi conceptuali dispare situarea neutra, pur observationala in natura, in prezent ne situam in realitate simultan observational si interactiv operant, ne situam numai ca lant de transformari asupra unei realitati pre proiectate dinamic.

Omul actual circula intr-o lume a retelelor de trasee algoritmice, in fiecare traiectorie prin retea el intilneste si conecteaza moduri algoritmice distincte iar coexiunile nodale parcurse intr-o anume ordine definesc o modalitate macro operanta, o actiune cognitiva rezolvanta de nevoie socializata.

Corespondentul actual al culegatorului de fructe sau vinatorului antic isi rezolva propblemele cam astfel:

1-Formuleaza problema,

2-Identifica zona de cunoastere abstracta de care depinde,

3-Identifica zona obiectual concreta in care se poate aborda rezolvant, (cind este cazul,

4-Defineste clar specificarile si conditionarile cerute de problema

5-Cuantifica precis la nivel conceptual operant dimensiunea problemei.

6-Utilizeaza informatiile din bazele de date disponibile,

7-Exploreaza spatiul problemelor si rezolvarilor accesibile si cauta similitudini rezolvante,

8-Daca se contureaza un traseu rezolvant urmareste-l cit de departe poti.

9-Daca s-a gasit o solutie ea trebuie testata.

10-In caz ca dupa testare solutie raspunde la specificatii, cauta variante care optimizeaza rezplvarea.

Evaluarea performantei rezolutive se face cautind varante rezolvante. Daca se gasesc mai multe solutii se compara intre ele sub aspectul numarului de pasi operanti, a volumului de resurse cerute de fiecare solutie, a costurilor pe solutie si a vitezei de rezolvare pentru fiecare algoritm rezolvant. Evident la lista de actiuni se pot adauga sau scoate proceduri operante functie de caracterul mai abstract sau mai concret al problemei. Daca se opereaza in spatiul constructiei de unelte si obiecte de utilitate particulara, apar specificatii distincte functional, daca vrem sa realizam unelte de mare complexitate adaptam procedurile la specificarea si realizarea performantelor.

Spre exemplu problemele de tip matematic cer o generalizare obiectuala a spatiului de operare, precizarea clara a formarii obiectelor si descrierea precisa a operanzilor si regulilor de utilizare care determina anumite conexiuni intre obiecte.

Ca oameni ai generarii si utilizarii cunoasterii algoritmice extindem continuu spatiul inventarii de moduri interactive si incercam sa transferam toate actiunile umane in moduri operante preluate de sisteme informationale, realizindu-ne duplicatul de persoana si actiune.

Reconstructia modurilor rezolvante umane in algoritmii limbajelor de programare transfera calculatorului volume mari de operatii repetitive, dar cercetarile actuale cauta sa modeleze algoritmii creativi, inca specific umani, o asemeea realizare ar reconstitui masiv persoana umana pe sistemele informationale.

Efectele algoritmizarii operante

Introducerea sistematica a practicii operant algoritmice amplifica si multi ierarhizeaza spatiul intelectiv adaugindu-i mari blocuri de forme si module operante construite din actiuni lingvistice generalizate. Realitatea limbajului socializat contine numai macro actiuni, numai module rezolvante ale diferitelor situatii, din care subiectul imprumuta ce are nevoie la un moment dat, iar familia de obiecte, proprietati, gesturi si concepte sunt componente elementare cu care se alcatuieste orice algoritmizare interactiva dorita.

Daca limbajul a demarat cu granularizarea reprezentarii pe familii de obiecte, relatii si miscari, odata introdusa actiunea lingvistic rezolvanta reprezentarea isi schimba net dimensiunea de invarianta, facind trecerea de la familia de obiecte sau gesturi la grupuri de algoritmi operanti specializati aplicabili mai multor familii de obiecte unificate cauzal, rezultind efecte distincte.

In lumea actuala omul are la dipozitie pachete de rezolvari de probleme, el trebuie doar sa le identifice, sa le inteleaga functional, sa invete modul si intervalul fenomenal unde le poate aplica concret.

Asa cum un programator are la dispozitie prin limbajele de programare diferite alternative operante si programe gata construite cu care realizeaza familii de functii in reteaua serviciilor socializate, individul contemporan ca sistem informational are la dipozitie intreaga experienta sociala pe care o poate activa, explora si utiliza.

Dar spre deosebire de calculator care depinde de programator, individul are posibilitatea de a isi alege domeniul de specializare, dar dupa ce s-a pozitionat intr-un anume interval operant cognitiv el trebuie sa primeasca, inteleaga si aplice experienta invatata si numai dupa exersare-perfectionare o aplica corect. Omul actual este un sistem informational parte a supra sistemului socio cognitiv din a carui rezerva de programe el preia, intelege si aplica actiuni specifice, prin care participa ca parte functionala la dinamica cognitiva globala.

Actul de cunoastere ca algoritm operant este fundamentat pe doi factori anume nevoia de supravietuire si curiozitatea umana, daca am stii sa modelam intr-un sistem informational aceste doua functii poate am reusi sa dezvoltam cunoastere pe calculator.

Algoritmul investigant-cognitiv este declansat de cel interogativ creator de intrebari. intrebarea este cea mai obscura si umanizanta stare informationala, ea pune sistemul in raportare de sine, ea duce la aparitia si evolutia constientei.

Odata gasita o varianta de simulare a intrebarii pe un sistem informational, performantele functionale actuale ale calculatoarelor si resursele de competenta in dezvoltare accelerata ar putea duce la algoritmi de cautare si punere rezolvare a anumitor probleme.

Modularizare cauzala a realitatii, ierarhizarea de conditionari creaza straturi de retele cognitive , in fiecare retea operind un anume limbaj compatibiul cu invarianta obiectual interactiva pe care o exploreaza si unifica relational.

Dar cum anume sa stabilim criteriile interactive minimale care introduse intr-un sistem genereaza in primul rind reprezentari, apoi actiuni in reprezentari si intrebari asupra conditionarilor din reprezentare.

Aceasta intrebare inca apartine viitorului.

Cauzalizarea realitatii

Supletea si complexitatea personalitatii umane actuale este o dovada a ingeniozitatii intelectiv creative a inaintasilor care au descoperit si utilizat dependenta fenomenala locala captind-o intr-o procedura operanta stabila, si dezvoltind in timp acea conexiune atiune efcet care a modelat dependenta cauzala generalizata.

Inca acum citeva milenii oamenii au separat reprezentarea de cauza locala si au extins-o asupra intregii realitati, incercind sa formeze modele cognitive globale, nu doar moduri rezolutiv operante locale, cu caracter utilitar imediat.

Cucerirea conceptului de 'cauzalitate' tratata ca conditionare generalizata intre orice fel de evenimente a fost cea mai mare descoperire a omului timpurilor trecute. Dependent de realitate omul a localizat aceasta dependenta si a extins-o ca dependenta universala. De timpuriu practica umana a recunoscut strinsa legatura intre individ si natura, intre om si semenii sai, chiar intre om ca intreg functional si performantele organelor sale prin a caror specializare operanta supravietuieste.

Dependenta individului de lumea inconjuratoare a fost extinsa treptat ca 'dependenta a orice de orice altceva', si a fost numita semnificata prin conceptul de 'conexiune cauzala', de existenta a ceva ca o conditie a existentei a altceva, asa cum exista si se manifesta. Cind s-a inteles ca orice stare e reprezentarii si chiar stare mentala are o cauza, prin rationament a fost dedusa necesitatea unui lant infinit de cauze, in spatele fiecarui existent.

Au fost propuse diferite solutii care sa ocoleasca necesitatea infinitatii cauzelor pentru manifestarea unui existent concret, succesiunea infinit creativa a cauzelor parind in contradictie cu finitudinea efectului.

Primul folozof si in acelasi timp om de stiinta care analizat si patruns in profunzimea conceptului de cauza a fost marele metafizician grec Aristotel, el este cel care a separat patru tipuri de cauze, conditii universale ale oricarei modalitati a realitatii. Aristotel identifica urmatoarele patru tipuri de cauze:

1-Cauza materiala,

2-Cauza eficienta sau activa,

3-Cauza formala,

4-cauza finala.

Aceste patru varietarti cauzale se pot descrie compact in urmatorul fel:

Din ce, prin cine, cum, pentru ce, a fost adus la existenta un obiect-eveniment, oricare ar fi el.

Asupra conceptului de cauza exista numeroase studii care il abordeaza din diferite perspective.

Marile mituri si metafizici antice ne uimesc inca prin amploarea generalizarii conceptual cauzale, prin definirea precisa a unor invarianti existentiali foarte ampli si ierarhizat organizati si descrieera unor cai de creatie a universului. Oameni trecutului au inventat nume pentru obiecte si proprietati particulare, in continuare au unificat relational calitativ intreaga reprezentare disponibila a realitatii, au dat un semnificant unic acestei totalitati numita cosmos sau natura, au dat un numele unic 'cauza' tuturor conditionarilor din cosmos si au creat cosmosul dinamic, creator de sine, inglobant al tuturor variantelor realitatii observate sau gindite de individ.

Intrebarea ca vector generator de stari problema si activator de rezolvari este veche de milenii, ea a devenit un operator investigant abstract, care activeaza conexiuni diferentiate si duce treptat la acele lanturi descriptive regularizate, pe care le numim rationamemte, ele sunt optimizari ale procedurilor de circulare in multimea retelelor realitatii.

Odata cu arhitectura cauzala oamenii au cautat variante de montare a mecanismului realitatii si au descoperit progresiv acele surse stabile ale schimbarii care determinau lumea sa fie si sa devina. Progresiv au fost separate conceptele de substanta, spatiu, timp, forta, au aparut cuantificari numerice ale invariantelorconceptuale generalizate si au fost propuse modele teoretice ale naturii, in interiorul carora un set finit de principii active generau multimea starilor universului.

Omul are functia operant-investiganta a curiozitatii si poate a intrebarii, mostenite genetic, dar le dezvolta si aduce la performanta prin abilitatea logic operanta, prin exercitiu intelectiv rational in spatiul social, al genezei colective a actelor de cunoastere.

--Trepte de operare.

Dimensiunea cognitiva depinde de mai multi factori pentru a capata o anume performanta. In ordinea de implicare in calitatea cunoasterii primul factor conditionant al performantei cognitive este perceptia, capacitatea traductorilor senzoriali ai individului de a culege si procesa unitar volume cit mai mari de informatii. O perceptie performanta cere o memorie foarte mare pentru a stoca cit mai multe date senzoriale si a permite variante de organizare a acestora. Efectul procesarii perceptiei este reprezentarea. Cu siguranta exista atitea lumi distincte cite reprezentari exista si exista atitera citi subiecti exista. Lasind la o parte reprezentarile altor forme de viata, omul creaza si schimba forma realitatii in seria reprezentarilor, dar nu are nici un argument ca acea realitate-reprezentare la care are acces este unica, ca nu exista variante de realitate non reprezentabile prin strategia lui interpretanta de mesaj fenomenal.

Specificitatea invariantilor obiectuali si dinamici depinde de calitatea perceptiei si inca mai mult de caracteristica reprezentarii, iar structura reprezentarii este controlabila prin tipul de operatori cu care o putem descrie si reconfigura.

Fata de alte vietuitoare posedam reprezentari incomparabil mai bogate in parti si relatii, mai complexe dinamic, deasemeni avem operatori interactivi mai eficienti care pot dizloca si manipula invariante obiectuale si relationale de mari dimensiuni.

Omul a creat doua clase mari de unelte specializate, unealta material energetica care controleaza structura si proprietatile substantei si unealta conceptuala, formatoare a lumii in subiect. Unealta conceptuala construieste configuratii informationale ale realitatii, le compara, uneori le suprapune peste realitatea reprezentarii efective si comanda aplicarea unealtei materiale pentru a schimba zonal formele si proprietatile pina le aduce in identitate cu modelul creat conceptual.

Daca am avea simturi capabile sa perceapa alte eventuale mesaje ale altor realitati, presupunind ca exista cumva, am avea acces direct la alte moduri fenomenale, pe care nedetectindu-le direct nu le putem reprezenta, iar nereprezentindu-le, nu exista pentru noi.

