Atentia si memoria de lucru
1. Impactul unitatilor cognitive din memoria de lucru asupra atentie
2. Legea Yerkes Dodson
Una dintre constatarile suparatoare pe care le poate face oricine consulta bibliografia de specialitate se refera la faptul ca aceleasi date experimentale sunt invocate atât în cazul atentiei cât si în cazul memoriei de scurta durata.
De ex: capacitatea MSD de 7 ± 2 itemi este invocata si când se dicuta volumul atentiei, si când se vorbeste despre câmpul constiintei.
Sa ne imaginam asteptând pasiv într-o statie de autobuz. Nefiind preocupati de ceva anume, auzim conversatiile oamenilor, vedem fetele lor, percepem traficul stradal si pietonal, temperatura de afara etc.
Treptat devenim nerabdatori si începem sa cautam cu privirea auobuzul pe care îl asteptam. În sfârsit, la capatul strazii apare un autobuz. O mare parte dintre stimulii pe care îi procesam anterior nu mai sunt luati în seama. Atentia nostra este captat& 252h77c #259;de imaginea acestui autobuz. Pe masura ce se apropie, câmpul atentiei noastre se reduce si mai mult: nu mai conteaza marimea sau culoarea lui, viteza de deplasare etc. Ne straduim sa deslusim cât mai rapid ce nnumar de linie are înscris într-o anumita parte a parbrizului, ca sa stim cum sa ne pozitionam. Nu am uitat informatiile despre numarul de persoane care asteapta autobuzul respectiv, comportamentul de care ar putea da dovada încercând sa urce în autobuz.
Nu este greu de deslusit ca, în raport cu volumul memoriei de lucru, volumul atentiei este mai fluctuant.
Diferiti factori motivationali sau afectivi pot orienta sistemul cognitiv spre procesarea mai intensa, mai detaliata a unui numar mai restrâns de itemi.
Cu cât numarul acestor itemi este mai redus, cu atât nivelul lor de activare este mai ridicat. (Fig b). Volumul atentiei se reduce considerabil fata de volumul memoriei de lucru.
La nivelul experientei subiectve aceasta situatie e perceputa în felul urmator:cu cât ne focalizam atentia asupra unui numar mai redus de itemi, cu atât mai putine lucruri ne reamintim despre alti stimuli aflati în mediu. Când spunem ca "ne-m îndreptat atentia spre" sau "ne-am focalizat atentia" nu înseamna ca posedam o facultate psihica pe care o putem controla volitiv numita atentie. De fapt a ne" focaliza atentia" înseamna a spori valoarea de activare a unor reprezentari cognitive-în defavoarea altora- penrtu a le supune unor procesari mai laborioase decât restul unitatilor. Plusul de activare poate veni din partea unor factori motivationali, afectivi, a intentiilor noastre sau datorita unor caracteristici specifice ale stimulului (intensitatea, impredictibilitatea)
Daca atentia este o multime variabila de unitati cognitive din memoria de lucru, atunci cel putin doua predictii pe care le putem face pe baza acestei teorii trebuie sa fie adevarate.
1. Fiind vorba, atât în cazul atentiei, cât si a memoriei de lucru de unitati cognitive (= informatii + mecanisme de procesare) aflate într-o stare de activare similara, atunci fenomene constatate în cazul atentiei vor fi identificate si în cazul memoriei de lucru.
2.
Daca exista si alte unitati cognitive în stare de
activare în afara de cele aflate sub focalizarea atentiei, deci care
apartin memoriei de lucru, dar nu si atentiei, atunci efectul
lor va putea fi înregistrat.
Similaritatea comportamentelor unitatilor din câmpul atentiei si din memoria de lucru
Unul dintre fenomenele cele mai cunoscute legate de functionarea atentiei este cel al interferentei: cu cât doua sarcini pe care dorim sa le realizam sunt mai similare sub aspectul intrarilor, a tipului de procesare reclamat si a raspunsului sau a output-urilor reclamate, cu atât mai intensa este perturbarea lor reciproca. Luând un caz particular, procesarea simultana a unor mesaje din aceeasi modalitate senzoriala (ambele vizuale sau ambele auditive) interfereaza mai puternic decât doua mesaje din modalitati senzoriale diferite. Teoria filtrelor a facut din datele experimentale referitoare la interferenta, piatra unghiulara de validare a modelelor aferente.
