Adolescenta - traditie vs. modernitate (si postmodernitate)
Psiholog dr. Margareta Modrea
profesor psiholog la Colegiul National "Al.I.Cuza"
din Focsani
Acesta este un studiu asupra adolescentei, constand intr-o sinteza a reflectiilor pe marginea opiniilor unor autori romani si straini, din literatura psihologica a ultimilor ani. Ideea centrala este ca adolescentul epocii postmoderne are de rezolvat probleme identitare si de acomodare cu totul speciale, comparativ cu epocile anterioare.
a
Cuvinte cheie: adolescenta, identitate, sine, postmodernitate, socializare.
Abstract
This is a study on the adolescence consisting of a sinthesis of the reflections on the edge of the oppinions of some Romanian and foreign authors in the psychological literature of the last years. The main idea is that the teenager of the postmodern age must solve very special identity and accomodation issues as against the previous ages.
Key words: adolescence, identity, self, postmodernity, socialization.
Cercetatorii cu preocupari sistematice in domeniul adolescentei au observat ca aceasta reprezinta "o problema veche si noua in acelasi timp" (R. F. Bau 23223y2418x meister si M. Muraven, 1996, p. 407). Este veche pentru ca intotdeauna adolescenta a reflectat procesul de finalizare a socializarii si este noua pentru ca reflecta eforturile de a raspunde la sarcinile formarii identitatii intr-o lume tot mai diversa si mai complexa.
O interesanta analiza, atenta si profunda, a fenomenului adolescentei este realizata de psihologul roman N. Radu care, intr-o serie de articole (1992, a, b) care au culminat cu aparitia volumului "Adolescenta. Schita de psihologie istorica", arata ca aceasta etapa de viata acopera o varsta creata de istorie si, prin urmare, fiecare epoca isi descopera adolescenta (1995, p. 14-17).
In epoca preindustriala, mai exact in societatile primitive, in cele sclavagiste sau in cele rurale traditionale, trecerea de la copilarie la stadiul de adult se facea rapid, sub presiunea diferitelor ritualuri de initiere. In doar cateva zile, prin probe de rezistenta fizica, prin ceremonii acompaniate de incantatii, tatuarea corpului, schimbarea numelui etc. (v. Anne Ravilly, 1993), copilaria lua sfarsit.
In epoca premoderna, castigarea independentei materiale, dublata adesea si de incheierea casatoriei, se produceau destul de timpuriu, ceea ce permitea dobandirea rapida a statutului de adult, fara o trecere foarte vizibila care sa poata fi asimilata cu adolescenta. Si in perioada de inceput a industrializarii, nevoia tot mai mare de forta de munca atragea persoane de la varste fragede, grabindu-le maturizarea.
Societatea moderna, insa, "pare ca interpune intre copilarie si starea de adult o perioada de pregatire tot mai sofisticata" (N. Radu, 1995, p. 37).
Cererea de forta de munca inalt calificata impune prelungirea scolaritatii iar tinerii, in fata unei concurente tot mai acerbe si a multitudinii de optiuni, se vad obligati sa-si amane trecerea la statutul de adult productiv.
Noile conditii in care adolescentii trebuie sa se achite de sarcina lor centrala (formarea identitatii) fac relevanta abordarea acesteia prin prisma modernitatii si mai ales a postmodernitatii.
Sociologii definesc epoca moderna ca fiind epoca postmedievala a industrializarii, caracterizata in mod fundamental prin reflectie cognitiva si rationalitate institutiva (C. Zamfir si L. Vlasceanu, 1993, p. 367).
Modernitatea avansata actuala este numita postmodernitate si se refera la societatea postindustriala occidentala aflata in stadiul cel mai inalt de dezvoltare a modernitatii. Caracteristicile ei esentiale sunt considerate a fi: afirmarea lipsei de
certitudine a cunoasterii (relativism sau deconstructivism cognitiv); mobilitatea demografica si informationala superextinsa in timp si spatiu (globalizarea); permanentizarea schimbarii; o noua ordine sociala; radicalizarea autoreflexiva a modernitatii (metareflectie).
