BEHAVIORISMUL
Cel care a dat denumirea de "behaviorism" noii paradigme a fost John B.Watson (1878-1958). În 1913, apare în "Psychological review " lucrarea polemicǎ "Psychology as the behaviorist wiews it". Aici defineste psihologia ca o stiintǎ naturalǎ pur experimentalǎ, ce urmareste predictia si controlul comportamentului. Excluzând introspectia din aria metodologicǎ, nu recunoaste nici demarcatia dintre om si animal; cât de complexǎ este manifestarea comportamentalǎ a omului, ea apartine totusi schemei generale de investigare a comportamentului, astfel încât referirea la constiintǎ si la alte entitǎti mentaliste devine inutilǎ. În lucrǎri ulterioare, Watson a promovat un reductionism provocator (de exemplu, afectele reduse la modificǎri vasculare) si a fǎcut referiri pozitive la reflexologia lui I.P.Pavlov. În "Behaviorism" (1925) apare preocupat de ambient si de perfectionarea fiintei umane.
Behaviorismul ca paradigmǎ
1) Definirea psihologiei ca stiintǎ. Dacǎ ne referim la un text de maturitate, "The battle of behaviorism ", lucrare polemicǎ din 1929, înregistrǎm urmatoarea definitie: "acel domeniu al stiintelor naturii ce se ocupǎ cu comportamentul uman, cu ce face si ce stie, atât învǎtat, cât si neînvǎtat" (pag. 4). "Constiinta" si "viata psihicǎ" sunt considerate "pure presupuneri". Limbajul, pentru altii si pentru sine, este un gen de comportament precum baseball-ul. Obiectivele unei asemenea stiinte a comportamentului se rezuma la douǎ genuri de predictii: stiind stimulul sa prezici raspunsul si invers. Evident, într-o asemenea larga viziune, stimulul si rǎspunsul au o nelimitatǎ gamǎ de conotatii relative la diversitate si complexitate.
2) Natura datelor. Pentru behavioristi, datele despre psihic se referǎ la conexiunea stimul-rǎspuns, în toate ariile de raportare a organismului la mediu: chinestezie, verbalizare, reglaj glandular, toate plasate în spatiu si timp, exprimate în mǎsuri cantitative.
3) Postulate. Din ampla literaturǎ behavioristǎ pot fi relevate patru postulate:
a) în sfera comportamentului animal si uman existǎ un strict determinism;
b) comportamentul se reduce la procese psihomecanice, deci musculare si glandulare;
c) orice comportament, oricât de complex, este analizabil în elemente de raspuns;
d) procesul constiintei, dacǎ existǎ, nu poate fi studiat stiintific.
4) Modul de selectare a datelor. Consecvent unui determinism naturalist, Watson pune în prim-plan învǎtarea si disponibilitatea ereditarǎ.
5) Principiile conexiunii. Din orgoliu sau dintr-o fixitate conceptualǎ, Watson n-a acceptat principiul întǎririi descoperit si formulat, de Pavlov si nici legea efectului, de la Thorndike. Punând în prim-plan legea exercitiului (frecventa si recenta), comportamentele, oricât de complexe ar fi, sunt explicate ca înlǎntuiri de unitǎti Stimul -Raspuns.
6) Raportul psihic-corp. În accentele sale extreme, behaviorismul înseamnǎ un monism fizic, în sensul cǎ mentalul nu este decât o expresie a modului în care functioneazǎ sistemul nervos; constiinta (daca existǎ) nu are o existentǎ independentǎ.
7) Programul de cercetari experimentale. Watson s-a remarcat si a impus paradigma behaviorista experimentând pe animale; sinteza acestor experimente o gǎsim în lucrarea din 1925, "Psychologies of 1925". Ulterior însǎ, studiul comportamentului copiilor în prima lunǎ de viatǎ si conditionarea emotionalǎ au devenit cercetǎri curente. Prin observatii zilnice asupra a peste 100 de copii, a identificat un "repertoriu comportamental la nastere". O concluzie a acestor investigatii a fost lipsa unei diferentieri a abilitǎtilor manuale si câstigarea acesteia pe mǎsura conditionǎrii sociale. Prin studii longitudinale a demonstrat si conditionarea fricii, furiei si dragostei la copii, respingând astfel conceptia traditionalǎ a predeterminǎrii ereditare. Prin situatii stimulative speciale a educat frica (de exemplu, asociind un zgomot puternic cu un anumit fapt, obiect sau animal), iar prin altele a înlaturat-o (prin asociere cu stimuli pozitivi).
|
