Afirmarea personalitatii prin limbaj a
copilului
Prin amplificarea simbolisticii verbale si ludice se ajunge la decentrare,
modificandu-se relatia subiectiv-obiectiv, cand trairea evenimentelor prin
prisma sinelui (egocentrism) se lar-geste. (Emil Verza, 1993)
Dezvoltarea exprimarii verbale face, de asemenea, importante
progrese. Diferiti autori (Ch. Buhler, W. Stern) au
dat diferite valori vocabularului mediu, maxim si minim la copii pana la 6 ani.
In rezumat, in aceasta etapa a dezvoltarii
sociale-culturale se exprima aproximativ urmatoarele valori extensive ale:
vocabularului. La 3 ani, vocabularul maxim + 1.000 de cuvinte, minim + 400,
mediu + 700-800 de cuvinte, pentru ca la 6 ani: vocabularul maxim sa fie de ± 2.500, iar cel mediu +2.000 de cuvinte. Raportul dintre limbajul activ (utilizat sau performanta) si cel pasiv
(inteles sau competenta) se modifica, limbajul pasiv) apropiindu-se de cel
activ ca valoare de comunicare. Se dezvolta cerinta
interna de folosire de cuvinte noi, creatii verbale si fantezii. Constructia propozitiilor si nuantarea lor se complica, T. Slama
Cazacu a semnalat aspecte ale dialogului la copii, utilizarea cazurilor
substan 131c21b tivale si de expresivitate a vorbirii. In acelasi timp, in
vorbire incep sa fie folosite numeroase cuvinte
adjective, structuri comparative si de evaluare, dar si acordari de sensuri
aproximative sau incoerente. (Emil Verza, 1993)
In psihologia limbajului infantil se semnaleaza distante de
dezvoltare intre semantica, morfologia si sintaxa vorbirii copilului prescolar.
In genere, limbajul fixeaza experienta cognitiva si organizeaza
activitatea. O asemenea functie a vorbirii se poate pune in evidenta
cand copilul intocmeste un colaj sau deseneaza. In
cazul acesta, apar exclamatii, evaluari, exprimari si intentii etc.
Limbajul copilului prescolar* nu poate fi studiat in afara particularitatilor
generate de varsta, pentru ca limitele de varsta reprezinta niveluri si
structuri consolidate prin experienta onto-genetica (invatare si educatie) care
isi au o logica si o dialectica a lor. Un loc
important il ocupa si particularitatile diferentiale ale limbajului copilului
prescolar pentru ca ele implica o anumita desfasurare a proceselor de analiza
si sinteza in cazul stereo-tipului motor-verbal. intr-un
studiu desfasurat, am urmarit surprinderea unor caracteristici diferentiale ale
limbajului copiilor de varsta prescolara pe baza analizei datelor obtinute de
la fetite si baieti in cadrul unor experimente. Cercetarea s-a desfasurat in
doua gradinite cu orar redus si in una cu orar saptamanal si consta in
urmatoarele: copiilor li se prezentau trei categorii de imagini (mai usoare la
inceput, apoi mai grele) cu ajutorul carora se puteau alcatui povestiri
inchegate prin aranjarea corecta a imaginilor. In
prima varianta, copiii aveau sarcina sa aranjeze imaginile in ordine logica,
apoi sa poves-teasca, iar in varianta a doua, imaginile erau aranjate intr-un
anumit mod de experimentator ce le permitea acelorasi subiecti organizarea unor
povestiri mai inchegate. S-a tinut evidenta timpului la
aranjarea imaginilor de catre copii si la povestirea dupa ele; s-au
inregistrat, de asemenea, relatarile copiilor si in cazul aranjarii imaginilor
de catre experimentator. (Emil Verza, 1993)
Comunicarea verbala in copilarie isi pune amprenta asupra dezvoltarii psihice a omului, influentand ansamblu! capa-citatilor
sale sociale (chiar stilul social- comunicajional), influen-teaza precizia si
estetica exprimarii gandirii si chiar insusirile personalitatii. La prescolar,
limbajul joaca rolul unui "instrument activ si deosebit de complex al
relatiilor copilului cu cei din jurul sau, si in acelasi timp, un instrument de
organizare a activitatii psihice Important este ca la aceasta varsta se intalnesc diferente individuale
insemnate, dar si diferente intre sexe legate de bogatia si folosirea
limbajului.