Teoriile postmoderne condamna continuitatea si coerenta si pretuiesc de-centrarea (J. Siltala, 1999), unele din trasaturile acestea fiind convergente cu cele ale nihilismului, invocandu-se filozofia lui Nietzsche (C. Zamfir si L. Vlasceanu, 1993, p. 443-444).
Am putea spune ca, daca acest filozof avea dreptate vorbind despre uciderea lui Dumnezeu in epoca moderna (prin separarea religiei de stat, ascensiunea ideologiei materialiste, marxiste), in epoca postmoderna se manifesta o propensiune aparte pentru demitizarea unor personalitati celebre; deconspirarea amanuntelor vietii intime prin procedee de tip "paparazzi" si mediatizarea acestora pot spori inclinatia publicului larg catre autoreflectie dar zdruncina totodata, din temelii, normele morale traditionale.
Dincolo de asemenea disonante putem sesiza unele congruente intre evolutia societatii moderne tarzii si aceea individuala care ar fi o confirmare a ideii lui St. Hall dupa care ontogeneza repeta filogeneza; spunem aceasta intrucat pare sa existe o legatura intre superreflexivitatea epocii actuale (manifestata, de exemplu, prin explozia analizelor si metaanalizelor in toate domeniile) si capacitatea metacognitiva a individului caruia i se solicita depasirea stadiului operational-formal piagetian si o accentuare a evolutiei catre morala postconventionala (L. Kohlberg).
Comentand efectele macromediului social asupra personalitatii si sinelui, P. Ilut sesizeaza ca amestecul fenomenelor de globalizare, pe de o parte, si sporirea specificitatii locale, pe de alta parte, genereaza la nivel individual o sinteza intre identitatea de sine bine conturata (sine stabil, central, fundamental sau general) si identitatile partiale si circumstantiale (sine-uri multiple, de lucru sau specifice rolurilor). Acest autor subliniaza interactiunile celor doua entitati remarcand ca sinele stabil poate fi permanent amenintat sau in dezacord cu sinele de lucru implicat uneori in evenimente de viata majore, ca: razboi, inchisoare, boala severa etc. (2001, p. 69-61).
Aceasta dialectica a individualului si socialului este privita ca avand un efect adaptativ de catre G. R. Adams si S. K. Marshall care, inspirati parca din filozofia nietzscheana, arata ca "putem naufragia prin pierderea relatiei, a slujbei, violarea proprietatii, boala.dar devenim mai puternici. Noi zilnic ne zbatem intre speranta si deznadejde, incredere si suspiciune, alienare si apartenenta." (1996, p. 436).
Societatile traditionale sunt privite ca fiind inchise, fara salturi mari intergenerationale, organizate si structurate (fiecare membru avand rolul sau relativ precis si stabil); este ceea ce l-a facut pe un autor german sa afirme ca despre aceste societati se poate vorbi in termeni de Gestalt (W. Kraus, 2000).
In schimb, societatea postmoderna este caracterizata prin de-structurare, prin fragmentare, manifestata in toate compartimentele ei; suntem tentati sa caracterizam aceasta etapa ca iconoclasta, datorita tendintelor de demitizare si de violare a tabu-urilor seculare.
Relatiile interpersonale au devenit mai superficiale datorita multiplicarii contactelor interumane impuse de activitatea curenta; in relatiile de cuplu si intrafamiliale, in care altadata predominau morala conventionala si sacrificiul de sine, astazi sunt identificate efectele impunerii sinelui ca valoare de baza (dupa cum a argumentat R. Baumeister); altfel spus, promovarea binelui personal inainte de toate, sau, dupa alte opinii, a individualismului.
