Aplicatii practice ale perceptiei
Omul traieste în universul fascinant al lucrurilor. El poate vedea, de aproape sau de la distanta, unul sau mai multe obiecte, poate asculta o melodie, poate întinde mâna si apuca un obiect pe care apoi îl exploreaza, se poate împiedica de un obiect resimtindu-i rezistenta sau împotrivirea etc. Perceptia îi creeaza omului certitudinea existentei si fiintarii lui printre celelalte obiecte. Fara perceptie, viata omului ar fi practic de neconceput. Iar acest lucru poate fi extrem de usor de demonstrat prin invocarea perturbarilor diferitelor forme ale perceptiei. Daca se tulbura perceptia spatiului, orientarea individulu 656h74g i în propriul sau apartament, pe strada, într-un magazin etc., devine aproape imposibila. Daca la aceasta se adauga si tulburarea perceptiei miscarii si a timpului, viata în aceste conditii reprezinta un adevarat calvar. Practic nici nu avem de-a face cu o fiinta umana constienta, autentica, ci cu un fel de robot biologic, animalic, prost programat si acesta. Perceptiile sunt elementele componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor si gândurilor noastre. Nici o actiune, nici un gând nu s-ar putea realiza si finaliza în afara perceptiilor. Nici macar contemplarea pasiva a unor obiecte nu s-ar putea realiza daca omul nu ar dispune de capacitati si mecanisme perceptive. Când perceptiile se organizeaza si se structureaza, când devin predominante, atunci se convertesc în aptitudini sau în componente esentiale ale aptitudinilor, fapt care explica diferentele dintre performantele oamenilor. Datorita prezentei unor asemenea componente perceptive convertite în aptitudini, unii oameni pot depista extrem de usor o serie de obiecte dupa indici vizuali sau auditivi nevazuti si neauziti de altii, la care asemenea capacitati perceptive nu sunt dezvoltate. Tocmai de aceea, testele de aptitudini cuprind si probe de diagnoza a unor particularitati ale mecanismelor perceptive sau ale diverselor forme ale perceptiei.
Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu implice unele sau altele dintre formele perceptiei, unele sau altele dintre abilitatile perceptive. într-o
activitate banala de joc, insuficienta dezvoltare a unor forme ale perceptiei, face ca jocul sa nu se poata dezvolta normal, sau sa fie impropriu. Un prescolar care are dificultati de apreciere a marimii obiectelor, deoarece perceptia marimii nu s-a elaborat înca, în jocul de-a v-ati ascunselea se va "ascunde" în spatele unui obiect mic, ramânând practic în câmpul vizual al celui care urmeaza sa-1 descopere. învatarea, ca forma importanta a activitatii umane, presupune într-o si mai mare masura interventia perceptiei. Exista chiar si o forma de învatare numita învatare perceptiva care consta în a învata sa percepi (sa privesti, sa asculti, sa pipai etc). Copilul nu se naste cu anumite capacitati perceptive, el trebuie sa le învete în decursul existentei sale. Daca unui copil mic i se arata cu degetul luna pe cer spunându-i-se " iata luna", el nu priveste luna, ci vârful degetului. El nu stie înca sa-si orienteze privirea asupra obiectului perceptiei, nu stie sa-1 fixeze, sa-1 exploreze. Toate acestea urmeaza a fi învatate. învatarea perceptiva este semnificativa nu numai pentru omul normal, ci mai ales pentru handicapati. Studiile efectuate pe orbi au aratat ca acestia pot sa se orienteze relativ usor într-un spatiu necunoscut, datorita posedarii unui tip special de perceptie care poarta denumirea de "vedere faciala". Apropiindu-se de un obstacol, orbul are impresia unui cvasicontact facial. Cercetarile ulterioare (Supa, Catzim, Dallenbaph, 1994) au precizat ca, în realitate, este vorba nu de o capacitate vizuala, ci de una auditiva, numita eco-localizore, care nu este altceva decât un fel de ecou sonor pe care orbul îl detecteaza chiar de la distanta. Datorita capacitatii de depistare a obstacolelor, unii orbi se pot deplasa cu bicicleta sau pot parcurge coridoare extrem de complicate. Posibilitatile perceptiei auditive a orbilor au ajuns foarte departe, ei depistând nu numai distantele, ci si calitatea materialelor (metal, lemn, carton - Kellog, 1962) sau forma lor (cerc, patrat - Rice, 1967, apud Delorme, 1982, pp. 11-12). Perceptia este prezenta cel mai mult în activitatea de munca a omului. Anumite profesiuni nici n-ar putea fi imaginate în afara dezvoltarii diferitelor tipuri de abilitati perceptive. Este de neimaginat un pictor care nu dispune de perceptia perspectivei si de posibilitatea redarii ei în desen sau pictura. Un pilot sau chiar un automobilist care nu se pot adapta la obscuritate sau la întuneric ar fi predispusi accidentelor. Efectuarea unei decolari nocturne sau conducerea nocturna a unui automobil ar deveni imposibile. Inexistenta unor abilitati perceptivo-motrice ar îngreuna extrem de mult unele activitati, cum ar fi dactilografierea, înotul, operarea la aparatul morse etc. Detectarea corecta a distantelor si formelor sau împiedicarea detectarii lor (prin camuflaj) au o mare importanta pentru activitatile militare. Detectarea, discriminarea gi identificarea corecta a semnalelor prezente pe tablourile de comanda prezinta interes pentru activitatile industriale. Nu întâmplator psihologia inginereasca s-a preocupat în mare masura de cercetarea lor, concluziile acestei ramuri aplicative a psihologiei fiind preluate de psihologia generala. Descifrarea radiografiilor în cadrul profesiunilor medicale presupune abilitati perceptive particulare. Exemplele ar putea fi multiplicate la nesfârsit. Desi la prima vedere perceptia pare a nu fi implicata în activitatile creatoare, ea este totusi prezenta si în acestea. Cel putin doua dintre etapele procesului creator, prima 51 ultima (prepararea, documentarea si transpunerea în practica a proiectului mintal), nu pot fi realizate fara interventia capacitatilor perceptive. Iata deci ca nu exista forma de activitate umana care sa nu presupuna apelul la activitatile perceptive.
Dupa opinia noastra, perceptia îndeplineste trei roluri fundamentale în raport cu existenta si activitatea omului: a) rol de informare a individului asupra existentei si caracteristicilor obiectelor din
lumea înconjuratoare, fapt care faciliteaza adaptarea lui la lumea obiectelor;
rol de ghidare, orientare, într-un cuvânt, de reglare a comportamentelor;
rol comutator, dupa cum
se exprima Mihai Golu, în sensul ca ea închide si deschide
circuitele traiectoriilor foarte întinse ale actelor mintale (interne) si
motorii (externe).
Perceptia nu este numai premisa integrarii unor structuri psihice
superioare, ci si
punctul de sosire, forma de concretizare si verificare, prin confruntarea
cu realul, a
acestora. Tocmai de aceea, "prezenta ei este nu numai importanta, ci absolut
indispen
sabila pentru reglarea adaptativa, finalista a
activitatii" (Golu, 1971, p. 191).
|