Solicitarea capacitatii verbale - asa cum s-a procedat in experimentul nostru -
este folosita cu scopul investigarii posi-bilitatilor
proiective verbale, fie prin cerintele de alcatuire a contextului epic si
interpretativ al unor ilustratii, fie prin orga-nizarea expresa a naratiunii
dupa imagini. Intr-o serie de teste se gasesc astfel de
sarcini (bateria Iui Dawid Wecsler, teste proiective de tipul T.A.T., testul
Rosenzweig etc).
Noi am combinat cele doua aspecte ale folosirii imaginilor. Desigur ca din
povestirile copiilor, in astfel de cazuri, rezulta o serie de caracteristici
extraverbale, ca cele legate - mai cu .seama - de imaginatie, perceptie,
observatie etc. (Emil Verza, 1993)
La experiment* au participat 60 de subiecti, din care 30 fetite si 30 baieti,
reprezentand cele trei grupe ale prescolarului in mod egal.
Folosind lectura dupa imagini la copilul prescolar, ne-arn propus sa analizam
urmatoarele aspecte mai importante legate de caracteristicile diferentiale ale
limbajului:
- diferente privind nivelul si gradul de intelegere al actiu-nilor prezentate
in imagini(poze);
- nivelul si caracterul inteligibilitatii povestirilor, a logicii sau coerentei
lor; - nivelul, complexitatea si numarul cuvintelor folosite de copii pentru
redarea actiunilor din imagini;
- caracterul spontan, rapid si nuantat (finete) al activitatii intelectuale;
- caracteristici de timp pentru aranjarea imaginilor intr-o anumita ordine si
pentru relatarea celor vazute in imagini;
- caracteristici gramaticale in vorbirea copiilor, conform prelucrarii de
sinteza a materialului. (Emil Verza, 1993)
Un prim aspect, ce se desprinde din materialul
colectat, se refera la faptul ca, in aceasta perioada, lectura*dupa imagini
este activa si pune in evidenta existenta unor particularitati semnificative
diferentiale intre fetite si baieti, atat in ceea ce priveste structura
vorbirii (comunicare), cat si in aceea a prelucrarii verbale a perceptiilor
(imaginilor). Logica vorbirii copilului prescolar este
strans legata de bogatia vocabularului in general, si in special, de gradul de
insusire a unor notiuni cu caracter abstract.
Analizand mai profund aspectele diferentiale din limbajul copiilor care au
participat la experimentul descris mai sus, trebuie relevat ca povestile dupa
imaginile ordonate de experi-mentator sunt calitativ si cantitativ superioare
fata de cele din prima varianta a experimentului, cand copiii isi aranjau
singuri imaginile si cand rareori reuseau sa le imbine in ordinea cea mai
stringenta a povestirii. Acest fapt influenteaza, desigur, si
asupra timpului necesar povestirii si permite, la randul sau, evidentierea unor
concluzii referitoare la viteza relativa de structurare a contextului verbal.
(Emil Verza, 1993)
Este semnificativ faptul ca atat timpul folosit la aranjarea imaginilor, cat si
timpul necesar povestirii in varianta prima si a doua, a experimentului este mai mare la fete fata de timpul necesar baietilor in
aceleasi situatii.
Probabil ca aceasta situatie este legata de faptul ca
fetitele prescolare manifesta mai multa preocupare pentru ordinea logica a
aranjarii imaginilor* si pentru redarea unui fir logic in povestirile lor.
