CARACTERZAREA GENERALĂ A GÂNDIRII
În vederea circumscrierii unui fenomen atât de complex cum este gândirea, gasim potrivita abordarea lui din cel putin trei perspective: (1) functionala, (2) psihogenetica si (3) structural-operatorie.
(1). Din punct de vedere functional, adica al rolului sau functiei pe care îl joaca în dinamica personalitatii, gândirea este o modalitate specifica a vietii de relatie, un schimb specific între organism si mediu. Specificitatea acestui schimb rezida în procesul complementar de asimilare a mediului la structurile cognitive ale subiectului si de acomodare a acestor structuri la constrângerile realitatii. Re 19219i818t zultatul principal al acestui proces este cunoasterea realitatii si, ca urmare, sporirea adaptabilitatii fiintei umane. Prin gândire, omul îsi dirijeaza comportamentele, îsi planifica actiunile, proiecteaza scopuri, alege mijloacele pentru realizarea lor optima etc.
Prin aportul pe care si-l aduce la cunoasterea structurilor invariante ale realitatii, gândirea confera comportamentului uman trasatura rationalitatii.
Gândirea, ca functie adaptativa, nu se exercita permanent. Omul gândeste în deosebi atunci când este solicitat de probleme, de situatii inedite pentru care nu dispune, în repertoriul sau - de acte învatate, de solutii gata-facute.
(2). Din punct de vedere istoric si psihogenetic, gândirea este - prin origine - actiune. Principala conditie a aparitiei gândirii este deci interiorizarea actiunii. Procesul de constituire a gândirii prin "interiorizarea actiunii" antreneaza doua mecanisme: mecanismul operatoriu (transformarea actiunii în operatie) si mecanismul semiotic (trecerea de la actiunea asupra obiectelor la operatii asupra reprezentarilor , semnelor, simbolurilor acestor obiecte).
O operatie nu este o actiune pur si simplu mintala. În definitia lui Piaget, o operatie de gândire este o actiune interiorizata, devenita reversibila si gata de a "se compune" cu altele în cadrul unui sistem, constituind astfel demersul logic, inferenta propriu-zisa, care, virtual, face inutil apelul la experienta. Prin urmare, nu putem vorbi de operatii propriu-zise pâna ce actiunea mintala nu este reversibila si în acelasi timp solidara cu altele într-un sistem. O asemenea achizitie este consemnata la copil în medie în jurul vârstei de 6-7 ani. La vârsta prescolara se întâlnesc copii care fac singuri drumul de acasa la gradinita si înapoi, dar daca li se cere sa reconstituie traseul folosind mici obiecte tridimensionale din carton (casute, strazi, parculete, cheiul unui râu), ei nu reusesc acest lucru. Ceea ce a fost dobândit deja pe planul actiunii nu poate fi reconstituit imediat pe planul reprezentarii. Interiorizarea unei actiuni, transpunerea ei pe plan mintal presupune, ca o premisa, capacitatea de reprezentare, atestata la copii înca din cel de-al doilea an de viata. Dar o reprezentare izolata nu înseamna înca suportul unei operatii; se cere o articulare a reprezentarilor drept conditie a interiorizarii actiunii. în jurul vârstei de 6-7 ani - asa cum s-a aratat - apare si reversibilitatea, adica posibilitatea compunerii pe plan mintal a actiunii directe (T) cu inversa ei (T-1), ceea ce indica formarea sistemelor de operatii.
În ceea ce priveste functionarea semiotica, aceasta este capacitatea individului de a opera cu semne / simboluri ca substitute ale obiectelor si actelor externe. Omul - cum scrie P. Fraisse - ajunge sa opereze prin si cu semnele, în primul rând cu cele lingvistice, ca si cu / prin referentii acestora. Limbajul verbal reprezinta la om mecanismul semiotic prin excelenta, fara sa fie unicul. Ca urmare, desi dobândirea limbajului sporeste considerabil capacitatea operatorie a omului, gândirea logica se poate dobândi independent de limbaj. Studiile facute pe copiii surzi au aratat ca aparatul logic al gândirii se dezvolta si în absenta limbajului verbal, desi cu o întârziere de 1-2 ani; în plus, el prezinta aceleasi stadii de evolutie ca si la copilul normal.