Evident extensii ale perceptiei cer memorii inca mai mari decit cea de care dispunem, dar mai ales cer strategii analizant unificante noi, mult mai ample relational, pe care le putem concepe vag, numai in cuvinte. Ar fi interesant daca am avea capacitatea de a construi o unica reprezentare a unei serii de reprezentari, adica daca am obiectualiza miscarea, daca am transcende timpul.

Cu siguranta lumea are atitea aspecta cite ii putem aloca prin formele reprezentarii si prin extensiile conceptuale, viitorul va amplifica in continuare capacitatea observanta a instrumentelor actuale si ne va pune in contact cu lumi noi, alcatuite din obiecte noi cu neimaginate proprietatii. Poate corpul nostru este instrumentul universal acordabil pe orice varietate fenomenal observanta, daca invatam sa ii reglam intevalul de investigare prin evolutia modurilor de cunoastere.

Predicate generalizate.

Logica limbajului

In prezent limbajul este instrumentul manipularii optime a realitatii, prin cuvint individul descrie si proiecteaza tot felul de configuratii si serii de relatii, mult mai rapid si mai coerent.

Operarea cu module interactive a cerut formarea si utilizarea sistematica a predicatelor gestuale generalizate care aveau rolul sa denumeasca si unifice operant diferiti algoritmi. Ca exemplu aparitia in limbaj a predicatului 'a face' este un stadiu superior descriptiv interpretant, care indica capacitatea subiectului de a unifica si subordona totalitatea gesturilor unui supergest, de a unifica si denomina toate predicatele cu un singur meta predicat generalizat, care poate pune laolalta si echivala operant totalitatea predicatelor gestuale specializate. Comanda activant gestuala: 'fa x', orice traseu operant ar avea predicatul gestual x, indica o generalizare in cimpul semnificarii, o punere impruna intr-un unic superinvariant dinamic a unor intervale distincte de realitate si actiune in realitate, de care vorbeam inainte.

Odata cu asamblarea unui lant operant cu o performanta rezolutiva data si denumire lui, devine posibila identificarea de regularitati in operarea lingvisitca asa cum prin fiecare cuvint au fost introduse regularitati si dependente intre obiecte si gesturi sau intre seriile de gesturi.

Odata cu predicatele generalizate, a face, a vorbi, a intelege' apare cimpul asamblarii formei generalizate a algoritmilor compusi din operatori abstracti, apare posibilitatea abstractizarii formei, miscarii si relatiei si se pun bazele conceptuale ale cunoasterii cuantificate, stiintifice.

Matematica este un exemplu de beneficiar a introducerii predicatelor generalizate de tipul 'a face' matematica desprinde forma de amanunte, transformind-o in obiect generalizat, desprinde gestul de concretete si il transforma intr-un 'fa' abstract, intr-un operator cu orice specificitate operanta, particularizabil functie de context, dar potential un operator universal, fara specificitate configuranta.

Suntem intr-o situatie problema cind pozitionati intr-un spatiu de obecte si proprietati ni se cere sa gasim anumite noi forme si proprietati, (realizabile efectiv nu numai optional), care satisfac un set de conditii precis formulate.

Semnificatia cuvintului proprietate are mai multe variante. Putem denumi generic proprietatea un parametru caracterizant al unei invariante de stare date, astfel obiectul poseda proprietatile forma, culoare, pozitie, miscare, interactivitate chimica..., dar insasi invariantul 'obiect' poate deveni o 'proprietate ierarhizata' continatoare de 'nivele de proprietati', atunci cind alocam invariantei forma calificantul generic 'proprietate' in acest caz proprietatile culoare, greutate, duritate, miscare, devin 'sub proprietati ierarhizabile'. Proprietatea se poate ea insasi ierarhiza nelimitat, astfel in interiorul oricarei proprietati sunt separabile variante de proprietati mai specifice. Spre exemplu daca tratam culoarea sau miscarea ca proprietati generalizate, in interiorul culorii avem gama cromatica, iar in interiorul miscarii avem tipuri de miscari, clasificabile dupa anumite criterii; avem deasemeni variante de miscari uniforme sau accelerate, orientate unidirectional sau oscilante, rapide sau lente, etc. Identificarea de noi proprietati cind sint date unele, este o actiune de cautare, de separare sau constructie de noi proprietati, este o actiune cognitiva.

Cea mai buna cautare, care identifica cel mai rapid si complet prezenta unor proprietati intr-un spatiu oboectual conectiv este bazata pe identificarea si utilizarea sistematica a anumitor relatii stabile intre partile limbajului care descriu si analizeaza relatii intre proprietati.

Acele relatii stabile intre cuvinte si grupuri de cuvinte care descriu corect relatii obiuectual interactive sau relatii gestuale coerente, generalizate, definesc logica limbajului, logica lingvistica este acel set finit de criterii conectiv descriprive care extrag maximum de conditionari, de proprietati, existente in diferite spatii obiectuale sau conceptuale.

Rationalitatea

Relatia stabila intre diferite forme-proprietati, transpusa in limbaj este o relatie logica descriptibila generalizat prin propozitiile; daca exista proprietatea A atunci exista proprietatea B, sau mai compact 'daca a atunci b'. Relatia stabila intre proprietati exprimata prin descrierea daca A atunci B o numim generic conditionare logica.

Consideram ca relatia logica este un tip de conditionare mai general decit conditionarea concret operanta functie de context, logica relationala unifica-acopera, un spatiu de conditionari. Logica conectiv operanta acopera conditionari statice, pozitionale, dinamice, interactiv energetice, conditionari conceptuale ierarhizate, etc.

Evident in realitate exista o multime uriasa de conditionari stratificate, in sensul ca in interiorul unei conditionari se pot identifica alte planuri de conditionari, iar separarea tuturor printr- unica logica operanta este practic irealizabila, cit timp nu posedam un limbaj care sa le cuprinda si cuantifice descriptiv unitar pe toate, ceace pare imposibil.

Atunci cind intr-un spatiu de proprietati am introdus relatia generalizata :daca 'a atunci 'b', peste un set finit de evenimente, operatori si relatii intre operatori, spunem ca am definit o relatie logic operanta in acel spatiu procesual.

Odata introdusa procedura logic conectiva de definire a relatiilor intre proprietati, obtinem un spatiu cuantificat operant, un spatiu generalizat operant, de tip matematic.

Relatia logica are proprietatea ca se propaga din eveniment in eveniment intr-un spatiu obiectual logic organizat, astfel cind identificam o dependenta logica intr-un interval obiectual interactiv, din ea sunt derivabile alte relatii logice, care se pot prelungi pina la epuizarea efectelor unui vector activant de actiune. Desfasurarea unui lant de conditionari logic conectate, prin extensia procedurii 'daca A atunci B', creaza un algoritm logic investigant de proprietati si conditionari intre proprietati.

Operarea cu blocuri algoritmizate de conditionari devine posibila numai prin formarea de cuvinte distincte exprimind caracteristica operanta a tuturor operatorilor logici si extensia limbajuluii pentru a descrie efectele aplicarii fiecarui operator.

Omul a trecut in evolutia sa prin mai multe nivele de logica operanta, am putea incepe cu logica gestuala privita ca separarea de conditionari concrete, stabile intr-un anume spatiu de forme, gesturi si consecinte.

Trecerea de la logica gestuala, concreta si zonala la logica generalizata a limbajului aplicabila familiilor de obiecte si proprietati a durat milenii si inca se mai cauta si descopera variante de logici relationale adaptate la diferite compartimente fenomenale sau modelari de procese.

Cind oamenii au invatat sa construiasca in limbaj scheme de dependente logic analizabile, au patruns in ceace am putea numi rationalitatea operanta, optima forma de explorare a potentialitatii configurante a realitatii.

Rationalitatea investiganta a logicii limbajului are mai multe trepte de explicitare si operare, unele tehnici rational cretive sunt vechi de milenii si au dus la ample esafodaje de forme si proprietati exprimate lingvistic.

Am putea defini rationalitatea ca actiunea logic investiganta separanta de proprietati si trasarea unor retele de conditionari intre proprietati.

Subiectul situat in logica limbajului opereaza in interiorul unor retele de conditionari generalizate, iar particularizarea investiganta adaptata la obiecte si proprietati locale corespunde unei rationalizari interactive zonale, parte a retelei de conditionari generalizate.

Este plauzibil sa presupunem ca numai limbajul realizeaza acele unificari de familii obiectuale compuse din forme, pozitii, miscari si diferite proprietati, ca numai el poate separa dependente din ce in ce mai largi intre familii de concepte unificind grupuri de familii de conditionari. Numai limbajul duce la formarea ierarhizarilor de invariante generalizate de orice structura si dependenta, numai in limbaj este realizabila cautarea optimizata si identificarea relatiilor intre conditionari abstracte, bazata pe logica operanta care extinde constructia de variante fenomenal sau formal cauzale.

Daca a cunoaste inseamna a construi retele de conditionari si relatii intre conditionari limbajul are maxima amplitudine cognitiva, el asambleaza cu viteza, suplete, generalitate si adincime relationala tot felul de familii de invariante dinamice, tot felul de dependente intre acestea, el permite generarea unor retele de conditionari si ierarhizari de retele care creaza ample proceduri cognitive formalizate care surprind si descriu cantitativ cauzalitatea naturala.

Rationalitatea este trasarea unei retele de obiecte si relatii si circularea in retea prin stabilirea unui set de conditionari intre nodurile retelei.

A gasi prin comparatii si judecati logice legaturi intre forme, relatii, miscari si proprietati este functia cotidiana a fiecarui om. Fiecare individ dezvolta actiuni in spatul realitatii si exploreaza aceleasi sau noi trasee interactive utilizind personalizat rationalitatea operanta.

Daca prin analiza comparanta limbajul permite o separare ierarhizata de proprietati si conditionari intre proprietati, analiza rationala descopera cu mijloace logic investigante acel traseu care identifica si cupleaza intr-o anume ordine, o multime de dependente intre familii de invariante de orice natura, construind o configuratie relationala care rezolva o stare problema.

A fi rational inseamna a construi o reprezentare cit mai completa a retelei dependentelor intre diferite familii de invarianta ale spatiului de operare si a modela acele trasee configurante care genereaza forme si functii specifice, rezolvante ale unor nevoi.

Rationala este procedura formarii unei structuri obiectuale cu o anumita caracteristica interactiva dispunind de anumite obiecte, proprietati si conditionari intre acestea.

Cu siguranta cel mai complicat ansamblu de retele si actiuni rationalizate este 'agregatul cunoasterii sociale unificate' in interiorul caruia exista compartimente de structura si conditionare fenomenala specifica unite prin coridoare de actiune mediatizanta, interdisciplinara care asigura transferul de cunoastere intre diferite rationalitati cognitive.

Actiunea conceptuala globala include multimea traseelor operante si evaluante apartinind tuturor indivizilor plasati pe diferite coordonate in diferite trasee prin nodurile retelelor de proprietati si conditionari intre ele.

O proprietate umana foarte greu de cuantificat relational operant este functia valorizanta, acel subtil mod de masura si individualizare calitativa a valorii obiectului, a valorii relatiei, lingvistic exprimate, intr-o retea de conditionari.

Fiecare om isi asambleaza scopurile si le proiecteaza intr-o retea valorizanta de moduri realitate, dezvoltind o masura calitativa, afectiva, prin care selecteaza si activeaza prioritar o traiectorie interactiva la un moment dat.

Pozitionarea in retaua interactiv evaluanta a fiecarui subiect ii caracterizeaza cunoasterea si aplicarea cunoasterii la o problema data, iar succesiunea pozitionarilor unificate definesc o individualitate cunoscatoare, o personalizare distincta, caracterizata prin functii si trasee opoerant cognitive si valorice unice.

Variante de rationalitate

Rationalitatea artistica

In lumea artei artistul insusi dar si consumatorul de arta considera rationalitatea aproape absenta sau prezenta foarte personalizat. Cu greu poate fi definita drept rationala, particularitatea estetizant creativa a celui care cu mijloace obscure, nici de el intelese naste noutatea estetica.

Dar acest punct de vedere este relativ, credem ca si in spatiul cultural rationalitatea este prezenta si se manifesta in orice geneza de opera artistica, indiferent de particularitatea compozitiei si specificitatea emotiei pe care o declanseaza in specatorul consumator de act estetic.

Artistul prefera sa isi numeasca tehnica creativa 'intuitie', si da acestui cuvint o semnificatie ambigua, intuitie putind insemna orice actiune bazata pe conditionari obscure, pe aparent spontana geneza de forme estetice.