In opinia Ninei Degele (1998), sinele postmodern este tot mai fluid, dizolvat, mediat, orientat pe termen scurt iar credinta ca individul poseda un sine adevarat sau real incepe sa se erodeze; multiplicarea fara precedent a relatiilor impune construirea unui sine pentru altii care trebuie sa se schimbe ca un cameleon. Aceasta realitate a repus in circuit un mai vechi (1954) concept, acela de sine public, apartinand psihologului E. Goffman si a facut sa se vorbeasca despre un nou pattern al constiintei de sine, numit multifrenia (ceea ce ar insemna mai multe minti).
In ceea ce priveste relatiile familiale, psihologul D. Elkind considera ca familia postmoderna a devenit permeabila, fiind intalnite tot mai mult familii monoparentale, adoptive, recasatorite (Scherer, 1996) si - am mai putea adauga - familii de week-end, multiculturale si chiar homosexuale. In aceste conditii, credem ca se complica in mod substantial circumstantele in care are loc procesul de identificare a copiilor cu membrii familiei si, implicit, formarea identitatii lor.
Un teoretician deja celebru al postmodernitatii, A. Giddens, considera ca pericolul in aceasta etapa care obliga tot mai mult la realizarea de optiuni, este ca oamenii sa-si piarda identitatea de sine sau increderea in sine (v. S. Morch, 2003); solutia ar fi ca tinerii sa invete sa-si construiasca propria traiectorie de tip yo-yo (Nume dat dupa jucaria constand dintr-o piesa cu lumina dinamica si care, fiind atarnata de un elastic, prin scuturare, executa traiectorii in zig-zag, mereu schimbatoare, imprevizibile) admitand provocarea de a face si reface mereu propriile structuri.
Munca, in mod traditional practicata intr-un post sigur, in folosul comunitatii si al familiei, a devenit mai putin stabila si este privita tot mai mult ca o posibilitate de afirmare a sinelui, de punere in valoare a propriilor abilitati; asa s-ar putea justifica si usurinta cu care tinerii, actualmente, isi schimba locul de munca.
Interesanta este si opinia ca postmodernitatea este totodata si un postmaterialism intrucat trebuintele oamenilor nu mai vizeaza doar valori materiale ci se indreapta spre autorealizare, toleranta, stare de bine subiectiv, democratie.(Nina Degele, 1998).
Educatia de altadata statua cai ale vietii relativ certe in functie de sex si pozitie sociala; de aceea, identitatea era mai ales un dat. Astazi, invatamantul liberal il pregateste pe tanar pentru o gama tot mai larga de profesii caracterizate printr-o tot mai mare mobilitate (diferite meserii apar si dispar cu mare repeziciune); astfel, identitatea este tot mai mult o realizare personala si o reflectie asupra acestei realizari (idem, p. 12).
Mijloacele de comunicare moderne au atins un nivel nemaiintalnit anterior, permitand indivizilor stabilirea de legaturi in timp real dar varietatea si cantitatea acestor informatii induc, inevitabil, o mai superficiala asimilare si prelucrare a lor; oferta de informatii, de produse si servicii de pe toate canalele media genereaza efecte noi in plan psihic, cum ar fi: slabirea posibilitatii de demarcatie intre realitate si fictiune, de-sensibilizare si sporirea violentei (unii autori vorbesc despre moartea trairilor afective sau despre golirea self-ului de empatie). Credem ca o asemenea stare sufleteasca postmoderna - cum a fost numita - se datoreaza intr-o mare masura unei tendinte pe care am numi-o postumanista sau chiar antiumanista de a devoala tot mai mult slabiciunea individului uman în fata fortei factorilor macrosociali, politici, a tehnicii informatice si a ingineriei genetice (a se vedea clonarea, considerata de unele canale media ca prima in topul celor mai mari realizari ale stiintei actuale).
