Activitatile cerebrale

Activitatile cerebrale

Activitatile cerebrale se grupeaza in trei categorii principale: activitati de cunoastere (cognitive), activitati afective si activitati volitive.
a) Activitati cognitive
invatarea reprezinta procesul d 17517m1221r e acumulare constienta de informatii. invatarea este un proces nervos care asigura castigarea unor experiente, de la cele mai simple pana la cele mai complexe. Acumularile de noi cunostinte nu sunt ereditare; ele se dobandesc in timpul vietii prin interactiunea permanenta cu factorii de mediu natural si social. invatarea se desfasoara in timpul starii de veghe si necesita o anumite activitate a sistemului reticulat activator ascendent, a diencefalului, a sistemului limbic si a neocortexului.

Scoarta cerebrala nu se rezuma doar la preluarea datelor furnizate de receptori, ci fixeaza aceste date in memorie. Mecanismul invatarii este strans legat de cel al formarii memoriei. Formarea de reflexe conditionate reprezinta un mecanism elementar al invatarii. Acest mecanism, numitconditionare clasica (pavlovista), are la baza asocierea cunostintelor si deprinderilor ce urmeaza a fi insusite, cu stimularea unor centri specifici din sistemul limbic si diencefal.

Stimularea centrului recompensei, atunci cand animalul de experiment executa corect actul invatat, si a centrului pedepsei, cand animalul greseste sau refuza sa invete, grabesc procesul de insusire de noi cunostinte. Acest mod de invatare bazat pe mecanismele de recompensa si de pedeapsa poarta numele de conditionare operanta. in procesul de invatare, formatiunile nervoase devin din punct de vedere structural si functional tot mai complexe si mai eficace. Structurile morfologice implicate in procesul de invatare sunt numeroase si incomplet precizate.

Invatarea este influentata de factorii de ambianta, de onfort, de prezentarea unor stimuli suplimentari, de motivatie corespunzatoare si de conditiile adecvate.Memoria reprezinta capacitatea sistemului nervos de a retine activ, de a recunoaste si evoca mai multe tipuri de memorie, care in raport cu durata pastrarii informatiei, se clasifica in: memorie instantanee, memorie de scurta durata si memorie de lunga durata. Memoria instantanee este capacitatea sistemului nervos de a inregistra si reproduce imediat evenimente, impresii sau imagini care au avut loc cu cateva secunde sau minute inainte. Memoria de scurta durata asigura conservarea informatiei timp de ore sau zile.

Memoria de lunga durata sau permanenta asigura depozitarea informatiei pe durata cea mai indelungata posibila. Nu se poate preciza o arie corticala de stocare a informatiilor. Se considera ca sunt implicate ariile de asociatie prefrontale si parietooccipitale, sistemul limbic si unele structuridin diencefal si mezencefal. Inteligenta - capacitatea de invatare - depinde nu numai de tipurile de conditionare, ci si de nivelul individual de inteligenta, ca facultatea cognitiva innascuta. Inteligenta este definita drept capacitatea intelectuala innascuta de intelegere, rezolvare si adaptare la noi probleme si conditii de viata. Inteligenta implica in afara factorilor ereditari si factori demediu socio-culturali.
 
Gandirea umana reprezinta forma cea mai inalta a cunoasterii, care ofera posibilitatea reflectarii realitatii si proiectarii actiunilor viitoare. Pe baza informatiilor acumulate, gandirea realizeaza reflectarea lumii materiale sub forma de idei, notiuni, asocieri logice, judecati etc. Bazele fiziologice ale gandirii sunt insuficient cunoscute. Gandirea implica, pe langa integritatea morfo-functionala a sistemului nervos central, numeroase procese nervoase, ca: excitatia si inhibitia, iradierea si concentrarea, inductia reciproca, memorizarea, analiza si sinteza, generalizarea si abstractizarea, formarea legaturilor temporale etc. Trasaturile fundamentale ale gandirii sunt corelarea, integrarea si prelucrarea informatiilor. Substratul material al gandirii este reprezentat de ariile deasociatie frontale, parietale si temporale.

b) Activitatile afective
Emotiile sunt procese afective de durata relativ scurta, care se prezinta sub forme variate: bucurie, manie, frica, placere si neplacere. Emotiile se exprima la exterior prin modificari somatice, iar in interior se exprima prin modificari vegetative. Modificarile somatice se exteriorizeaza prin: mimica, plans, ras, gesturi, vocalizare, modificari de tonus muscular urmate uneori de atac sau fuga.

Emotiile se exprima si prin activitati viscerale controlate de sistemul nervos vegetativ simpatic si parasimpatic: tahicardie sau bradicardie, modificari de tensiune arteriala, secretie sudorala si endocrina, modificari in motilitatea tubului digestiv.

Expresiile emotionale au la om o semnificatie sociala, ele reflectand starea afectiva a persoanei cu care comunicam, dupa gesturi, mimica, dupa tonul vorbirii. Substratul neuro-fiziologic al emotiilor cuprinde lobul frontal, sistemul limbic si hipotalamusul.

Motivatia - reprezinta un proces nervos complex care sta la baza tuturor actelor de comportament. Motivatia poate fi definita ca un factor intern, care activeaza si directioneaza un anumit tip de comportament. Motivatia dispare dupa realizarea actului de comportament respectiv. Motivatiile de ordin biologic determina comportamentul alimentar, care asigura conservarea individului, comportamentul sexual si de ingrijire a urmasilor si perpetuarea speciei. La om, pe langa motivatiile de ordin biologic, exista si motivatii de ordin psihic si social.