Orice creatie artistica, ca orice alta geneza de compozitie multiobiectual relationala, deriva dintr-o anume valorizare interna a spatiului obiectelor si tehnicilor de operare si se exprima ca alegere a unor actiuni care exprima specificitatea creativa a autorului.

Prezenta rationalitatii este neindoielnica in creatia picturala, muzicala sau poetica, doar ca ea este uneori atit de subtila, de nuantata, de imprevizibila, uneori socanta sau incifrata, ermetica, incit pare obscura sau irationala si scapa capacitatii spectatorului de a o intelege si savura. Cuprinderea frumusetii si profunzimii mesjului poetic, patrunderea straturilor de rationalitate suprapuse si multiplu intersectate intr-un labirint de intelesuri si intelesuri ale intelesurilor, depinde de capacitatea cititorului de a recunoaste armonia si coerenta rara, imprevizibila, a invecinarilor de cuvinte, aparent contradictorii sau cu sensuri nefamiliare, dar incarcate de noutate si densitate descriptiva, simultan generalizanta si foarte personala.

O autentica dar am spune unica rationalitate inventiva de noutate, sta la baza constructiei fiecarei opere fie ea in imagine, sunet sau cuvint. In literatura operele de mari dimensiuni si complexitati ale actiunii si emotiei contin tehnici neasteptate, incisive si pline de efecte surprinzatoare, ele ofera personalizari puternice exprimate in actiuni benefice sau malefice care impresioneaza si creaza modele exmplare.

Configuratiile culturale au o capabilitate proprie de interactiune cu cel care le parcurge, ele transfera fiecarui subiect o parte din intensitatea existentiala si normele valorice ale eroilor operei, influentind masiv si sistematic structura personalitatii in spatiul social.

Rationalitatea juridica, socioreglanta functional

Functie de efectul unei traiectorii comportamentale desfasurate de un individ intr-o retea sociala se evalueaza calitatea actului si calitatea individului care l-a infaptuit.

Analiza si controlul efectelor socio perturbante ale diferitelor actiuni umane asupra membrilor unei societati caracterizeaza rationalitatea juridica, criteriu de cuantificare a valorii faptei socializate si de sactionare a acelor fapte care introduc disfunctii in societate.

In spatiul actiunii sociale se intilnesc si interactioneaza polarizat, conflictual, doua tipuri de rationalitati operante, anume rationalitatea socializata a cooperarii si recompensei individului dupa efortul depus si rationalitatea infractorului, care gaseste foarte legitim si rational sa preia de la semeni, fara acordul acestora, o parte din rezultatul muncii lor, pentru a isi satisface nevoile.

Rationalitata juridica investigeaza si evalueaza efectele faptei antisociale, ea cuantifica gravitatea actiunilor si insituie pedepse pentru a atenua actiunile infractionale. Actiunea juridica investigheaza motivatia faptelor conflictuale si cauta sa identifice si aplice acele actiuni corective asupra sistemului rational valoric al infractorului care ii pot reconstitui si socializa corect criteriile evaluante si practica operanta.

In perspectiva rationalitatii juridice pedeapsa are o functie multipla, ea are rol de rascumparare a vinovatiei prin suferinta, de plata afectiva a prejudiciului provocat pagubitului il pune pe faptuitor intr-o stare emotiva stresanta, tensionata, greu suportabila, care trebuie sa ii arate acestuia ce efect are actiunea sa. Pedeapsa are sau ar trebui sa aiba rol moralizant, sa deschida infractorului alternative existentiale, sa ofere vinovatului de faptuire incorecta posibilitatea experimentarii unor actiuni acceptate social , creatoare ale unor stari sufletesti noi.

Pedeapsa are dublul rol de plata afectiva a faptei imorale, dar mai ales ea incearca sa expliciteze pe cit posibil agresorului disfunctiile socio interactive create de alegerile sale de actiune in diferite retele socializate.

Rationalitatea metafizica

Este cea mai veche rationalitate discursiva, poate originea rationalitatii stiintifice, care a pus prima intrebarile fundamentale si a dat diferite raspunsuri la ele.

Realitatea pe care o reprezentam si in care actionam are o configuratie procesuala piramidala, alcatuita din forme, miscari, proprietati, relatii si straturi de relatii intre relatii, multiplu conditionate, uneori greu de explorat, generalizat si inteles. Practica umana a constatat ca nu se poate patrunde investigant descriptiv si cognitiv intr-un anume domeniu de forme si dependente fara uneltele corespunzatoare, iar instrumentul universal cu care patrundem, demontam inventariem, conectam si organizam interactiv orice pachet fenomenal este limbajul.

Limbajul este laboratorul unde unelte cuvint cu sensuri specializate pot modela orice realitate si reactie interactiva in realitate, el separa-descrie unitar familii de invariante obiectual relationale, le desprinde din reprezentare, le transporta in mintea umana iar acolo le supune oror tehnologii transformante de stare nelimitate.

Limbajul deplaseaza reprezentarea in subiect iar acolo o reconstituie respectind reguli sau fara nici o regula, construind lumile dorite de subiect, lumii care pot semana sau pot fi ireconciliabil diferite de lumea fenomenala.

Localizind proprietati si dependente ierarhizate intre ele cuvintele au caracter semnificant piramidal, unele desemnind echivalind familii de obiecte sau familii de miscari unificate, altele semnificind alte semnificatii, dezvoltind semnificarea prin semnificare si construind spatiul semnificarii explicite a cuvintelor prin cuvinte.

Majoritatea cuvintelor sunt unidimensionale semnificant, ele numesc-comprima familii de forme direct perceptibile, proprietati sau miscari reale, dar din necesitati de descriere a unor sensuri generalizate si conditionari mai subtile, nereprezentabile direct dar justificind proprietatile formelor, au aparut cuvinte care unifica si numesc unitar familii de cuvinte sau chiar familii de familii de cuvinte.

Exista in limbajul natural multe cuvinte fara corespondent in realitate, cuvinte aparent stranii care nu semnifica activeaza in interpretare nici o forma sau miscare anume, dar care au mai multa importanta si valoare descriptiv semnificanta decit cuvintele particular semnificante.

Spre exemplu cuvintul 'obiect' nu separa caracterizeaza nici o frontiera forma, dar cuprinde in semnificatia sa toate formele si prin generalizare, chiar toate miscarile si proprietatile daca il extindem semnificant asupra tuturor partilor realitatii, tratind orice fel de invarianta fenomenala fie ea statica sau dinamica ca 'obiect abstract', cu o anume alcatuire si numai atit.

Alt cuvint generalizant semnificant este 'miscare' niciodata nu vom putea observa in natura predicatul ' miscare' ca schimbare distincta de stare, noi observam separam tipuri de miscari concrete produse de forme concrete nu 'obiecte care se misca'. perceptia nu izoleaza obiectul in miscare, ea ofera mecanismului reprezentarii variante video cu forme si miscarii specifice.

Putem observa leganarea unei frunze, zborul unei pasari, mesul unui om sau unui vehicul, acestea sunt forme distincte cu miscari distincte, nu obiecte care se se misca pur si simplu.

Predicatul 'miscare' este un predicat de ordin doi, unificant de miscari, un predicat generalizat, fara reprezentare dar incluzind multimea reprezentarilor cinetice particulare.

Un alt predicat generalizant este ' a face' el nu desemneaza particularitatea dinamica a unui gest, dar le inglobeaza semnificant pe toate, el pune impreuna multimea tuturor actiunilor gestuale si le contracta semnificant, focalizind intr-un singur concept cu suprafata pluri semnificanta o ampla varietate gestuala.

Exista numeroase cuvinte cu caracter metasemnificant adica semnificant de semnificatii, fara ele omul nu ar putea individualiza si descrie acele zone ale realitatii in care se intilnesc si fuzioneaza procesual grupuri de familii de invarianti si conexiuni intre ele. Cuvintele metasemnificante nu desemneaza un anume obiect sau predicat ci ample reuniuni de forme si actiuni omogeneizate interactiv.

Putem construi diferite piramide de sensuri, fiecare cuvint sens al unui nivel unificind o familie de moduri semnificante de rang mai mic dar fiind tratat ca unic exemplar constituent al unei familii de metainvarianta ierarhizat semnificanta, unificind semnificant multimi de semnificatii.

Vocabularul poseda nume pentru obiecte si miscari dar poseda si numele generic 'cuvint' pentru a caracteriza global multimea cuvintelor particulare. Termenul 'cuvint' are rangul semnificant doi daca il privim ca semnificant unitar al multimii cuvintelor particulare, acestea avind rangul semnificant unu. Mergind mai departe cuvintul 'descriere' ar putea fi privit ca semnificant de rangul trei, el denumeste unitar multimi de 'cuvinte de rang doi' fiecare cuvint fiind o reuniune de invarianti obiectual dinamici conectati specific. Analizind cuvintul 'cunoastere' ii putem aloca rangul senificant patru, el caracterizind multimea descrierilor de cuvinte legate pentru a descrie variante de realitate. Cunoasterea ca termen de rang superior include si multimea interpretarilor unor descrieri- cunoasteri de realitate sau multimea interpretarilor altor interpretari si asa mai departe.

Fara existenta in limbaj a cuvintelor cu ranguri semnificante superioare nu se poate separa acel tip de conditionari generalizate, abstracte, intre reuniuni de forme si conditionari concrete, spre exemplu nu se poate descrie localiza conceptul 'cauza', cel mai general tip de relatie intre doua evenimente.

Realitatea este un mecanism multi functional piramidal organizat si daca nu construim concepte-sensuri capabile sa diferentieze-echivaleze fiecare familie de forme si dependente din fiecare nivel procesual, nu putem descrie cauzal acel compartiment fenomenal. Dar cum a descrie cauzal inseamna a cunoaste, fara capabilitatea descrierii conditionant cauzale, ne este interzisa cunoasterea acelui spatiu de forme si conexiuni, dat fiind ca nu avem semnificanti potriviti acelor modalitati relational cauzale.

In fiecare ipostaza semnificanta cuvintul nu este un obiect al spatiului reprezentarii, el este un proces informational, un operator activant de forma sau proces in memoria subiectului, eventual operator intr-un algoritm procesant specific intr-un sistem informational.

Cuvintul nu este si nu poate fi tratat ca o forma, ca un obiect sau ca o miscare particulara, chiar daca el semnifica echivaleaza la primul nivel semnificant obiecte si miscari si tot felul de alte proprietati direct percepute.

Avind functia de operator activant de parte a reprezentarii sau actiune in reprezentare, fiecare nume de forma este complet diferit ca mod generant, de formele actiuni pe care le descrie-genereaza.

Sa incercam a identifica rangul cuvantului 'spatiu' ca agregat meta obiectual generalizat de pastrare diferentierere a tuturor obiectelor forme.

Pentru a ajunge la semnificantul abstract 'spatiu' este necesar sa parcurgem citeva etape de generalizare intermediare. Plecam de la rangul unu la formelor, le unficam in forma obiectuala generica de rang doi tratata ca volum, alocam oricarui obiect volum starea 'loc' pentru a o pozitiona in raport cu altele si obtinem conceptul 'loc', avind rangul trei pentru ca unifica intr-un anume fel obiecte, in continuare gindim locul ca modalitate existentiala generalizata marginita, raportabila la alte marginiri de prezente loc si proiectam multimea locurilor intr-un 'superloc nemarginit' de rangul patru, numit spatiu, receptacol abstract capabil sa contina oricite locuri si sa mai aiba disponibilitate pentru nenumarate altele.

Parcurgind traiectoria generalizant semnificanta, forma, obiect, loc, multime a locurilor, am atribuit conceptului 'spatiu' rangul patru, el fiind obtinut prin patru trepte de extensie semnificanta.

Sa facem o analiza sumara a rangului cuvintului 'timp'. Timpul este o msura a schimbarii, a dependentelor dinamice, iar schimbarea implica o succesiune de obiecte pozitionate variabil intr-o serie de spatii conectate, asadar timpul are rangul semnificant cinci, daca il tratam ca reuniune a spatiilor conectate, ca o masura generalizata a schimbarii.

Prima treapta de generare a meta conceptului timp ar fi acea in care subiectul se situeaza relational dinamic, 'pre temporal concret' raportind o miscare la un tablo momentan al reprezentarii.