Aceasta implica faptul ca planul mental - al semnelor si simbolurilor obiective din realitate - chiar daca e consolidat prin limbaj - apare totusi înaintea limbajului. Se considera ca la originea reprezentarii realitatii în mintea noastra se afla actul imitatiei. în opinia lui Piaget, de pilda, reprezentarea este "imitatie interiorizata", efectul interiorizarii mecanismului imitativ. Psihologul elvetian înfatiseaza o trecere sau filiatie continua de la imitatie la imaginea mintala. Mai întâi este vorba de imitatia amânata, când gestul imitativ apare în absenta obiectului-model ; urmeaza jocul simbolic, când copilul repeta independent gesturi copiate din jur (de exemplu, se face ca doarme); intervine apoi desenul ca reprezentare grafica si în sfârsit, imaginea mintala ca "imitatie interiorizata". Pornind de aici, Piaget va sustine ca imaginea mintala, ca evocare a unui obiect sau act extern - în absenta acestuia - nu constituie un fapt primar, un simplu reziduu senzorial, ci mai curând o copie activa. În sprijinul acestei afirmatii se citeaza doua argumente. Întâi, evocarea interioara a unei miscari declanseaza aceleasi unde electrice, corticale (EEG) sau musculare (EMG) ca si executarea materiala a miscarii, deci, evocarea unei miscari presupune schitarea ei în minte. În al doilea rând, daca imaginea ar fi o simpla prelungire a perceptiei, ar trebui sa intervina imediat dupa nastere; or indiciile aparitiei evocarii reprezentative sunt consemnate numai începând din al doilea an al vietii. Opusa acestei pozitii este conceptia curenta care leaga reprezentarea de codul psihobiologic.
(3). Din punct de vedere structural-operatoriu, gândirea consta din structuri cognitive ( = informatii structurate) si operatii sau secvente de operatii ( = strategii) de poarta asupra acestor structuri.
Structura cognitiva tipica pentru gândire este notiunea. Notiunea structureaza informatiile generale, necesare si esentiale despre un obiect sau stare de lucru. Ea depaseste datul nemijlocit al perceptiei, desi se bazeaza sau se sprijina pe informatia perceptiva. în perceptie esentialul coexista pe acelasi plan cu neesentialul, avem un sincretism al perceptiei. Dimpotriva, notiunea este un model informational integrativ, care subordoneaza o multime de cazuri particulare, individuale. Gândirea, în cel mai înalt grad al sau, înseamna operarea cu notiuni. Formarea notiunilor este un proces îndelungat, care se desfasoara în strânsa interdependenta cu dezvoltarea repertoriului de operatii cognitive ale subiectului.
Operatiile sau prelucrarile (procesarile) la care e supusa informatia psihica sunt extrem de variate si au o organizare ierarhica. Operatiile de nivel inferior, intra ca subcomponente intr-o operatie de nivel superior. La nivel mediu de analiza a gândirii, operatia cea mai însemnata este rationamentul (inferenta). Pentru a rezolva probleme mai complexe, subiectul e nevoit sa foloseasca o serie bine ordonata de operatii numita strategie rezolutiva. Exista doua mari tipuri de strategii: algoritmi si euristici asupra carora se va insista intr-un paragraf ulterior. Deocamdata sa rezumam, spunând ca în expresia ei matura gândirea consta dintr-un ansamblu de operatii si strategii, ce au loc asupra notiunilor. Ea are ca rezultat reflectarea (reprezentarea) generalizata si mijlocita a realitatii.
|