Acelasi fenomen de interferenta se poate constata si în cazul memoriei de lucru.
Doua unitati cognitive aflate în ML (informatii + mecanisme de procesare), de tipuri diferite, sunt asociate cu doua tipuri de raspuns. Raspunsurile pot sa implice aceleasi mecanisme ca si realizarea sarcinii sau mecanisme diferite. Daca unitatile cognitive interfereaza, atunci rapiditatea raspunsului va fi mai mare în al doilea caz.
Experiment efectuat de Brooks:
Subiectii din lotul experimental au primit doua tipuri de sarcini:
o sarcina spatiala
una verbala.
În cazul sarcinii spatiale subiectii trebuiau sa-si imagineze ca parcurg mental contururile care circumscriu o litera, f, prezentata anterior pe un display si existenta, în momentul realizarii sarcinii, în ML.
Stimulul utilizat de Brooks
De fiecare data cînd subiectu scanând imaginea mintala a literei din ML, atingea o extremitate, trebuia sa raspunda prin Da; când atingeau un colt care nu era la limita externa, trebuia sa raspunda Nu. De pilda daca subiectul îsi începe traseul din coltul din stânga jos, raspunsurile lui vor fi: da, da, da, da, nu, nu, nu, nu, nu, da.
În cazul sarcinii verbale, subiectul trebuie sa inspecteze mintal o propozitie pe care de asemenea, o avea în memoria de lucru si sa raspunda prin Da daca cuvântul inspectat la un moment dat este un sustantiv, si prin Nu, în orice alt caz. Deci, atât sarcinile., cât si raspunsurile se aflau în ML.
Pentru oricare dintre sarcini, performantele subiectilor erau mai bune daca sarcina si raspunsul faceau parte din doua categorii diferite (performata, operationalizata prin TR si numarul de erori era mai buna când la sarcina spatiala raspunsul era verbal, decât daca exprimarea raspunsului se facea tot prin mijloace spatiale).
Impactul unitatilor cognitive din ML asupra atentiei
Pentru a dovedi ca atentia este o submultime a ML, trebuie sa aratam ca exista unitati în ML care nu apartine atentiei.
Un experiment ilustrativ este cel realizat de Mac Kay.
La una dintre urechi, asupra careia trebuie sa-si concentreze atentia, subiectul primeste un mesaj ambiguu. Concomitent, la urechea nedominanta - pentru care subiectul era sfatuit sa ignore orice mesaj- primeste doua mesaje, capabile sa clarifice, în doua feluri diferite, mesajul ambiguu respectiv. Aceste mesaje, fiind ignorate, au o stare de activare mai ridicata decât restul informatiilor din MLD, dar mai scazute decât acelor din câmpul atentiei. Altfel spus, ele sunr în ML nu si în fovarul atentiei. ML are o extensiune mai mare decât câmpul atentiei.
Interpretarea legii Yerkes Dodson
Legea Yerckes Dodson exprima relatia dintre nivelul de performanta si cel de activare neuropsihica generala în functie de tipul sarcinii. Pentru sarcinile usoare, nivelul de performanta creste linear pâna la un anumit prag, odata cu cresterea nivelului general de activare. În schimb, pentru sarcinile complexe, variatia nu este lineara, pâna la un punct, denumit "optim motivational", performanta creste odata cu intensificarea arousalului. Dupa momentul de optim motivational, sporirea arousalului duce la aplatizarea, apoi la deteriorarea performantelor.
În cazul în care subiectul este solicitat sa rezolve sarcini simple, cantitatea de informatie si varietatea mecvanismelor de procesare la care face apel sunt reduse. De pilda pentru a aduna 300+528, vom activa cunostinte despre cele doua numere si algoritmul pe baza careia efectuam adunarea.
Cu cât suntem mai motivati, sporim valoarea de activare a unitatilor cognitive în cauza. Pe planul experientei subiective avem impresia ca suntem mai atenti si facem un efort mai intens.
Sporirea activarii antreneaza automat sporirea performantelor la acest tip de solicitari.
Situatia este dificila în cazul sarcinilor complexe. Rezolvarea în cazul unor sarcini complexe ( redactarea unei lucrari stiintifice, rezolvarea unor probleme de geometrie) -necesita luarea în considerare a unei multimi considerabile de cunostinte si de mecanisme de procesare a lor.