A doua treapta temporalizanta deriva din conexarea unui sir de tablouri dinamice momentane obtinind seria de evenimente conexate invariant, seria temporalizanta calitativ a reprezentarii.

In treapa a doua a separarii ideii de timp se conecteaza oricare tablou de realitate la o serie de tablouri memorate, in aceasta etapa starea dinamica momentana este prelungita prin conexiune in spatiul memoriei tablourilor de realitate, generind o situare calitativa a unei invariante dinamice generalizate.

Introducerea conexiunii intre invariante dinamice realizeaza temporalizarea calitativa, ca dependenta stabila intre miscari modelate in spatiul memoriei, ea permite extensia temporalizarii al orice varietate de actiune.

A treia etapa ar fi de cuantificare calitativa a seriilor de temporalizarii, de alocare a unei masuri seriei de pozitionari ale tablourilor dinamice temporalizate.

A patra treapta a temporalizarii este atribuirea unei masuri cantitative schimbarii introducind coordonata temporala cuantificata, echivalenta ca abstractizare cuantificarii cantitative prin coordonate a locului in spatiu.

Unificarea tuturor masurilor temporalizante locale genereaza conceptul de timp universal, abstract, de masura a oricarei pozitionari de eveniment intr-un cadru temporal generalizat.

Din moment ce conform analizei 'timpul' are rangul de generalizare cinci, superior rangului patru al conceptului 'spatiu', rezulta ca ideia de de timp cuantificat ar trebui sa fi aparut dupa aparitia ideii de spatiu, ca loc generalizat in care se pozitioneaza locurile obiect.

Probabil unele grupuri umane izolate au performante cognitive mai modeste pentru ca din diferite motive nu si-au creat in limbaj cuvinte metasemnificante cu ranguri superioare, capabile sa contina expliciteze invariante generalizate, sa cuprinda descriptiv unificant familii de familii de forme sau proprietati. Fara cuvinte meta semnificante de rang doi, trei, patru, etc, care sa se descrie conectiv relatii si procese generalizate, non reprezentabile, dar obligatorii pentru a construi intelectiv agregate de familii forme sau conditionari, nu se pot investiga si cunoaste cauzal realitatea.

Cind un limbaj isi creaza sensuri de rang superior, sensuri abstracte, generalizante, subiectii care le folosesc pot aborda descriptiv-cognitiv acele zone fenomenale, construind suprareprezentari intelective pentru ele, atunci cind aceste nume- concepte cuprind si unifica corect ariile de realitate unificate.

Este necesara logica limbajului, procedura descriptiv operanta aplicata la invarianti obiectuali si dinamici abstracti, de rang superior, pentru a dezvolta interactiunea rationala cu realitatea, iar prin rationalitate sa se patrunda optim operant in orizonturile obscure ale conditionarilor fundamentale ale naturii, surse ale conceptului de cauza si intelegerii cauzale a lumii.

E ciudat ca in unele comunitati umane cu populatii relativ modeste au aparut inca acum citeva milenii cuvinte meta semnificante foarte complicate, amplu inglobante de invarianta fenomenala generalizata. Unul din cele mai uimitoare explozii cognitive il da amplitudinea conceptuala si metafizica a a grecilor antici care au creat cuvinte cu o profunda, multidimensionala anvelopa semnificanta si au dezvoltat extrem de subtile metafizici, modele de realitate formate prin conexarea metasensurilor. Filozifie greaca antica a construit cele mai elaborate arhitecturi semnificante, ridicind adevarate palate de argumente, in care doreau sa prinda si inchida fiinta infinita a realitatii.

In Grecia antica a avut loc o expansiune stranie de supra conceptualitate abstracta, aparent nejustificata, nesprijinita pe o cunoastere fenomenala stintifica, corespunzator de dezvoltata pentru a motiva formarea si utilizarea unor meta termeni cu sensuri foate subtile, larg cuprinzatoare.

Doi mari metafizicieni greci, Platon si Aristotel au devoltat un discurs asupra realitatii de o amplitudine si profunzime uimitoare, am putea spune unica, care pur si simplu nu poate fi depasit in generalitate nici in prezent, daca ne referim la extensia subiectelor si ambitia de generalizare. Dar fiecare din aceste metafizici sufera inerent de o anume limita logic operanta, neexistind analiza si cunoasterea stintifica a realitatii, au fost construite generalizari cumva naive, incorecte, ale realitatii, uneori usor fanteziste, sau cel putin nesprijinite pe observatie si logica operanta.

Spre exmplu Platon propune sa fie inteleasa si fundamentata existenta si proprietatile lumii reprezentarii ca si existenta si calitatile intelective si afective ale subiectului uman cu toate insusirile lui perceptual cognitive, pe ipoteza existentei unei supra lumi a formelor ideale, perfecte si nondesctuctibile, 'lumea ideilor', aceasta lume fiind conditia existentei lumii umane, suprarealitate creatoare a imperfectelor reprezentari si incompletelor cunoasteri umane.

Frumusetea si adincimea discursului Platonic incinta si uimeste prin ingeniozitate si acum, dar o analiza atenta scoate in evidenta unele lipsuri de logica constructiva a conceptelor deasemeni o ambiguitate operanta creatoare de paradoxuri, aparute datorita incorectei manipulari a invariantei informationale, semnificante, nu obiectuale, a cuvintelor.

Pentru Platon exista obiectele pure ale perceptiei si mai exista dupa parerea lui si acele 'obiecte idei', forme non reprezentabile, doar conceptibile, care contin la nivelul perfectiunii, ceace este concret si incomplet in fiecare modalitate existentiala. Platon introduce ideia de forma in sine, ca reprezentare perfecta a fiecarei forme, introduce ideia de forma geometrica abstracta, perfecta, am spune esenta pura si ideala a tuturor geometriilor concrete, deasemeni introduce conceptul de bine in sine, binele perfect, matricea oricarui bine uman. Platon crede in existenta unei lumi paralele cu lumea umana, lume continatoare a exemplarelor perfecte din fiecare obiect, senzatie, emotie, sau act de gindire umana, iar in acea lume a perfectiunii formei si functiei exista cu necesitate si fiinta perfecta, cu simtirea, actiunea, gindirea si cunoasterea perfecte, adica perfect dotata sufleteste si intelectiv.

Numai ca gindirea lumii 'formelor in sine' este astfel facuta incit ideia abstracta a formei ideale, a proprietatii ideale sau binelui in sine, perfect, ramin cumva tot forme umane, tot realitati imperfecte din moment ce sunt descrise semnificate in lumea imperfect semnificanta si inevitabil ignoranta a limitatei ratiuni umane.

Spre exemplu intr-un celebru dialog 'Parmenide' Platon exploreaza conceptul de 'Unu perfect' incercind sa ii stabileasca modalitatea existentiala, sau poate imposibilitatea conceperii sau reprezentarii. Analizind dupa o anume logica ceace defineste drept 'Unu' scoate in evidenta ceace ii pare a fi multimea de contradictii si imposibilitati ascunse in acest aparent simlu si clar concept exprimind unicitatea formei ideie.

Spre exemplu acel 'Unul' fiinta identica cu sine, nu poate fi cuporinsa in ceva , cuprinsa fiind ar avea parti, iar avind parti ar deveni ceva diferit de unu. In consecinta 'Unu' cel fara parti, necuprins undeva, este nemarginit. Nemarginit fiind nu este comparabil cu orice altceva, nefiind comparabil nu poate capata nici o identitate distincta proprie, neavind nici o caracteristica de identitate, nu poate exista.

Prin aceiasi argumentare 'Unul nu se poate misca, daca s-ar misca ar avea parti si ar intra in contradictie cu identitatea de sine, nu poate fi nici in repaos, daca ar fi in repaos ar fi cuprins in altceva si ar deveni marginit, iar fiind si 'unu si marginit' ar capata dualitate, ar intra in contrarietate cu sine, asadar nu are modalitate statica si dinamica, nu exista ca forma sau miscare.

'Unul' nu poate nici exista in nici un fel, daca ar exista ar participa la existent, iar existentul este ceva diferit de unu, asadar prin participarea la existent 'Unu' capata proprietatea 'existenta', diferita de proprietatea 'Unu' si iar devine diferit de ceace este, iar intra in contrarietate cu sine, in consecinta 'Unu' nu poate exista.

Rationind similar dupa Platon nu este posibila nici Pluralitatea, adica multiplicitatea.

Multiplicitatea realitatii contine parti similare si parti deosebite, iar ceva care cuprinde si asemenari si neasemanari contine ceva si contrariul sau, ori ceva care este simultan ceva si contrariul sau nu poate exista, rezulta ca multiplicitatea nu exista. Conform acestei argumentari un mar ca ceva rotund, rosu, dulce si greu nu poate exista, pentru ca avind calitatii deosebite, are calitati contrarii, care ii neaga existenta.

Platon nu face distinctia intre diferit si contrariu, rotund este diferit de patrat dar nu contrariu, nu opus logic sau existential, dulce este diferit de acru sau amar dar nu contrariu, nici o modalitate obiectuala, relationala sau dinamica nu este contrara alteia, ele doar apartin la familii de invarianta distincte. Apare contrarietatea si opozitia de proprietati, imposibile existential in acelasi exemplar, numai cind o anume trasatura de invarianta este declarata simultan prezenta impreuna cu opusa ei, cind opusa este introdusa incorect in aceiasi familie de invarianta. Ceva nu poate fi si rosu si nerosu in acesi zona, si dulce si amar, si intreg sferic si intreg cubic, dar un obiect poate contine parti cu geometrii si calitati diferite, fara a fi in opozitie cu sine, fara a fi imposibil existential.

Deasemeni dupa Platon cunoasterea formelor si proprietatilor 'in sine' ne este interzisa, ele apartinind altui teriotoriu al fiintei in care nici perceptia nici intelectul uman nu an acces. Dar ce e mai interesant este ca acei locuitori ideali afectiv si cognitiv, ai lumii formnelor in sine, care dupa Platon sunt zeii, nu pot avea nici ei cunoasterea lumii umane, din aceleasi motive ale inaccesibilitatii perceptuale, experientiale si cognitive a altei lumi decit cea care le este proprie.

Prin acest argument cam straniu si am zice foarte modern, demolant de credinta, filozoful cumva loveste in plauzibilitatea si necesitatea devotiunii catre zei, data fiind imposibilitatea lor efectiva, argumentata, de a influenta cumva viata umana. Zeii erau considerati fiinte atot puternice, creatori ai lumii umane si destinului fiecarui om, iar vointa lor determina orice eveniment fast ori nefast al oricarei vieti. Prin argumentarea ca lumea lucrurilor in sine este complet desprinsa interactiv de lumea umana, iar zeii si oamenii sunt fiinte autonome, reciproc intangibile, fiecare inchis in propria realitate, sau irealitate, fiecare cunoscindu-si si eventual schimbindu-si lumea sa, Platon a oferit fara sa vrea, sau poate a vrut, un argument al inconsistentei credintei in zei.

Cu numeroase identificari de contrarietati si conditionari existentiale confuze Platon se pune in contradictie cu sine in multe argumentari din dialoguri. In alt celebru dialog filozoful argumenetaza ca dupa moarte omul care a practicat cu perseverenta purificarea sufleteasca si gindirea abstracta, incersind sa intelaga formele idei, ele insele nonconceptibile ca realitati in sine, ajunge in lumea zeilor, a cunoasterii absolute si perfecte, cunoastere pe care o negase atit oamenilor cu privire la lumea zeilor, cit si zeilor raportati la lumea umana.

Putem gasi la o analiza atenta multe ambiguitati semnificante si multe argumente incorecte in discursul Platonic, dependente de timpul in care au fost create, dar aceste necesare variante momentane, locale, de rationalitate, nu fac metafizica lui mai putin uimitoare, mai putin abstracta si profunda, inca de nedepasit ca inventivitate descriptiva si aplitudine a explorarii si cuprinderii universului in limbaj.

Toate metafizicile anterioare sau cele actuale au inevitabil atit merite cit si limite semnificante, in sensul unei partiale, uneori incorecte constructii a sensurilor cuvintelor, sau limite logic operante in formarea si conectarea unor semnificatii pentru a construi uneori descrieri fanteziste de realitate. Citeodata metafizica argumenteaza ca imposibil ceva nemijlocit, anlizabil experimental si intelectiv si 'demonstreaza necesitatea existentei' unor constructe iluzorii, contradictorii, imposibile fenomenal in perspectiva cunoasterii stintifice.