Participarea afectiv-emotionala, la descrierea imaginilor din poze, este mai mare la fetite. Deseori la incheierea povestirii
fetitele prescolare emit aprecieri ca: "asa va trebuie, pisoi neastamparati",
"imi pare rau soricelule ca nu a avut cine sa te ingrijeasca"
etc. Atat fetitele, cat si baietiii prescolari mari
cauta motivatii ale episoadelor descrise, ceea ce da mai multa cursivitate
povestirii dovedind, totodata, o intelegere mai completa a mecanismului cauzal
ce sta la baza naratiunii.
Aceasta asigura si folosirea unui numar mare de cuvinte, ceea ce le permite sa incadreze elementele disparate intr-o
actiune si sa le dea cursivitate si semnificatie. Apare asadar, o crestere nu
numai a cantitatii, dar si a calitatii poves-tirilor, in povestirile copiilor
se constata existenta unor cuvinte, care sunt folosite mai des in comparatie cu
celelalte. Aceste cuvinte joaca rolul de a organiza,
din punct de vedere functio-nal, povestirea si constituie baza vorbirii
operante.
Desigur*, toate aceste aspecte apar mai pronuntat in varianta a doua a experimentului prin aranjarea corecta a imaginilor de
catre experimentator.
Cu toate ca in varianta a doua experimentala numarul de cuvinte folosit de
copii (atat de fetite cat si de baieti) este mai mare
ca in varianta prima, timpul necesar povestirii dupa imaginile aranjate de
experimentator este evident mai mic decat timpul la povestirea dupa imaginile
aranjate de copil. Acest fapt ne permite sa subliniem
implicatiile psiho-pedagogice in dezvol-tarea limbajului si stimularea
proceselor cognitive. (Emil Verza, 1993)
In ceea ce priveste raportul dintre numarul de
cuvinte, se constata ca fetitele folosesc mai multe cuvinte decat baietii. Credem ca aceasta situatie se explica prin faptul ca fetitele sunt
mai vioaie la aceasta varsta si intra mai usor in relatii ocupationale, fie ca
e vorba de relatii cu adultul, fie ca e vorba de relatii cu alti copii.
Relatiile ocupationaie sunt legate de satisfacerea de
trebuinte, de educatie si de satisfacerea curiozitatii. La acestea se
adauga relatiile ocupationale de joc. Acestea au o mare in-semnatate in viata
copilului datorita faptului ca jocul este acti-vitatea
ce impregneaza intreaga conduita a copilului prescolar. (Emil Verza, 1993)
Jocul, ca activitate de mare insemnatate in copilarie, se incorporeaza si in
activitatea intelectuala de ansamblu inca de timpuriu, determinand dezvoltarea
unor insusiri verbal-imaginative complexe a caror rol este
foarte important. Tocmai por-nind de la acest aspect, experimentul nostru s-a
desfasurat sub forma jocului, fn felul acesta, lectura dupa imagini,
premerga-toare invatarii cititului, exerseaza, dezvolta si imbogateste felul de
a vorbi, limbajul copilului prescolar; creeaza functionalitatea psihologica a
vorbirii si faciliteaza invatarea citirii de mai tarziu.
In privinta alcatuirii povestirii inteligibile*, coerente sau
a logicii povestirii nu se pot constata diferente semnificative intre baieti si
fete. Aceste diferente sunt caracteristice varstei si calitatea lor este proportionala cu varsta copiilor si cu gradul de
insusire a limbajului si a experientei de viata.
