Abordarea psihologica si semiotica a procesului de însusire a
cunostintelor tehnologice
Pilonul, structura de rezistenta a cunostintelor necesare unui om este asimilata la vârs 23123r1717x ta copilariei, iar pe masura înaintarii spre maturitate are loc o aprofundare mai mult sau mai putin avansata, însa cu siguranta pe domenii foarte variate, a acestora, în functie de personalitatea, necesitatea dar mai ales posibilitatea fiecaruia. În felul acesta se asigura transmiterea si înbunatatirea bagajului cunostintelor mostenite, deci continuitatea societatii umane.
Din multitudinea acestor cunostinte pe care umanitatea le detine pâna în momentul de fata, ne vom îndrepta atentia spre cele care fac parte din categoria cunostintelor tehnice, pe care le vom aborda din punct de vedere semiotic.
Abordarea semiotica a cunostintelor înseamna abordarea din punct de vedere al semnelor. Aceasta abordare semiotica a cunosintelor se datoreaza complexitatii notiunilor prezentate, care necesita prezentarea lor sub forma unor semne si simboluri.
În primul rând aceste reprezentari, simboluri sau semne sunt standardizate, sunt cât mai simple si surprind trasatura, functia de baza a obiectului/notiunii pe care o prezinta. În felul acesta elevul este capabil sa asocieze usor simbolul cu obiectul real.
Urmarind cele trei etape ale procesului de învatare (desprindea semnificatiei, interiorizarea si formarea deprinderilor), în cadrul abordarii semiotice, pentru prima etapa, profesorul va prezenta notiunea, în primul rând, ca o parte componenta a unui ansamblu (dispozitiv) cât mai uzual, urmând ca tot în cadrul acestei prime etape sa desprinda functia, rolul, efectul acesteia, realizând desprinderea, individualizarea ei concomitent cu prezentarea simbolului si a semnificatiei acestuia.
De exemplu la prezentarea notiunii de comutator electric, deci a dispozitivului cu acelasi nume, profesorul îl va încadra într-un ansamblu cunoscut cum este circuitul de alimentare al unui bec. Acesta este un ansamblu uzual, iar comutatorul îndeplineste în primul rând functia unui întrerupator, care dupa cum va fi prezentat de profesor, este unul dintre principalele componente ale circuitului, alaturi de generatorul electric, firele de legatura si, evident, de bec.
Profesorul va reprezenta ambele dispozitive, explicând efectiv pe figura functia fiecaruia. El va arata în primul rând ca întrerupatorul îndeplineste simpla functie de închidere/ deschidre a unui circuit electric, pe când comutatorul poate realiza închiderea/deschidre a unui circuit electric (deci functia întrerupatorului) concomitent cu deschiderea/închiderea unui al doilea circuit.
În cea dea doua etapa (a interiorizarii) profesorul va completa circuitul initial (cu un singur bec) cu un al doilea bec, aratând cum realizeaza comutatorul aprinderea unuia sau celuilalt bec. De asemenea pentru o buna întelegere a rolului unui comutator într-un circuit electric, este ideal de prezentat cazul oarecum clasic al circuitului cu un singur bec si doua comutatoare, care realizeaza aprinderea si stingerea becului de la oricare din cele doua comutatoare.
Etapa a III-a, etapa de formare a deprinderilor este etapa în care se vor pune o serie de întrebari-exercitiu care au scopul de a realiza si dezvolta capacitatea elevilor de a pune în practica notiunea prezenta.
Specificul cunostintelor tehnice este acela ca totdeauna poate fi prezentata notiunea împreuna cu dispozitivul fizic efectiv. De asemenea orice efect, fenomen sau functie poate fi prezentata , evidentiata printr-o experienta, mai mult sau mai putin laborioasa.
Consecintele în plan didactic, nu pot fi decât benefice, prin faptul ca profesorul are totdeauna la dispozitie un material didactic cel putin bogat, precum si o multitudine de variante de prezentare a lectiei.
Abordarea semiotica a cunostintelor tehnologice urmareste, în cadrul procesului de învatare, realizarea obiectivelor, obligatorii de altfel pentru oricare disciplina de învatamânt, care determina pe elev sa preia corect modul de a observa de a actiona practic si intelectual, de a aborda continutul învatamântului. Este mentionabil faptul ca un rol preponderent în aceasta etapa îl detine asigurarea feed-back-ului învatarii.
Trecerea de la o forma de activitate la alta si de la o forma de existenta a proceselor psihice, la o alta forma de existenta se realizeaza prin intermediul exercitiului, atât de caracteristic celei de-a treia etape a procesului învatarii.
În procesul de învatamânt prezentarea semnificantilor ca atare nu constituie o dificultate, dificultatea intervine atunci când se urmareste deprinderea explicatiei, adica în procesul explicativ.
De aceea este esential ca în acest cadru sa se gaseasca cea mai potrivita actiune, procedura, modalitate prin care destinatarul (elevul) asociaza semnificantii cu reprezentari ale semnificatiei lor. De cele mai multe ori exmplele mai apropiate de preocupararile si interesele elevului, care au chiar un oarecare grad de inedit, care sunt cât mai neasteptate, care odata cu introducerea notiunii respective vor fi privite dintr-un cu totul alt punct de vedere, sunt cele mai potrivite în acest sens.
Încercînd sa închei voi sublinia ca pe parcursul activitatii scolare asistam la o permanenta evolutie, redimensionare a capacitatilor. Un bun profesor trebuie sa descifreze, sa cunoasca aceasta dinamica, aceasta permanenta restructurare dialectica a achizitiilor pe care le dobândesc elevii, în cadrul unei discipline de învatamânt, sa stabileasca succesiunea performantelor, pornind de la un minim acceptabil si pâna la un maxin posibil în conditiile date.
|