Motivarea idealului de comportament in dezvoltarea sociala a copilului este de ordin afectiv, proiectata asupra tatalui, mamei, educatorului sau asupra unor membri din grupul social in care copilul se dezvolta.

c) Activitatile volitive
Vointa
Reglarea nervoasa a functiilor organismului se desfasoara in doua moduri: cu participarea constienta a individului (activitati somatice) si fara participarea constienta a individului (activitatile vegetative). Vointa reprezinta forma de activitate nervoasa si constienta. La originea oricarui act voluntar se afla un impuls, o motivatie mai mult sau mai putin evidenta, mai veche sau mai recenta. in elaborarea unor activitati voluntare un rol deosebit il are lobul prefrontal cu sediul de integrare superioara a personalitatii si comportamentul social al individului.

Vointa reprezinta pentru individ puterea de a lua decizii, dar si perseverenta de a le duce la indeplinire. Functiile de analiza si sinteza ale scoartei cerebrale Aceste functii constau in capacitatea scoartei cerebrale de a supune unei analize foarte fine si de a diferentia excitantii din aceeasi categorie, care provin de la segmentele periferice ale analizatorilor.

Datorita functiei de analiza, reflexele conditionate produse apar ca raspuns numai la excitantii conditionati fata de care s-au format si nu fata de excitantii asemanatori de aceeasi natura. Prin aceasta functie, scoarta cerebrala este capabila sa separe din complexul de excitanti, care actioneaza permanent asupra sa, numai pe aceia care sunt importanti pentru viata, realizand astfel o adaptare fina a organismului la variatiile semnificative ale mediului inconjurator.

Functia de sinteza consta in capacitatea scoartei cerebrale de a grupa si de a sistematiza excitantii care actioneaza simultan sau succesiv asupra sa. in realizarea acestei functii un rol deosebit il au zonele de asociatie, care permit scoartei cerebrale gruparea si sinteza excitantilor intr-un singur complex. Cele doua functii ale scoartei cerebrale nu sunt separate, izolate, ci dimpotriva, ele se conditioneaza reciproc si asigura scoartei o functionare unitara, prin care aceasta realizeaza integrarea organismului in mediu.

Sistemul nervos vegetativ coordoneaza si regleaza functiile organelor interne. Sistemul nervos vegetativ este constituit din doua componente: sistemul nervos vegetativ simpatic si sistemul nervos vegetativ parasimpatic. Ambele inerveaza aceleasi organe, avand de cele mai multe ori efecte antagonice. Din aceasta dubla actiune rezulta tonusul neurovegetativ, care asigura echilibrul dinamic al functiilor vitale.

Sistemul nervos al vietii vegetative
a) Sistemul nervos simpatic Componenta principala a sistemului nervos simpatic este reprezentata de centri nervosi aflati in coarnele laterale medulare, unde ajung axonii neuronilor aferenti din viscere: centrii pupilodilatatori din maduva cervico-dorsala (C8-T4), vasomotori, pilo-motori si sudorali din maduva dorsala (TrT12). Componenta periferica este reprezentata de lanturile ganglionare laterovertebrale (22-25 de perechi de ganglioni uniti prin ramuri interganglionare), plexurile viscerale (celiac, mezenteric superior, mezenteric inferior si hipogastric) si plexurile intramurale.Caile aferente sunt constituite din doi neuroni. Sinapsa dintre neuronii preganglionari si neuronii postganglionari se face in una dintre aceste formatiuni nervoase, de regula cat mai aproape de maduva.

b) Sistemul nervos parasimpatic are doua componente centrale care sunt localizate in trunchiul cerebral si in maduva sacrala (fig. 263). Parasimpaticul cranian, in trunchiul cerebral se afla: nucleul accesor al oculomotorului (III) de unde provin fibrele parasimpatice ale oculomotorului, nucleii salivar superior si lacrimal, de unde iau nastere fibrele parasimpatice ale facialului (VII), nucleul salivar inferior, deunde pornesc fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX) si nucleul dorsal al vagului (X), care reprezinta originea fibrelor parasimpatic vagale (pneumogastrice). Parasimpaticul sacrat isi are originea in segmentele medulare sacrate S2-S4. Componenta periferica a sistemului nervos vegetativ parasimpatic este constituita de asemenea din doi neuroni, dar, spre deosebire de sistemul nervos simpatic, neuronul preganglionar face sinapsa cu neuronul postganglionar in peretii organelor inervate sau in apropierea acestora.

Fiziologia sistemului nervos vegetativ
Sistemul nervos vegetativ, la fel ca sistemul nervos somatic, isi desfasoara activitatea, prin acte reflexe, avand ca substrat anatomic arcuri reflexe vegetative, pe care le prezentamcomparativ in tabelul urmator. Sistemul nervos vegetativ are si un important rol integrativ, prin armonizarea functiilor vitale si prin asigurarea mecanismelor homeostatice.

Centrii nervosi vegetativi realizeaza trei modalitati de integrare:

integrarea vegetativa propriu-zisa (simpatico-parasimpatica) prin actiunea antagonista a celor doua sisteme (ex., reflexe pupilare);

integrarea somatovegetativa, prin intrepatrunderea unor functii vegetative cu manifestari ale vietii de relatie (ex., contractia musculaturii striate insotita de vasodilatatie locala, manifestare vegetativa);

integrarea neuro-endocrina (ex., stimularea secretiei hipofizare de catre centrii vegetativi hipotalamici). in tabelul de mai jos prezentam asemanarile si deosebirile dintre componentele sistemului nervos vegetativ.