Pâna la un anumit nivel, cu cît motivatia noastra este mai ridicata, cu atât mai multe cunostinte activam în ML, le grupam în vederea utilizarii lor în procesul rezolutiv, sporim viteza de executie a unor procesari cognitive.
Daca activarea continua sa creasca unitatile activate, accesibilitatea acestor unitati va fi tot mai dificila; rezolvarea efectiva a sarcinii reclamând unitatile subactivate, odata cu sporirea activarii, tot mai putine cunostintte din Ml devin disponibile si performanta scade. Supraactivarea unor unitati cognitive (pe plan subiectiv înseamna concentrarea excesiva a atentiei pe anumite elemente ale problemei) antreneaza sub activarea altor unitati, deci reducerea capacitatii ML (în planul experientei fenomenale înseamna ca ai pierdut din vedere ce voiai sa spui).
Ex: daca în momentul în care cititi aceasta fraza cautati sa va concentrati asupra fiecarui detaliu al ei, considerând ca este atât de importanta încât trebuie sa retinetiexact topica, tipul caracterelor, lexicul si semnele de punctuatie folosite, fraza se goleste de continut.
Fenomenele descrise de aceasta lege sunt emergente ale relatiilor dintre ML si atentie în condisiile rezolvarii de probleme, adica dintre diverse valori de activare ale unitatilor cognitive.
Cursul 10
Memoria episodica si memoria semantica
Disjunctia dintre memoria episodica si memoria semantica a fost propusa de E. Tulving.
Definitie Memoria episodica se refera la memoria evenimentelor autobiografice: când si unde am trait un anume eveniment.
Amintiri despre ultimul revelion, prima zi de scolala, ce am facut ieri etc. Intra în memoria episodica.
Aceasta memorie contine o serie de informatii asociate cu contexte spatio-temorale precise.
Memoria semantica se refera la cunostintele generale pe care le avem despre mediul în care traim.
stim ca formula chimica a apei este H2O, ca Shakespeare a scris Hamlet, ca vinul este o bautura alcoolica.
Cunostintele din memoria semantica nu sunt asociate cu un anumit context spatio-temporal.
Nu stim unde si când anume am auzit pentru prima data formula chimica a apei, când si unde am citit ca autorul piesei Hamlet este Sheakespeare.
Majoritatea cunostintelor care le ofera manualele si cursurile scolare vizeaza memoria semantica sau conceptuala. În schimb, întâmplarile pe care le-am trait de-a lungul vietii noastre formeaza continutul memoriei episodice.
Cercetarile din ultimii ani asupra bazei neurofiziologice pentru cele doua tipuri de memorie au ajuns la concluzii mai putin transante. Deocamdata se considera ca atât memoria episodica cât si cea semanica depind de structurile cerbrale deteriorate în cazul amneziei, dar ca în plus, memoria episidica depinde de integritatea lobilor frontali.
Deterirarea lobilor frontali este asociata foarte adesea cu pierderea informatiilor despre momentul si locul în care pacientul a învatat o anumita informatie pe care si-o reaminteste fara probleme.
S-a sustinut ca din punct de vedere cognitiv cele doua sisteme mnezice difera prin modul de organizare a informatiei si tipu de priocesare. Cunostintele din memoria episodica ar fi organizate cronologic, pe când cele din memoria semantica ar fi grupate în scheme si retele semantice.
Cunostitele din memoria episodica ar fi asociate cu reactii emotionale, putând fi chiar organizate în jurul unui nod emotional, pe când cunostintele semantice ar fi neutre, lipsite de tonmalitate afectiva.
Cu toate acestea, toate datele invocate pot fi explicate printr-un model monist al memoriei. Fiecare din cele doua categorii de cunostinte au câte ceva din cealalta.
La putina vreme dupa învatarea formulei E=mc2, ne puem reaminti momentul si locul în care am învatat-o ba chiar si starea emotionala pe care am trait-o în fata acestei formule elegante si simple. Ulterir aceasta formusla a fost asociata tot mai frecvent cu alte tipuri de cunostite astfel încât reactualizarea conrextului fizic si subiectiv al momentului în ace am învatat-o devine tot mai greu de realizat.
Similar în cazul amneziei, informatia semantica, procesata si utilizata de mult ami multe ori decât cea legata de un anumit context spatio-temporal poate fi mai robusta, mai bine stocata în memorie ,si mai putin afectata decât cea episodica.
|