Dar cunoasterea umana are valoare numai ca o perpetua experienta investigant cauzala, ca o situare si desprindere sistematica, experientiala si conceptuala, de orice lume perceputa sau gindita si intrarea in multimea lumilor viitoare cu alte forme , dependente si legi interactive care rind pe rind vor fi locuite si parasite cind vor fi create sensuri noi pentru noi realitati care nu pot coexista impreuna cu cele vechi intr-un singur model cauzal de lume.

Ambiguitatea semnificanta prezenta in orice metafizica deriva din haloul de imprecizie a anvelopei de sens dilatat prin includerea incorecta a unor familii de invarianta in altele, sau din definirea unor rapoarte de fortata opozitie si contrarietate a sensurilor, acolo unde nu exista decit diferente de forma sau proprietate. Incorecta separare a dependentelor conceptuale intre ierarhii de familii de invarianta, duce la o extrema rarefiere a semnificatiei unui cuvint, la ruperea relatiei precise intre cuvinte si partea de realitate denumita si da nastere la relatii paradoxale, imposibile logic intre obiectele traduse in sensuri.

Conceptele metafizice considerate categorii semnificante de maxima generalitate a realitatii, adevarate motoare unificante ale unor invariante naturale sau conceptuale proprii intelectului, sunt desori ambiguu legate de ierarhii de familii de reprezentari si apar tot felul de false opozitii si contrarietati in gindire. De regula dificultatea coneptuala in discursul metafizic difera de dificultatea conceptuala din discursul stiintific, fiecare isi gaseste propriile obstacole, localizate fiecare in alte teritorii de conditionari intre modurile cauzale ale universului.

UIneori conceptele din discursul metafizic isi aroga un potential pluri sau meta semnificant excesiv de extins, fara a putea preciza in ce anume fel sunt localizate , particularizate, apoi generalizate si unificate anumite trasaturi de invarianta ale realitatii, de unde cuvinte fara semnificatie clara, care conectate in felurite contexte descriptive par a spune totul dar nu spun nimic. Esecul eforturilor metafizice de maxima cuprindere unificata a variantelor de manifestare cauzala, utilizind concepte vagi sau incorecte logic, pretentia de a spune ceva decisiv despre realitati neintelese, diferite cauzal de felul in care sunt cauzal gindite momentan, este una din cauzele aparitiei si dezvoltarii extraordinare a discursului stintific.

Realitate sau realitati

Cum este in esenta ei cauzala lumea in care suntem, ce legaturi sunt intre ceace observam si cunoastem si ceace exista dar nu se poate percepe-cunoaste, exista oare o realitate independenta de percepere si reprezentare, sau lumea autonoma este numai o ipoteza falsa? In ce fel realitatea cunoscuta si necunoscuta creaza subiectul cunoscator? Putem cunoaste universul in totalitate, asta insemnind sa putem controla oricare din formele si procesele lui, daca da cu ce consecinte, daca nu, ce ne interzice cunoasterea?

Aceste intrebari si multe altele sunt puse de milenii si nu stim daca raspunsul a fost dat sau apartine viitorului.

Problema existentei realitatii independent sau dependent de subiect este de maxima importanta, fiecare varianta duce o lume diferita, la un subiect diferit, la posibilitati cognitive si interactive diferite.

Daca realitatea este autonoma de subiect, adica 'exista si in absenta subiectului percepator, el nu poate cunoaste decit natura accesibila, considerata diferita de realitatea independenta.

Din punctul de vedere al metafizicianului german Kant omul percepe-reprezinta prin simturi si cunoaste prin intelect numai ceace el numeste 'realitatea fenomenala', iar in spatele ei exista asa numita 'realitate in sine', acea lume autonoma de subiect, lume incognoscibila, la care nu avm si nu putem avea acces.

Kant nu ne spune daca lumea in sine este o lumea a evenimentelor si subiectilor, daca este si ea populata cu fiinte percepatoare si cunoscatoare, sau daca contine numai obiecte si conditionari in sine, iar noi suntem doar efecte de suprafata produse de cauzalitatii in sine, desfasurata intr-o realitate fara subiect intrinsec, dar paradoxal, generatoare de subiecti, anume subiectii fenomenali care culeg si inteleg numai 'efectele fenomenale' ale manifestarii lumii in sine.

Dar ar fi posibila si presupunerea existentei unor subiecti in sine, din moment ce lumea lor exista, pentru ca o lume fara subiecti capabili sa o cunoasca, dar creatoare de subiecti care percep-cunosc fenomenalitate, ca produs al lumii in sine, este cumva o lume contradictorie.

Este posibila si varianta existentei unui singur subiect, inradacinat existential in lumera in sine, fiind el insusi in esenta sa, in originea sa, un obiect-subiect in sine, dar incapabil sa cunoasca lumea in sine din cauza imposibilitatii identitatii intre presupusul obiect autonom si reflectarea lui perceptuala.

De milenii ginditorul realitatii a analizat felul in care cunoastem si a observat ca simturile sunt portile de intrare ale realitatii in subiect, darca realitatea din subiect nu este egala cu realitatea din afara, ca si cum am fi un fel de oglinda care reflectam peisajul dar nu il captam, nu il absorbim-introducem in interior.

Noi vedem obiectele 'in afara noastra' si credem ca aceste obiecte au un corespondent intern perceptual intelectiv, corespondent diferit de cel extern.

Dar au fost minti ingenioase care au gindit ca ar fi posibil ca ceace vedem in afara sa fie de fapt interiorul nostru, ca obiectele si mediul natural, inconjurator, sa fie mediu subiectiv populat cu obiecte mentale, in aceasta perspectiva nu mai erau necesare doua lumi, una interna subiectiva si alta 'externa obiectiva, lumea devenea o creatie a subiectului, ipoteza rezolvind problema modului realitatii si ridicind numeroase altele.

A dualiza lumea in interna si externa era si inca este un punct de vedere plauzibil, inevitabil, din moment ce proiectarea lumii in interior duce la rationamente ce par sa duca la paradoxuri.

De exemplu daca lumea ar fi in noi, cu toate ca pare externa, ar insemna ca noi ii suntem creatorii, iar tot ce percepem-reprezentam este doar o stare mentala, o parte a individualitatii noastre. Dar lumea in rol de parte a subiectului nu il poate influenta, rani sau distruge, insa orice experienta cotidiana ne arata neincetat in ce masura depindem noi de ceace ar trebui sa depinda de noi, in ce proportie covirsitoare predomina ceace realitatea ne impune fata de ceace putem noi comanda realitatii.

Acest rationament are si el ca multe altele, lipsurile lui, el pastreaza statutul de obiect real al subiectului, dar ii inlatura realitatii acelsi rang existential cu al lui daca o transforma in lume mentala. Conservind statutul substantial si energetic al subiectului si proiectind in el o lumea intelectiva, rarefiata fenomenal, fara substanta si energie, fara capacitatea generarii evenimentului palpabil, evident apar contradictiile, in sensul ca nu putem justifica efectele 'reale' asupra 'subiectului real' ale unei lumi ireale presupus existente numai in subiect.

Dar toate aceste imposibilitati logice, rationale, a dispare daca am inlatura statutul de obiect material, fenomenal, al subiectului, coexistent cu statutul nonsubstantial al lumii in subiect si l-am transforma si pe el intr-un produs conceptual, de aceiasi caracteristica existentiala cu natura din spatiul lui mental. Daca am repete procesul proiectarii lumii in subiect, intii proiectind subiectul in alt subiect, considerind subiectul o supra stare conceptuala desfasurata intr-un mediu supraintelectiv, in continuare introducind in subiectul conceptual un mesaj de realitate ca alta stare conceptuala proiectata intr-un mediu intelectiv secund, am rezolva incompatibilitatea dintre lumea interna si subiectul extern.

Dar o asemenea ipoteza creativa nu face decit sa prelungeasca opozitia intre subiectul extern si lumea interna, pentru ca apare imediat intrebarea asupra statutului existential al supra subiectului creator de subiect si de lume in subiect si am fi obligati sa mai cerem necesitatea unui al treilea subiect pentru a il legitima existential pe al doilea, iar al treilea ar depinde cu necesitate de al patrulea si am prelungi nelimitat o serie de subiecti conditionati de alti subiecti, neputind niciodata fundamenta satisfacator o lume si un subiect in lume, fara a cere un lant infinit de lumi si subiecti care sa il sustina.

Revenind la realitatea materiala, obiectiva, ca subiecti percepatori cunoscatori ai lumii 'obiective' primim si prelucram numai mesaje de modalitate a realitatii, nu preluam perceptual si cognitiv forma insasi, ea nu poate intra direct in simturi, ea se exprima ' video existential pe sine' numai prin intermediul unui flux radiant care difuzat de suprafata ii poarta informatia de pozitie, miscare si structura si ii exprima intr-un anume fel caracteristica fenomenala proprie, considerata distincta de aceasta reprezentare. Asta au stabilit mintile ingenioase de multe secole, problema era si inca este cea a relatiei intre mesaj si forma independenta de subiect, care il difuzeaza. O analiza a relatiei intre forma si mesajul formei, sugereaza ca reperzentarea extrasa din mesajul transmis de 'forma autonoma' trebuie sa fie cu necesitate diferita de obiectul insusi, dar forma insasi, cea care imprastie mesaje in ambient trebuie sa aiba si ea o modalitate existentiala, necesar diferita de modalitatea existentiala proiectata in individ prin perceperea-procesarea mesajului difuzat.

Imposibilitatea identitatii intre forma separata de mesaj, (presupusa existenta), si mesajul de modalitate al formei, exprimat in 'realitatea subiectiva, fenomenala', duce din perspectiva metafizicianului la diferite variante existentiale.

Sau scindam 'existenta' in doua realitati, una a formelor independente de mesaj, anume 'realitatea in sine' si 'realitatea fenomenala' a subiectul percepator de mesaj difuzat de lumea in sine, fie admitem o singura realitate, lumea fenomenala care poarta intreaga cantitate de existenta pe care o putem percepe cunoaste, sau presupunem ca exista numai o realitate mentala, intelectiva, in care atit subiectul cit si toate obiectele si evenimentele deriva din multiple interpretari de mesaje ale unor realitatii de ordin informational, un fel de realitati virtuale.

In perspectiva acceptatii lumii duale ' lume in sine' si lume pentru subiect, din moment ce nu poate exista identitate intre forma autonoma si reprezentarea mesajului fenomenal difiuzat de aceasta forma, iar subiectul are legic acces numai la mesaj, declararea lumii in sine ca 'existenta si diferita de lumea fenomenala si pe deasupra si incognoscibila duce la ambiguitati.

Dat fiind ca primim numai mesaje de modalitate a realitatii, nerealizind identitatea intre obiectul perceput si 'obiectul creator de obiect perceput', a atribui 'incognoscibilitate' unei lumii care prin felul in care este conceputa nu are nici o caracteristica informationala, se refuza accesului cognitiv, de lume pentru subiect, inseamna a atribui o proprietate, cea de 'incognoscibilitate', unei realitati careia nu i se pot atibui proprietati, din moment ce este complet in afara razei de percepere caracterizare a subiectului.

Intr-o realitate principial fara subiect, incognoscibilitatea este o proprietate absurda. fara sens, in lipsa percepatorului cunoscator.

Ceva ce nu poate primi nici o caracterizare, din moment ce nu se poate oferi nici principial perceptiei si cunoasterii unui subiect, nu primeste nici un predicat particular, nici predicatul generalizat al 'existentei'. Nu se poate atribui 'existenta' fie ea si o 'existenta in sine', daca acel tip de modalitate este complet in afata posibilitatilor de exprimare a subiectului, 'existenta in sine' este o extrapolare conceptuala nelegitima a 'existentei pentru subiect', din moment ce in extrapolare nu se poate extrapola-pozitiona si subiectul, numai prin raportare la o lume i se poate atribui o caracteristica, fie ea si de incognoscibilitate.

Daca subiectul ramine in propria lume fenomenala, dar el prelungeste incorect lumea sa fenomenala, in lume autonoma, 'lume in sine', neproiectindu-se si pe sine in lumea gindita, el nu poate atribui in lipsa, sa nici o proprietate lumii gindite, lume in care nu poate ramine si subiectul.