Daca la copiii prescolari mici s-a pus in evidenta, destul de clar, caracterul
situational, sincretic al limbajului, aceasta carac-teristica se atenueaza la
copiii din grupele mai mari. Povestirile prescolarilor
mijlocii si, in special a celor mari, nu sunt legate
nemijlocit de imaginile prezentate, ceea ce accentueaza caracterul diferential
al cuvantului sau al propozitiei. Ni se pare semnifi-cativ faptul ca la
prescolarii mijlocii studiati, desi povestirea porneste si respecta ideea
prezentata in imagini, relatarea se desprinde tot mai mult de contextul
sincretic capatand indepen-denta, iar propozitiile si frazele se imbogatesc cu
cuvinte noi. Este clar ca aceasta presupune, intr-o anumita masura, dar si
inlesneste dezvoltarea neincetata a activitatii
intelectuale a prescolarului. (Emil Verza, 1993)
Consideram ca desprinderea cuvantului de imaginea concret-intuitiva stimuleaza
formarea structurii gramaticale a limbajului copilului prescolar.*
Din punct de vedere gramatical, limbajul copiilor are urma-toarele
caracteristici: atat la fete, cat si la baieti sunt predominante substantivele
si conjunctiile-prepozitiile (la un loc) urmate de
verbe, adverbe, pronume, numerale si adjective.
Numarul partilor de vorbire folosite de copii este inegal la fetite si baieti
pe acest plan In timp ce fetitele folosesc mai multe substantive (cu 48), verbe
(cu 24), adjective (cu 40), numerale (cu 53) si conjunctii (cu 52), baietii
folosesc ceva mai multe adverbe (cu 28) si pronume (cu 2), fapt ce pune in
evidenta anumite structuri diferentiate ale vorbirii. (Emil Verza, 1993)
Din punct de vedere structural general, prescolarii mai construiesc naratiuni ce contin situatii si fapte noi, ceea ce permite o mai
accentuata diversificare a partilor de cuvant si o imbogatire a formelor
gramaticale.
Un rol important in cresterea numarului de cuvinte,
cat si a cuvintelor diferentiale la fetite, ceea ce duce la diversificarea
lormelor gramaticale, il are, desigur, tonalitatea afectiva mai accentuata. In genere, propozitiile si frazele fetitelor sunt mai lungi si
naratiunea mai consistenta.
Fenomenele relevate* mai sus pun in evidenta si meca-nisme diferentiate relativ
de prelucrare a perceptiilor (ilustratiile utilizate au fost aceleasi pentru
fetite si baieti.)
Aceste aspecte ne permit sa afirmam ca diferentele
dintre fetite si baieti se manifesta pe planul verbal inca din perioada
prescolara - concomitent cu diferentele psihoindividuale - fapt ce prezinta
importanta pentru teoria dezvoltarii psihice in genere si, pentru psihologia
limbajului in special. Ele permit o mai buna organizare strategica a momentelor
de educatie a limbajului copiilor prin antrenarea lor gradata in structuri
verbale accesibile si tot mai complexe. (Emil Verza, 1993)
Dezvoltarea vorbirii se realizeaza si in directia constituirii contextului,
cand propozitiile: devin mai lungi si mai complexe.
Pentru dezvoltarea conduitei verbale, este
semnificativa diferenta sesizabila intre vorbirea (comunicarea) dintre copii,
dintre copii si adulti. in acest din urma caz
diferentele apar ca reducere a lungimii propozitiei, evitarea cuvintelor
dificil de pronuntat si inlocuirea unora cu cuvinte din limbajul mic. In cazul
comunicarii cu copii mai mari, se manifesta reticente,
dar ele sunt mai reduse decat in cazul comunicarii cu adultii maj putin
cunoscuti. in comunicarea cu educatoarea din gradinita
eforturile principale ale copilului se orienteaza spre alcatuirea de propozitii
complete si usor stereotipe. Cu mama se mani-festa cea mai
libera forma de exprimare ca topica si cea mai mare deschidere spre largirea
"performantei". Data fiind fragi-litatea sistemelor cerebrale implicate
in actul vorbirii si a nematurizarii aparatului fonoarticutator apar unele
dificultati de vorbire mai cu seama de pronuntie si ritm. Ele pot sa aiba o natura fiziologica sau pot capata o semnificatie
defectoiogica ce implica o activitate logopedica calificata. O forma
asemanatoare poate imbraca mutismul electiv. (Emil Verza, 1993)
