ALTE DOCUMENTE |
Abordari psiholingvistice
Odata ce studiem fenomene legate de limbaj este firesc sa ne întrebam cum functioneaza acesta? Cum ne putem explica abilitatea extraordinara a copiilor de a asimila atât de repede limbajul culturii în care traiesc? si cum achizitionam a doua limba? Exista asemanari între modelul de achizitie a primii limbi si a cel 737e41h ei de-a doua sau sunt acestea fenomene complet separate?
Exista doua ipoteze concurente în ceea ce priveste achizitia limbajului.
Ipoteza continutului si cea a procesului (Aitchinson 1983). Pe scurt ipoteza continutului apartinând lui Noam Chomsky pleaca de la urmatoarea premia: copiii se nasc cu un sistem de reguli si informatii specifice limbajului. Este vorba despre o asa numita structura "abisala" a propozitiei despre care Chomsky sustine ca ar fi "preprogramata" în mintea oricarui nou nascut.
Teoria însa este puternic disputata de o serie de cercetatori, care adopta o abordare bazata pe proces. Aceasta abordare sustine ca mai degraba decât a avea un set de cunostinte gramaticale prestabilite, copiii se nasc pur si simplu cu abilitatea de a "rezolva" probleme lingvistice. Altfel spus se nasc cu un tip de mecanism procesual ce le permite sa analizele datele lingvistice.
Desigur daca aceasta abilitate se rezuma sau nu la limbaj sau face parte dintr-o categorie mai mare de capacitati de rezolvare a problemelor si analiza a copilului ramâne o întrebare fara raspuns.
Una dintre cele mai importante reprosuri aduse la adresa teoriei chomskiene este una bazata pe studii axate pe felul în care copiii achizitioneaza limbajul si cum acesta se dezvolta pe parcursul dezvoltarii psihoindividuale.
Structura "abisala" propusa de Chomschy pentru propozitia "Alex has bought a cow" "What has Alex Bought?" Ar arata cam asa:
Figura
1: Structura "abisala"
Daca copiii ar face apel la structurile "abisale" atunci ne-am astepta sa existe o perioada în timpul achizitiei cand ar formula întrebarea în felul urmator:
"Alex has bought what"
Însa acest lucru nu se întâmpla. Copiii pun de la bun început cuvintele cu "WH" la inceputul frazei:
"What cowboy doing? "
"Where milk go?"
(Aitchinson 1983)
Se considera ca desi ambele teorii ar conduce la rezultate identice în ceea ce priveste achizitia limbajului, disputa este nula si nu are nici o valoare practica.
Un singur lucru este cert insa, ambele teorii au un numar de sustinatori si criticii care aduc argumente convingatoare atât în sprijinul uneia cât si celeilalte.
O ipoteza interesanta însa legata de modelul lui Chomsky care vorbeste despre inferenta existentei unui limbaj al gandirii. Bazata pe observatia conform careia "sintaxa" unui gând este asemanatoare cu cea a unei propozitii s-a pus întrabarea daca nu exista un limbaj al gandirii. Ipoteza sustine ca gândurile sunt asemenea propozitiilor limbajelor umane. Gândurile sunt propozitii mentale, iar partile lor, conceptele, sunt cuvinte mentale (Devitt si Sterelny 2000).
Pe scurt, "continutul" reprezentational al unui gând pare a diferi numai ca nume de "semnificatia" reprezentationala a propozitiei folosite pentru a exprima sau a comunica gândul.
Apare întrebarea: în ce limbaj se gândeste? Pare limpede ideea ca limbajul gândirii unei persoane este similar în diferite feluri cu limbajul public în care îsi exprima gândirea. Dar este identic? Este deci limbajul gandirii echivalentul limbajului public sau este acesta un limbaj aparte? Autorii numesc acest limbaj al gandirii "mentaleza".
O obiectie la adresa ipotezei limbajului public al gândirii poate fi imediat respinsa: nu întreaga gândire poate fi într-un limbaj public. Animalele superioare si copiii la vârste prelingvistice gândesc, dar sigur nu într-un limbaj public. Iar o parte a gândirii adultului nu are loc nici ea, în mod sigur, într-un astfel de limbaj.
Mai mult decât atât, exista dovezi introspective si experimentale care par sa fie împotriva ipotezei publice.
"Deseori parem a avea un gând, însa avem greutati în a-1 exprima: "cuvintele îmi stau pe vârful limbii".(Devitt si Sterelny, 2000)
Dar, daca gândul ar fi chiar în cuvintele care îl exprima, de ce am avea greutati? Fenomenul sugereaza mai degraba ca ne luptam sa traducem gândul din Mentalese în engleza.
Experimentele arata ca, atunci când citim un pasaj, tindem sa retinem mai degraba "mesajul" decât cuvintele (Devitt si Sterelny, 2000).
O alta diferenta subliniata de faptul ca limbajele publice sunt ambigue, în vreme ce limbajul gândirii nu poate fi ambiguu. Astfel, propozitia 'Vizita rudelor poate fi plictisitoare' e de o ambiguitate notorie. Dimpotriva, ori de câte ori o persoana are un gând exprimat în forma acestei propozitii, gândul nu poate fi ambiguu daca gândirea persoanei este de a proceda într-o maniera rationala
Un alt motiv pentru a crede ca sintaxa Mentalesei unei persoane este similara celei a limbajului ei: trebuie sa dam seama de viteza mare de procesare a limbajului: "cu cât este mai mare similaritatea structurala între ceea ce este enuntat si reprezentarea sa interna, cu atât mai putin va trebui persoana care întelege sa proceseze enuntul.
Toate acestea fiind spuse putem deduce cu o relativa siguranta un lucru: gandirea este strâns legata de limbaj.
Dar ce poate spune acest lucru despre legatura limbajului cu afectivitatea? Este clar ca felul în care gândim, procesul decizional, etc. sunt influentate puternic si de factori motivationali si emotionali.
Aceasta ipoteza ridica întrebari interesante cu privire la achizitia celei de-a doua limbi. (Steinberg, 1982) propune doua modele de achizitie: un bilingv "compus" proceseaza a doua limba prin intermediul primei, învatând cea de-a doua limba prin traducere, pe când un bilingv "coordonat" învata cea de-a doua limba fara medierea primei, învatarea având loc prin experienta directa.
Invocând faptul ca majoritatea tinerilor români au învatat engleza intr-o circumstanta naturala, nu planuita (altfel spus achizitia a avut loc prin experienta directa decat printr-una formala, cum ar fi orele predate la scoala), putem adopta cel de-al doilea model de achizitie a limbi secunde.
Astfel, putem considera ca grupul nostru tinta dispune de doua modele paralele de limbaj în care ar putea sa traduca "Mentaleza".
Astfel ar fi o inferenta exagerata sa propunem un model paralel cu cel propus de Devitt si Sterelny, însa legat de afectivitate? În alte cuvinte, alegem sa ne exprimam în enleza doar pentru ca sintaxa enuntului în engleza este mai apropiata de cea a Mentalezei decât aceeas enunt în limba româna, sau avem de-a face si cu o "economie" a procesarii afective?
Alegem astfel sa credem ca enuntul afectogen transformat din limba materna în engleza confera subiectului o "detasare" emotionala; înscriindu-se într-un patern de comunicare prezent de cele mai multe ori în medii rupte de realitatea cotidiana (mass media, filme carti etc) comunicarea capata si ea un aspect "mai putin real" mai putin costisitor din punctul de vedere al resurselor emotionale.
|