Aadar din moment ce 'nu exista si nu pot exista subiecti in sine', din moment ce forma in sine nu intra in nici un fel in nici un subiect, nu poate fi reprezentata, nu poate fi gindita si adusa conceptual la modalitatea 'existentei', lumea in sine 'nu exista'.

Rezulta ca singura modalitate existentiala de subiect este 'subiectul fenomenal', singura realitate coerenta este numai cea fenomenala, fara rest, iar singura forma de cunoastere este cunoasterea fenomenala, lumile in sine sunt fictiuni contradictiorii, caracterizate ca existente, dar neadmitind in interiorul lor subiecti care sa le perceapa si caracterizeze.

Unde exista realitate dar 'non-cunoastere', trebuie sa existe cineva care sa legitimeze non-cognoscibilitatea, dar in lipsa martorului intelectiv, a declara 'existenta o realitate' inseamna a ii presupune detectabilitatea si simultan si nondetectabilitatea prin non cognoscibilitate, inseamna a atribui o caracteristica de existenta acolo unde principial predicatul nu are suportul subiect. Acolo unde nu exista informatie, nu exista nici posibilitatea procesarii informatiei, nu exista nici 'realitatea' derivata din procesarea reprezentarii informatiei.

Ca subiecti fenomenali tot ce experimentam senzorial si conceptual este o consecinta a ceace suntem, cind ceace suntem este disjunct de altceva, acel ceva este doar o stare mentala, o realitate intelectiva.

Se mai poate evalua imposibilitatea atribuirii 'existentei unei realitati autonome, incognoscibile de subiect si pe alta cale:

Lumea cum o reprezentam si 'existentiem' conceptual este efectul functionarii unui proces interpretor de mesaj fenomenal, acest interpretor este subiectul, el genereaza starea 'existenta' ca modalitate functionala informationala, definind caracteristica noastra perceptual intelectiva. In lipsa subiectuluii, nu exista 'starea informationala', procesul creator al starii 'existenta', astfel incit a vorbi despre existenta in lipsa existentei conditiilor care determina 'aparitia starii existenta', este egal cu a presupune existenta subiectului fara existenta subiectului.

Daca mentinem ipoteza existentei realitatii independent de subiect, pentru a face coerenta premiza de atribuire a existentei cu respectarea conditiilor informationale ale posibilitatii atribuirii, ar trebui sa existe un supra subiect, independent de subiectul fenomenal, care poate cunoaste cumva diferit de cunoasterea noastra, avind acces la lumea in sine, care ne cunoaste si pe noi si capacitatea noastra de incognoscibilitate a acelei lumi. Dar noul subiect sau este subiectul absolut, care se creaza si pe sine si toate lumile si subiectii, sau apare necesitatea unui subiect diferit de el pentru a legitima calitatile lui, intrind in nelimitata necesitate de subiecti apartinid la lumi diferite dar dependenti unii de altii.

Pentru validarea conceptului de lume existenta dar independenta de subiect, se cere introducerea unei modalitati cognitive absolute, numai astfel se poate legitima existenta unei lumi deosebite de lumea noastra, care poate primi predicatul existentei si predicatul incognoscibilitatii.

Cognoscibilitatea este o proprietate relativa care cere subiecti relativi, inchisi in lumi proprii, dar 'incognoscibilitatea' este o proprietate absoluta dependenta de existenta unui subiect absolut, numai el o atribuie unor subiecti relativi, creati de el impreuna cu propria lor ignoranta. Desigur putem imagina situatia in care noi construim un model de lume informationala si niste subiecti in acea lume, pe care o 'facem cognoscibila' pentru ei, dar lumea noastra nu le este cognoscibila, asadar nu ii pot atribui 'existenta'. Intrebarea este cum ar ajunge ei sa identifice cu necesitate ca 'existenta dar incognoscibila' lumea noastra, fara a fi ajutati de noi sa faca asemenea declaratie de existena, cit timp aparitia unei asemenea declaratii este doar o extensie de atribuire fara nici o legitimare rationala.

Proprietatea 'existenta realitatii ' nu apartine ca stare de realitate, realitatii fara subiect, ea este o caracteristica functionala a subiectului, o realitate existenta, fara existenta subiectului in acea realitate, este o contradictie, din moment ce numai prezenta subiectului genereaza caracteristica 'existenta', ca stare informationala, ca efect al unui procers de prelucrare a unei informatii de modalitate.

Dar introducind o caracteristica supra cognitiva creativa, deosebita de cunoasterea noastra, aceasta supra entitate creatoare si supracunoascatoare, este ea insasi indetectabila, incaracterizabila, incognoscibila si devine la rindul ei o problema de legitimare a unei existente, din perspectiva noastra. Declararea si argumentarea existentei unui creator de lumi si existente in acele lumii, este una din complicatele probleme ale gindirii umane.

Dificultatea apare cind vrem sa caracterizam 'existenta subiectului supracunoscator', autonom de subiectul fenomenal care suntem, supracunoscatorul lumii in sine ne este la fel de inaccesibil cunoasterii umane pe cit de incognoscibila ne este 'realitatea' lui.

Dar daca inlaturam conditia existentei subiectului supracunoscator creator al subiectilor si lumilor cognoscibile si incognoscibile din punctele lor relative de vedere, ajungem in situatia de a declara ceva existent in lipsa existentei celui care determina modalitatea informationala 'existenta', ceace este echivalent cu afirmatia ca 'ceva exista dar noi nu existam, deasemeni ca existam dar ne suntem inaccesibili propriei noastre identificari de existenta, conditionari imposibile, ca si cum am spune: 'exist si nu exist'.

De fapt totul se reduce la cunoasterea subiectului cunoscator, el este centrul din care iradiaza existente si inexistente, conditionari si contradictii in conditionari, declaratii de existente fenomenala si in sine, el cunoaste si ignora lumile, fara a stii cum, el le aduce la existenta si le aneantizeaza, el trebuie cunoscut.

Cind vom stii in ce fel suntem creati de realitate sau de alt mod 'existent sau poate inexistent', fiind in acelasi timp noi insine creatori de realitate, cind vom putea spune de ce altceva depinde tot ce suntem si intelegem si cit mai putem fi si cunoaste, daca asa ceva este cognoscibil, atunci vom putea raspunde mai bine la toate intrebarile.

Este cea mai simpla solutie sa admitem ca ceace percepem este lumea in fiinta ei, iar uneltele materiale si conceptuale inventate si aplicate acestei lumi, pe care o schimba prin actiunea lor, sunt adevarata cunoastere asupra singurei lumi posibile, dar tocmai uneltele descopera zone noi ale realitatii, identifica proprietati si dependente inca neintelese si trebuie sa extindem mereu formele abordarii cauzale pentru a face plauziblia si contolabila noua realitate.

Este plauzibil sa credem ca in oricare din starile noastre de percepere si actiune exprima lumea in unica ei modalitate, ca suntem plasati in realitatea insasi, nu in reflectari ale ei, nu in umbre ale unei lumii autentice, nu in fenomenalizari ale 'lumii in sine', cum incerca unele metafizici sa argumenteze?

Noi primim lumera prin simturi, in simturi patrunde un mesaj informational care cumva procesat devine reprezentare, cu alte cuvinte exista o relatie informationala intre noi si realitate, acest proces informational transforma mesajul realitatii in realitatea efectiva, asa cum este pentru subiect.

Din moment ce procedura reprezentarii creaza forma si alcatuirea dinamica a lumii, este rational sa presupunem ca forma si miscarea, moduri ale reprezentarii, exista si independent de reprezentare?

Nu putem afirma ca 'exista obiecte' in reprezentare si 'exista obiecte' independent de reprezentare, din moment ce reprezentarea este procesul generarii obiectelor. Reprezentarea este un proces informational, interpretant de mesaj, dependent de subiect si mesaj, utilizata pentru a construi conceptul unor realitati dependente si independente de subiect.

Tratind existenta realitatii fenomenale ca un efect al unui proces, existenta poate avea mai multe cauze, anume:

1- Putem trata mesajul realitatii drept cauza a reprezentarii si atribuirii existentei.

2-Putem considera structura operanta a algoritmului interpretor de mesaj creator de reprezentare, drept cauza a existentei,

3-Starea functionala a algoritmului reprezentarii interpretind mesajul realitatii in rol de cauza a existentei realitatii.

Avem astfel trei cauze ale existentei lumii fenomenale, anume mesajul perceptiei ca stare informationala, algoritmul genezei reprezentarii ca serie de operanzi capabili sa proceseze si transforme in reprezentare mesajul, si interactia intre mesaj si algoritmul reprezentarii in stare functionala, desfasurat in subiect.

Se pot folosi cele trei cauze ale realitatii, anume mesajul, algoritmul generator al reprezentarii si interactia lui cu mesajul, ca argumete pentru sustinerea afirmarii existentei unei lumei independente de subiect?

In analizele anterioare am incercat sa aratam ca o asemenea presupunere de xistenta este ilegitima logic.

Toate atribuirile de modalitati existentiale sunt conditionante de 'existenta subiectului', depind de subiect, iar conditiile 'existentei ca stare informationala anume mesajul, structura algoritmului reprezentarii si starea sa functionala, generatoare efectiv de reprezentare si prin reprezentare creatoare de atribuire de existenta, sunt efecte ale existentei subiectului.

Daca realitatea mesajului, a structurii algoritmului si a functionarii lui, sunt variante de existente informationale, conditii ale declararii existentei oricaror lumi, fara ele nu se poate poate atribui o existenta, ori noi presupunem 'existenta' o lume care nu indeplineste conditiile generarii atributului 'existenta, o lume fara subiect, sau una interzisa subiectului, o existenta in care nu exista premizele atribuirii existentei.

Daca folosim 'existenta mesajului realitatii' ca argument al existentei realitatii independente de subiect

si mesaj, introducem conceptul identitatii ca 'existente' intre ceace contine mesajul ca 'existenta prin procesare' si o 'existenta' care creaza mesajul, proiectind in el o 'existenta diferita'.

Dar cit timp existenta creatoare de mesaj nu este ea inssi trecuta prin procesul existentierii generat de catre un alt subiect, acea modalitate nu are existenta.

Mesajul in rol de continator al realitatii, dar provenit dintr-o realitate 'existenta' insa diferita de existenta produsa de procesarea lui, este simultan tratat ca produs de 'existenta in sine' si creator al unei 'existente fenomenale', dar existenta fenomenala, creata de el, este diferita 'existential' de presupusa 'existenta in sine' creatoare de mesaj. Existenta ca proprietate atribuita este creata de interpretarea mesajui, este efectul unui subiect, iar existenta in sine, creatoare de mesaj nu este efectul unui subiect interpretor de mesaj, asadar ei nu i se poate atribui modalitate existentiala, pe care o are realitatea creata de mesaj.

Daca folosim conditia 'existentei algoritmului reprezentarii' pentru afirmarea existentei realitatii autonome de subiect, punem o proprietate dependenta de subiect drept conditie a existentei a ceva independent de subiect. Deasemeni daca fundamentam 'existenta realitatii autonome de subiect' pa baza interactiei mesajului cu mecanismul interpretarii conditionam o existenta autonoma de o existenta dependenta de subiect.

Este evident ca nu putem deplasa in mesaj, generator prin interpretare a existentei fenomenale, o modalitate existentiala independenta de subiect.

Nu putem atribui legitimare de atribuire de existenta a unei realitati autonome nici prin intermediul mesajului, nici prin structura algoritmului interpretarii nici prin procesul interpretarii efective a mesajului, toate aceste moduri existentiale implica fuziunea intre realitate accesibil existenta si subiect'. Spatiul de competenta al subiectului unde poate el atribui 'existente' se reduce existenta derivata din interpretarea mesajului, nu la extrapolarea afirmarii existentei intr-un spatiu fara interpretari, un spatiu unde nu exista perceptie si cunoastere de realitate, unde nu se primesc si interpreteaza mesaje.

Asadar o realitate independenta de subiect este contradictorie, ea este conditionata de existenta subiectului, pentru a primi predicatul existentei, chiar daca i se atribuie posibilitatea de 'existenta independenta', de 'realitate autonoma'.

Realitatea independenta de subiect este o contradictie, cit timp subiectul nu exista in acea realitate, nu o proceseaza si transforma in realitate pentru el. O lume autonoma de subiect nu poseda prosese informationale, nu poseda semnificatii obiectuala si dinamice, nu are semnificatia conceptului realitate, nu are nici o caracteristica existentiala, iar atribuirea independentei implica imediat subiectul, implica dependenta de subiect, fapt care contrazice atribuirea de autonomie.