Acest "bombardament" informational (care face tot mai dificila alegerea de catre fiecare a ceea ce i se potriveste), este facut raspunzator de stresul care produce la copii si adolescenti anxietate, depresie, agresivitate sporita, vazute ca factori declansatori ai unor comportamente autodistructive, cum ar fi: dependenta de alcool, tutun, droguri etc. Astfel de comportamente sunt privite ca regresive (T. Johansson, 2000, p. 12) putand fi incadrate in categoria mecanismelor de aparare a Eului despre care amintesc majoritatea autorilor care s-au aplecat asupra problemelor privind identitatea adolescentilor.
Intr-o lume fragmentata, imprevizibila, adolescentii sunt nevoiti sa-si formeze propria identitate, adica sa-si constientizeze trasaturile si sa-si precizeze planurile de viitor intr-un mod cat mai coerent, unitar si consistent.
Daca istoricii au asociat adolescenta cu comportamentul riscant, contradictoriu, cultura occidentala moderna a calificat-o ca "timp al incertitudinii, stangaciei, indeciziei" (R. Baumeister si M. Muraven, 1996, p. 407), tinerii fiind nevoiti sa-si contureze identitatea intr-o lume tot mai heterogena, generatoare - intr-un ritm superaccelerat - de optiuni, mode, modele, valori.
Psihologul roman C. Ciuperca vine cu un punct de vedere ingenios si surprinzator asupra disonantei cognitive (L. Festinger) pe care o vede ca un fond permanent al existentei cotidiene a omului in postmodernitate; el considera ca "Practic, in limite rezonabile, traim intr-o disonanta continua din care nu vrem si/sau nu putem sa iesim pentru ca societatea in care traim o valorizeaza si o permanentizeaza. Atat timp cat ne raportam la ceilalti si actiunilor noastre le conferim un sens extrinsec mai degraba decat intrinsec, tindem sa fim prea putin afectati de lipsa consonantei." Mai mult, ne obisnuim cu disonanta si nu-i mai acordam atentie; ea devine practic normala si nu mai actioneaza ca disonanta (2002, p. 16).
Cu toate ca adolescenta este perioada celor mai mari schimbari la nivelul sinelui, conceptiei de sine si imaginii de sine, unele studii mai recente arata ca ea nu este o perioada mai tulbure decat celelalte (copilaria si maturitatea); doar 20% dintre adolescenti au fost gasiti ca avand sentimente de singuratate, confuzie, alienare, ceilalti 80% reusind sa faca fata in mod normal, nonconflictual, vietii de zi cu zi (R. Atkinson, 1996, B. B. Lahey, 1995, p. 356). De fapt, cele doua viziuni asupra adolescentei (pesimista si optimista) sunt doua extreme ale modelelor culturale (Ursula Schiopu si E. Verza, 1981, p. 207).
R. Atkinson arata ca azi, adolescentii de pretutindeni se aseamana datorita unei "culturi mondiale" favorizate de extinderea mediilor informatice, cultura care genereaza o personalitate colectiva si o constiinta colectiva la adolescenti. Astfel, acest autor descrie "un autoportret al adolescentului universal" din care am retinut cateva aspecte: tinerii epocii contemporane sunt fericiti in cea mai mare parte a timpului, simt ca detin autocontrolul, sunt grijulii fata de ceilalti, prefera sa nu fie singuri, sunt dispusi sa invete de la ceilalti, ar dori mai degraba sa munceasca decat sa fie sustinuti/intretinuti, nu se tem sa gandeasca sau sa vorbeasca despre sex si adopta comportamente sexuale adecvate varstei, au sentimente pozitive fata de parinti, sunt capabili sa ia decizii, nu cedeaza dupa primul esec, simt ca vor fi capabili sa-si asume responsabilitati in viitor (v. R. Atkinson, 1996, p. 8-9).
O asemenea schita de portret prezinta, in mod firesc, numeroase elemente de specificitate in functie de conditiile social-culturale si economice locale.
|