Relativ la cunoasterea subiectului apar unele dificultati conceptuale.

Din moment ce cunoasterea realitatii este efectul unui proces se pune intrebarea daca procesul informational al analizei realitatii si obtinerii cunoasterii este el insusi cognoscibil si pe ce cale.

Presupunind ca procedura cunoasterii umane este ea insasi o modalitate existentiala, un algoritm operant a carui structura poate fi identificata, in ce fel poate deveni cognoscibil?

Daca algoritmii cunoasterii sunt astfel alcatuiti incit primesc si proceseaza informatie 'externa', dar se ignora functional, adica nu se pot autoanaliza si reconstitui-justifica operant, asa cum este cazul cu toate programele create de om, in ce fel am putea patrunde in spatiul functional mental si am investiga felul in care gindim in fiecare din starile mentale pe care le parcurgem in rezolvarea unei situatii. Este oare intelectul un instrument cognitiv deschis operant numai catre ambient, sau exte posibila o orientare a gindirii catre ea insasi, este realizabila cunoasterea tuturor tipurilor de moduri cognitive, a tuturor procedurilor punerii si rezolvarii problemelor?

Intrebarea este daca putem realiza conditiile preoperante necesare aparitiei intr-un sistem informational a unei serii de programe cu rol perceptiv, culegatoare de informatii asupra mediului si in continuare de formare fara interventie umana, a acelui mod functional distinct care identifica structura operanta si variantele relationale si dinamice ale 'invariantilor fenomenali' culesi de perceptie si explicitati intr-o reprezentare a lumii creata de sistem. Pot apare si proceduri auto cognitive (fara implicare umana), proiectate in spatiul cognitiv al sistemului, care sa reconstituie traseul cunoasterii umane si sa il depaseasca ajungindu-se in faza metacunoasterii, pe un sistem informational.

Asupra cunoasterii ca proces deschis catre o anume realitate cauzala avem o anume intelegere functionala, dar cunoasterea de sine, inteleasa ca procedura care se reconstituie operant, este inca un concept confuz.

Problema este daca un procedeu cognitiv dezvolta o extensie de sine, o adaugare de procedura, la fiecare aplicatie rezolvata, sau exista o anume forma cognitiva stabila, care nu isi adauga structura operanta, indiferent ce segment fenomenal ar explora si modela prediuctiv?

Numai daca ar exista un algoritm cognitiv stabil operant, fara modificare de alcatuire si mod de operare, indiferent ce ar cunoaste, am putea spera la o cunoastere completa a modurilor cunoasterii, in caz contrar orice cunoastere ar adauga un nou obiect de cunoscut, fiecare act cognitiv generind simultan o rezolvare de problema si o noua problema diferita de cea rezolvata, iar cunoasterea cunoasterii ar fi

fara sfarsit.

Daca subiectul uman are resurse cognitive pentru intelegerea cauzala a realitatii si cunoastera acestor moduri operante, inseamna ca el are mai multe trepte operante autocognitive, unele deschise catre procesarea mesajului realitatii, capabile sa inteleaga functional algoritmul interpretarii, altele catre geneza metodelor de cunoastere constienta. Intrebarea este daca putem percepe si cunoaste structura mesajului realitatii altfel decit prin reprezentare?

Dar daca am intelege cum este asamblat un mesaj de realitate, in ce fel apare reprezentarea ca interpretare a mesajului, ce relatii sunt intre parti de mesaj si particularitati obiectual procesuale din reprezentare, cum se dezvolta cunoastere ca modelare cauzala de reprezentare, am deveni simultan creatori de realitate si creatori de subiecti in orice realitate. Cunoscind modul genezei mesajelor, am crea realitate, cunoscind structura si functionarea procedurilor interpretarii mesajului si formarii reprezentarii am crea un subiect situat intr-o realitate, asamblind proceduri analitic rezolvante de conditionari in spatiul reprezentarii dezvoltate in subiect, am crea cunoasterea in subiectul modelat de noi. In aceasta tripla stare de creatori de realitate, de subiect care isi reprezinta a acea realitate si de cunoastere prin subiectul creat a structurii obiectual cauzale a acelei realitati, am putea primi calificativul de cunoscatori ai cunoscatorului de realitate pe care l-am creat noi. Dar apare problema felului in care ar trebui sa procedam pentru a transforma subiectul cunoscator de realitate, in subiect cunoscator de sine, cum am atribui cunoastere de sine personalizarii cognitive construite, prin care ea insasi, independent de noi ar construi mesaje, reprezentari si noi subiecti cunoscatori.

Si in situatia modelarii unui individ autocunoscator nu am realiza completa cunoastere a ceace suntem, cit timp noi ca subiect nu ne intelegem in totalitate functional, nu suntem un subiect dual, care in orice situare si rezolvare de eveniment este si subiectul implicat si martorul lucid si detasat al propriei metode investigant cognitive.

Realitatile mesajului si interpretarii.

Dificultatile lumilor autonome, independente de subiect, se pot ocoli daca facem ipoteza ca exista numai realitatea interpretarii extrasa individual dintr-un mesaj fenomenal personalizat.

Sa presupunem ca lumea in care ne aflam, deocamdata atit inca departata de cunoasterea globala si controlul fenomenal este totusi o lume in subiect, este creata de noi insine prin procesarea intr-un mod inca necunoscut a unui mesaj de realitate subtila, neperceptibil direct sau prin instrumente de observare.

Dar pentru ca ipoteza existentei realitatii numai in subiect sa nu creeze contradictii este necesar sa eliberam subiectul de o existenta materiala, opusa lumii informationale din mintea sa si sa il aducem la acelasi statut existential cu propria lume, sa il tratam ca pe subiect rezultat dintr-o interpretare, ca subiect interior, inexistent corporal si energetic, construit doar intelectiv prin procesarea unui mesaj de subiect.

Aceasta ipoteza care goleste de existenta subiectul, in felul actual in care intelegem existenta, ridica dificultati de argumentare-justificare inca mai dificile decit problema realitatii autonome si auto cognoscibilitatii subiectului in lumea fenomenala. Aici o tratam doar ca exercitiu pentru a explora consecintele.

In cazul unei lumi produse de interpretarea unui mesaj, subiectul uman insusi ca interpretor individualizat trebuie sa fie efectul existentei unui alt subiect, interpretant al unui supermesaj continator de modalitate a subiectului scufundat in realitatea fenomenala. Conditia genezei informationale a subiectului cere un alt subiect cu caracteristici supraintelective, pozitionat intr-o realitate diferita de cea umana.

Daca admitem provenienta realitatii dintr-un mesaj, fara a adauga in spatele mesajului o 'existenta autonoma', o anvelopa obiectual materiala independenta de subiect, rezulta o consecinta greu accepatbila anume, realitatea fenomenala unica in care coexista toti oamenii si forme reale disapare si este inlocuita cu atitea variante de realitate citi subiect distincti primesc si interpreteaza mesaje personalizate.

Ignorind intrebarile asupra provenientei suprasubiectului si mesajelor realitatii, la care nu putem raspunde, lumea mesajului si interpretarii are citeva insusiri interesante anume:

1- Nu exista o singura realitate in al carei 'interior spatiotemporal unic cauzalizat' sa fie plasati si sa o perceapa cunoasca diferit, o multime de subiecti, exista atitea lumi cite mesaje si interpretari functioneaza simultan.

2-Fiecare realitate mesaj este este dimensionata fenomenal cauzal in corelare cu performanta interpretanta Strategia interpretanta de mesaj este personalizata in perceptie, in formarea reprezentarii si in abordarea cognitiv valorizanta a lumii personalizate.

Personalizarea mesajului inseamna dimensionarea structurii lui obiectual fenomenale cu posibilitatea interpretant cognitiva a subiectului, rezulta ca subiecti diferiti cognitiv primesc realitatii diferit cauzalizate, pentru ale caror structuri interactive ei poseda strategii observant cognitive.

Daca am primi lumea prin mesaj in modul sugerat, fara o prezenta autonoma de obiect in spatele obiectului din reprezentare, lumea fiecaruia dintre noi corespunde performantei perceptual cognitive a fiecarui individ.

Lumile interpretarii respecta conditia: atita fenomenalitate cita capabilitate de reprezentare si cunoastere.

Evident si lumea interpretarii este plina de stari problema, pentru ca subiectul creat prin suprainterpretare sa o reprezinte si parcurga cognitiv, sa adune experienta factuala si conceptuala si sa fie pregatit pentru a primi alta lume mai performanta functional cind a inteles-o pe cea oferita. Dar formele si procesele fiecarei realitati 'atribuite' sunt individualizate, sunt dimensionate pentru a fi intelese, pentru a fi problematizate si unele rezolvate, de cel caruia ii sunt atribuite. In lumle mesajului nu exista un exces de complexitate fenomenala mult peste capacitatea perceptual cognitiva a subiectului, cum pare a fi in universul nostru. Lumea noastra fenomenala pare a contine configuratii si proprietati complicate inainte de aparitia oamenilor ca surse ale reprezentarii si cunoasterii, lumea informationala fara subiect este o contradictie.

Dar si in realitatea interpretarii mesajului fiecare subiect isi are propria lui ignoranta asupra lumii primite, primeste propriile situatii probleme, aceasta necunoastere necesara este si ea dimensionata si comunicata tot individualizat, ea serveste pentru cautarea si formarea strategiilor rezolutive.

In lumile mesajului nu exista mai multa fenomenalitate efectiva decit poate identifica si controla subiectul, spre deosebire de universul nostru unde cele mai subtile proprietati fizice, chimice si electromagnetice ale substantei si energiei 'exista' si se manifesta fenomenal de la apritia universului, cu miliarde de ani inainte de aparitia vietii, dar incep sa fie identificate ca 'existente' treptat, odata evolutia experiential cognitiva a subiectului. Proprietatile structural procesuale ale lumii noastre, asa cum o concepem in prezent, se manifesta inca de la inceput, in lipsa subiectului, sau exista si in prezenta lui ca prezente ascunse, ca modalitati 'existentiale' realmente independente de subiectul ignorant. O aemenea existenta fara subiect este imposibila in realitatea informationala.

Trepte de realitate informationala

Pentru a avea consistenta cauzala si inteligibilitate lumea informationala a mesajului si interpretarii trebuie sa posede mai multe nivele mesaj si mai multe nivele interpretante.

Am discutat sumar efectul interactiei intre un mesaj si o interpretare din care rezulta un subiect si o lume in subiect, dar pentru ca mecanismul interpretarii sa fie activ, subiectul trebuie sa fie el insusi constituit si capabil sa primeasca un mesaj si sa extraga din el lumea atribuita. Am spus anterior ca numai daca subiectul are acelasi statut existential cu lumea lui, adica este efectul unui mesaj si unei interpretari dispar contradictiile intre el ca substanta si energie si presupusa lume interna non substantiala si non energetica din interior, in modul in care intelegem acum aceste proprietati-concepte.

Asadar subiectul trebuie sa rezulte dintr-un mesaj si o interpretare dar diferite de mesajul fenomenal caruia ii aplica propria interpretare, pentru a extrage forma reprezentarii ca realitate si a instala acolo progresiv instrumentele intelective ale limbajului.

Cum nici o lume nu poate exista, nu se poate manifesta fara un subiect, un mesaj si o interpretare a mesajului, rezulta dualitatea subiectului fenomenal , a individului uman, el exista atit ca mesaj si interpretare generata de alt subiect, cit si ca subiect constituit care poseda propria intrepretare si propriul mesaj, consecite ale lumii proprii, cea fenomenala.

Pentru ca mesajul de subiect sa se transforme in subiect activ dotata cu propria interpretare de lume personala, este necesara existenta unui al doilea subiect, pe care il numim 'subiect subtil' sau 'meta subiect' acesta primeste 'mesajul de subiect' il supra interpreteaza generand subiectul care suntem si care numai dupa ce este complet asamblat de primul cu toate functiile cognitive, primeste si interpreteaza mesjul realitatii fenomenale.

Subiectul subtil nu creaza lumi obiectual procesuale, acestea le dezvolta numai subiectul uman, rolul individlulii subtil este sa creeze subiectul uman, eventual alte variante de subiecti, compatibili interpretant cognitiv cu lumile pe care le primesc, si care sunt dimensionate corespunzator performantelor alocate.

Dat fiind ca subiectul subtil nu primeste mesaje de realitate el nu este pozitionat intr-o realitate fenomenal cauzala proprie compusa din forme, proprietati si evenimente, acestea apartin lumii subiectului creat de el.

Subiectul subtil este situat intelectiv in lumea mesajelor subiectului fenomenal iar prin intermediul acestuia are acces si la lumea lui, la lumea formelor si evenimentelor, pe care o cunoasate comple din moment ce el ii este sursa.

Dar spre deosebire de subiectul creat, subiectul subtil are o prezenta neimplicata in lumea fenomenala pe care o cunoaste dar nu o valorizeaza, nu ii da semnificatia de realitate materiala, autonoma, necunoscuta dar cognoscibila, atribuite de subiectul uman.

Din perspectiva subiectului subtil exista urmatoarele variante de realitate:

1- Realitatea mesajului subtil continind modele de subiect personalizat,

2-Realitatea interpretarii mesajului subtil alcatuita din subiecti distincti fiecare cu propriile performante interpretante,

3-Realitatea mesajului fenomenal trimisa interpretarii subiectului creat.

4-Realitatea interpretarii mesajului fenomenal, explicitata in forma lumii asa cum apare in reprezentare in subiectii instalati in realitate, singura accesibila perceptual si cognitiv.

Nu discutam geneza subiectului subtil, el poate aprtine altei perspective existentiale, dar dat fiind statutul sau deosebit, de creator de subiecti si lumi in subiecti, el nu are nevoie de o alta realitate pentru a exista, el este o realitate informationala, o realitate generatoare de forme subiecti si de lumi in subiecti.

Ipoteza prezentei si actiunii meta subiectului subtil ne permite sa construim o ipoteza plauzibila de subiect cunoscator de realitate si subiect cunoscator al subiectului cunoscator de realitate. Subiectul subtil este cunoscatorul subiectului uman, fenomenal, pentru ca el il asambleaza cu structura si functiile lui, iar subiectul creat primeste instrumentele cunoasterii realitatii.

Numai existind doi subiecti, apartinind la doua realitati distincte, ierarhic conectati creativ, unul 'subtil', proiectind 'subiectul natural' si mesajul de lume al acestuia si subiectul uman posesor-cunoscator al lumii pe care o primeste interpreteaza, devine pluazibila posibilitatea cunoasterii cunoscatorului uman, mai mult apare posibilitatea identificarii cunoscatorului uman cu acel creator-cunoscator subtil, cind acesta isi transfera cunoasterea catre subiectul creat.

Daca suntem efecte ale unei interpretari subtile de mesaj subtil, acel metasubiect care ne este conditie, ne cunoaste in totalitate pe noi si continutul lumii meaj pe care ne-o atribuie. Acest subiect subtil este coexistent cu subiectul uman creat de el dar numai din punctul lui de vedere, din punct de vedere uman suntem separati de cel care ne este sursa, cit timp nu primim acces la mesajul subtil si interpretarea subtila din a caror interactiune rezulta subiectul uman dotat cu perceptie si cunoastere fenomenala.

Subiectul uman in ipoteza discutata are un statut existential in doua lumi, el apartine lumii subiectului subtil, ca mesaj de realitate, dar este prezent in propria lume 'fenomenala' atribuita lui prin mesaj.

Dar acelasi subiect uman are si un statut cognitiv dual, el isi cunoaste numai lumea proprie cit timp i se aloca numai interpretarea si cunoasterea ei, dar incepe sa cunoasca si mesajul si interpretarea subtila, prin intermediul subiectului subtil cu care se identifica cind i se ingaduie accesul la realitatea mesajului si interpretarii din care rezulta.

Cind cunoscatorul fenomenal are acces la cunoasterea mesajului subtil si interpretarii subtile, surse ale propriei existente si propriei lumi, se realizeaza identitatea intre cunoscatorul fenomenal si cunoscatorul cunoscatorului, in aceasta stare nu mai exista realitate neinteleasa de subiectul creat, devenit cumva in identitate cu cel care l-a creat.

In modelul actual al realitatii substantiale si autonome de subiect dar cognoscibile, universul este o coexistenta gigantica de forme si procese percepute si nepercepute, cunoscute si ne intrate in orizontul cunoasterii, dar continuu existente, independent de subiect. In aceasta constructie complet cauzalizata, a unei lumi egale siesi ca structura fundamentala si psibilitate fenomenala in toate fazele evolutiei cosmice, metafizicianul si omul de stiinta par in acord.

In ipoteza realitatii mesajelor si interpretarilor exista lumi diferite si interpretori diferiti, diferentele se manifesta atit la nivelul mesajului cit si interpretarii, 'exista subiecti subtili' si lumi personalizate alcatuite din mesaje de subiecti fenomenali si exista subiecti fenomenali in propriile lumi derivate din interpretarea mesajelor, pe care ei le cred externe lor, lumi independente de ei.

Fiecare lume fenomenala este populata cu subiecti creati prin interpretari subtile, ei primesc numai atita realitate si cu acea specificitate fenomenal cauzala pe care o pot percepe reprezenta si in interiorul careia dispun de actiuni gestuale creatoare de configuratii obiectuale si instrumente lingvistice, intelective, constructoare de ipoteze cauzale de realitate, coerente momentan si local, utile cunoscatorului fenomenal un anume inteval temporal.

Volumul urias de diversitate obiectual interactiva al universului actual, accesibil dar neperceput, sau inca inaccesibil cunoasterii disponibile, tratat ca existent independent de orice subiect, dispare in realitatea interpretarii si este inlocuit cu fragemente de univers personalizat, alocate fiecarui subiect, dimensionate in concordanta cu performanta perceptual cognitiva si afectiva a primitorului.

Nu inseamna ca ceva sau cineva exista cit timp il percepem si inceteaza sa existe cind incetam sa il observam; in realitatea mesaj exista variante de existenta, exista 'intensitati de existenta' determinate de variantele de mesaje continind similitidini structural dinamice, trimise simultan catre interpretori diferiti.

Spre exemplu daca un subiect este singur, mesjul propriei existente ca forma fenomenala cu anumite proprietati, este primit numai de procedura sa interpretanta, in acest caz el ca individ precum si lumea lui au un mod existential diferit de cel socializat, unde variante ale unui individ si variante locale de realitate sunt trimise catre mai multi interpretori, rezultind existenta unui subiect in mai multi subiecti si existenta unui obiect sau eveniment de atitea ori de cite ori apar in interpretarile de mesaje similare.

Cu cit un existent, subiect sau obiect pur, sunt prezenti in mai multe mesaje trimise altor euri persoane, cu atit intensitatea si multiplicitatea lor existentiala creste.

Existenta in realitatea interpretarii are grade de multiplicitate si nuantare existentiala, spre exemplu un obiect apare intr-o anume ipostaza structural interactiva cuiva familiarizat cu proprietatile lui si cu totul diferit altuia care nu are informatii despre acesta. Dar existentele au si ele ierarhii si ranguri de modalitate, 'existenta subiectul subtil' creator de subiecti este diferita si superioara ca modalitate de 'existenta subiectului fenomenal'. Subiectul subtil poate reprezenta si controla prin propriile interpretari realitatea mesajelor de subiect fenomenal, el 'exista ca generator de personalizari' in lumea proiectelor de persoane, dar prin intermediul individualitatilor create patrunde si realitatea fenomenala, insa fara participare interactiva. Subiectul fenomenal exista ca proiect interpretat in realitatea subiectului subtil si exista din punctul lui de vedere numai in lumea pe care o primeste si reprezinta.

Dar ce statut existential alocam obiectului doar substantial, sau radiant, lipsit de viata, incapabil de perceptie si reprezentare, obiectul 'neutru existential' daca il putem numi asa, pe care il intilnim sistematic in lumea noastra?

Obiectul fara potential autoidentificant, obiectul inert senzorial, obiectul pur si simplu, presupus prezent in universul actual, nu exista in lumea mesajului interpretat, aici in mod ciudat dar necesar, fiecare existent poseda o micro sau macro personalizare, manifestata prin potentialul sau interactiv cu alte obiecte-subiecti, prin intermediul carora isi exprima specificitatea existentiala.

Trebuie sa adaugam ca nici in lumea noastra nu exista autentica neutralitate si singuratate existentiala, orice forma are potential interactiv-interpretant prin care se exprima interactiv, se cupleaza existential cu altele generind serii de familii de invariante si familii de familii ordonate in multiple ierarhizari de conditionari.

In lumile mesajului si interpretarii fiecare forma este efectul unei personalizari interpretante subtile, prin ea isi exprima specificitatea obiectual interactiva si se ofera altor personalizari cu ranguri interpretante deosebite in variante de obiect si variante de posibilitate conectiva.

Fiecare obiect al lumilor interpretarii poseda propriile criterii ale individualizarii, intr-o lume a coexistentilor individualizati prin interpretarile subtile care ii aduc la existenta, si prin propriile interpretari care aduc lumile la existenta in ei, pentru ei si pentru altii. In lumea mesajului nu exista singuratate existentiala, nu exista izolare totala a formei de forma, a relatiei de relatie, a proprietatii de proprietate, a subiectului de subiect. In lumea mesajului si interpretarii fiecare invarianta obiectuala apartine unei ierarhii de familii de invariante si se afla intr-o dependenta reciproca de multe altele, se exprima prin altele, este conditie a altor existente si este conditionata de ele.

In realitatile interpretarii nu exista obiecte fara subiectualitate, universul informational are numai grade de subiectualizare, realitatea informationala a lumii este alcatuita din trepte de personalizare, fiecare subiect rezultind dintr-o interpretare subtila si posedind o interpretare sau o ierarhie de interpretari-cunoasteri, prin care se exprima interactiv cauzal in lumea primita.

Modelarea relatiei socializate in lumea mesajului este realizata prin interactiunea intre mesaje, fiecare subiect primeste mesaje partial primite si de cei cu care interactioneaza, numai astfel fiecare isi existentializeaza-oglindeste semenii si exista in perspectivele interpretant existentializante a acestora. Fiecare subiect primeste si reprezinta mesaje de subiecti, deasemeni este primit si reprezentat de parteneri, rezultand multiplicitatea persoanei care asugura fluenta si verosimilitatea actiunii colective, cotidiene, a lumii noastre.

In lumea interpretarii gestul si limbajul sunt instrumente care modifica aspectul realitatii, ele actioneaza asupra sursei mesajelor prin potentialul alocat fiecarei actiuni si fiecarui subiectului, de a dialoga indirect cu subiectul subtil, sursa mesajului realitatii.

In realitatea lumii noastre gestul misca obiectul efectiv, material, in realitatea mesajului neexistind obiecte substantiale, autonome, gestul comada acea schimbare de mesaj in care obiectele primesc forme, pozitii proprietati sau miscari corelate cu forma si intensitatea modelului de reprezentare alternativa trimis in subiect, pe baza caruia el isi creaza propriile proiecte de reprezentare in limbaj si le realizeaza efectiv, generind o realitate cunoscuta, predictiv controlata.

Exista variante de limbaj, fiecare asambild cite o varietate de mesaj, astfel am putea spune ca exista limbaje subtile generatoare de subiecti si exista limbaje generatoare de mesaj fenomenal.

Limbajul natural are o functie subtila in lumea interpretarii, prin intermediul lui subiectul capata aces la constructia intentionala a realitatii sale si face schimb de realitatii cu partenerii de dialog.

Cunoasterea in lumea interpretarii este determinata de proceduri metacognitive apartinind subiectului subtil dar atribuite progresiv si subiectului fenomenal. Cind subiectul subtil da celui fenomenal acces la mesajul subtil si la interpretarea subtila prin intermediul carora el intelege cum este creat se realizeaza cunoasterea cunoscatorului, atunci subiectul interpretat primeste functia supracognitiva a interpretarii subtile generatoare a propriei personalizari.

Daca subiectul cunoscator este efectul interpretarii unui mesaj de personalizare, realitatea insasi isi pierde statutul de obiectivitate si autonomie si exista numai in si pentru acest subiect; iar pentru subiectul subtil creator al subiectului fenomenal nu exista nici o realitate, exista numai personalizari, numai individualitati cu diferite perfrormante cognitive, firecare percepind si actioniond in propria sa lume interioara.